Virusul patarii inelare a arborelui papaya

Virusul patarii inelare a arborelui papaya - Papaya ringspot virus PRSV, Potyvirus, Potyviridae, sinonime Distorsion ringspot of papaya, Papaya ringspot virus, tulpinile papaya (PRSV-P), Watermelon (PRSV-W) si Guadaloupe (PRSV-G), (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 483). Izolatele tulpinii P apar in cele mai multe zone tropicale si subtropicale unde se cultiva Carica papaya, fiind identificate in America de Sud, India, Taiwan, Nigeria, S.U.A., Porto Rico, Iran s.a., virusul producand infectii de 100 % in sudul Floridei, iar in Hawaii si sudul Taiwanului a distrus aproape total plantatiile de papaya (Bau s.a., 2003, Phytopathology 93, 112). Izolatele tulpinii W produc boli la cucurbitacee in S.U.A., tarile sudamericane, Mexic, tarile caraibiene, Australia, Germania, Franta, Italia, Spania (Alonso-Prados s.a., 1998, 9 th Conf. I.S.H.S. V.V.W.G., Torino, Italy, pag. 85), India si tarile din orientul mijlociu. O tulpina distincta, dar inrudita serologic cu precedentele este cunoscuta numai in Guadeloupe. În urma atacurilor se inregistreaza pierderi mari de productie la toate culturile atacate, in multe tari, cum este Spania (Alonso-Prados s.a., 1998, l.c.), PRSV-W fiind considerat printre cele mai importante virusuri ale cucurbitaceelor. Cercul plantelor gazda este relativ restrans, limitandu-se la specii din familiile Caricaceae, Chenopodiaceae si Cucurbitaceae. Astfel, tulpina PRSV-P infeacteaza natural plantele de Carica papaya si diferite cucurbitacee iar, experimental, a fost transmisa la 15 specii din familiile Caricaceae, Chenopodiaceae si Cucurbitaceae. Tulpina PRSV-W infecteaza natural pepenele verde (Citrullus lanatus), pepenele galben (Cucumis melo), dovleceii (Cucurbita pepo), castraveti (Cucumis sativus) si bostanul (Cucurbita maxima), iar artificial a fost transmisa la 38 de specii, din care 11 de cucurbitacee si doua de chenopodiacee.

Tulpina PRV-G (Guadeloupe) infecteaza, de asemenea, diferite specii de cucurbitacee. Simptomele produse de PRSV-P la Carica papaya variaza in functie de stadiul infectiei, vigoarea plantelor, temperatura, tulpina virusului si marimea plantelor. La 1-2 saptamani de la infectie, plantutele tinere manifesta clarifierea evidenta a nervurilor, rugozitatea limbului si curbarea spre fata inferioara a frunzelor tinere, dupa alte cateva saptamani, frunzele devenind mozaicate, marmorate si deformate, suprafata lobilor foliari fiind evident redusa, iar gravitatea simptomelor variind de la o planta la alta. Frunzisul pomilor bolnavi este mai deschis la culoare decat normal, tesuturile internervuriene fiind neuniform colorate in verde inchis si verde deschis. Pe tulpini, apar uneori pete si dungi de culoare gri sau aparent apoase. Fructele plantelor infectate in camp manifesta pete neregulate sau inelare si, uneori, sunt deformate, Izolatele tipice de PRV-W nu infecteaza plantele de C. papaya. La dovleac si dovlecei (Cucurbita pepo), unele izolate PRSV-P produc simptome de mozaic si deformari foliare evidente, iar altele numai marmorare slaba. Izolatele PRSV-W tipice se manifesta prin simptome foliare de mozaic, basicari evidente de culoare verde inchis pe fata superioara a limbului si deformari, iar izolatele PRSV-G induc simptome de mozaic striat si deformare. Cucumis metuliferus se comporta diferit, in functie de genotip, la germoplasma 2459 ambele tulpini (P si W) manifestandu-se prin mozaic sau marmorare, iar PI 292190 este rezistenta fata de acestea. Luffa acutangula manifesta patari sau marmorari la infectarea cu numeroase izolate ale tulpinii W, fiind, de asemenea, susceptibila la o izolata P din Florida. Tulpina PRSV-P si cele mai mult din izolatele PRSV-W produc leziuni locale necrotice la Chenopodium amaranticolor si C. quinoa. Ultima specie este potrivita pentru detectarea mutantelor obtinute prin tratarea cu acid azotos, iar Cucurbita pepo si C. maxima sunt gazde folosite in experientele de transmitere. Carica papaya, Cucurbita pepo si Cucumis metuliferus sunt bune pentru mentinerea izolatelor P, ultima si ca sursa de virus pentru purificare, in timp ce izolatele W sunt mentinute pe Cucurbita pepo sau C. maxima, utilizate si ca gazde la purificare. Nicotioana benthamiana nu este susceptibila la tulpinile P si W, dar reactioneaza sistemic la WMV-2.

Virionii se gasesc in citoplasma si vacuolele celulelor infectate din toate partile plantelor. În celule apar, de asemenea, incluziuni de tipul corpurilor-X si pinwheels. Tulpinile P si W nu pot fi deosebite serologic intre ele, ultima neinfectand insa plantele de Carica papaya. Izolatele P difera intre ele in ceea ce priveste gravitatea simptomelor, iar unele izolate W produc leziuni locale la Chenopodium amaranticolor si C. quinoa altele nu. În urma tratarii cu acid azotos, s-au identificat tulpini slabe, care prezinta fenomenul de protectie fata de tulpinile grave, folosite in prevenirea acestora la arborele papaya (Yeh si Gonsalves, 1984, Phytopathology 74, 1086). Virusul se transmite, in mod nepersistent, prin numeroase specii de afide, principalii vectori fiind Aphis gossypii, Myzus persicae. Perioadele de hranire necesare achizitionarii si inocularii plantelor sunt scurte, de pana la un minut, dupa care insectele raman virulifere timp de aproximativ o ora, pierzandu-si insa rapid capacitatea de transmitere daca in aceasta perioada efectueaza mai multe intepaturi de proba. Transmiterea prin afide este foarte eficace, virusul raspandindu-se rapid fara ca in cultura sa se observe un numar mare de afide. Unele observatii arata ca este posibil ca virusul sa se transmita si pe cale mecanica, prin ranile efectuate la contactul dintre plante, la recoltare sau la efectuarea lucrarilor de intretinere. Virusul este raspandit mai ales in regiunile tropicale, sau in tarile din jurul Marii Mediterane, aparand, din timp in timp, si in Franta, Spania si alte tari. Desi infecteaza numeroase cucurbitacee, nu s-a fost gasit la Bryonia spp. si Echbalium elaterium, care cresc spontan in Franta. Din aceasta cauza, aici, virusul poate supravietui numai in regiunile in care cucurbitaceele pot fi cultivate tot timpul anului, cum este regiunea Nice. Este, de asemenea, posibil ca virusul sa fie introdus in Franta din tarile sudice, fie prin afidele aripate care zboara la distanta, fie prin importul de fructe infectate, care pot constitui surse de transmitere prin afide (Lecoq s.a., 2003, Plant Dis. 87, 955). Sucul foliar contine numerosi virioni, inactivarea termica are loc la 54-60°C, longevitatea in vitro este in jur de 8 ore, iar dilutia limita 10^-3. Virionii sunt filamentosi, de regula, flexuosi, avand lungimea modala de 760-800 nm si grosimea de 12 nm. La ultracentrifugare, se depune sub forma unui singur component, genomul consta din ARN monocatenar, linear, monopartit, iar virusul codifica o proteina structurala. Fiind un obstacol major pentru culturile din sere si camp, pentru prevenirea virusului la Carica papaya se aplica eliminarea plantelor atacate din cultura, combaterea afidelor vectoare, protejarea plantelor de atacul tulpinilor virale grave prin inocularea lor cu tulpini slabe (Yeh si Gonsalves, 1984, l.c.), utilizarea soiurilor tolerante si, in perspectiva, cultivarea soiurilor rezistente modificate genetic (Bau s.a., 2003, l.c.), factori de rezistenta genetica negasindu-se in cadrul acestei specii.

La specii de cucurbitacee, se recomanda, de asemenea, eliminarea primelor plante infectate, in special la culturile din sere si solarii. Aceasta masura are o eficacitate limitata, deoarece perioada de incubatie a bolii este de 1-2 saptamani, timp in care plantele infectate fara simptome pot constitui noi surse de infectie pentru exemplarele sanatoase din jur. De aceea, in momentul aparitiei primelor simptome, este posibil sa fi inceput deja dezvoltarea epidemica a bolii. Datorita transmiterii nepersistente a virusului prin afide, tratamentele chimice contra acestora pot contribuie la reducerea vitezei raspandirii infectiei daca insectele se gasesc in numar mare in spatiile acoperite, dar au un efect redus cand afidele vin de la exterior, transmitand virusul prin intepaturile scurte de proba, in cursul carora nu se exprima efectul toxic al insecticidului. O masura mai sigura este cultivarea soiuilor de dovlecei si de castraveti rezitente, mai recent obtinandu-se forme transgenetice de perspectiva (Ferreira s.a., 2002, Plant Dis. 86, 101). Alte masuri de prevenire constau in protejarea rasadurilor tinere cu plase avand ochiuri foarte mici sau cu un material "non-woven" cum este Acryl P 17, masura care poate fi aplicata incepand cu aparitia primelor flori, deoarece limiteaza accesul insectelor polinizatoare. La culturile de camp, se recomanda  mulcirea solului cu plastice trasnparente sau opace.Se va evita, de asemenea, plantarea culturilor tinere in aproprierea celor mai batrane care pot fi deja infectate. Daca cucurbitaceele se cultiva in tot cursul anului, se recomanda mentinerea unei perioade libera de aceste plante, pentru intrerupera ciclului biologic al virusului.