Conflictul Antonescu-Legionari. Declinul Miscarii Legionare

Conflictul Antonescu-Legionari. Declinul Miscarii Legionare

Rebeliunea ( 21-23 ianuarie 1941)

Rebeliune, lovitura de stat, provocare sunt tot atatea ipoteze care au fost emise vis-a-vis de evenimentele  din 21-23 ianuarie 1941. S-a impus in cele din urma termenul de rebeliune desi evident legionarii doreau sa cucereasca intreaga putere in stat, deci in limbaj tehnic sa dea o lovitura de stat. Sustinatorii teoriei provocarii legionarilor aduce contraargumentul ca era lipsit de legica ca Miscarea sa incere o lovitura de stat impotriva propriului guvern. Cu alte cuvinte ce fel de rebeliune este aceea impotriva propriului partid. Esti la guvernare si incerci sa o darami inlocuind-o cu ce?

Acest argument nu sta in picioare pentru simplul motiv ca la o privire mai atenta era clar ca legionarii nu detineau puterea si nici macar controlul principalelor parghii de conducere ale statului: ministerele detinute de ei erau ministere de mana a doua, cu exceptia celui de interne unde insa generalul Petrovicescu era dublat de subsecretarul de stat Alexandru Riosanu, omul generalului si Eugen Cristescu, seful S.S.I, antilegionar notoriu.

Portofoliile cheie: justitie, economie, finante, agricultura, coordonarea si statul major ecnomic, se aflau in mainile unor oameni legati de vechile partide politice in principal de cel liberal si care pe de-o parte ii erau loiali Generalului iar pe de alta parte priveau cel putin cu reticienta implicarea legionarilor in actul guvernarii.

Miscarea Legionara isi pierduse o mare parte din cadrele de conducere care erau si cele mai valoroase in timpul represiunilor carliste din anii 1938-1939. Locul lor fusese luat in mare parte de elemente noi si oportuniste, asa-zisii "septembristi" - cei care intrasera in legiune in luna septembrie a anului 1940 - elemente care mimand mai mult credinta legionara nu urmareau altceva decat satisfacerea propriilor interese. Una din circularele lui Codreanu din 1936 avertiza asupra pericolului admiterii in Legiune a unor elemente incapabile sau rele. Un an mai tarziu el afirma premonitoriu: "Ce ingrozitor ar fi ca pe sfanta jertfa suprema a camarazilor sa se instituiasca o casta biruitoare, careia sa i se deschida portile catre viata afacerilor, a loviturilor fantastice, a furturilor, a imbuibarilor, a exploatarii altora.

Acum se petrecea ceea ce prevazuse Codreanu. Oportunistii, elemente servile, oameni pusi pe capatuiala, dornici de preofituri sau pur si simplu de aventura si de gloria ieftina a unei camasi colorate, s-au ingramadit sa sprijine victoria. Politica de romanizare a furnizar numeroase ocazii de a se putea prelua, cumpara la un pret scazut sau de a se confisca pur si simplu intreprinderi si proprietati imobiliare apartinand evreilor si strainilor. Comisarii de romanizare, numiti de stat, toti legionari sau prieteni ai legionarilor, s-au dovedit a fi tot atat de lacomi si de necinstiti ca si profitorii vechiului regim, dar mai brutali si mai rapaci. Visteria partidului prospera pe seama activitatilor lipsite de scrupule ale membrilor sai, ale caror escrocherii erau scuzate, intrucat erau facute in folosul partidului.

Gardistii doreau insa pedepsirea exemplara a celor ce se facusera vinovati de represiunile din anii anteriori. Multe manifestatii si procesiuni de strada au fost organizate in cinstea fostilor camarazi cazuti victime actiunilor de pedepsire ale dictaturii regale. Erau sarbatoriti ca martiri ai "credintei legionare". Moartea lor, asa se spunea, era garantul reinvierii poporului roman. Obsesia cu care gardistii declansau "moartea legionara" ca fiind fericirea suprema a vietii a putut fi impartasita de putini. Ea era insa o amenintare evidenta pentru toti care se gandeau la impotrivire.

Pe 6 octombrie Horia Sima a hotarat aniversarea unei luni de la victoria legionara si a convocat o mare manifestatie in Bucuresti. Garda de Fier simtea ca trebuie sa dovedeasca lumii ca represaliile au facut-o mai puternica ca oricand. Cu o organizarea pur militara coloanele legionare au strabatut Bucurestiul, venind dinspre Gara de Nord, traversand Calea Victoriei, pentru a se opri langa Mitropolie, in Piata 6 septembrie, in mijlocul careia fusese contruita o impresionanta tribuna; in spatele acesteia, pe un panou urias acoperit de o draperie verde, se vedeau semnul Garzii de Fier si portretul lui Corneliu Zelea Codreanu, realizat de pictorul Basarab. In randurile de jos se gaseau reprezentantii carpului diplomatic, membrii guvernului, demnitarii legionari, precum si o delegatie nazista. Drapelele ce incadrau manifestatia erau romanesti, germane, italiene si japoneze. La tribuna au urcat Antonescu si Sima, ambii in camasa verde, cu centura si diagonala.

Cu toate eforturile depuse, legionarii nu erau multumiti de rezultatul activitatii lor de propaganda. Numeroasele inscrieri noi n-au putut insela asupra faptului ca, la fel ca si pana atunci, Garda era acceptata doar de catre o minoritate. In fond Garda de Fier trecea printr-un complex proces de adaptare la noile realitati ale unei Romanii ciuntite, cu grave probleme sociale, economice si politice. Nu era nimic neobisnuit in viata politica a Romaniei ca oportunistii si profitorii sa se imbulzeasca a intra intr-un partid ajuns la putere. Numa ca acest fapt in cazul Miscarii Legionare venea in totala contradictie cu principiile si ideologia afisate bazate pe cinste, credinta si morala. In plus, gardistii vechi, cei ce scapasera cu viata din represiunile carliste nu vedeau cu ochi buni acest aflux de nou veniti care afisau de fatada convingerile legionare.

Cel mai indarjit impotriva acestei situatii a fost chiar profesorul Ion Zelea Codreanu, tatal Capitanului considera un fel de mentor si indrumator spiritual al Miscarii. El te dinamiza cu robusta lui tinerete, cu extraordinara lui rigoare si putere de lupta, te captiva cu mare lui inteligenta altoita pe un foarte bogat fond sufletesc, te fermeca cu darul sau neintrecut de povestitor si de umorist moldovean si te vrajea cu un formidabil talent de actor.

Am citat aceste aprecieri ale preotului Palaghita tocmai pentru a releva ascendentul pe care batranul Codreanu il avea asupra legionarilor. Intr-o prima faza chiar Sima a apelat la el pentru a-si legitima sefia, asa cum am aratat si anterior, dar ulterior intre cei doi au intervenit serioase divergente de opinii asupra cum trebuie sa evolueze Miscarea: Profesorul avea mari calitati. Era mare orator, mare parlamentar, mare agitator, dar nu era un revolutionar si nici cel putin un om politic.

Odata cu venirea legionarilor la putere si cu alegerea lui Sima in calitate de sef al Miscarii de catre Forul Legionar la 6 septembrie 1940, a izbugnir si conflictul dintre batranul Codreanu si Comandant. Primul ii spusese lui Antonescu "La putere vreau sa veniti Dumneavoastra! La adapostul Dumneavoastra doresc sa-mi angajez partidul si dupa aceea voi cere conducerea treburilor statului". Ion Zelea Codreanu dorea sa indeplineasca testamentul fiului. Conflictul cu Sima s-a produs inevitabil, iar Codreanu s-a retras suparat la Husi.

Pe 8 noiembrie 1940 cu ocazia Zilei Arhanghelului Mihail orasul Iasi este preoclamat Oras al Miscarii Legionare. La manifestatie participa alaturi de Regele Mihai, Antonescu, Horia Sima si Ion Zelea Codreanu. Cutremurul din 10 noiembrie nu face decat sa intareasca convingerea acelora care vedeau in aceasta calamitate "o pedeapsa divina legata de intarzierea razbunarii martirilor, a distrugerii "coruptiei" si resturilor vechiului regim.

Doua zile mai tarziu, pe 12 noiembrie, tatal lui Codreanu cu o mana de fideli - intre care cei doi fii ai sai Decebal si Horia, care la randul sau a venit cu cei doi copii ai sai - a incercat sa organizeze un puci si sa cucereasca Casa Verde, sediul Miscarii Legionare. Tentativa de inlocuire a lui Sima este infranta dar incercarea se soldeaza cu moartea a doi insotitori ai lui I. Z. Codreanu. In fata prestigiului celui care era tatal Capitanului, Sima nu are cum sa recurga la alte masuri decat excluderea din Miscarea Legionara a presoanelor care au complotat impotriva lui. Astfel, pe 13 noiembrie, Ion Dumitrescu-Borsa, Gh. Ciorogaru, C. Dumitrescu-Zapada sunt exclusi pentru totdeauna din Miscarea Legionara.[10]

In orice caz jocul lui Sima a fost acela de a-i reincadra pe restul radicalilor dupa ce i-a desprins de sub conducerea batranului profesor. Dupa aprecierea unor conducatori legionari, Sima a actionat la timp, trebuiind sa plateasca eroarea tactica de a nu fi permis celebrari sangeroase la inceputul revolutiei.

In fond problemele cu care se confrunta Sima erau extrem de grave si vizau atat situatia tarii cat si a sa in cadrul guvernarii si in cadrul Miscarii. Romania se confrunta cu o grava criza morala, sociala si economica, determinata de pierderea unei treimi din teritoriul national, de afluxul masi de refugiati din provinciile cedate la care se adaugau acum si consecintele cutremurului din 10 noiembrie. Sima si oamenii lui din guvern si administratie erau pusi acum sa gestioneze aceasta stare de lucruri in conditiile in care le lipseau experienta si pregatirea necesara.

In cadrul puterii conflictele cu Antonescu se inteteau de la zi la zi si liderul legionar trebuia sa tina balanta intre cerintele Generalului Antonescu care indemna la ordine si munca si doleantele adeptilor sai care-i solicitau pedepsirea vinovatilor de dezastrul tarii si "national-socializarea" economiei.

In sfarsit in cadrul Miscarii, Sima nu detinea controlul absolut asa cum o facuse Codreanu. Pe langa contestatarii pe care i-am precizat deja, grupul de la Berlin format din vechi legionari in frunte cu Papanace ii accepta cu greu sefia. In planul intern al Legiunii, dincolo de ochii maselor, tensiunile nu incetasera niciodata. Odata castigata lupta pentru putere de catre Sima, ar fi trebuit sa se traca la reorganizare. Grupul Papanace s-a intors de la Berlin, fortat sa accepte evidenta: chiar fara sprijinul lor si ales impotriva indicatiilor, Sima reusise imposibilul. Carol abdicase, statul legionar exista si noul conducator legionar parea sa fie de neinlocuit. Au revenit si altii, precum Alexandru Constant sau Ion Victor Vojen, Victor Silaghi sau Viorel Trifa, care s-au pus imediat mai mult sau mai putin bucurosi sub comanda Comandantului. Incet Legiunea se reconstruia. Nicolae Patrascu, un vechi apropiat a lui Sima, a devenit secretarul general al Legiunii si a inceput sa reactiveze prin cuiuburi, silit sa faca fata cererilor se inscriere tot mai numeroase.

In fata acestei situatii Sima pare a fi ales sprijinul gruparilor radicale din partid care se putea sa-l mentina la putere in cadrul Miscarii, sa-l ajute in eventualitatea unui conflict cu Antonescu si sa-i asigure sefia guvernului.

Apoi prin masuri de mana forte in economie, adica nationalizarea sau romanizarea intreprinderilor private mai cu seama cele evreiesti, Legiunea ar fi pus mana si pe puterea economica, pas absolut necesar in vederea razboiului care se preconiza cu Uniunea Sovietica. Planul parea simplu si realizabil dar el nu lua in calcul toti termenii ecuatiei de putere din Romania. Factorul esential in slabirea raportului de forta in tara era armata iar in exterior Germania. Ori si una si alta din motive oarecum asemanatoare si in primul rand repulsia fata de dezordine si incompetenta s-au pronuntat in ultima instanta impotriva legionarilor.

Pana atunci insa Sima a avut de infruntat criza legata de asasinarea in noaptea de 26-27 noiembrie a 64 de fosti demnitari si functionari carlisti in inchisoarea de la Jilava de catre elementele radicale ale Miscarii, grupate in principal in Corpul Muncitoresc Legionar, condus de Dumitru Groza. Acesta din urma era un personaj destul de controversat fiind acuzat ca este comunist sau ca in orice caz ar fi permis infiltrarea comunistilor in organizatie sub comanda sa: Conducatorul Corpului Muncitoresc Legionar era un individ extrem de controversat, Dumitru Groza. notele informative ale S.S.I-ului il prezinta pe acest Dimitrie Groza ca eliberat in septembrie 1939 din inchisoarea de la Chisinau, unde executa o pedeapsa pentru activitate comunista, si care a stat o luna de zile in Muntii Fagaras, unde este posibil sa fi primit misiuni precise. Dimitre Groza a contestat cu vehementa dupa 1989 apartenenta sa comunista, fara sa dea insa detaliile cele mai importante. El s-a delimitat de confuzia care a persistat mult timp, atat la S.S.I. ca si la Legatia germana, ca este una si aceeasi persoana cu dr. Petru Groza, ale carui contacte cu Miscarea Legionara din aceeasi perioada au condus probabil la denuntarea surselor. Este insa interesant ca si astazi continua acuzatiile fostilor si acutalilor codrenisti la adresa lui Horia Sima, pe care il considera pactizant cu comunismul.

Actiunea de infiltrare a comunistilor in Miscarea Legionara ramane o problema controversata si evident insuficient documentata dar pare palpabila avand in vedere ca Antonescu in cursul intalnirii din 14 ianuarie cu Hitler ii spune acestuia: "Aceasta (infiltrarea comunistilor) constituie noua metoda bolsevica de penetratie in alte tari. Nu se mai infiinteaza partide comuniste, iar comunistii intra in numar mare in randurile organizatiilor politice existente in tara.

Este evident ca exceptand componenta mistica, religioasa a Legiunii care intra in contradictie cu ateismul comunist exista o anumita afinitate ideologica intre cele doua extremisme. Amandoua fiind miscari radicale erau antisistemice, militand pentru distrugerea vechii societati burgheze, construirea alteia noi si crearea omului nou. Garda a facut, de asemenea, mult caz de intentiile sale de a stabili o noua ordine sociala in care burghezia sa fie eliminata si exploatarea capitalista ar disparea in consecinta.

Cert este insa ca Sima, indiferent de eventuala prezenta a elementelor comuniste in Miscare a simtit nevoia sa se sprijine pe gruparile cele mai radicale din Legiune, singurele care puteau, asa cum am precizat, sa-i asigure suprematia si sa-l ajute in acapararea puterii puterii absolute in stat. De aceea desi formal a dezavuat asasinatele de la jilava precum si cele de a doua zi ale istoricului N. Iorga si a economistului V. Madgearu, nu s-a putea spune ca a intreprins prea multe pentru pedepsirea vinovatilor. Totusi, Sima pare sa isi fi dat seama de impactul deosebit de negativ al asasinarilor si in primul rand cea a lui Iorga. Asasinarea acestuia a lasat o pata pe numele Legiunii pe care nimic nu a mai sters-o vreodata. Nationalistii il ucisesera pe un profet al nationalismului. Multi membrii ai Garzii de Fier, stupefiati de veste, au simtit ca peste acest moment nu se va mai trece niciodata, si este adevarat ca gestul dement al echipei a grabit sfarsitul regimului legionar, indepartandu-i pe multi dintre cei care simpatizau cu Garda. Sima a relatat in memoriile sale ca a incercat sa opreasca echipa asasinilor, dar fiind retinut de Antonescu nu a mai putut ajunge la timp nici pentru Madgearu, nici pentru Iorga. Timpul pierdut a insemnat o grea lovitura adusa Garzii. Mai mult confruntat cu gruparile dure ale Legiunii, Sima nu a putut nici sa-i predea justitiei pe asasini, si nici pe cei de la Jilava.

Cele mai grave acuzatii aduse legionarilor sunt asasinarea lui Iorga si momentul ianuarie 1941. Nici o alta actiune violenta a acestuia nu a avut un asemenea impact negativ printre simpatizanti. Cu toata implicarea lui Iorga in asasinarea lui Codreanu, moartea sa i-a indepartat pe cei mai multi de Legiune.

Crimele nu numai ca au socat opinia publica dar i-au instrainat si mai mult pe legionari de principalii lideri politic democrati ai tarii, Iului Maniu si C.I.C. Bratianu care i-au cerut imperativ lui Antoescu sa puna capat dezmatului gardist: In momentul de fata tin insa sa protestez si in scris contra salbaticiilor ce s-au savarsit, in contra asasinarii prietenului meu Virgil Madgearu, om de o exceptionala valoare stiintifica si nationala, si a marelui profesor Nicolae Iorga care desi mi-a fost inversunat adversat politic, totusi am recunoscut intotdeauna ca a avut merite nesterse in evolutia gandirii nationaliste romanesti si care a fost o podoaba a stiintei nationale si universale. [] Din parte-mi, domnul general, va adresez rugamintea - si acesta este scoupl principal al randurilor de fata - sa nu intarziati nici o clipa pentru a restabili autoritatea puterilor constituite in stat, sa dati serviciile de mentinerea ordinei publice in maini competente si sa faceti prin toate mijloacele ca cetatenii de orice categorie sa redobandeasca siguranta averii si a vietii lor, pentru ca astfel sa poata continua munca productiva atat de necesara organismului social si economic.

Cert este ca tensiunile dintre Antonescu si Sima cresteau de la o zi la alta fiecare suspectandu-l pe celalalt ca pregateste o lovitura de stat. In urma asasinatelor din noiembrie Sima a fost nevoit sa renunte la Stefan Zavoianu ca sef al Politiei, inlocuit cu Radu Mironovici. S-a hotarat desemenea si desfintarea Politiei Legionare: Cedarea in fata lui Antonescu a insemnat pentru Sima o infrangere dureroasa. Nu numai ca pozitia sa in sfera administratiei de stat a fost slabita, dar si partidul lui l-a parasit. Grupurile de legionari radicali i-au imputat ca declaratiile guvernamentale au dezavuat actul de represalii de la Jilava, ca el s-a intrainat de crezul legionar. Daca Sima nu vroia sa piarda influenta in totalitate, atunci el trebuia sa se supuna presiunii grupurilor radicale, iar acestea nu erau dispuse la nici un fel de compromis. Astfel conflictul dintre Garda si Antonescu nu era rezolvat, ci doar amanat. Ambele parti erau decise sa se debarasaseze de partenerul incomod.

In plan intern atitudinea armatei avea sa fie decisiva in stabilirea castigatorului puterii. Ori armata era in mare ei majoritate, cu exceptia unor tineri ofiteri, impotriva Garzii de Fier. Ofiterii au observat cu aversiune intarirea Legiunii [] Ea (armata n.n.) nu dorea sa vada cum dintr-o miscare politica, pe care o reprimase cu putin timp inainte, Legiunea devenise acum un factor de putere care o provoca nu numai politic, dar ii ameninta si monopolul puterii. Dupa cariera si origine corpul ofiteresc era legat paturile sociale ale elitei. Aceasta privea cu dispret la parvenitii din randurile Legiunii pe care ii adusese la putere doar o adiere de vant a politicii externe si ale caror lipsa de experienta si lacomie amenintau sa distruga orice ordine.

Pe plan extern, unde lucrurile depindeau in exclusivitate de Germania, aceasta parea ca trimite semnale contradictorii. Mai concret persoanlitatile Reichului care veneau in contact cu Antonescu il asigurau de tot sprijinul lor iar oficialitatile germane care discutau cu legionarii faceau acelasi lucru in ceea ce-i priveste.

In fond era vorba de faptul ca germanilor le-ar fi placut eventual sa imbine fermitatea si simtul de ordine al Generalului cu angajamentul si apropierea ideologica pe care Garda le demonstrasera in raportu cu ei. Aspectul acesta paradoxal si in fond contradictoriu este suprins in esenta sa de catre Ion Gheorghe, atasatul militar al Romaniei la Berlin.

Hitler se simtea atras de claritatea si de temperamentul Generalului. L-a considerat din primul moment cinstit. Aceasta convingere si-a pastrat-o pana la prabusirea Romaniei. Generalul Antonescu a castigat de la inceput simpatia si sprijinul lui Hitler. Conducatorii Garzii de Fier se convinsesera la randul lor la Berlin in convorbirile avute cu conducatorii de partid de acolo, ca Germania national-socialista nu se bazeaza pe nimeni altcineva decat pe ei. Acest fenomen contradictoriu era vizibil pentru oricine venea in contact cu situatia din Germania. Aici existau doua forte paralele, Statul si Partidul si desi ambele aveau un singur conducator, ele se indreptau adesea in directii diferite. De vina era izolarea lui Hitler, la care se putea patrunde foarte greu mai ales in timpul razboiului. Unii ministrii nu veneau la Hitler decat odata la mai multe luni si abia dupa indelugi strdanii. Cercul atotputernic din apropierea lui Hitler lua hotarari, despre care acesta nu stia mai nimic, desi se luau in numele lui. Astfel conducatorii Garzii de Fier credeau ca se bucura de favoarea Germaniei; ei insistau si mai mult pe langa Generalul Antonescu silindu-l sa declare daca este gata sa declanseze sau nu revolutia legionara. Generalul Antonescu era insa sigur de sprijinul lui Hitler. El considera de aceea necersar sa tina Garda de Fier mai strans in frau ca oricand.

La sosirea lui Antonescu dupa cea de-a doua intalnire cu Hitelr, acesta parea hotarat sa rezolve ecuatia luptei pentru putere in favoarea sa. Este inca un aprins subiect de disputa daca Generalul i-a provocat pe legionari, indemnandu-i indirect sa incerce o lovitura de stat sau Sima avea de cand oricum sa o organizeze.

Nici Antonescu, nici Garda nu mai doreau sa mentina starea de incertitudine. Existau de mult pregatiri pentru o rebeliune armata impotriva lui Antonescu. Potrivit unei informatii confidentiale a Serviciului de Siguranta din 11 ianuarie 1941, toate formatiunile legionare erau alarmate fiind pregatite sa inceapa lupta.

Pretextul declansator al evenimentelor a fost asasinarea unui ofiter german, Döring in fata hotelului "Ambasador" de catre un cetatean grec, Dimitrie Sarantopoulos, considerat a fi agent britanic. Luand ca motiv atentatul Antonescu hotaraste inlocuirea lui Petrovicescu din functia de ministru de interne si a lui Radu Mironovici din cea de sef al Politiei.

A doua zi Sima prin intermediul lui Viorel Trifa, presedintele Uniunii Nationale a Studentilor Crestini Romani, organizeaza o mare demostratie de solidaritate cu puterile Axei. In manifestul lansat cu aceasta ocazie dar si in timpul demonstratiei se exprima clar solidaritatea cu Generalul Petrovicescu.

In dimineata zilei de 21 ianuarie 1941, noul ministru de interne Dumitru Popescu destituie toti prefectii si sefii de politie legionari. In locul lor au fost numiti ofiteri, cu indicatia expresa de a rezista si a face uz de arma in cazul in care legionarii ar fi incercat sa-i alunge din sedii. Antonescu nu dorea sa se opuna prea devreme Garzii ci mai degraba voia ca legionarii prin actele lor de rebeliune sa se comprimita tot mai mult in ochii populatiei ca si in aceai ai serviciilor germane.

In seara zilei de 21 ianuarie se parea ca legionarii vor iesi victoriosi din conflict. O prima delegatie gardista expune generalului revendicarile lui Sima: guvern legionar si trupele retrase in cazarmi. Antonescu, abil in caz pare dispus la compromis, fapt care intareste evident inflexibilitatea lui Sima. A doua delegatie cere mai mult: retragerea Generalului din politica activa si indeplinirea doar a unor functii reprezentative. In aceasta situatie grava, Conducatorul Statului l-a chemat pe Fabricius la el rugandu-l sa ia imediat legatura telefonic cu Hilter. Raspunsul Führerului a fost clar si concis: "Dat fiind ca a curs sange, generalul Antonescu sa invervina energic si sa faca curatenie. Apoi sub conducerea sa, sa intemeieze din nou legiunea.

Dupa alte surse Hitler ar fi spus: "Nu am nevoie de fanatici (evidenta referire la legionari-n.a.). Am nevoie de o armata romana sanatoasa" la care Generalul a raspus: " Armata este sanatoasa si va restabili ordinea".

Desi trupele germane nu au intervenit in conflictul Antonescu-Legiune totusi la 22 ianuarie blindatele germane au traversat demonstrativ Bucurestiul de la sud la nord. Nestiind adevaratele intentii ale lui Hitler, atat legionarii cat si soldatii romani au salutat tancurile germane cu entuziasm.

In acest context se produce si tentativa regelui Mihai de a interveni pentru aplanarea conflictului: Tentativa regelui Mihai de a interveni in aceasta lupta nimicitoare a avut ca urmare aparitia, pentru prima data, a unui conflict deschis intre el si dictator. La momentul cand varsarea de sange parea a fi o certitudine in luptele de strada din Bucuresti unul dintre aghiotantii regelui i-a spus acestuia ca Sima ar fi declarat ca aceepta medierea conflictului numai din partea regelui insusi. Mihai a pornit de la Sinaia spre Bucuresti dar la jumatatea drumului a fost oprit din ordinul lui Antonescu si obligat sa se intoarca.

La 23 ianuarie 1941, Antonescu a ordonat contraatacul impotriva legionarilor. Neubacher, reprezentantul economic al Reichului la Bucuresti dornic de a evita o inutila varsare de sange s-a intalnit cu Sima caruia i-a spus clar ca orice rezistenta e inutila si ca pentru Germania Antoescu este garantul ordinii si securitatii trupelor germane in Romania. Comandantul legionar a semnat actul de depunere a armelor pe care il dictase Neubacher dar nu i-a mai putut informa la timp de toti partizanii ca trebuie sa depuna armele, astfel incat unele incaierari s-au produs si au ingrozit opinia publica.

O mare parte din gardisti neavand incredere in trupele romanesti s-au predat ofiterilor germani. Dupa cateva ore a inceput valul de arestari. S.D. si Wehrmachtul fusesera ferm convinsi ca au obtinut o amnistie pentru legionari. Dar acum se simteau trasi pe sfoara. Intrucat Generalul nu putea fi admonestat in mod deschis, ei i-au luat pe legionarii proeminenti sub protectia lor si i-au dus in Germania.

Odata cu lichidarea rebeliunii legionare, dualitatea puterii inceta. Antonescu ramane singurul detinator al puterii absolute in stat.

Lichidarea rebeliunii legionare a fost un eveniment cu totul neobisnuit in zona de hegemonie a Germaniei: o miscare politica - Garda de Fier - avand mari afinitati ideologice cu national-socialistii lui Hitler a fost eliminata de la putere, membrii ei fiind trimisi la inchisoare, siliti sa se exileze sau sa-si inceteze activitatea.

Cu aceasta se termina si evolutia oficiala a Miscarii Legionare pe teritoriul Romaniei. Majoritatea sefilor legionari in frunte cu Sima au primit azil in Germania. Oficialitatile germane nu doreau evident sa-l indispuna pe Generalul Antonescu adapostindu-i pe adeversarii sai dar pe de alta parte afinitatea ideologica si posibilitatea de a-l santaja pe Conducatorul Statului cu prezenta alternativei gardiste pe teritoriul Reichului au jucat un rol in calculele lui Hitler.

Legiunea in exil (1941-1945)

Legionarii au fost internati in lagarele de la Berkenbruck si Rostock Tratamentul de care se bucurau era relativ bun dar asta nu ii putea face sa uite ca totusi erau niste prizonieri de lux. Generalul Antonescu era de neatins, caci se bucura de increderea totala a lui Hitler, iar membrii Garzii de Fier erau, asa cum banuisera de la inceput prizonieri pe termen nelimitat ai Reichului.

In tara represiunile antilegionare au fost nemiloase printre victime aflandu-se colonelul Stefan Zavoianu, considerat repsonsabil de masacrele de la Jilava. Totodata pentru a se asigura ca legionarii nu vor crea probleme in timpul prezentei lor in Germania, acestia au fost pusi sa semneze o declaratie prin care se angajau sa nu intrerprinda nici un fel de activitate politica. Singura tara in care legionarii si-au putut desfasura nestingheriti activitatea a fost Spania unde interventiile lui Antonescu nu au avut nici un efect. Franco si Falanga, oarecum corespondentii Legiunii in Spania nu uitasera jertfele lui Mota si Marin (13 ianuarie 1937) si au luat in permanenta apararea Garzii.

In rest legionarii din Germania isi pierdeau timpul si isi macinau fortele sterile in lupte interne intre adeptii lui Sima si adversarii sai. Intr-o incercare disperata de a-si imbunatatii soarta, fiind convins ca este urmarit sa fie asasinat, Sima fuge pe 16 decembrie 1942 in Italia, la Roma. Spera sa se intalneasca cu Mussolini care ii fagaduise sprijinul. Escapada a luat sfarsit la 26 decembrie cand a fost predat autoritatilor germane.

Intre timp se declansase un adevarat scandal diplomatic intre Germania si Romania, Antonescu acuzand vehement autoritatile Reichului de complicitate la fuga lui Sima. Iritat de postura neplacuta in care fusese pus in raport cu Antonescu din pricina lui Sima, Hitler a dat chiar ordinul ca legionarii sa fie impuscati. Salvarea lor s-a numit insa Himmler care credea, impreuna cu Gőring ca Legiunea mai poate fi utila pe viitor Reichului. In orice caz regimul aplicat gardistilor s-a inasprit considerabil ei fiind internati in lagarul de la Buchenwald.

Lovitura de teatru de la 23 august avea sa schimbe soarta lui Sima si a tovarasilor sai. Recuperati brusc de Hitler si Himmler, legionarilor le-a fost propusa ideea de a forma un Guvern National in exil care sa lupte alaturi de Germania impotriva armatei sovietice. Initial sediul acestuia trebuia sa fie la Arad dar inaintarea trupelor romane si sovietice a facut acest proiect irealizabil. S-a ales Viena ca resedinta a guvernului legionar constituit la 10 decembrie 1944 in care Horia Sima era prim-ministru, Mihail Sturdza isi relua postul la externe iar generalul Platon Chirnoaga devenea ministru de razboi.

Acestuia din urma de altfel i se datoreaza si singura realizare majora a guvernului in exil si anume crearea unei embrionare Armate Nationale care sa lupte impotriva sovieticilor. Primul regiment format din 3000 de soldati a apucat chiar sa lupte impotriva tancurilor sovietice. Evenimentele insa se precipitau si la 3 mai ei au ajuns in zona de ocupatie americana, unde au fost dezarmati si luati prizonieri.

Guvernul National si-a mutat resedinta la Alt-Ausee, langa Linz unde si-a desfasurat anemica activitate pana in 8 mai 1945.

Totusi Horia Sima a considerat intotdeauna prestatia guvernului de la Viena o reusita macar prin prisma faptului ca a eliberat mii de prizioneri romani din lagarele de concentrare naziste i-a ajutat pe refugiatii ce veneau din Romania si a mentinut linia rezistentei anticomuniste trasata de Corneliu Zelea Codreanu.

Ar mai trebui amintit totusi faptul ca Miscarea Legionara nu a fost pusa niciodata sub acuzare de catre Tribunalul de la Nürenberg. Faptul ca fusesera reprimati de Antonescu, considerat criminal de razboi si ca isi petrecusera cea mai mare parte din razboi in lagarele de concetrare germane pare, paradoxal sa-i fi favorizat in ultima instanta. Miscarea Legionara cea care stransese zeci de mii de oameni in jurul lui Codreanu si obtinuse sute de mii de voturi la alegerile din 1937, avea sa se stinga incet macinata de contradictii interne dintre care cea mai grava va fi ruptura definitiva intre Sima si tabara opozantilor lui (Garneata, Papanace) din anul 1954.

Totusi fictiunea Miscarii Legionare si a Comandantului ei avea sa mai traiasca inca cinci decenii in Spania, Argentina, Franta, Canada sau Germania, tara unde Sima moare in 1993.