Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » Istorie
NICOLAE IORGA SI ISTORIA BISERICII ROMANESTI DIN TRANSILVANIA DIN SECOLUL AL XVI-LEA

NICOLAE IORGA SI ISTORIA BISERICII ROMANESTI DIN TRANSILVANIA DIN SECOLUL AL XVI-LEA



NICOLAE IORGA SI ISTORIA BISERICII ROMANESTI DIN TRANSILVANIA DIN SECOLUL AL XVI-LEA

Ar fi fost imposibil de imaginat ca un istoric de talia lui Nicolae Iorga sa nu fi poposit asupra problematicii istoriei Bisericii romanesti, altminteri atat de generoase, scotand la lumina cateva lucrari foarte importante, care au influentat istoriografia romaneasca. Printre acestea se numara, in primul rand, Istoria Bisericii Romanesti si a vietii religioase a romanilor, scrisa la cererea Ministerului de Instructiune de atunci si tiparita in 1908, mai apoi intr-o editie revazuta si adaugita in 1928,[1] precum si Istoria literaturii religioase a romanilor pana la 1688.[2] Aceasta a precedat atat cronologic, cat si tematic, lucrarea amintita mai inainte si care a constituit un foarte util exercitiu istoriografic,[3] servind ca punct de plecare in expunerea istoriei globale a Bisericii romanesti. In fine, tot aici trebuie mentionata Istoria romanilor din Ardeal si Ungaria,[4] iarasi o lucrare foarte importanta care, chiar daca nu se ocupa exclusiv de istoria Bisericii romanesti transilvanene, are cateva capitole semnificative dedicate acestei problematici, in care autorul a profesat convingeri sensibil diferite de cele din lucrarea sa anterioaraIstoria Bisericii Romanesti, uneori chiar contrare.

Examinand discursul istoric al lui Nicolae Iorga din Istoria Bisericii Romanesti, se impune  din capul locului concluzia ca marele nostru istoric nu a privit chestiunea Bisericii romanesti din Transilvania secolului al XVI-lea ca pe o problema istorica separata de istoria seculara. Avand deja propria sa cercetare privind literatura religioasa, punctul de plecare al discursului sau asupra istoriei Bisericii romanesti din Transilvania l-a constituit, in mod aproape automat, productia de tiparituri romanesti protestante din Transilvania, intai de toate Catehismul luteran din 1544 (Intrebare crestineasca), si apoi tipariturile lui Coresi. Deci schitarea istoriei Bisericii romanesti transilvanene din secolul al XVI-lea, a fost rezolvata de autor, pe scurt, prin simpla urmarire aproape mecanica a traiectoriei unor personalitati ale ei, ca si starea celor cateva forme institutionale ale Bisericii, atribuind situatia existenta presiunii calvinismului. Ni se pare evident ca Iorga nu a fost preocupat, nici macar in treacat, de realitatile istorice de ansamblu ale istoriei Bisericii crestine transilvanene, cu deosebire a Reformei religioase din Transilvania, pe care nu pare de loc sa o fi cunoscut mai indeaproape[5]. Caci Iorga a preferat sa priveasca Biserica romaneasca transilvaneana mai degraba in context general romanesc, decat in cel transilvanean, din care a facut totusi parte, optand - dupa cum o si spune in Prefata la editia I-a din 1908 - sa isi subsume analiza istorica unui punct de vedere bazat pe 'rosturile fiintei nationale'.[6] Prin urmare, in Istoria Bisericii Romanesti el s-a limitat la preluarea unor clisee, atat ale istoriografiei romanesti specifice in general epocii , cat si ale istoriografiei bisericesti in special, ceea ce si-a pus amprenta, cu greutate, pe intreaga lucrare. Niciodata Nicolae Iorga nu si-a pus problema daca Biserica romaneasca din Transilvania era sau nu o Biserica sui iuris; foarte probabil ca aceasta chestiune nu l-a preocupat de loc, neavand pentru el nici o semnificatie.


In mod ciudat, in Istoria Bisericii Romanestidin 1908, Biserica romaneasca din Transilvania nu pare a avea precedente istorice secolului al XVI-lea. Iorga rezuma intreaga problematica a Bisericii transilvanene in spatele formulei episcopilor ratacitori, ca acel Ioan de Caffa pe care Ioan de Capistrano l-a trimis la Roma in 1456[7] si a episcopilor de la Vad aflati in legatura canonica cu Mitropolia Sucevei.[8]Dupa Iorga, Biserica romaneasca transilvaneana a aparut in istorie datorita presiunilor prozelitismului protestant, intai a celui luteran sasesc, mai apoi a celui calvin. Iorga il mentioneaza ca cel dintai episcop al Romanilor din Ardeal pe Gheorghe din Sangeorgiul Bistritei, ca fiind 'numit si ocrotit de Carmuire', episcopia fiind impartita in protopopiate romanesti  'care corespundeau impartirilor politice ale tarii'.[9] Aceasta realitate istorica este atribuita vointei 'calvinului Ioan Sigismund'[10] care, in treaca fie spus, in anii cand l-a patronat pe episcopul Gheorghe, nu a fost de loc calvin ci unitarian, amanunt care pentru Iorga nu are vreo importanta deosebita. Altminteri istoricul nostru s-a obstinat sa atribuie toate relele posibile care au apasat Biserica romaneasca din Transilvania din secolele XVI-XVII exclusiv calvinismului,[11] desi in afara introducerii limbii romane in Biserica - pe care de altfel istoricul nostru nu a repudiat-o - Iorga nu i-a putut reprosa altceva decat, cel mult, renuntarea la icoane si o temporara si improbabila 'indrumare' a Bisericii romanesti spre 'calvinismul deplin', manifestata printr-o simplificare a Liturghiei.

Catolicul Stefan Báthori a produs asupra lui Iorga o impresie mult mai buna decat 'calvinul' Ioan Sigismund. Noul stapanitor al Transilvaniei este apreciat ca 'om real si practic, intelegator al imprejurarilor om socotit'. Motivul este ca 'noua Biserica <de limba romaneasca> a calvinilor nu mai afla un sprijinitor in Stefan' si ca acesta a dat romanilor 'un vladica asa cum il voiau ei, dupa datina  cea batrana'.[12] Ceea ce nu prea este adevarat, caci cu exceptia episcopului Eftimie, cu certitudine ortodox, toti ceilalti episcopi din secolul al XVI-lea sunt incerti din punct de vedere canonic. In realitate si episcopul Eftimie era, de fapt, 'certat' cu Biserica ortodoxa moldoveana, trebuind sa fuga de acasa si venind in Transilvania cu cateva trese de dizident, fiind sfintit de mitropolitul sarb de la Ipek si numai apoi confirmat de Stefan Báthori. Iar principele a inaugurat, cu acel prilej, practica confirmarii episcopului roman transilvanean de catre stat, obicei a carei introducere a fost atribuita, eronat, lui Mihai Viteazul. A trecut neobservat faptul ca gestul lui Stefan Báthori, de a pretinde ca episcopul romanilor din Transilvania sa fie intai sfintit de un ierarh oriental - indiferent de unde - si abia apoi confirmat de puterea seculara, a devenit ulterior, in istoria Bisericii romanesti trasilvanene, o cutuma.

Iorga nu s-a aratat interesat sa comenteze imprejurarile istorice care l-au determinat pe catolicul Stefan Báthori sa sprijine Ortodoxia, multumindu-se sa constate ca, datorita sprijinului acestuia, mai ales dupa 1577, curentul slavon a revenit cu putere in  tipariturile ardelene, chiar daca fenomenul era complet rupt de realitatea legaturilor localnicilor cu Biserica din Tara Romaneasca. Aceasta situatie a fost, fara nici o indoiala, un rezultat direct al Contrareformei, care inca nu a reusit sa puna capat, in mod formal, Bisericii romanesti calvine, dar a reconstruit ierarhia Bisericii ortodoxe ardelene numind ca episcop, in iunie 1574, pe Cristofor, pe seama 'preotilor romani din Ardeal care marturisesc legea romana sau greceasca, deci nu si legea cea noua, evanghelica'.[13] Iorga nu vede nici o legatura intre politica lui Stefan Báthori fata de Ortodoxie si revenirea curentului slavon, desi remarca faptul ca 'diacul Lorint', ucenicul lui Coresi si realizatorul Evangheliei de la Balgrad, primise de la voievod un privilegiu care i-a acordat exclusivitate pe treizeci de ani pentru tiparirea cartilor necesare Bisericii romane din Transilvania si care facea mare caz de fidelitatea sa exclusiva fata de 'puterea Marelui Voevod Batar Cristov',[14] fratele si urmasul pe tron al lui Stefan Báthori, ales intre timp rege al Poloniei. Caci si urmasul la tron a lui Stefan Báthori, fratele sau Cristofor, s-a aratat favorabil Bisericii ortodoxe transilvanene numai in prelungirea aceleiasi politici a Contrareformei europene, de restrangere a protestantismului, pe care o promovase fratele sau cu un deceniu in urma.

Pasul urmator al detasarii Bisericii ortodoxe transilvanene de Biserica romana calvina, ilustrata corect de Nicolae Iorga, este atribuirea titlului de mitropolit episcopului roman recunoscut de stat. Utilitatea atribuirii acestui titlu este mai presus de orice indoiala: la 1578 Ghenadie a fost desemnat mitropolit al Ardealului, respectiv mitropolit din tot tinutul Ardealului si al Orazii ca fiind 'mai mare decat ceilalti episcopi, aplecati catre calvinism sau ingaduitori fata de legea reformata'.[15] Caci atribuirea titlului de mitropolit ar fi trebuit sa-l ridice pe Ghenadie deasupra episcopului 'calvinizat' Mihai, 'piscopul romanilor din Ardeal' inducandu-i, in primul rand, superioritatea canonica. Iar sfintirea mitropolitului Ghenadie de catre ierarhia Bisericii muntene, cea mai apropiata ierarhie bisericeasca  orientala, a conferit Bisericii patronate de Ghenadie, acea calitate de Biserica sui iuris, ce i-a lipsit pana atunci. Faptul ca Ghenadie era agreat si de principatul Transilvaniei nu facea decat sa confirme canonicitatea acestuia si din punctul de vedere al puterii laice. Caci sustinerea lui de catre puterea seculara s-a redus doar la un sprijin antiprotestant ceva mai activ, in cel mai curat spirit al Contrareformei. Iorga a si distins aceasta realitate in programul de tiparituri al lui Ghenadie, care s-a grabit sa lanseze, in 1581, tiparirea unui Sbornic slavon menit sa combata 'marea stricaciune si cadere a sfintelor biserici' datorata folosirii in cult a limbilor nationale ('limbile straine').[16]

Dar nici partea cealalta, disidenta, Biserica romana calvina, nu s-a limitat doar la contabilizarea evenimentelor. Batalia dintre cele doua parti s-a dat in jurul folosirii limbii nationale in cult.  In 1582 a aparut la Orastie, in apropiere de centrul episcopal calvin de la Turdas, Palia, tiparita de doi ucenici ai lui Coresi dupa o traducere a doi predicatori romani din Caransebes si Lugoj, finantata de Francisc Geszty.[17] Chiar daca aceasta tiparitura nu a fost inca o opera de publicare integrala in limba romana a Bibliei, intreprinderea ilustreaza revitalitatea prozelitismului reformat, preluat, in lipsa sprijinului direct al statului, de catre anumite elemente protestante ale nobilimii, dispuse sa continue, pe cont propriu, linia politica a defunctului principe Ioan Sigismund.

In ce priveste situatia religioasa din Transilvania secolului al XVI-lea si, implicit, a Bisericii romanesti transilvanene, punctele de vedere reliefate de Iorga in lucrarea sa Istoria romanilor din Ardeal si Ungaria,[18] sunt mult mai nuantate, mai eliberate de constrangerile ce decurg indeobste din preocuparile care l-au dominat pana atunci. Este o certitudine faptul ca, in cei cativa ani scursi de la prima editie a Istoriei Bisericii Romanesti si pana la aparitia acestei lucrari, marele istoric si-a revizuit o multime de pareri. Printre ele si mai vechea sa antipatie fata de prozelitismul calvin, pe care acum o reevaluase, constatand ca, de fapt,  in principatul ardelean din a doua jumatate a secolului al XVI-lea, nu putea fi vorba de o politica religioasa calvina consecventa, pentru ca daca ea ar fi existat cu adevarat, ar fi trebuit sa se fi exercitat, intai de toate, asupra secuimii, acestia fiind totusi, 'oameni de limba principilor, de rasa lor' si nu i-ar fi lasat sa ramana 'in vechile lor rataciri'.[19]Acesta este numai unul din  punctele de vedere revizuite care, in ultima instanta, la o examinare mai critica, nu poate ramane nici el in picioare. Dar el reflecta evolutia survenita in meditatia istorica a lui Iorga, inclusiv a istoriei religioase romanesti din Transilvania.

Insa cea mai sugestiva  schimbare privind aceasta chestiune ramane constatarea, clamata in 1915 - probabil drept o atentionare adresata cititorului roman ce numai peste un an urma sa treaca Carpatii pentru eliberarea fratilor din Transilvania - cum ca crearea superintendentei protestante pentru romanii din Transilvania nu ar fi fost o idee religioasa, ci una politica.[20] Intr-un anumit sens, aceasta balansare a parerii istoricului probabil ca s-a datorat intentiilor lui Iorga de a pregati populatia Regatului roman cu realitatile confesionale si politice din Transilvania, mult diferite de cele regatene, cu care ar fi urmat sa se confrunte in urma realizarii Unirii Transilvaniei cu Romania. Caci explicatia pe care ne-o furnizeaza este una exagerat de 'politizata', probabil valabila pentru realitatile secolului al XX-lea, cand - eventual - ar fi avut si sens politic si posibilitati de finalizare, dar nu in secolul al XVI-lea. Iorga afirma ca intreruperea legaturilor dintre credinciosii romani din Transilvania, romanizati de prozelitismul Bisericilor protestante din Transilvania, cu credinciosii romani din tarile de dincolo de Carpati, slavizanti datorita Ortodoxiei, din a carei perspectiva limba romana 'nationala' nu era limba permisa in Biserica, s-a petrecut prin 'porunca oficiala' a statului. Daca Iorga ar fi cunoscut mai bine istoria transilvaneana din secolul al XVI-lea, ar fi trebuit sa stie cate dificultati de guvernare a avut principele Ioan Sigismund datorita luptelor confesionale dintre calvinism si antitrinitarianism si in ce masura ar fi putut - in realitate nu ar fi putut - impune o politica coerenta de stat de 'romanizare' prin calvinizare a romanilor numai de dragul de a-i rupe de romanii de peste munti. Iar daca ar fi putut sa-i 'rupa', nu ar fi putut modifica situatia cu nimic, din moment ce insasi elita boiereasca a Tarii Romanesti a facut, in ultimele decenii ale secolului al XVI-lea, eforturi uriase de integrare a lor in starile nobiliare ale Transilvaniei, finalizata, intr-un tarziu, prin victoria starilor boieresti care au incheiat Pacta et conventa de la Alba Iulia, din 20 mai 1595.[21]



Dar, fara indoiala, ideea lui N. Iorga este interesanta si merita atentie, insa din cu totul alta directie. Acum ne limitam sa constatam ca, in acest caz,  Iorga afirma si nu demonstreaza -  nu are cum sa demonstreze -  aceasta asertiune. Cu atat mai mult cu cat, cateva paragrafe mai incolo, el insusi sustine ca 'De legea cea noua (protestanta - n.a. G.G.) se tineau toti cei care aveau o atingere cu clasa nobiliara'; dar aminteste si cazul arhiepiscopului catolic Nicolaus Olahus, care nu a avut de ce sa se sfiasca, in plina perioada de afirmare a Reformei religioase, sa vorbeasca de originea latina a romanilor.[22] Ori daca romanizarea a fost un program politic al Bisericii protestante si al nobilimii care tinea de ea, cum se face ca un inalt prelat catolic, cel mai inalt la mijlocul secolului al XVI-lea din Bazinul dunarean, vorbeste cu detasare de romanitatea romanilor ca despre o realitate istorica oarecare, a carei simpla declarare a fost suficienta pentru a fi preluata de mediile intelectuale ale epocii care au 'facut' politica religoasa continentala, de o parte si de alta. Este exclusa da capo posibilitatea ca arhiepiscopul Olahus sa fi fost infestat cu idei caracteristice ideologiei protestante. Ramane in picioare doar infirmarea justificarii politice de genul celui avansat de Nicolae Iorga, de izolare constienta a romanilor transilvaneni de ceilalti credinciosi romani si situarea chestiunii in contextul general al Contrareformei europene.

Dupa opinia noastra, chestiunea este transata,  de momentul de la Alba Iulia din 20 mai 1595, moment fundamental al istoriei Bisericii romanesti transilvanene din secolul al XVI-lea. Este vorba de tratatul de la Alba Iulia, din 20 mai 1595, care a adus cu sine asa numita 'supunere' a Bisericii romanesti din Transilvania Mitropoliei Targovistei. Iorga observa, foarte corect, ca Sigismund Báthory nu a avut nimic impotriva Ortodoxiei romanesti in sine; ba chiar ar fi fost bucuros ca ea sa se inalte, sa se organizeze pe deplin, rupand legaturile de pana atunci cu calvinismul si sa ajunga in stare sa se poata apara de orice presiuni din partea acestuia.[23] Sa observam ca, de fapt, acesta nu a fost neaparat punctul de vedere personal al lui Sigismund Báthory, cat programul Contrareformei europene, care se afla in plina actiune de restrangere a protestantismului si de recuperare a spatiilor in care influenta Bisericii occidentale a fost mai  mult sau mai putin anulata.

In aceste conditii, la mijlocul ultimului deceniu al secolului al XVI-lea, a fost incheiat la Alba Iulia, la 20 mai 1595, celebrul tratat politic dintre Transilvania si Tara Romaneasca prin care Sigismund Báthory devenea, in mod cat se poate de concret, suzeran al lui Mihai Viteazul, tratat care, prin foarte multe prevederi ale sale, a prejudiciat puterea si mai ales imaginea politica a lui Mihai.[24] In acest context este greu de crezut ca Mihai - de fapt delegatia de episcopi si de boieri pe care acesta a trimis-o in Transilvania pentru tratative - sa fi putut, ea insasi, impune lui Sigismund Báthory subordonarea Bisericii romanesti din Transilvania Mitropoliei de la Targoviste. Mai degraba reprezentantii lui Mihai au fost cei care s-au aflat in postura sa accepe, la cererea principelui transilvan, subordonarea Bisericii din Transilvania Mitropoliei targovistene. Caci, in cursul tratativelor de la Alba Iulia, cea care a fost in situatie subalterna, de petenta, era delegatia boierilor munteni, iar nu Sigismund Báthory.[25]

Ramane de vazut cui i-a folosit subordonarea Bisericii romanesti din Transilvania Mitropoliei de la Targoviste. La prima vedere, lui Mihai Viteazul, ca un prim pas pe drumul politic ce ducea la unirea celor doua tari si spre tronul Transilvaniei. Ar fi putut constitui Biserica romaneasca din Transilvania un 'cap de pod' politic si militar pentru Mihai? Evenimentele ulterioare infirma aceasta supozitie. Dupa intrarea in Alba Iulia, atat Mihai cat si boierimea munteana s-a grabit sa se integreze, cat mai repede, in starile nobiliare transilvanene si nu a ezitat sa ia masuri drastice impotriva romanilor care s-au rasculat, chipurile, tocmai in beneficiul domnitorului muntean. Nu a fost demonstrat inca nici macar faptul ca, in anul 1595, Mihai ar fi avut deja acest deziderat intre obiectivele sale. O cat de sumara analiza ar indica faptul ca, in anul 1594, atat Mihai, cat mai ales boierii munteni, s-au aflat abia la inceputul demersurilor lor de integrare in viitorul complex proiectat de Liga Sfanta,[26] fiind evident ca erau inca departe de situatia de a prelua orice initiativa ofensiva. O arata chiar si prevederile politice ale tratatului de la 20 mai 1595, care au vizat, in primul rand, integrarea starii boieresti din Tara Romaneasca in starile nobiliare ardelene, integrare urmarita de insasi boierimea munteana, cu sau fara acordul domnitorului.[27] Iar demersul a fost realizat, probabil, chiar impotriva vointei domnului aflat in acel moment in exercitiul puterii in Tara Romaneasca.[28] In treacat fie spus, postura subalterna a lui Mihai fata de vecinul sau nordic, departe de a fi una glorioasa, pe masura mitului care i-a fost confectionat de istoriografia noastra incepand cu Nicolae Balcescu, a fost greu de suportat pentru istoricul Nicolae Iorga, care s-a grabit sa gaseasca totusi un motiv care sa-l scuze, fortand anticipat 'unitatea Bisericii ortodoxe din Ardeal cu cea a Tarii Romanesti'.[29]

Singurul care a putut beneficia de pe urma asa zisei 'inchinari' a Bisericii romanesti transilvanene scaunului mitropolitan de la Targoviste, a fost insusi principele transilvanean. Caci cei trei episcopi care au facut parte din delegatia munteana - mitropolitul  Eftimie si episcopii Luca si Teofil - si care alcatuiau, in acel moment, intregul corp episcopal al tarii, au stiut foarte exact ce fel responsabilitate si-au asumat acceptand, subordonarea canonica a Bisericii romanesti din Transilvania scaunului mitroplitan de la Targoviste. Caci textul tratatului din 1595 precizeaza foarte exact ca, in chestiunea Bisericii romanesti din Transilvania, nu a fost vorba decat de faptul ca 'Omnes etiam ecclesiae valachicales in ditionibus suae serenitatis existentes erunt sub iurisdictione vel dispositione archiepiscopi tergovistioensis, iuxta ecclesiastici iuris et ordinis illius regni dispositionem, proventusque suos solitos et ordinarios percipere poterunt'.[30] Adica ele erau supuse numai 'sub jurisdictia sau dispozitiile arhiepiscopului targovistean', dar imediat si precizarea ca ele mai sunt supuse la fel, deopotriva 'dreptului bisericesc si ordinelor acelei tari, adica dreptului eclesiastic si legilor Transilvaniei, nu a Tarii Romanesti cum s-au grabit unii sa sustina. Si, nu exista nici un dubiu ca, dupa anul 1595, lucrurile au si decurs in acest mod, invariabil: capul Bisericii romanesti din Transilvania a fost sfintit la Targoviste, dar numirea i-a fost facuta de principele transilvanean, dupa legile Transilvaniei, iar activitatea lui s-a incadrat strict in legislatia transilvaneana, fara a fi existat prea mult loc pentru imixtiuni sau sugestii venite din sudul Carpatilor. Caci 'inchinarea' - care nu a fost o 'inchinare' ci doar o sfintire a noului episcop, a fost pur formala: prin sfintirea candidatului la scaunul arhieresc romanesc al Transilvaniei,  mitropolitului targovistean i-a revenit numai responsabilitatea canonica. Ce folos a avut acesta ?  Doar unul teologic si - eventual -  moral, cu care mitropolitului targovistean s-ar fi putut fali la Constantinopol, in fata patriarhului.

Caci marele folos de pe urma 'subordonarii' Bisericii romanesti transilvane scaunului mitropolitan din Targoviste l-a avut principele Sigismund Báthori, care a putut acum lichida, dintr-o singura trasatura de condei, atat directia din Biserica romaneasca calvina, cat si imixtiunile moldovene in partile de nord ale Transilvaniei, respectand cutuma introdusa de unchiul sau Stefan Báthori in 1571. Si a putut relansa, in spiritul Contrareformei, cu mai multe sanse de succes, prozelitismul catolic printre romanii transilvaneni, facilitat de existenta de acum inainte a unei singure Biserici romanesti, cu un singur sef spiritual, care nu a mai putut sa se sustraga autoritatii princiare jucand in doua parti. Iar Biserica romaneasca din Transilvania a putut deveni - abia acum si doar pentru o scurta perioada de timp - o Biserica sui iuris, gratie filiatiei canonice targovistene.

Pe de alta parte, revederea textului pactului din 20 mai 1595 atrage atentia asupra unei imprejurari neglijate pana acum, si anume ca toate aceste biserici romanesti existente in stapanirea serenitatii sale - deci si cele din Tara Romaneasca, nu numai cele din Transilvania, au trecut sub autoritatea legilor eclesiastice si a legilor seculare ale Transilvaniei si nu ale celor din Tara Romaneasca, ajungand la voia principelui Transilvaniei. Din acest punct de vedere, care nu ar trebui sa ne surprinda prea tare daca avem in vedere ca nu numai Sigismund Báthori, ci chiar si Mihai Viteazul, au fost doar simpli pioni - evident, nu de aceleasi dimensiuni -  pe tabla de sah politic european al Contrareformei. Caci 'subordonarea' Bisericii romanesti transilvane scaunului mitropolitan din Targoviste ar putea fi interpretat si ca un pas, oarecare, pe calea reconstituirii unitatii dintre Apusul catolic si Rasaritul ortodox. Ce altceva ar fi putut insemna introducerea Bisericii transilvanene in subordinea canonica a Mitropoliei din Targoviste decat intentia de a introduce un cal de lemn intre zidurile Troiei? Caci Biserica transilvaneana facuse deja dovada maleabilitatii si flexibilitatii sale in cursul lungului exercitiu al convietuirii cu Biserica catolica transilvaneana de dinainte de Reforma religioasa si cu Bisericile protestante care i-au succedat.[31]Calculul politic al Contrareformei a vizat, foarte probabil, slabirea din interior a rezistentei Bisericii ortodoxe din Tara Romaneasca cu scopul de a o apropia de Biserica occidentala.



Daca avem in vedere sprijinul global pe care Mihai l-a acordat ulterior Bisericii romanesti din Transilvania, constatam ca acesta se limiteaza la numai cateva secvente: mutarea  scaunului episcopal in Alba Iulia, unde a ramas pana la Unirea cu Biserica Romei, mutare ce a folosit mai cu seama principilor protestanti din secolul al XVII-lea, care i-au avut pe conducatorii Bisericii romanesti la indemana, in imediata lor apropiere; apoi eliberarea din iobagie a preotilor romani, savarsita de Dieta Transilvaniei la cererea lui Mihai[32] si care a fost efemera; in fine, inglobarea episcopiei Maramuresului in Biserica Transilvaniei, ceea ce a fost totusi o isprava secundara, caci apropierea Maramuresului de Mukacevo a ramas, in deceniile urmatoare, o realitate nu numai geografica ci si una eclesiastica. Ramane sugestiv faptul ca cele mai importante depozitare ale constiintei publice ale vremii, cronicile, nu i-au atribuit, din aceasta perspectiva, nici lui Mihai si nici Bisericii din Tara Romaneasca, vreun merit deosebit. Nimeni nu vorbeste in epoca de subordonarea Bisericii romanesti din Transilvania celei din Tara Romaneasca. Abia istoricii secolului al XX-lea, implicati in evenimentele politice care au dus la Unirea din 1918, descopera valoarea politica a tratatului din 20 mai 1595 si, implicit, cea morala a presupusei subordonari a Bisericii romanesti din Transilvania.[33]

Mai exista o secventa istorica, in aparenta secundara, dar care ar trebui sa lamureasca masura in care Biserica romaneasca din Transilvania era supusa celei din Tara Romaneasca. Iar aceasta secventa este relevata documentar chiar de Nicolae Iorga[34]: in decembrie 1596, cand Mihai l-a vizitat pe Sigismund la Alba Iulia, a obtinut de la acesta permisiunea de a ridica la Alba Iulia o manastire cu hramul Sfintei Treimi. Sigismund i-a dat lui Mihai aprobarea, iar manastirea a si fost construita, servind drept resedinta mitropolitilor ardeleni, pana la reconstruirea cetatii Alba Iulia de citre austrieci in prima parte a secolului al XVIII-lea. Este evident ca oricare domn strain de Transilvania ar fi avut nevoie de o aprobare a principelui pentru construirea unei manastiri, darmite unul care era subaltern principelui. Iar Sigismund, i-a acordat lui Mihai permisiunea, fara nici un fel de probleme, mai ales ca, in acel moment, nu s-a pus problema stabilirii resedintei mitropolitane la Alba Iulia; aceasta s-a pus abia cand Mihai a ajuns sa-si impuna autoritatea asupra Transilvaniei, in conditiile stiute.[35] Chiar si in aceste conditii, se impune atentiei faptul raporturile din domeniul eclesiastic dintre Sigismund si Mihai s-au mentinut in registrul corectitudinii, in limitele tratatului din 20 mai 1595, fiind exclusa orice incercare de supralicitare a presupusei subordonari a Bisericii transilvanene celei muntene. Nici nu se putea altfel, din moment ce amandoi au facut parte din aceeasi tabara politica a Contrareformei si a Republicii Crestine.

Note

[1] Nicolae Iorga, Istoria Bisericii  Romanesti si a vietii religioase a romanilor, I-II, Editura Ministeriului de Culte, Bucuresti, 1928. Folosim cu acest prilej editia fotocopiata din 1995 a Editurii  100+1 Gramar din Bucuresti.

[2] Bucuresti, 1904

[3] Tot in aceasta categorie ar mai putea fi inclusa si lucrarea Sate si preoti din Ardeal, Bucuresti, 1902, un  interesant volum de studii partiale privind anumite detalii de istorie a Bisericii, care pare a fi deschis apetitul marelui istoric fata de problematica istorica a Bisericii romanesti

[4]Istoria romanilor din Ardeal si Ungaria, I-II, Editura Casa Scoalelor, Bucuresti, 1915. Folosim editia din 1989 aparuta in Editura Stiintifica si Enciclopedica,sub ingrijirea Georgetei Penelea.

[5] Nici nu citeaza macar una din lucrarile de istorie - ardelene sau unguresti - privind istoria Transilvaniei din epoca Reformei religioase. In afara unor cronicari, Iorga il mentioneaza doar pe istoricul oradean (romano-catolic) Bunyitay Vincze,  cu o lucrare pe care o boteaza 'Nagy-Várad történelme', inexistenta intre publicatiile acestuia.

[6]Ibidem, p. 6. Acelasi punct de vedere privind istoria Bisericii a fost sustinut de catre N. Iorga si intr-o conferinta tinuta spre sfarsitul vietii, la 13 ianuarie 1940, in prezenta Patriarhului Nicodim, intitulata Conceptia romaneasca a Ortodoxiei, prilej cu care declara public: 'Va rog sa primiti parerea aceasta asa cum este, fiind vechea mea parere, pe baza careia am scris <Istoria Bisericii Romanesti>, si, fata de o anumita traditie si fata de anumite incercari de inovatie din momentul de fata, mai ales din partea tineretului, eu mentin punctul acesta de vedere. Totul il trag catre natiunea mea' (p.9). Conferinta a fost publicata de Editura Romania, Bucuresti, 1940, mai apoi la München, in 1958, de Ion Popinceanu.

[7]Istoria Bisericii romanesti, I, p. 105

[8]Ibidem, p. 114

[9]Ibidem, p. 179

[10]  Ibidem, p. 182

[11]Ibidem, passim. Vezi si in Conceptia romaneasca a Ortodoxiei, Bucuresti, 1940, p. 25

[12]Istoria Bisericii romanesti, I, p. 182-183

[13]Ibidem, p. 184

[14]Ibidem, p. 185

[15]Ibidem, p. 186

[16]Ibidem, p. 187

[17]Ibidem, p. 188. Initiativa lui Geszty a fost, cu siguranta, privata, nu a avut nici un fel de implicatii din partea statului, in ciuda faptului ca, peste ani, acelasi Geszty a fost insarcinat de Sigismund Báthory cu o misiune foarte sensibila:  sa il supravegheze pe voievodul Aron Tiranul, devenit vasal al principelui ardelean.



[18] Nicolae Iorga, Istoria romanilor din Ardeal si Ungaria, I-II, Editura Casa Scoalelor, Bucuresti, 1915. Am folosit editia din 1989 aparuta in Editura Stiintifica si Enciclopedica, sub ingrijirea Georgetei Penelea.

[19]Ibidem, I, p. 123

[20]Ibidem

[21] Vezi in acest sens si parerea lui Gheorghe I. Bratianu, Sfatul domnesc si Adunarea starilor in Principatele romane, Bucuresti, 1995, p.73-77, care a subliniat cu insistenta dorinta boierilor munteni 'de a se asimila in totul Starilor si ordinelor ardelene'. Ibidem, p. 77

[22] Iorga, Istoria romanilor din Ardeal,I, p. 125

[23]Ibidem, p. 220

[24] Despre contextul real al incheierii tratatului si semnificatiile lui politice, vezi punctele de vedere foarte realiste din M. Barbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S.Pacacostea, P. Teodor, Istoria Romaniei, Bucuresti, 1998, p. 230-231. Dar  imprejurarile in care a fost incheiat tratatul de la Alba Iulia i-au fost limpezi si lui Iorga, calificandu-l explicit drept un 'tratat de inchinare' si nimic altceva (Iorga, op.cit., p. 220)

[25] Este semnificativ faptul ca Mihai nu a luat nici o masura de sanctionare a celor care au participat la tratativele de la Alba Iulia cu principele Transilvaniei, in primul rand a conducatorului acesteia, mitropolitul Eftimie, ramas in aceasta postura pe toata durata domniei lui Mihai Viteazul.

[26] Mare parte a documentelor din anul 1594 indica faptul ca ambii domnitori romani din Moldova si Tara Romaneasca erau deja angajati in frontul politic al Ligii Sfinte, chiar daca intelegerile formale, in sens diplomatic, abia urmau sa fie negociate. Vezi scrisoarea din 13 octombrie 1594 a lui Speziano catre cardinalul San Giorgio, care lasa sa se inteleaga faptul ca relatiile lui Mihai Viteazul cu Sigismund Báthory erau deja, in linii mari, statornicite: ' il Valacco della Valacchia Inferiore o Transalpina, che la chiamano, ancora che non mandi, ha giurato al principe di Transilvania (sublinierea ne apartine) di far'quello ch'egli fara in materia di congiuntione, et d'haver rato quantto farŕ o prometterŕ anche in nome suo, non si volendo in modo alcuno discostare da quello che fŕ in Transilvano et il Valacco Superiore, che hŕ mandato qui questo suo ambasciatore' (N. Iorga,Documente privitoare la Istoria Romanilor, Volumul XII al Colectiei 'Hurmuzaki', Acte relative la razboaiele si cuceririle lui Mihai-Voda Viteazul, Bucuresti, 1903, p. 12)

[27] Este greu de afirmat cu precizie daca Mihai Viteazul a cunoscut textul si daca a fost sau nu de acord cu textul tratatului din 20 mai 1595 de la Alba Iulia. Istoricii romani presupun doar ca un 'domn falnic' precum acesta nu ar fi acceptat, din principiu, un tratat atat de injositor. Un lucru este cert: nici unul din membrii delegatiei - si mai ales conducatorul delegatiei, mitropolitul Eftimie -  care au participat la negocierea lui nu a fost tras la raspundere de catre domnitor pentru acest motiv. Pe de alta parte, tratatele incheiate de Sigismund cu Moldova si Tara Romaneasca au fost secvente de politica generala europeana, ele incheindu-se cu aprobarea puterii suzerane central-europene care a fost imparatul Rudolf al II-lea. Ibidem, p. 72-73

[28] Pe P. P. Panaitescu nu l-a prea preocupat tratatul din primavara anului 1595, limitandu-se sa constate, doar in fuga, ca 'In adevar, in primavara anului 1595, solii lui Mihai in frunte cu mitropolitul inchina tara lui Sigismund Bathory si fara voia si stirea stapanului lor incheie cu acesta un tratat, prin care puterea domnului Tarii Romanesti era ingradita,boierilor le se dau toate drepturile si Grecii erau scosi din toate slujbele boieresti. Mihai, adanc jignit, a trebuit sa primeasca, deoarece se pregatea sa dea lupta cu Turcii'(Mihai Viteazul, Bucuresti, 1936, p.71)

[29] Expresia ii apartine lui Gh. I. Bratianu, op. cit., p. 76

[30] Hurmuzaki, Documente, III/1, p. 212 sau 474

[31] Despre labilitatea confesionala a romanilor transilvaneni din epoca de mijloc vorbesc un numar impresionant de izvoare, prea multe ca buna parte din ele sa nu fie reale. Aceeasi labilitate poate fi imputata si celorlalte populatii din Transilvania, probabil intr-o masura mai redusa, dar nu absenta. Numai de dragul exemplului amintim concluzia din 14 iulie 1699, a nobilimii transilvanene care protesta impotriva Unirii Bisericii romanesti transilvanene cu Biserica Romei: 'Privind lucrurile intr-o lumina mai deplina, popii romani nu au devenit catolici veritabili sau uniti adevarati, nici prieteni sau aderenti ai catolicismului, ci doar niste oameni eliberati de impozite si de iobagie, dispusi sa lupte impotriva domnilor de pamanttara Transilvaniei plina cu religii, limbi si neamuri felurite si care a fost carmuita de principi cu confesiuni foarte deosebite, a reusit sa-si pastreze fiinta si neatarnarea in ciuda timpurilor furtunoase prin care a trecut.'Apud Silviu Dragomir, Romanii din Transilvania si unirea cu Biserica Romei. Documente apocrife privitoare la inceputurile unirii cu catolicismul roman (1697-1700), in Biserica Ortodoxa Romana, 1962, nr. 9 - 10; reprint Cluj, 1990, p. 63

[32] Panaitescu, op. cit., p. 177-180

[33] Este totusi interesant ca Panaitescu, trece cu dezinvoltura peste textul tratatului din 20 mai 1595 si spune despre el doar atat: 'In tratatul din 1595 incheiat de Mihai cu Sigismund se prevedea ca toate bisericile romanesti din Ardeal sunt supuse mitropoliei din Targoviste, care astfel exercita un control si o protectie asupra bisericii romane din Ardeal'. Op. cit., p. 176. Ramane de vazut de unde i-a venit aceasta concluzie, care nu este confirmata nici de textul tratatului si nici de practica istorica ulterioara, cand mitropolitii ardeleni, merg la Targoviste pentru sfintire, ca apoi ei sa fie controlati cu adevarat doar de superintendentii calvini ardeleni de la care primesc 'instructii' uneori foarte severe. Pana si Teofil si Athanasie Anghel au mers in Tara Romaneasca pentru sfintire, chiar daca ei au fost mitropoliti intr-o cu totul alta epoca istorica, austriaca, ce au respectat si ei cutuma introdusa de Stefan Báthori.

[34] N. Iorga, Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si mitropolia Ardealului, in Academia Romana, Istorie, seria II-a tom XXVII, p. 10

[35] Este interesanta si legenda despre fundarea manastirii, culeasa de Petru Movila si publicata de N. Iorga (Ibidem, p. 12 - 17) cum ca catolicii s-ar fi opus construirii ei. Din punct de vedere canonic, opozitia catolica era de inteles, in Alba Iulia existand deja o episcopie; indirect se impune concluzia ca Biserica catolica din Transilvania considera Biserica romaneasca din Transilvania drept valida in noile conditii.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




VASILE MOGA → LEGIUNEA A-XIII- A GEMINA
Tratatul de la Saint Germain en Laye (10 septembrie 1919); recunoasterea internationala a unirii Bucovinei cu Romania
Orientalism
Discursul oficial asupra femeii
ARADUL SI MAREA UNIRE
CONSERVAREA-RESTAURAREA PATRIMONIULUI CUTURAL ROMANESC PANA IN SECOLUL XX
CONSERVAREA-RESTAURAREA PATRIMONIULUI CUTURAL ROMANESC PANA IN SECOLUL XX
Regimul stalinist


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu