Tarile romane in epoca renasterii nationale (1774/1784-1866)

TARILE ROMANE IN EPOCA RENASTERII NATIONALE

Prima parte a istoriei moderne a romanilor, corespunzand materiei de predat in primul semestru al anului universitar, corespunde intervalului de timp mergand de la sfarsitul secolului al XVIII-lea marcat cu deosebire de evenimentele din anii si pana la edificarea deplina a statului national roman in urma Unirii Principatelor si a reformelor domnitorului Al. I. Cuza, dar si a instaurarii monarhiei constitutionale in Romania, in

A doua parte a istoriei moderne a romanilor, cuprinzand materia de predat in cursul unui al doilea semestru al anului universitar, corespunde, in esenta, epocii de modernizare a statului roman, in rastimpul domniei lui Carol I, in stransa corelare cu marile evenimente ale istoriei nationale: castigarea independentei depline in urma razboiului din iar apoi, la sfarsitul acestui interval, razboiul de intregire a neamului si realizarea desavarsirii unitatii nationale

in ceea ce priveste partea intaia a cursului, cum rezulta si din titlul sub care este prezentat, Tarile Romane in epoca renasterii nationale (sfarsitul secolului XVIII-1 ea incorporeaza, in linii generale, epoca deplinei afirmari a constiintei nationale a romanilor, a formarii si afirmarii natiunii romane. Este epoca care a stat sub semnul conceptului de renastere sau redesteptare nationala, afirmata in plan cultural, dar si, din ce in ce mai mult, in realitatea evolutiei politice, in miscarea de eliberare nationala si emancipare politica care se desfasoara la nivelul diferitelor provincii romanesti, aflate sub dominatii sau stapaniri straine. Aceasta este epoca din istoria romanilor in care trimitem, pentru ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, pe de o parte, la tendintele de emancipare politica si sociala din Tara Romaneasca si Moldova, sub influenta ideologiei "Luminilor' si a circulatiei ideilor Marii Revolutii Franceze, care vor avea drept incununare revolutia din condusa de Tudor Vladimirescu, pe de alta, la lupta romanilor din Transilvania pentru afirmarea identitatii nationale, trecand prin focul marii rascoale taranesti din si, ajungand la miscarea din jurul marelui "Supplex Libellus Valachorum' din cu un program de actiune reluat in perioada imediat urmatoare.

Aceleiasi epoci, incorporam, in continuare, marile evenimente care au marcat, etapa cu etapa, miscarea de redesteptare nationala, pana la afirmarea deplina a natiunii romane in context european: revolutia din condusa de Tudor Vladimirescu, cu urmarile ei imediate, restabilirea domniilor nationale in

Tara Romaneasca si Moldova, afirmarea luptei pentru unitate nationala si a spiritului revolutionar in conditiile regimului Regulamentelor Organice; revolutia de la pe teritoriul Tarilor Romane si semnificatia ei in context european; lupta pentru realizarea Unirii Principatelor, ca triumf al miscarii de redesteptare nationala; in sfarsit, edificarea institutiilor statului roman modern, trecand prin reformele din timpul domniei lui Al. I. Cuza.

in continuare, urmarind programa analitica a cursului cu titlul enuntat, venind in sprijinul studentilor, expunem sumar, de la capitol la capitol, continutul acestuia.

I. Tarile romane, in context european, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea

Evolutia statutului politic international al Principatelor Romane si miscarea de emancipare politica

La sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, situatia Tarilor Romane continua sa fie marcata de politica de expansiune a marilor puteri si de interesele lor in Europa Centrala si de Sud-Est; Tara Romaneasca si Moldova se aflau sub dominatia Imperiului otoman, din secolele trecute, aceasta dominatie intrand intr-o noua etapa odata cu instaurarea la conducerea lor a domniilor fanariote (in anul in Moldova, in in Tara Romaneasca); Transilvania se afla incorporata in Imperiul habsburgic, de la sfarsitul secolului al XVII-lea, dominatia acestui imperiu in secolul al XVIII-lea, de asemenea, capatand forme specifice, in cazul romanilor, ea impletindu-se strans cu asuprirea nationala, exercitata asupra lor de catre nobilimea maghiara; alta provincie romaneasca, Bucovina, era incorporata de Austria in la un an dupa incheierea razboiului ruso-turc din in sfarsit, o alta provincie romaneasca, Basarabia, cuprinzand teritoriul dintre Prut si Nistru al Moldovei istorice, era incorporata de catre Rusia, in in urma tratatului de pace de la Bucuresti, care punea capat razboiului ruso-turc din anii

Tinand seama de aceasta situatie politica specifica fiecareia dintre Tarile Romane, precum si de configuratia politica internationala, lupta de emancipare politica a romanilor a fost adaptata de catre elitele politice in raport cu aceste realitati.

Pentru Tara Romaneasca si Moldova, aflate sub dominatia Imperiului otoman, importante aveau sa fie, prin consecintele lor, noile razboaie ruso-turce sau ruso-austro-turce desfasurate, in buna masura, pe teritoriul lor: razboiul ruso-turc din anii incheiat cu pacea de la Kuciuk-Kainargi, razboiul ruso-austro-turc din incheiat cu pacile de la Sistov si Iasi, razboiul ruso-turc din anii incheiat cu pacea de la Bucuresti.

Desi romanii elita politica, dar si oamenii de rand vor participa la aceste razboaie in scopul eliberarii lor de sub dominatia otomana, sperantele lor se vor dovedi inselate. Mai mult decat atat, in ciuda sacrificiilor facute, in acest

rastimp sunt rupte din trupul Principatelor doua provincii importante: partea de nord a Moldovei, Bucovina, cedata Austriei in anul in urma unei conventii bilaterale turco-austriaca, Basarabia, partea Moldovei, dintre Prut si Nistru, incorporata de Rusia, in baza tratatului de pace de la Bucuresti din

in definirea statutului politic international al Principatelor dunarene, un rol important, pe langa acela al puterii suzerane, a revenit altor mari puteri, in primul rand, Rusiei. Sub pretextul "protectoratului' asupra crestinilor ortodocsi, aceasta din urma, declansand razboaiele impotriva Turciei, in realitate isi urmarea propriile interese anexioniste, in tarile eliberate, substituindu-se dominatiei otomane (pe deplin convingatoare urmand sa fie, in acest sens, anexiunea din Austria, la randul ei, implicandu-se ca mediatoare sau participand direct la aceste razboaie, si ea, viza anexarea Principatelor, o data cu eliberarea lor de sub dominatia otomana (fapt relevat, cu toata evidenta, cu prilejul incorporarii Bucovinei, in sau in cursul razboiului din anii cand ocupase o buna parte a teritoriului romanesc numai evenimentele din Franta obligand-o sa se retraga, incheind pacea separata de la Sistov din

Si puterile occidentale au avut un anumit rol in definirea statutului international al Principatelor, in sensul sprijinului pe care ele 1-au acordat, direct sau indirect Turciei in mentinerea integritatii sale, ele urmarind sa stopeze expansiunea Rusiei si sa mentina echilibrul european in limitele prestabilite (este vorba de bine cunoscuta "chestiune orientala', care trimitea la consecintele pentru echilibrul european ale cuceririi Imperiului otoman de catre Rusia, singura, sau in colaborare cu Austria).

Oricum, interesul crescut al marilor puteri pentru Principatele Romane este afirmat odata cu infiintarea succesiva a consulatelor acestora, la Bucuresti si Iasi (incepand cu cel al Rusiei, in continuand cu al Austriei, in al Frantei, in in sfarsit, al Angliei, in

Pe acest fond al unei situatii internationale complexe, deosebit de importanta a fost miscarea de emancipare politica patronata de marea boierime din Principate, chiar daca rezultatele, cel putin in plan imediat, au fost relativ modeste.

A fost vorba nu numai de participarea efectiva la aceste razboaie, cu speranta eliberarii de sub dominatia otomana, sau cel putin a dobandirii unei mai largi autonomii o participare a marilor boieri, dar si a oamenilor de rand, ca voluntari in aceste razboaie ci si de o actiune pe linie politico-diplomatica desfasurata de elita politica conducatoare din Principate. Din rastimpul razboiului ruso-turc din anii dateaza elaborarea de memorii de catre boierii romani, argumentand din punct de vedere istoric dreptul Principatelor la autonomie deplina (in virtutea vechilor tratate, capitulata, care s-ar fi incheiat in trecut cu Poarta, conditionand instalarea suzeranitatii turcesti); erau memorii adresate Rusiei, in primul rand, dar si altor mari puteri, reclamand emanciparea politica, elaborarea lor urmand a fi reluata in deceniile urmatoare, unele dintre ele, la inceputul secolului al XIX-lea, fiind adresate si lui Napoleon I.

in ceea ce priveste politica interna a domnitorilor fanarioti in perioada dintre si este usor de inteles ca ea a fost strict determinata de statutul politic international al Principatelor, la care ne-am referit, conjunctura internationala externa reflectandu-se direct in planul situatiei interne, institutionale si social-economice.

Domnitorii greci, numiti de Poarta, pe sume uriase de bani, sunt instrumente ale puterii suzerane, in rastimpul misiunii lor, servind interesele acesteia, adaugand la ele propriile lor interese. Este drept ca unii dintre domnitorii fanarioti erau oameni de cultura receptivi la ideile inaintate din Apus, animati de spiritul reformator, sub influenta ideologiei "Luminilor'. O expresie a acestor tendinte reformatoare a fost marcata de elaborarea unor importante acte cu caracter juridic, cum au fost: Pravilniceasca Condica din elaborata in timpul lui Alexandru Ipsilanti, Codul Calimachi, din in Moldova si Legiuirea Caragea, din acestea din urma indicate cu numele domnitorilor instalati dupa O serie interesanta de reforme a fost realizata in domeniul invatamantului, din initiativele domnitorilor Al. Ipsilanti, in Tara Romaneasca Grigore al Ill-lea Ghica, in Moldova Alexandru Moruzi, in Moldova, Scarlat Calimachi si loan Caragea, in rastimpul domniei celui din urma luand fiinta, in si cunoscuta scoala nationala de la Sf. Sava.

Trebuie spus insa ca cele mai multe reforme care ar fi trebuit sa fie cele din domeniul fiscal, al institutiilor administrative si juridice menite sa duca la inlaturarea numeroaselor abuzuri care macinau societatea aveau sa fie sortite esecului. Nici presiunea dominatiei otomane, nici starea de provizorat a domniilor si interesele personale ale domnitorilor fanarioti nu creau conditii pentru finalizarea acestor reforme.

Tabloul societatii romanesti, in ciuda acestor tendinte reformatoare pana la va ramane deosebit de sumbru, tarele sistemului domnitorilor fanarioti, ca instrument al Portii, spunandu-si in mod determinant cuvantul: o exploatare fiscala abuziva, exercitata de stat, pentru achitarea obligatiilor fata de Poarta, dar si pentru imbogatirea personala a domnitorilor greci si a clientelei lor grecesti, precum si a colaboratorilor lor, boieri pamanteni; un sistem anacronic al vanzarii pe bani a functiilor de stat, incepand cu cea a domniei, cumparata de la Constantinopol, apoi a dregatoriilor statului de la cele mai inalte pana la cele mai de jos sistem cu consecinte grave asupra masei bunicilor abuzuri greu de infranat ale aparatului administrativ; privilegii pentru "cei mari', in detrimentul "celor mici' etc.

Este starea de lucruri pe care incearca s-o inlature revolutia condusa de Tudor Vladimirescu si care se va incheia, daca nu cu toate telurile generoase pe care si le va propune, cel putin va duce la inlaturarea sistemului domnitorilor fanarioti, ultimii domni fanarioti, fiind, Mihail Sutu, in Moldova Alexandru Sutu, in Tara Romaneasca

II. Transilvania si alte provincii romanesti aflate sub stapaniri straine la sfarsitul secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului al XIX-lea

Lupta de emancipare nationala a romanilor din Transilvania: de la rascoala din la miscarea din jurul Supplex-urilor

Marea rascoala a taranilor romani din Transilvania din condusa de Horea, s-a inscris pe firul istoriei drept unul dintre evenimentele de seama pe plan european de la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Totodata, prin proportiile sale, prin caracterul si consecintele sale, ea a marcat un moment deosebit de important in istoria poporului roman; s-a inscris in suita momentelor importante de la sfarsitul secolului al XVIII-lea care au marcat trecerea la epoca moderna in istoria romanilor.

Asa cum se stie, rascoala a avut un dublu caracter, social si national, cele doua aspecte fiind indisolubil legate, primul implicand pe cel de al doilea. Ea s-a declansat ca o rascoala a taranilor iobagi impotriva nobililor; dar, sub raport etnic, marea majoritate a rasculatilor o constituiau romanii, in timp ce marea majoritate a nobilimii o constituiau maghiarii, planurile social si national, suprapunandu-se perfect. Participarea masiva a taranilor romani la rascoala, care conferea acesteia caracterul de rascoala romaneasca, corespundea structurilor sociale si demografice din Transilvania, asa dupa cum, in general, romanii alcatuiau majoritatea absoluta a populatiei din aceasta provincie (cu mult peste in raport cu toate celelalte etnii luate la un loc, unguri, sasi, secui).

Suprapunerea celor doua planuri, social si national, a fost reflectata pe parcursul desfasurarii rascoalei de o serie de momente si aspecte care merita sa fie retinute; daca in cunoscutul ultimatum de la Deva, din noiembrie dat nobililor de catre rasculati se reflecta in primul rand aspectul social al rascoalei, o serie de actiuni din rastimpul desfasurarii rascoalei, cum relateaza unele izvoare, reflectau constiinta nationala a romanilor rasculati; intre altele, zvonurile privind asteptatele ajutoare ale "fratilor' de peste munti, din Moldova si Tara Romaneasca, comportamentul lui Horia, cu vizitele la imparat si atitudinea lui inaintea tragerii in teapa, actiunea insasi de punere in circulatie de catre nobilii maghiari a medaliei cu inscriptia "Horea Rex Daciae' s.a.

impletirea dintre cele doua planuri se reflecta si sub raportul urmarilor imediate ale rascoalei, in sensul ca desfiintarea iobagiei (a dependentei personale a taranilor) in Transilvania, prin patenta imparatului losif al II-lea, din august precum si alte masuri menite sa inlature cele mai crase abuzuri ale nobilimii, in raport cu taranii de pe domenii, marcau o etapa, de oarecare importanta, de emancipare a romanilor nu numai in plan social, ci si in plan politic-national, ca etnie. Era subliniat acest aspect si de alte masuri adoptate in favoarea romanilor, la ordinul imparatului, ca urmare a rascoalei: in domeniul economic si juridic, dar mai ales in domeniul cultural (dreptul de a urma scoli).

Sub aspectul ei national, marea rascoala a taranilor din se inscrie, in ordine cronologica, dupa miscarea de emancipare nationala din deceniile IV-V,

condusa de episcopul Inochentie Micu, ca un al doilea moment important in istoria miscarii nationale a romanilor din Transilvania in secolul al XVIII-lea, cel de al treilea moment important urmand a fi marcat de elaborarea cunoscutului Supplex Libellus Valachorum si miscarea din jurul sau.

Adresat imparatului Austriei in acest important memoriu era opera colectiva a corifeilor Scolii Ardelene (Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai, I. Piuariu Molnar s.a.). Facand istoria romanilor ardeleni, subliniind vechimea lor si contextul istoric in care ei ajunsesera in starea de toleranta, el concentreaza totodata argumentele menite sa sprijine cererile natiunii romane, inserate in final. Se cerea aici recunoasterea natiunii romane si egalitatea ei cu celelalte natiuni recunoscute din Transilvania. Nou era in acest important document punctul care cerea reprezentarea romanilor in Dieta si in toate functiile publice in raport cu numarul lor, ceea ce presupunea o schimbare fundamentala a raporturilor etnice din Transilvania, in favoarea populatiei romanesti majoritare (altfel spus, transformarea Transilvaniei intr-o "tara romaneasca').

Argumentatia in sprijinul revendicarilor formulate era fundamentala si trimitea la trei elemente, puse anterior in circulatie, in deceniile IV-V, de catre episcopul greco-catolic Inochentie Micu, si anume: vechimea populatiei romanesti, cea mai veche in Transilvania; numarul ei, mai mare decat al tuturor celorlalte etnii luate la un loc; contributia fiscala, la intretinerea organismului statal, cu mult mai mare decat a celorlalte etnii.

Prin argumentatia sa ampla, prin concentrarea intr-un singur text a tuturor argumentelor posibile spre deosebire de Supplex-Ks lui Inochentie Micu care prezentau disparat aceste argumente acest document de exceptie, Supplex Libellus Valachorum, se constituie in actul fundamental al miscarii de emancipare politica a romanilor din Transilvania in secolul al XVIII-lea, insemnatatea lui urmand sa se resimta in evolutia miscarii nationale romanesti si in perioada urmatoare.

Cat priveste soarta acestui memoriu este binecunoscuta: prezentat imparatului Leopold al II-lea de catre cei doi episcopi ai romanilor (ortodox, Gherasim Adamovici, si greco-catolic, loan Bob), el a fost trimis Dietei nobiliare maghiare de la Cluj, intrunita la aceasta data, care 1-a respins cu o teribila indignare.

Aceasta atitudine a nobilimii maghiare, din care se compunea Dieta, ca si pozitia duplicitara a imparatului Leopold al II-lea care pornise pe calea colaborarii cu nobilimea, nu i-a descurajat pe romani; in anul urmator, ei au adresat un al doilea Supplex noului imparat Francise I, asa dupa cum ii vedem si mai tarziu, in adresand aceluiasi imparat un document asemanator.

in deceniile urmatoare, in timpul domniei lui Francise I s-a instituit un regim represiv, cu caracter politienesc, patronat de bine cunoscutul

cancelar Metternich (de aici si formula: "regimul lui Metternich'), miscarea nationala romaneasca intampinand serioase obstacole.

impletita strans cu activitatea Scolii Ardelene, miscarea nationala romaneasca din Transilvania, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, a marcat o etapa importanta pe calea procesului de constituire si afirmare a natiunii romane, ea avand puternice reverberatii la sud si rasarit de Carpati, dand peste timp, impulsuri miscarii de redesteptare nationala pe intregul spatiu locuit de romani.

Alte provincii romanesti sub stapaniri straine

in ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului al XIX-lea, cunosc evolutii interesante si alte provincii romanesti aflate sub stapaniri straine.

Banatul, fusese in ordine cronologica, dupa Transilvania, a doua provincie incorporata de Imperiul habsburgic in secolul al XVIII-lea. Mult timp, la conducerea ei s-a aflat o administratie civila depinzand direct de Viena; ulterior, in sub presiunea nobilimii maghiare, imparateasa Maria Tereza a admis incorporarea la Ungaria a celei mai mari parti a Banatului, ramanand sub dominatie habsburgica numai o mica parte, zona de sud, cu regimentele de granita. De la aceasta data, Banatul adopta forma de organizare proprie Transilvaniei, adica impartirea pe comitate (anume trei: Caras, Timis si Torontal), integrate administratiei maghiare, in zona de sud, ramasa sub stapanirea Imperiului habsburgic, populatia era militarizata aici stationand trei regimente de granita, situatie care a atras dupa sine si o serie de avantaje pentru populatie: infiintarea de scoli primare in limba nationala la sate, dreptul de folosire a padurilor, masuri de protectie sanitara (spitale) s.a. in general, in aceasta zona politica habsburgica s-a dovedit mai toleranta decat aceea a nobilimii maghiare in comitate.

De-a lungul deceniilor, miscarea de emancipare politica a romanilor banateni, tinand seama de directiile din care veneau amenintarile pe de o parte, din partea nobilimii maghiare din Transilvania, pe de alta, din partea Imperiului habsburgic, la care s-au adaugat tendintele sarbesti de suprematie a luat cu deosebire un aspect legalist, de esenta iluminista, vizand revendicari cu caracter partial sau local, in planul organizarii scolii si bisericii. Calea de actiune a fost aceea a petitiilor adresate autoritatilor de la Viena si Pesta, si ele au dat rezultate, in parte, cat timp nu periclitau stabilitatea regimului politic, in fruntea acestei miscari petitionare s-au aflat, in ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului al XIX-lea, o serie de reputati carturari si clerici, precum: Paul lorgovici, C. Diaconovici-Lega, Moise Nicoara, Vasile Georgevici, Samuel Vulcan s.a.

Asa cum vom vedea ceva mai departe, miscarea de emancipare nationala din Banat avea sa intre intr-o noua etapa, implicand de data aceasta si manifestari pe plan politic, in deceniile premergatoare revolutiei de la

O situatie speciala, ca provincie aflata sub stapanire habsburgica, a avut Bucovina. Rapita de austrieci in in baza unei intelegeri cu Turcia, ea a ramas sub administratie militara austriaca, depinzand direct de Curtea de la Viena, pana la cand, din ordinul imparatului, a fost incorporata provinciei Galitia. Ulterior, eforturile liderilor romani vor avea ca obiectiv despartirea provinciei din aceasta unitate teritoriala si recunoasterea autonomiei sale in cadrul Imperiului habsburgic un obiectiv care se va dovedi greu de atins in deceniile urmatoare (el va fi realizat, pe deplin, in conditii deosebite, abia din anul incorporarea in provincia Galitia, intre altele, a expus pe romani politicii de discriminare dusa de guvernul Galitiei, masiva colonizare cu ruteni, in cateva decenii, marcand importante schimbari in structura populatiei provinciei, asa dupa cum, politica promovata de autoritatile superioare habsburgice se rasfrange si ea negativ asupra sporului demografic al populatiei autohtone.

in ceea ce priveste Basarabia, incorporata de Rusia, in in deceniile imediat urmatoare, se poate spune ca ea a avut, pentru aceasta etapa de inceput, o situatie speciala; timp de peste un deceniu si jumatate, autoritatile ruse au admis o relativa autonomie a provinciei, totodata, au mentinut o serie de privilegii pentru boieri, au adoptat o serie de scutiri de dari si obligatii pentru tarani, toate acestea urmarind, cu prudenta, consolidarea incorporarii provinciei.

in primii ani, a fost admis in calitate de guvernator chiar un mare boier roman, Scarlat Sturdza tatal cunoscutului carturar si doctrinar ortodox, Alexandru Sturdza; odata cu moartea lui Scarlat Sturdza, au fost desemnati in calitate de guvernatori generali rusi, care si-au inscris pozitia pe linia respectarii acestei autonomii administrative limitate. Importante drepturi, vizand aceleasi interese de consolidare a anexiunii, au fost conferite in aceasta etapa de inceput si in plan religios; sub conducerea mitropolitului roman Gavril Banulescu-Bodoni, in ia fiinta Mitropolia ortodoxa cu resedinta la Chisinau, subordonata, bineinteles, Sinodului rus, pe langa ea infiintandu-se si un Seminar cu limba romana de predare, destinat pregatirii preotilor.

Or, aceasta etapa de inceput, din istoria provinciei ia sfarsit la inceputul domniei noului tar, Nicolae I, in cand autonomia provinciei este anulata (in conformitate cu un asezamant, promulgat in rastimpul guvernarii generalului Vorontov).

Referindu-ne la ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea si primele trei decenii ale secolului al XIX-lea, nu trebuie sa pierdem din vedere si soarta altor ramuri ale poporului roman. Soarta romanilor din Dobrogea provincie romaneasca incorporata de secole in Imperiul otoman s-a aflat in acest interval de timp intr-o deplina integrare cu realitatile politice si socio-economice din Imperiu, reformele din timpul unor sultani afectandu-le existenta (Mahmud al II-lea, in anii apoi, mai tarziu, Abdul Medjid, in anii

in ceea ce ii priveste pe romanii balcanici, a fost vorba de o inflorire a activitatilor economice si culturale, desfasurate de ei, avand ca centru orasul

Moscopole, iar dupa distrugerea acestuia, la sfarsitul secolului XVIII, in conflictul dintre Imperiul otoman si Imperiul habsburgic, centrul de greutate al acestor activitati a cazut asupra intelectualilor aromani refugiati in alte centre europene, mai ales la Viena; elaborarea unor lucrari de gramatica "aromaneasca', de catre unii intelectuali aromani, precum Constantin Ucuta, Gh. Constantin Roja, apoi, Mihail Boiagi, pe linia disocierii de alte etnii (de greci, in primul rand) erau de natura sa ateste, si in cazul lor, sentimentul apartenentei la comunitatea romaneasca, care se va afirma din ce in ce mai clar cu cat inaintam in secolul al XIX-lea.