Transformarile politice postbelice - urmarile razboiului

TRANSFORMARILE POLITICE POSTBELICE

Urmarile razboiului

Marea conflagratie mondiala desfasurata intre si a avut toate caracteristicile unui razboi total. Prin amploarea desfa­surarilor de trupe, nivelul pierderilor, cantitatea imensa a resurselor antrenate, numarul statelor implicate si alte elemente, conflictul a influentat decisiv evolutia societatii umane. De asemenea, efectele si urmarile lui au fost resimtite la scara planetara.

Daca avem in vedere urmarile razboiului, primul gand ne con­duce spre pierderile inregistrate, de natura economica sau materiala. Desigur ca marile distrugeri si dramele umane aferente nu sunt singurele elemente demne de luat in calcul. Al doilea razboi mondial a adus in fata omenirii noi provocari, dintre acestea remarcandu-se laga­rele de concentrare si utilizarea primei bombe atomice. Fara indoiala, nu au lipsit nici beneficiarii, dupa cum stiinta a progresat din pacate in legatura cu dezvoltarea tehnicilor aferente razboiului. O alta categorie de urmari sunt cele de natura politica, de o amploare fara precedent in istoria umanitatii.

Datele statistice reci ofera un tablou apropiat de realitate in privinta daunelor suferite de populatia globului. Potrivit majoritatii surselor, s-au inregistrat, in cei sase ani de conflict, circa milioane de morti, intr-un clasament, Uniunea Sovietica, statul care a suferit cele mai grele pierderi la toate capitolele, se afla in frunte cu de milioane. La randul lor, statele agresoare, Germania cu milioane si Japonia cu milioane, au inregistrat pierderi umane considerabile. Si tarile din Europa de Est si-au platit contributia la razboi cu circa milioane de jertfe, dupa cum in cazul Chinei din motive lesne de inteles cifrele oscileaza intre si milioane.

Dincolo de pierderile inerente oricarui razboi, atat printre mili­tari, cat si in randul populatiei civile, razboiul mondial a socat prin dezvaluirile privind lagarele de concentrare naziste. Pe baza studiilor aparute pana in prezent, se estimeaza ca, numai in Germania dominata de Hitler, timp de ani au fost exterminati peste sase milioane de evrei, victime ale unei doctrine rasiste, care proclama superioritatea arienilor fata de alte rase, au cazut in locuri de trista amintire precum Auschwitz, Birkenau, Buchenwald, Belsen etc. Nu s-a facut diferenta intre copii si batrani, intre barbati si femei, dupa cum nu au lipsit nici experientele pe oameni, torturi de un sadism de neimaginat pentru homo sapiens. Astfel de orori nu a cunoscut doar Europa, pe frontul

din Asia inregistrandu-se numeroase excese datorate mai ales japo­nezilor.

Daca dezvaluirea secretului lagarelor de concentrare a socat omenirea, in schimb folosirea bombei atomice a avut darul de a induce pentru prima data sentimentul ca omenirea a ajuns in pragul cand este capabila sa se autodistruga. Este cunoscut faptul ca, pe parcursul razboiului, Hitler a amenintat tot timpul cu teribilele sale arme secrete. Propaganda nazista a trambitat mereu ca Germania este in pragul unor descoperiri ce vor revolutiona istoria razboiului, in cele din urma, germanii nu au putut utiliza decat rachetele de tipul VI si V2. in schimb, cercetarile americanilor au fost incununate de succes.

Construirea bombei atomice, sau Proiectul Manhattan, s-a bazat pe cercetarile teoretice desfasurate din de o echipa condusa de Robert Oppenheimer in laboratoarele de la Los Alamos, statul New Mexico. Beneficiind de fonduri importante, estimate la circa doua miliarde de dolari, dupa doi ani, cercetatorii americani au reusit sa-si atinga obiectivul. Prima bomba atomica a explodat in desertul de la Alamogordo la iulie orele Efectele au fost inspaiman­tatoare pentru cei care au supravegheat experimentul. O imensa ciuperca s-a ridicat pana la circa km, iar suflul exploziei s-a dovedit terifiant. La scurt timp, la august orasul japonez Hiroshima era distrus practic in totalitate de o singura explozie. Pe o arie de kmp s-a inregistrat o distrugere completa, de oameni au murit instantaneu, alti fiind serios raniti. La august, un alt mare centru urban japonez, Nagasaki, avea aceeasi soarta. Efectul a fost urias. Japonia a capitulat imediat, arma demonstrandu-si puterile colosale. Din pacate, efectele pe termen lung, in special cele legate de radiatii, au aratat cu claritate ca un posibil razboi nuclear la scara planetara nu ar avea invinsi si invingatori. De altfel, la august presedintele Truman avea sa declare: "Bomba atomica este prea periculoasa pentru a fi incredintata unei lumi fara principii.'

Dupa cum se intampla in cazul conflictelor militare majore, economia are intotdeauna de suferit. Si pe parcursul celui de-al doilea razboi mondial s-au inregistrat dereglari importante, dincolo de cele provocate de trecerea de la productia de pace la cea de razboi. Au fost distruse intinse terenuri agricole si ani in sir agricultura nu a putut asigura hrana necesara populatiei, cu atat mai mult, cu cat si in pri­vinta cresterii animalelor pierderile au fost majore.

Industria a avut de suferit atat din cauza adaptarii la productia de razboi, cat si, mai ales, datorita distrugerilor provocate de bombardamente, de demontarea unor intreprinderi si uzine, de lipsa materialelor, a comenzilor si a pieselor de schimb. Productia era, la sfarsitul razboiului, dezorganizata, haosul domnind peste tot.

Retelele de comunicatii, caile ferate, drumurile si soselele au suferit daune considerabile. Se adaugau nesiguranta utilizarii lor, lipsa mijloacelor de transport, fapt care afecta negativ evolutia celorlaltor domenii economice.

Daca pierderile din industrie si transporturi au fost recuperate in primii ani postbelici, mai greu de rezolvat era problema distrugerilor institutionale, in multe zone, s-a creat haos prin inlocuirea unor reguli statuate, dupa cum disparitia unei minime birocratii a avut efecte asupra organizarii vietii sociale. Totul a fost amplificat in tarile in care a fost impus un nou sistem social, politic, economic si ideologic.

Schimbarile de ordin demografic, mobilitatea populatiei, depor­tarile au jucat un rol important, pe langa pierderile propriu-zise de vieti omenesti. Evenimentele din Europa, deportarea etnicilor germani in Uniunea Sovietica, faptul ca s-a ajuns la deplasari de populatie, in cazul germanilor din Polonia si Cehoslovacia, sau ca miscarea croata Ustasa reusise sa elimine fizic circa trei milioane de sarbi toate acestea sunt realitati de necontestat.

Fara indoiala ca principalul beneficiar al razboiului, din punct de vedere economic, a fost S.U.A. Datele statistice sunt relevante: s-a inregistrat o crestere economica evidenta, produsul intern brut al S.U.A. aproape s-a dublat, ajungand de la la miliarde dolari, dupa cum si productia globala s-a dublat. Agricultura a cunoscut o crestere de peste in timp ce industria de armament a inflorit, numai productia de avioane crescand intr-un ritm de de aparate anual. Prin redistribuirea sarcinilor si comenzilor, Vestul american a cunoscut o crestere economica importanta, recuperand handicapul fata de coasta de est. Toate acestea au fost posibile datorita faptului ca Statele Unite a purtat razboiul in afara granitelor sale, fiind totodata si principalul sustinator al efortului de razboi al coalitiei Natiunilor Unite.

Asa cum se intampla de obicei, mobilizarea pentru castigarea unui razboi ofera stiintei sansa de a beneficia de resurse financiare si conditii privilegiate pentru a se dezvolta intr-un ritm superior celui din timp de pace. Este aproape o certitudine faptul ca, de exemplu, epoca

zborurilor spatiale a fost mult precipitata de investitiile savantilor germani, dupa cum o instalatie la moda astazi, precum radarul, a fost pusa la punct in timpul razboiului de catre englezi. Neajunsul consta in faptul ca pe primul plan a stat dezvoltarea armamentului si a tehnicilor de distrugere in masa.

Dincolo de toate transformarile, omenirea a demonstrat ca este capabila sa treaca peste orice greutati si sa recupereze pierderile cauzate de marea conflagratie. Desigur, in tot acest context, factorul politic a avut un rol primordial. De aceea, vom analiza in cele ce ur­meaza transformarile de ordin politic, deosebit de spectaculoase. Practic, harta politica a lumii s-a schimbat, Europa a mai pierdut un tempo in fata Statelor Unite, iar sase mari puteri coloniale de pe batranul continent au ramas fara posesiunile de peste mari.

Germania, Italia si Japonia posttotalitare

Statele care au constituit Axa Roma - Tokyo - Berlin si care sperau sa domine lumea si-au vazut visul spulberat in doar cativa ani. Mai mult, pentru toate trei a urmat o perioada de ocupatie straina, insotita de necesare masuri pentru revenirea la regimuri interne democratice.

Germania

Statul care a declansat cel de-al doilea razboi mondial era, la finele conflictului, in ruine. Dorinta lui Adolf Hitler de a deveni stapanul lumii avea sa provoace grele pierderi propriei tari. in Germania era deja nevoita sa lupte cu disperare in speranta ca miraculoasele arme secrete ale conducatorului urmau sa-si faca efectul. Asteptand insa sa se produca o rasturnare spectaculoasa, germanii simteau tot mai mult efectele privatiunilor, lipsurilor si foametei. S-au adaugat si alte drame colective, cum a fost bombar­darea salbateca a orasului Dresda, la februarie cand, circa de bombardiere americane si britanice au sters de pe harta unul din cele mai frumoase centre urbane ale Europei, supranumit "Floren­ta nordului', intr-o singura zi au fost inregistrati circa de morti, adica dublu fata de numarul victimelor provocate de explozia primei bombe atomice detonate la Hiroshima.

Cosmarul Germaniei s-a sfarsit o data cu sinucidera lui Adolf Hitler, la aprilie Fûhrerul si-a pus capat zilelor in bunkerul

sau din Berlin, impreuna cu amanta sa Eva Braun. Imediat au demarat negocieri in vederea semnarii armistitiului, fapt anuntat chiar in primul mesaj catre germani al amiralului Karl Dônitz, in calitatea lui de succesor desemnat al lui Hitler. Bineinteles, data fiind situatia disperata in care se gasea, Germania a trebuit sa accepte termenii unei capitulari neconditionate, fapt consfintit la mai la Reims. Guvernul de la Berlin isi inceta activitatea, iar autoritatea suprema pe intreg teritoriul german revenea Comisiei Aliate de Control. Fiecare dintre cele patru mari puteri controla o zona de ocupatie, Berlinul fiind impartit, la randul sau, tot in patru zone.

Liniile viitorului politic al noii Germanii au fost decise de Aliati cu prilejul Conferintei de la Potsdam (17 iulie august Conditiile erau dure, cu atat mai mult, cu cat industria si agricultura germana erau, practic, distruse, in aceste conditii, populatia a avut de infruntat, cu precadere in primii ani postbelici, multiple greutati, care au afectat vizibil nivelul de trai.

Fostii lideri ai partidului nazist si principalii colaboratori ai lui Hitler au fost judecati de un Tribunal international la Nurnberg. Proce­sul, care a durat aproape un an, noiembrie l octombrie a fost un prilej de acuzare publica a totalitarismului de tip fascist si a metodelor sale. in boxa acuzatilor s-au aflat de inalti demnitari nazisti, dintre care au fost achitati doar trei: Hjalmar Schacht, Franz von Papen si Hans Fritzsche. De asemenea, instanta 1-a achitat pe magnatul Gustav Krupp, considerat senil, in timp ce Robert Ley s-a sinucis. Martin Bormann, care nu a putut fi capturat de Aliati, a fost judecat si condamnat in contumacie.

Conform deciziei finale a tribunalului, la octombrie au fost spanzurati, la inchisoarea berlineza Spandau, zece lideri nazisti: Hans Frank, Wilhem Frick, Julius Streicher, Alfred Rosenberg, Ernest Kaltenbrunner, Joachim von Ribbentrop, Fritz Sauckel, Alfred Jodl, Wilhem Keitel si Arthur Seyss-Inquart. Hermann Goring s-a sinucis in ajunul programatei executii. Karl Dônitz, Baldur von Schirach, Albert Speer si Konstantin von Neurath au primit pedepse cu inchisoarea intre zece si douazeci de ani, in timp ce Rudolf Hess, Walter Franck si Erich Raeder au fost condamnati la inchisoare pe viata.

Dezvoltarea postbelica a Germaniei a fost influentata de ocupatia straina, caile ei diferind in functie de puterea care administra respectiva zona. De asemenea, partidele au inceput sa joace din nou un

rol, ele fiind reautorizate sa functioneze de la finele lui Si evolutia lor a fost decisa de plasarea in zona sovietica sau in cea vestica. De altfel, in teritoriile apusene au fost initiate autoguvernari locale la diferite niveluri, in timp ce in rasarit sovieticii au initiat o reforma agrara radicala. Problemele au fost complicate si de decizia Aliatilor din noiembrie potrivit careia milioane de etnici germani au fost transferati din Austria, Ungaria, Polonia, Cehoslo­vacia si de dincolo de linia Oder - Neisse, pe noul teritoriu german.

Primele alegeri postbelice au fost organizate separat, pe zone de ocupatie, in teritoriul administrat de americani, scrutinul din ianuarie a fost castigat de crestin-democrati, secondati de social-democrati. in schimb, in zona sovietica, la aprilie a triumfat Partidul Socialist Unit, o coalitie intre comunisti si social-democrati. A doua zi, liderul comunist Walter Ulbricht putea declara cu satisfactie ca s-a realizat unificarea miscarii socialiste in zona sovietica. De altfel, era din ce in ce mai clar ca se crease o linie de demarcatie evidenta intre zona sovietica si zonele administrate de statele apusene.

in mod firesc, a aparut si ideea unificarii celor patru zone, la decembrie secretarul de stat american James Byrnes si ministrul britanic de externe Ernest Bevin semnand un acord privind uniunea economica a zonelor americana si engleza, cunoscuta drept Bizonia. Cu acest prilej, au fost invitate si guvernele francez si sovietic sa adere la initiativa. Evident, Uniunea Sovietica a respins solutia preferand sa administreze singura teritoriile din Est. Mai mult, la februarie sovieticii au luat decizia de a parasi Comisia Aliata de Control, prilej de a acuza puterile occidentale ca saboteaza administrarea cvadrupla a Germaniei. La scurt timp, la mai, au fost organizate alegeri pentru Congresul poporului din Germania de Est. A urmat publicarea, la mai, a proiectului de Constitutie a Republicii Democrate Germane. Adoptarea oficiala a textului s-a produs la octombrie atunci cand guvernul militar sovietic a fost inlocuit de o Comisie de control sovietica. Primul presedinte al Republicii Democrate Germane a fost numit Wilhem Pieck, in timp ce in fruntea guvernului se afla Otto Grotewohl.

in partea de Vest s-a mers pe ideea unificarii celor trei zone administrate de Franta, Marea Britanic si Statele Unite. Un prim sem­nal clar a fost reforma monetara, prin care s-a introdus moneda unica deutsche mark, in paralel fiind initiat un proces de redresare econo-

mica rapida, in replica, la mai, o reforma monetara a fost operata si in zona sovietica.

Procesul divizarii Germaniei a cunoscut un moment extrem de tensionat o data cu inceperea blocadei Berlinului, la iulie Uniunea Sovietica a luat decizia de a bloca soselele si caile ferate spre Berlin in semn de protest fata introducerea deutsche mark in zona de Vest a capitalei germane. Ca reactie, americanii au initiat un "pod aerian', aprovizionand, cu incepere de la iulie, Berlinul de Vest exclusiv pe calea aerului. A fost un efort considerabil, adeseori eroic, care s-a incheiat cu victoria puterilor occidentale, in primul rand a Statelor Unite. Timp de 11 luni a fost asigurat necesarul subzistentei pentru Berlin, fiind transportate in total circa doua milioane tone de bunuri.

Perioada a fost deosebit de tensionata din punct de vedere militar. Sovieticii au transferat trupe suplimentare la Berlin, cifrate la circa de divizii, creandu-si un avantaj de cinci la unu. in replica, americanii au trimis in Marea Britanic trei grupe de bombardiere strategice. Din fericire, totul s-a redus la o demonstratie de forta, fara a se inregistra un conflict. Mai mult, urmare a puternicelor contramasuri economice ale puterilor vestice, prin care era practic sabotat exportul statelor estice, blocada a fost ridicata de sovietici la mai

in paralel, a continuat actiunea de unificare administrativa a celor trei zone din Vest, astfel ca, la mai a aparut legea privind infiintarea Republicii Federale Germania, cu capitala la Bonn. Noul stat a fost proclamat oficial la mai, Constitutia adoptata preluand, in linii generale, ideile directoare ale celei din timpul Republicii de la Weimar. Beneficiind de prevederile planului Marshall, in scurt timp, Germania Federala a redevenit o putere economica, surclasandu-si rivala din est si devenind un partener solid pentru Statele Unite.

Italia

Situatia Italiei a diferit de cea a Germaniei, aici ducele Benito Mussolini neavand un control asupra situatiei similar celui pe care il avea Hitler in Reich. De altfel, pe fondul debarcarii Aliatilor in Peninsula, regele Victor Emanuel III 1-a insarcinat pe generalul Pietro Badoglio cu formarea noului guvern la iulie fostul dictator Mussolini fiind arestat. Au urmat masuri normale pentru democratizarea scenei politice, la iulie fiind dizolvat Parti-

dul Fascist, in paralel, Badoglio a initiat negocieri pentru incheierea armistitiului. Termenii capitularii au fost acceptati la septembrie, documentul fiind semnat la septembrie

intre timp, printr-o actiune spectaculoasa, germanii 1-au rapit pe Mussolini, instalandu-1 in fruntea unui teritoriu controlat de Wehrmacht, unde s-a proclamat, la septembrie Republica de la Salo. Aven­tura lui Mussolini s-a sfarsit tragic la aprilie cand a fost capturat de partizani, fiind executat impreuna cu amanta lui, Clara Petacci.

Guvernul Badoglio a fost nevoit sa demisioneze sub presiunea anglo-americanilor dupa ce Roma a fost eliberata de Aliati, in aprilie in fruntea cabinetului a fost numit Ivanoe Bonomi, care, la randul lui, va fi inlocuit, la iunie de Ferruccio Pani. La noiembrie s-a format un guvern de coalitie condus de seful crestin-democratilor Alcide de Gasperi, acestuia revenindu-i dificila misiune de a trece la inlaturarea efectelor razboiului.

O problema care a nascut discutii si tensiuni a fost cea a monarhiei. Multi considerau ca regele Victor Emanuel III facuse prea multe concesii fascismului, agitand chestiunea proclamarii Republicii, intr-un gest disperat, menit sa salveze dinastia, suveranul a abdicat, la mai in favoarea fiului sau Umberto II. Efectul nu a fost insa cel scontat. Cu prilejul alegerilor de la iunie castigate de crestini-democrati care au obtinut mandate, fata de ale socialistilor si ale comunistilor (Parlamentul italian avea de locuri), s-a organizat si un referendum asupra viitorului monarhiei. Desi rezultatul a fost relativ strans, totusi adeptii ideilor republicane s-au impus cu voturi fata de Astfel, Umberto II a fost indepartat de pe tron dupa nici o luna de domnie, Italia fiind proclamata Republica. Primul presedinte a fost ales, la iunie, in persoana lui Enrico de Nicola.

Realitatile tranzitiei au fost consfintite de votarea noii Consti­tutii, la decembrie intre cele mai importante puncte ale sale figurau masurile pentru descentralizarea guvernarii si faptul ca Parlamentul bicameral, format din Camera si Senat, trebuia ales prin vot popular direct. Relatiile dintre stat si biserica ramaneau neschim­bate. Potrivit reglementarilor Constitutiei, la aprilie au avut loc alegeri castigate din nou de crestin-democrati. Frontul Popular, alianta dintre comunisti si socialisti, nu a reusit sa obtina decat

La 1 mai, senatorul Luigi Einaudi era ales presedinte. Noul guvern a fost format tot de Alcide de Gasperi, la mai, acesta confruntandu-se cu opozitia deschisa manifestata de comunisti. Tensiunea a crescut mai ales cand s-a facut apel la declansarea grevei generale dupa atentatul impotriva liderului stangii, Palmiro Togliatti, ranit de un student la iulie

Totusi, in ciuda framantarilor politice, care au caracterizat decenii la rand scena italiana, cu sprijinul deschis al Washingtonului dificultatile economice au fost depasite, in acest sens a avut impact Tratatul de prietenie, comert si navigatie incheiat de Italia cu Statele Unite ale Americii la februarie dupa cum cele milioane dolari primiti conform prevederilor planului Marshall, la iunie au constituit un puternic stimulent economic. Apropierea de americani s-a concretizat si prin aderarea Italiei la N.A.T.O., la aprilie in aceste conditii, inflatia a inceput sa scada intre si fiind impus si un program strict de stabilizare economica. Astfel, Italia a devenit, la randul ei, un partener viabil pentru statele apusene in conditiile competitiei cu lumea comunista, ce a caracterizat "razboiul rece'.

Japonia

Dupa victoria Aliatilor in Europa, Japonia ramanea ultima putere a fostei Axe care refuza sa capituleze. In consecinta, efortul ame­ricanilor pentru a o scoate din razboi cat mai rapid a crescut. Statele Unite se confruntau cu o rezistenta dusa la extrem, fanatica, concre­tizata in atacurile disperate cu caracter sinucigas ale celebrilor kamikadze. Pentru a da lovitura decisiva s-a decis atacarea directa a arhipelagului nipon, decada iulie fiind hotaratoare. La iulie, capitala Tokyo a fost atacata de o mie de bombardiere americane, in timp ce la iulie se reusea scufundarea vaselor japoneze din golful Tokyo. Astfel, la iulie, Statele Unite, Marea Britanic si China au cerut capitularea neconditionata a Japoniei.

intrucat niponii continuau sa reziste, dupa incheierea Conferintei de la Potsdam a urmat ceea ce istoriografia numeste saptamana dezastruoasa a Japoniei, august La august, Hiroshima devine primul oras atacat cu o bomba atomica, fiind urmata de Nagasaki, la august, intre timp, la august, Uniunea Sovietica declara razboi Japoniei si intra cu trupele in Manciuria. Sub impresia naucitoare a atacurilor nucleare, la august, guvernul nipon s-a

aratat dispus sa capituleze cu conditia ca imparatul Hiro Hito sa-si mentina tronul. Dupa patru zile, termenii armistitiului erau acceptati la Tokyo.

A urmat ocuparea teritoriului japonez de catre armata americana, care s-a instalat in centrele strategice, trecand la dezarmarea trupelor imperiale, in mod formal, capitularea a fost semnata la bordul vasului U.S.S. Missouri, in rada golfului Tokyo, la 2 septembrie Astfel incetau ostilitatile celui de-al doilea razboi mondial.

Dupa capitulare, controlul efectiv asupra Japoniei a fost preluat de generalul Douglas MacArthur in calitatea lui de Comandant Suprem al Puterilor Aliate. MacArthur a promovat o politica de demilitarizare si refacere a Japoniei. A ales formula de a pastra guvernul japonez in structura consacrata, sub conducerea premierului Kijuro Shidehara. Totodata, generalul a emis un numar de decizii prin care a restaurat libertatile civile, a eliberat detinutii politici, a desfiintat politia secreta si a abolit ramasitele legislatiei feudale din agricultura.

MacArthur a promovat si masuri impotriva celor care au fost exponenti activi ai nationalismului nipon agresiv, inclusiv intelectuali si oameni de afaceri, cifra totala a celor implicati fiind de circa milioane, in paralel, un tribunal international a judecat marii criminali de razboi, la noiembrie generalul Hideki Tojo, impreuna cu alti sase colaboratori, fiind condamnat la moarte.

O atentie deosebita a fost acordata statutului monarhiei. Ameri­canii 1-au tolerat pe Hiro Hito pe tron, dar au promovat imaginea unui suveran modern si nu pe cea intiparita in mentalul japonez potrivit careia imparatul era de natura divina. De altfel, la l ianuarie Hiro Hito a recunoscut public acest fapt.

La aprilie au avut loc primele alegeri postbelice. Au castigat partidele moderate, iar la mai, Shigeru Yoshida forma guvernul. A fost votata si o noua Constitutie la noiembrie Pe langa asigurarea drepturilor individuale si a principului autoguver­narii, retine atentia faptul ca atributul suveranitatii trecea de la imparat catre popor.

Anii au fost marcati de framantari si instabilitate politica, in schimb, in plan economic au fost operate masuri vizand reforma. Acestea s-au introdus insa lent, refacerea fiind dependenta de ajutorul american. De aici au rezultat valuri de nemultumire, care 1-au determinat de generalul MacArthur sa ia masuri pentru limitarea

grevelor. Mai mult succes a avut reforma agrara, care a produs, in timp, efectele scontate, considerate de multi analisti chiar specta­culoase, conducand la dezvoltarea pietei interne si afectand cererea de marfuri.

incheierea pacii cu Japonia a insemnat si sfarsitul de jure al ocupatiei straine. Dupa ce Uniunea Sovietica a propus incheierea unui tratat intre Tokyo, pe de o parte, si Uniunea Sovietica, China, Marea Britanic si Statele Unite, pe de alta, oferta respinsa de Washington, a fost convocata o conferinta de pace la San Francisco. Desfasurata intre si septembrie intrunirea s-a incheiat prin semnarea tratatului dintre Japonia si alte de state, cu exceptia guvernelor comuniste de la Moscova si Peking care 1-au boicotat. Potrivit prevederilor docu­mentului, niponii pierdeau posesiunile coloniale, beneficiind in schimb de renuntarea platii reparatiilor.

Totodata, la septembrie Statele Unite au incheiat un acord mutual cu Japonia, tot la San Francisco, potrivit caruia ameri­canii erau singura putere ce putea pastra baze militare pe teritoriul arhipelagului nipon pe termen nelimitat. Cu toate ca rezultatele reconstructiei s-au vazut mai greu decat in alte state invinse, economia revenindu-si intr-un ritm lent, in primii ani postbelici au fost puse bazele viitoarei "explozii industriale' a Japoniei.

Uniunea Sovietica si instaurarea regimurilor "democrat-populare' in Europa

Pentru anii istoricii care au studiat situatia din Europa de Est ocupata de trupele sovietice au ales termenul de "democratie-populara' pentru a defini intervalul, in fapt, era vorba despre un hibrid intre democratia de tip occidental si sistemul sovietic, cercetatorii considerand ca dictatorul de la Kremlin a ales aceasta tactica tranzitorie cu speranta ca va reusi sa pastreze unitatea Celor Trei Mari suficient timp pentru a-si consolida pozitiile. De altfel, in 1945, Stalin nu ezita sa-1 asigure pe Harry Hopkins ca Polonia poate dezvolta un sistem parlamentar similar celui din Olanda sau Belgia. Se explica, asadar, de ce nu a fost totdeauna vorba de o evolutie liniara, aparand "anomalii' in functie de specificul national, cum ar fi infran­gerea comunistilor la primele alegeri din Ungaria, din prezenta unor oameni politici burghezi in functii importante, prezervarea monarhiei acolo unde exista o traditie puternica (regele Mihai a rezistat pe tronul Romaniei pana la decembrie

Evolutia politica a estului Europei releva existenta unui plan complex, elaborat de Kremlin, bazat pe gradualism si camuflaj, in conditiile prezentei Armatei Rosii, care domina raportul de forte pe continent. De exemplu, la l noiembrie ca trupe de ocupatie in Europa, americanii aveau soldati si ofiteri, englezii si francezii in timp ce Uniunea Sovietica le opunea singura de soldati si ofiteri. Nu trebuie neglijat nici rolul politiei secrete sovietice, care urma peste tot Armata Rosie.

Situatia politica din Europa de Est apare, deci, ca o realizare graduala a unui plan strategic elaborat la Moscova si executat de comunistii indigeni. Prin aceasta se urmarea integrarea dupa razboi a statelor in cauza in sistemul politic, economic, social si cultural sovie­tic. Era vorba despre aplicarea unui prototip al revolutiei bolsevice, care insuma folosirea fortei armate, a propagandei, lipsa de scrupule, partidul unic si planificarea.

Planul de comunizare este evident mai ales la nivelul puterii executive, distingandu-se trei etape:

guvern de coalitie autentica (cele doua cabinete Sanatescu si
cel condus de Radescu, deci intervalul august februarie
in cazul Romaniei);

coalitie aparenta (echipa condusa de Petru Groza, instalata la
Bucuresti la martie in care intrau oameni politici burghezi de
talia lui Gheorghe Tatarescu);

cabinet pur comunist.

Durata fiecarei etape este diferita in functie de conditiile natio­nale, dupa cum in cazul Albaniei s-a trecut direct la ultima faza. Aceasta in timp ce in Bulgaria prima secventa se incheia in ianuarie pe cand Ungaria si Cehoslovacia au avut guverne de coalitie autentica pana in in calcul mai trebuie luate anumite personalitati burgheze care aveau relatii traditional cordiale cu Moscova, cum ar fi presedintele cehoslovac Eduard Benes, factorul confesional ori interesele Marilor Puteri. De asemenea, cercetatorii au identificat, analizand fazele transformarii de tip totalitar, trei etape ale loviturii de stat: politica, economica si sociala, ultima mai bine cunoscuta sub sintagma luptei de clasa.

Daca, in 1943, Stalin luase decizia de a dizolva Internationala a in-a Comunista, considerand ca era o institutie depasita in conditiile razboiului si ca Armata Rosie putea fi mult mai eficienta pentru diseminarea comunismului in statele ocupate, in vor aparea

Kominformul si Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.). intre si septembrie la Szklarska Poreba, in Polonia, repre­zentantii a partide comuniste, respectiv cele din Uniunea Sovietica, Bulgaria, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia, Romania, Ungaria, Franta si Italia, au hotarat sa puna bazele Biroului Informativ, un organism prin intermediul caruia Stalin putea coordona direct miscarile politice ale liderilor comunisti. Lipsa Albaniei este explicabila datorita rolului ei minor, dar si prea marii ei apropieri de losip Broz Tito. Sediul a fost stabilit, initial, la Belgrad, acolo unde trebuia sa apara si organul ideologic al Kominformului, revista "Pentru pace trainica, pentru democratie populara'. Dupa ce Tito va fi exclus din randurile orga­nizatiei, sediul se va muta la Bucuresti, ceea ce sublinia si cresterea importantei pe care Kremlinul o acorda Romaniei. C.A.E.R.-ul, creat la ianuarie era instrumentul de control si presiune economica al Moscovei in spatiul est-european, fiind dublat de tratate bilaterale intre Uniunea Sovietica si statele in cauza.

Se cuvine mentionata si maniera in care a fost instrumentata eliminarea adversarilor politici in statele est-europene. S-a recurs la vechiul scenariu verificat de Stalin in anii "marii terori', la punerea in scena a unor procese in care apareau acuze si "dovezi incontestabile' privind spionajul si tradarea intereselor nationale. Dupa condamnarea liderilor urma, de regula, desfiintarea partidelor de opozitie.

Toata recuzita era in consonanta cu principiile de baza ale doctrinei comuniste potrivit careia bunastarea omenirii depindea de victoria proletariatului, care nu putea fi infaptuita decat prin insta­urarea dictaturii partidului comunist, care, la randul ei, nu putea functiona fara puterea discretionara a liderilor. Bineinteles ca, in aceasta arhitectura, potrivit chiar lui Stalin, cadrele deveneau "fondul de aur' al partidului. De altfel, dupa cum subliniaza cercetatorii fenomenului, esenta oricarui sistem comunist rezida in conducerea monopolista a societatii de catre partidul comunist.

Dincolo de factorul politic si economic, nu trebuie minimalizat rolul presei intr-un regim totalitar. Dupa proclamarea "victoriei socia­lismului', ea devine un instrument de lupta pentru "educatia' maselor largi, avand misiunea de a populariza "marile succese' inregistrate in edificarea noii oranduiri

De altfel, "educatia' a beneficiat de o atentie speciala. Prin reorganizarea invatamantului erau urmarite doua scopuri majore,

indoctrinarea inca de pe bancile scolii si asigurarea necesarului de cadre cu un minim de pregatire.

Uniunea Sovietica. Situatia politica in tara sovietelor era diferita de cea din unele state vecine. Aici Partidul Comunist al Uniunii Sovietice, care nu era un partid in acceptiunea occidentala a terme­nului, era insusi statul. Aparatul de partid sau nomenclatura controla mersul intregii societati.

Esenta nomenclaturii poate fi inteleasa daca avem in vedere ca totul se sprijinea pe o schema simpla, bazata pe existenta unor liste. Istoricii au identificat trei tipuri, si anume cea a functiilor, cea a candidatilor la functii si, in fine, cea de rezerva. Astfel, oricine era dependent de prezenta pe o lista si stimulat sa treaca de pe una pe alta superioara sau sa-si mentina pozitia, demonstrandu-si recunostinta fata de partid.

Asigurandu-si controlul asupra societatii, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice si exponentul sau principal, losif Vissarionovici Stalin, puteau controla si celelalte segmente: economia prin plani­ficare, cultura prin cenzura, viata intima si eventualele tentative de dizidenta prin politia secreta si amenintarea cu trimiterea in gulag. Descrisa de George Orwell, in romanul acest tip de societate urma sa fie impus si noilor sateliti.

Desigur ca "marea cucerire' a revolutiei comuniste ramane economia planificata. Trotki considera chiar ca planificarea este insasi esenta socialismului, in timp ce pentru Stalin industrializarea era cheia viitorului. De altfel, in toate economiile de tip sovietic se constata prioritatea acordata industriei grele, care tinde sa contribuie la cres­terea constanta a partii de acumulare din venitul national, in dauna celei de consum. In privinta agriculturii, experienta colectivizarii din Uniunea Sovietica a demonstrat clar ca aceasta produce efecte nega­tive pentru tarani, dar si pentru societate in general. Cu toate acestea, modelul sovietic a fost impus in toate statele satelite.

Dupa victoria impotriva Germaniei si Japoniei, la februarie in Uniunea Sovietica s-au desfasurat primele alegeri pentru Sovietul Suprem de dupa Bineinteles, totul s-a redus la votarea listei unice a partidului comunist. La aprilie noul for legis­lativ aproba prevederile celui de-al patrulea plan cincinal, pentru care era fixat un obiectiv ambitios, atingerea unei cresteri economice de Avand in vedere ca majoritatea materialului tehnologic necesar

era ridicat sau urma sa fie adus din regiunile straine ocupate, tinta parea realista.

Tot acum, la martie, au loc unele modificari de fatada la nivelul structurii de conducere politica. Batranul presedinte Mihail Kalinin (1875-1946) demisioneaza, lasand locul liderului sindical Nikolai Svernik. De asemenea, fostul Consiliu al comisarilor popo­rului este inlocuit de un Consiliu de ministri, avandu-1 in frunte pe Stalin ca presedinte si pe Molotov, vicepresedinte si ministru de ex­terne. Cu totul alta semnificatie are demiterea din fruntea Armatei Rosii a maresalului Gheorghi Jukov la noiembrie 1946. Stalin nu putea tolera cresterea popularitatii lui Jukov, castigata de acesta pe parcursul razboiului sau atunci cand a fost primul guver­nator al Germaniei de Est, strangand relatiile cu un alt erou al marii conflagratii, generalul american Dwight Eisenhower, in locul lui Jukov a fost numit maresalul Ivan Konev (1897-1973), care isi casti­gase o buna reputatie pe front, fiind avansat la cel mai inalt grad chiar cu prilejul ocuparii Berlinului.

Privind in ansamblu, se constata ca in nu aparusera inca rezultatele economice scontate. De aceea, la iunie, Ministerul Controlului de Stat anunta masuri dure de destituire a "incompeten­tilor' din industrie. La fel se va intampla si in agricultura, in august.

Desi situatia a ramas dificila si anul urmator, totusi Stalin a decis sa respinga planul Marshall, sfatuindu-si satelitii sa procedeze la fel. Era, desigur, vorba mai intai de o decizie politica. Toamna, semnalele date de economia sovietica au inceput sa devina optimiste, in octombrie anuntandu-se ca productia a fost excelenta, motiv pentru care, de la decembrie s-a renuntat la cartele. Pe aceste consi­derente, la decembrie, a fost efectuata o reforma monetara drastica. Masura a provocat noi dificultati populatiei, dar s-a dovedit benefica pentru climatul economic in ansamblu.

Treptat, bazandu-se si pe recuperarea pierderilor suferite in timpul razboiului prin controlul economic asupra statelor invinse, precum si pe mana de lucru calificata si gratuita obtinuta prin depor­tarea etnicilor germani din statele europene din jur, Uniunea Sovietica a depasit perioada de criza. Recuperarea sumelor prevazute cu titlu de despagubiri de razboi in tratatele incheiate cu fostii sateliti ai Germaniei, precum si avansul tehnico-stiintific favorizat de utilizarea

savantilor germani capturati si deportati in tara sovietelor, trebuie luate in calcul.

Ramaneau insa, de asemenea, urme profunde ale razboiului mai ales la nivelul societatii, milioanele de morti si raniti, de invalizi si orfani producand mari suferinte in majoritatea familiilor, dupa cum marele dezechilibru demografic produs prin disparitia unui insemnat numar de barbati s-a resimtit mult timp. Totusi, Stalin si conducerea de la Kremlin au gasit resursele necesare pentru a adopta o linie dura in raporturile cu Statele Unite si, in general, cu Occidentul, mai ales in vederea prezervarii pozitiilor strategice si a obiectivelor politice deja atinse. Politica externa sovietica a urmarit, deci, in continuare cele doua linii strategice ale sale, si anume rasturnarea guvernelor capitaliste, paralel cu dezvoltarea de relatii normale cu aceleasi state.

Statele Unite ale Americii

Principalul sustinator al eforturilor de razboi ale Natiunilor Unite a beneficiat de marea sansa de a-si desfasura trupele in afara teritoriului national. Datorita politicii traditionale americane, consfin­tita inca de la inceputul secolului XIX de doctrina Monroe, seful executivului american, Franklin D. Roosevelt a adoptat initial o pozitie neutra fata de conflictul din Europa. Totusi, simpatia fata de Marea Britanic, in special, a fost demonstrata de Actul de imprumut si inchiriere, Lend - Lease Act, din 11 martie Prin aceasta, prese­dintele american era imputernicit sa aprovizioneze cu bunuri si servicii acele natiuni a caror aparare era vitala pentru securitatea Statelor Unite. Principalii beneficiari au fost englezii, la inceput, Uniunea Sovietica exploatand apoi prevederile legii.

Coalitia Natiunilor Unite s-a inchegat imediat dupa atacul japonez de la Pearl Harbour din 7 decembrie Congresul ame­rican declara razboi Japoniei a doua zi, iar de la decembrie conflictul se va generaliza prin intrarea Germaniei si Italiei in stare de beligeranta cu Washingtonul.

Politica americana in anii premergatori si in timpul razboiului a fost influentata decisiv de Roosevelt, ajuns la o inalta cota de popularitate. Moartea lui la aprilie la Warm Springs, a marcat profund societatea americana, dar a permis, in acelasi timp, radica­lizarea pozitiei fata de Uniunea Sovietica. Numit succesor al lui Roosevelt, Harrry Truman a fost exponentul unei atitudini active in

relatiile internationale, sustinand statutul de lider al Statelor Unite in lupta cu blocul comunist dominat de sovietici.

in plan intern, dupa incheierea razboiului, economia americana s-a confruntat cu problemele generate de revenirea la productia de pace. Datorita masurilor luate, care afectau nivelul de trai, sindicatele au initiat o serie de greve, intre noiembrie si martie in principalele ramuri industriale. Dupa o scurta acalmie, un al doilea val de greve s-a declansat in lunile aprilie si mai in exploatarile de minereu usor si in transporturi. Pentru a controla situatia si a evita paralizarea unor ramuri vitale ale economiei, la si mai, guvernul a decis sa preia imediat controlul direct asupra transporturilor si minelor de carbune.

Confruntat cu dificultati interne, guvernul american a luat ma­suri pentru ca, in plan international, Statele Unite sa-si prezerve pozitia. Dupa ce, la Potsdam, Truman anunta posesia bombei atomice, intre l si iulie s-au desfasurat o serie de experiente atomice, inclusiv subacvatice, in atolul Bikini din Pacific, un nou prilej de a demonstra forta noii generatii de arme.

La noiembrie s-au desfasurat alegeri pentru Congres, republicanii obtinand o majoritate confortabila. La ianuarie secretarul de stat James Byrnes era schimbat cu generalul George C. Marshall considerat mai potrivit in noile conditii internationale. Noul curs a fost confirmat de mesajul presedintelui Truman catre Congres, din martie, prin care doctrina Truman devenea publica, in prin­cipal, era vorba despre ajutorul economic si militar promis natiunilor amenintate de comunism, obiectivul imediat fiind sustinerea Greciei si a Turciei. La mai, noul secretar de stat anunta, intr-un discurs rostit la Universitatea Harvard, demararea planului Marshall. Se spera ca prin acest set de masuri expansiunea comunismului va fi stavilita.

Discursul anticomunist se baza pe realitatea, dezvaluita de un sondaj Gallup din mai potrivit careia din americani considerau ca Uniunea Sovietica voia sa domine lumea. Potrivit unor investigatii de presa, s-a ajuns chiar ca pericolul sovietic sa fie consi­derat mai mare decat cel reprezentat de Germania sau chiar Japonia.

Lupta impotriva comunismului international a condus si la ascutirea contradictiilor interne dintre Congresul republican si sindi­cate. Pentru a preveni dezvoltarea doctrinei comuniste in Statele Unite, la iunie congresmenii au adoptat Taft - Hartley Act, in

ciuda veto-ului presedintelui democrat Truman. Era interzisa folosirea fondurilor sindicatelor pentru scopuri politice, era prevazuta introdu­cerea unei notificari de de zile in cazul declansarii unor actiuni greviste, iar guvernul era imputernicit sa ia masuri contra grevelor care amenintau economia nationala.

in ciuda acestor masuri, in aprilie iulie au avut loc noi actiuni greviste in domeniul minier, transporturile feroviare si indus­tria otelului, provocand contramasuri guvernamentale. Pe acest fond s-a constatat si cresterea costului vietii.

Confruntarile cu sindicatele si lupta impotriva comunismului au dominat campania electorala pentru alegerile din noiembrie Pana la scrutin, cel mai semnificativ moment a fost adoptarea in Congres a Actului de Asistenta Externa, Planul Marshall, prin care era autorizata cheltuirea a miliarde dolari pentru reconstructia Europei. Pentru gestionarea fondurilor s-a infiintat Administratia Cooperarii Economice, condusa de Paul G. Hoffman.

in ciuda tuturor pronosticurilor, la noiembrie 1948, Harry Truman a fost reales presedinte in fata contracandidatului republican Thomas E. Dewey, fiind sprijinit de electori, in timp de Dewey a adunat doar adepti. Totodata, democratii au obtinut majoritatea in ambele camere ale Congresului.

Anul a fost marcat de cresterea temerii ca instaurarea comunismului in Statele Unite este posibila. Sentimentul a fost intre­tinut de o serie de evenimente puternic mediatizate, intre acestea de notorietate fiind procesul si condamnarea pentru spionaj a lui Judith Coplon, angajata a Departamentului de Justitie, conexiunile relevate in timpul procesului cu cazul Alger Hiss (fost angajat al Departamentului de Stat gasit vinovat, la ianuarie pentru transferul de documente secrete catre Uniunea Sovietica) sau procesul liderilor Partidului Comunist American, condamnati, la octombrie pentru conspiratie in vederea rasturnarii violente a guvernului Statelor Unite_v

in paralel cu masurile interne, cel mai puternic semnal extern a fost infiintarea Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord, N.A.T.O., la aprilie documentul fiind ratificat de presedintele Truman la iulie. Era un instrument menit sa asigure protectia lumii libere in fata agresiunii comuniste, avand o dubla menire, politica si militara. La fel ca in acesti primi ani, Statele Unite se vor dovedi si in deceniile urmatoare campionii luptei anticomuniste si antitotalitare.

India

"Perla coroanei britanice' aspira la obtinerea independentei, la fel ca alte state din zona, dar era confruntata cu o problema supli­mentara, cea a tensiunilor dintre hindusi si musulmani. Rezolvarea acestora, ca si pregatirea trecerii la proclamarea independentei au fost sarcinile principale ale maresalului Wavell, vicerege intre si Neintelegerile dintre hindusi si musulmani au condus, de altfel, si la esuarea lucrarilor Conferintei intregii Indii, la iunie Cautand o solutie, autoritatea britanica a organizat alegeri pentru adunarea legislativa centrala, la decembrie, cele mai multe locuri obtinand, previzibil, Partidul Congresului Indian si Liga Musulmana.

La martie Marea Britanic isi anunta disponibilitatea de a acorda independenta totala Indiei. Negocierile care au loc intre britanici, pe de o parte, si liderii indieni, pe de alta, intre martie si iunie vor esua insa datorita acelorasi neintelegeri dintre Partidul Congresului si Liga Musulmana, in aceste conditii, Mohammad Ali Jinnah, liderul musulmanilor, a propus separarea coreligionarilor sai intr-un nou stat, Pakistan, luand decizia de a trece la actiuni directe pentru atingerea obiectivului. Sarcina de a asigura proclamarea inde­pendentei celor doua state, India si Pakistan, a revenit ultimului vicerege britanic, lordul Mountbatten, care a detinut aceasta functie intre februarie si august La iunie, el anunta un nou plan pentru impartirea dominionului in India si Pakistan, obtinand acordul Ligii Musulmane, la iunie, si al Partidului Congresului la iunie.

La iulie, in Parlamentul britanic era votata legea pentru inde­pendenta Indiei, formandu-se doua dominicane: India si Pakistan. Dominatia engleza lua astfel sfarsit, cele doua noi state fiind admise in Commonwealth. La 15 august s-a proclamat independenta Indiei, dar separarea de Pakistan s-a produs cu inregistrarea unor acte teribile de violenta, cu precadere in Punjab Totusi, pana in septembrie, circa doua milioane de refugiati au fost schimbati intre cele doua tari care, la septembrie, vor incheia un acord prin care se declarau gata sa indeparteze toate cauzele conflictului.

Integrarea statelor indiene s-a realizat printr-un efort desfasurat in si prin formarea unor uniuni regionale de state ai caror conducatori renuntau la independenta pentru a-si pastra, in schimb, anumite avantaje traditionale si proprietatea privata. Eforturile au fost umbrite de climatul de violenta caruia i-a cazut victima Mahatma

Gandhi, conducatorul istoric al Partidului Congresului, asasinat de un hindus fanatic, la ianuarie

China

Lupta impotriva invadatorului japonez a fost dusa atat de fortele burgheze ale Gomindanului, conduse de Cian Kai-si, cat si de cele comuniste, comandate de Mao Tse-dun. Initial, sortii pareau de partea Gomindanului. La septembrie generalul Cian Kai-si era ales presedinte al Chinei, pastrand si functia de comandant al armatei.

Cian Kai-si preluase conducerea Gomindanului dupa moartea lui Sun Yat-sen, in fiind, pe parcursul razboiului, un simbol al Chinei in ascensiune. Ales presedinte in el va anunta masuri de democratizare a vietii politice. La sfarsitul razbo­iului, situatia in China era confuza, in conditiile in care Armata Rosie a lui Mao Tse-dun controla nordul tarii.

La august premierul guvernului nationalist, T. V. Soong, semna un tratat cu Uniunea Sovietica, obtinand recunoasterea cabi­netului sau. in schimb, Soong era de acord cu independenta Mongoliei Exterioare si cu asocierea Moscovei in calitate de coproprietar al liniei ferate manciuriene pentru o durata de de ani si al portului Dairen. Port Arthur devenea baza navala exclusiva pentru cele doua guverne.

Dupa acest succes, au demarat negocieri cu Mao Tse-dun, la august, esuate insa la 11 octombrie, atunci cand incep si luptele pentru Manciuria, de unde trupele sovietice se retrasesera. Statele Unite au decis sa trimita o misiune de mediere, la decembrie, condusa de generalul George Marshall. Astfel, la ianuarie incepeau negocieri pentru crearea unei noi armate nationale, a unui guvern de coalitie si adoptarea unei Constitutii. Tratativele se desfasurau pe fondul unui ascendent al trupelor nationaliste conduse de Cian Kai-si, astfel ca atunci cand, la februarie, comunistii au cerut sa controleze impreuna Manciuria, ei au fost refuzati.

in schimb, ca un semnal al consolidarii popularitatii sale, guver­nul nationalist s-a mutat, la l mai de la Chungking la Nanking, la octombrie, Cian Kai-si fiind reales presedinte al Chinei. La noiembrie, o adunare din care comunistii nu faceau parte isi incepea activitatea, adoptand, la decembrie, o Constitutie prin care erau garantate egalitatea politica si drepturile civile. Conducerea era asigu­rata de yuanul legislativ (parlamentul) si yuanul executiv (cabinetul).

Toate aceste masuri au fost contracarate de decizia lui Mao de a ataca fortele Gomindanului. Surprinde faptul ca el a actionat atat in ciuda eforturilor generalului Marshall, dar si, mai ales, ale lui I.V. Stalin. De altfel, mai tarziu, referindu-se la razboiul civil din Mao spunea ca "revolutia chineza a invins actionand in sens contrar vointei lui Stalin'.

in fata degenerarii situatiei, la ianuarie generalul Marshall s-a vazut nevoit sa renunte la oficiile de mediator, criticand, in egala masura, nationalistii si comunistii. Pe acest fond, incepea declinul militar al trupelor lui Cian Kai-si, care devine evident in a doua parte a anului Armata Gomindanului pierdea cele mai bune divizii, iar coruptia se generalizase in asa masura, incat echipamente primite de la americani erau vandute catre comunisti. De asemenea, Adunarea nationala adopta o tactica gresita, bazandu-se exclusiv pe ajutorul americanilor, fara a pune accentul pe reforma economica.

in conditiile ofensivei masive a armatei maoiste, la martie Adunarea nationala de la Nanking critica guvernul pentru maniera in care a purtat razboiul, dar il realege pe Cian Kai-si, la aprilie, presedinte, oferindu-i chiar puteri dictatoriale pe timpul crizei.

Totul era insa in zadar, evenimentele evoluand evident in favoa­rea comunistilor. La l septembrie Mao Tse-dun anunta deja formarea guvernului popular al Chinei de Nord. Urmeaza succese militare rasunatoare pe fondul descompunerii armatei nationaliste. Pe rand, cad Tientsin, la 15 ianuarie si Peking, la 21 ianuarie, moment in care Cian Kai-si demisioneaza, lasandu-i locul lui Li Tsung-jen, cu intentia clara de a initia negocieri. Tratativele au esuat insa, la aprilie, cand Partidul Comunist a cerut formarea unui cabinet de coalitie condus de Mao Tse-dun si pedepsirea vinovatilor de crime de razboi, in frunte cu Cian Kai-si.

infrangerea fiind evidenta, la iulie nationalistii orga­nizeaza un consiliu suprem condus de Cian Kai-si, care incepe sa pregateasca retragerea in insula Taiwan, operatiune definitivata la decembrie Totul a fost precipitat si de retragerea sprijinului american, la aprilie fiind publicata o Carte Alba care anunta sfarsitul operatiunii de ajutorare, infrangerea in fata comunistilor era atribuita incapacitatii militare, politice si economice a liderilor Gomin­danului.

Victoria deplina a comunistilor s-a oficializat la l octombrie Atunci, la Peking, a fost proclamata Republica Populara Chineza, Mao Tse-dun fiind ales presedinte al Consiliului popular administrativ, iar Ciu En-lai, premier si ministru de externe. Noul guvern a fost recunoscut imediat de Uniunea Sovietica, apoi si de Marea Britanic, la ianuarie La decembrie Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite cerea respectarea independentei politice a Chinei.

Dupa un lung si sangeros razboi de aparare in fata japonezilor, urmat de un conflict civil pe masura, finalmente comunistii condusi de Mao Tse-dun si Ciu En-lai, in pofida resurselor vadit inferioare celor de care a beneficiat Gomindanul, au reusit sa-si impuna suprematia printr-o tactica adecvata si o mai buna cunoastere a realitatilor Chinei.

"RAZBOIUL RECE'

Paternitatea pentru folosirea termenului de "razboi rece', imediat dupa incheierea conflictului mondial, revine jurnalistului si publicistului american Walter Lippman (1889-1974). Absolvent al prestigioasei universitati Harvard, autor a de volume, recompensat cu doua premii Pullitzer, Lippman a apelat la sintagma "razboi rece' inca din Ulterior, la aprilie consilierul pe probleme financiare al presedintelui Franklin D. Roosevelt, Bernard Mannes Baruch, caracteriza starea relatiilor internationale, cu prilejul unui discurs rostit la Columbia, statul Carolina de Nord, drept "razboi rece'. Asadar, nu este vorba despre un conflict propriu-zis, clasic, ci, mai degraba, despre o expresie diplomatica si strategica, daca i-am da dreptate politologului francez Jean François Revel.

Originea "razboiului rece' trebuie cautata inca dupa victoria revolutiei bolsevice si aparitia statului sovietic si dupa divizarea mari­lor puteri pe criterii ideologice bine delimitate. S-a adaugat politica agresiva a Kremlinului in anii celui de-al doilea razboi mondial, concretizata in cateva actiuni semnificative, in care regulile dupa care functioneaza democratiile veritabile au fost brutal incalcate. Avem in vedere pactul Ribbentrop-Molotov si protocolul aditional secret din august invadarea Poloniei, la septembrie, si a Finlandei, la noiembrie anexarea Estoniei, Letoniei si Lituaniei, iunie a Basarabiei si a nordului Bucovinei, iulie Astfel, desi sursele "razboiului rece' au inclus si elemente culturale si ideologice, el se va

manifesta ca o lupta pentru suprematie intre Uniunea Sovie-tica si Statele Unite. De notat ca, potrivit lui Calvocoressi, cei doi protagonisti se temeau unul de celalalt si, in plus, pe parcursul dis­putei, au facut si calcule gresite.

Vorbind despre cursa deschisa dintre cele doua superputeri, de dupa trebuie sa facem cateva observatii, in primul rand, disputa americano-sovietica avea Europa in prim-plan, dar conflictele armate s-au desfasurat in afara batranului continent, in acelasi timp, rivali­tatea dintre Statele Unite si Uniunea Sovietica a fost utilizata pentru ocultarea si rezolvarea unor grave probleme interne de care s-au lovit cele doua state. O caracteristica, ce a preocupat intreaga umanitate, a fost dimensiunea nucleara a confruntarii, care a activat spectrul unei posibile catastrofe planetare. La septembrie agentia T.A.S.S. anunta detonarea primei bombe atomice sovietice, punand astfel capat exclusivitatii americane in acest domeniu. Ulterior, China, India, Marea Britanic, Franta si alte state vor contribui la largirea clubului nuclear, implicand cresterea exponentiala a riscului. Dar, desi asistam la o cursa a inarmarilor fara precedent, subliniem ca administratia Statelor Unite era constienta de faptul ca victoria poate fi obtinuta fara utilizarea directa a fortei impotriva Uniunii Sovietice.

Un alt termen devenit clasic pentru studierea "razboiului rece' este "cortina de fier'. Paradoxal, el a fost utilizat mai intai de ministrul nazist al propagandei Joseph Goebbels. intr-un articol publicat in Dos Reich, la 25 februarie acesta profetea ca, daca Germania va capitula, se va lasa imediat o cortina de fier. Imediat dupa incheierea razboiului in Europa, la mai, Winston Churchill ii telegrafia noului presedinte american Truman pentru a comenta comportamentul sovie­ticilor in Germania, apreciind ca "a fost trasa o cortina de fier in fata Aliatilor'. Fara indoiala insa ca termenul a devenit clasic abia dupa discursul istoric rostit de Winston Churchil la Westminster College, din Fulton, statul Missouri, la martie Bineinteles, luarea de pozitie a lui Churchill, desi el nu mai conducea guvernul britanic la acea data, a starnit replica violenta a lui Stalin.

La inceputul lui factorii de decizie de la Casa Alba erau la curent cu toate abuzurile sovieticilor, cu atat mai mult, cu cat, la februarie, George Kennan, insarcinatul cu afaceri al Statelor Unite la Moscova, expedia la Washington o analiza in cinci capitole a concep­tiilor si actiunilor Uniunii Sovietice. Documentul, intrat in istorie drept telegrama cea lunga de cuvinte), denunta politica externa

ruseasca, pe care Kennan o considera drept o amenintare pe termen lung la adresa civilizatiei occidentale.

Se pare ca si sub efectul analizei pertinente a lui Kennan, un excelent cunoscator al realitatilor sovietice, s-au produs reorientarea si radicalizarea politicii externe americane fata de Moscova, inca la februarie vorbind la Overseas Press Club, secretarul de stat James Byrnes avea sa anunte acest lucru, confirmat si de documentele de arhiva. Astfel, la aprilie, un raport al Consiliului National de Securitate trecea in revista caile de actiune impotriva comunismului, distingand patru posibilitati:

"a. Continuarea masurilor in curs, cu proiectele de programe actuale sau actualizate pentru a pune in practica aceste masuri;

b. izolarea;

c. razboiul;

d. o consolidare mai rapida a puterii politice, economice si
militare a lumii libere mai accelerata decat la punctul a, cu scopul de a
atinge, daca e posibil, o stare tolerabila de ordine intre state fara ca
razboiul sa fie necesar'.

Tocmai in vederea consolidarii lumii libere, Statele Unite au initiat cum s-a mai aratat programul de reconstructie a Europei, cunoscut sub numele de planul Marshall. Era prevazut un ajutor financiar distribuit prin intermediul Administratiei Cooperarii Econo­mice, condusa de Paul G. Hoffman. Cele milioane dolari erau distribuite catre Austria, Belgia, Danemarca, Elvetia, Franta, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanic, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Germania de vest, fiind dirijate in special pentru refacerea industriei si agriculturii.

Planul a devenit public la martie o data cu discursul rostit de Truman in fata Congresului. Totodata, momentul marcheaza debutul doctrinei Truman, bazata pe realitatea ca lumea era impartita in doua tabere, democratii si opresorii. Concret, presedintele cerea un ajutor imediat de milioane dolari pentru Grecia si Turcia, planul respectiv fiind votat la l mai

Aplicarea programului in Europa a avut efecte economice deose­bite, inregistrandu-se cresteri intre si in statele care au benefi­ciat de prevederile sale. Uniunea Sovietica, secondata de satelitii ei, a respins insa participarea la planul Marshall.

Periodizarea "razboiului rece' ramane inca o tema de dezbatere pentru specialisti, existand mai multe opinii. Vom apela totusi, din motive didactice, la o astfel de impartire in etape a celor de ani, cu precizarea ca limitele lor sunt mobile si ca alte optiuni pot fi luate in calcul.

O prima etapa, numita de unii cercetatori cea a primului "razboi rece', inceputa inca inainte de semnarea tratatului de la Paris, dureaza pana la moartea lui Stalin, deci intre si A fost o perioada in care conflictul a izbucnit, chiar daca nu declarat, intre superputeri, numeroase dispute armate fiind consemnate pe mai multe continente, paralel cu primele masuri legate de aplicarea doctrinei Truman. Pentru a aminti doar cateva exemple ne vom referi la primul razboi din Indochina, la 19 decembrie fortele franceze fiind atacate la Tonkin de comunistii viet-minh, la blocada Berlinului si la razboiul din Coreea.

in acesti primi ani, un eveniment precum criza Berlinului avea sa traseze limitele de demarcatie dintre cele doua blocuri in Europa, dar, in acelasi timp, el elimina posibilitatea conflictelor militare pe batranul continent. Altele erau datele problemei in Asia, in Coreea, de exemplu, apelandu-se la razboiul clasic, momentul fiind considerat pe drept cuvant crucial. Primul "razboi rece' s-a incheiat o data cu moartea lui Stalin, in martie dublata de decizia luata de prese­dintele american Dwight Eisenhower de a face pace in Coreea si Vietman

A urmat o etapa complicata si sinuoasa, care a durat intre si Evenimentele s-au succedat cu repeziciune, de multe ori in contradictie cu cursul aparent firesc. Au existat momente de relaxare precum "spiritul Genevei' sau cel de la "Camp David', generate de negocierile din dupa cum totul a alternat cu o politica sovietica riscanta ori cu una pe "marginea prapastiei' a altor mari puteri. S-a ajuns la incidente majore precum au fost cele din din Ungaria si Egipt sau criza rachetelor cubaneze din

Acest drum sinuos a fost continuat de o etapa mai calma, res­pectiv un deceniu de destindere Est Vest, care, fara a fi lipsit de momente tensionate, a consolidat teoria coexistentei pasnice a celor doua sisteme pe termen lung. Gafa politica a Uniunii Sovietice concretizata prin atacarea Afganistanului avea insa sa conduca spre al doilea "razboi rece',

Linia dura a Washingtonului, concretizata in doctrina "razbo­iului stelelor', impusa de presedintele Ronald Reagan, si, mai ales, politica reformista,perestroïka, initiata la Kremlin dupa de catre noul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Sergheevici Gorbaciov, vor contribui la incheierea conflictului. Fara indoiala, dincolo de raspunsul la intrebarea daca reformarea Uniunii Sovietice a fost rezultatul vointei lui Gorbaciov sau a fost impusa de insusi sistemul aflat in pragul colapsului, raman meritele incontestabile ale liderului de la Kremlin in restabilirea pacii dintre Est si Vest.

"Razboiul rece', prin durata si amploare, a produs efecte dintre cele mai diverse. El a grabit, neindoielnic, reabilitarea Germaniei si a Japoniei. Bonnul va fi primit in N.A.T.O. si Uniunea Europeana, iar niponii se vor afirma drept mare putere economica. Pe de alta parte, marele perdant a fost Kremlinul, Uniunea Sovietica destramandu-se.

CADEREA COMUNISMULUI IN EUROPA

Prabusirea comunismului are o importanta deosebita, marcand, de fapt, infrangerea definitiva a Uniunii Sovietice dupa un lung si dur "razboi rece'. Prezinta interes, in acest sens, preliminariile anului "caderea zidului Berlinului', precum si noile realitati politice. Desigur, evenimentele din ultimii ani au implicatii majore chiar asupra vietii noastre cotidiene. De aceea, o atentie deosebita se cere a fi acordata relatiilor internationale de la razboiul din Golf la cel din Irak. razboiul din Golf, dezmembrarea violenta a Iugoslaviei, momen­tul septembrie extinderea N.A.T.O. si a Uniunii Europene, razboiul din Irak.

in acelasi timp, este extrem de utila abordarea, problemelor globale ale omenirii la cumpana de milenii. Din suita numeroaselor subiecte nu pot ocolite globalizarea, decalajele economice si tehnico-stiintifice mon­diale, explozia demografica, terorismul, fenomenul cuceririi spatiului cosmic s.a. Desigur, nu poate fi ocolita nici problematica dezvoltarii culturii in doua jumatate a secolului XX si la inceputul mileniului trei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

loan Scurtu (coordonator), Structuri politice in Europa Centrala si de

Sud-Est vol. I, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti,

Martin McCauley, Rusia, America si razboiul rece, Iasi

Thomas Parish, Enciclopedia razboiului rece, Bucuresti,

Stéphane Courtois s.a., Cartea neagra a comunismului. Crime, teroare,

represiune, Bucuresti,