Ion Radu ZAGREANU - biografie, opera si referinte critice

Ion Radu ZAGREANU (25.07.1950, Sanmartinu de Campie, Mures)

Absolva Facultatea de Limba si Literatura Romana la Universitatea Bucuresti. Este profesor de limba si literatura romana la scolile din Malin, Parva, Nuseni, Scoala Generala ,, Grigore Silasi'', Scoala Generala ,, Liviu Rebreanu'' din Beclean, unde profeseaza si in prezent.

Coordoneaza in Scoala Generala Liviu Rebreanu, cenaclul literar al elevilor ,, Pragul'', indruma editarea publicatiei ,, Lada de zestre'', revista anuala a Muzeului de Etnografie si Folclor al Scolii Generale Liviu Rebreanu.

Debuteaza in 1988 in revista Transilvania cu poezie.

Colaboreaza cu poezie, cu articole de critica literara, cu publicistica, la : Tribuna, Transilvania, Luceafarul, Vatra, Minerva, Poesis, Adevarul literar si artistic, Citadela, Cuibul visurilor, Sinteze literare, Plaiuri nasaudene, Targovistea, Miscarea literara, Litera Nordului, Mesagerul de Bistrita-Nasaud, Discobolul, Rasunetul, Observatorul de Beclean,Tribuna invatamantului, Didactica Nova, Viata crestina, Desteptarea credintei, Cetatea Rodnei, Revista ilustrata, etc.

Militant activ prin activitatea publicistica, pentru repunerea in drepturile firesti a Bisericii Romane Unite cu Roma, Greco-Catolica.

Este prezent in mai multe dictionare si antologii.

Volume publicate : Parva se opune dictaturii, in colaborare cu M. I. Vlad, Editura Macarie, Targoviste 1994, memorialistica; Dulcea povara, Editura Macarie, Targoviste 1997, versuri; Lecturi simpatatetice, Editura Macarie, 1999, critica literara.

Este membru A. S. P. R. O.

Referinte critice :

,, Ion Radu Zagreanu nu literaturizeaza, nu dramatizeaza, el ramine de o constanta admirabila in inregistrarea faptelor, cuvintelor, gesturilor care, toate prin acumulare dau imaginea emotionata a revoltei de la Parva.

Fara indoiala, fiecare fraza (cel mai adesea lipsita de podoabe stilistice) e o rezumare a ceea ce ar fi putut fi dezvoltat pe pagini intregi. Zagreanu n-o face; fireste, cu buna stiinta. Numai asa efectul lecturii e cel scontat : emotie rapida, semnificatii limpezi, adevar fara putinta replicii''.

Cornel Cotutiu

Parva se opune dictaturii, Minerva, nr.34, anul V, aprilie-mai 1994

,, Ion Radu Zagreanu ne prezinta poezia ca pe un cantec din teava de trestie, minunandu-se, bucurandu-se de ecourile suave, in deplinatatea sensului cuvantului.Sensibilitatea este acoperita de un rafinat simt al verbului, de ambitii carturaresti cu un potential puternic de deschidere catre zarile vaste ale creatiei''

Ion Machidon

De la poet la poeti. Impresii de lectura. Editura Amurg Sentimental, Bucuresti 1999

"Ion Radu Zagreanu scrie dens, concis si clar. Intr-o vreme cand publicistica literara isi sperie si-si indeparteaza cititorii printr-un limbaj neologistic excesiv, autorul acestor ,, lecturi simpatetice'' preia modelul ,, mentiunilor critice'' ale lui Perpessicius scriind cu pretuire si intelegere, cu prietenie si dragoste. Concizia si sinteza scrisului sau pe marginea cartilor sunt puse in evidenta de titlurile articolelor care dau, fie o sugestie despre dominanta tematica si stilistica a cartii, fie linia de portret a unui scriitor prieten."

Ion Buzasi

Posfata la volumul Lecturi simpatatetice, Editura Macarie, Targoviste 1999

"Un cuvant din titlu, ,, simpatetice'' este definitoriu pentru autor a carui ,, simpatie'' pentru carte si autorul acesteia se iveste dintr-o evaluare intelectuala sau morala a celui cuprins de simpatie, provocand un sentiment asemanator sau o relatie similara in spectatorul atent (Adam Smith).

Muncit de ,, demonul lecturii'', Ion Radu Zagreanu este un cititor atent, care simte acut nevoia sa-si consemneze impresiile de lectura fapt recunoscut si in infrigurarea cu care sunt realizate ,, textele'', formulate in propozitii sau fraze definitorii, laconice, sustinute de citate revelatorii, reduse la strictul necesar pentru ilustrarea si sustinerea ideii."

Tit Liviu Pop:

Ex Libris. Scriitori contemporani, Editura George Cosbuc, Bistrita 2003

Flori de acat

Flori, flori de acat.

Miros de nemurire

curgand pe dealuri.

La Malin, mosia -am imprumutat sensul metaforic al acestui cuvant din panoplia lexicala a profesorului Andrei Moldovan- unde devin ,,taran" la sfarsit de saptamana sau in vacanta de vara, face granita cu o padure de acat.

Primavara, cand infloresc acatii, timp de cateva saptamani, satul situat pe dealuri sau la poalele lor, intra intr-o nemurire olfactiva.

Acum, taranii asuda la sapa, la coasa. In momentele de odihna ale acestor ,,regi", cu sceptrele lor devenite unelte de truda, ei arunca priviri ridicate spre colinele de unde se prelinge continuu miros de nemurire. Picioarele lor se aseaza mai statornic pe pamantul de sub talpi si ,,cei mai buni copii ai firii", cum ar spune O. Goga, simt ca parca maini invizibile le aduc perechi de aripi si in curand o sa poata zbura. Totul devine plutire, pe o dara de boare izvorand ca un sopot olfactiv din florile de acat.

Din acest rai al mirosurilor albe, moartea parca s-a evaporat. Pentru cateva saptamani, satul acesta pleaca pe celalalt taram al unui basm care ar putea incepe cam asa: A fost odata o padure de acat.

Prin roua

August.Prin roua,

vara aluneca incet

sub frunza toamnei.

Otava pe deal

Septembrie iar

surade inca verde.

Otava pe deal.

Lan de lucerna

Lan de lucerna.

Bacovia la coasa

prin verdele crud.

Pastel didactic

Prof de romana

cu nostalgii rurale.

Pastel didactic. 

Cioplitor in marmura

Lui M.Muri

Cand noiembrie

coboara ploile de pe dealuri

si frigul te indeamna

sa te apropii mai tare de tine,

o iau pe jos,

spre casa prietenului meu Muri.

Intai il oblig

sa deschida o fereastra.

De cand si-a termopanat locuinta

nu mai poti asculta la el

caderea metaforica a ploilor.

Apoi ne asezam pe treptele de marmura

care delimiteaza bucataria

de camera oaspetilor.

Respectam amandoi acelasi ceremonial

convenit in anterioarele intalniri ,

care n-au avut loc inca.

Stam in tacere,

mai golim cate o sticla cu bere.

Stiu ce urmeaza:

Muri ia din biblioteca doua carti,

una mi-o da mie,

cealalta o pastreaza pentru el.

Citim in gand amandoi,

ca intr-o sala de lectura,

ne mai inrouram gatlejurile,

pana cand el

incepe sa recite cu glas tare

din Hafiz.

Cand inceteaza,

incep eu din Omar Khayyam.

Dialogul nostru dureaza,

pana cand cioplitorul

ma readuce in circumstantele spatiale

ale realitatii in care ne aflam:

"-Dincolo, in stanga, sub fereastra,

incepe vechiul cimitir al orasului,

peste drum este atelierul

unde eu cioplesc cele mai iertatoare cruci de marmura."

Eu il rasplatesc simplu, cu -n raset uscat,

dar Mefistofelul

si-a notat deja in carnetelul negru

dimensiunile mele.

Preferintele mi le cunoaste demult.

Ca sa-l potolesc,

Ii propun arta mea poetica,

soptita parca de fratele Nichita:

,,-Vei fi mare,

cand vei reusi

sa cioplesti crucile noastre

din aerul de langa noi".

Scene si scenarii ale revolutiei

"Caci e tare ieftin sangele in

vremurile noastre"

Prozatorul Aurel Podaru a publicat un fel de roman, "Chef cu teroristi - scene din revolutia insangerata" /Editura Charmides, Bistrita, 2000), inspirat din evenimentele tragice ale lui decembrie 1989. Ai fi tentat sa consideri scrierile lui Aurel Podaru ca pe un posibil scenariu pentru un film al "revolutiei" din 1989, un reportaj inserat printre itele unei schite romanesti. Volumul are doua parti, cronica faptelor desfasurandu-se cronologic, intai in Timisoara si apoi in Bucuresti. Personajul narator este profesorul Perhaita Iulian, prezentat in mod special in "prologul" si in "epilogul" naratiunii.

Aurel Podaru imbina ingenios experienta de participant la "revolutie" a personajului sau (un alter-ego) cu relatarile mass-mediei din acele zile fierbinti ale luptei pentru libertate. De aceea vom intalni in aceste pagini comunicate ale radioului, ale televiziunii, ale presei, ale fortelor politice in afirmare, cat si impresia colectiva a acelor multi, despre derularea faptelor. Uneori ai impresia ca Aurel Podaru este reporterul care transmite desfasurarea "revolutiei" de la fata locului. Starea de "zvon", de prevestire sumbra, care anunta in mod indirect ca se intampla ceva in oras, este bine sugerata de autor. Pe ziduri apar inscriptii categorice. Oamenii devin circumspecti, se suspecteaza unii pe altii. Ceea ce se intampla in fata casei pastorului (15 decembrie 1989) si descrierea infiriparii solidarizarii timisorenilor cu acesta, este lasata deoparte si se aduce in prim-plan din nou profesorul Perhaita.

Planul narativ este intrerupt si se relateaza arestarea profesorului dupa instaurarea comunismului. Atunci, dupa sase luni de detentie preventiva, el a fost condamnat la cincisprezece ani "temnita grea", pentru uneltire impotriva securitatii statului. Istoria se repeta. Din nou profesorul este impins intr-o duba, din nou i se adreseaza acelasi apelativ, "banditule". De la reportaj se trece subtil la fictiune. Scriitorul remarca unirea multimii, cristalizarea constiintei sale de grup, care isi depaseste frica, care devine constienta de forta sa si este gata sa infrunte fortele represiunii. Din cadrul ei se desprind figuri izolate care isi asuma, pe fata, acte de ostilitate, pe cont propriu. Daniel Zaganescu striga de pe tampoanele unui tramvai ca nu-i este frica de securitate. Participantii la "revolutie" sunt in majoritatea lor tineri "intre 18 - 25 de ani" . Sunt inregistrate fapte din mai multe puncte fierbinti, unde se desfasura "revolutia" sau din locurile unde se constatau deja efectele ei: morga, spital, cimitir ("Morti prin impuscare"). Muncitorimea intra in greva, armata fraternizeaza cu manifestantii, moment udat sonor si simbolic cu dangatul clopotelor.

In partea a doua a cartii, prezentarea "revolutiei" se face de la Bucuresti. Din nou prozatorul este in postura de reporter care transmite ultimul miting al lui Ceausescu, din 21 decembrie 1989 si boicotarea lui. In capitala tarii situatia este asemanatoare cu cea din Timisoara. Se trage in multime. Muncitorii afluiesc spre Piata Universitatii si spre Piata Palatului, sub deviza "Ieri in Timisoara, azi in toata tara!". Armata va fraterniza si aici cu manifestantii. Este reprodusa interventia poetului Mircea Dinescu, luat de valul evolutionarilo si dus la televiziune: "Fratilor, cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns aici. Dumnezeu si-a intors fata spre romani".

Aurel Podaru descifreaza intentia noii puteri de a perpetua vechiul regim, cu unele mici cosmetizari. In discursul noului favorit Ion Iliescu, apele nu sunt inca clare: "Cu ajutorul armatei am invins dictatura si astazi drapelul rosu flutura in libertate". Aurel Podaru sesizeaza nuantat psihologia multimii, care luata si dusa de iuresul miscarilor de strada, nu mai sesizeaza doar ceea ce asteapta sa i se spuna si sa i se imprime in constiinta. Ea este manipulata foate usor si foarte simplu. Zvonurile despre teroristi fac ravagii. Cad victime nevinovate. Prinderea si anchetarea unui terorist de catre multimea surescitata, se constituie in reusite pagini de proza. "Revolutia" isi devoreaza copiii. Intr-un bufet ("la cotul cu fum"), "revolutia" este inecata in alcool. Ca in "Tiganiada" lui Ion Budai Deleanu, se pune de politica, se plamadesc viitoarele partide politice, unul al militarilor, altul al intelectualilor, pana cand vodca limpezeste parerile contradictorii, sub clapele unui acordeon din bratele unui lungan: "Asta lume nu-i a mea/Aialalta nici asa".

Concomitent cu discursul celor cu mana pe putere, in Piata Romana are loc cel al viitoarei opozitii, care este prevazatoare: "Sub blana mieilor blanzi se ascund lupi care sunt gata sa te sfasie". Citindu-l pe Aurel Podaru, constati ca de la Costache Negruzzi si Liviu Rebreanu, multimea actioneaza aproape la fel. Ea se "buluceste" spre "palat", spre eveniment, fara a avea scopurile bine precizate si este reprimata sangeros. Semnele libertatii apar printre tancuri si soldati. Presa se autointituleaza "libera", se instaureaza primul guvern democratic. Cronicarul noteaza: armata se retrage in cazarmi. Atmosfera de aici este personalizata. Un ofiter superior isi saruta soldatii. Statuia regelui Carol, data jos de comunisti, este scoasa la lumina, in timp ce o alta statuie, a lui Lenin, "trage sa moara".

In "epilog" se revine la profesorul care viseaza ca n-a fost "nici o revolutie". El este transportat la domnul Iliescu, care cauta "palid de concentrare" calea "socialismului cu fata umana": "N-apucam Sfintele Pasti si socialismul cu fata umana e gata, mai draga". Dupa starea de gratie post-revolutionara, trezirea la realitate este dureroasa. Cartea lui A. Podaru se incheie interogativ: "Oare va plati cineva sangele varsat?" Finalul volumului te poarta pe traseul dintre deziluzie si lehamite: "Caci e tare ieftin sangele in vremurile acestea".

Pe celalalt mal

,,Domnea cenusiul-murdar, jegul istoric

atit de ostentativ" (Radu Mares)

Pentru cine a fost traitor al perioadei ceausiste, romanul Ecluza (Editura Aula,2006),este o cronica a unei epoci in care sunt consemnate tarele acelor vremuri, impactul lor direct asupra individului. Eroii sai trebuie sa aleaga intre jocul profitabil al mularii constiintei pe osatura conjuncturalului sau cel al libertatii individuale, care presupune asumarea consecintelor, deloc simple si usoare.

Salvarea , trecerea pe ,,celalalt mal", o posibila optiune colectiva, la inceputul romanului, devine pana la urma o solutie individuala.

Un grup de prieteni, de intelectuali, avand o pasiune comuna, pescuitul (refularea instinctului de agresiune) si acelasi loc de intalnire, carciuma (bufetul) Flora, traverseaza un timp lipsit de speranta, in care proiectul personal de existenta (cum spunea arhitectul Iulian Oncica) se intersecteaza contradictoriu cu directivele absurde, dar impuse ale puterii comuniste din deceniul opt al secolului incheiat.

Desi in aparenta grupul pare a fi cladit pe amicitie reciproca, membrii lui se barfesc dupa cortina aparentelor, se suspecteaza, fiecare avand ceva ciudat, atat temperemental cat si comportamental. Aproape toti sunt intelectuali rasati.

Iulian Oncica, originar dintr-un mic oras de pe malul Dunarii, este un reputat arhitect, extravagant, repugnandu-i cultul pentru mediocru, alura personalitatii sale trimitandu-ne cu gandul la calinescianul Ioanide. Victor Dabija este profesor la Institutul de Arte, pictor de succes, obsedat de faptul ca realizarile sale s-ar datora si influentei protectoare a socrului sau Viziru, secretar la judeteana de partid. Un ciudat este si profesorul universitar, biologul Romulus Caius Medar, suspectat ca facand parte dintr-o structura subterana a greco-catolicilor. Acesta se plimba in compania cainelui sau cu nume simbolic, Nero. Rudi Raab, fost profesor la Politehnica, si-a pierdut postul deoarece rudele i-au plecat in strainatate, nu are pasaport pentru Germania, traieste din pachetele expediate din afara tarii, preda lectii de germana, de matematica , de chitara, scrie versuri. Alte personaje sunt: doctorul Doru Puscasiu, sculptorul Ilarion Bozdoc, rectorul Institutului de Arte, scriitotul Simion Opritescu, betiv singuratic si ciudat, un nebun, director al unui club muncitoresc, suficient siesi, Gheorghe Lucacel, profesor la liceul de arta, dornic de a repara ceasul catedralei orasului, preocupat de urmele lasate de extraterestri in padurea de pe deal.

Romanul este stufos, populat cu numeroase personaje, antrenate direct sau indirect in evenimentele epocii.Intelectualii, izolati bine motivat, sunt niste marginalizati: atelierele plasticienilor erau izolate la marginea orasului ca intr-un veritabil ghetou.

Doua lovituri de gong inabusit incadreaza actiunile romanului. Prima stire senzationala ii este soptita de cineva lui Victor Dabija : Romania reusise sa produca in secret bomba atomica. A doua va fi explozia de la Cernobal.

Dintre eroii amintiti, autorul se opreste mai mul asupra destinului pictorului Victor Dabija. Fire deschisa cu studentii sai , el se simte intrucatva responsabil de ce se intampla cu discipolii sai. Ii indruma sa picteze, le modeleaza caracterul, ii determina sa ia act de definitia voastra ca persoana, vrea sa-i treaca pe celalalt mal, salvandu-i de pericolele unei societati orwelliene, in care suntem toti.sub lupa.E un ochi care se uita prin lupa la noi ca la niste furnici sub lupa.

Studentii lui Victor Dabija isi uimesc maestrul, asculta Europa Libera fara teama, sunt solidari : Noua calitate castigata de ucenici la distanta de mai putin o generatie rezida parese in emanciparea de inhibitii, de frica.

Pictorul Victor Dabija , orfan, este crescut de la trei ani de unchiul Ticu, Barbu Dospinescu, profesor de istorie la un liceu din Moldova. Acesta va deveni pentru Victor model si instanta morala.. El il va initia pe nepotul sau in ceea ce inseamna spiritul transilvan si de ce reprezinta acesta un reper esential in destinul romanilor.

Destinul pictorului Victor Dabija se intersecteaza cu cel al studentilor sai, al prietenilor de la Flora, cu evenimentele absurde ale epocii comuniste.

Alt zvon, despre niste viitoare demolari in oras, repozitioneaza atudinal grupul de prieteni. Arhitectul Iulian Oncica, Ioanidele dornic de constructii impozante, sustine demolarile, desi este convins ca se va construi urit si saracacios. Accepta totusi, dintr-o perspectiva nationalista. Ceea ce se va construi va fi zid romanesc, pe temelie romaneasca si in sol romanesc.

Moare suspect studenta Kis Eva, banuita de unele gesturi anticeausiste, cea care se indoia de talentul ei,facand parte din generatia decreteilor: Noi suntem ceauseii.Din cauza asta, se spune, nu suntem apti si n-avem organ pentru frumos.

Oamenii se adapteaza epocii, se dedubleaza, una spun acasa, alta in targ : Dar ce importanta are ce gandim noi, fata de ce-in conformitate cu uzantele civilitatii-trebuie spus clar si cu voce tare. Victor Dabija este anchetat de securistul Mosu pentru ca studentii sai ascultau Europa Libera la scena deschisa.

Alt zvon, vizita lui Ceausescu in oras, revigoreaza agitatia urbana. Evenimentele se precipita. Socrul lui Victor Dabija ,tovarasul Moraru Viziru este rotit, viata de cuplu a pictorului incepe a schiopata. Actiunea romanului se muta la tara, intr-un sat de pe malul Prutului, prin doctorul stagiar Spiru Cheran. Nu este ocolit nici mediul gazetaresc prin intermediul lui Sasa Stoicovici, angajat la un ziar pentru tineret din Bucuresti, venit pentru documentare in provincie. Simion Opritescu ii initiaza pe tineri in teoria romanului: Romanul e singurul mijloc prin care luam cunostinta de insesizabilul nostru drum spre moarte.

Apar semne prevestitoare ale unui inevitabil sfarsit al dictaturii. Pe Dambovita plutea un sicriu negru pe care scria cu alb Ceausescu, pe ziduri se ivesc inscriptii cu cate un Jos Ceausescu,un schior isi da foc pe o partie montana, se discuta de un complot ce ar fi vizat asasinarea dictatorului. Se dezveleste o statuie a unui voievod calare pe un cal fara testicole.

Victor Dabija divorteaza. Simion Opritescu descopera noi date despre sfarsitul lui Avram Iancu. In subsolurile muzeului de arta se pastreaza lucrari realizate in perioada diktatului.

Tot tacamul aspectelor negative ale epocii ceausiste este consemnat in roman: interminbilele cozi, conectarea romanilor la televiziune maghiara, explozia de la Cernobal, pervertirea urmelor trecutului istoric, trenul foamei, spectacolul admiterilor la Universitate, plecarea evreilor, distrugerea bisericilor, aslatarea oraselor de catre tarani (Fostii tarani sunt noii barbari),un schior isi da foc pe o partie montana, rationalizarea alimentelor, soarta teritoriilor de peste Prut, crimele sovieticilor in teritoriile parasite de romanii, nevoiti sa le paraseasca. Bufetul Flora este abandonat de prietenii intelectuali. Doar Simion Opritescu mai vine aici sa-si bea cele doua pahare de vodca. Scepticul scriitor il roaga pe Victor Dabija sa-i scrie unchiului Ticu ca el nu mai crede in valoarea pozitiva a iubirii, idee propagata de profesorul moldovean.

Profesorul Caius Romulus Medar rataceste in plimbarile lui insotit de cainele Nero pentru a se pune in acord cu sine.

Doctorul Doru Puscasiu incearca sa fuga din tara. Este prins si restituit de unguri. Medicul rural Spiru Cheran, tolstoianul, care cultiva un lan de trifoi in fata dinspensarului, coseste trifoiul in noaptea exploziei de la Cernobal. Se va imbolnavi de cancer.

Divortat, debusolat , Victor Dabija se razbuna oniric, urla de unul singur si i se raspunde: raspunsul veni insa brusc, pe mai multe glasuri dinstincte, din locuri diferite.Reusise.Este Victor Dabija un invingator? Simbolic si simetric, romanul se incheie cum a inceput, prin urlete contestatare. La inceputul romanului urla grupul de prieteni, la finalul lui ramane doar Victor Dabija, el care i se confesase lui Caius Romulus Medar ca nu este un luptator. Victor Dabija nu abandoneaza, nu este totul pierdut pare a spune pictorul. Este posibila salvarea?, trecerea pe celalalt mal, de unul singur, intr-o epoca in care istoria a zdrobit individul, sau ea este doar o sansa colectiva. Aceasta este intrebarea grea si grava a cartii. Cel putin Victor Dabija isi clarifica destinul. El trebuie sa aleaga intre jocul profitabil al conjuncturii sau asumarea libertatii, platita cu un pret scump, asa cum il avertizeaza Sasa Staicovici, care ii expune imaginea riscurilor: pierderea atelierului, a clientelei care ii cumpara tablourile, ar ajunge in atentia securitatii, care i-ar pune conditii pentru a-l lasa in pace. Aceasta este alternativa care il asteapta pe Victor Dabija. Ratand conjugal, pierzand material, parasit de prieteni, Victor Dabija castiga doar in fata constiintei sale. Victoria devine un urlet caruia ii raspund alte urlete, dovada peremtorie ca nu a ramas singur ca si altii gandesc ca el si isi asuma riscul de a nu ceda si de a fi liberi.