Modernismul; Eugen Lovinescu
Eugen Lovinescu (nascut la 31
octombrie 1881, la Falticeni si mort in 1943, 16 iulie, la Bucuresti)
a fost cel mai important critic literar al primei jumatati a secolului al
XX-lea. A pus bazele "modernismului" romanesc, atat in privinta
conceptiei teoretice, cat si prin actiunea de orientare a
literaturii noastre catre sensibilitatea contemporana. El confera criticii
literare stralucirea, autoritatea si demnitatea unei discipline umniste
autohtone, creatoare.
Modernismul include, in sens larg,
toate acele miscari artistice, fundamentate sau nu ideologic, care exprima
o ruptura de traditie, negand, in forme uneori extreme, epoca sau curentul
care le-a precedat. Atitudinea modernista este, deci, anticlasica si
antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Toate
curentele postromantice de avangarda literara (simbolismul, futurismul,
dadaismul, expresionismul, suprarealismul) sunt implicit si explicit
moderniste, contestand vechile valori si repere culturale si, nu de
putine ori, chiar ideea de arta si de literatura. Modernismul
subsumeaza totalitatea manifestarilor de "independenta absoluta" a
modernitatii, de abandonare ostentativa a conventiilor si de
incalcare programatica a regulilor.
In critica literara romaneasca, cel
care a teoretizat modernismul, punandu-l la baza unui sistem, gandind si
creand in spiritul lui, a fost Eugen Lovinescu, care a contribuit decisiv, prin
cenaclul si revista "Sburatorul", la intrarea literaturii noastre intr-o
noua faza de evolutie: "o buna parte a literaturii, mai ales moderniste,
de dupa razboi, este creatiunea exclusiva a "Sburatorului"", va scrie el,
in 1937, facand, in acelasi timp, o disociere importanta. Astfel,
modernismul lovinescian este unui "teoretic", iar nu revolutionar, si
consta intr-o "bunavointa principiala fata de toate fenomenele de
diferentiere litarara", in timp ce modernismul avangardist si
experimental se sincronizeaza perfect cu formele extreme ale modernismului
apuseam". E. Lovinescu a construit o teorie a sincronismului, conform careia
cultura si civilizatia se dezvolta prin imprumut si
imitatie, dupa un model mai evoluat. Exista un spirit comun al veacului
(saeculum) care determina, in ansamblu, aceeasi configuratie a
culturilor. Teoria maioresciana a formelor fara fond, prin care era condamnat
importul de forme culturale straine, este contrazisa de Lovinescu prin ideea
formelor care isi creeaza, treptat, fondul; de la simulare la stimulare,
imprumutarea unor forme din alte culturi poate fi, in timp, benefica. El se
indeparteaza, asadar, de linia organicismului pe care mersesera
Kogalniceanu, Maiorescu si Emnescu, intalnindu-se, insa, doctrinar cu
mentorul "Junimii" in punctul esential al autonomiei esteticului.
Esteticul, acea "valoare autonoma realizata prin limba si fond sufletesc
intr-un material etnic", trebuie disociat de alte valori (eticul si
etnicul), intr-o epoca in care acestea se confunda din nou. "Biruinta
conceptului estetic, fara alterari de elemente straine" (de care sunt responsabile
atitudinea si conceptia samanatoriste, critica "nationalista sau
sociala" de la inceputul secolului) ii datoreaza foarte mult lui E. Lovinescu,
si ea este legata, in mod evident, si de modernismul teoretic,
cuprinzator si neextremist pe care marele critic si l-a asumat.
.com
