Asumarea raspunderii Guvernului

Asumarea raspunderii Guvernului

Guvernul raspunde politic numai in fata Parlamentului pentru intreaga sa activitate. Raspunderea politica se angajeaza ca urmare a exercitarii controlului parlamentar in urmatoarele modalitati:

1.Acordarea votului de incredere Guvernului nou format.

2.Motiunile simple.

3.Motiunea de cenzura.

4.Angajarea raspunderii la initiativa Guvernului.

5.Intrebarile si interpelarile Parlamentului.

Articolul 114 alin (1) din Constitutia Romaniei stabileste ca Guvernul isi poate angaja raspunderea, in fata Camerei Deputatilor si a Senatului, in sedinta comuna, asupra unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege[1].

In opinia lui Cristian Ionescu, prin demersul acestei proceduri de asumare a raspunderii, Guvernul urmareste sa verifice in mod concret pe ce sprijin poate conta in Parlament si, eventual, sa convinga Camera Deputatilor si Senatul ca programul sau de guvernare este inca viabil si ca echipa guvernamentala inca are capacitatea de a-l infaptui[2].

Angajarea raspunderii Guvernului la initiativa sa, in opinia profesorului Ioan Deleanu, este procedura constitutionala prin care, in conditiile unui regim parlamentar si exprimand esenta acestuia, Guvernul pune Parlamentul in situatia limita de a opta intre acceptarea opiniei lui sau demitere[3].

Intr-o alta acceptie doctrinara, cea a profesorului Antonie Iorgovan, angajarea raspunderii Guvernului se justifica pe teoria "contractului" de guvernare care admite asemenea "initiative ", urmand ca "sanctiunea cea mai severa care intervine in cazul raspunderii politice a Guvernului"sa fie "demiterea prin retragerea increderii de catre Parlament, iar procedura care trebuie respectata pentru aplicarea acestei sanctiuni formeaza institutia motiunii de cenzura, institutie traditionala a dreptului public modern"[4].

Asa cum arata autorii lucrarii Constitutia Romaniei, angajarea raspunderii politice a Guvernului reprezinta o procedura parlamentara, prin care, pentru a face fata unei imprejurari ce reclama stabilirea de masuri urgente, care sunt de competenta Parlamentului, Guvernul urmareste adoptarea unui program, a unei declaratii de politica generala sau a unui proiect de lege, cu sprijinul majoritatii parlamentare, pe care se intemeiaza si in conditii de maxima celeritate .

Din momentul investirii prin votul de incredere acordat de Parlament si al numirii sale de Presedintele Romaniei pe baza acestui vot, Guvernul isi asuma o raspundere directa pentru modul in care asigura realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea generala a administratiei publice. In situatia in care Guvernul este sprijinit de majoritatea membrilor Parlamentului, va avea posibilitatea - conlucrand cu forul legislativ - sa-si infaptuiasca cu succes si fara asperitati deosebite programul de guvernare.

O prima observatie care se impune aici se refera la faptul ca angajarea raspunderii Guvernului poate avea finalitati politice diferite, care tin de un program, de o declaratie de politica generala sau de un proiect de lege.

Intr-o opinie, numai angajarea raspunderii Guvernului fata de un program ori de o declaratie de politica generala sunt relevante pentru exercitarea functiei de control parlamentar. Angajarea raspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege este o actiune ce intra in sfera legiferarii[6], chiar daca este urmata de cenzura. In ultima situatie, motiunea de cenzura este, o modalitate de control parlamentar.

Cu toate acestea, indiferent de continutul functiei parlamentare in care ne incadram, este evident ca in temeiul art. 114 alin.2 din Constitutie, Guvernul, in astfel de situatii, forteaza procedurile parlamentare, incercand sa obtina anumite rezultate intr-un interval minim de timp, ocolind procedurile parlamentare care ar necesita saptamani sau chiar luni de zile.

Riscul este sanctionat pe masura. In cazul in care o motiune de cenzura, depusa in 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata cu majoritatea voturilor parlamentarilor, Guvernul este demis. In cazul in care aceasta majoritate nu este obtinuta, programul ori declaratia de politica generala se considera a fi adoptata, Guvernul fiind indreptatit sa le puna in aplicare pe baza unei sustineri parlamentare reconfirmate.

Spre deosebire de motiunea prevazuta de art.113 din Constitutie, care este o motiune ce izvoraste din vointa parlamentarilor, motiunea prevazuta de art. 114 al Legii fundamentale este o motiune provocata de Guvern pentru depasirea unei situatii exceptionale, fie politice, fie legislative.

Potrivit Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, motiunea de cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total al deputatilor si senatorilor, in cel mult trei zile de la prezentarea in sedinta comuna a celor doua camere a programului politic, a declaratiei de politica generala ori a proiectului de lege asupra caruia Guvernul isi angajeaza raspunderea.

Motiunea de cenzura, initiata in aceste conditii se prezinta birourilor permanente ale celor doua Camere si se comunica Guvernului de catre presedintele Camerei Deputatilor, in ziua in care a fost depusa. Dupa depunerea motiunii, cele doua birouri permanente vor stabili ziua in care motiunea va fi prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere, avand la dispozitie un interval de cinci zile de la data depunerii. In a treia zi care urmeaza datei prezentarii motiunii in sedinta comuna a Camerei Deputatilor si Senatului are loc dezbaterea acesteia, urmata de votul final.

Astfel, angajarea raspunderii Guvernului este determinata de luarea unor masuri urgente cu sprijinul, majoritatii parlamentare care a stat la baza investirii Guvernului.

In astfel de situatii de criza politica, Guvernul este nevoit sa se abata de la programul de guvernare aprobat de Parlament cu prilejul votului de investitura si, pentru ca aceste "abateri" sa fie legitime, ele se cer a fi ratificate de organul reprezentativ suprem. Ele pot imbraca forma unui nou program sau a unei declaratii de politica generala care pot obtine sprijinul majoritatii parlamentare ori pot fi respinse de catre acestea.

Daca acestea sunt acceptate, majoritatea parlamentara ramane consecventa cu opiniile echipei guvernamentale pe care a validat-o, iar daca majoritatea parlamentara nu este de acord cu noile standarde politice se va divide, ceea ce va duce la initierea si acceptarea motiunii de cenzura, lasandu-se loc liber pentru formarea unui nou Guvern.

Un element deosebit de important, ce trebuie subliniat, este legat de faptul ca in acest caz nu sunt aplicabile prevederile art. 113 alin. 4 din Constitutie privitoare la faptul ca, daca motiunea de cenzura a fost respinsa, deputatii si senatorii care au semnat-o nu mai pot initia, in aceeasi sesiune, o noua motiune de cenzura.

Asadar aceasta motiune de cenzura nu se poate supune acelorasi reguli restrictive ale art. 113 din Constitutie, deoarece ea nu mai poate fi calificata ca un act sicanator al opozitiei parlamentare sau ca un mijloc al acesteia de a paraliza activitatea guvernamentala.

In astfel de cazuri, motiunea este provocata de guvern si ea trebuie supusa reactiei parlamentare, care o poate contesta ori de cate ori Guvernul uzeaza de aceasta cale constitutionala pentru a-si impune punctul de vedere si a-si consolida mentinerea la guvernare. Tocmai de aceea, parlamentarii care semneaza o motiune de cenzura la adresa Guvernului, in conditiile art. 114 din Constitutie, nu sunt opriti, in cursul aceleiasi sesiuni, sa semneze alte motiuni de cenzura, daca Guvernul uzeaza de dreptul sau constitutional de  a-si angaja raspunderea in fata Parlamentului.