Controlul exercitat prin mesaje, dari de seama, rapoarte si informari ale Parlamentului

Controlul exercitat prin mesaje, dari de seama, rapoarte si informari ale Parlamentului

1. Mesaje

In virtutea faptului ca, Presedintele Romaniei este si unul dintre sefii puterii executive, apare necesitatea unor legaturi institutionalizate ale acestuia cu Parlamentul, in calitate de putere legiuitoare sau de autoritate reprezentativa suprema a poporului roman.

Daca Presedintele apreciaza ca anumite aspecte legate de imbunatatirea activitatii Guvernului, a ministerelor sau a unor autoritati ale administratiei locale tin de procesul legislativ sau de controlul parlamentar, este firesc sa aiba "un canal" de comunicare cu Parlamentul, adica sa aiba posibilitatea sa transmita un mesaj Parlamentului.

In opinia profesorului Tudor Draganu, mesajele presedintelui catre Parlament se impart in doua categorii[1]. Pe baza faptului ca obiectul mesajelor poate fi diferit, asa cum rezulta din art.88 si 92 alin. (3) ale Constitutiei, iar conditiile de exercitare ale acestei cai procedurale sunt reglementate in functie de obiectul ei, Tudor Draganu deosebeste doua categorii de asemenea acte:

a)         mesaje facultative, cum sunt cele care au ca obiect principalele probleme politice ale natiunii. Caracterul facultativ al acestor mesaje este consecinta faptului ca prezentarea lor nu este prevazuta ca o obligatie, care ar urma sa fie indeplinita de presedinte la anumite termene sau perioade dinainte prevazute, ci recurgerea la ele este lasata la latitudinea acestuia.

b)         Mesaje obligatorii, cum sunt cele prevazute de art. 92 alin (3) din Constitutie. In cazul lor, Presedintele Republicii este obligat, in temeiul Constitutiei insasi, sa le infatiseze Parlamentului, daca anumite circumstante au intervenit.

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 88 din Constitutie: "Presedintele Romaniei adreseaza Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale natiunii."

Prin mesajul anual prezentat de catre Presedinte, cu privire la principalele probleme politice ale natiunii, se exercita, de catre Parlament, un control direct care consta in obligatia de prezentare in fata Camerelor a respectivului mesaj.

Conform art. 65 alin. (2) lit. a) din Constitutie, Camerele, intrunite in sedinta comuna, au obligatia de a primi mesajul. Dupa cum se retine in decizia nr. 87/1994 a Curtii Constitutionale, potrivit art. 99 din Constitutia din 1991, actualul art. 100 din Constitutia din 2003, numai decretele Presedintelui se contrasemneaza, de unde rezulta ca mesajul constituie un act exclusiv si unilateral al Presedintelui, care nu produce efectele juridice ale unui decret, intrucat singura consecinta este obligatia Camerelor de a se intruni, in sedinta comuna si de a-l primi.

Organizarea dezbaterii mesajului cu participarea Presedintelui, cum s-a cerut in practica parlamentara implica posibilitatea ca mesajul sa fie respins, total sau partial, fapt ce vine in contradictie cu prevederea art. 65 alin. (2) lit. a), care se refera in mod expres la convocarea Camerelor in sedinta comuna pentru primirea mesajului Presedintelui Romaniei.

Insa, acestea nu pot duce la concluzia ca, problemele prevazute in mesaj nu ar putea face obiectul unei dezbateri dupa "primirea lui de catre Camere, ca o problema separata". Potrivit art. 61 alin. (1) din Constitutie, sa dezbata o problema prevazuta in mesajul pe care l-a primit si chiar sa adopte o masura pe baza acestei dezbateri.

Alta este situatia mesajului prezentat in conditiile art. 92 alin.(3) referitor la aducerea la cunostinta Parlamentului a masurilor luate pentru respingerea unei agresiuni, cum a retinut si Curtea Constitutionala in decizia citata - "In aceasta situatie, tinand seama de atributiile constitutionale ale Parlamentului prevazute la art. 65 alin(2) si de faptul ca mesajul are ca obiect o decizie adoptata, concretizata intr-un decret prezidential, ce trebuie contrasemnat de primul-ministru, prezentarea si dezbaterea acestuia nu pot fi decat concomitente, asa cum se prevede la art. 7 alin. (2) din Regulament."

In consecinta, Curtea Constitutionala a decis ca prevederea de la art.7 alin. (1) din Regulamentul sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, referitoare la obligativitatea dezbaterii mesajelor prezentate de presedintele Romaniei, este neconstitutionala cand este vorba de un mesaj adresat in baza art. 88 din Constitutie.

2. Dari de seama, rapoarte si informari ale Parlamentului

Alaturi de informarea Parlamentului prin intermediul mijloacelor puse la dispozitia sa prin art. 111 din Constitutie, exista o serie de reglementari legale, care obliga diferite autoritati publice sa informeze Parlamentul cu privire la activitatea desfasurata de acestea in realizarea atributiilor ce le revin, potrivit competentei legale.

Din examinarea activitatii de informare a Parlamentului, pana in prezent, prin intermediul rapoartelor, darilor de seama si al informarilor, se desprinde, pe de o parte, ideea ca activitatea de informare parlamentara este o activitate tipica  de control parlamentar asupra activitatii desfasurate de diferite autoritati publice.

Aceasta activitate poate avea un caracter ordonat si repetabil, in virtutea unor dispozitii legale, ori poate fi comandata de Parlament, de una din Camerele acestuia sau chiar de o comisie parlamentara.

Datorita surselor constante si aleatorii ale declansarii cererilor de informare a Parlamentului prin rapoarte, dari de seama si informari, asistam la o lipsa de uniformitate a interventiilor autoritatilor publice in exprimarea acestora pe planul controlului parlamentar.

Astfel, in afara cazurilor in care legea cere in mod expres prezentarea unui raport, a unei dari de seama sau a unei informari, la intervale de timp prestabilite, nu se poate predetermina introducerea in planul controlului parlamentar a unui alt subiect de drept, deoarece aceasta interventie parlamentara este aleatorie. Aceasta depinde de aparitia unor fenomene ce trebuie controlate de catre Parlament in sfera de activitate a unei autoritati publice si de materia interesului parlamentar pentru solicitarea unor informatii cu privire la respectiva activitate ori cu privire la evenimentele ce declanseaza interesul parlamentarilor.

Pe de alta parte, in legislaturile dupa 1992, interesul parlamentarilor se pare ca a fost canalizat de procesul reformei. Acest proces a generat din partea parlamentarilor reactii contradictorii si a determinat Parlamentul sa solicite informatii guvernamentale si administrative intr-o masura crescanda in raport cu desfasurarea evenimentelor economice, in special degradarea cursului leu/dolar, de aparitia unei problematici sociale legate de scaderea nivelului de trai, de aparitia somajului, de accelerarea cresterii preturilor, de sporirea inflatiei.

In acesti ani a avut loc "nasterea" si formalizarea unei noi vieti parlamentare, specifica statelor democrate in cadrul careia solutionarea problemelor politice este supusa unor reguli de procedura parlamentara.

Din acest punct de vedere, rapoartele, informarile sau darile de seama prezentate Parlamentului, in cadru controlului parlamentar, nu dispun de o procedura parlamentara de sine statatoare.

In nici unul din regulamentele parlamentare nu se regaseste vreo norma care sa stabileasca drumul pe care un raport al Guvernului sau al altei autoritati publice urmeaza sa-l parcurga.

In lipsa unei reglementari exprese, s-a creat o practica parlamentara in virtutea careia rapoartele, darile de seama sau informarile adresate Parlamentului de catre autoritatile publice nu se supun dezbaterii plenului Camerei Deputatilor, al Senatului sau al Parlamentului. Aceste rapoarte, dari de seama ori informari sunt puse la dispozitia parlamentarilor si a comisiilor permanente, pentru a se institui posibilitatea ca acestia sa se informeze asupra problemelor ridicate prin documentele respective, dar si de a-si consolida deciziile in activitatea parlamentara.