DOCTRINE POLITICE CONTEMPORANE
Obiective:
-Cunoasterea principalelor doctrine politice contemporane
-Dezvoltarea capacita ii de in elegere si interpretare a principalelor orientari
doctrinare
1.Conceptul de doctrina politica
In istoria gandirii politice, prin doctrina politica se in elegea adeseori
inva atura, concep ie, teorie. Cu timpul conceptul de doctrina politica s-a conturat
mai bine, s-a distan at prin rigurozitate, prin caracterul sau argumentat.
Conceptul de doctrina politica este sinonim celui de ideologie. In limba romana
este preferat termenul de doctrina celui de ideologie caruia i se atribuie o conota ie
preponderent negativa.
Sinonimia dintre cele doua concepte se poate constata din definirea lor. Prin
doctrina politica se in elege un ansamblu coerent de idei social-politice si
ideologice, un sistem de argumentare cu privire la via a politica si ideologica in
ansamblul ei, la prognoza evolu iei viitoare in aceste domenii. Ideologia este
definita ca un set coerent si comprehensiv de idei care explica si evalueaza
condi iile sociale, ajuta oamenii sa-si in eleaga locul in societate si ofera un
program de ac iune sociala si politica.
O distinc ie trebuie facuta intre doctrina (ideologie) si teorie politica, chiar daca
este o intreprindere destul de dificila. Teoriile stiin ifice sunt empirice, ceea ce
inseamna ca se preocupa cu descrierea unor trasaturi ale lumii, nu cu prescrierea a
ceea ce oamenii ar trebui sa faca (ceea ce este de domeniul doctrinei). Chiar daca
intre perspectiva empirica si cea normativa, cand este vorba de societate este greu
de facut o separa ie neta, ea trebuie totusi operata daca dorim sa fim rigurosi. O
doctrina (ideologie) politica indeplineste patru func ii importante.
O prima func ie (explicativa) este aceea de a oferi o explica ie asupra cauzelor
care fac condi iile sociale, politice si economice sa fie asa cum sunt, mai ales in
situa ii de criza.
O a doua func ie (evaluativa) este de a oferi standarde (criterii) de evaluare a
condi iilor sociale.
Cea de-a treia func ie (orientativa) pune la indemana adep ilor sai o modalitate
de in elegere a identita ii lor, a ceea ce sunt, carui loc apar in si-i orienteaza cum sa
se rela ioneze cu restul lumii.
In sfarsit, prin cea de-a patra func ie (programatica) o doctrina spune adep ilor
sai ce sa faca si cum sa procedeze. Este vorba de o func ie prescriptiva prin care
se stabileste un program general de ac iune sociala si politica.
In planul gandirii politice avem de-a face cu doctrine politice, cu orientari si
curente politice cu concep ii si idei politice. Prin urmare, nu toate concep iile, ideile,
orientarile s-au constituit in doctrine inchegate, riguroase.
Doctrinele politice se impletesc strans cu doctrinele filozofice, economice,
sociale, juridice pentru ca abordeaza acelasi subiect, societatea, privita insa sub
diversele ei aspecte.
In literatura de specialitate se considera ca exista trei doctrine politice
fundamentale - conservatorismul, socialismul si liberalismul, restul fiind derivate si
combinate teoretice sau istorice ale lor.
Exista numeroase incercari de clasificare si sistematizare a doctrinelor politice.
Prima si cea mai cunoscuta este de a le dispune pe axa tradi ionala dreapta -
stanga.
Desi este destul de schematica, fiind adesea considerata chiar caricaturala
este inca destul de opera ionala si suficient de eficienta in aprecierea doctrinelor
politice cu toate muta iile care s-au produs in ultima vreme.
O alta clasificare este facuta de norvegianul Stein Rokkan care a aratat ca in
societate exista multiple clivaje nu numai cel socio-economic (centru/periferie,
stat/biserica, industrial/agrar, patroni/muncitori).
O clasificare a doctrinelor politice dupa valorile politice ofera si Ronald
Inglehart care le asaza pe axa "materialism" - "post-materialism". Pe aceasta baza
doctrinele tradi ionale (liberalismul, socialismul, conservatorismul) ar fi din spectrul
materialist, iar unele post-moderne (feminismul, ecologismul) ar fi din spectrul post-
materialist.
O clasificare interesanta ne propune si Guido Derricks care sistematizeaza
doctrinele politice pornind de la modul cum se pune accentul, pe societate sau pe
comunitate. In acest caz liberalismul si social-democra ia ar fi ideologii societale,
na ionalismul si ecologismul comunitare, iar democra ia-crestina s-ar situa, undeva
la mijloc.
Prezentarea principalelor doctrine politice contemporane va conduce la o mai
buna in elegere si interpretare a diverselor pozi ii ideologice care se confrunta in
lumea contemporana atat pe plan intern cat si interna ional.
2.Doctrine politice cu privire la democra ie
Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale politicului in lumea
contemporana este uimitoarea popularitate a democra iei. Exista azi pu ini oameni,
fie lideri politici importan i, fie simpli ceta eni si supusi, care sa nu predice
democra ia si sa nu se pretinda a fi democra i. Cu excep ia fascistilor, a nazistilor si
a altor catorva, cu to ii par a fi de acord ca democra ia este de dorit. Dar aceasta
in elegere apare in mijlocul unui conflict ideologic puternic, uneori chiar violent.
Cum este posibil acest lucru? Cum pot oameni impartasind ideologii diferite -
liberali si socialisti, comunisti si conservatori - sa creada in valoarea democra iei?
Un raspuns ar fi sa spunem ca mul i utilizeaza cuvantul "democra ie" intr-un
mod ipocrit. Cu alte cuvinte, democra ia este atat de populara, incat fiecare va
incerca sa-si lege propria ideologie de ea, oricare ar fi aceasta.
Un al doilea raspuns ar fi sa spunem ca adep ii diferitelor ideologii au pur si
simplu idei diferite despre cum se realizeaza democra ia.
Desi ambele pozi ii pot avea meritele lor, credem ca un al treilea raspuns ofera
o mai adanca perspectiva asupra problemei. Si aceasta este ca oamenii diferi i
in eleg prin "democra ie" lucruri diferite.
Deci democra ia este, ca si libertatea, un concept esen ialmente contestat.
Idealul democratic insusi este profund implicat in conflictul ideologic al lumii
moderne.
In ciuda dificulta ilor de a-l defini, idealul democratic al "guvernarii poporului"
ramane popular. Aceasta se datoreaza in parte legaturii sale cu libertatea si
egalitatea, atata timp cat democra ia implica faptul ca, intr-un anume sens, fiecare
ceta ean va fi si liber, si egal cu to i ceilal i. Dar ce inseamna exact libertatea si
egalitatea sau ce forma ar trebui sa ia si cum se leaga cele doua intre ele, toate
acestea sunt deschise interpretarii.
Aici intervin doctrinele politice. Fie ca il accepta sau il resping, toate ideologiile
trebuie sa faca referire la idealul democratic. "A face referire la" inseamna, in acest
caz, ca doctrinele politice trebuie sa ofere no iuni mai explicite asupra a ceea ce
inseamna democra ia. Ele fac aceasta trasand propriile lor concep ii despre natura
umana si libertate pentru a determina daca democra ia este posibila si de dorit si,
daca da, ce forma trebuie sa aiba.
Explica ia oferita de o doctrina a ceea ce sunt lucrurile in felul in care sunt
determina in mare masura atitudinea sa fa a de democra ie. Daca o ideologie
sus ine, asa cum face fascismul, ca societatea se afla adesea in dezordine
deoarece cei mai mul i dintre oameni sunt incapabili sa se guverneze pe ei insisi,
ea va favoriza prea pu in democra ia. Dar daca o ideologie sus ine ca cei mai mul i
dintre oameni au capacitatea de a fi liberi si de a se autoguverna, cum o fac
liberalismul si social-democra ia, atunci ideologia va imbra isa idealul democratic -
asa cum au facut-o cele mai multe dintre ele. Ideologia care procedeaza astfel
evalueaza structurile sociale existente si ofera un sens de orientare pentru indivizi
bazat in mare masura pe cat de democratice sunt aceste structuri.
Fiecare ideologie (doctrina) politica ofera propria sa interpretare a idealului
democratic. Acest ideal este definit, aparat sau urmarit, in func ie de optica sa
particulara. In schimb, oamenii care promoveaza ideologiile politice isi vor folosi
propria viziune despre democra ie pentru a incerca sa-i influen eze pe al ii sa se
alature cauzei lor.
Pentru a clarifica legatura dintre ideologiile politice si idealul democratic, sa
examinam pe scurt principalele trei versiuni ale democra iei in secolul XX. Desi
toate trei impartasesc cateva trasaturi comune, diferen ele dintre ele sunt suficient
de puternice pentru a le distinge unele de altele si a le plasa in concuren a.
Democra ia liberala. Asa cum sugereaza si numele, democra ia liberala
provine din liberalism. Precum liberalismul in general, democra ia liberala
accentueaza drepturile si liberta ile individului, si aceasta este forma care
caracterizeaza cele mai multe dintre democra iile occidentale. Pentru liberali,
democra ia este cu siguran a guvernarea poporului, dar o parte esen iala a acestei
guvernari include protec ia drepturilor si liberta ilor individuale. Aceasta inseamna
ca influen a majorita ii trebuie limitata. In acest sens, democra ia este conducerea
de catre majoritatea oamenilor dar numai atat timp cat cei care alcatuiesc
majoritatea nu incearca sa-i deposedeze de indivizi de drepturile lor civile
fundamentale. Dreptul la libera exprimare, libertatea religiei, dreptul de a candida,
dreptul de proprietate - acestea sunt printre drepturile si liberta ile pe care liberalii
le-au considerat necesare pentru ca idealul democratic, asa cum il interpreteaza ei,
sa se realizeze.
Social-democra ia. In cadrul democra iilor occidentale, in special in Europa,
principalul contestatar al concep iei liberale este social-democra ia. Aceasta
concep ie este legata de ideologia socialista. Dintr-o perspectiva "social-democrata"
sau "democrat socialista" conceptul cheie al democra iei este egalitatea, in special
putere egala in societate si guvernare. Social-democra ii argumenteaza ca
democra ia liberala plaseaza saracii si clasa muncitoare la discre ia celor boga i. In
lumea moderna, spun social democra ii, banii sunt o sursa majora de putere, iar cei
care sun boga i au putere asupra celor saraci. Boga ia le da posibilitatea sa
candideze si sa influen eze politicile guvernamentale, astfel ca cei boga i exercita
mult mai multa influen a atunci cand sunt stabilite politicile. Social-democra ii sunt
de parere ca acest avantaj nu este democratic. Democra ia este guvernarea
poporului si aceasta inseamna ca fiecare sa aiba o influen a egala in guvernare.
Este ideea cuprinsa in sloganul "un om, un vot". Dar aceasta influen a egala nu o
vom realiza cu adevarat, spun social-democra ii, daca nu procedam la o distribuire
pe baze mai egale a puterii - inclusiv a puterii economice. De aceea, programul
social-democra ilor face apel la redistribuirea boga iei pentru promovarea egalita ii,
control public mai degraba decat privat asupra resurselor naturale si industriilor
majore si controlul muncitorilor la locul de munca. Ca si liberalii, social-democra ii
doresc sa prezerve liberta ile civile si competi ia electorala. Spre deosebire de
liberali, totusi, ei neaga ca majoritatea oamenilor pot fi cu adevarat liberi sau pot
intra intr-o competi ie politica onesta atunci cand predomina mari inegalita i de
putere si boga ie.
Democra ia populara. In arile comuniste, viziunea dominanta in ceea ce
priveste idealul democratic a fost democra ia populara. Intr-un anume fel,
democra ia populara este mai apropiata de ideea originara greaca de democra ie -
conducerea de catre si in interesul demosului, oamenii obisnui i - decat democra ia
liberala sau cea sociala. Dintr-o perspectiva comunista, oamenii obisnui i sunt
proletariatul sau clasa muncitoare, iar democra ia nu va fi realizata decat in
momentul in care guvernul conduce in interesul lor. Aceasta nu inseamna in mod
necesar ca proletariatul trebuie sa controleze direct guvernul. Comunistii se
refereau la dictatura revolu ionara a proletariatului, o forma de dictatura pe care
Marx o descria ca fiind guvernare in interesul clasei muncitoare. Scopul imediat al
acestei dictaturi ar fi suprimarea capitalistilor sau a burgheziei care si-au folosit
puterea si boga ia pentru a exploata clasa muncitoare. Suprimandu-i pe acestia, se
presupune ca dictatura proletariatului pregateste oamenii simpli pentru societatea
fara clase a viitorului comunist, cand statul insusi va fi "disparut". In acelasi timp,
democra ia populara este conducerea de catre Partidul Comunist spre binele
majorita ii muncitoare. Acesta este sensul in care Mao Zedong vorbea despre o
"dictatura populara democratica" in Republica Populara Chineza.
Cand regimul sau comunist s-a prabusit iar Uniunea Sovietica s-a dezintegrat
la inceputul anilor 1990, ideea democra iei populare a suferit o lovitura serioasa.
Totusi, in cea mai populata ara a lumii, aceasta viziune a idealului democratic
persista. In vara anului 1989, dupa ce au ordonat atacarea protestan ilor din Pia a
Tienanmen din Beijing, liderii Partidului comunist Chinez au continuat sa insiste
asupra necesita ii unei "dictaturi populare democratice". Alternativa, spuneau ei, era
"liberalizarea burgheza" - altfel cunoscuta ca democra ia liberala - pe care o
considerau complet inacceptabila. Ei impartaseau aceasta opinie doar cu liderii
comunisti ai Cubei si Coreei de Nord.
3.Liberalismul
Izvoarele liberalismului sunt dreptul natural si utilitarismul.
De la inceputurile sale cu mai mult de 300 de ani in urma, insusirea
caracteristica liberalismului a fost incercarea de a promova libertatea individuala.
Cuvintele liberal si libertate deriva amandoua din latinescul liber. "Liberal" nu
a facut parte din vocabularul politic pana la inceputul secolului al XIX-lea.
In zilele noastre insa, datorita patrunderii acestui sens in limbajul comun,
"liberal" se refera cel mai adesea la o pozi ie sau o opinie politica.
Primul semn al folosirii sale in politica a aparut la inceputul anilor 1800 cand
o frac iune a legislativului spaniol si-a luat numele de Liberales. De atunci, termenul
a migrat spre Fran a si Marea Britanie, unde partidul cunoscut drept Whigs s-a
transformat in jurul anului 1840 devenind Partidul Liberal. Acesti liberali
impartaseau o opinie comuna privitoare la dorin a lor pentru o societate mai
deschisa si mai toleranta, in care oamenii sa fie liberi sa-si impuna propriile idei si
interese in condi iile unei interven ii cat mai reduse cu putin a.
In cazul liberalismului, accentul pus pe libertatea individuala se bazeaza pe o
concep ie a fiin elor umane ca indivizi in mod fundamental ra ionali. Acest lucru
implica la randul sau faptul ca to i oamenii ra ionali interesa i de propriul bine, vor
concura intre ei in incercarea de a-si promova interesul. Acesta este un lucru bun,
spun liberalii, atata timp cat competi ia ramane in limitele adecvate. Unde exact sa
se aseze aceste limite este un subiect de mare actualitate intre liberali, tot astfel
cum este si intrebarea cu privire la cele mai bune metode de a promova competi ia.
Cea mai mare parte a liberalilor sunt totusi inclina i sa considere competi ia o parte
naturala a condi iei umane.
Din perspectiva liberala, fiecare persoana ar trebui sa aiba sanse egale de a
se bucura de libertate. Libertatea nimanui nu e mai importanta sau mai valoroasa
decat libertatea altuia. Aceasta nu inseamna ca toata lumea ar trebui sa fie la fel de
plina de succes sau sa aiba aceeasi parte din lucrurile bune ale vie ii, oricare ar fi
acestea. Liberalii nu cred ca fiecare persoana poate sau ar trebui sa fie la fel de
plina de succes, ci ca fiecare ar trebui sa aiba sanse egale de a reusi. Astfel,
liberalismul accentueaza competi ia pentru ca doreste ca indivizii sa fie liberi sa
concureze, pe picior de egalitate, pentru orice apreciaza ei ca fiind un succes.
Orice lucru care ar impiedica o persoana sa aiba sanse egale - fie ele legi pentru
aristocra ie, monopoluri care blocheaza competi ia economica sau discriminarea
bazata pe rasa, religie, sex - poate fi considerat un obstacol in calea liberta ii unei
persoane si trebuie indepartat in consecin a.
Pe scurt, liberalismul promoveaza libertatea individuala prin incercarea de a
garanta egalitatea de sanse intr-o societate toleranta.
Liberalismul este divizat. Divizarea liberalilor provine din reac iile lor diferite
fa a de efectele sociale ale revolu iei industriale. Datorita preocuparii pentru
bunastarea generala a individului, un grup a fost denumit liberali ai bunastarii
generale sau ai statului bunastarii. Al i liberali sus ineau ca orice miscare in acest
sens va conferi putere prea mare statului, pe care ei continuau sa-l perceapa ca pe
un rau necesar si ca pe un obstacol major in calea liberta ii individuale. Deoarece
erau atat de apropia i de liberalismul timpuriu, ei au fost numi i neoclasici.
Asemenea liberalilor clasici si neoclasici, liberalii bunastarii cred in valoarea
liberta ii individuale, dar considera ca statul nu este un rau necesar, ci, dimpotriva,
condus in mod adecvat, guvernamantul poate fi for a pozitiva care sa promoveze
libertatea individuala, asigurandu-se ca toata lumea se bucura de sanse egale in
via a.
Disputa dintre liberali este bine descrisa in car ile a doi filosofi influen i: John
Rawls, O teorie a drepta ii (1971), si Robert Nozick, Anarhie, stat si utopie (1974).
Facand o analiza a liberalismului actual trei idei principale merita o aten ie
speciala.
Prima este ca liberalismul nu mai reprezinta for a revolu ionara care a fost,
cel pu in nu in partea vestica a lumii. Dar in alte par i ale lumii, atacul liberal
impotriva originii sociale sau a conformismului religios si a absolutismului politic mai
loveste inca in fundamentele societa ii.
A doua idee este ca liberalii raman diviza i intre ei. In ciuda acordului lor
asupra ideilor fundamentale si in special asupra importan ei liberta ii individuale,
liberalii se contrazic foarte puternic in ceea ce priveste mijloacele - cum este mai
bine sa se promoveze si sa se defineasca aceste scopuri. Liberalii bunastarii
considera ca avem nevoie de un guvernamant activ care sa dea tuturor sanse
egale de a fi liberi; liberalii neoclasici (sau libertarienii) considera ca avem nevoie
sa limitam guvernamantul pentru a-l impiedica sa ne jefuiasca de libertate, iar
anarhistii libertarieni militeaza pentru abolirea guvernamantului in totalitatea sa.
A treia idee este ca la aceasta ora liberalii se lupta cu un set de probleme
foarte dificile, care rezulta din angajamentul lor de baza fa a de libertatea
individuala si egalitatea de sanse. Prima problema se refera la cat de departe ar
trebui indivizii sa mearga in exercitarea liberta ii individuale. Cei mai mul i dintre ei,
neoclasicii si liberalii bunastarii, gandind in acelasi fel, accepta o ideea invecinata
cu principiul vatamarii al lui Mill, prin care oamenii ar trebui sa fie liberi sa faca ceea
ce doresc cu condi ia sa nu le dauneze celorlal i (sau sa nu le incalce drepturile).
Cand se ajunge la aplicarea acestui principiu, devine clara dificultatea definirii
termenului "vatamare".
A doua problema rezida in atasamentul liberalilor fa a de egalitatea sanselor.
Pentru libertarieni acest lucru inseamna ca fiecare ar trebui sa fie pur si simplu liber
sa-si gaseasca propria cale in lume, fara nici un fel de discriminare. Doar
discriminarea bazata pe talent si efort este justificata. In aceste condi ii, statul
liberal nu ar trebui sa scoata in afara legii orice discriminare bazata pe rasa, religie,
sex sau orice alt factor irelevant. Cei mai mul i liberali ai bunastarii sus in ca,
dimpotriva, guvernamantul ar trebui sa ajute oamenii dezavantaja i sa beneficieze
de sanse egale. Astfel, el ar trebui sa sprijine scolile publice, asisten a medicala si
chiar asisten a financiara pentru cei nevoiasi. Dar cat de departe se poate merge in
acest fel? Ar trebui sa incercam sa distribuim boga ia si resursele intr-o modalitate
mai egala, asa cum sugereaza Rawls? Vom promova astfel adevarata egalitate de
sanse? Este acest lucru drept fa a de cei care si-au castigat bunastarea fara sa
incalce drepturile celorlal i?
Pentru a evita legalizarea discriminarii femeilor si a minorita ilor rasiale mul i
liberali ai bunastarii apara programele de discriminare pozitiva. Aceste programe
acorda o importan a deosebita educa iei si angajarii membrilor unor grupuri
afectate de discriminare. Dar cum trebuie facut acest lucru? Promovand programe
speciale de pregatire? Asigurand un numar fix de locuri de munca sau locuri in
inva amantul superior si scoli profesionale pentru femei si minorita i? Dar aceste
modalita i nu sunt de fapt discriminari impotriva altora - barba i albi - prin
favorizarea celorlal i? Poate fi acest lucru justificat in numele egalita ii de sanse?
O alta problema apare din angajamentul liberalilor fa a de drepturile si fa a de
libertatea individuala.
In acest caz, nemul umirea este ca liberalii sunt atat de preocupa i de
protejarea drepturilor si intereselor individuale, incat ei ignora binele comun si
valorile comunita ii. Conform acestor critici comunitariene, drepturile trebuie sa fie
echilibrate de responsabilita i
Asemenea probleme si altele, ridicate de chestiunea liberta ii individuale si
egalita ii sanselor creeaza probleme pentru liberali, deoarece crezul lor ii determina
sa se confrunte inainte de toate cu aceste idei. Pana la aceasta ora nu exista nici
un consens "liberal" evident asupra unor raspunsuri. Unii critici vad acest lucru ca o
slabiciune serioasa, chiar fatala - un semn ca liberalismul este fie pierdut, fie la
capatul puterilor. Un raspuns mai moderat ar putea fi acela ca liberalismul face
ceea ce a facut mereu - cauta cai pentru a promova cauza liberta ii si sansei
individuale. Cu siguran a ca acela care este de acord cu ideea lui Mill, conform
careia exersarea muschilor mentali si morali este vitala pentru dezvoltarea voin ei
individuale, va gasi un spa iu larg de exersare in liberalismul contemporan - ceea
ce este exact ce si-ar fi dorit Mill.
4.Conservatorismul
Intr-un anumit sens, conservatorismul este usor de definit, in altul insa este
foarte dificil. Este usor de definit pentru ca to i conservatorii impartasesc dorin a de
a conserva sau de a pastra ceva - de obicei, modul de via a tradi ional, obiceiurile
din societatea lor. Insa aceste tradi ii si obiceiuri difera probabil de la o societate la
alta. Chiar si acolo unde ele nu difera, exista multe sanse ca diferi i conservatori sa
aiba idei distincte despre elementele sau fragmentele din modul lor stabilit de via a
care merita pastrate. Asadar, poate ca to i conservatorii doresc sa conserve ceva,
dar nu to i doresc sa conserve acelasi lucru. De aceea, conservatorismul este atat
de greu de definit.
Unii cercetatori numesc conservatorismul filosofia politica a imperfec iunii.
Ce inseamna insa a spune ca fiin ele umane sunt imperfecte? Conform
conservatorilor, aceasta inseamna ca nu suntem nici atat de inteligen i, nici atat de
buni precum credem. Ne putem considera capabili de a guverna numai prin lumina
ra iunii, dar ne inselam. Lumina ra iunii, spun conservatorii, nu straluceste destul de
departe sau de puternic pentru a ne determina pe cei mai mul i dintre noi sa vedem
si sa evitam toate problemele cu care se confrunta oamenii si societa ile, si nici
chiar cei mai iste i dintre noi nu vor putea niciodata prevedea toate consecin ele
ac iunilor si politicilor noastre. De aceea, cele mai curajoase incercari de a face
binele provoaca adesea cel mai mare rau.
Ra iunea umana este slaba, chiar neputincioasa, in fa a pasiunilor si
dorin elor noastre. Atunci cand dorim ceva ce stim ca nu este bun pentru noi, de
exemplu, sau atunci cand vrem sa facem un lucru despre care stim ca ii va rani pe
al ii, gasim adesea modalita i de a ne ra ionaliza comportamentul - de a inventa
"motive" pentru a ne realiza dorin ele. Asadar, fiin ele umane nu sunt numai
imperfecte din punct de vedere intelectual, dar sunt imperfecte si din punct de
vedere moral. Avem tendin a de a fi egoisti, de a aseza dorin ele noastre si
interesele noastre deasupra celorlal i si de a ajunge la mai multa putere si boga ie
decat ar fi bine pentru noi sau pentru pacea si stabilitatea sociala. Intr-adevar, cei
mai mul i conservatori au considerat ca, intr-un anumit fel, fie din motive teologice,
fie din motive psihologice, fiin ele umane sunt marcate de pacatul originar.
Exista un acord destul de larg privitor la ideea ca adevaratul intemeietor al
conservatorismului a fost Edmund Burke (1729-1797), un irlandez care s-a mutat in
ani.
Opozi ia lui Burke fa a de revolu ia franceza se bazeaza in buna masura pe
afirma ia ca revolu ionarii au in eles natura umana intr-un mod gresit.
Concentrandu-se asupra drepturilor, intereselor si alegerilor individului,
revolu ionarii au ajuns, conform acuza iei lui Burke, sa conceapa societate ca o
reunire laxa a unor atomi separa i, care nu sunt lega i unul de altul mai mult decat
mozaicurile de pe o tava. Din perspectiva lui Burke, aceasta concep ie atomista
asupra oamenilor si asupra societa ii, dupa cum o vor numi conservatorii ulterior,
este pur si simplu gresita. Ea pierde din vedere multe modalita i importante prin
care indivizii sunt lega i si depind unii de al ii. Societatea politica nu este o simpla
adunatura de indivizi, ci este un organism viu in schimbare, un intreg care este mai
mare decat suma componentelor sale. In aceasta concep ie organica a societa ii,
indivizii se raporteaza la societate la fel cum inima, ochii si bra ele se raporteaza la
intregul corp - nu in calitatea de unita i separate, ci in calitate de par i ale unui
organism viu. Ori, pentru a folosi una dintre metaforele favorite ale lui Burke,
societatea este asemenea unei esaturi - " esatura sociala" - iar membrii sai
individuali sunt asemenea firelor care se impletesc. Departe de a fi institu ii
artificiale, pe care indivizii decid sa le creeze, guvernamantul si societatea sunt
produse ale naturii umane, necesare vie ii.
Acesta este motivul pentru care Burke a respins afirma ia ca societatea civila
este intemeiata - si poate fi la fel de usor dizolvata - de catre indivizii care consimt
sa participe la un contract social. Daca societatea civila sau politica se bazeaza
pe un contract social, spune Burke, atunci aceasta nu este un contract obisnuit
intre indivizi, ci o in elegere sacra care leaga toate genera iile intre ele.
Burke credea, de asemenea, ca viziunea revolu ionarilor despre libertate este
gresit indrumata. Din punctul sau de vedere, libertatea nu este neaparat buna. Ea
poate sa fie, dar nu este in mod necesar. Asemenea focului, libertatea este utila
daca este men inuta sub control si supusa unei bune intrebuin ari.
Burke nu s-a opus tuturor revolu iilor. Dimpotriva, el considera schimbarea ca
o trasatura necesara a vie ii si a societa ii umane. Insa schimbarea trebuie sa
intervina treptat si precaut - genul de schimbare pe care Burke il numea reforma -
si nu prin inovare. Dupa cum vedea el lucrurile, inovarea este incercarea de a face
ceva nou pe motiv ca noutatea trebuie sa fie mai buna decat ceea ce s-a invechit.
Inovarea este asadar schimbarea de dragul schimbarii, bazata pe motive abstracte.
Ea abandoneaza vechile cai, obiceiurile care au rezistat testului timpului, pentru a
lansa experimente radicale si periculoase.
In ceea ce priveste guvernamantul, acesta trebuie sa reflecte istoria,
obiceiurile si "prejudeca ile" unui popor, astfel ca o forma de guvernamant care
raspunde foarte bine la nevoile unei ari poate sa esueze ingrozitor in alta ara. Insa
scrierile si discursurile lui Burke sugereaza ca exista anumite trasaturi ale
guvernamantului si ale societa ii pe care acesta le considera dezirabile, cel pu in in
ari ca Marea Britanie. Aceste trasaturi includ guvernamantul reprezentativ, o
"adevarata aristocra ie naturala", proprietatea privata si distribu ia puterii intre
"micile plutoane" care compun societatea.
In toate aceste aspecte, mul i conservatori continua sa impartaseasca ideile
lui Burke. Desi mul i dintre ei au acceptat intre timp democra ia, este preferata
totusi o forma reprezentativa care nu este direct raspunzatoare in fa a dorin elor
poporului. In zilele noastre, pu ini conservatori mai apara aristocra ia ereditara, cu
toate acestea cei mai mul i dintre ei cred inca in necesitatea unei "aristocra ii
naturale adevarate" pentru ca societatea sa fie stabila, puternica si sanatoasa. Mai
mult decat atat, to i conservatorii contemporani impartasesc credin a lui Burke in
valoarea proprieta ii private, precum si dorin a sa de a infrange concentrarea puterii
prin men inerea vigorii "micilor plutoane" ale societa ii. In pofida diferen elor care ii
despart, conservatorii din secolul XXI datoreaza destul de multe lui Burke, asa ca
este de in eles de ce el este numit atat de des parintele conservatorismului.
Urmasii lui Edmund Burke, cei care se men in apropia i pe pozi iile
conservatorilor clasici si ale conservatorilor culturali, sunt numi i astazi adesea
conservatori tradi ionali. Asemenea lui Burke, ei concep societatea ca o panza
delicata, in care vie ile individuale sunt intre esute. In aceasta concep ie, o
societate de indivizi autointeresa i, fiecare fiind esen ial independent de ceilal i, si
de aceea, liber sa-si urmareasca propriul interes, este deranjata si dezordonata - o
esatura invechita care cu greu merita sa fie numita societate. Societate trebuie sa
promoveze libertatea, binein eles, insa conservatorii tradi ionali impartasesc
convingerea lui Burke ca ea trebuie sa fie o libertate ordonata.
Conservatorismul individualist este conservatorismul unor oameni ca fostul
senator Barry Goldwater sau cel al lui Ronald reagan, in Statele unite, si al lui
Margaret Thatcher, in Marea Britanie. Spre deosebire de conservatorii tradi ionali,
care accentueaza caracterul intre esut al societa ii si complexitatea problemelor ei,
conservatorii individualisti sunt inclina i sa sus ina ca problemele sociale sunt
simple - ca si solu iile lor. Dupa cum vad ei chestiunea, cele mai multe probleme
apar din "prea mult guvernamant", ceea ce inseamna de obicei prea mult amestec
din partea guvernamantului in activita ile pie ei libere. Solu ia este la fel de simpla:
"Scapa i-ne de guvern!".
Pentru a complica si mai mult lucrurile, de-a lungul ultimei genera ii au aparut
si alte forme de conservatorism. Una dintre acestea, neconservatorismul, ocupa o
pozi ie intermediara intre conservatorii individualisti si cei tradi ionali.
Neconservatorismul si-a conturat pozi iile pe baza ideilor unui grup de oameni de
stiin a si figuri publice proeminente - oameni ca sociologii Daniel Bell si Nathan
Glazer, politologul Jeanne Kirkpatrick (ambasador pe langa Na iunile Unite in
timpul administra iei Reagan) si un alt sociolog, Daniel Patrick Moynihan, care este
astazi senator american de
Neconservatoristii sunt adesea descrisi ca liberali dezamagi i ai bunastarii.
In anii de dupa al doilea razboi mondial, ca iva pastori protestan i au condus
campanii impotriva pericolelor a ceea ce ei numeau "comunism ateist, fara
Dumnezeu". Aceste campanii s-au transformat in anii '70 intr-o miscare mai ampla,
miscare cunoscuta ca Dreapta Religioasa.
Dreapta Religioasa sus ine la randul ei ca este democratica, lucru prin care
doreste sa spuna ca societatea trebuie sa urmeze calea majorita ii drepte sa
"morale" a crestinilor. Catre ce ne conduce aceasta "majoritate morala"? catre mai
pu ina interven ie guvernamentala in economie, precum doresc si conservatorii
individualisti, dar catre un guvern extins si activ in multe alte privin e.
Care este, asadar, starea conservatorismului de astazi? Doua idei rezista. In
primul rand, multe genuri de conservatorism se afla intr-o tensiune dificila unele
fa a de altele. Ele pot sa fie de acord si sa coopereze in anumite probleme, insa in
altele sunt macinate de certuri continue.
A doua idee referitoare la starea conservatorismului contemporan este ca
asemenea certuri ar putea fi un semn de vitalitate. Faptul ca oamenii se gandesc
ca merita sa se certe in legatura cu ceea ce este "adevaratul" conservatorism si in
ce direc ie ar trebui sa mearga conservatorismul "corect" sugereaza, cu alte
cuvinte, ca el ramane o for a puternica in politica lumii vorbitoare de engleza. Aici si
aiurea se pare ca exista mul i oameni nemul umi i de roadele liberalismului si straini
de scopurile socialismului. Pentru acesti oameni, conservatorismul ramane o
ideologie atractiva.
5.Social-democra ia
6.Fascismul
Viitorii istorici isi vor aminti de secolul XX ca de o perioada a razboaielor
mondiale, a armelor nucleare si a unui nou tip de regim politic, totalitarismul. Intr-un
fel sau altul, aceste evolu ii se raporteaza la ideologiile politice si la totalitarism mai
mult decat la oricare alta dintre ele. Totalitarismul a incercat sa preia controlul
societa ii in totalitate - nu doar al guvernamantului, ci al tuturor institu iilor sociale,
culturale si economice - pentru a-si indeplini viziunea ideologica referitoare la
modul in care ar trebui organizate via a si societatea. Acest lucru s-a intamplat in
Uniunea Sovietica, de exemplu, cand Stalin a impus versiunea sa marxist-socialista
in intreaga ara. Este exact ceea ce s-a intamplat in
Italia si
Mussollini si Adolf Hitler au introdus diferite variante ale unei ideologii noi si in mod
evident totalitare, numita fascism.
De fapt, Musollini si fascistii italieni au fost cei care au inventat termenul
"totalitar". Ei au facut acest lucru pentru a defini si distinge ideologia lor de
liberalism si socialism, pe care le priveau drept aparatoarele democra iei.
Democra ia cere un anumit tip de egalitate, fie ca ea imbraca forma accentului
liberal asupra egalita ii sanselor, fie ca este vorba despre puteri egale intr-o
societate fara clase. Mussollini si cei care l-au urmat au privit aceste idealuri cu
dispre , asemenea lui Hitler si nazistilor. Ei au cerut cu adevarat sprijinul maselor,
dar din punctul lor de vedere acestea nu-si exercitau puterea prin ra iune, cuvant
sau vot, ci prin supunerea fa a de liderii lor pe drumul spre glorie, asa dupa cum
spune unul dintre multele sloganuri ale lui Mussollini: credere, obbediere,
combattere - crede, supune-te, lupta. Nimic mai mult nu i se cerea poporului,
poporul nu dorea nimic mai mult. Prin adoptarea totalitarismului, fascistii au respins
democra ia.
Din aceasta perspectiva, fascismul este o ideologie reac ionara. Ea a aparut
in anii imediat urmatori primului razboi mondial ca reac ie impotriva celor doua
ideologii conducatoare ale timpului, liberalismul si socialismul. Nemul umi i de ideea
liberala referitoare la individ si de cea socialista cu privire la lupta claselor sociale,
fascistii au oferit o noua viziune a lumii in care indivizii si clasele sociale trebuiau
absorbite intr-un intreg atotcuprinzator - un imperiu grandios sub controlul unui
singur partid si al unui lider suprem. Precum reac ionarii inceputului de secol al
XIX-lea, ei au respins la randul lor credin a in ra iune care, spuneau ei, a pus
bazele asemanarii dintre socialism si liberalism. Ra iunea este mai pu in demna de
incredere decat intui iile si emo iile - ceea ce uneori noi numim "instincte primare" -
au declarat atat Mussollini, cat si Hitler. De aceea, Mussollini si-a indemnat
tovarasii sa "gandeasca cu sangele lor".
A spune ca fascismul este in vreun fel o ideologie reac ionara nu inseamna
ca fascistii pot fi considera i simpli reac ionari ori conservatori extremisti. Ei sunt
diferi i in multe aspecte. Spre deosebire de Joseph de Maistre si al i reac ionari
fascisti nu resping democra ia, liberalismul si socialismul pentru a intoarce ceasul
inapoi la perioada in care societatea era foarte atasata principiului originii sociale,
bisericii si aristocra iei, puternice la acea ora. Din contra, mul i fascisti au fot fa is
ostili religiei si pu ini dintre ei mai aveau vreo urma de respect pentru ereditatea
monarhilor si aristocra ilor. Ei nici nu au cautat sa se intoarca la vechile stiluri de
via a, impuse odinioara. Caracteristica distinctiva a fascismului a fost, dimpotriva,
revolu ia, doritoare nu doar sa schimbe societatea, ci sa o transforme in mod
radical. Acest lucru in sine ii deosebeste de conservatorii care nu pot suferi
schimbarea radicala si rapida, dar nici nu pot accepta planul fascist de a concentra
puterea in mainile unui stat totalitar si ale unui conducator suprem. Nimic nu putea
fi mai indepartat de dorin a conservatorilor - care prevede o conducere dispersata
intre diferite niveluri de guvernamant si alte "mici plutoane" ce formeaza ceea ce ei
numesc o societate sanatoasa - decat viziunea fascista asupra unui stat unificat,
supus voin ei unui singur conducator atotputernic.
Asadar, fascismul nu este nici conservator, nici pur si simplu reac ionar. El
este, dupa cum se laudau ini ial fascistii, o ideologie noua si distincta.
Fundamentele fascismului au fost: contra-iluminismul, na ionalismul, elitismul
si ira ionalismul.
Pentru fascisti, via a unui individ avea un sens doar daca era inradacinata in
si implinita prin existen a societa ii sau a na iunii ca intreg. Fascistii au respins
atomismul si individualismul si au accentuat asupra veridicita ii concep iei organice
a societa ii. Individul, de unul singur, nu poate realiza nimic care sa aiba o
semnifica ie majora, spuneau ei. El poate sa-si gaseasca adevarata implinire doar
dedicandu-si via a statului-na iune, sacrificand totul pentru gloria sa.
Acest lucru inseamna ca pentru fascisti libertatea nu a fost si nu este
individuala, ci libertatea na iunii, intregul integrat, organic, care uneste to i indivizii,
grupurile si clasele in spatele scutului de fier al atotputernicului stat. Libertatea
individuala, de fapt, este un obstacol pentru adevarata libertate, pentru ca ii
sustrage pe oameni de la adevarata lor misiune de "a crede, de a se supune si de a
lupta". Libertatea cuvantului, libertatea intrunirilor, libertatea de a trai dupa cum
crede fiecare, toate sunt "liberta i nefolositoare", in viziunea fascista. Singura
libertate care conteaza cu adevarat este aceea de a servi statul.
Nazismul german a fost asemanator fascismului italian din cele mai multe
puncte de vedere. Ambele nutreau aceeasi ura impotriva liberalismului si
comunismului, de exemplu; aveau aceeasi atitudine in privin a maselor, care
trebuia sa fie supuse voin ei marelui conducator, prin intermediul propagandei si
indoctrinarii; aceeasi fundamentare in concep ia organica a societa ii; acelasi apel
la for a militara si la nevoia de disciplina si sacrificiu; aceeasi accentuare a
na ionalismului si acelasi spirit totalitar.
Pentru Hitler, "socialism" era doar un alt nume dat na ionalismului. Mai mult,
"na iunea" nu includea pe oricine era nascut in grani ele Germaniei, ci doar pe cei
nascu i intr-un anume grup rasial de care apar inea Volk-ul german.
De la inceput, nazismul s-a bazat si a continuat sa se bazeze pe ideea ca
rasa este caracteristica fundamentala a fiin ei umane. Intr-adevar, credin a conform
careia o rasa este ereditar superioara altora este parte din nucleul nazismului -
intr-atat incat putem defini nazismul in termenii unei simple formule, fascism +
rasism = nazism. Aceasta credin a devine evidenta in special in cadrul viziunii
nazistilor despre natura umana si despre libertate.
Din pacate, fascismul ca ideologie nu a disparut. El traieste ca posibilitate,
oriunde ideea de diferen e na ionale si rasiale conduce la o dorin a de unitate
na ionala si unde oamenii sunt dispusi sa foloseasca for a bruta impotriva acelora
care pot sa le stea in cale.
In viziunea nazista, fiecare individ este pur si simplu o celula in marele
organism al poporului. Destinul acestui organism este si destinul fiecarui individ. In
afara Volkgemeinschaft - "comunitatea poporului", pura rasial - nu mai exista nimic
care sa aiba importan a. In incercarea de a crea si sus ine o astfel de comunitate,
nimeni nu trebuie sa fie distras de moliciune, compasiune ori mila. Popoarele
"inferioare" trebuie privite ca animale subumane ori "parazi i" ce trebuie distrusi fara
nici un moment de ezitare. Numai pe aceasta cale poporul arian poate fi liber sa-si
duca la indeplinire marele sau destin.
Chiar
daca fascismul a fost asociat mai
mult cu Italia si
doua razboaie mondiale, el nu s-a limitat doar la aceste doua ari. Partidele si
miscarile fasciste s-au extins in intreaga Europa intre 1920 si 1930, din Romania,
in Fran a si Anglia dar mai des in Spania. In afara Europei regimuri de esen a
fascista au mai fost in
si-au facut o scurta apari ie si in SUA, in 1930.
Fascismul nu este nici mort si nici nu a disparut cu totul, nici chiar in cele
doua ari in care parea pe de-a-ntregul infrant la sfarsitul celui de-al doilea razboi
mondial. Partidul Fascist este in afara legii in Italia, la fel Partidul Nazist in
pentru posturi publice si sa instige ocazional la violen a. A existat de fapt o
redesteptare a fascismului in intreaga Europa a ultimilor ani, desi este greu de spus
cat de puternica sau de durata ar fi aceasta renastere.
Asadar, fascismul ca ideologie nu a pierit. El traieste, cel pu in ca posibilitate,
oriunde ideea de diferen e na ionale si rasiale conduce la o dorin a de unitate
na ionala si unde oamenii sunt dispusi sa foloseasca for a bruta impotriva acelora
care par sa le stea in cale.
7.Democra ia crestina
Doctrina democra iei crestine pune in primul rand problema defini iei.
Formula propusa pentru Miscarea Republicana Populara (MRP), adesea atribuita
lui Georges Bidault: "Sa te situezi in centru si sa faci impreuna cu alegatorii de
dreapta o politica de stanga", este pu in satisfacatoare.
Defini ia propusa de Michael Patrick Fogarty intr-o lucrare aparuta in urma cu
aproape 50 de ani este mai acceptabila: "O miscare a laicilor care sunt interesa i,
pe propria lor raspundere, sa solu ioneze problemele politice, economice si sociale
pe baze crestine si care demonstreaza pe aceste baze si din experien a practica
faptul ca, in lumea moderna, democra ia reprezinta, in mod logic, cea mai buna
forma de guvernare".
Elementele comune ale programelor crestin-democrate pozi ioneaza aceasta
doctrina intre liberalism si socialism, putand fi privata cu o importanta func ie
sociala, interven ia statului in corectarea nedrepta ilor, ca si sprijinirea grupurilor
intermediare, intre care primul loc il are familia.
Diferen a intre crestin-democra i si reprezentan ii catolicismului social se afla
insa in democra ie. Vaticanul a acceptat-o tarziu. Abia in timpul lui Leon al XIII-lea,
Biserica sus ine drepturile omului, suveranitatea poporului, statul laic, libertatea
constiin ei si a presei, existand o pauza apoi pana la mesajele radiodifuzate de
Craciun in 1942 si 1944 de catre Pius al XII-lea. Declara ia drepturilor omului din
1948 a fost aprobata abia prin enciclicele lui Paul al VI-lea din 1963 si ale lui Ioan
Paul al II-lea din 1979.
Un alt principiu comun democra iei crestine este organizarea comunitara a
societa ii, fiind sprijinite familia si descentralizarea administrativa, asocia iile si
regiunile. Astfel se explica si prezen a in cadrul partidelor populare a unor
organiza ii regionale, cum ar fi cele din Belgia, Bavaria, Tirolul de Sud, Catalonia
sau ara Bascilor. Aceasta focalizare asupra comunita ii a fost sus inuta si de
Biserica, care a trecut de la situa ia de "far al civiliza iei" (pentru Pius al XII-lea) la o
pozi ie de "experta in umanitate" (la Paul al VI-lea).
Crestin-democra ia a avut o contribu ie deosebita si in unificarea
continentului, avand rolul de motor al construc iei europene la sfarsitul anilor '40 si
in anii '50. Desigur, nu a existat un monopol asupra acestei idei, si social-
democra ii aducandu-si aportul, dupa cum nici nu a fost un consim amant unanim
in cadrul catolicilor in privin a Europei, cum s-a vazut si la dezbaterile esuate pentru
o aparare comuna (CED - 1954). Insa nu poate fi negat rolul major al lui Adenauer,
Schuman si De Gasperi care au fost pentru o perioada in acelasi timp la guvernare,
avand si o experien a personala a vie ii intr-o regiune de grani a. Reprezentan ii
crestin-democra iei au militat pentru reconcilierea franco-germana in anii '20 si au
realizat-o dupa al doilea razboi mondial. Europa crestin-democrata se sprijina pe
trei valori fundamentale: crestinismul, pacea si democra ia.
Din punct de vedere economic, politica crestin-democrata este pusa in slujba
omului, respingand categoric marxismul. Ea recunoaste patru puncte comune.
Dreptul de a poseda un bun, duce la sprijinirea proprieta ii private. Economia nu
trebuie sa devina un scop in sine, ci sa urmareasca o dreptate sociala realizata prin
interven ia statului doar cand pia a este dereglata. Este acceptat sistemul capitalist,
ceea ce o diferen iaza de catolicismul social, fiind criticate elementele paternaliste
si sprijinite reformele de structura. Un al patrulea principiu este justi ia sociala
interna ionala, putand fi dat ca exemplu
conven ia de la
circa 50 de ari in curs de dezvoltare.
Principiile economice sunt comune, insa aplicarea lor este diferita. Sunt
cristalizate doua direc ii mai importante. Unele partide doresc un puternic sector de
stat (in Fran a, Belgia, Italia, Olanda), iar altele o economie sociala de pia a
(
Strategii partidelor crestine au de infruntat cateva dileme specifice, din care
vom aminti cinci in aceasta parte finala a lucrarii:
1.In timp ce cultura europeana poate fi numita "crestina", asocierea stransa a
religiozita ii, identita ii personale si rolului in via a publica in lumea moderna este
caracteristica doar pentru o minoritate, minoritate in sanul careia se poate forma si
mentalitatea de "cetate asediata".
2.Gradul inalt al religiozita ii nu este caracteristic doar integrarii in politica
crestina, ci este (in primul rand pentru cei mai in varsta, pentru femei, pentru cei din
mediul rural) semnul unei afinita i tradi ionale.
3.In arile in care statul nu se declara neutru, ci crestin, identitatea miscarilor
crestine poate fi, de asemenea, in pericol.
4.O alta dilema de baza este con inuta de identitatea na ionala si religioasa,
de asemanarea dintre politica crestina si politica na ionalista.
5.In sfarsit, des utilizata denumire de crestin-catolic reprezinta o dilema.
Dupa epoca razboaielor religioase a sosit si timpul convie uirii si chiar al colaborarii
intre cultele crestine, dar extinderea spiritului ecumenic nu a fost un proces lin.
Dilemele de mai sus reprezinta nu numai griji, ci si posibilita i deschise pentru
elite: liniile de demarca ie ale miscarii nefiind clare, exista speran a in vederea
ob inerii sprijinului unor grupari diferite, de exemplu protestan i, na ionalisti,
conservatori, tradi ionalisti sau atei.
Oamenii de stat s-au referit de doua mii de ani incoace la valorile crestine si
la inva amintele catolice, dar miscarile politice inspirate din catolicism, mai apoi
constituirea crestin-democra iei si a socialismului crestin, sunt fenomene ale politicii
moderne.
Fuziunea catolicismului cu politica a fost intemeiata de politica imperiala
tradi ionala a Bisericii, catolicii fiind convinsi ca religia nu este o chestiune
particulara si ca intre lumea aceasta si cea de dincolo exista o interdependen a
puternica. Totusi, apari ia ca for a social-politica a catolicismului nu este de la sine
in eleasa, acest lucru a fost precedat de lungul proces de constientizare a mul imii
credincioase.
8.Na ionalismul
Na ionalismul este o ideologie (doctrina) politica, in elegand prin acesta o
viziune generala asupra lumii cu implica ii prescriptive asupra politicii, iar
combina iile variate in care il gasim se datoreaza nu subordonarii sale fa a de alte
corpuri de doctrina - ele ii sunt mai totdeauna subordonate in aceste asocieri -, ci
cameleonismului sau, datorat sintezei dintre universalismul sau ca doctrina si
apelul sau specific catre fiecare na iune in parte - situa ie care face ca doctrina
na ionalista sa fie cea mai generala dintre toate. Na ionalismul este, privit din
perspectiva dic ionarului de filozofie politica Blackwell, cea mai de succes doctrina
politica existenta. Considerat indeobste ca o doctrina exclusivista, na ionalismul
este, paradoxal, daca il privim in limitele statului na ional de care nu poate fi
separat, o doctrina mai inclusivista decat celelalte, iar partidele na ionaliste sunt de
regula catch-all parties, reunind aderen i din intreg corpul social, indiferent de clasa
si cel mai adesea si de religie, avand ca unic criteriu de includere cultura -
in elegand prin aceasta, cel mai adesea, limba comuna.
Un lucru este in orice caz limpede: ca etnicitatea si na ionalismul nu au
disparut ca urmare a modernizarii nici macar acolo unde proiectul social al
modernizarii a fost dus la bun sfarsit, si ca ele vor supravie ui in continuare atata
vreme cat diferen ele culturale vor avea consecin e sociale si politice, fie ca este
vorba de state multina ionale, de state na ionale incluzand minorita i etnice sau de
state na ionale omogene etnic, dar confruntandu-se cu fenomenul imigra iei,
fenomen care a schimbat in ultimii zeci de ani atat de mult fa a unor mari orase
occidentale.
In viziunea noastra, na ionalismul nu este nici bun, nici rau, ca orice fenomen
inevitabil. Gellner, dupa parerea noastra, are dreptate cand afirma ca nevoia de
omogenitate culturala a societa ii moderne a dat nastere na ionalismului. Ca si
Deutsch, el vede in na ionalism tendin a rezultata din presiunea sociala, economica
si politica a modernita ii de a crea o unitate cat mai func ionala - statul-na iune.
Na ionalismul a aparut deci datorita valorii sale utilitare. Istoric, am putea astfel
clasifica na ionalismul luand in considerare un moment de referin a, cel al realizarii
proiectului statului na ional. Este ceea ce si face un autor contemporan, Charles
Tilly, care clasifica na ionalismele in doua tipuri: state-led si state-seeking,
na ionalisme "conduse de stat" si "in cautare de stat". Primul tip ar fi na ionalismul
care si-a realizat proiectul - intr-o masura oarecare, deoarece e dificil de stabilit
cand anume un stat-na iune este desavarsit. Daca proiectul este abia intr-o faza
ini iala, cum este cazul statelor in curs de dezvoltare, care importa forme
occidentale de organizare pe care cauta sa le umple de con inut, na ionalismul de
stat are inca o valoare utilitara. Daca aceasta etapa este depasita si institu iile
consolidate, na ionalismul de stat - daca persista - tinde sa devina acel
na ionalism, considerat nociv, care fie cauta sa identifice statul integral cu na iunea
dominanta, in ciuda existen ei unor alte grupuri na ionale, fie cauta sa limiteze la
maximum sau sa elimine patrunderea de elemente alogene in acest cadru. Al
doilea tip de na ionalism, al na iunii "in cautare de stat", ar fi cel caracteristic
miscarilor de formare na ionala europeana (Mazzini, Bismark, partide na ionale din
statele componente ale imperiului Austro-Ungar, Otoman sau Rus), dar si tuturor
grupurilor na ionale moderne si contemporane care nu au un stat al lor, de la
miscarile de eliberare coloniala la miscarile etnoregionale din lumea dezvoltata
(cum ar fi partidele na ionaliste din ara
Defini ia lui Tilly ni se pare suficient de cuprinzatoare pentru a aduna toate
"na ionalismele" descrise, de la cel func ional - liberal sau civic, caracterizat de
J.S.Mill cu entuziasm: "este in general o condi ie necesara ca grani ele guvernului
sa coincida cu cele ale na ionalita ii". () Aceasta e doar afirmarea ideii ca
problema guvernarii trebuie sa fie decisa de catre cei guverna i - la cel exclusivist
si
secesionist, descris de lordul
la prosperitate, pe care le sacrifica necesita ii imperative de a face din na iune
matri a si masura statului. Drumul sau va fi marcat atat de distrugeri materiale, cat
si morale".
Una peste alta, caracterizarea na ionalismului ca nociv sau benefic nu poate
fi facuta decat daca exista un consens privitor la func ia sa sociala si politica.
Intre na ionalismul subiectiv, "romantic" al lui Fichte si Herder, descris in
zilele noastre de Elie Kedourie ca religie seculara, ca substitut al religiei (acolo
unde nu este un adjuvant, ca si in cazul arilor islamice fundamentaliste), ca
element subordonator al limbii, rasei, culturii sau chiar religiei ("nu exista nici un
motiv rezonabil", scria Kedourie, "ca oamenii vorbind aceeasi limba sau apr inand
aceleiasi rase sa aiba dreptul prin aceasta doar sa aiba un guvern numai al lor"), si
cel descris de autorii liberali, ca inseparabil formarii unui stat democratic modern,
exista o varietate de nuan e. Una dintre acestea se refera la "etno-na ionalism" acel
tip de na ionalism bazat pe loialita ile primordiale descrise de antropologi ca forma
particulara de etnicitate, ca institu ionalizare a unei identita i etnice particulare prin
atasarea ei de catre stat.
Din toate aceste defini ii si descrieri nuan ate ale na ionalismului, se impun cu
precadere doua distinc ii fundamentale pentru observatorul care studiaza acest
fenomen; prima, intre doctrina occidentala a na ionalismului, cu specificita ile ei
suplimentare si cea proteiforma a miscarilor etnice si na ionaliste din lumea a treia,
o distinc ie geografica deci, si a doua, intre perioada care precede sau succede cu
pu in formarea statului-na iune si cea de dupa relativa consolidare a acestuia, cu
alte cuvinte, o distinc ie istorica. A judeca o miscare na ionalista sau un program
na ionalist facand abstrac ie de aceste doua axe si utilizand conceptul ca
instrument unic de masura este imposibil si conduce la confuzii grave. O observa ie
suplimentara de mare utilitate face Kohn atunci cand observa ca na ionalismul
occidental este precedent statului modern, in vreme ce acela est-european si al
lumii a treia este adesea o reac ie la un stat care nu corespunde grani elor
etnodemografice.
Al i teoreticieni ai na ionalismului au cautat sa simplifice acest cadru complex,
propunand clasificari din ce in ce mai nuan ate. Se poate astfel vorbi de un
na ionalism economic al noilor state, de un na ionalism cultural - disociat de cel
etatist al grupurilor na ionale sau etnice, care cauta sa-si pastreze specificitatea,
desi nu au un stat na iune al lor, de un na ionalism civic si individualist, de tip anglo-
saxon, sau colectivist, de tip german-francez.
9.Populismul
Populismul este o ideologie care privilegiaza poporul ca valoare si obiect al
politicii. Ideologiile populiste preiau valori asa-zis inradacinate in popor, glorificat,
de pilda, de unele forme de respingere a ceea ce este strain. Populistii pretind ca
ra ioneaza in numele poporului socotindu-se purtatorii de cuvant ai nemul umirilor
si nazuin elor presupuse ale acestuia.
Iata cateva modalita i de prezentare a doctrinei populiste:
-Populismul poate fi privit ca o ideologie aparte, cu propria sa istorie, propria
ortodoxie si inerentele sale erezii;
-Populismul poate fi privit ca un tip mai general de discurs produs de o
structura mentala general-umana, combinand mania persecu iei, teama de
necunoscut si schimbare sau nostalgia dupa varsta de aur, discurs care revine
periodic, in diverse forme, pe scena politica;
-Nu lipsit de legatura cu accep iunea anterioara, populismul poate fi privit ca
un tip de discurs politic ce caracterizeaza anume condi ii social-economice;
-In fine, populismul poate fi privit, pur descriptiv, ca o suma de fenomene
istorice, miscari politice, sociale sau culturale.
Principalele trasaturi ale populismului in diferitele sale forme de manifestare
sunt:
-Populismul uzeaza de un limbaj generalizator si avantat, cu dese puseuri
milenariste. El nu se risipeste in amanunte, ci construieste amplu in timp si spa iu,
proiectand un trecut sau un viitor ideal - varsta de aur, ce trebuie regasita.
Populismul este moralist, face apel la inten ii si sentimente, dispre uind
pragmatismul si instrumentalitatea;
-Populismul propune o viziune politica viguroasa, bazata pe imagini simple,
geometrice ale societa ii, izvorand dintr-o cultura politica parohiala;
-Critica institu iilor fiind radicala, solu iile propuse sunt asemenea si vizeaza
"schimbarea din temelii". Populismul are numai dispre pentru gradualism si
compromisuri;
-Populismul este xenofob in diverse grade, asa cum sunt de obicei si masele
carora lise adreseaza;
-In afara de straini, nimeni nu e dispre uit mai mult in populism decat
intermediarii, de orice natura ar fi ei. De unde neincrederea funciara in institu iile
economice sau politice si proiectul legaturii directe, aproape mistice, intre lideri si
popor;
-Populismul este aniti-elitist, chiar atunci cand e o miscare dominanta de elite
(precum cel rusesc);
-Teoriile conspira ionale joaca un rol crucial in demersul populist, ele
oferindu-i o viziune asupra lumii simpla, coerenta si cuprinzatoare;
-Populismul este inclinat in mod natural catre monopolitism politic.
O sub-clasa importanta de caracteristici ale categoriei populismelor are la
baza cliseele economice pe care acesta le vehiculeaza:
-Populismul este opac fa a de principiile economice anti-intuitive, cum ar fi
cele ale avantajului comparativ (de unde rezervele fa a de comer ul interna ional
liber) sau cel al auto-limitarii pre ului prin jocul pie ei;
-Activitatea productiva autentica, singura onorabila, este cea fizica (agricola
sau manufacturiera);
-Populismul ignora legile si constrangerile ac iunii colective a agen ilor
ra ionali, explicand prin sentimente si inten ii (bune sau rele);
-Suspiciunea fa a de intermediari atinge un maxim pe taramul economic.
In Europa de Est, populismul are si un anume specific. In cadrul societa ii
autarhice a "producatorilor fizici", exista loc pentru inca doua categorii importante.
Institu iile aparatului de stat, in primul rand armata, sunt acceptate, ultima fiind chiar
populara. Ele mostenesc legitimitatea conferita de lupta de eliberare na ionala. Apoi
exista intelectualii na ionali, cei care fauresc cultura in primul rand ca marca a
identita ii comunitare, se revendica de la popor, isi asuma misiunea de a-i calauzi
destinul si de a-l lumina, folosind in acest scop mijloacele vremii ("coborand in
popor" in secolul trecut, promovand "cultura na ionala" prin scris sau la TV astazi).
Aceasta miscare de du-te-vino, de urcare din si coborare in popor, legitimeaza ca
un contract social demersul intelectualului ce se pune in fruntea neamului sau,
elogiindu-l. In aceste condi ii, modelul societa ii ideale se rotunjeste la triada
producatori - aparat de stat - intelectuali.
10.Elitismul
Termenul "elita" insemna ini ial, si in multe contexte inca mai inseamna, cel
mai bun, cel mai nobil, excelent. Conceptul a inceput sa fie folosit pe larg in
stiin ele sociale inca de la inceputul secolului, dupa ce fusese adoptat ca idee
centrala de catre teoreticienii italieni Gaetano Mosca si Vilfredo Pareto. Mosca
afirma ca in toate societa ile "apar doua clase de oameni - o clasa care conduce si
una care este condusa". Pareto definea elita in modul cel mai simplu, ca fiind acei
indivizi cu cel mai inalt indice de excelen a intr-o anumita activitate, fie ca este
vorba de jefuirea trenurilor, pescuit, stiin e politice sau marile afaceri. Dar el
impar ea de asemenea aceste elite cu multe fa ete intr-o elita conducatoare,
compusa din to i liderii care joaca direct sau indirect un rol in conducerea societa ii,
si elita neconducatoare, compusa din restul elitelor. Pareto si Mosca descriau
conducerea de catre elite si ca o dominare a celor mai buni la guvernare asupra
non-elitelor sau maselor, dar in practica ei au renun at rapid la afirma ia ca elita
conducatoare este intotdeauna o veritabila aristocra ie (conducerea de catre cei
mai buni). Elitele conducatoare sunt de obicei diferen iate in aristocra ii militare,
religioase sau inchisa, dar este intotdeauna supusa contestarii sau inlocuirii de
catre o contraelita - "Istora este cimitirul aristocra iilor".
In sociologia contemporana, termenul "elita" este in prezent aplicat in general
grupurilor func ionale sau ocupa ionale cu un standard ridicat in societate, pentru
un motiv sau altul. Uneori elita este folosita numai ca un sinonim pentru lideri.
Alteori conceptul are conota ii de conducere exploatatoare, ca in faimoasa defini ie
a lui Lasswell: "Studiul politicii este studiul influen ei sau al celor influen iCei
influen i sunt cei care ob in cel mai mult din ceea ce se poate de ine. Cei care
capata cel mai mult sunt elita, restul sunt masele".
Elitismul este credin a ca guvernarea de catre un mic grup de conducatori
este dezirabila ca norma, preten ie cu antecedente vechi in filozofia politica.
In societa ile preindustriale, filozofii in general afirmau ca o diviziune clara a
muncii in afacerile politice era inevitabila si benefica. Majoritatea filozofilor greci,
romani, chinezi si indieni erau de acord ca o aristocra ie trebuia sa monopolizeze
conducerea politica, fiind eventual supusa unor restric ii morale si religioase.
Teoria moderna a elitelor difera de cele anterioare ei, elitismul aristocratic si
normativ, deoarece propune o imagine empirica a felului in care ac ioneaza
societa ile umane, care nu este strans legata de vreo opinie anume referitor la
modul in care ar trebui organizate structurile sociale. Teoreticienii clasici ai elitelor,
Mosca, Pareto si Michels au sus inut fiecare ca au formulat o teorie stiin ifica ce
demonstra ca guvernarea de catre o elita restransa asupra restului societa ii este
inevitabila. intele lor imediate erau duble. In primul rand, clasicii elitelor sus ineau
ca teoria marxista, care patrunsese in majoritatea partidelor socialiste inca de prin
1890, era o explica ie vaga si limitata a persisten ei domina iei in societatea umana.
In al doilea rand, in pofida optimismului prevalent al epocii lor, ei sus ineau ca
tranzi ia catre o societate industrializata cu un sistem de democra ie reprezentativa
nu putea modifica fundamental stratificarea societa ii in elita conducatoare de
mase. Mobilitatea sociala si circula ia elitelor pot creste, iar grupul conducator
poate deveni mai eterogen, dar guvernantul trebuie sa ramana oligarhic.
Clasicii elitelor considerau marxismul drept o credin a religioasa, o profilaxie
pentru proletariatul deprimat, care atribuie toate sistemele anterioare de conducere
de catre elite for elor economice, ignorand irefutabila dovada ca logica
organiza ionala si dependen a psihologica fa a de conducere a masei de ceta eni
face inevitabila o oarecare structura de dominare.
Unul dintre argumentele antimarxiste cele mai convingatoare ale teoriei
clasice a elitelor a fost "legea de fier a oligarhiei", dezvoltata de Michels dintr-o
investigare empirica a partidelor socialiste de masa la inceputul secolului 20.
Sistemele liberale reprezentative ofera o clasa conducatoare deschisa,
competitiva. Astfel, ele permit unei game mai largi de interese sa fie satisfacute si
contribuie la impiedicarea apari ie unei tiranii birocratice supracentralizate. Va
aparea totusi o singura clasa conducatoare, dar se poate face sim ita o pluralitate
de interese in interiorul acesteia.
Pornind de la gandirea din perioada tarzie a lui Mosca, o alta versiune a
teoriei elitelor a parut in lucrarile lui Max Webber si Joseph Schumpeter. "Elitismul
democratic" sintetizeaza unele dintre elementele esen iale ale teoriei elitelor si
pluralismului, si cauta sa ofere o imagine realista a felului in care ac ioneaza
democra iile reprezentative, fara optimismul normativ care coloreaza multe
reprezentari liberale. Doua elemente din argumenta iile lor au avut o importan a
durabila: compatibilitatea dintre birocra ie si democra ie si accentul pe competi ia
dintre elite.
Dupa ce teoria elitelor a traversat Atlanticul catre America de Nord in anii '20,
ea s-a transformat intr-un mod destul de neasteptat. De la originile ei europene ca
teorie liberala antimarxista, aleasa din politica practica in principal de catre
partidele si miscarile de dreapta, teoria elitelor s-a transformat in Statele Unite intr-
o critica radicala a pluralismului cu orientare de stanga.
Teoreticienii elitelor clasice cautasera sa demonstreze ca democra ia liberala
era un ideal utopic. Dimpotriva, teoria radicala a elitelor a atacat pluralismul (si
elitismul democratic deopotriva), pentru ca ar fi ascuns gradul in care structurile
existente nu pun in aplicare idealuri tangibile sau controlul direct al ceta enilor
asupra deciziilor care afecteaza vie ile lor.
Cele mai specifice trasaturi ale teoriei elitelor dovedesc virtu ile teoreticienilor
clasici ai elitelor - in special realismul lor, scepticismul lor in legatura cu eficien a
atat a structurilor liberal-democratice, cat si a oricarei forme alternative de stat,
concentrarea lor asupra caracterului tehnic al organizarii statului si a procesului
politic, pesimismul lor nedisimulat legat de perspectivele democra iei. Aceste
trasaturi fac ca teoria elitelor sa fie centrala in discu iile despre statul democrat
liberal.
11.Ecologismul
Toate ideologiile se nasc dintr-o criza. Pornind de la un sentiment comun ca
lumea nu este asa cum ar trebui sa fie, toate ideologiile incearca sa justifice ori sa
explice trasaturile problematice sau debusolante ale vie ilor oamenilor, pentru ca
apoi, pe baza acestor explica ii, sa ofere diagnostice si prescrip ii pentru maladiile
unor vremuri grele. Ecologia ca ideologie nu este, desigur, o excep ie de la regula.
Desi multe din ideile acesteia sunt destul de vechi, aceasta ideologie este atat de
noua, incat nu are un nume general acceptat. Dar pentru ca mul i din interiorul
acestei miscari numesc problemele lor "politica verde" si pe ei insisi "verzi", ne vom
referi la ei si la ideologiile lor in acest fel.
Criza din care a izvorat miscarea "verde" este criza mediului inconjurator. De
fapt, aceasta nu este o singura criza, ci o serie de crize care rezulta din distrugerea
ecologica si de mediu produsa de catre suprapopulare, poluarea aerului sau a apei,
defrisarea padurilor tropicale, dispari ia rapida a unor specii intregi de plante si
animale, "efectul de sera" (incalzirea atmosferei Pamantului), distrugerea padurilor
si lacurilor de catre ploaia acida, sub ierea stratului de ozon protector al Pamantului
si alte situa ii, de acum familiare, de distrugere si degradare a mediului.
Aceste crize se intrepatrund. In plus, toate sunt rezultatul ac iunilor si
practicilor umane din ultimele doua secole. Multe dintre ele sunt "produsele
inova iilor tehnologice", cum ar fi motorul cu combustie interna. Dar cauzele acestor
crize de mediu, dupa spusele multor ecologisti, sunt mai degraba ideologice decat
tehnologice. Ele sunt nascute din idei si plaseaza fiin ele umane deasupra sau
dincolo de natura. Impotriva acestora, "miscarea verde" propune propria contra-
ideologie, care are doua aspecte principale. Aceasta contra-ideologie consta in
primul rand in critica unor concepte cheie ale unor ideologii care au dominat politica
moderna si, in al doilea rand, incearca sa ofere o viziune pozitiva si mai plina de
speran a a rela iei dintre fiin a umana si mediul natural.
A formula si a ac iona in spiritul unei ideologii alternative a mediului, spun
"verzii", nu este doar o op iune printre multe altele. Aceasta poate fi ultima sansa ca
oamenii sa salveze planeta si nenumaratele ei specii - incluzand chiar speciile
umane. Iar aceasta pentru ca speciile umane se leaga si sunt profund dependente
de celelalte specii - de plante si animale.
Mul i "verzi" prefera sa nu numeasca concep ia lor o ideologie, ci o "etica".
Primii ganditori ecologisti cum ar fi Aldo Leopold au vorbit despre o "etica a
pamantului". Al ii, mai recent, au vorbit de o etica avand in centru pamantul insusi,
pe cand al ii intr-un mod similar, vorbesc de o noua "etica planetara".
Specialistii mediului vin, cu anumite nuan ari ale termenului de "verde".
Reformistii "verde deschis" privilegiaza legile si politicile publice care servesc
nevoilor si dorin elor umane, in timp ce minimalizeaza dauna produsa mediului
ambiant. Radicalii "verde inchis" favorizeaza masuri mai radicale pentru a stopa
dezvoltarea si pentru a proteja si chiar extinde zonele de salbaticie. O alta cale de a
descrie aceasta diferen a este sugerata de norvegianul "ecosof" (eco-filosof) Arne
Naess. Naess face o distinc ie intre "ecologismul superficial" si "ecologia profunda".
Perspectiva superficiala sau formala asaza fiin ele umane in centrul preocuparilor si
problemelor de mediu in termeni "antropocentrici si instrumentali". "Ecologia
profunda" este, de aceea, o perspectiva biocentrica ce plaseaza celelalte specii si
ecosisteme la egalitate cu fiin ele umane.
O alta cale de a descrie diferen ele dintre ecologisti consta in a spune ca unii
subscriu la viziunea de "gradina", iar al ii la cea de "salbaticie". Aparatorii "gradinii",
cum ar fi Rene Dubos sau Wendell Berry, considera ca oamenii sunt o parte a
naturii si ca o parte a naturii lor si a nevoilor lor este sa cultive pamantul.
Aparatorii concep iei de "salbaticie", ca de exemplu Edward Abbey si Dave
Foreman (cofondator al "Earth First!", Intai Pamantul!) vad lucrurile diferit. Oamenii
au preluat si au pradat prea mult din pamant, toate acestea in numele "progresului"
sau "dezvoltarii".
Alte diferen e incep sa apara in interiorul cuprinzatoarei miscari "verzi". Desi
to i sunt de acord cu importan a informarii si educarii publicului, acestia sunt diviza i
in legatura cu cea mai buna modalitate de aplicare. Unii spun sa "verzii" ar trebui sa
ia parte activa la politicile electorale. Aceasta este linia favorizata de mul i ecologisti
europeni, mai ales in Germania, care au organizat partide "verzi". Un numar de
verzi au fost alesi in diferite parlamente na ionale. "Verzii" din SUA, aten i la
dificulta ile cu care se confrunta partidele celei de-a treia minorita i, au optat pentru
alte strategii. Ecologistii sociali, de exemplu, incearca sa favorizeze campaniile
locale de plantari pentru a-i implica pe vecini si prieteni in eforturile de a proteja
mediul. Ca iva, desi nu to i, dintre ecologistii sociali sunt anarhisti care vad statul si
politicile sale "pro-crestere" mai degraba ca o problema decat ca o solu ie si cauta
o eventuala inlocuire a lui cu un sistem descentralizat de comune si cooperative.
Al i "verzi" au ales sa-si continue munca prin alt fel de strategii. Unele grupuri,
cum ar fi Greenpeace, s-au pronun at pentru ac iuni directe care sa constituie titluri
mari in ziare si sa capteze aten ia publica.
O ideologie de mediu sau "verde" indeplineste cele patru func ii ale unei
ideologii. Aceasta este inainte de toate explicativa: ofera o explica ie despre cum s-
a produs criza de mediu. Criza a sporit din cauza neglijen ei sau ignoran ei umane
pe care unii "verzi" o numesc "antropocentrism" iar al ii "umanism". Credin a gresita
ca oamenii isi sunt suficien i si ca sunt stapanii suverani ai naturii si ai planetei
noastre subliniaza nepasarea si iresponsabilitatea omului modern fa a de re eaua
delicata si interconectata a vie ii. In al doilea rand, noua ideologie a "verzilor"
furnizeaza un standard pentru aprecierea si evaluarea ac iunilor, practicilor si
politicilor. Aceasta lauda ac iunile care tind sa conserve si sa protejeze mediul
natural - paduri tropicale, habitate cu via a salbatica, mlastini si alte ecosisteme -
si ii condamna pe cei care produc daune si distrug mediul natural. In al treilea rand,
aceasta ideologie isi orienteaza aderen ii, oferindu-le un sentiment al identita ii.
Ecologistii se considera membrii unei specii a carei sanatate si existen a sunt
profund dependente de alte specii si de condi iile care le hranesc si le men in si pe
acestea in via a. In al patrulea rand, ideologia lor da "verzilor" un program de
ac iune politica si sociala. Ei isi asuma o responsabilitate, printre altele, pentru
promovarea practicilor sau politicilor care protejeaza mediul natural si pentru
educarea si iluminarea oamenilor care sunt nepasatori fa a de sanatatea altor
specii si sanatatea mediului natural in ansamblu. Asa cum vad ei, doar o schimbare
masiva si globala a constiin ei poate salva planeta si speciile ei de la ravagiile
neglijen ei umane.
12.Viitorul doctrinelor politice
In cursul multelor discu ii despre sfarsitul comunismului din ultimii ani, unii
comentatori au prezis sfarsitul ideologiei, in general. O data cu caderea
comunismului, au declarat ei, nu numai marile conflicte ideologice ale secolului XX
au luat sfarsit, ci toate conflictele ideologice semnificative s-au evaporat intr-un
consens larg asupra dezirabilita ii democra iei liberale. De acum incolo, teoretic,
fiecare va fi de acord asupra formelor si scopurilor generale; singurele nein elegeri
vor fi in legatura cu cele mai bune modalita i de atingere a scopurilor - mai ales a
scopului liberta ii individuale, incluzand libertatea proprieta ii individuale - pe care le
accepta aproape oricine. Deoarece aceasta va lasa ideologia fara nici o func ie utila
de indeplinit, ea va dispare pur si simplu.
Nu putem accepta aceasta concluzie. Credem ca exista patru motive pentru
care ideologiile nu pot si nu vor disparea. Primul este acela ca argumentul
"sfarsitului ideologiei" a mai aparut - si a cazut - si inainte. Intre anii 1950 si 1960,
al i cercetatori au prezis ca un consens crescand asupra dezirabilita ii scopurilor
politicii va conduce la sfarsitul ideologiei, cel pu in in Vest.
Acest "consens" a avut insa fie o via a prea scurta, fie a fost deosebit de
superficial. Tumultul anilor '60 - si cu el apari ia diferitelor miscari de eliberare -
sugereaza ca nicaieri nu s-a avut in vedere sfarsitul ideologiei. Este posibil,
desigur, ca prezicerea timpurie sa fi fost prematura si ca acum, dupa mai mult de
40 de ani, sa fi venit cu adevarat sfarsitul ideologiei. Dar faptul ca predic ia a mai
gresit inainte ne sugereaza ca probabil ea greseste din nou.
Un al doilea motiv pentru a pune sub semnul intrebarii predic ia este dat de
faptul ca mai exista destule diferen e, chiar si dupa caderea marxism-leninismului,
pentru a pastra conflictul ideologic in via a inca o buna bucata de vreme. Acest
conflict poate fi mai pu in sever si mai pu in amenin ator decat a fost in trecut, fapt
pentru care putem fi cu to ii recunoscatori. Pe langa disputele dintre ideologii, vor
continua sa existe diferen e in interiorul ideologiilor. Scindarea dintre liberalii
bunastarii si cei neoclasici, de exemplu, pare destul de adanca pentru a impiedica
apari ia oricarui consens larg asupra formelor si scopului activita ii guvernului. Si o
multitudine de probleme si tensiuni nerezolvate continua sa faca presiuni pentru a fi
solu ionate. Care ar fi rolul religiei in via a publica? Na ionalismul este ceva ce
trebuie incurajat sau descurajat? Ce se intampla cu statutul acelora care se
considera victime - negrii, homosexualii, femeile, saracii - care au fost impinsi
catre marginile societa ii, fiind impiedica i sa-si adune puterea necesara pentru a se
elibera? Si, dupa cum ne-o amintesc avoca ii drepturilor animalelor, cum ramane cu
creaturile care nu pot vorbi pentru propriul lor interes? Au drepturi de protec ie?
Acestea sunt cateva dintre multele intrebari la care trebuie raspuns inainte de a se
putea ajunge la ceva asemanator consensului ideologic. Numai ca ele par sa
provoace mai degraba conflicte decat acorduri.
Un al treilea motiv de indoiala asupra predic iei este dat de faptul ca ceea ce
Bell si al ii au prevazut nu este sfarsitul ideologiei, ci triumful unei ideologii
particulare - liberalismul. Daca Fukuyama are dreptate, atunci ne putem astepta la
sfarsitul conflictelor ideologice, dar nu la dispari ia ideologiei ca intreg. Dupa
Francis Fukuyama, liberalismul si-a invins acum to i rivalii ideologici.
In sfarsit, cel de-al patrulea motiv pentru a crede ca ideologiile vor ramane cu
noi pentru o buna bucata de vreme, este apari ia continua a noi provocari si
dificulta i. Cea mai clara dovada a acestui fapt este criza ecologica sau crizele
ecologice. Fara cateva descoperiri miraculoase - cum ar fi o sursa de energie
ieftina, sigura si nepoluanta - aceasta criza va cere un raspuns politic. Ori, acest
raspuns va lua aproape sigur o forma ideologica. Cu alte cuvinte, orice raspuns
adecvat va trebui sa indeplineasca cele patru func ii ale unei ideologii. Mai intai,
oamenii vor avea nevoie de explicarea naturii crizei si, in al doilea rand, de o
evaluare subsecventa a situa iei cu care se confrunta. In al treilea rand, ei vor avea
nevoie si de o orientare - adica, ei vor avea nevoie de un program de ac iune care
sa le spuna ce ar putea si ce ar trebui sa faca. Vor avea nevoie totodata ca toate
acestea sa fie prezentate in termeni destul de simpli, deci de un ghidaj ideologic.
Daca mai multe ideologii vor oferi acest ghidaj, dupa cum pare probabil, atunci
conflictul ideologic va persista cu siguran a.
Din aceste motive, nu ne asteptam sa vedem sfarsitul ideologiei. Ideologiile
sunt prea utile si prea importante pentru a se vesteji. Avem nevoie de ideologii care
imbina gandirea cu ac iunea, pentru a oferi cateva concep ii despre posibilita ile
umane si pentru a determina oamenii sa ac ioneze. Atata vreme cat traim intr-o
lume complicata si confuza, plina de crize si conflicte, vom avea nevoie de ideologii
pentru a explica de ce sunt condi iile sociale asa cum sunt, pentru a evalua acele
condi ii, pentru a da un sens de orientare si pentru a face un program de ac iune -
o incercare de a lua lumea asa cum este si de a o reface asa cum ar trebui sa fie.
Vom avea nevoie de ideologii inclusiv pentru a da un sens idealului democratic si a
conferi substan a conceptului de libertate. Avand acestea de facut, este dificil de
inchipuit cum le-am putea face fara ele. Trebuie sa conchidem deci ca atata timp
cat ideologiile vor avea aceste scopuri de servit, nu va exista un sfarsit al ideologiei.
Bibliografie selectiva
Alexandru Florian Fundamentele Doctrinelor Politice, Ed. Universitar[,
Bucuresti, 2006
David Miller Dictionarul Blackwell al Gandirii Politice, Ed. Humanitas
Bucuresti, 2006
Terence Ball, Ideologii politice si idealul democratic, Ed.Polirom, 2000
Richard Dagger
Branstein-Silvestre, Marile doctrine, Ed. Antet, 2001
Florence, Francois-Pepin
* * * Doctrine politice. Concepte universale si realita i
romanesti, Ed. Polirom, 1998
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
