DESCENTRALIZAREA IN ROMANIA

Conform legii 195/2006, descentralizarea este transferul de competenta administrativa si financiara de la nivelul administratiei publice centrale la nivelul administratiei publice locale sau catre sectorul privat. De asemenea, descentralizarea mai este recunoscuta si ca principiu constitutional in Constitutia Romaniei, conform articolului 120(1): "Administratia publica din unitatile administrative-teritoriale se intemeiaza pe principiile descentralizarii, autonomiei locale si deconcentrarii serviciilor publice" si articolului 123(1): "Guvernul numeste un prefect in fiecare judet si in municipiul Bucuresti".

La noi in tara, conceptul descentralizarii este reprezentat de imbinarea a trei elemente, si anume:

a. continuarea descentralizarii prin transferul de competente si responsabilitatii administrative si financiare, de la nivelul autoritatilor administratiei publice centrale la nivelul autoritatilor locale;

b. continuarea procesului de deconcentrare prin delegarea de responsabilitati in teritoriu in functie de necesitatile pe plan local, in cadrul aceleiasi structuri administrative (serviciile deconcentrate functioneaza in subordinea ministerului care le-a delegat responsabilitatea);

c. transformarea serviciilor deconcentrate din teritoriu, in functie de necesitatile cetatenilor si pentru eficientizarea acestora, in servicii descentralizate in responsabilitatea autoritatilor locale.

Dupa responsabilitatile transferate, descentralizarea este impartita in trei categorii: politica, administrativa si fiscala.

Descentralizarea politica

Implica conferirea catre cetatenia unei puteri mai mari in procesul de luare a deciziilor, in particular acest lucru intamplandu-se prin derularea de procese democratice.

Succesul descentralizarii politice depinde de o serie de componente cheie, cum ar fi: reforme constitutionale sau statutare, existenta pluralismului politic, intarirea corpurilor legiuitoare si a unitatilor politice locale. De obicei, descentralizarea politica determina baza aparitiei si dezvoltarii unor numeroase sarcini administrative la nivelul sectorului public.

Descentralizarea administrativa

Conform literaturii de specialitate, reprezinta transferul de responsabilitati privind planificarea, finantarea si gestionarea unor anumite functii publice de la nivelul guvernului central si al agentiilor sale la unitatile subordonate, autoritati publice semi-autonome sau autoritati regionale sau locale. Diferitele subcategorii de descentralizare administrativa sunt frecvent definite pe baza tipurilor de institutii sau agentii la care responsabilitatile sunt transferate:

deconcentrarea: reprezinta cea mai slaba forma de descentralizare care implica transferul de autoritate si responsabilitati de la nivelul ministerelor sau agentiilor, la structurile din teritoriu care apartin acestora;

devolutia: genereaza un grad de autonomie mai ridicat si implica transferul de responsabilitati de la nivelul guvernului central, la niveluri de guvernare inferioare care au fost imputernicite prin prevederi constitutionale sau statutare;

delegarea: implica transferul de responsabilitati de la agentiile centrale la entitati semi-autonome, operand independent sau semi-independent de guvern;

privatizarea: este cateodata privita ca o forma de descentralizare (una proiectata in asa fel incat performante mai inalte privind eficienta stilului de piata pot fi generate prin grade sporite de autonomie si flexibilitate mai mare in luarea deciziilor) si implica transferul de responsabilitati de la guvern la entitati private. In cadrul privatizarii, responsabilitatile pot fi transferate chiar la furnizorii de servicii propriu-zisi.

Descentralizarea fiscala:

Se refera la marirea controlului autoritatilor locale asupra resurselor financiare, fie in termeni de repartizare a cheltuielilor, fie a generarii de venituri. Multe din lucrarile de specialitate privind descentralizarea fiscala se concentreaza pe natura transferurilor inter-guvernamentale si pe diferentele privind capacitatea de generare a veniturilor a diferitelor tipuri de autoritati. Un aspect important in analiza descentralizarii fiscale este reprezentat de o echilibrare corespunzatoare intre autoritate si resursele financiare necesare exercitarii acelei autoritati.

Potrivit noii Legi cadru a descentralizarii nr. 195 din 22 mai 2006, principiile care guverneaza descentralizarea la nivelul Romaniei sunt urmatoarele:

a) principiul subsidiaritatii, care consta in exercitarea competentelor de catre autoritatea administratiei publice locale situata la nivelul administrativ cel mai apropiat de cetatean si care dispune de capacitate administrativa necesara;

b) principiul asigurarii resurselor corespunzatoare competentelor transferate;

c) principiul responsabilitatii autoritatilor administratiei publice locale in raport cu competentele ce le revin, care impune obligativitatea realizarii standardelor de calitate in furnizarea serviciilor publice si de utilitate publica;

d) principiul asigurarii unui proces de descentralizare stabil, predictibil, bazat pe criterii si reguli obiective, care sa nu constranga activitatea autoritatilor administratiei publice locale sau sa limiteze autonomia locala financiara;

e) principiul echitatii, care implica asigurarea accesului tuturor cetatenilor la serviciile publice si de utilitate publica;

f) principiul constrangerii bugetare, care interzice utilizarea de catre autoritatile administratiei publice centrale a transferurilor speciale sau a subventiilor pentru acoperirea deficitelor finale ale bugetelor locale.

g) principiul autonomiei locale, inteles prin asigurarea cadrului legal si garantarea dreptului si capacitatii efective a autoritatilor administratiei publice si locale de a solutiona si gestiona, in cadrul legii, in nume propriu si in interesul populatiei, o parte importanta a treburilor publice;

h)            principiul asigurarii transferului de competente, bazat pe interesele publice urmarite de colectivitatile respective, cum ar fi: satul (comuna), orasul (municipii), raionul, sau alte unitati teritorial-autonome, in baza unor criterii si reguli obiective, rationale si transparente, care sa nu constranga activitatea autoritatilor administratiei publice locale sau sa limiteze exercitiul nemijlocit al autonomiei locale;

i)      principiul transparentei si consultarii adecvate a autoritatilor publice locale, in timp util, in cursul procesului de planificare si de luare a deciziilor, inclusiv prin structurile lor asociative, asupra oricaror chestiuni ce le privesc in mod direct ori sunt legate.

Descentralizarea in administratia publica este un regim juridic in care rezolvarea problemelor locale nu se mai face de functionari numiti de la centru ci de catre cei alesi de corpul electoral. In acest regim administrativ, statul confera unor autoritati publice si dreptul de exercitare a puterii publice in unele probleme. Acest regim juridic se fundamenteaza in plan material pe un patrimoniu propriu al unitatilor administrativ-teritoriale, distinct de cel al statului, care asigura mijloacele necesare pentru satisfacerea intereselor locale.

Descentralizarea administrativa consta in recunoasterea personalitatii juridice unitatilor administrativ-teritoriale, existenta autoritatilor publice care le reprezinta si care nu fac parte dintr-un sistem ierarhic subordonat centrului, precum si transferarea unor servicii publice din competenta autoritatilor centrale catre cele locale.

Gradul descentralizarii administrative depinde de numarul serviciilor publice date in competenta autoritatilor locale. Cu cat numarul acestora este mai mare cu atat va fi mai mare descentralizarea. Descentralizarea in administratia publica depinde si de modul cum sunt organizate autoritatile publice locale si raporturile lor cu cele centrale. Autoritatile locale pot fi alese (descentralizarea este mai mare) sau pot fi numite de catre autoritatile centrale (caz in care descentralizarea este mai mica). Gradul descentralizarii administrative depinde si de forma in care se exercita tutela administrativa (controlul special efectuat de autoritatea centrala).

Intr-o descentralizare administrativa se pot rezolva in conditii mai bune interesele locale, serviciile publice locale putand fi conduse mai bine de catre autoritatile locale intr-un regim in care acestea nu au obligatia sa se conformeze ordinelor si instructiunilor de la centru. Masurile si deciziile pot fi luate mai operativ de catre autoritatile locale iar resursele materiale si financiare si chiar forta de munca pot fi folosite cu mai mare eficienta si sa raspunda unor nevoi prioritare pe care autoritatile locale le cunosc mai bine decat autoritatile centrale.

Parerea mea personala este ca in Romania in care traim acum, descentralizarea nu are prea multe sanse pentru o buna functionare. Principala problema cu care se confrunta centrele teritoriale este nepotismul, sau favoritismul. Sunt foarte putini cetateni ai tarii din si mai putine zone care pot spune ca sunt multumiti de cei care ii conduc si care se ocupa de dezvoltarea zonei in care stau. Teoretic, principiul descentralizarii este unul care functioneaza, dar practic nu, iar "rezultatele" sunt vizibile in fiecare segment de activitate. Cum am spus si mai sus: nu principiul este problema, ci oamenii care au tentative de a-l aplica.

BIBLIOGRAFIE:

"Descentralizarea"-prof.univ.dr. Alexandru Mircea

Legea cadru a descentralizarii 195/2006

Constitutia Romaniei