UNIVERSITATEA DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

SPECIALIZAREA:  CONTABILITATE SI INFORMATICA DE GESTIUNE

INTEGRAREA REGIONALA

A ROMANIEI

SI

EFECTE POSIBILE

ASUPRA ECONOMIEI ROMANIEI

INDRUMATOR STIINTIFIC:

CONF. UNIV. DR.

INTRODUCERE

". Erasmus mai formuleaza pentru noi, o intrebare finala."Of, ce pacoste!" - exclama el - " numai numele tarilor desparte neamurile. Si cum atatea lucruri comune sa nu le poata impaca? "."

(Michel Mollat du Jourdin - Europa si marea)

Viata politica, economica, sociala, si culturala a intregii lumi este dominata de fenomene complexe care marcheaza inceputul noului mileniu, cu radacini adanc infipte in trecut. Lumea contemporana este o lume a schimbarilor radicale si a interdependentelor, reflectata in intensificarea fluxurilor comerciale, investitionale si tehnologice dintre diferite regiuni, dezvoltarea relatiilor interculturale precum si facilitarea contactelor interumane.

Fenomenele majore care domina in prezent planeta sunt globalizarea, concept controversat al ultimilor ani si regionalizarea, un termen tot mai familiar in mediile economice si stiintifice, avand o deosebita rezonanta in definirea societatii moderne.

Extinderea Uniunii Europene la 27 de state europene, demonstreaza consensul statelor membre pentru unitate si respectarea principiului egalitatii sanselor pentru toate natiunile care participa la procesul integrarii economice. Pactul fondator constituit intre natiunile suverane care au hotarat sa isi imparta destinul si sa exercite impreuna o parte importanta a suveranitatii lor, include cele mai importante probleme, menite sa asigure linistea intregului continent; pacea, securitatea, democratia, justitia si solidaritatea.

In ultimii ani revolutia tehnica a transformat profund mediul economic al intregii lumi, Uniunea Europeana inregistrand, de asemenea, rezultate extraordinare care constau in: realizarea unificarii vamale, atingerea unui stadiu avansat de integrare economica si monetara, asigurarea conditiilor pentru crearea in perspectiva a unei politici comune in domeniul relatiilor externe. Toate aceste transformari se datoreaza faptului ca europenii au constientizat dimensiunea provocarilor care depasesc frontierele traditionale ale statelor.

Romania, desenata de geografie la limita estica a Europei si modelata de istorie, nu putea fi nici in aceste vremuri ignorata de valul profundelor transformari care au loc pe plan mondial.

Primii pasi ai Romaniei ca membru al Uniunii Europene au loc intr-un context marcat de dezbaterea asupra Tratatului Constitutional si viitorului Uniunii Europene. La acest proces de dezbatere participa concomitent, statele membre, institutiile europene, reprezentanti ai societatii civile si ai mediului academic. Ca stat membru care a aprobat deja Tratatul Constitutional, Romania va continua sa se asocieze pe fond la dezbaterile pe aceasta tema.

In cadrul dezbaterilor privind viitorul Europei, un rol important l-a reprezentat procesul de elaborare si adoptare a Declaratiei de la Berlin pentru aniversarea a 50 de ani de la semnarea Tratatelor de la Roma, adoptata la 25 martie 2007, de cele 27 de state membre si de institutiile Uniunii. Documentul reprezinta un exercitiu simbolic de recunoastere a realizarilor si beneficiilor Uniunii in decursul a 50 de ani si de solidaritate a statelor membre in jurul unor proiecte si obiective comune pentru viitor.

Uniunea Europeana este purtatorul unor mesaje si politici la care aspira marea majoritate a cetatenilor Globului. Drepturile omului, solidaritatea sociala libertatea de actiune, dreptul la un mediu sanatos, respectarea traditiilor si diversitatilor culturale, lingvistice si religioase, armonizarea traditiei cu progresul constituie pentru europeni un veritabil patrimoniu de valori. Acest patrimoniu ii diferentiaza pe europeni, unii de altii, dar ii uneste atunci cand ii compara cu restul lumii.

Lucrarea se structureaza in doua parti: prima parte cuprinde geneza si evolutia Uniunii Europeane, forma cea mai avansata de integrare economica si a doua parte integrarea regionala a Romaniei cu efectele posibile asupra economiei nationale.

In prima parte este sintetizat drumul parcurs de Uniunea Europeana, incepand de la primele idei, concepute de oameni din diferite timpuri si locuri, diferite clase si categorii sociale, diferite domenii precum: istoric, economic, politic sau social, continuand cu realizarea Uniunii, de la primele forme, culminand apoi, cu dezvoltarea si amplificarea acestei forme de integrare intr-un stadiu in care, nici o alta forma de integrare nu l-a atins pana acum.

Stadiul avansat al acestei forme de integrare coincide cu aderarea Romaniei care, dupa mari si numeroase eforturi a reusit sa inlature problemele care au constituit piedici in bunul mers al integrarii. Procesul de integrare regionala poate fi considerat un motor cu mai multe viteze, in care unele natiuni au atins un stadiu avansat de aplicare a politicilor comune, in special tarile industrializate dezvoltate, in timp ce altele sunt intr-o faza incipienta.

Uniunea Europeana a aparut ca raspunsul cel mai bun la marile probleme ale europenilor, nesolutionate de catre fenomenul globalizarii. Ea este considerata drept cea mai buna polita de asigurare pentru viitorul pacii si libertatii in lume, avand drept obiective asigurarea pacii si prosperitatii, printre realizarile sale numarandu-se piata interna, precum si crearea Spatiului Schengen, al zonei Euro.

Admiterea Romaniei in Uniunea Europeana aduce un plus de siguranta in aceasta parte a Europei, intro lume din ce in ce mai marcata de pericole noi: terorism international; migratie masiva ilegala; trafic de droguri, arme si fiinte umane.

Pentru Romania, primirea in Uniunea Europeana este o sansa extraordinara de a invinge "capcana inapoierii", pentru a realiza modernizarea, ca aspiratie seculara a cetatenilor Romaniei, pentru a ne proteja de presiunile si contradictiile din spatiul mondial, provocate de procesul globalizarii.

Trebuie subliniat faptul ca, data de 1 ianuarie 2007 reprezinta doar un inceputul unei noi etape de dezvoltare, prevazuta cu numeroase si profunde transformari, care ne vor influenta viata si la care fiecare individ din societatea noastra romaneasca va participa, intr-o masura mai mica sau mai mare. Consider ca este foarte important pentru viitorul Romaniei, care de-a lungul existentei sale istorice a trecut prin multe si grele incercari, sa intelegem, in primul rand, sensul schimbarilor care trebuie facute, pentru a asigura dezvoltarea economica a tarii. Totodata cetatenii romani vor avea mai multa incredere in fortele proprii, ceea ce va avea urmari benefice in transformarea societatii, contributia lor la aceste eforturi constituind de fapt, reversul bunastarii vietii pe toate planurile.

CAPITOLUL I

UNIUNEA EUROPEANA

FORMA CEA MAI AVANSATA DE INTEGRARE

1.1. ASPECTE GENERALE PRIVIND EVOLUTIA PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANA

Integrarea economica este un proces, prin intermediul caruia, din punct de vedere economic, doua sau mai multe piete nationale anterior separate si de dimensiuni estimate ca putin adecvate, se unesc pentru a forma o singura piata comuna de dimensiuni mai eficiente. Pentru a se ajunge la acest obiectiv este necesar a se realiza o serie de actiuni de ajustare a structurilor nationale, cu scopul de a ajunge cu minimum de cost social la spatiul ce se pretinde a se integra. Acest proces presupune in mod normal o perioada de tranzitie, mai mult sau mai putin lunga, cu scopul de a se realiza adaptarile necesare. Aceasta perioada tranzitorie este efectiv o etapa de integrare in cadrul caruia, pornind de la un anumit studiu, se impune in mod practic ca necesara transferarea unei parti a suveranitatii nationale catre unele institutii comune, care dobandesc odata cu acestea un caracter supranational.

Pentru a se ajunge la o adevarata integrare economica, este necesara o baza ce consta intr-o politica supranationala. Drept urmare, "procesul integrarii economice impune o coordonare politica mai restransa, care la sfarsit nu poate sa duca decat la o integrare politica"[1]. Procesul de integrare economica poate imbraca diferite forme, fiecare cu avantajele si inconvenientele sale. Posibilele forme de integrare economica pot fi sintetizate in: sistem de preferinte vamale, zone de comert liber, uniuni vamale, uniuni economice, uniuni monetare, uniuni politice. Aceasta clasificare are in vedere rolul si functiile tarifului vamal ca important mecanism de aparare a economiilor nationale si pe aceasta baza regimul de comert existent.

Sistemul de preferinte vamale

Reprezinta o forma de integrare, bazata pe admiterea de catre un ansamblu de teritorii vamale in teritoriul sau, a unor serii de avantaje vamale, neaplicabile la alte zone terte. Printre zonele mai cunoscute se numara: Zona preferentiala a Commonwealth-ului britanic, Teritoriile Uniunii Franceze, Benelux-ul si posesiunile sale.

Zonele de comert liber

Pot fi considerate drept o treapta intermediara intre preferintele vamale si uniunea vamala. Aceste zone sunt formatiuni mai putin stabile, ce se creaza cu un caracter tranzitoriu si care prin forta lucrurilor, vor tinde a se transforma in uniuni vamale sau vor disparea. O zona de comert liber reprezinta un perimetru format din doua sau mai multe tari care dintr-o data sau treptat si-au suprimat obstacolele vamale si comerciale dintre ele, dar mentin fiecare fata de terti propriile tarife vamale si regimuri comerciale. Unicele zone de comert liber in sensul strict sunt Asociatia Europeana a Liberului Schimb si Zona Australia-Noua Zeelanda.

Uniunea vamala

Reprezinta expresia unei integrari mult mai avansate a doua sau mai multe economii nationale initial separate. Aceasta presupune in primul rand, suprimarea imediata sau treptata a obstacolelor tarifare si comerciale din circulatia marfurilor intre statele ce formeaza uniunea. Uniunea vamala inseamna realizarea unui tarif vamal comun fata de terte tari.

Uniunea economica

Este expresia maximei integrari economice a doua sau mai multe economii nationale initial separate. Stabilitatea libertatii comerciale prin eliminarea obstacolelor tarifare si a restrictiilor cantitative in cadrul unei uniuni vamale, conduce in mod inevitabil la aparitia unor largi serii de probleme derivate din existenta a diferite sisteme monetare fiscale, de transport, etc, ale statelor participante. Altfel spus prin consolidarea efectiva a uniunii vamale se ajunge la o uniune economica. Aceasta a fost experienta uniunilor vamale europene din secolul trecut, in principal Uniunea Vamala Germana si Uniunea Vamala Italiana.

Uniunea monetara

Poate fi definita ca "un grup de tari participante care folosesc aceeasi moneda, oferta fiind controlata de o banca centrala unica, moneda detinand toate avantajele: mijloc de schimb universal acceptat, o masura a valorii si un mijloc de rezerva.

Integrarea europeana poate fi considerata ca un proces care evolueaza treptat, inregistrand atat succese cat si regrese. Aceste tendinte pot fi determinate de conjunctura economica a momentului, fie de dezvoltare sustinuta a economiilor statelor implicate in acest proces, fie de recesiunea economica, cu implicatii sensibile asupra procesului de integrare regionala. Exista o serie de progrese ce trebuie realizate pe calea integrarii la baza pietei comune aflandu-se o serie de libertati fundamentale: libera circulatie a marfurilor persoanelor, serviciilor precum si a capitalurilor. Punerea in practica a acestora creeaza loc liber de actiune factorilor pietei, constituind conditiile de baza in crearea si functionarea economiei de piata.

Cetatenii tuturor tarilor comunitare pot avea acces nelimitat la locuri de munca pentru care au pregatirea neceasara si se pot stabili impreuna cu familiile lor in oricare dintre tarile comunitare, daca acolo unde gasesc de lucru sunt conditii mai bune decat in tarile de origine, acestia avand posibilitatea de a beneficia in acelasi timp de o salarizare mai buna. Intro piata unica, intreprinderile pot sa fabrice si sa vanda produsele dupa regimul liberei concurente. De asemenea, tratatele comunitare prevad ca nici un stat nu poate sa acorde cetatenilor proprii un tratament care sa-i favorizeze in raport cu cetatenii altor state comunitare.

Uniunea politica

In comparatie cu dezvoltarea avansata a economiei si a sistemului juridic european, politica, societatea si legea constitutionala au ramas in mare parte organizate in cadrul statului natiune. Faptul ca Uniunea Europeana a devenit un actor global cu identitate clara de exprimare in politicile si interesele internationale este deja o realitate, care poate fi probata prin impactul sau asupra evolutiilor contemporane ale scenei politice si economice europene si internationale. In contextul extinderii Uniunii Europene se intrevad unele provocari de natura noua pentru constructia europeana. Solutiile la asemenea provocari trebuie cautate si elaborate pe plan politic, materializandu-se in edificarea unei uniuni politice

Libera circulatie a marfurilor

Stabilirea unei piete comune impune suprimarea tuturor obligatiilor vamale in ceea ce priveste importul si exportul produselor intre tarile membre. Tratatul asupra CEE a prevazut un calendar detaliat dupa care tarifele vamale trebuiau sa fie progresiv eliminate intr-un interval de 12 ani, dar realizarea acestor deziderate s-a realizat la 1 iulie 1967, cu un an si jumatate mai devreme de catre cele sase tari fondatoare. De asemenea, urmatoarele sase state europene care au aderat ulterior s-au adaptat destul de repede. Asfel, dupa suprimarea barierelor vamale din interiorul CEE, s-a stabilit un tarif vamal comun fata de terti si aplicat la intrarea si iesirea marfurilor in si din spatiul economic comunitar.

In decembrie 1984, s-a incheiat la Consiliul de Ministrii al Comunitatii Europene, un acord cu privire la simplificarea formalitatilor la frontiere. Incepand cu 1 ianuarie 1988, a fost introdus un document comunitar unic, care substituie multiplele formulare utilizate pentru expedierea marfurilor in interiorul Comunitatii. Vanzarea marfurilor este supusa unor interdictii sau obstacole doar dupa trecerea frontierelor, in ceea ce priveste sanatatea, securitatea, protectia consumatorilor sau concurenta, determinand in detaliu calitatea si caracteristicile marfurilor. De asemenea, exista numeroase reglementari, norme tehnice, de securitate si norme calitative care stabilesc reguli comune pentru produsele fabricate in interiorul Comunitatii cat si pentru cele importate. Toate aceste reguli sunt discutate in prealabil in Comitetul European de Normalizare, acest comitet fiind cel care stabileste si propunerile referitoare la taxa pe valoare adaugata si accizele corespunzatoare fiecarui tip de marfa. In cazul in care un stat nu se supune acestor norme comunitare, acesta este chemat in fata Curtii de Justitie a Comunitatii, ale carei hotarari devin obligatorii.

Libera circulatie a lucratorilor

In 1968, s-a stabilit o reglementare in legatura cu libera circulatie a lucratorilor care prevede egalitatea de tratament ce se acorda cetatenilor din statele Uniunii Europene, in ceea ce priveste angajarea in munca, salarizarea si conditiile de munca. Libera circulatie a lucratorilor presupune existenta mai multor tipuri de mobilitate. Asfel, prin mobilitatea geografica, cetatenii Uniunii Europene au dreptul de a se stabili in oricare dintre statele membre pentru a lucra acolo, respectand termenele stabilite prin reglementarea existenta (3 luni pentru cei care cauta de lucru, 5 ani pentru cei ce si-au gasit de lucru, cu posibilitate de prelungire inca 5 ani), iar la pensionare, respectand conditiile impuse de normele in vigoare, cel in cauza poate sa se stabileasca definitiv in tara comunitara unde a avut ultimul loc de munca. Mobilitaea profesionala presupune exercitarea libera a profesiunii pe care o poseda fiecare cetatean, acolo unde doreste, beneficiind in general de acelasi tratament ca si lucratorii nationali.

Dreptul de a se integra semnifica faptul ca lucratorul si familia lui beneficiaza de toate avantajele sociale oferite de tara de primire. Dispozitiile comunitare garanteaza tuturor lucratorilor si membrilor lor de familie o protectie sociala, suficienta in caz de boala, batranete, accident de munca, boala profesionala, somaj, deces in familie. Astfel,"egalitatea juridica a tuturor cetatenilor din statele comunitare stimuleaza aparitia si formarea unui sentiment comunitar, care sustine ideea fundamentala a unificarii europene."

Pentru incurajarea exercitarii dreptului de libera circulatie a lucratorilor din Uniunea Europeana, aceasta promoveaza programe variate de actiune, dintre care se pot aminti: Programul Erasmus (pentru schimburi de experienta si burse acordate studentilor si profesorilor), Programul Science (pentru stimularea cooperarii si schimburilor stiintifice si tehnice), Programul Espirit (pentru strategia europeana in domeniul tehnologiilor informarii).

Libera prestare a serviciilor

Aceasta libertate se refera la cetatenii care practica profesii liberale, precum si lucratorii independenti, asigurand in principiu un tratament egal azilantilor, imigrantilor si celor ce practica temporar aceste activitati, azilantii si imigrantii trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca si cetatenii din tara de primire referitoare la formarea profesionala si diplomele care o atesta. Adoptarea unor legislatii in domeniul recunoasterii reciproce a titlurilor si diplomelor s-a dovedit a fi foarte dificila. In acest sens, s-a pus la punct un sistem care prevede prcurgerea unor stagii de adaptare si sau a unor probe de aptitudini care necesita o cert experienta profesionala. Aceasta conceptie profesionala va conduce in curand, la introducerea unui titlu european in profesia respectiva.

Libera circulatie a persoanelor

Pentru abolirea controalelor la frontierele interne ale Comunitatii, trebuie sa fie incheiate acorduri de cooperare in domeniile dreptului civil, penal si pus la punct un sistem de control la frontierele exterioare ale Comunitatii. In afara de suprimarea controalelor de la frontierele interioare, Acordurile de la Schengen, prevad un control uniform la frontierele exterioare, un regim comun de vize, o atitudine comuna privind dreptul la azil, o sporire a cooperarii intre fortele de politie, in special in domeniul luptei antidrog.

Tratatul de Maastricht prevede stabilirea cetateniei europene, care inseamna ca la alegerile locale pentru Parlamentul European, cetatenii Comunitatii vor vota in orice tara comunitara si vor putea solicita oricarei ambasade a unei tari membre a Comunitatii ajutorul atunci cand se afla in strainatate.

Libera circulatie a capitalurilor si libertatea operatiunilor de plata

Unul din factorii de baza ai desavarsirii pietei interioare si un principiu al realizarii pietei comune, recunoscut de toate statele membre il constituie libera circulatie a capitalurilor.

Statele comunitare au prevazut posibilitatea de a obtine de la Comisia Comunitatii Europene o autorizatie speciala prin care sa se poata lua masurile de protectie care se impun pentru buna functionare a pietei capitalurilor in cazul unor importante miscari de capitaluri pe termen scurt si al aparitiei unor tensiuni pe pietele devizelor sau in ratele de schimb ale acestora. Se poate spune ca "Libertatea operatiunilor de plata reprezinta un corolar firesc al liberei circulatii a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor."

1.1.1. GENEZA UNIUNII EUROPENE

Ideea unei Europe unite a fost sustinuta de-a lungul secolelor de imparati si intelectuali deopotriva, termenul de Comunitate Europeana datand de aproape doua milenii.

Originea ideii de Uniune Europeana se gaseste intr-o multime de proiecte mai vechi de la inceputul secolului XX, unele reusind sa fie puse in practica, altele neavand nici o finalitate concreta. Fiecare proiect prezinta un mod de a gandi si de a vedea evolutia civilizatiei pe continentul european. Pentru inceput amintim ideea privind unitatea europeana pe care o gasim in cercurile filozofice si la vizionari. Dintre acestia, "Victor Hugo este cel caruia ii datoram expresia de Statele Unite ale Europei, dandu-i o interpretare umanista si pacifista. La Congresul stiintelor politice de la Paris, juristul si sociologul francez Anatole Leroy-Bealieu expune ideea Statelor Unite ale Europei prezentand in detaliu modalitati practice de realizare a unei Federatii Europene. In anul 1927, Louis Loucher milita pentru ca prin interventia directa a guvernelor tarilor interesate, sa se formeze carteluri europene ale carbunelui si otelului. In 1929, Aristide Briand, ministru de externe al Frantei, a prezentat in Adunarea Societatii Natiunilor propunerea privind un proiect de creare a Statelor Unite ale Europei. Se urmarea atat stabilirea unui gen de 'legatura federala' intre tarile Europei cat si o anumita 'cooperare economica' intre acestea, in vederea mentinerii pacii si asigurarii dezvoltarii economice pe continent."

In timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, aceste idei au renascut cu mai multa intensitate in gandirea si actiunile multor personalitati politice europene. Generalul de Gaulle declara intr-un discurs ca: "Franta este dispusa in viitor sa faca totul pentru Europa, impreuna cu acei ale caror interese, preocupari pentru aparare si nevoi pentru dezvoltare se conjuga cu ale sale si se pot uni intr-un mod practice si durabil"

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, tarile europene, in preocuparile lor de refacere si modernizare a economiilor, vad in Europa unita o solutie pentru iesirea din haos si pentru asigurarea progresului. Multe personalitati politice vedeau in cooperarea statelor europene calea care sa conduca la evitarea unor razboaie intre aceste tari si asigurarea progresului lor economico-social rapid.

In 19 septembrie 1946, la Universitatea din Zurich, Winston Churchill vorbea despre 'inceputurile Europei' pe baza reconcilierilor care trebuiau sa aiba loc intre Germania si Franta. Mai multe miscari care militau pentru unitate europeana, in 1947 s-au regrupat prin crearea 'Comitetului International de Coordonare a Miscarilor pentru Unificarea Europei', care mai tarziu se va numi 'Miscarea Europeana' .

In mai 1948, la Haga a avut loc primul Congres European ce a reunit 800 de delegati din 19 tari, ale carui lucrari s-au desfasurat in cadrul a trei comisii: politica, economica si culturala, stabilindu-si directiile de actiune pentru viitor in domeniile respective. Atunci s-a pus problema unei zone europene de comert liber si a necesitatii de creare a unor institutii europene (in principal al unui Parlament European si a unei Curti de Justitie).

"Ideea unei organizatii continentale capabile sa depaseasca antagonismele nationale si sa orienteze tarile europene spre procesul de integrare comunitara care vizeaza domenii precum: piata interna, moneda, coeziunea economica, si sociala, politica externa si securitatea, etc., se va materializa prin initiativele lui Altiero Spineli si Jean Monet. Intre timp Richard Coudenhave-Kalergi, cel care a creat miscarea Pan-Europa, pregateste un proiect al Uniunii Europene, care, putin mai tarziu va avea o mare influienta asupra Planului Marshall si consecinte importante pentru fizionomia ulterioara a Europei" .

Planul Marshall a pus bazele unui sistem de cooperare economica ce va fi originea primelor proiecte de integrare europeana. Acest plan, a antrenat schimbari radicale in Europa Occidentala, consolidand in maniera spectaculoasa pozitia SUA ca prima putere mondiala. Istoria planului Marshall incepe in 21 februarie 1947, cand Marea Britanie face un apel la Secretariatul de Stat din Washington, cerand ajutorul SUA de a interveni pe langa aceasta, in elaborarea unui plan care sa impiedice realizarea obiectivului URSS de a obtine rapid hegemonia in tot vechiul continent. La Conferinta de la Moscova din 10 martie acelasi an, a iesit in evidenta clar dezinteresul URSS de a favoriza o reconstructie rapida in Europa Occidentala.

In fata acestei atitudini, Marshall (seful diplomatiei SUA) a luat in consideratie posibilitatea de a extinde Doctrina Truman in toata Europa Occidentala, aceasta doctrina constand in manifestarea unei atitudini ferme a Washingtonului fata de Moscova. Asfel, Marshall, dupa intoarcerea de la Conferinta din Moscova era convins ca daca SUA nu ajuta Europa, aceasta avea sa intre inevitabil in sfera de interese sovietice.

In pregatirea Planului Marshall un rol important l-au constituit studiile informative privind urgentele tarilor din Europa si ajutorul economico-financiar, tehnic si militar pe care SUA trebuia sa-l acorde tarilor respective. Concluzia era clara: Europa necesita un ajutor de cel putin 5000 de milioane de dolari in mai multi ani consecutiv. In argumentarea necesitatii sprijinirii Europei, Marshall a pornit de la situatia economica dezastruoasa cauzata de lipsa resurselor materiale si financiare, acesta stare in care se afla Europa fiind provocata de razboi. Acest plan odata expus avea sa devina ulterior un Plan European de Recuperare, caruia SUA trebuia sa-i acorde tot sprijinul sau. In aceste conditii Europa Occidentala s-a aflat in fata alternativei: sau ajutorul SUA, unica tara cu posibilitati efective de a-l acorda sau o planificare socialista. Asfel, prima alternativa a fost adoptata de catre Europa Occidentala iar a doua de catre tarile din Estul Europei, avand in vedere ca URSS a decis ca SUA sa nu interfereze sfera sa de influenta cu ajutorul Marshall.

Ajutorul acordat Europei Occidentale de catre SUA, nu era deloc intamplator, nici dezinteresat, existand de fapt doua motive esentiale asfel, in primul rand, restabilirea unui nivel de activitate economica cat mai ridicat posibil in Europa antrena o cerere foarte mare de marfuri nord-americane precum si promovarea recuperarii europene pe baza creditelor si donatiilor la scara internationala pana in momentul normalizarii activitatii acestor tari. In al doilea rand, prin sprijinirea Europei era impusa necesitatea contracararii politicii sovietice de a crea o situatie turbulenta in Europa, precum si necesitatea restabilirii economiei europene, vazuta drept o conditie a relansarii economiei americane.

La Universitatea din Harvard, dupa discursul din 5 iunie 1947, reactia statelor de cealalta parte a Oceanului Atlantic a fost imediata. Asfel, in 27 iunie 1947, ministrii afacerilor externe ai URSS, Frantei si Marii Britanii au avut un schimb de puncte de vedere privind pozitia sovietica de a respinge ajutorul american. La 12 iulie 1947, Marea Britanie si Franta au convocat tarile Europei Occidentale la o conferinta la Paris, care s-a finalizat cu constituirea Comitetului European de Cooperare Economica. La 22 sept. 1947 acest comitet dupa depunerea unei munci intense de la constituire, s-a reunit intr-o noua conferinta, prezentand studiul efectuat privind justificarea necesitatilor europene de import din zona dolarului (SUA). Acest studiu a fost remis autoritatilor SUA, analizat in Congresul SUA si finalizat la 3 aprilie 1948, cand Truman a semnat Legea Asistentei Externe, prin care se sprijina Programul de Recuperare Europeana. Asfel s-a initiat oficial planul Marshall, care, tot oficial se va termina la 30 sept 1951, ziua cand s-a decretat dizolvarea Administratiei de Cooperare Economica (ECA), aceasta fiind o agentie federala SUA creata in vederea organizarii ajutorului. In 16 aprilie 1948, s-a semnat la Paris conventia constitutiva a Organizatiei Europene de Cooperare Economica (OECE), care va avea rolul de agentie europeana a planului Marshall si de unde vor pleca viitoarele initiative de cooperare si integrare europeana.

"Membrii fondatori ai OECE au fost initial 16 tari europene - Austria, Belgia, Danemarca, Franta, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Norvegia, Olanda, Portugalia, Marea Britanie, Suedia si Turcia, la care s-au adaugat RFG si Spania. In plus, SUA si Canada au fost admise ca membrii asociati iar Iugoslavia cu statut de observator."

Referitor la favorizarea unei autentice cooperari intra-europene, Planul Marshall a pus in miscare prima conventie intraeuropeana de plati, inca de la inceputurile sale. Ulterior, crearea OECE a permis realizari importante, printre care Uniunea Europeana de Plati si liberalizarea traficului de marfuri si servicii. Pentru multi economisti si oameni politici, Planul Marshall a avut consecinte importante pentru fizionomia ulterioara a Europei.

Jean Monet numit si 'tatal Europei' recunoaste ca Planul Marshall a fost principalul inspirator al politicii de integrare. Semnificativ in conceptia sa este faptul ca adevaratul inceput al cooperarii europene a fost rezultatul conditiilor impuse de SUA in momentul acordarii ajutorului sau.

Planul Marshall, asa cum rezulta din cele prezentate pana acum a marcat inceputul unei importante faze de cooperare in Europa Occidentala. Organizatia Europeana de Cooperare Economica avea drept obiectiv, in afara de administrarea planului, crearea unui mecanism de coordonare a politicilor economice din cele 16 tari beneficiare. Codurile de liberalizare a marfurilor si serviciilor, Uniunea Europeana a Platilor, Acordul Monetar European, Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare, Nomenclatorul Tarifar de la Bruxelles, unic pentru toate tarile din aceasta zona a Europei au insemnat pasi importanti, care aveau sa faciliteze etapa ulterioara a integrarii economice Vest-Europene.

1.1.2. OBIECTIVELE UNIUNII EUROPENE

Printre cele mai importante obiective, care se urmaresc a fi infaptuite se numara urmatoarele:

- Contributia la extinderea economica, cresterea nivelului de trai, crearea de noi locuri de munca, in statele membre;

- Promovarea progresului economic si social, in acest scop instituindu-se piata unica in anul 1993 iar moneda unica a fost lansata in anul 1990;

- Sa afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internationala, prin acordarea de sprijin umanitar statelor nemembre, prin promovarea unei politici externe si de securitate comune;

- Sa instituie cetatenia europeana, care nu inlocuieste cetatenia nationala ci o completeaza, conferind un numar de drepturi civile si politice cetatenilor europeni;

- Dezvoltarea unei zone a libertatii, securitatii si justitiei, bazata pe functionarea corecta a pietei interne si pe libertatea de circulatie a persoanelor;

- Sa existe, sa functioneze si sa se consolideze uniunea, in baza dreptului comunitar, pe baza tratatelor fondatoare si a armonizarii lgislatiei adoptate de catre institutiile europene;

- Promovarea si extinderea cooperarii intre membrii sai, in domeniile: economic, social, comert, politica externa, securitate, justitie.

Realizarea obiectivelor propuse, duce implicit la obtinerea urmatoarelor avantaje, astfel:

- Economiile derivate din productie de serie mare, care sunt rezultatul unei mai mari eficiente economice, bazata pe o dimensiune optima a intreprinderilor, ce permite costuri medii unitare mai mici si prin aceasta posibilitatea cresterii competitivitatii pe piata internationala, fac posibila realizarea unor economii de scara;

- Intensificarea concurentei in cadrul noii piete marite, care este determinata de amplificarea dimensiunilor pietei rezultate din procesul de integrare economica;

- Atenuarea problemelor balantelor de plati prin economisirea de devize convertibile si utilizarea mecanismelor de compensare a platilor;

- Posibilitatea de a dezvolta anumite activitati cum ar fi in domeniul industrial si tehnologic de mare interes la nivel national, realizarea unor mari proiecte hidroelectrice, dezvoltarea noilor industrii si activitati care nu pot fi dezvoltate de tarile mai mici in mod individual, decat in masura mai mica;

- Cresterea puterii de negociere, care se face in raport cu marimea produsului national brut, volumul comertului exterior, capacitate de finantare externa, etc.;

- Formularea mai coerenta a politicii economice nationale;

- Transformarile structurale antrenate de integrarea economica se regasesc in toate domeniile de activitate precum in industrie, agricultura, domeniul fiscal, de credit, educational, al administratiei publice;

- Posibilitatea de a obtine o accelerare a dezvoltarii economice si a unui nivel mai ridicat de utilizare a factorilor de productie.

1.2. SINTEZA PROCESULUI DE INTEGRARE EUROPEANa

Caracterizat prin trasaturi originale si specifice, ce constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene, anul 1950, poate fi considerat ca fiind inceputul procesului de integrare europeana, cand ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, a propus implicarea catorva state europene intr-un proiect de cooperare mai stransa, comparativ cu formele traditionale existente la acel moment.

Prin acest nou tip de cooperare se presupunea transferul de suveranitate catre o organizatie cu puteri de constrangere asupra membrilor sai. Initiativa a constat in integrarea productiei de carbune si otel a Frantei si Germaniei, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene. Acesta a fost primul pas catre o cooperare largita, o integrare sectoriala ce au influientat si alte sectoare economice.

Crearea Pietei Comune (1955-1957) si a Comunitati Europene (1958-1971)

Dorinta comuna a Frantei, Germaniei, Belgiei, Luxemburgului, Olandei si Italiei de a nu mai fi implicate niciodata intr-un razboi intre ele, a dus la nasterea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO), in urma tratatului de la Paris, semnat in 18 aprilie 1951 si care a intrat in vigoare la 25 iulie 1952. Aceasta este considerata prima structura de integrare europeana ce introduce un sistem cvasi federal si, totodata, structura initiala din care s-a dezvoltat Uniunea Europeana. O relansare in forta a initiativei europene a avut loc in cadrul conferintei de la Messina, la care ministrii afacerilor externe ai CECO au cazut de acord asupra infiintarii unei uniuni economice bazata pe o piata comuna si asupra crearii unei organizatii pentru energia atomica.

Planul CECO propunea existenta unei autoritati tutelare, o Inalta Autoritate, in fapt un organism executiv supranational, care sa detina un oarecare control direct asupra industriilor respective, lansandu-se asfel procesul de integrare economica. Comunitatea Economica a Carbunelui si Otelului "a fost inca de la inceput un prim pas si nu un tel in sine", reprezentand un exemplu pentru adeptii uniunii europene de a crea " o serie de asociatii functionale care puteau fuziona ulterior."

Anul 1955 constituie momentul cand cei sase membrii ai CECO au decis infiintarea Comunitatii Economice a Energiei Atomice (Euratom). Marea Britanie a participat la primele negocieri, dar in noiembrie 1955 s-a retras. Crearea Comunitatii Economice Europene si a Euratom au semnate in urma Tratatului de la Roma in martie 1957 si au intrat in vigoare in 1958.

Tratatul de la Roma, privind CEE, propunea urmatoarele obiective: promovarea unei dezvoltari continue, armonioase, si echilibrate, stabilitate sporita, relatii stranse intre state, imbunatatirea conditiilor de munca si de viata in Comunitate, dezvoltarea armonioasa a regiunilor, toate acestea fiind conditionate de asigurarea unui climat de pace si libertate si de gasirea modalitatilor prin care sa se poata realiza aceste obiective.

"La 25 martie 1958 intra in vigoare Tratatul de la Roma, un an mai tarziu realizandu-se prima scadere de 10% a taxelor vamale in interiorul CEE, doi ani mai tarziu avand loc prima aliniere a taxelor vamale ale celor sase state la tariful extern comun. In aprilie 1965 se semneaza tratatul de fuziune a executivelor celor trei Comunitati Europene: CECO, CEE si CEEA" . Realizarea Pietei Comune, conform tratatului presupunea urmatoarele :

- Inlaturarea barierelor comerciale, tehnice, fiscale sau administrative intre tarile respective, ceea ce se numeste integrare negativa;

- Elaborarea privind circulatia libera a celor patru componente ale pietei, un proces de armonizare a reglementarilor nationale, de stabilire si aplicare a unor politici comune, ceea ce se numeste integrare pozitiva;

- Permanenta ajustare si adaptare la schimbari;

- Completa integrare a pietelor nationale si formarea unei adevarate piete unice;

"Primul stadiu al integrarii economice, care urma sa se incheie in doisprezece ani, conform prevederilor Tratatului de la Roma, se incheie in iulie 1968, cu 18 luni mai devreme, prin constituirea uniunii vamale a Celor Sase, cu eliminarea totala a taxelor vamale si stabilirea unui tarif vamal extern comun. S-au mai mentinut cateva cote la nivel national, pentru asa-zisele bunuri sensibile. De asemenea, in aceasta perioada, politica agricola comuna (PAC) a stabilit regulile pentru libera circulatie a produselor agricole."

Asfel, prin realizarea pietei comune, statele Comunitatii Europene au reusit sa realizeze un spatiu economic omogen, in care s-au suprimat barierele vamale si comerciale.

Incepand cu anul 1950, gradul de integrare europeana a crescut progresiv, atat din punct de vedere geografic (integrare pe orizontala), prin aderari succesive, cat si din punct de vedere al dezvoltarii de politici si structuri institutionale comune (integrarea pe verticala). Asfel, pornind de la o comunitate economica cu sase membri, s-a ajuns in acest moment la o uniune formata din 27 de membri.

Integrarea vazuta sub aspectul extinderii geografice s-a desfasurat in mai multe valuri succesive de aderare.

Prima extindere (1972-1980)

Dupa infiintarea Comunitatii Economice Europene, care in comparatie cu alte organizatii internationale existente la acel moment, prezinta un element de noutate, si anume caracterul supranational al acesteia, reprezentat de transferul de competente catre o institutie responsabila cu luarea de decizii, indiferent de consensul statelor membre, a urmat o perioada caracterizata de evenimente si schimbari majore pe plan mondial. Aceasta perioada, este una de consolidare, urmata de o incetinire a procesului de integrare sau chiar de blocare. In ciuda acestui fapt, in 1970 incep negocierile pentru aderarea a patru state: Danemarca, Irlanda, Norvegia si Marea Britanie.

Cele doua socuri petroliere, din 1973 si 1979/1980 si crizele mondiale induse de acestea, prin renuntarea in 1973 la sistemul Bretton Woods de cursuri fixe si trecerea la sistemul cvasi-generalizat, de cursuri flotante, prin revenirea la anumite masuri protectioniste in comertul mondial, au avut un impact puternic asupra economiei europene, "instalandu-se un fel de euro-pesimism" . Totodata, cea mai importanta realizare a aplicarii Tratatului de la Roma ramane crearea uniunii vamale, aplicarea restului de prevederi fiind "uitate" sau amanate. Pe plan European, s-a remarcat semnarea in 1972 a tratatelor de extindere cu Danemarca, Irlanda, Marea Britanie si Norvegia. Ulterior, Norvegia a respins aderarea, ramanand oficial, doar celelalte trei state din 1973.

Anul 1972, este momentul relansarii Uniunii Economice si Monetare cu hotararea de a limita marjele de fluctuare a schimburilor si de a adopta o noua orientare politica conjuncturala. In 1978, cele noua state membre ale CEE au reluat proiectul de integrare monetara si au infiintat Sistemul Monetar European, intrat in vigoare in martie 1979. Obiectivul principal al acestui sistem a fost crearea unei mai bune stabilitati monetare in cadrul Comunitatii. Acest sistem prevede o anumita paritate a monedelor, unele fata de altele, fata de care le era permis sa fluctueze in limite foarte reduse, desi le era permisa fluctuatia in raport cu monedele din afara, reprezentand "un compromis intre cursul de schimb flexibil si cel fix" , un sistem cu flexibilitate limitata, "un pas catre o uniune monetara" . Caracteristicile principale ale sistemului Monetar European sunt urmatoarele: Etalonul Comun; Mecanismul Cursului de Schimb (MCS); Fondul European de Cooperae Monetara (FECOM).

A doua extindere (1981-1985)

Dupa succesul economic al Pietei Comune din anii '60 ai secolului trecut, extinderea Comunitatii Europene a constituit principalul factor de dinamism caracteristic anilor '70 -'80. In aceasta perioada, trei tari mediteraneene duc tratative de aderare la CEE, iar Grecia fiind cel de-al zecelea membru care adera la UE in 1981. De asemenea, tot in aceasta perioada s-a adoptat pasaportul uniform pentru cetatenii statelor membre. Dupa prima alegere care a avut loc in 1979, se inregistreaza cea de-a doua alegere cu sufragiu universal a Parlamentului de la Strasbourg.

Semnarea Acordurilor de la Schengen privind libera circulatie pe teritoriul Uniunii, avand drept obiective "armonizarea politicilor si intrepatrunderea sistemelor judiciare, administrative si politienesti" marcheaza incheierea aceastei perioade.

A treia extindere (1986-1995)

Anul 1986, este momentul reechilibrarii pozitiei Comunitatii in raport cu Europa geografica, prin aderarea Portugaliei si Spaniei la CEE.

Pentru a da un "nou imbold constructiei europene, dupa zece ani de letargie,"[17]Jaques Delors, "un entuziast adept al uniunii economice " are initiativa unei Carte Albe care continea aproape 300 de propuneri de directive, regulamente si activitati pentru relizarea unei "adevarate piete interne europene" pana la 1 ianuarie 1993. Cartea Alba a fost adoptata in decembrie 1985, fiind considerata "textul fondator al actului Unic European."

Prin Actul Unic European se convine asupra continuarii integrarii economice, stabilindu-se, printre altele, necesitatea unui grad mai mare de coordonare intre statele membre cu privire la politica economica si la politica externa unitara. Amendamentele aduse Tratatului de la Roma prin Actul Unic European, pentru "desavarsirea pietei interne" se refera la :

- Luarea deciziilor cu majoritate calificata, nu cu unanimitate, cu unele exceptii privind masurile fiscale, in problemele referitoare la Piata Interna, cercetare tehnologica, coeziune economica si sociala si imbunatatirea conditiilor de munca;

- Introducerea principiului subsidiaritatii, conform caruia se transfera la nivel comunitar numai acele competente care se refera la chestiuni ce pot fi rezolvate mai bine la acest nivel.

Marea Piata Unica este spatiul european caracterizat prin existenta unei miscari libere a produselor, serviciilor si factorilor de productie. Desavarsirea Pietei Interne presupune inlaturarea tuturor barierelor administrative, tehnice, fiscale si a celorlalte reglementari comerciale, precum si libera circulatie a fortei de munca si a capitalului. Eliminarea obstacolelor din calea liberei circulatii a bunurilor, capitalului si persoanelor presupune o serie de avantaje care s-au avut in vedere :

» O alocare eficienta a resurselor - miscarile de capital in cadrul noului spatiu poate determina un echilibru mai stabil intre depuneri si investitii, nevoile de finantare putand fi satisfacute in mai mare masura, iar depunatorii avand la dispozitie mai multe posibilitati de economisire. Tendinta de apropiere a dobanzilor duce la disparitia unei "cauze de convulsie concurentiale"[24], de asemenea, o miscare libera a fortei de munca poate limita somajul de proportii din anumite regiuni, dezvoltarea investitiilor straine directe, contribuind la ameliorarea repartizarii spatiale a locurilor de munca;

» O mai mare eficienta productiva - concurenta mai puternica determina firmele sa-si foloseasca rational factorii de productie, sa fie inovatoare, sa creasca productivitatea, toate acestea fiind in favoarea consumatorilor. De asemenea, o extindere geografica a pietei poate duce la regruparea firmelor nationale sau europene si cresterea capacitatilor de productie, beneficiind de economii de scara prin reducerea costurilor.

Libera circulatie a produselor industriale si agricole - pricipalele obstacole in calea liberei circulatii erau barierele fizice, cele tehnice si cele fiscale:

» "Barierele fizice sunt controalele vamale ale circulatiei bunurilor si indivizilor unei tari"[25]. Acestea urmaresc daca toate impozitele indirecte au fost corect platite si de asemenea, protejarea cetatenilor unei tari de amenintarile teroriste si importurile de droguri.

» "Barierele tehnice reprezinta legi si reglementari impuse de state cu privire la unele bunuri, din considerente de securitate, sanatate si protectie a mediului."[26] Barierele tehnice se refera la standarde de calitate, de mediu, reguli privind protectia sanatatii si sigurantei la locul de munca, prin respectarea carora se ajunge la realizarea unei "piete uriase pentru firmele capabile sa respecte cerintele-voluntare su obligatorii."

» Barierele fiscale reprezinta "diferitele rate de taxare aplicate bunurilor si serviciilor in tarile membre"[28], un impozit indirect ridicat descurajand consumul produsului impozitat, si inclusiv importul acestuia. Barierele fiscale distorsioneaza fluxurile de bunuri datorita diferentelor dintre impozitele pe consum, determina orientare capitalurilor si alocarea resurselor, ca urmare a diferentelor in impozitare firmelor, influienteaza fluxul miscarii de bani, ca urmare a diferentelor in impozitarea economiilor populatiei si influienteaza concurenta.

Libera circulatie a capitalurilor - principalele forme ale circulatiei capitalurilor sunt investitiile directe, plasamentele de portofoliu si depozitele bancare in strainatate. Deoarece s-a acordat o mai mare importanta liberalizarii comertului cu bunuri, procesul de liberalizare a circulatiei capitalurilor s-a relizat "lent si trepat,"[29] primele directive din 1960 si 1962 au avut in vedere miscarea capitalului sub forma investitiilor directe, creditelor comerciale pe termen scurt si comertul cu actiuni cotate la bursa, avand restrictii ca: emiterea si plasarea de actiuni si operatiunile legate de balanta de plati. Cartea Alba se refera la eliminarea tuturor restrictiilor care mai existau asupra miscarilor de capital si crearea unei piete unice a serviciilor financiare. Astfel, directiva din iunie 1988, cu intrare in vigoare in iulie 1990, introduce o lista revizuita de liberalizari neconditionate de capital in care s-au inclus noi tranzactii, pentru ca dupa aceasta data, circulatia capitalului in Comunitatea Europeana sa devina libera, cu mici exceptii de liberalizari neobligatorii, pentru protajarea cursului valutar.

Liberalizarea prestarilor de servicii Datorita varietatii mari de servicii oferite pietei si multiplelor obstacole in calea libertatii prestarilor de servicii, integrarea presupune multe eforturi."[30]Abordarea prestarilor de servicii intre tari se realizeaza in functie de natura acestora, astfel, dupa felul serviciilor si al modului de "livrare" putem distinge : serviciile pure, prestate de catre o tara unei alte tari; comunicatiile postale, telefonice, serviciile oferite consumatorilor, indiferent de originea acestora, pe teritoriul unui anumit stat; serviciile oferite de catre persoane provenind dintr-o anumita tara, dar aflata pe teritoriul altei tari; serviciile de comercializare a unor marfuri, sevicii financiare, de consultanta, de asigurari.

In cadrul uniunii, liberalizarea serviciilor s-a realizat in cadru larg al integrarii economice si programului de realizare a pietei interne, stabilindu-se reguli comune, in mod gradual, in domenii precum: transporturi, servicii financiare, serviciile de asigurari.

Liberalizarea achizitiilor publice - Rezolvarea corecta a liberalizarii in domeniul achizitiilor publice presupune crearea unui mediu competitiv pentru oferte, indiferent de originea nationala sau straina a acestora. Coordonarea procedurilor nationale s-a facut prin dirctivele adoptate in perioada 1989-1993, care au fost amendate de mai multe ori in cadrul GATT si OMC.

Libera circulatie a persoanelor - Libertatea de miscare a persoanelor in calitate de forta de munca si de factor de productie se refera la[32]: libertatea de miscare a lucratorilor, inclusiv a liber-profesionistilor, ceea ce presupune inlaturarea controlului la frontiere in interiorul Comunitatii si inlaturarea altor bariere care se refera la accesul locului de munca, la securitatea sociala de care pot beneficia atunci cand migreaza.

Marea Piata Unica, a carei scop fundamental este cresterea bunastarii economice, s-a dovedit a fi una din marile realizarile Uniunii Europene. Referitor la momentul 1989, al caderii "Cortinei de Fier", acesta a coincis cu momentul revizuirii structurii interne si obiectivelor Comunitatii Europene, ridicandu-se problema daca CE ar trebui sa franeze sau sa accelereze procesul sau de dezvoltare. Germania a fost statul care a inclinat balanta, apus problema integrarii inaintea propriilor probleme si a decis, de acord cu Franta, accelerarea integrarii economice si monetare, o mai stransa cooperare in politica externa si in schimbarile constitutionale care impuneau noi amendamente Tratatului de Roma.

Semnarea Tratatului de la Maastricht a reprezentat "cea mai importanta decizie a celor douasprezece tari, de la constituirea Pietei Comune pana in prezent"[33], reprezentand, dupa Actul Unic European, a doua revizuire fundamentala a Tratatului de la Roma.

Tratatul de la Maastricht, semnat in anul 1992 si ratificat in anul 1993, a introdus urmatoarele prevederi: crearea Ununii Europene; recunoasterea cetateniei europene; introducerea principiului subsidiaritatii; extinderea campului de aplicare a procedurii de vot prin majoritate calificata in cadrul Consiliului European ; introducerea procedurii de codecizie, prin extinderea competentelor Parlamentului European; introducerea mecanismelor de integrare diferentiata (uniunea economica si monetara, apararea, politica sociala).

Tratatul de la Maastricht este considerat oficial ca Tratatul privind Uniunea Europeana, stabilind functionarea UE pe trei piloni, consemnati astfel:

Pilonul I - Comunitatea Europeana C.E. (comunitar)

»Cetatenia Europeana

»Libera circulatie a bunurilor , serviciilor, persoanelor si capitalurilor

»Uniunea economica si monetara

»Protocolul social al CE-11

»Adaptarea constitutionala

»Aplicarea metodelor comunitare si a deciziilor Curtii de Justitie

Pilonul II - Politica Externa si de securitate Comuna P.E.S.C.(interguvernamental)

Pilonul III - Cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne

»Controlul persoanelor la frontiera

Tratatul de la Maastricht adopta propunerile Rapotului Delors (aprilie 1989), care prevedea o evolutie in trei etape:

Etapa I (1iulie 1990 -31 decembrie 1993), in care s-au realizat:

» Piata Interna (1 ianuarie 1993);

» stabilirea orientarilor comune ale politicii economice in domeniul monetar si  bugetar;

» participarea tuturor devizelor la mecanismul de schimb al SME;

» o mai buna cooperare intre bancile centrale;

» pregatirea si ratificarea Tratatului de la Maastricht.

Etapa a II-a (1 ianuarie 1994 - 31 decembrie 1998), in care s-au urmarit punerea in aplicare a programelor multianuale pentru evitarea unei rate mari a inflatiei si reducerea deficitului bugetar, realizandu-se urmatoarele:

» consolidarea coordonarii politicilor economice cu supraveghere reciproca;

» s-a infiintat Institutul European Monetar;

» se adopta denumirea noii monede unice si statutul juridic al acsteia;

» se stabileste noul mecanism european.

Etapa a III-a (din 1 ianuarie 1999), etapa introducerii progresive a noii monede. Se stabilesc:

» orientari ale politicii economice care sa devina hotarari limitative pentru statele membre;

» fixarea irevocabila a paritatilor, prealabila disparitiei devizelor nationale in favoarea monedei unice;

» infiintarea Bancii Centrale Europene, care determina si aplica politica monetara comuna.

A patra extindere (1995-2003)

Perioada debuteaza cu aderarea a trei noi membrii: Austria, Finlanda si Suedia si cu intrarea in vigoare a Acordurilor de la Schengen, privind circulatia libera a persoanelor intre sapte state membre: Belgia, Franta, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia si Spania. De asemenea, sunt invitate pentru prima data la o sedinta de lucru Tarile Europei Centrale si de Est, moment in care se adopta Cartea Alba intitulata "Pregatirea Tarilor asociate din Europa Centrala si de Est pentru integrarea in piata interna a Uniunii" . Consiliul confirma, de asemenea, constituirea unui "grup de reflexie" , in vederea pregatirii pentru anul urmator a unei conferinte interguvernamentale care sa discute revizuirea unor parti ale Tratatului de la Maastricht. La Summit-ul de la Bruxelles din 1 mai 1998, are loc selectia tarilor pentru Euro, fiind admise 11 tari participante la moneda unica (Grecia neindeplinind conditiile iar Danemarca, Marea Britanie si Suedia au refuzat participarea). Tot in aceasta perioada ia fiinta Banca Centrala Europeana. "Rolul Bancii Centrale Europene este acela de a controla, prin instrumente si proceduri financiar-bancare, politica monetara unica a UE, pentru a asigura stabilitatea preturilor, supravegherea functionarii SME si utilizarea monedei unice."

S-au stabilit principiile juridice ale trecerii la moneda Euro (1 ianuarie 1999 - 31 decembrie 2001) si anume: principiul continuitatii contractelor; principiul fungibilitatii moedei Euro si a monedei nationale; principiul "nici interdictie - nici obligatie" in utilizarea monedei Euro in forma scripturala in perioada de tranzitie; principiul continuitatii intre ECU si EURO; principiul non-discriminarii intre Euro si moneda nationala. Din acest moment se poate afirma ca s-a format o uniune monetara, definita ca "un grup de tari participante care folosesc aceeasi moneda, oferta fiind controlata de o banca centrala unica" , moneda detinand toate avantajele: mijloc de schimb universal acceptat, o masura a valorii si un mijloc de rezerva.

Beneficiile uniunii monetare pot fi analizate din perspective a trei puncte de vedere: Inlaturarea riscului valutar; reducerea costului tranzactiilor; o mai mare stabilitate a preturilor. "Principalul dezavantaj al uniunii monetare este pierderea de catre tarile membre a dreptului de a folosi politicile monetare si cursurilor de schimb ca mijloc de atingere a obiectivelor politicii interne" .

La sedinta inaugurala a Conferintelor ministeriale interguvernamentale desfasurata la Bruxelles, s-au deschs negocierile de aderare cu: Malta, Romania, Slovacia, Letonia, Lituania si Bulgaria.

Anul 2002 debuteaza cu punerea in circulatie a monedei unice EURO, in cele 12 state, membre ale Zonei Euro si se incheie cu recomandarea Comisiei Europene ca negocierile de aderare sa fie incheiate cu urmatoarele state: Cipru, Republica Ceha, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Slovaca, Slovenia si Ungaria, pentru ca acestea sa poata adera in 2004. Se remarca progrese considerabile in deschiderea pietelor energetice, modernizarea politicilor concurentiale si acordul asupra patentului comunitar.

Consiliul European propune, ca urmare a incheierii cu succes a negocierilor de aderare cu cele zece tari, semnarea Tratatului si Actului de Aderare la Atena in 16 aprilie 2003, urmand ca ele sa devina state membre UE, incepand cu data de 1 mai 2004.

A cincea extindere (2004-2006)

Un proces major, declansat dupa renuntarea la practicile economice comuniste de catre tarile central si est-europene, a fost cel de asociere a acestora la  UE. Din partea UE s-a optat pentru o formula partiala, graduala, de integrare economica, si anume, asociere pana la constituirea in aceste tari a unor structuri economice, care sa permita ulterior integrarea deplina cu efecte benefice de ambele parti.

Extinderea Uniunii Europene din luna mai 2004, cu alti 10 membrii a creat o noua etapa in dezvoltarea acestei cu efecte in plan economic, social si institutional. Dezvoltarea precara a noilor tari admise care se mai confrunta cu economii de tranzitie si produsul intern brut pe locuitor in cele 10 tari noi aderate, fiind cu mult mai scazut decat cel existent in Uniunea Europeana, ceeaza probleme si in structura alocarii fondurilor.

Modificarile aparute la nivelul Uniunii Europene, odata cu aderarea Ciprului, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Maltei, Poloniei, Slovaciei, Sloveniei si Ungariei sunt cresterea numarului populatiei si a PIB pe locuitor. De asemenea, in aceste state costurile cu forta de munca sunt scazute, ceea ce determina un nivel de trai scazut pentru aceste tari, precum si probleme pentru celelalte 15 tari care prevad numeroase migrari.

Strategia Comisiei Uniunii Europene privind tarile Europei Centrale si de Est contine o serie de masuri impotante, care trebuie realizate efectiv: intensificarea dialogului politic, initiat deja cu tarile din aceasta parte a continentului, sublinierea caracterului multilateral al acestui dialog pentru dezvoltarea unui concept european comun in problemele internationale de interes reciproc; admiterea observatorilor din tarile asociate la convorbirile de politica externa ale Uniunii Europene; accelerarea si intensificarea masurilor menite sa deschida mai multe piete europene; organizarea unei conferinte comune cu tarile asociate pe teme de interes paneuropean; participarea alaturi de tarile Uniunii Europene, ale Asociatiei Economice de Liber Schimb, ale Spatiului Economic European, cu scopul de a armoniza nivelurile liberalizarii comerciale; perfectarea unui nou sistem de protejare investitiilor pentru stimularea acestora si indepartarea temerilor potentialilor investitori; coordonarea planificarii si finantarii constructiilor de retele de transport transcontinental (drumuri, facilitati vamale, retele energetice, retele de telecomunicatii).

Sprijinul acordat de Uniunea Europeana statelor din centrul si estul continentului s-a axat in principal pe restructurarea economica si deschiderea mai mare a pietelor occidentale pentru produsele din tarile asociate, cotele de import ale UE crescand anual.

Anul 2004 a adus Europa "in fata realizarii celui mai ambitios proiect al Uniunii Europene, reunificarea continentului European, divizat in urma ultimei conflagratii mondiale" . Dupa mai bine de cinci decenii de la Declaratia Schuman (9 mai 1950) se poate afirma ca extinderea "ajuta la indeplinirea visului parintilor fondatori ai Uniunii Europene: o Europa unita si libera" .

Aderarea Romaniei si Bulgariei ( 1 ian. 2007

In perspectiva aderarii Romaniei si Bulgariei la UE, se poate spune ca pentru ambele tari, aderarea inseamna renuntarea la politica comerciala in detrimentul celei comune. In ciuda evidentelor progrese pe care cele doua state le-au inregistrat pe calea reformelor, acestea prezentau decalaje mari de dezvoltare, comparative cu Uniunea Europeana a celor 15 state membre (E-15). La sfarsitul anului 2004, Consiliul European de la Bruxelles confirma incheierea negocierilor de aderare cu Romania. In 13 aprilie 2005, Parlamentul European da avizul de conformitate in vederea semnarii Tratatului de Aderare a Bulgariei si Romaniei iar in 25 aprilie, Bulgaria si Romania semneaza, la Luxemburg, Tratatul de Aderare la Uniunea Europeana, data de 1 ianuarie 2007 fiind considerata ca data finala pentru aderarea celor doua state.

La 1 ianuarie 2007, Romania si Bulgaria au aderat la Uniunea Europeana ca membre cu drepturi depline. De la aceasta data, Uniunea Europeana este o comunitate ce reuneste 27 de state membre si o populatie de 492,8 milioane de locuitori si care are 23 de limbi oficiale.