Multilingvismul in parlamentul european

MULTILINGVISMUL IN PARLAMENTUL EUROPEAN

Intr-o institutie comunitara precum este institutia Parlamentului European, si la nivelul extins al Uniunii Europene, in cadrul careia lucreaza mii de oameni proveniti din toate cele 27 de tari membre ale Uniunii Europene, comunicarea prin intermediul multilingvismului reprezinta panza de paianjen care mentine activitatea angajatilor institutiilor in starea ei perfecta de functionare. In Parlamentul European, fiecarei limbi comunitare i se acorda aceeasi importanta, iar pentru aceasta toate documentele parlamentare sunt publicate in toate limbile oficiale ale Uniunii Europene si fiecare deputat are dreptul de a se exprima in limba oficiala pe care o prefera. S-a hotarat ca nici un efort nu este prea mare pentru a garanta transparenta si accesibilitatea lucrarilor sale pentru toti cetatenii europeni. " Inclus in tratatele europene, multilingvismul reflecta diversitatea culturala si lingvistica din cadrul Uniunii Europene "[1]. Acesta face ca institutiile europene sa fie mai accesibile si mai transparente atat pentru cetatenii sai, cat si pentru reprezentantii structurilor europene, aceasta reprezentand o garantie a modului democratic de functionare.

Lucrarile se desfasoara in limbile oficiale, cu traducere simultana, si documentele oficiale trebuie traduse, de asemenea, in toate aceste limbi, fapt ce ingreuneaza destul de mult activitatea curenta si creste costurile de functionare ale institutiei. Pentru ca toate aceste demersuri sa aiba efectul dorit, un procent destul de mare din cadrul angajatilor Uniunii lucreaza numai in domeniul traducerilor, iar prin grija lor, toate documentele Parlamentului se redacteaza in limbile oficiale. In cadrul activitatilor parlamentare, toti deputatii au dreptul sa se exprime in limba oficiala pe care o aleg, acestia neavand grija invatarii tuturor limbilor vorbite in statele europene. Interventiile in una dintre limbile oficiale se interpreteaza simultan in fiecare dintre celelalte limbi oficiale si in orice alta limba pe care Biroul o considera necesara. Parlamentul European se distinge de celelalte institutii ale Uniunii prin obligatia sa de a asigura cel mai inalt grad de multilingvism. Toti cetatenii europeni trebuie sa poata avea acces la legislatia care ii priveste in mod direct, in limba lor materna[2]. In plus, deoarece fiecare cetatean al Uniunii are dreptul de a fi ales deputat european, nu este obligatoriu ca deputatii europeni sa cunoasca la perfectie o limba de circulatie. Normele aplicabile in cadrul Parlamentului European recunosc, in mod expres, dreptul fiecarui deputat de a consulta documentele parlamentare, de a urmari dezbaterile si de a se exprima in propria sa limba. Pe de alta parte, in calitate de legislator, Parlamentul European are obligatia de a garanta o calitate ireprosabila pentru toate textele de lege pe care le adopta, si asta in toate limbile comunitare. De asemenea, aceste dispozitii le permit tuturor cetatenilor europeni sa poata urmari lucrarile parlamentare, sa poata adresa intrebari si primi raspuns in limba lor materna.

Iar metoda prin care orice cetatean european reuseste sa gaseasca orice fel de informatie privitoare la institutiile europene, din orice orasdin lume fara a se deplasa, este accesarea site-ului Parlamentului European, spre exemplu, sau oricare alta institutie comunitara, in care gaseste orice informatie despre acestea in oricare dintre limbile oficiale.

Primul regulament adoptat de Comunitatile Europene in 1958 stabilea ca limbi oficiale ale institutiilor sale germana, franceza, italiana si olandeza, acestea fiind limbile tarilor sale fondatoare si anume Germania, Belgia, Franta, Italia, Luxemburg si Tarile de Jos. Apoi, cu fiecare extindere, au fost integrate limbile noilor state membre. In 1973 au fost adaugate engleza, daneza si irlandeza, aceasta din urma doar ca "limba a tratatelor", ceea ce inseamna ca au fost traduse doar tratatul de aderare al Irlandei si textele fundamentale referitoare la aceasta tara . Urmatoarele limbi comunitare au fost greaca, in 1981, spaniola si portugheza, in 1986, finlandeza si suedeza, in 1995, si estona, ungara, letona, lituaniana, malteza, polona, ceha, slovaca si slovena, in 2004. Incepand cu 1 ianuarie 2007, dupa aderarea Romaniei si a Bulgariei, s-au introdus si limbile romana si bulgara, Uniunea Europeana numara 23 de limbi oficiale. Tot atunci, irlandeza a devenit limba oficiala. Cu 23 de limbi oficiale, sunt posibile peste 506 combinatii lingvistice, deoarece fiecare limba poate fi tradusa in alte 22 de limbi. Pentru a face fata acestei provocari, Parlamentul European dispune de servicii performante de interpretare, traducere si verificare a textelor juridice. De asemenea, au fost elaborate norme stricte pentru garantarea eficacitatii acestor servicii si pentru mentinerea unor costuri bugetare rezonabile.

Cat de lung este drumul parcurs de la inceputul anilor '50, cand in cadrul institutiilor Comunitatii Europene nu se vorbeau decat patru limbi! Astazi, in Parlamentul European, sunt folosite nu mai putin de 23 de limbi oficiale, ceea ce reprezinta, in sine, o adevarata provocare lingvistica.