Posibilitatea si oportunitatea integrarii economice a Romaniei in U.E.

Posibilitatea si oportunitatea integrarii economice a Romaniei in U.E.

Procesul complex al trecerii dinspre economia de comanda spre cea de piata impune utilizarea unor metode, cai si instrumente interne specifice, care conjugate cu cele impuse de evolutiile externe, ofera adevarata dimensiune a transformarilor. In acest context , asocierea si integrarea economica a Romaniei in structurile U.E. face parte din arsenalul utilizat in vederea atingerii scopului propus : asigurarea trecerii spre noile structuri economice institutionale proprii economiei de piata, cu costuri sociale si materiale minime, prin utilizarea modelelor teoretico-pragmatice oferite de dezvoltarile economiei de piata in cadrul economiilor dezvoltate din U.E.

Integrarea economica, prin forma ei specifica initiala de realizare si integrare comerciala, este privita sub un dublu aspect : ea constituie inainte de toate o etapa in cadrul procesului complex de apropiere a economiei romanesti de gradul si nivelul de dezvoltare al celor vest europene, un moment in pregatirea integrarii totale[1] in structurile U.E., ea este, in acelasitimp, modul prin care dezvoltarea economica interna se ansambleaza dezvoltarii economice mondialeprin intermediul unei grupari regionale de importanta si dimensiunile U.E.

Asocierea Romaniei la structurile integrative ale U.E este privita drept un proces istoric dezvoltat in cadrul tendintelor simbolice de crestere in complexitate si dimensiune spatiala ( geografica ) a fenomenului integrarii vest-european. Ea poate fi interpretata drept o etapade tranzitie spre integrare, etapa in cadrul careia partile, Romania si U.E., trebuie sa-si stabileasca prioritatile, capacitatea si in ultima instanta sa-si exprime vointa ferma de a se angaja in procesul complex si nu lipsit de dificultate al integrarii.

Dobandirea statutului de membru asociat nu a impus indeplinirea unor criterii certe de ordin economic sau politic, altele decat cele generale privind apartenenta geografica la continentul european sau existenta democratiei, iar statutul de membru asociat conferastatelor care l-au dobandit dreptul de a deveni membru cu drepturi depline, dar nu obliga Uniunea la a accepta cererea de aderare.

O tara candidata care a dobandit acest statut poate sa ramana in afara schemelor integrative o perioada de timp indelungata, cum este cazul Greciei care a avut statutul de membru asociat inca din anul 1961, fiind admisa doar in anul 1981, sau al teritoriilor asociabile din Commonwealth-ul britanic, care au devenit membrii asociati ca urmare a intrarii Marii Britanii in Comunitate.

Realizarea stabilitatii statelor asociate din generatia anilor '60 -'70 s-a bazat in esenta pe intensificarea cooperarii comerciale pe baza liberalizarii schimburilor de bunuri si pe asistenta financiara, fie sub forma unor imprumuturi nerambursabile, fie sub forma unor imprumuturi acordate de Banca Europeana de Investitii in conditii preferentiale.

Rezultatele aplicarii prevederilor Acordurilor de Asociere mentionate au fost modeste in privinta tarilor asociate, a caror putere economica a ramas in linii mari aceeasi, insa au permis Comunitatii accesul la o piata de mari dimensiuni pentru resursele naturale si umane ; materiile prime si sursele de energie furnizate de fostele colonii, exact in momentul in care aceasta se afla in faza de expansiune ce a urmat recesiunii de dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Pentru tarile asociate din Centrul si Estul Europei , Consiliul European de la Copenhaga a stabilit criteriile economice si politice pe care trebuie sa le indeplineasca orice tara asociata pentru a dobandi statutul de membru cu drepturi depline, in conditiile in care exista capacitatea U.E. de a primi noi membrii fara a dilua esenta, profunzimea si complexitatea actului integrativ vest-european.

Acestea sunt:

asigurarea stabilitatii institutionale garantand democratia, statul de drept, drepturile omului si respectarea drepturilor minoritatilor ;

existenta si functionarea economiei de piata care sa aiba capacitatea de a face fata presiunilor exercitate de competitia si fortele pietei din interiorul U.E. ;

capacitatea de a-si asuma obligatiile de membru cu drepturi depline, inclusiv pe cele ale uniunii politice, economice si monetare.

Pregatirea statutului de membru cu drepturi depline trebuie indreptata spre cresterea graduala a integrarii, in conditiile in care pozitia Uniunii este aceea ca: "o economie va fi capabila sa-si asume mai bine obligatiile ce decurg din calitatea de membru cu drepturi depline, cu cat gradul de integrare a acesteia inainte de acces va fi mai ridicat."[2]

Consiliul de la Madrid a accentuat nevoia ca structurile de preaderare sa pregateasca conditiile pentru integrarea armonioasa a tarilor candidate, in special prin :

- dezvoltarea economiilor de piata ,

- ajustarea structurilor administrative ,

- crearea unui mediu economic si monetar stabil.

Pentru a monitoriza modul in care economia romaneasca este capabila sa raspunda criteriilor cerute, Comisia Europeana a elaborat un program cadru, adresat oficialitatilor romane, cu privire la evolutia principalelor aspecte economice si politice care privesc aderarea .

In cadrul lui au fost detaliate elemente ce concura la incadrarea unei economii in categoria economiilor de piata, precum si modul in care se poate masura capacitatea economiei romanesti de a face fata presiunilor competitive si fortelor pietei din Uniune:

nivelul general de dezvoltare economica masurat prin PIB pe cap de locuitor ;

functionarea economiei de piata, analizata prin prisma aportului firmelor private la crearea veniturilor ;

nivelul protectiei sociale ;

controlul inflatiei ;

politica financiar-monetara, inclusiv convertibilitatea, stabilitatea monedei nationale, liberalizarea capitalurilor, existenta unui sistem bancar eficient ;

gradul de deschidere al economiei masurat prin ponderea comertului exterior in PIB;

capacitatea autoritatilor de a armoniza legislatia nationala cu cea monetara ;

existenta unui sistem fiscal modern .

Pe baza raspunsului la chestionar, motivat prin documentele oficiale puse la dispozitie de catre partea romana, Comisia Europeana a elaborat AGENDA 2OOO, care cuprinde punctul de vedere al Comisiei cu privire la cererea de aderare adresata de Romania UE , pe baza analizei modului de implinire a criteriilor stabilite la Copenhaga.

Documentul recunoaste implinirea intr-o masura insemnata a criteriilor de natura politica : separatia puterilor in stat si stabilirea institutiilor care garanteaza democratia

( Parlament bicameral, a carui functionare se bazeaza pe prevederile Constitutiei din 1991, Presedintele Republicii ales in mod liber si democratic prin sufragiu universal, puterea executiva centrala si locala desemnata pe baza propunerii Presedintelui confirmata de Parlament, Consiliul Suprem al Magistraturii si Avocatul Poporului cu atributii in garantarea, respectarea drepturilor omului in raport cu administratia publica, Curtea Constitutionala cu atributii in domeniul respectarii legalitatii constitutionale, controlul autoritatilor civile asupra functionarii armatei, serviciilor secrete si a politiei).

Respectarea drepturilor omului si a protectiei minoritatilor a constituit cel de-al doilea criteriu de natura politica analizat. Semnarea Conventiei Europene pentru Drepturile Omului, a Coventiei Europene pentru Prevenirea Torturii si Conventiei Cadru a Consiliului Europei privind Drepturile Minoritatilor Nationale[3], confera capacitatea Romaniei de a indeplini cu succes acest criteriu .

La acestea se adauga existenta unei reprezentari corespunzatoare a minoritatilor in cadrul puterii legislative si a celei executive.

Democratia si deschiderea politica s-au manifestat si in relatiile Romaniei cu tarile vecine si cu celelalte state candidate la aderare, din Centrul si EstulEuropei .

In ultimii 8 ani au fost semnate o serie de tratate si intelegeri de colaborare si buna vecinatate cu fostele state membre ale URSS : Tratatul de cooperare si buna vecinatate cu Ungaria , Tratatul de asociere la CEFTA .

Summit-ul de la Bruxelles din mai 1998 a reconfirmat progresul real facut de Romania in indeplinirea criteriilor de natura politica, reliefand necesitatea ca atentia autoritatilor romane sa se concentreze spre indeplinirea criteriilor economice, fara de care intregarea in U.E. nu este si nu va fi posibila .

Indeplinirea criteriilor de ordin economic este analizata prin prisma progreselor realizate in transformarile economiei, a liberalizarii preturilor, a cursului de schimb si a regimului comercial, a stabilitatii interne, dar si in relatiile cu mediul extern, a schimbarilor structurale produse in cadrulschimburilor comerciale, a finantelor publice si a pietei muncii, a restructurarilor si privatizarii, a eliminarii diferentelor sectoriale si regionale .

Concluzia raportului privitoare la aceste aspecte este aceea ca Romania a facut progrese considerabile in privinta creariieconomiei de piata, dar nu poate fi inca incadrata in categoria economiilor de piata. In sustinerea acestui punct de vedere se aduc urmatoarele argumente :

- cu toate ca Decretul numarul 52/1990, care prevede dreptul la libera initiativa a generat o adevarata explozie de agenti economici privati, sub forma intreprinderilor mici si mijlocii inexistenta unui cadru legislativ suficient pus la punct, coroborata cu lipsa de experienta in conducerea unei afaceri a condus intr-o perioada scurta de timp la eliminarea lor de pe piata. La acestea s-a adaugat faptul ca privatizarea firmelor de stat, in special a celor de mari dimensiuni, reprezinta un proces greoi si de durata, care s-a desfasurat pe mai multe etape si care a fost supus unor presiuni contradictorii care au condus la alternanta dintre perioadele de accelerare cu cele de declin ale acesteia. Costurile materiale si sociale pe termen scurt au franat transformarea firmelor aflate in proprietate publica in firme private, iar institutiile create in scopul ducerii la indeplinire a acestui demers ( Fondul Proprietatii Private si Fondul Proprietatii de Stat) au suferit de fragilitate si lipsa de experienta care le-au oprit sa-si exercite atributiile in mod ferm .

In aceste conditii propietatea privata continua sa detina o pondere scazuta in industrie ( aproximativ 24 %in 1996 - in domeniile in care firmele au putut iesi cu produse la export ), dar importante in agricultura ( 80 %din terenul cultivabil se afla in proprietateprivata, ca rezultat al improprietaririi pe baza Legii fondului funciar ). Cu toate acestea firmele private aduc 70% din totalul veniturilor inregistrate in PIB , iar 50% din totalul de exporturi sunt efectuate de agentieconomici privati .

- incapacitatea autoritatilor de a implementa programele de reforma si de a elabora o strategie clara si coerenta a aplicarii acestora.

Din aceste considerente transformarile structurilor fundamentale legate de procesul transferului de proprietate dinspre cea a statului spre cea privata au inregistrat un ritm nesatisfacator, cu toate ca in 1996, sectorul privat a contribuit cu 52% la crearea PIB .

- existenta unui mediu economic si politic relativ instabil, care nu reuseste sa devina atractiv pentru investitiile straine directe ;

- o structura macroeconomica in care agricultura, in ciuda productivitatii scazute contribuie cu aproximativ 20% la valoarea adaugata, industria bazata pe produse energoextensive obtinute in firme de stat de mari dimensiuni contribuie cu o treime, iar serviciile cu aproximativ 36 % din valoarea adaugata bruta ;

- liberalizarea preturilor s-a realizat gradual, prin eliminarea subventiilor si prin reducerea controlului direct asupra preturilor, ajungandu-se la sfarsitul anului 1997 sa fie liberalizate aproape toate produsele, cu exceptia a 20 dintre ele care sunt in continuare sub control; liberalizarea cursului de schimb a fost de asemenea semnificativa, insa intrerupta uneori de interventia autoritatilor in scopul mentinerii unei valori supraevaluate a monedei nationale ( masuri sanctionate de catre U.E si F.M.I. care si-au suspendat temporar asistenta financiara din aceasta cauza ).

Progrese semnificative s-au facut si in privinta liberalizarii regimului comercial, insa in 1996 in scopul echilibrarii balantei comerciale au fost reintroduse o serie de restrictii comerciale importante care contravin Acordului de Asociere privind relatiile comerciale dintre UE si Romania .

- s-au inregistrat in permanenta solduri deficitare ale balantei de plati externe si a celei comerciale, in special pe baza cresterii importurilor destinate consumului final . Ca o consecinta, niveluldatoriei externe a inregistrat an de an valori crescatoare, in anul 1996 situandu-se la 5,5 miliarde dolari, pentru ca la finele anului 1998 sa ajunga la 8,1 miliarde dolari, iar in 2001 la aproximativ 10 miliarde dolari. Cresterea datoriei externe cumulata cu relativa instabilitate politica a condus la deteriorarea imaginii Romaniei pe pietele de capital ( private ), fapt care s-a repercutat asupra cresterii riscului de tara.

Romania a reusit sa-si compatibilizeze 30% din legislatie cu prevederile Aquis-ului comunitar, dar fragilitatea institutiilor care sa garanteze punerea in practica corect a acestora, determina o intarziere in derularea acestui proces. Lipsa prevederilor legislative conduce in mod implicit la imposibilitatea de a asigura un mediu competitional apropiat de cel comunitar, iar lipsa de transparenta privind ajutoarele acordate de stat diferitelor domenii, arii si sectoare de activitate ridica probleme legate de respingerea Acordului de Asociere in aceste domenii.