Unificarea regulilor dreptului international privat

Unificarea regulilor dreptului international privat

In relatiile internationale contemporane se observa preocuparea crescuta pentru unificarea progresiva a regulilor dreptului international privat, constituindu-se mai multe organizatii internationale, cele mai importante fiind: Consiliul Europei, Conferinta de la Haga de drept international privat (HCCH), Institutul International pentru Unificarea Dreptului International Privat (UNIDROIT), Comisia Internationala de Stare Civila (CIEC), Comisia Natiunilor Unite pentru Drept Comercial International (CNUDCI). Aceste organisme desfasoara o activitate permanenta in scopul armonizarii si unificarii regulilor de conflict printr-o cooperare judiciara si administrativa sustinuta.

Adoptarea unor reguli uniforme de drept privat se realizeaza pe calea conventiilor internationale, remarcandu-se rolul jucat de Conferinta de la Haga de drept international privat[1] (HCCH), la care Romania este membra din 10 aprilie 1991 si parte, prin ratificare la urmatoarele instrumente juridice: Conventia privind procedura civila (01 martie 1954), Conventia privind eliminarea cerintei legalizarii actelor publice straine (05 octombrie 1961), Conventia privind notificarea in strainatate a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila sau comerciala (15 noiembrie 1965), Conventia privind obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau comerciala (18 martie 1970), Conventia privind rapirea internationala de copii (25 octombrie 1980), Conventia privind facilitarea accesului international la justitie (25 octombrie 1980), Conventia privind protectia copiilor si cooperarea in materie de adoptie internationala (29 mai 1993), Conventia privind competenta, legea aplicabila, recunoasterea, executarea si cooperarea in materie de raspundere parinteasca si masuri de protectie a copiilor (19 octombrie 1996). Prin depunerea instrumentelor de acceptare a Statutului Conferintei de la Haga, de la 3 aprilie 2007 a devenit membra si Uniunea Europeana.

Romania este membra din anul 1993 a Consiliului Europei, fiind parte la actele de drept privat privind protectia juridica a drepturilor omului adoptate in acest cadru, jurisprudenta CEDO fiind integrata in sursele de drept intern. Conventiile adoptate de acest organism se invoca frecvent ca izvoare de drept primar in fata instantelor nationale in litigiile de drept intern si cu element de extraneitate. Tara noastra este membra UNIDROIT[3], organism la lucrarile caruia profesorul Tudor Radu Popescu (1913-2004) a participat in calitate de membru al Consiliului de Directie (din 1968) si membru de onoare (din 1989). Cea mai importanta este opera de unificare a regulilor comertului international, cunoscuta sub denumirea de Principiile UNIDROIT aplicabile contractelor comerciale internationale[4].

Multe dintre conventiile adoptate in cadrul acestor organizatii privesc norme conflictuale: Conventia cu privire la legea aplicabila vanzarilor internationale de bunuri (15 iunie 1955, Conferinta de la Haga de Drept International Privat), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru obligatiile de intretinere a copiilor (24 octombrie 1956, HCCH), Conventia cu privire la conflictele de legi referitoare la formularul de dispozitii testamentare (05 octombrie 1961, HCCH), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru accidentele de circulatie (04 mai 1971, HCCH), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru responsabilitatea pentru produse (02 octombrie 1973, HCCH), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru obligatiile de intretinere (02 octombrie 1973, HCCH), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru regimurile de proprietate matrimoniala (14 martie 1978, HCCH), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru mandatare (14 martie 1978, HCCH), Conventia cu privire la legea aplicabila pentru mostenirea proprietatilor persoanelor decedate (1 august 1989, HCCH), Conventia cu privire la transferarea creantelor in comertul international (31 ianuarie 2002, UNCITRAL), Conventia nr. 12 de la Roma cu privire la legitimarea prin casatorie (10 septembrie 1970, Comisia Internationala de Stare Civila).

In ultimele decenii au fost adoptate norme uniforme in materie de competenta de judecata si raporturi de familie, in special privind situatia copiilor, conventii ce contin cu precadere norme de aplicare imediata: Conventia de la Haga din 18 martie 1970 privind obtinerea de probe in strainatate in materie civila sau comerciala, Conventia privind recunoasterea divorturilor si separarilor legale (1970, HCCH), Conventia privind drepturile copilului (1989, CNUDCI), Conventia Europeana a Drepturilor Omului (1950, Consiliul Europei), Conventia Europeana in materia adoptiei de copii (1967), Conventia Europeana privind statutul juridic al copiilor nascuti in afara casatoriei (1975) Conventia Europeana privind recunoasterea si aplicarea hotararilor privind custodia copiilor si restabilirea custodiei copiilor (1980), Conventia privind protectia copilului si cooperarea in materia adoptiei internationale (1993, HCCH), Conventia privind aspectele civile ale rapirii copiilor (1980, HCCH).

In cazul izvoarelor internationale se pune problema interpretarii lor, caci orice aplicare a unui act normativ pune in lumina nevoia lamuririi sensului aplicarii sale. Ca regula s-a desprins solutia ca interpretarea autentica nu poate fi realizata decat de statele parti la nivelul autoritatilor care au adoptat actul international , in timp ce aplicarea in dreptul intern, inclusiv prin proceduri specifice se poate realiza prin norme adoptate de legislativul national (Parlament, Guvern), caruia ii revine si controlul de legalitate al acestor acte.

Un loc aparte in procesul de unificare a solutiilor de drept international privat il au normele continute in actele adoptate de institutiile Uniunii Europene. Dintre acestea, asa cum am observat cu ocazia analizei concursului dintre o norma de aplicare imediata interna si un regulament, prin trasaturile juridice ale acestui act normativ, intre statele membre se creeaza un drept uniform, o instanta nationala fiind obligata sa aplice cu prioritate dispozitiile din regulament in concurs cu orice norma din dreptul intern, chiar daca aceasta ar avea un caracter imperativ. Intra in aceasta categorie Regulamentul CE nr. 44/2001 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie civila si comerciala, precum si Regulamentului CE nr. 2201/2003 privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor in materie matrimoniala si in materia raspunderii parintesti, normele din cuprinsul lor fiind de competenta si de procedura de judecata, astfel incat orice judecator dintr-un stat membru al Uniunii va da o rezolvare dupa aceeasi solutie de drept in aceasta materie.

Norme de aplicare imediata uniforme pentru statele membre si resortisantii comunitari sun continute si in Regulamentul CE nr. 1348/2000 privind notificarea si comunicarea in statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila si comerciala si in Regulamentul CE nr. 1206/2001 privind cooperarea intre instantele statelor membre in domeniul obtinerii de probe in materie civila sau comerciala.

O alta categorie de norme este cea cuprinsa in conventiile adoptate de statele membre ale Uniunii Europene, cu scopul unificarii solutiilor conflictualiste, cum este cazul Conventiei de la Roma 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale[6]. Conventia stabileste principiul libertatii de a alege (art. 3), prin care partile sunt libere sa aleaga dreptul aplicabil contractului, in sensul ca pot alege orice lege, chiar daca nu are legatura cu elementele contractului, pot sa schimbe oricand alegerea initiala, iar pe cale de interpretare pot alege cu titlul de lex voluntatis chiar mai multe legi, fiecare aplicabila anumitor probleme de drept ale contractului . Dispozitiile Conventiei sunt criticate, tocmai datorita marii libertati de optiune pe care o au partile, ca si in cazul Regulamentul CE nr. 44/2001 privind competenta judiciara, putand genera un adevarat forum shopping si creeaza incertitudine asupra legii aplicabile, dand posibilitatea de a eluda dreptul normal competent. Dispozitiile Conventiei de la Roma din 1980 au fost preluate in integralitate de Regulamentul CE nr. 593/2008 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (Regulamentul Roma I), act normativ aplicabil si in tara noastra in prezent.