Casatoria traditionala la rromi

Casatoria traditionala la rromi

Familia este valoarea fundamentala a culturii rrome: "Daśtil te avel tut but love, kana san korkoro naj tut khanć" (Degeaba ai multi bani, daca esti singur nu ai nimic). Familia de rromi este, de fapt, comunitatea, prin sistemul de relatii de inrudire culturala ("phralipe"), fapt pentru care o putem numi familie comunitara.

Casatoria traditionala la rromi se face prin consensul celor doua familii "xanamik" (cuscre), fara necesitatea unei oficializari externe. Numai prin casatorie "o ćhavo" (baiatul) si "i ćhaj" (fata) intra in randul membrilor neamului devenind "rrom" (om de-al nostru, sot, rrom) si "rromni" (femeie de-a noastra, sotie, rromni).

Statusul femeii in familia traditionala de rromi urmeaza o serie de modele comportamentale si de atitudine, in functie de nivele de responsabilitate pe care se afla: ca "ćhaj bari" (fata mare / nemaritata), trebuie sa-si pastreze puritatea trupeasca si sufleteasca pentru a-si cinsti neamul, fiind raspunzatoare de puritatea si onoarea familiei, ea nu are voie sa iasa singura din comunitate si se afla sub tutela parintilor, abia prin maritis considerandu-se ca intra in randul adultilor; ca "bori" (nora), trebuie sa dea ascultare capului familiei si sa se lase protejata de acesta, sa dea "pakiv" (respect si onoare) socrilor si sa traiasca in cadrul normelor vitei sotului ei, care a devenit si vita sa, avand un profund sentiment al datoriei si venerandu-si soacra; ca "rromni" (sotie), organizeaza gospodaria, se ocupa de cresterea si educatia copiilor, aproape in exclusivitate, este trezorierul familiei, aduce venit casei; ca "daj" (mama) trebuie sa-si formeze copiii in spiritul cutumelor si normelor traditionale, raspunde de copiii ei, in special de fete, ca de ea insasi, si isi venereaza fiii si fiicele; ca "sasúj" (soacra), devine stapana casei, personaj mai important in viata nurorii sale decat sotul ei, "o sastro" (socrul), totodata isi supravegheaza nora si coordoneaza familia in interior, in exterior hotararile apartinand sotului, ca si decizia de cheltuire a banilor si de alegere a partenerilor pentru copii; "phuri daj" / "màmi" / "baba" (bunica), dobandeste un statut foarte important in neam si devine subiect de infinita grija si atentie a familiei, ca de sfatuitoare absoluta si posesoare a multor valori magice premonitorii, reparatorii si de protectie.

Casatoria este o alianta pentru intreaga viata intre cele doua familii, relatia de incuscrire - "xanamik" - fiind la fel de puternica precum aceea de sange, membrii celor doua familii avand obligatia sa se sprijine reciproc in orice situatie, sa nu-si refuze nimic unii altora si sa-si acorde incredere deplina.

Asa-numitul "pret al miresei", suma de bani platita familiei fetei de catre familia mirelui, reprezinta, de fapt, un fel de plata pentru viitorii copii, care vor apartine familiei sotului si pe care acesta trebuie sa-i preia in schimbul unei valori simbolice, intarindu-si astfel reputatia, asadar statusul in cadrul comunitatii. Aceasta plata simbolizeaza cea mai importanta valoare a casatoriei rrome: virginitatea fetei. In cele mai multe cazuri, banii sunt folositi pentru inzestrarea noului cuplu. Garantie a soliditatii si durabilitatii casniciei, a coeziunii incuscririi si unui tratament bun al fetei in noua familie, "pretul miresei" este recunoasterea valorii fetei si a aportului ei material in familie, dupa casatorie ("i rromni kerel buti and-o kher" - sotia munceste in casa), protectie a viitoarei mirese in neamul sotului, dar si garant al respectului reciproc ("pakiv"), recompensa de la parintii baiatului pentru parintii fetei, fara functie de schimb, ci de reprezentare, traditional fiind in aur, nu in bani.

Greseala de a traduce in limba Celuilalt un concept profund ancorat in mentalul cultural propriu, care nu poate accepta o traducere denotativa, ci numai una conotativ-etnoculturala o fac, deseori, chiar rromii traditionali. Daca un caldarar spune: "asa e la noi, se vand fetele la casatorie", el traduce gresit in limba romana un concept rrom care nici pe de parte nu inseamna "a vinde", el incearca, de fapt, sa simplifice faptul ca pentru intelegerea gagiilor, dar, fara sa vrea, le canta in struna celor care inteleg gresit situatia si aduce argumente denigratorilor neamului rrom.

Rromii nu folosesc termenul "bikinel" (a vinde) cand este vorba de casatoria fetelor, ci "pokinel" (a plati), termen al carui sens nu este numai cel denotativ comercial, ci si conotativ, insemnand "a pretui" virginitatea miresei, "a valoriza", "a pune pret, valoare", "a compensa", a schimba simbolul puritatii cu simbolul aurului, ambele valori de reprezentare, onoare si prestigiu social in comunitatea traditionala de rromi. In acest sens, sintagma mai apropiata de adevarul culturii rromani este "pretuirea puritatii miresei", nicidecum "vanzarea fetei la casatorie".

Familia baiatului le ofera mirilor locuinta, iar familia miresei, mai exact mama si bunica fetei, pentru a impartasi responsabilitatea casatoriei, trebuie sa contribuie financiar si simbolic la casatorie cu zestrea oferita miresei inaintea nuntii si care consta in bijuterii de aur, obiecte de imbracaminte (se recomanda sa se ofere viitoarei neveste fuste pentru 10 ani), mobila si obiecte de uz casnic necesare in gospodarie.

Casatoria la o varsta destul de mica (fetele de la 12-13 ani, baietii de la 14-15 ani), in cultura traditionala a rromilor (5 - 10% dintre rromi mai conserva aceasta cutuma), nu este altceva decat consacrarea prin recunoastere comunitara si binecuvantare parentala a unor posibile tendinte firesti pentru varsta respectiva. De altfel, cand fata este luata din casa parintilor ei la o varsta frageda si dusa in casa viitorului ei sot, intre cei doi soti nu au loc multa vreme relatii maritale: din punct de vedere relational, fata devine fiica soacrei ei - "doarme la spatele soacrei" - si sora sotului ei, ea este protejata si formata de soacra, abia mult mai tarziu, uneori chiar dupa cativa ani, preluandu-si rolul de nevasta. Este, de fapt, o forma avansata de logodna: fata devine "terni bori" (nora tanara).

In vreme ce, in culturile traditionale, accentul cade pe binele comunitar, pentru care interesul individual ingust poate fi cu usurinta abandonat, in culturile moderne este accentuat aparentul bine individual, in functie de care se regandeste starea comunitatii, deseori sacrificata in scopul realizarii celui dintai. Astfel se explica libertatea individului in raport cu sistemul de constrangeri si recomandari ale societatii si acceptarea, relativ usoara, fara complexe, a intemeierii unei familii, fie ea si la modul potential, doar prin relatii sexuale, fara consacrare si recunoastere comunitara.

Culturile moderne isi asuma riscul dezechilibrului in comunitate, pentru ca o asemenea schimbare de statut, ramasa necunoscuta familiei, reprezinta mai mult decat pericolul unor aliante nedorite, pierderea coeziunii sociale si a coerentei legice a existentei umane, ci poate insemna chiar si trairea unor traume, fizice si psihice, de catre individul abandonat factorului fortuit al iluzoriei sale libertati. Culturile traditionale refuza acest risc prin implicarea ritualica permanenta in viata individului.

Casatoriile timpurii au totodata rolul de a asigura acomodarea psihologica, atat a membrilor cuplului marital, cat si a membrilor celor doua familii.

O alta cauza a casatoriilor timpurii la rromi este de natura istorica: in vremea robiei (1374 - 1856), boierii obisnuiau sa-si foloseasca roabele ca femei de iatac, aflate inclusiv la dispozitia oaspetilor; in acest sens, erau preferate fetele virgine, asadar, pentru a le feri de un asemenea statut, familiile rrome preferau sa le marite mai repede.

Virginitatea miresei are valoarea unui sacrament, datorita catorva factori determinanti: se afla la baza moralei rromani, a conceptiei de pur si impur; presupune un rit de inaugurare, de creatie, ca si prima sarcina si nasterea; este o garantie ca nu va aparea sange strain  in neam. Responsabilitatea vietii prenuptiale a fetei revine, cum este si firesc, integral familiei ei, in special mamei.

Uneori, cele doua familii care se vor incuscri, cei doi "xanamika" (cuscri) se hotarasc sa se inrudeasca prin copiii lor inca dinainte de nasterea acestora. Acest angajament / legamant ritualic poarta numele de "juruirea copiilor" (rr. "solaxadimos e ćhavenqo"; "ame semas dine and-o solax" = am fost juruiti) si este urmat de reuniuni succesive ale celor doua familii, in special la aniversarile fiului si fiicei, pentru ca cei promisi sa se poata cunoaste, imprieteni si acomoda, cu mult timp inainte de data casatoriei. Copiii devin astfel mai intai frati de suflet, dragostea maritala dezvoltandu-se in mod firesc, pe parcursul anilor, ca un sentiment solid si profund, indus de relatiile stranse dintre parinti si fundamentat pe acomodarea reciproca. Acest sentiment se afla la temelia durabilitatii casatoriei rrome, pentru ca depaseste limitele pasiunii deseori trecatoare ce ar fi stat la baza unei casatorii moderne finalizate de multe ori prin divort.

Exista si alte forme de casatorie in cultura traditionala rromani. Una dintre acestea este legata de posibilitatea alegerii mutuale a unei "bori", fratele dintr-o familie insurandu-se cu sora cumnatului sau, sotul surorii lui. Acest schimb ritualic - "paruvimos" reduce cheltuielile de nunta la jumatate (nuntile se fac laolalta), anuleaza plata pentru mireasa, dar prezinta riscuri in cazul unui divort unilateral, care ar putea duce si la divortul celeilalte parti, numai kris-ul putand decide desfacerea unei singure casatorii si mentinerea celeilalte.

O naśimos sau casatoria prin fuga este o forma devianta, dar acceptata prin ritualuri reparatorii, din dorinta culturii traditionale de a include si repara orice deviere, in loc de a-i exclude pe aceia care au produs respectiva deviere, asadar o dorinta de pastrare a echilibrului intracomunitar.