Consecintele istoriei asupra structurarii identitatii rromilor. Autoidentificare stigmatizata si heteroidentificare stereotip-negativa

Consecintele istoriei asupra structurarii identitatii rromilor. Autoidentificare stigmatizata si heteroidentificare stereotip-negativa

Identitatea actuala a rromilor din Romania s-a structurat pe baza istoriei de excludere sociala si rasism institutionalizat.

Consecintele istoriei se pot citi si astazi in modelul mental colectiv mostenit de majoritari, care apasa asupra constiintei individuale a acestora, blocandu-le uneori intreaga viata accesul la cunoasterea si intelegerea rromilor ca alteritate. Din punct de vedere cultural si social, rromii au continuat sa fie considerati o "subcultura" parazitara, un grup social exclus.

Definitoriu pentru cultura dominanta in ceea ce priveste mentalitatea fata de rromi este stereotipul, in majoritatea cazurilor negativ, conducand la stigmatizarea identitatii rrome, la internalizarea acestui stigmat si la rejectia,  de multe ori de catre rromii insisi, a apartenentei la etnia rromilor. Iata noua forma de Robie a rromilor: Robia spirituala, pe care nici o lege nu o poate aboli fara contributia ferma si concertata a tuturor actorilor societatii, de la autoritatile publice la formatorii de opinie.

Reprezentarile despre rromi, care se bazeaza pe prejudecatile si stereotipurile alteritatii, sunt de prima importanta, pentru ca determina atitudini si comportamente. De cele mai multe ori, in contextul unei mosteniri mentale negative si al absentei din programe si manuale scolare a informatiilor despre rromi, cliseele de gandire si de limbaj sunt singura sursa de cunoastere care ii leaga pe rromi de mediul social inconjurator. Rromii par a fi o realitate familiara tuturor: aproape orice majoritar intrebat are o opinie, deseori categorica si negativa, despre acestia. Cu cat realitatea pierde mai mult in fata imaginarului, cu atat rromii sunt receptati mai mult in paradigmele ignorantei care se percepe pe sine ca fiind cunoastere.

Procesul de heteroidentificare a rromilor trebuie sa corespunda orizontului de asteptare colectiv, eminamente negativ, de aceea orice deviere spre pozitiv este resimtita ca fiind o exceptie de la regula. Aici se poate cita faimosul mit al prietenului rrom din copilarie, prototip al binelui, exceptie de la norma "tiganului" rau, evocat de aceia care isi incep discursul cu stereotipul "Eu nu sunt rasist, dar tiganii astia" si il continua cu la fel de stereotipul "am avut un prieten tigan / un vecin in copilarie / in tinerete, un om deosebit, daca ar fi toti tiganii ca el, ce bine ar fi!" Marcat de toate regulile rasismului, intre care disculparea avant le lettre, evocarea unui trecut pozitiv nedeterminat si generalizarea atributelor negative la nivel de grup, acest tip de discurs se refera la copilarie ca varsta de aur, a tolerantei absolute, timp in care s-ar fi putut afla inclusiv "tiganul" cel bun, cu siguranta o exceptie de la norma raului.

Urmand acest sistem stereotip de gandire, atitudinea si politica dominanta a societatii fata de rromi au oscilat intre rasismul de excludere, care a condus la Holocaust, si rasismul de dominatie, manifestat prin asimilare.

La acest ultim curent, asimilationist, au contribuit, din pacate, dar avand o explicatie istorico-psihologica bine argumentata, rromii insisi, printr-o perceptie de sine negativa, si ea consecinta a celor cinci secole de robie. Dezrobirea juridica nu a condus si la o reala dezrobire spirituala. In contextul in care conceptia de sine se construieste din suma perceptiilor celorlalti, la care se adauga ceea ce ai fost format sa crezi despre tine insuti, deci identitatea este un construct social, stima de sine scazuta a rromilor tine de stigmatul internalizat si conduce la rejectia sinelui etnic, ca unica forma de salvare individuala si de includere in ierarhia societatii.

Persista in memoria colectiva ancestrala rroma starea de rob, cu toate consecintele acesteia pe plan psihologic. Expresii de tipul "ce sa fac, de-aia nu stiu carte, ca sunt tigan" sau "doar suntem tigani, ce sa facem?" reflecta urmele profunde ale excluderii in paradigmele auto-stigmatizarii.

Datorita statusului social de exclus, grupul de referinta al rromilor nu este considerat un grup de prestigiu, nu detine un capital social pozitiv, nici un capital simbolic bine structurat, asadar nu ofera individului un statut ridicat in societate si o stare de siguranta, drept pentru care membrii grupului isi cauta canale de fuga spre realizarea de sine in alte grupuri, iar pentru a fi acceptati acolo, le copiaza cat mai fidel modelele.

Pentru a intelege modelul mental colectiv mostenit de rromi si care apasa asupra constiintei lor individuale, blocandu-le uneori intreaga viata accesul la sine si la cultura din care fac parte, este mai mult decat necesar un excurs imagistic in spatiul culturii vernaculare si al modului in care aceasta, aflata permanent intr-un proces de etnogeneza care exclude alteritatea, a inteles sa-si construiasca mentalitatea fata de rromi.

Studiul unei parti semnificative a folclorulului romanesc, in special a proverbelor, snoavelor si basmelor, demonstreaza o gandire stereotipa, plina de prejudecati, marcata de ironie si dispret la adresa rromilor. Rromii sunt vazuti, de cele mai multe ori, ca reprezentanti ai raului, perfizi, hoti, criminali, spurcati.

Iata cateva marturii despre rromi in folclorul romanesc, culese de Iulius Zanne:

Credinte

Tiganul e ruda cu dracul, de aceea e asa tare de rabda la ger si focul nu-l parleste, nu are urat si frica, in miez de noapte dormind pe sub corturi; Pe ce pune mana tiganul, se spurca. Asa ca daca e lucru de mancare, sa-l lepezi, daca e vreun vas sau altceva, ori sa-l arzi in foc, ori sa-l speli in patruzeci de ape si sa-l aghezmuiesti cu apa de la Boboteaza; Cu tiganul nu e bine sa mananci dintr-o strachina, ori sa bei dintr-un pahar, ca te spurci; Daca va intra vreun tigan in vreo biserica, trebuie tarnosita de-al doilea; Daca ar ciupi vreun tigan vreo femeie romanca, sa taie si sa lepede carnea ciupita de tigan, caci carnea aia e spurcata; Daca ar fi apucat vreun tigan vreo femeie romanca numai de camasa, sa taie si sa lepede peticul acela, caci e spurcat; Cu tiganul nu e pomana, orice i-ai da, ceea ce ii dai, ii dai ca n-ai ce dracu te face, ca te scoate din minte afara cu cerutul; La tigan nu e bine sa dai ceva de pomana, ca-ti fura cioara puii de la closca; Cand moare tiganul, Dumnezeu ii ia mirul al mare si botezul, si-l baga de-a dreptul in iad ; Din tigan nu se poate face popa, caci si-a mancat biserica, manca-i-ar crapat, doar numai daca i-o lua noua piei dupa trupul lui si o mai trai se face popa la crestini. Biserica tiganilor a fost de zid si a romanilor de cas, usile de slanina de porc, lacatul un purcel fript. Tiganii au ravnit la biserica romanilor si au cerut sa schimbe. Romanul a vrut sa schimbe cu conditia ca sa le fie tiganii robi cat o fi lumea. Tiganii au vrut si de aia au fost robi la romani. Tiganii, lacomi ai dracului, s-au napustit pe biserica si in trei zile au si mancat-o, manca-i-ar pamantul; Cu tiganul nu e pacat: poti sa-i faci orice-i vrea, caci toti tiganii din lume nu fac cat un crestin al lui Dumnezeu; La cimitir, tiganii trebuie ingropati de basca, ca sa nu se amestece oasele lor cu ale romanilor.

Legende

Mos Adam a avut mai multe fete cu una decat baieti. Baietii s-au insurat si au luat fiecare cate o fata si a mai ramas una stinghera. Ea a mers la tata-sau si l-a intrebat: Da` eu ce sa fac, tata? Mos Adam i-a raspuns: De, fata taicai, eu n-am nici o putere, daca a vrut Dumnezeu asa cu tine, umbla si tu, de colo pana colo, printre celelalte. Ea asa a facut si a inceput a umbla din barbat in barbat, ca fleoartele din ziua de azi. Si din ea se trag toate curvele din ziua de azi. Dupa cateva vreme, surorile ei n-au mai suferit-o si au luat-o la goana dintre ele. Ea atunci s-a dus la marginea marilor, si-a facut un bordei acolo, si se tinea cu un Faraon, care iesea din apa in toate noptile la ea. Ea a facut cu Faraonul mai multi copii, toti negri si urati, in chipul dracului. Din asti copii se trag tiganii din ziua de azi. De aia le si zice lumea "Faraoni".

Sunt trei feluri de blestemuri asupra tiganilor. Tiganii urati, buzati si intaciunati, ca curat dracul, sunt blestemati de calugari, dupa vremea pe cand erau robi pe la manastiri. Tiganii cei negri, carora le mai zice si "tigani de vatra", care stiu sa lucreze fierul, sunt blestemati de la Ham. Iar "tiganii de laie": ursarii, laietii, zavragiii, netotii si toate neamurile de tigani, care umbla din loc in loc pe cai si pe magari, care sed pe sub corturi si sant urati ca face-ti-ai cruce, sunt blestemati de un sfant. Si uite cum e povestea. Tiganii astia aveau si ei mai demult o cetate unde sedeau si erau bogati. Odata, ce-i vine lui Dumnezeu, trimite la ei un sfant, sa vada el cum o mai duc, cum mai traiesc. Tiganii, auzind ca vine la ei un sfant si socotind in mintea lor ca sfantul, daca i-o vedea parliti, caliciti si saraci, o sa le dea avere, i-au iesit inainte schimonositi ca toti dracii: manjiti cu carbuni pe ochi, zdrentarosi, calare pe magari care pe deselate, care cu seile fara oblanci si fara scari, care incalecati pe magari de-a indaratelea, cu fata spre coada magarilor, cu copiii bagati prin desagi si in feluri de feluri de chipuri cum nici dracului nu i-ar fi dat in gand. Bietul sfant, cand a vazut asa neam de oameni, opaciti si slutiti in chipul dracului si intelegand siretenia tiganilor, ca un sfant ce era, ii blestema: "Fiilor, sa fiti blestemati si de mine si de D-zeu sfantul din cer, sa ramaneti neam de neamul vostru cum sunteti acum, nici mai bine, bnici mai rau, cum adica ati tras singuri, nesiliti de cineva. Si asa au ramas si ramasi or fi, pana in panzele albe, batu-i-ar Dumnezeu de seci!

Proverbe

Tiganul nu-i om; Tiganul cand a ajuns imparat, intai pe tatal sau l-a spanzurat; Daca ar face toate mustele miere, ar manca si tiganii cu lingura; Nici rachita pom de bute, / Nici tiganul om de frunte; Nici salcia nu-i ca pomul / Nici tiganul nu-i ca omul; Tiganul tot tigan si-n ziua de Paste; Stie tiganul / Ce e sofranul? / Il vede pe taraba / Si crede ca-i otrava; Tiganul pana nu fura nu se tine om; Tiganul cand a ajuns la mal, acolo s-a inecat; Dracul a mai vazut tigan popa si nunta miercurea; Noroc si bani si moartea in tigani; A cere ca un tigan; A cere ca la usa cortului; A se certa ca tiganii; A se certa ca la usa cortului.

Spre deosebire de folclor, perioada premoderna (1830-1844), mai ales aceea pasoptista (din jurul anului 1848), prin autori ca Radu Rosetti, Leon Negruzzi, Vasile Alecsandri sau Mihail Kogalniceanu, aduc o serie de stereotipuri pozitive: imaginea femeii rrome devine exotic-romantica, dar si tragica, cu accent pe frumusetea fizica si morala si pe dramatismul destinului.

Ceea ce urmeaza este imaginea exotica a unei lumi cu obiceiuri salbatice, secrete, patimase, marcata de iubire si ura extrteme. In acest curent se inscriu Gala Galaction, cu "Copca radvanului", Ion Agarbiceanu, cu "Faraonii" si Mihail Sadoveanu cu "Fantana dintre plopi".

Alaturi de portretul fizic care predomina in textele literare, continua si se extinde modelul magic al imaginii rromilor, care atinge punctul culminant in lucrarea lui Mircea Eliade, "La tiganci" si in "Sakuntala" lui Vasile Voiculescu. Accentul cade pe imaginea femeii rrome ca purtatoare a secretelor lumii si ca vrajitoare.

Atat stereotipul negativ din folclor, cat si cel pozitiv din literatura nu sunt altceva decat imagini deformate ale poporului rrom, care au adancit perceptia negativa fata de rromi.

Difuzarea reprezentarilor despre rromi deschide calea unui fenomen circular cauza - efect: formularea unor norme, definitiile de dictionar, referintele din tot felul de carti, dar mai ales din mass media, toate se conduc dupa opinia comuna si pun in lumina franturi de imagine, in concordanta cu starea momentului. Aceste imagini se consolideaza ca tot atatea adevaruri eterne, totdeauna privite ca elemente de confirmare pentru persecutiile prezentului. Acest sistem de imagini constituie un foarte puternic obstacol in aplicarea unor politici destinate rromilor. In masura in care aceste politici se pot baza pe o atitudine de respect pentru diversitate, este imperativ necesar ca aceste reprezentari prejudiciate, care blocheaza orice incercare de intelegere si comunicare dintre rromi si societate, sa fie supuse unui profund proces demitizant.

Stigmatizarea identitatii rrome, amplificata de utilizarea sistematica a unui limbaj  prejudiciat rasial si stereotip, care cultiva si amplifica atitudinile si comportamentele rasiste ale publicului larg, se datoreaza nu numai mostenirii unei istorii de excludere, dar si absentei institutiilor de formare si reprezentare a modelului cultural rrom.

Solutiile la aceasta alienare de sine pot fi orientate in doua directii: pe de o parte recunoasterea si asumarea istoriei de catre societatea majoritara si de catre institutiie statului, iar pe de alta parte reconstructia institutionala a identitatii rrome pentru recastigarea demnitatii etnice. Acestea in speranta ca mai sunt sanse ca fiii rromilor sa nu se mai simta robi si fiii romanilor sa nu mai fie robii propriilor fantasme despre alteritate.