Familia contemporana

Familia contemporana

In cadrul familiei nucleare traditionale, sotul este principala sursa de venituri si autoritate a familiei. Sotia se ocupa de problemele gospodaresti si de cresterea copiilor depinzand din punct de vedere economic de sot. Varsta partenerilor la casatorie era relativ scazuta, numarul de copii asigura cresterea demografica iar rata divorturilor era relativ redusa. Acestea au fost, in linii mari, caracteristicile familiei nucleare din secolul XIX si pana in deceniul 7 al secolului XX. Dupa aceasta data, acest tip de familie a cunoscut un continuu si rapid declin. In multe din societatile occidentale ea nu mai reprezinta azi decat 7-10% din totalul grupurilor familiale. Principala cauza a acestui regres se presupune a fi cresterea ponderii femeilor ocupate profesional. Acest fapt a dus la cresterea independentei economice a femeilor, a satisfactiei lor psiho-sociale si a posibilitatii de egalizare in raport cu partenerul – a pozitiilor sale de autoritate si putere.

Pe de alta parte, insa, se presupune ca ocuparea femeilor in activitati extrafamiliale a dus la diminuarea functiilor familiei, ingrijirii si supravegherii copiilor.

Cercetarile sociologice dovedesc ca rata casatoriilor (sanctionate legal) a scazut dupa 1970 si mai drastic dupa 1990 (tarile scandinavice, SUA etc.). Romania prezinta una dintre cele mai inalte rate ale casatoriilor legale din Europa cu oate ca ea a scazut comparativ cu anii ‘70-’80. Varsta la prima casatorie a crescut concomitent cu cresterea ratei divorturilor. Casatoriile se incheie deci, mai tarziu si se destrama mai repede. Ne indreptateste acest lucru sa spunem ca familia este o institutie sociala pe cale de disparitie? Consideram ca ingrijorarea celor care cred acest lucru este neindreptatita pentru ca odata cu cresterea ratei divorturilor, creste si rata casatoriilor.

Alte caracteristici ale familiei contemporane ar mai fi scaderea ratei natalitatii si a numarului de copii, cresterea ponderii nasterilor in afara casatoriilor legale, amanarea fertilitatii cuplului pana la demararea activitatii profesionale, cresterea ponderii cuplurilor in care partenerii au relatii extraconjugale si cresterea gradului de acceptanta fata de aceste comportamente si schimbarea diviziunii rolurilor in cadrul familiei.

Ne intrebam daca astazi iubirea romantica mai reprezinta un criteriu esential in luarea deciziei de a se casatori a tinerilor? Studiile realizate de Turner si Helms in SUA (1988) confirma acest lucru. Ei sustin ca iubirea romantica se concretizeaza in pasiune si o anumita forma a grijii. Pasiunea se refera la “fascinatia”, sentimentul de exclusivitate pe care indragostitii il au unul fata de celaalt, precum si la dorinta intimitatii in doi. Grija se refera la puterea de sacrificiu a unuia fata de celalalt si la ocrotirea celuilalt.

Goode (1959) preciza ca iubirea romantica este foarte importanta, atat pentru ca asigura sprijinul afectiv, cat si pentru ca ajuta cuplurile tinere sa slabeasca legaturile cu parintii.

Cu privire la rata inalta a divorturilor, numeroase studii realizate de sociologi americani evidentiaza faptul ca ea nu afecteaza in aceeasi masura toate categoriile socio-profesionale. S-a constata ca cei care se casatoresc mai devreme in adolescenta divorteaza intr-un procent mai mare decat cei care se casatoresc mai tarziu. De asemenea, rata divorturilor este mai ridicata in randul clasei muncitoare decat al clasei de mijloc, probabil si datorita tensiunilor financiare care o macina. doi parteneri sunt mai mari, cu atat creste rata divorturilor.

Aceleasi studii evidentiaza o mai mare vulnerabilitate la divort a celor care sunt mai mobili din punct de vedere geografic.

In concluzie, principalele cauze care provoaca destramarea familiilor contemporane sunt :

a)           Cresterea mobilitatii geografice si sociale ce au determinat slabirea legaturilor comunitare si au contribuit la schimbarea mentalitatilor privind familia si casatoria. Reticenta si stigmatul social legate de divort au scazut semnificativ.

b)           In multe din societatile contemporane au fost simplificate legile privind divortul si a fost instituit divortul “fara vina”, fapt ce a jucat si el un rol important in cresterea divorturilor.

Relativ la consecintele divorturilor, Spanier, Thompson si Weitzman (1984, 1985) sustin ca acesta poate genera sentimente de esec personal, singuratate si dificultati de ordin economic-financiar.

Divorturile in familiile cu copii sunt mai complicate, ridicand problema evaluarii corecte a situatiei, astfel incat decizia privind ingrijirea ulterioara a copiilor, fie de catre unul dintre parinti, fie de catre ambii, sa fie favorabila celor dintai.

In trecut, se considera ca divorturile erau foarte nocive pentru copii, ducand la insuccese scolare si cresterea delincventei. Cercetarile actuale realizate de Spanier si Thompson par sa indice ca este preferabil un divort, atunci cand atmosfera in familie devine insuportabila, se caracterizeaza prin ura, violenta verbala, fizica, psihologica.

Cu privire la violenta in familie, se constata ca aceasta este in crestere in multe din societatile contemporane. Initial s-a considerat ca violenta este un fenomen tipic clasei muncitoare. In realitate insa, ea apare in toate clasele sociale, dar posibilitatea ei creste in conditii de somaj si dificultati financiare.

Victimele violentei in familie sunt (de regula) femeile si copii. Multe dintre femei se complac in situatii si nu divorteaza pentru ca nu au nici o alternativa economica, nu-si pot intertine singure copiii.

Agresivitatea fata de copii creeaza conditiile perpetuarii ciclului de violente : in multe cazuri cei care maltrateaza au fost maltratati in copilarie.

In SUA in fiecare an sunt maltratate doua milioane de femei si cam tot pe atat copii. Astazi, exista multe organizatii care au ca obiect de activitate, monitorizarea, preintampinarea actelor de violenta in familie si ocrotirea victimelor mentalitatilor privind familia si casatoria. Reticenta si stigmatul social legate de divort au scazut semnificativ.

Viitorul familiei. Forme alternative la casatorie

Cele mai raspandite modele alternative de viata care s-au raspandit mai ales dupa anii ’70 sunt : coabitarea consensuala, celibatul, casatoriile fara copii si menajele monoparentale.

Coabitarea consensuala este o forma de cuplu familial care seamana cu familia nucleara avand aceleasi functii si confruntandu-se cu aceleasi probleme, diferentiindu-se doar prin faptul ca nu si-au oficializat casatoria. Este o forma de cuplu intalnita mai frecvent printre tineri si printre cei care nu au copii.

In ultimii ’30 de ani, concubinajul a crescut de aproximativ cinci ori, cu toate ca azi el nu reprezinta mai mult de 5% din familiile americane. A crescut totodata si acceptanta sociala fata de cuplurile consensuale. Tinerele generatii le percep ca pe o posibilitate care le ofera sanse mai mari de alegere a partenerului potrivit. Aceasta alternativa poate constitui, deci, o etapa premergatoare casatoriei. Deseori, insa, concubinajul reprezinta o forma alternativa la casatorie, un stil de viata adoptat pentru o lunga perioada de timp sau definitiv.

Studiile de sociologie au aratat ca in SUA concubinajul este mai frecvent printre studenti, printre cei care locuiesc in zonele metropolitane importante si mai putin frecvent printre cei care se declara profund religiosi.

Celibatul. Jean Bacher constata ca celibatul se refera atat la persoanele care nu au relatii intime cu alte persoane, cat si la partenerii care locuiesc in menaje separate. El a devenit astazi o optiune de viata sau o perioada de asteptare intre doua legaturi sau o adevarata sihastrie. O alta categorie de celibatari o constituie vaduvele/vaduvii sau persoanele divortate, care nu se mai casatoresc.

Celibatul apare fie ca rezultat al optiunii personale, fie ca rezultat al unor constrangeri extraindividuale, ca de exemplu, din cauza factorilor demografici : numarul mic al partenerilor din categoria de varsta socialmente adecvata. Astazi, optiunea personala are o frecventa mai mare in determinarea celibatului comparativ cu celelalte cauze.

Toleranta sociala fata de celibatari este in continua crestere. Aproximativ 25% din americani locuiesc singuri.

Ca si cuplul consensual, celibatul poate fi o etapa temporara in viata indivizilor sau poate fi stilul de viata preferat.

Deoarece celibatul constituie un factor care determina scaderea natalitatii, in majoritatea societatilor se incearca descurajarea lui prin impunerea unor taxe pe celibat, impozite mai mari decat ale celor casatoriti, restrictii in obtinerea de credite pentr locuinte etc.

Menajele monoparentale. Cresterea frecventei familiilor cu un singur parinte este evidenta in toate societatile dar mai ales in SUA si Europa de Vest. Norman Goodman precizeaza ca in timp ce in 1960 doar 8% din familiile americane erau compuse dintr-un singur parinte si copii, astazi 20% se afla in aceasta situatie.

Majoritatea acestor familii sunt fomate din mama si copii minori. Menajele alcatuite din tata si copii detin o pondere relativ mica, ele reprezentind doar 10% din totalul menajelor monoparentale in Europa de Vest si SUA.

Majoritatea menajelor monoparentale sunt rezultatul divorturilor si doar un numar mic sunt cauzate de decesul unuia dintre soti sau de nasterea copiilor in afara casatoriei. Standardele lor de viata sunt mai scazute si dificultatile cu care se confrunta sunt mai mari decat in cazul familei nucleare. Se constata, de asemenea, gradul scazut de satisfactie al parintilor singuri in raport cu viata de familie comparativ cu cel al cuplurilor.

Familiile fara copii Numarul familiilor fara copii a crescut in a doua jumatate a secolului XX. In unele cazuri, este vorba de infertilitate sau doar de amanarea fertilitatii ; in altele este vorba de optiunea definitiva de a nu avea copii. Aproximativ 5% din femeile casatorite din SUA nu doresc sa aibe copii. Tehnologia contraceptiva este utilizata pe scara din ce in ce mai larga in majoritatea societatilor de aceasta categorie de femei.

Cercetarile actuale (desi insuficiente) evidentiaza ca familiile care nu doresc copii sunt preocupate mai mult de cariera lor profesionala si au un nivel superior de educatie. O parte semnificativa din aceste cupluri sunt formate din primii nascuti ai familiilor de orientare (originare).

Pe langa dorinta de a se afirma profesional in general, argumentele invocate de cei care nu-si doresc copii sunt : nepriceperea de a fi parinti, lipsa vocatiei parentale, preferinta pentru un mod de viata, caracterizat prin mai multa libertate, intimitate, loisir.

In tarile cu o economie slab dezvoltata, unul din principalele argumente ale dorintei de a nu avea copii a familiilor ce apartin clasei de jos, il constituie absenta posibilitatii materiale (este si cazul Romaniei).

Cei care nu-si doresc copii pot apela la mijloace contraceptive sau, in ultima instanta, la avort.

Daca utilizarea mijloacelor contraceptive se bucura de o larga acceptanta sociala, problema avortului a nascut serioase controverse.

Cu mici exceptii (de exemplu starea de sanatate extrem de precara a mamei) avortul a fost ilegal in Romania pana in 1990 si in SUA pana in 1973.

In SUA, gruparile care sustin dreptul femeii la avort au incheiat o alianta autointitulandu-se miscarea “pro-choice”. In opozitie cu acestea, exista grupari care se opun avortului, considerandu-l un act imoral si inuman si care, la randul lor, s-au organizat in ceea ce ei numesc miscarea “pro-life”.

Cuplurile de homosexuali si lesbiene. Cu unele exceptii (de ex., San Francisco) cuplurile de homosexuali si lesbiene au o frecventa relativ scazuta in majoritatea societatilor. Asistam azi la o crestere temperata a tolerantei sociale vis a vis de aceste forme alternative de viata.

Studiile lui Blumstein si Schwartz (1983) au evidentiat multe asemanari intre aceste cupluri si cele de heterosexuali : impartasesc notiunea de iubire romantica, sunt preocupati de situatia lor economico-financiara etc.

Unele din aceste cupluri, prin adoptie sau fecundare artificiala, devin parinti, experimentand toate satisfactiile si responsabilitatile ce deriva din aceasta calitate. Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca un numar mare de actori sociali manifesta repulsie fata de aceste cupluri percepandu-le ca pericole iminente la adresa casatoriei si echilibruui social si incercand sa le marginalizeze.