Sentimentul de inferioritate - efect al triunghiului familial isfunctional

Datorita schimbarilor rapide din societatea contemporana, familiile suporta azi multe presiuni si dificultati ale socialului, presiuni care transforma relatiile intrafamiliale in bariere, generand, la randul ei - dupa modelul preluat din societate - presiuni si dificultati in triunghiul familial. Familia devine astfel un intermediar critic, periculos, variabil intre societate si individ (V. Satir, 1973). Esecurile ce rezida din neindeplinirea si nesatisfacerea nevoilor si dorintelor noastre au adesea o semnificatie personala si nu pot fi inlaturate. Ele raman ca amintiri latente, chiar obsedante, asa incat acest sentiment al deficitului se dezvolta si poate fi mereu agravat. Sentimentul deficitului poate avea cauze din cele mai diferite: slabiciune fizica, infatisare neplacuta, impotenta sexuala, neadaptare sociala (saracie, lipsa de educatie, neidemanare, vocabular sarac, putere de judecata inceata). (G.W. Allport, 1991). Uneori, acest deficit se poate datora unor stari ce tin de vinovatie si pacat. Suma tuturor acestor esecuri si mai mult, a acelora care se adauga inconstient, nu fac decat sa adanceasca "complexul", sentimentul de inferioritate.

Ca definitie, complexul de inferioritate " este o tensiune puternica si constanta care apare dintr-o atitudine emotionala, oarecum morbida fata de deficitul personal resimtit"(Allport, Structura si dezvoltarea personalitatii, p.139, 1991) .

Sistemul familial este mijlocul esential de formare a comportamentului individului, iar eliberarea complexelor parentale este, se pare, una dintre cele mai dificile responsabilitati ale procesului de individuatie. C.G. Jung numeste proces de individuatie nevoia fundamentala a omului de a deveni autonom, de a fi el insusi. Etapele prin care individul ajunge sa-si dobandeasca autonomia sunt: dobandirea treptata a independentei fata de parinti si de complexele formate in relatie cu ei; in a doua etapa individul isi descopera din ce in ce mai mult competentele si abilitatile de relationare cu ceilalti; urmeaza etapa in care individul se formeaza si devine din ce in ce mai mult ceea ce simte ca este; in timpul ultimei etape a procesului de individuatie, eul intra in relatie cu nivelul cel mai profund al fiintei, sinele, asa incat nu mai exista sciziune, separatie intre tine insuti si celalalt; se poate spune ca aceasta este etapa in care individul devine intreg, ceea ce inseamna ca este in acelasi timp centrat pe el insusi si unit cu viata insasi sub toate aspectele sale.

Drumul pe care individul il parcurge pana ca eul sa comunice cu tot ce exista este lung si anevoios; a ramane tu insuti in relatie cu celalalt, a te simti insotit ramanand singur sunt paradoxurile vietii noastre, paradoxul fuziunii si separarii traite in relatie cu celalalt.

Felul in care parintii isi instruiesc copiii este la fel de important ca si ceea ce ii invata. In teoriile despre familie gasim conceptul de forte exterioare, acestea influentand in egala masura parintii si copiii. Se poate vorbi despre un "efect de recul" cand ne gandim la felul in care aceste forte se propaga in triunghiul familial. "Beneficiarii" acestui efect sunt de cele mai multe ori copiii, fara a exclude faptul ca orice disfunctionalitate din interiorul familiei afecteaza intreg sistemul.

In familiile disfunctionale, sentimentul de inferioritate este propagat de la parinti catre copii si invers, iar esecul datorat necomunicarii este pregnant resimtit de toti membrii familiei, fiecare dintre ei avand dorinte si asteptari in relatie cu celalalt, neimplinite. Acumuland tensiuni individul devene incapabil sa construiasca relatii sociale, consecintele fiind dintre cele mai putin dezirabile: comportamentul antisocial.

Triunghiul familial functional este construit pe o relatie de incredere si comunicare intre soti, cei doi fiind astfel capabili sa gaseasca solutii optime asa incat copilul sa nu se simta "ejectat" in afara triunghiului familial. Astfel, mama este permisiva, comunicand prin aceasta copilului importanta relatiei lui cu tatal, iar tatal este capabil la randu-i sa permita copilului relatia mama-copil. Prin aceasta atitudine, cei doi promotori ai relatiei conjugale comunica foarte clar rolurile de sex, dar mai ales comunica atitudinal faptul ca el, copilul, nu poate fi niciodata inclus in relatia lor de cuplu.

Copil

Tata  Mama

Fig. 1

In triunghiul familial functional (fig.1) sentimentul de inferioriatate poate fi minimalizat prin relatii functionale bazate pe incredere, crearea unui climat afectiv sigur pe care copilul il percepe ca pe permisiune a manifestarii personalitatii sale, din ce in ce mai constient. Relatia cu mama si legatura cu tata ii permite sa se identifice cu valorile parentale, la inceput, ca mai apoi sa se distinga progresiv de dorintele lor, si, datorita scolii si de cele ale mediului familial. Scoala ofera copilului nu numai alternativa cunoasterii de noi valori, dar si posibilitatea de a se diferentia de familie, aceasta diferentiere fiind primul pas catre autonomie. Odata invatat mecanismul de diferentiere, fiecare etapa parcursa de individ reprezinta o incercare de a se adapta si in acelasi timp de a ramane el insusi in relatiile cu ceilalti. Eul nu se poate dezvolta fara dragoste, individualitatea noastra are nevoie de ceilalti pentru a se recunoaste, forma, dezvolta, pentru a se identifica si diferentia (G. Corneau ). Celalalt este cel care ne atentioneaza de permanenta si constanta evolutiei noastre, chiar daca suntem tentati sa ne oprim la o etapa si sa nu mai evoluam.

In triunghiul familial disfunctional sentimentul de inferioritate se formeaza in urma trairii repetate a dezamagirii parentale. Neincrederea dintre soti are repercusiuni generatoare de tensiuni si nesiguranta pe care copilul le preia ca si comportamente normale. El invata ca nesiguranta - si alteori lipsa de dragoste - sunt atitudini sociale fara de care relatia cu ceilalti nu poate fi construita.

Cuplul conjugal evolueaza sau involueaza in functie de paternurile invatate in propria familie; uneori, esecul parintilor in relatia conjugala este perceput de copii ca o nerealizare personala, ceea ce duce la dezvoltarea unor sentimente de inferioritate care au corespondent in dificultatile de relationare.

Fiecare dintre soti doreste ca celalalt sa-l ajute sa elimine propria neputinta de relationare; acest lucru se intampla pentru ca fiecare dintre ei intra in relatie cu o imagine pe care partenerul si-o construieste inainte de a-l cunoaste. El este "barbatul puternic", pe care ea si-l doreste pentru ca ea sa se simta in siguranta, ea este "femeia afectuoasa", care il ajuta pe el sa isi manifeste masculinitatea. Aceste doua imagini arhetipale intra in relatie, in realitate cei doi fiind purtatorii mastilor conjugale, in spatele carora fiecare isi ascunde neputintele si esecurile personale. Astfel, relatia conjugala devine un camp de lupta in care copilul poate fi: disputat, abandonat, responsabilizat, culpabilizat, parentalizat.

Tata Mama

Copil

Fig.2

Consecintele razboiului conjugal asupra copilului sunt urmatoarele: el devine "aliat" al unuia dintre parinti, distantandu-se de celalalt; in aceasta situatie, el se transforma in suport afectiv al mamei si traieste un sentiment profund de culpabilitate datorita neputintei de a-i determina pe parinti sa "semneze tratatul" (fig. 2). Copilul traieste esecul nerelatiei cu tatal si suferinta provocata de nefericirea mamei. Sentimentul de inferioritate este rezultatul constientizarii slabiciunii lui in fata esecului, care genereaza o rana profunda a stimei fata de sine ce se dezvolta uneori intr-o trasatura generalizata de personalitate.

Tata Mama