Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » agricultura
Caracterizare generala a coarnelor (Cornus mas)

Caracterizare generala a coarnelor (Cornus mas)


COARNE

Caracterizare generala a coarnelor (Cornus mas)


Descrierea speciei. Coarnele sunt fructele speciei Cornus mas,  arbust cunoscut sub denumirea populara de  corn. Aceste fructe se pot consuma proaspete sau se pot utiliza pentru prepararea de  sucuri naturale, siropuri, compoturi, lichioruri (cornata), vinuri, marmelade sau dulceturi.



 Coarnele proaspete coapte sunt dulci-acrisoare, astringente si acidulate. Ele au culoarea rosie,  forma ovala si marimea mica (1, 5 -2,5 cm), culegandu-se in a doua jumatate a lunii septembrie si in prima parte a lunii octombrie.

Provenite dintr-un arbust cu flori mici, galbene, coarnele sunt fructele de padure cele mai cautate, alaturi de zmeura, mere padurete, mure sau afine. Infloresc in aprilie si se culeg la sfarsitul lunii septembrie.

Fructele, de culoare rosie spre visiniu si cu un gust acrisor, contin cantitatile maxime de calciu, vitamina C si potasiu, doar cand sunt foarte bine coapte.

Aceste fructe contin apa (circa 83%), zaharuri (6-10%), acizi, tanin, substante pectice si proteice, celuloza, saruri minerale, provitamine, fiind utilizate in prepararea jeleurilor, gemurilor, peltelelor si siropurilor. Se mai pot fabrica vinuri si lichioruri.

Cerinte fata de factorii de mediu


Temperatura. Fata de caldura, cornul prezinta cerinte mari in timpul verii, fapt demonstrat si de faptul ca in flora spontana se instaleaza numai pe versantii sudici.

Lumina. Cornul are cerinte mari pentru lumina si de aceea in mediul natural se dezvolta bine la marginea padurilor sau a poienilor si pe terenurile expuse la soare. In cultura, distantele de plantare si forma de conducere trebuie astfel stabilite incat sa asigure cat mai multa lumina in tot cursul zilei.

Umiditatea Cornul este recunoscut pentru marea sa rezistenta la secetele de lunga durata si reactioneaza foarte favorabil la irigare moderata, pe timp scurt, chiar la unele inundatii.

Solul. Cornul manifesta o mare adaptabilitate fata de sol si rezista pe cele mai variate terenuri. Creste foarte bine pe solurile usoare, reavane, fertile, cu un exces usor de calcar.

Particularitati de crestere, fructificare si recoltare


Cornul poate creste ca arbust sau arbore ce poate ajunge la inaltimea de 8 m si diametrul trunchiului de 10-12 cm, fiind o specie foarte longeviva, unele exemplare din nordul Moldovei atingand varsta de 220 ani.

Sistemul radicular este foarte puternic si se fixeaza adanc in sol, fapt pentru care rezista la seceta indelungata. Pe radacina se diferentiaza muguri adventivi, care pot da nastere la drajoni. Cornul creste sub forma de tufa cu 4-5 tulpini si formeaza o coroana globuloasa, rara si bine luminata. In regiunea coletului si imediat superior acesteia se afla o zona foarte activa, care genereaza muguri dorminzi si de aceea cornul lastareste abundant si cand este mai batran.

Fructele se recolteaza pe o perioada destul de lunga, asigurand o productie din august pana in octombrie, cu varf de productie la inceputul lunii septembrie. Recoltarea se face cu mana, cand fructele sunt aproape coapte si se cere sa fie intregi si ferme, sau prin scuturare, cand acestea au depasit maturarea optima si se desprind mai usor din pom. In cazul recoltarii prin scuturare, fructele se colecteaza pe prelate si se transporta in ambalaje in timp cat mai scurt la fabrica. Recoltarea manuala se face in ambalaje mici, in care stratul de fructe nu trebuie sa depaseasca grosimea de 3-4 cm, iar transportul se efectueaza in masini frigorifice. Fructele se valorifica mai putin in stare proaspata, consumul sub aceasta forma fiind limitat din cauza gustului astringent si acrisor al fructelor. Se utilizeaza mai mult in industria alimentara sub forma de dulceata, compot, marmelada, peltea.




Politica de confidentialitate


creeaza.com logo mic.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.