SISTEME ECONOMICE ALE SOCIETATII UMANE

1. Conceptul de sistem economic

2. Sistemul economiei naturale

3. Sistemul economiei de schimb (marfuri)

4. Trasaturile economiei de piata contemporane

Viata economica a societatii umane a cunoscut in evolutia sa istorica diferite forme de existenta si functionare. In secolele XIX si XX s-au conturat si introdus in teoria si practica economica mai multe concepte privind economia (ca forma de existenta si functionare): sistem economic, oranduire economica, mod economic de productie, mod de organizare a vietii economice, tip sau forma de organizare a economiei. In secolul al XX-lea, in special incepand cu cea de a doua jumatate a sa, economia si societatea au fost tot mai mult cercetate si interpretate in viziune de "sistem". Teoria generala a sistemelor a permis explicarea si intelegerea continutului, structurii, starii, functionalitatii, comportamentului si finalitatii - pentru multimea subsistemelor vietii sociale - inclusiv a sistemului economic.

In aceasta viziune - de sistem, specialistii economisti au reconstituit si evolutia istorica a sistemelor economice care s-au succedat si coexistat in decursul timpului pana in perioada contemporana.

1. Conceptul de sistem economic

Termenul de "sistem" semnifica, in general, un ansamblu complex de elemente ordonate si interconectate avand o anumita structura si functionalitate, comportament si finalitate. Intr-un sistem real se manifesta o interactiune specifica ce defineste insusirile cantitative si calitative ale partilor si ansamblului. Ansamblul este determinat calitativ de partile sale componente, iar acestea se misca, se transforma, se dezvolta si in functie de caracteristicile si potentialul intregului. In cadrul sistemului exista legaturi si relatii directe, de interdependenta, interconditionare si conexiune, care se manifesta ca de la parte la intreg si invers.

Cel mai general sistem este cel al societatii privita in ansamblul sau, care include in structura sa numeroase subsisteme, intre care si pe cel al economiei.

Categoria de "sistem economic" a fost si este abordata sub aspectul continutului si caracteristicilor sale, al formelor de manifestare si implicatiilor curente, si de durata asupra evolutiei sistemului societatii, de catre numerosi specialisti.

Sistemul economic poate fi definit drept un ansamblu de elemente si parti ale vietii economice privite in totalitatea, unitatea si interactiunea lor, ansamblu localizat in spatiu si determinat in timp3. Aici se face deosebire intre "sistemul economic" teoretic, conceptual, elaborat si construit de stiinta economica si "sistemul economic" real si concret care caracterizeaza viata economica reala, dintr-un anumit timp si spatiu. Sistemul economic teoretic este cel ideal spre care tind sistemele reale.

Sistemul economic real si concret, se caracterizeaza prin: a) este un intreg, in care elementele si partile componente isi au locul lor determinat, sunt legate unele de altele si se conditioneaza unele pe altele, se influenteaza reciproc si se afla intr-o permanenta interactiune; b) fiecare componenta - element sau parte - indeplineste un anumit rol in functionarea si evolutia sistemului; c) nu exista in forma pura, ci sub forma unor alcatuiri mai complexe care cuprind in structura lor elemente proprii altor evolutii anterioare a economiei.

Sistemul economic are o structura formata din mari ansambluri de elemente ordonate, care se interconditioneaza reciproc si formeaza un tot unitar. In aceasta interpretare, unitatile economice private, publice si mixte, zonele regionale (teritorial-administrative), ramurile si subramurile, sectoarele institutionale etc. formeaza structura complexa si integrata a ansamblului sistemului economic al unei tari, intr-o anumita perioada de timp. In raport cu sistemul de ansamblu, aceste elemente structurale reprezinta subsisteme care au la randul lor niveluri de complexitate si structuri diferite. Caracteristic pentru subsistemele care compun un sistem este faptul ca ele se comporta ca parti in raport cu sistemul in care se integreaza si ca sisteme in raport cu propria lor structura.

Caracterul unitar, complexitatea structurii sale, multiplele legaturi si conexiuni directe si inverse ce se creeaza in cadrul economiei, constituie atributele principale ale sistemului economic. Componentele sistemului sunt grupate in structuri orizontale si verticale. Sistemul economic functioneaza atunci cand intre structurile sale, orizontale si verticale, exista legaturi si interdependente care se presupun si conditioneaza asigurand progresul economic. Anumite blocaje structurale, limiteaza aceste performante sau perturba functionalitatea sa.

Una dintre clasificarile economiilor sau sistemelor economice intalnite cu cea mai mare frecventa in bibliografia de specialitate si in practica este cea care grupeaza aceste sisteme in: sistemul economiei naturale si sistemul economiei de marfuri (sistemul economiei de schimb) sau sistemul economiei de piata.

Aceasta grupare are cel mai inalt grad de generalizare. In evolutie istorica, la inceputurile formarii economiei societatii a aparut economia naturala, iar pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii a aparut si s-a dezvoltat economia de marfuri, care a devenit predominanta (neexcluzand insa in totalitate economia naturala).

Aprecierea unei realitati economice ca fiind organizata sub forma economiei naturale, ori de schimb se poate face dupa criteriul preponderentei, pe care o forma de organizare o detine in cadrul intregii activitati economice.

Sistemul economiei naturale

La inceputurile activitatilor economice, a productiei de bunuri economice, productia sociala a luat forma economiei naturale, in care bunurile create servesc consumului propriu al producatorului. Economia naturala reprezinta acea forma de organizare si desfasurare a activitatii economice in care nevoile de consum sunt satisfacute din rezultatele propriei activitati, fara a se apela la schimb.

Autoconsumul reprezinta procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor. El apare ca autoconsum final (care permite satisfacerea directa a nevoilor umane) si autoconsum intermediar (destinat producerii altor bunuri ce vor fi consumate in viitor).

Trasaturile caracteristice ale economiei naturale sunt:

a) Spiritul activitatii economice, impulsul principal si scopul nemijlocit al acesteia il constituie supravietuirea prin convietuire, autosatisfacerea, autoconsumul. In conditiile economiei naturale marea majoritate a oamenilor traiau in colectivitati mici, aveau un regim alimentar de subzistenta, culegeau, cultivau si produceau atat cat era necesar existentei.

b) Productia era unita cu consumul. Membrii colectivitatii constituite erau producatorii si consumatorii bunurilor economice obtinute.

c) Entitatile sau unitatile economice erau, in esenta, organisme inchise autarhice. Ele erau izolate de alte entitati, cu care nu aveau legaturi economice. Legaturile economice se manifestau in interiorul fiecarei entitati.

d) Economiile naturale s-au intemeiat in societatea primitiva pe baza proprietatii comune asupra bunurilor de productie si de consum, iar in celelalte societati si pe baza proprietatii private asupra factorilor de productie si bunurilor de consum.

e) Caracterul social al muncii era limitat la cadrul si perimetrul entitatii economice.

f) Forma naturala a economiei a avut si are un caracter rutinier. Fiecare ciclu nou de productie, repeta din punct de vedere tehnic, de regula, productia in formele ei anterioare. Baza tehnica dominanta a productiei in sistemul economiei naturale a fost tehnica manuala. Economia naturala nu a cunoscut si nu cunoaste in structura sa existenta unui sector producator de bunuri de productie in acceptiunea proprie a natiunii. Ramurile dominante ale economiei naturale au fost vanatul, pescuitul, culegerea fructelor naturale, cultivarea pamantului, pastoritul etc.

g) Caracteristic economiei naturale este reluarea productiei, de regula, la aceeasi scara, adica reproductia simpla.

h) In conditiile economiei naturale entitatile economice de productie erau de dimensiuni relativ mici.

Economia naturala a fost predominanta in comuna primitiva, sclavagism si feudalism, iar dupa unele evaluari a fost dominanta pana la prima revolutie industriala, la afirmarea capitalismului. Initial, cautarea hranei de catre oamenii primitivi se facea in acele locuri unde mediul natural o oferea. In acele conditii, omul era culegator, vanator, pescar etc. Activitatile respective si rezultatele obtinute erau dependente de darnicia, respectiv saracia naturii. Atunci nu aparuse productia.

Economia naturala a fost dominanta in conditiile unui nivel scazut de dezvoltare economica, cand erau satisfacute nevoi restranse, de regula, cele elementare, existentiale. In cadrul ei, fiecare producator avea o activitate diversificata, producea o gama larga de bunuri (in raport cu potentialul economic si cu sistemul de trebuinte). Producatorul era izolat din punct de vedere economic de ceilalti. Eficienta activitatii economice era redusa.

Alvin Töffler denumeste economia naturala ca fiind "civilizatia primului val" si avand urmatoarele trasaturi definitorii: "pamantul constituia principalul factor de productie; baza economiei consta in cules, vanatoare si cultivarea pamantului; diviziunea simpla a muncii; economia descentralizata, in care fiecare comunitate producea aproape tot ce-i facea trebuinta"7.

In prezent, elemente ale economiei naturale au semnificatie in cadrul gospodariilor populatiei, care utilizeaza o parte a fondului funciar si forestier si produc bunuri atat pentru autoconsum cat si pentru piata. In contextul dezvoltarii serviciilor, indeosebi a celor educationale si informationale se va extinde munca la domiciliu, care largeste oarecum sfera economiei naturale. Cu toate aceste schimbari, ponderea economiei naturale in activitatea economica a gospodariilor, agentilor economici si statelor dezvoltate economic, ramane redusa.

Sistemul economiei de schimb (de marfuri)

O alta forma si un alt tip de economie este economia de marfuri (de schimb). La modul cel mai general, economia de marfuri si economia de schimb sunt percepute ca notiuni cu acelasi continut economic, cu aceeasi semnificatie economica, deci ca notiuni sinonime. Economia de marfuri sau de schimb reprezinta forma sau tipul principal de existenta a economiei, sau ale sistemelor economice globale.

Infaptuirea revolutiei industriale, pe parcursul secolelor XVIII - XX, a separat producatorul de consumator, a rupt unitatea productie-consum, a extins si generalizat schimbul, vanzarea-cumpararea pe piata. Schimbul inseamna instrainarea rezultatelor propriei activitati, primind in contra-prestatie alte bunuri necesare, inclusiv moneda. Satisfacerea trebuintelor prin autoconsum si prin intermediul schimbului au coexistat si coexista, dar, in timp, raportul dintre ele s-a modificat in favoarea schimbului.

Aparitia si dezvoltarea capitalismului aduce cu sine cresterea si generalizarea productiei de marfuri si prin aceasta trecerea de la un sistem economic in care predomina economia naturala la un sistem in care devine predominanta economia de schimb.

Productia de schimb sau de marfuri reprezinta acea forma de organizare a economiei in care unitatile producatoare - specializate si autonome - produc marfuri (bunuri) pentru piata, pentru satisfacerea nevoilor altor oameni decat cele ale producatorilor, obtinand in schimbul lor altele, necesare satisfacerii trebuintelor lor.

Marfa este un bun economic, rezultat al activitatii economice, destinat schimbului, vanzarii-cumpararii prin intermediul pietei.

In urma generalizarii productiei de marfuri, economia de schimb a fost denumita si economie de marfuri. Economia de schimb reprezinta forma universala de organizare si functionare a activitatii economice in majoritatea statelor in lumea contemporana.

In diferite tari si perioade economia de schimb a cunoscut evolutii diferite, a incorporat anumite trasaturi, laturi si aspecte specifice. Ea se caracterizeaza prin mai multe trasaturi generale: diviziunea sociala a muncii si specializarea producatorilor; autonomia si independenta economica a agentilor economici; proprietatea privata (individuala) devine predominanta in structura formelor de proprietate; activitatea economica - producatoare de marfuri graviteaza in jurul pietei; generalizarea banilor ca mijloc de schimb si monetarizarea economiei; legaturile economice dintre agentii economici se desfasoara sub forma tranzactiilor bilaterale; bunurile produse imbraca forma de marfa.

Geneza si evolutia productiei de schimb, este explicata mai restrictiv, prin doua conditii cumulative: diviziunea sociala a muncii si, autonomia si interdependenta producatorilor.

Diviziunea sociala a muncii, reprezinta procesul obiectiv de desprindere, diferentiere si separare a diferitelor categorii de munca din ansamblul muncii sociale si fixarea lor ca activitati specializate, autonomizate, de sine statatoare. Numai in cazul in care munca sociala este divizata pe diferite activitati, cand fiecare producator creeaza o anumita productie (produs sau produse) si totodata are nevoie pentru satisfacerea multiplelor sale trebuinte de produsele muncii celorlalti, schimbul de marfuri devine necesar si posibil. Agentii economici actioneaza in diferite domenii ale vietii economice, utilizand factori de productie specifici pentru a obtine bunuri economice in volumul, structura si calitatea ceruta de piata. Dezvoltarea diviziunii muncii - expresie a dorintei naturale a oamenilor - de a-si satisface tot mai bine trebuintele -, inseamna aparitia de noi ramuri, subramuri, domenii de activitate sub impulsul nevoilor sociale, ceea ce determina cresterea interdependentei dintre producatori si intensificarea schimbului reciproc de activitati dintre acestia.

In timp, diviziunea muncii s-a dezvoltat si diversificat. Activitatile umane specializate se desfasoara in: agricultura, ramuri industriale extractive si prelucratoare, constructii, transporturi si telecomunicatii, circulatia marfurilor, cercetare stiintifica, invatamant, sanatate, cultura, justitie, turism, protectia mediului natural etc. Activitatile umane au devenit tot mai complexe si interdependente. Progresul dintr-o ramura depinde de realizarile altora. Extinderea legaturilor si interdependentelor dintre producatori si consumatori au generat competitia, rationalitatea, calitatea, productivitatea si eficienta in realizarea bunurilor economice.

Privita istoric, dezvoltarea diviziunii muncii s-a realizat in mai multe etape: prima mare forma a diviziunii sociale a muncii, s-a produs in perioada descompunerii comunei primitive, prin desprinderea triburilor de pastori din cadrul triburilor de agricultori; a doua a fost reprezentata de desprinderea mestesugarilor de agricultori, iar mai tarziu aparitia industriei prelucratoare: a treia a fost marcata de desprinderea negustorilor (comerciantilor) care se ocupau cu schimbul de marfuri; a patra se refera la muncile intelectuale sub toate formele lor.

In perioada contemporana, diviziunea muncii sociale este incadrata agregat, pe sectoarele fundamentale ale economiei: sectorul I, primar al economiei, unde sunt cuprinse activitatile din agricultura, silvicultura, vanat, pescuit, ramurile extractive de resurse naturale; sectorul II, secundar - care cuprinde ramurile industriale si constructiile (prelucratoare de resurse primare); sectorul III, tertiar sau al serviciilor - care include transporturile, comunicatiile, comertul, cercetarea stiintifica, invatamantul, sanatatea, cultura, turismul, protectie si securitate sociala, informatii, protectia mediului natural etc.; sectorul IV, cuaternar denumit in prezent si informational - cultural - care cuprinde serviciile ce se desprind din sectorul III (tertiar) si au un rol hotarator in progresul economic si social viitor: cercetare stiintifica, invatamant, sanatate, informatie, cultura etc.

Specializarea agentilor economici producatori constituie o caracteristica generala a economiei de schimb. De-a lungul secolelor, pe baza progresului factorilor de productie, s-a desfasurat un amplu proces de diversificare, specializare si integrare a activitatilor economice.

Ca latura inseparabila a diviziunii sociale a muncii, specializarea producatorilor inseamna fixarea unor genuri de activitati producatoare asupra unor subiecti economici; functiile productiei se repartizeaza pe unitati, pe categorii de producatori.

Originea diviziunii muncii si specializarii, ca si dezvoltarea lor constau in legea raritatii, in lupta continua a oamenilor de a-si satisface cat mai bine nevoile cu resursele existente, relativ limitate si tot mai scumpe. Deciziile producatorilor individuali de a se specializa se bazeaza pe avantajul comparativ. Avantajul comparativ consta in surplusul utilitatilor pe care un agent economic il asteapta, il obtine de la producerea unui bun, avand la acesta un cost de oportunitate mai mic decat concurenta sa. Avantajul comparativ poate fi absolut si relativ. Absolut, cand agentul economic produce o cantitate mai mare de bunuri cu aceleasi resurse, sau cu resurse mai putine, comparativ cu ceilalti producatori. Relativ, atunci cand se raporteaza productia la costul oportunitatii.

Autonomia si independenta agentilor economici - este o alta trasatura a economiei de schimb. Aceasta presupune ca agentii economici sa fie abilitati cu atributele proprietatii - dreptul de posesiune, decizie (dispozitie), dreptul de utilizare, de uzufruct -, iar instrainarea bunurilor are la baza criterii economice. Autonomia este fundamentata pe interesul agentului economic izvorat din proprietate si se realizeaza in modalitati diferite in raport de o forma sau alta de proprietate.

Autonomia cea mai larga se realizeaza in conditiile proprietatii particulare cand agentul economic poate fundamenta, decide si actiona. Fiecare producator, in functie de interesele proprii si de posibilitatile avute, hotaraste cat sa produca, cand si cu cat sa participe la schimb.

Economia de schimb este circumscrisa la tranzactii bilaterale de piata.

Piata este o categorie economica specifica productiei de marfuri, economiei de schimb Ea exprima sistemul relatiilor de vanzare-cumparare a bunurilor economice intre agentii economici, fiecare avand interese proprii, uniti insa prin relatii functionale. Pe masura extinderii economiei de schimb, a generalizarii acesteia, piata devine institutia sociala determinanta in stabilirea contactului dintre productie si consum, sursa principala de informatii pentru deciziile agentilor economici privind alocarea resurselor, desfasurarea productiei, repartitiei si consumului, pentru reglarea activitatii economice. Situatia economica a fiecarui agent economic depinde intr-o masura hotaratoare de piata, de functionarea mecanismelor acesteia.

Piata exprima actele de vanzare-cumparare, impreuna cu fenomenele legate de manifestarea ofertei si cererii de marfuri, in conexiune cu spatiul si timpul in care se desfasoara acestea. Piata reprezinta locul de intalnire reala intre vanzatorii si cumparatorii de marfuri, sub forma factorilor de productie (munca, pamant, resurse naturale, capital, bani, informatii) sau a bunurilor si serviciilor de consum.

In conditiile economiei de schimb, sunt marfuri - bunurile economice reale utilizate ca factori de productie sau pentru satisfacerea nevoilor de consum personal. In lumea contemporana, se extind mult bunurile materiale (incorporale) rezultate ale activitatii de creatie tehnico-stiintifica, manageriale si cultural-artistice (licente si brevete de inventii, studii, marci de fabrica si de produs, programe de calculator, drepturi de autor s.a.). Sunt supuse schimbului, de asemenea, simbolurile avutiei si capitalului real aflate in circulatie (actiuni, obligatiuni, alte titluri de valoare etc.).

Bunurile economice marfare se prezinta intr-o dubla ipostaza: ca utilitate si ca valoare, inclusiv valoare de schimb. Pe piata se verifica concordanta dintre nivelul si structura productiei de bunuri si cele ale cererii sociale finalizandu-se practic actiunea legii cererii si ofertei, a legii valorii.

Productia de marfuri si piata au aparut pe baza primei mari diviziuni sociale a muncii si s-au dezvoltat continuu. Odata cu cea de a treia mare diviziune a muncii - desprinderea negustorilor (comerciantilor) si manifestarea lor distincta in cadrul economiei, cu aparitia si folosirea banilor, actele de vanzare si cumparare se separa atat in timp cat si in spatiu. Banii mijlocesc mult mai bine miscarea marfurilor de la producator la consumator. Locul schimbului marfa contra marfa este luat de comertul marfa-bani. Noua forma de desfasurare a schimbului de marfuri a fost numita circulatia marfurilor.

Rolul pietei in mijlocirea legaturilor dintre productie si consum creste sistematic. Piata se largeste neintrerupt atat in ceea ce priveste nomenclatorul marfurilor cat si in ceea ce priveste spatiul geografio-economic in interiorul caruia functioneaza. Piata locala dobandeste o importanta crescanda si isi extinde perimetrul. Se statornicesc legaturi care devin tot mai sistematice intre diferite piete locale. Se inmultesc structurile specifice pietei.

Sub influenta puternica a primei revolutii industriale a avut loc o extindere accelerata a productiei si circulatiei de marfuri, a pietei. Ele au devenit dominante in economiile nationale ale tarilor din Europa Occidentala si in Statele Unite ale Americii. Pietele locale s-au unit si contopit in cadrul pietelor nationale macroeconomice, iar productia de marfuri s-a generalizat cuprinzand majoritatea covarsitoare a bunurilor economice si serviciilor, precum si forta de munca. In aceasta perioada, sub influenta revolutiei industriale, dezvoltarii cailor de comunicatii, formarii natiunilor si statelor lumii, relatiile economice in general, relatiile comerciale in particular, au depasit sistematic granitele nationale si au dat nastere pietei internationale cu toate structurile ei.

Trasaturile economiei de piata contemporane

Industrialismul a modificat unitatea dintre productie si consum si a separat pe scara mare - macroeconomica si internationala - producatorul de consumator. Dezvoltarea serviciilor de toate genurile a largit dimensiunile si sfera de cuprindere a pietei. Economia, sistemul economic a devenit in statele dezvoltate o economie (un sistem) de piata la scara nationala, s-a extins la nivel international, iar ca tendinta si la nivelul economiei mondiale. In prezent doar circa un sfert din populatia planetei traieste in tari cu o economie de piata dominanta si determinanta.

Economia in care legatura dintre productie si consum se infaptuieste prin intermediul pietei, in care alocarea resurselor, stabilirea echilibrelor dintre verigile, sectoarele si ramurile economiei se realizeaza, de asemenea, prin mijlocirea pietei si parghiile ei - marfa, valoare, cerere oferta, interactiune dintre cerere si oferta, concurenta, pret, bani etc. - se numeste, economie de marfuri, economie de schimb, economie de piata. Deci, una si aceeasi realitate economica este exprimata cu ajutorul celor trei concepte care au aceeasi semnificatie, acelasi continut, sunt identice in continutul lor8. Consideram ca este o precizare care corespunde realitatii economice privite in evolutia ei, deoarece nu se poate separa, in timp, economia de piata, de economia de marfuri (sau de schimb). Argumentele teoretice si istorice, dovedesc ca sunt categorii economice care au continut si caracteristici cu aceeasi semnificatie. Economia de piata contemporana este forma dominanta, determinanta a manifestarii mecanismului economic in statele dezvoltate, care are atributele economiei de marfuri (de schimb) si care incorporeaza in structura sa si alte elemente ce tin de realitatile economice contemporane. Economia de piata, la scara nationala si internationala reprezinta forma avansata a economiei de marfuri (de schimb), care este dominanta si determinanta pentru evolutia si progresul economiei si societatii.

O economie nationala de piata este o forma a economiei in care proprietatea privata este predominanta in cadrul pluralismului formelor de proprietate, unde cea mai mare parte a bunurilor economice de productie si de consum imbraca forma marfa, productia este despartita de consum in proportii determinante, iar alocarea resurselor, distribuirea lor intre agentii economici, productia si miscarea bunurilor de la producatori la consumatori sunt efectuate prin intermediul pietei, al cererii si ofertei, concurentei, preturilor de piata.

Trasaturile definitorii ale economiei nationale de piata, sunt:

1. Impulsul nemijlocit, forta motrice imediata, scopul activitatii economice il constituie interesul individual de a obtine un castig valoric (monetar) cat mai mare. In conditiile economiei nationale de piata agentii economici produc bunuri economice nu pentru satisfacerea propriilor trebuinte, ci pentru a le vinde altor subiecti economici si pentru a obtine in schimb contravaloarea costurilor lor totale plus un anumit castig monetar normal - profitul brut. In plan spiritual economia nationala de piata acorda primordialitate individualismului si aseaza in centrul sistemului liberalismul, concurenta, calitatea si eficienta.

2. In sistemul economiei de piata productia si circulatia de marfuri s-au extins in intreaga economie si au inclus in structura si circuitul economic majoritatea bunurilor economice, care se produc ca marfa si, circula in aceasta calitate. In cadrul sistemului economic de piata a devenit marfa si capacitatea omului de a munci, forta lui de munca. Este realizata in proportii predominante separarea dintre productie si consum. Producatorii bunurilor nu sunt si consumatorii. Marfurile sunt cumparate si consumate de non-producatori, de cumparatori, pentru care au utilitate economica.

3. Spre deosebire de economia naturala care era o economie autarhica, inchisa, cu entitati economice izolate, economia de piata are un caracter deschis. Toate genurile de unitati economice se afla in multiple legaturi economice cu altele.

Economia de marfuri (de schimb) de la aparitie si pana la forma ei cea mai avansata - economia nationala de piata a luat fiinta si s-a dezvoltat predominant pe baza proprietatii private asupra bunurilor de productie, a bunurilor economice.

Proprietatea privata (individuala) a fost si este proclamata in plan juridic si moral ca fiind sacra si inviolabila, dreptul de proprietate fiind garantat si aparat de lege.

Economia nationala de piata nu este incompatibila cu alte forme de proprietate - proprietatea publica, mixta, cooperatista etc. In toate tarile cu economie de piata avansata exista si coexista mai multe forme de proprietate asupra bunurilor economice. Teoria si practica din statele dezvoltate ale lumii confirma realitatea ca economia nationala de piata cu cea mai inalta competitivitate si eficienta este aceea in care proprietatea privata este predominanta si determinanta, detine intre 70 si 80 la 85% din totalul proprietatii.

Proprietatea privata antreneaza si cultiva concurenta. Sensul devenirii proprietatii private presupune intim concurenta, deoarece separarea patrimoniala realizata prin delimitarea fiecarei unitati pe baza proprietatii private se face in raport cu alte unitati, iar activitatea vizeaza ca finalitate obtinerea de performante superioare fata de ceilalti competitori in cadrul productiei si distributiei, concretizata in calitate, productivitate, rentabilitate si eficienta - care sunt obiective ce dau insusi continutul concurentei, terenul pe care ea se manifesta, expresiile ei concrete. In sens invers, concurenta presupune proprietatea privata tocmai prin faptul ca fermentul care intretine concurenta este libera initiativa a agentilor economici, care constituie atributul de prim ordin al proprietatii particulare.

5. Intreprinderea privata - individuala sau colectiva - este entitatea economica principala a economiei de piata. Intreprinzatorul este promotorul rationalitatii economice in conditiile economiei de piata.

Agentii economici (unitatile economice) specifice economiei dezvoltate de piata sunt: unitatile care produc bunuri si servicii pentru piata; institutiile financiare si bancare; institutiile de asigurari; unitatile administratiei publice si private centrale si locale; menajele (gospodariile populatiei); unitatile specializate in relatii si activitati economice si sociale internationale.

6. Economia de piata are ca si componenta de baza piata. Economiile avansate se bazeaza pe sistemul pietelor generalizate: piata bunurilor si serviciilor; piata resurselor; piata factorilor de productie; piata muncii; piata monetara; piata financiara; piata valutara; piata asigurarilor; piata externa etc.

7. Una din trasaturile distinctive ale economiei de piata este egalitatea juridica a agentilor economici, independenti si autonomi. Ei au drepturi egale si se raporteaza unul la altul in calitate de proprietari de marfuri. Egalitatea dintre ei isi gaseste expresia si in faptul ca unitatile economice schimba, potrivit legilor pietei, marfuri echivalente.

8. Economia de piata se dezvolta si perfectioneaza pe baza introducerii progresului stiintifico-tehnic si tehnologic, de catre agentii economici, in economie. Baza tehnica a economiilor dominante de piata este tehnica cu tipurile ei performante specifice mecanizarii, automatizarii, informatizarii etc. Realizarea si introducerea in productie a tehnicilor si tehnologiilor avansate - este o trasatura de baza si permanenta a economiei de piata.

9. Economia de piata dominanta se afla intr-un proces de expansiune sistematica, de dezvoltare si perfectionare a mecanismului ei de functionare. Fiind subordonata obtinerii unui castig monetar cat mai mare, ea a transformat cresterea propriilor dimensiuni pe baza economisirii si investitiilor de dezvoltare intr-o lege care ii guverneaza evolutia si intr-un important mijloc de infaptuire a scopului urmarit - profitul.

10. Mecanismul functional propriu al economiei de piata este guvernat de legitati obiective, norme si principii corespunzatoare si consta in punerea in miscare a factorilor si fortelor de actiune implicate de piata, a tuturor subsistemelor acesteia, in vederea asigurarii reglarii si autoreglarii proceselor economice.

Economia de piata este, prin natura ei, o economie deschisa atat in spatiu, cat si un timp.

11. Economia de piata este o economie a competitiei si a concurentei. Aceasta caracteristica a economiei de piata se afla in relatie intima cu virtutile de competitie pe care le contine proprietatea particulara si pe care ea le transmite si le imprima intregii economii nationale.

12. Existenta si manifestarea statului democratic, de drept.

Statul national este garantul bunei functionari a institutiilor economice si juridice specifice economiei de piata. Statul legifereaza si apara structurile economice de piata: proprietatea privata si celelalte forme; asigura prin raporturile juridice contractele economice incheiate legal intre unitatile economice; raporturile asociatilor si ale actionarilor cu societatile din care fac parte; relatiile intre cumparatori si vanzatori, intre debitori si creditori. Statul adopta legile favorabile economiei de piata si supravegheaza buna lor aplicare.

Statul reprezinta si un important agent economic. In acest scop unitatile care actioneaza in numele proprietatii publice (sociale), sunt organizate de catre stat sa functioneze in cadrul si pe principiile economiei de piata.

Desi este un ansamblu descentralizat, economia de piata nu elimina rolul statului, accepta interventia indirecta a lui in vederea inlaturarii insuficientelor si/sau deficientelor constatate in functionarea ei.

13. Economia de piata se sprijina pe parghii economico-financiare, care se grupeaza dupa natura si functiile pe care acestea le indeplinesc in - preturi, venituri, credite, beneficii, profit, cheltuieli, impozite, taxe etc.

In conditiile economiei de piata preturile reprezinta un element important se reglare economica, de alocare a resurselor. Ca semnal major pentru agentii economici, el le indica acestora activitatile care aduc profit, orientand producatorii spre activitatile rentabile. In functie de profit, componenta principala a pretului, se dezvolta structura pe ramuri si subramuri a economiei, sunt dimensionate proportiilor dezvoltarii diverselor activitati, sunt alocate si valorificate resursele naturale, capitalul si munca.

Economia de piata este o economie monetara, factorii de productie in unitati naturale, si activitatile desfasurate ca si produsele lor, rezultatele finale sunt puse in evidenta valoric prin preturi, sunt exprimate in unitati banesti, valorice.

1 Economia de piata se sprijina pe banci, institutii financiare, de credit si asigurari - care reprezinta agenti economici autonomi indispensabili economiei de piata.

Sistemul bancar indeplineste o functie distributiva prin faptul ca mobilizeaza resursele banesti disponibile la un moment dat in economie, redistribuindu-le prin acordarea de imprumuturi spre anumite ramuri, sectoare sau domenii de activitate care au nevoie de mijloace de finantare. Creditul contribuie la proliferarea agentilor economici si firmelor de diferite dimensiuni, promovand inovatia si concurenta, cu efectele sale pozitive asupra echilibrului economic si consumatorilor.

15. Economia de piata se bazeaza pe reglementari juridice corespunzatoare relatiilor si principiilor economiei de piata, precum si pe un cadru organizatoric si institutional adecvat, reprezentat de organisme si institutii economico-financiare si administrative.

Ea este o economie bazata pe ordine, organizare, conducere si desfasurare a activitatii economice pe baza statului de drept.

16. Economia de piata contemporana isi adauga si alte elemente de continut si incorporeaza si alte trasaturi care tind sa se universalizeze. Avem in vedere dezvoltarea economica durabila; includerea intre componentele sale pentru o mare parte a economiilor de piata a componentei sociale (protectie si securitate sociala); faurirea unei economii ecologice; extinderea finalitatilor umaniste ale dezvoltarii economiei etc.

18. Economia de piata contemporana are si unele trasaturi specifice prin care se deosebeste de ea insasi in aceeasi tara in diferite perioade de timp, cat si de alte economii nationale de piata in aceeasi perioada de timp si in evolutia dezvoltarii economice.

Ea nu este perfecta la modul absolut, ideal: cunoaste in anumite proportii si intensitati evolutii si uneori involutii, dezechilibre ciclice, falimente ale unor agenti economici, inflatie, somaj, inegalitati economice si sociale etc.

Economia de piata, cu toate aceste imperfectiuni, are ca tendinta dezvoltarea eficienta si progresul general al societatii fiind forma de economie superioara tuturor sistemelor economice cunoscute de omenire pana in prezent.

Economia de piata avansata nu este unica, ea cunoaste o mare diversitate de tipuri sau forme de manifestare. Pentru a surprinde atat trasaturile universale, comune, cat si pe cele specifice au fost elaborate si introduse in circuitul stiintific concepte cum sunt: economie de piata libera (F.von Hayek, M.Friedman); economie de piata mixta (Paul Samuelson); economie sociala de piata (Walter Eucken, Ludwig Erhard); Economie de piata organizata (Lionel Stoleru, J.K. Galbraith); Oranduire economica bazata pe conditii de echilibru stabil, in care domina libertatea, justitia sociala, echitatea, egalitatea si stabilitatea cu oscilatii naturale limitate (Anghel Rugina); economie mixta de piata social-umanista (N.N. Constantinescu); economie de piata mixta, sociala, ecologica si umanista (Aurel Negucioiu); economie de piata cu concurenta imperfecta etc.

Cu ajutorul metodei abstractizarii, Walter Euken a construit teoria tipurilor ideale de economie, care in esenta se pot reduce la doua mari sisteme: economia libera de piata (descentralizata) si economia centralizata.

Economia descentralizata se poate defini prin cateva trasaturi:

- este o economie de piata in care exista centre economice distincte (de productie si de consum) utile schimbului;

- reprezinta un sistem multipolar (avand mai multe centre de decizie si de actiune)

- rolul central il detine intreprinderea de productie

- motivatia activitatilor statului este globala si indirecta

- prin organele sale, puterea publica are menirea de a proteja sistemul, respectand logica interna a economiei de piata.

In cadrul economiei descentralizate doua modele sunt reprezentative:

- economia sociala de piata, unde institutiile statului intervin in reglarea mecanismelor de asigurare a echilibrului economic, unde se acorda un interes deosebit protectiei sociale si un grad inalt de libertate exercitarii activitatilor lucrative.

- economia de tip liberal, care promoveaza autoreglarea sistemului, pe baza proprietatii private, a concurentei si deciziei agentilor economici producatori si/sau consumatori

Recapitulare cuvinte cheie/concepte

forme de evolutie si functionare; sistem; sistem economic; sistem economic real si concret; structura sistemului; subsisteme; legaturi si conexiuni directe si inverse; sistemul economiei naturale; sistemul economiei de piata.

economie naturala; trasaturi caracteristice; "civilizatia primului val"

economie de marfuri (schimb); schimbul; aparitia si dezvoltarea capitalismului; cresterea si generalizarea productiei de marfuri; marfa; economia de marfuri; trasaturi generale; diviziunea sociala a muncii; sectoare fundamentale ale economiei; specializare; legea raritatii; avantaj comparativ; autonomia si independenta producatorilor; proprietate particulara; piata; banii; circulatia marfurilor.

economie de piata; economie nationala de piata; trasaturi definitorii; economie centralizata; economie descentralizata; economia sociala de piata; economia de tip liberal