TIPOLOGIA COMUNICARII SOCIALE

In functie de nivelul pe care se defasoara, distingem cinci feluri diferite de comunicare pe care le prezentam in cele ce urmeaza:

comunicarea intrapersonala;

comunicarea interpersonala;

comunicarea in grup;

comunicarea publica;

comunicarea de masa.

Fiecare dintre aceste tipuri de comunicare prezinta caracteristici specifice, fiecare presupunand un anumit numar de participanti si relatii specifice intre acestia.

1. Comunicarea intrapersonala

Este un tip de comunicare special in care un singur individ este si emitatorul si receptorul mesajelor. Este ceea ce in mod obisnuit numim comunicare interioara - introspectie.

In acest fel de comunicare sunt permise mesajele cu scop evaluativ, critic, analitic, individul fiind propriul sau judecator. Acest tip de comunicare il ajuta pe individ sa-si mentina sau sa-si restabileasca echilibrul psihic si emotional si de aceea, este de multe ori recomandat in terapiile psihice.

O alta caracteristica a comunicarii intrapersonale este lipsa necesitatii de codificare si decodificare a mesajelor. Acest lucru este posibil datorita faptului ca mesajul nu mai strabate de aceasta data un spatiu fizic ci unul exclusiv mental, lipsit de dimensiuni, si este pur subiectiv.

Comunicarea interpersonala

Presupune doi indivizi angajati in actul comunicarii si este tipul de comunicare careia i s-a acordat intotdeauna cea mai mare importanta datorita capacitatii acesteia de a influenta mentalitatea, comportamentul si relatiile dintre oameni.

In incercarea de a da o definitie cat mai clara acestui tip de comunicare distingem in teoria comunicarii trei abordari pe care le prezentam in continuare:

1 Definitia componentiala

Descrie comunicarea interpersonala pornind de la componentele sale majore: un locutor care transmite mesaje si altul care le receptioneaza. Acest tip de comunicare este unul intentional, are un scop si produce anumite efecte si de asemenea, are loc intr-un context care permite, de obicei, obtinerea unui raspuns imediat (feedback).

Definitia relatiei diadice

Aceasta definitie ne prezinta comunicarea interpersonala drept un proces care are loc intre doi indivizi intre care se stabileste o anumita relatie.

3. Definitia dezvoltarii comunicarii interpersonale

Este o abordare care, spre deosebire de cele anterioare, restrange actele de comunicare interpersonale la doar cateva. Daca prin celelalte definitii puteam intelege prin comunicare interpersonala aproape orice act de comunicare ce are loc intre doi indivizi, aceasta abordare pune accentul pe existenta unei progresii (sau dezvoltari - de unde si numele). Progresia se refera la evolutia de la un tip de comunicare impersonal la unul interpersonal care presupune in plus un anumit grad de intimitate sau familiaritate (altfel spus o relatie personala) intre indivizii angajati in actul comunicarii.

Unul din teoreticienii comunicarii, Gerald Miller, opereaza clar distinctia intre comunicarea impersonala si cea interpersonala pe baza a trei caracteristici: predictii psihologice pe care indivizii si le fac unul despre celalalt, cunoasterea explanatorie a celor doi si regulile personale stabilite intre ei.

Astfel, intre profesor si student, relatia este una impersonala initial, atat timp cat raspunsurile profesorului catre un anumit student sunt la fel ca raspunsurile date oricarui student in general. Pe masura insa ce relatia dintre ei devine una personala, cei doi incep sa-si raspunda diferit, in functie de unicitatea fiecaruia, iar relatia devine una interpersonala. Concluzia ar fi ca, in comunicarea personala rolul social si cel cultural ne spun cum sa raspundem unei anumite persoane, in timp ce in comunicarea interpersonala, rolul psihologic al persoanei respective impun un mod de raportare diferit care face ca actul comunicarii sa fie unul adaptat de la un individ la altul.

Cunoasterea reciproca presupusa de relatia interpersonala ii ajuta pe amandoi - profesor si student sa faca anumite predictii psihologice care se refera la modul in care ar reactiona unul sau celalalt intr-o varietate de situatii. In acest caz, nu numai ca vom sti cum poate reactiona celalalt dar chiar putem da explicatii in avans asupra felului in care va actiona persoana respectiva. Mai mult decat atat, in relatia impersonala am afirmat ca cei doi indivizi angajati in actul comunicarii se vor purta in conformitate cu regulile impuse de societatea sau cultura careia apartin. O data cu dezvoltarea unei relatii interpersonale intre cei doi, regulile sociale isi pierd consistenta iar cei doi vor reactiona pe baza unor reguli personale stabilite reciproc.

Comunicarea interpersonala isi datoreaza complexitatea multiplelor functii pe care le indeplineste: ea ii ajuta pe indivizi sa se cunoasca mai bine pe ei insisi, sa descopere lumea exterioara si sa o analizeze, sa stabileasca si sa mentina relatii semnificative cu semenii, sa-si ajute semenii, sa se joace si chiar sa se distreze. Teoreticienii comunicarii sustin ca acest tip de comunicare este generat in mod profund de cateva dintre nevoile fundamentale ale fiintei umane, numite si nevoi interpersonale: nevoia de incluziune - de apartenenta la un grup de referinta care sa-i recunoasca valoarea si meritele, nevoia de control - de a conduce sau cel putin de a-i influenta pe cei din jurul nostru si nevoia de afectiune. Prin urmare, se adevereste inca o data teza potrivit careia comunicarea este si un proces dar si o interactiune la nivel comportamental deoarece ea este generata nu numai de interese cognitive ci si de nevoi emotionale care legitimeaza insasi valoarea noastra umana.

3. Comunicarea in grup

Reprezinta o ipostaza a comunicarii interpersonale si are loc intre mai mult de doi indivizi. Sunt considerate in general in acest tip de comunicare grupurile mici, grupurilor mari fiindu-le caracteristice comunicarea publica sau comunicarea de masa. Grupurile mici sunt de obicei mici colectivitati umane in care indivizii isi petrec cea mai mare parte a timpului - familie, scoala, biserica, departament al unei organizatii fie ca este vorba de viata sociala sau profesionala. In cadrul acestor grupuri, individul impartaseste cunostinte si experiente, se confrunta in permanenta cu probleme noi, si se comporta in general in mod cooperant, in vederea atingerii unui scop comun. In ultimii ani, datorita dezvoltarii rapide a organizatiilor si a culturii legate de organizatie, comunicarea de grup s-a bucurat de o atentie crescanda, mecanismele ei ajutand la descoperirea de modalitati optime de definire si rezolvare a problemelor existente in cadrul grupului, identificarea de solutii pentru optimizarea fluxului informational in grupurile si subgrupurile componente ale unei organizatii. O metoda de comunicare de grup din ce in ce mai des utilizata a devenit brainstorming-ul.

Specialistii au semnalat insa si anumite pericole ale comunicarii de grup. Astfel, s-a observat ca in cadrul sedintelor de luare a deciziilor in grup, tendinta indivizilor este de a merge spre consens (de a avea ceeea ce specialistii comunicarii organizationale au numit "gandire de grup") de multe ori fiecare membru asumand-si riscuri pe care nu si le-ar asuma in mod obisnuit individual. De aceea, pentru ca fiecare reuniune de grup sa aiba succes, comunicarea se bazeaza pe reguli bine stabilite care se fac de obicei cunoscute tuturor membrilor acestora. Acestea difera de la caz la caz in functie de scop si obiective. Astfel, regulile unei sedinte difera de regulile unei sedinte de brainstorming, spre exemplu, dar au si puncte comune, in ultimul timp punandu-se tot mai mult accentul pe existenta la nivelul oricarei comunicari a unui feedback contructiv.

4. Comunicarea publica

Se caracterizeaza ca si comunicarea de masa prin prezenta unui emitator si a unei multitudini de receptori. Istoria comunicarii publice este foarte veche, ea avandu-si originile in antichitate. Retorica, cunoscuta si sub numele de arta oratorica, isi propunea sa stabileasca regulile si principiile comunicarii publice eficiente pornind de la ideea ca succesul acesteia depinde in exclusivitate de abilitatile emitatorului. 

Astazi insa, se stie si se acorda in egala masura atentie si receptorului care, prin trasaturile de personalitate, predispozitiile perceptive, ideile sau starea sa psihica, conditioneaza succesul unei comunicari publice.

5. Comunicarea in masa

Comunicarea in masa presupune un ansamblu de mijloace si tehnici care permit difuzarea mesajelor scrise, vorbite, vizuale, sau audiovizuale catre un auditoriu vast si eterogen.  Comunicarea in masa are loc datorita unui producator institutionalizat de mesaje cum este bunaoara presa, televiziunea sau radioul. Si in zilele noastre, comunicarea de masa a cunoscut un proces continuu de evolutie ajungand sa fie guvernata de sisteme sofisticate precum Internetul.

Datorita uriasei forte de influentare si impactului asupra mentalitatilor si modului de viata al oamenilor, comunicarea de masa a devenit un subiect predilect al sociologiei contemporane. Dintre functiile indeplinite de comunicarea de masa amintim: functia de informare, functia de interpretare, functia instructiv-culturala, functia de liant si functia de divertisment.

Am recurs la aceasta descriere tipologica a comunicarii sociale pentru a reda cu cat mai mare acuratete complexitatea presupusa de actul comunicarii. In aceasta complexitate rezida si obstacolele intalnite in timpului procesului de comunicare. Pentru cei care vor sa se specializeze in studiul comunicarii sau pentru aceia care vor sa-si desavarseasca abilitatile si competentele comunicationale, intelegerea si identificarea obstacolelor nu se poate face in afara achizitionarii unei imagini de ansamblu asupra comunicarii si a felului in care se desfasoara actul comunicarii. De aceea, subiectul urmatorului capitol este procesul comunicarii despre care am vorbit deja pe scurt in primul capitol cand am amintit definitiile comunicarii.