Victor Hugo 1802-1885

Victor Hugo

1802-1885

Adesea, poezia lui Hugo nu este decat o mare parada, un fel de triumf, de vocabule Ceea ce i se poate insa reprosa in primul rand este faptul ca opera lui e saturata de propria lui personalitate remarcabila este o dovada a geniului sau ca, in pofida acestor obiectii, a vrajit inimile si mintile oamenilor timp de peste saizeci de ani.

W. E. Henley, in Athenaeum

Nici o alta figura nu a dominat atat de categoric perioada, natiunea, literatura si nu s-a ridicat la inaltimea judecatilor de valoare ulterioare in aceeasi masura ca Victor Hugo. Lider necontestat al romantismului francez, Hugo si-a exercitat influenta in toate genurile existente: poezie, drama, fictiune, critica literara, eseuri politice si religioase. Mai mult un fenomen si o forta decat o figura literara conventionala, Hugo, pe tot parcursul vietii sale, a intruchipat istoria si spiritul Frantei in cea mai mare parte a secolului al XlX-lea. Cititorii il cunosc datorita celor doua mari romane, Notre-Dame de Paris si Mizerabilii, lucrari de o forta uriasa, atenuata uneori de constructia melodramatica si insuficient articulata, in prezent, poezia si piesele lui de teatru sunt importante in primul rand pentru spiritul lor romantic si pentru impactul considerabil asupra literaturii franceze si mondiale, care a urmat pilda coplesitoare a lui Hugo. in timpul vietii lui Hugo si imediat dupa moartea lui a existat tendinta sa i se subaprecieze geniul si viata, dar putini alti scriitori au avut o audienta atat de larga la public. Daca puterea lui Hugo de a-si impresiona cititorii a trecut o data cu vremea sa, rolul pe care l-a jucat in modelarea acesteia este inca re­levant, reprezentand una dintre cele mai ilustre mosteniri literare ale secolului al XlX-lea.

inca din adolescenta, Hugo si-a propus sa ajunga in varful ierarhiei literare. Mediul din care provine reflecta tensiunile politice pe care le-a suferit pe tot parcursul vietii. Tatal lui Hugo a fost unul dintre generalii lui Napoleon, in vreme ce mama lui era o regalista convinsa. Divergentele si incompatibilitatea dintre ei au marcat copilaria lui Hugo, stand la baza inconsecventei lui politice manifestata prin trecerea de la imperiu la monarhie si republica. Tatal lui l-a incurajat sa studieze dreptul, insa mama i-a cultivat interesul pentru literatura. La varsta de paisprezece ani, Hugo declara: „Trebuie sa fiu Chateaubriand sau nimic' si a inceput o campanie hotarata pentru a deveni figura literara predominanta a Frantei, in 1820 l-a cunoscut, in sfarsit, pe Chateaubriand, iar muza lui literara obisnuia sa-i spuna la acea data l'enfant sublime.

Poezia si dramaturgia lui Hugo l-au propulsat in fruntea miscarii romantice franceze, la definirea careia a contribuit prin prefata la piesa de teatru Cromwell (1827) si in mod mai ostentativ cu punerea in scena a piesei Hernani (1830). Piesa a reprezentat o piatra de hotar in lupta dintre forma clasica si cea romantica, cu publicul divizat initial intre sustinatorii lui Hugo si oponentii lui la fel de zgomotosi, care respingeau provocarea aruncata unitatii clasice a formei din piesele neoclasicului RACINE [19]. Astazi, piesa ne apare ca o melodrama romantica extravaganta - asemanator cu un libret de opera dupa cum a afirmat un critic. Pentru Hugo si admira­torii sai, ea a reprezentat o respingere revolutionara a formelor poetice conventionale si eliberarea imaginatiei pentru a da frau liber sentimentelor. Aceeasi exprimare necenzurata a sentimentelor este evidenta in lirica lui Hugo, care are in comun cu romantismul englez caracterul sau meditativ manifestat prin contemplarea naturii si a starilor interioare ale poetului, in cautarea expansiunii si a unitatii de ansamblu, in poezia lui Hugo natura reprezinta un val prin care poetul patrunde spre semnificatia mai profunda, universala, prin intermediul imaginatiei si propriilor emotii.

Pe tot parcursul vietii sale, in pofida unei casatorii cu probleme si a numeroaselor sale amante, precum si a dezamagirii provocate de copii, Hugo a scris o suta de versuri sau douazeci de pagini de proza in fiecare zi, intr-o remarcabila varietate de forme. Avea o energie inepuizabila si se erija in lider spiritual francez, nu numai in domeniul literaturii, dar si al politicii, isi revizuise vederile politice in timpul Restauratiei si al Republicii, ceea ce ii atrasese acuzatia de oportunism. Asa cum a remarcat cu tristete dramaturgul Victorien Sardou, „Nu este o crima sa-ti schimbi opiniile Dar mi se pare demn de dispret ca aceasta modificare a convingerilor noastre sa coincida cu cea a intereselor personale. Acesta este incontestabil cazul lui Victor Hugo'. Propriul interes s-a extins chiar si asupra exilului de nouasprezece ani, partial autoimpus, in Channel Islands, in timpul domniei lui Napoleon al III-lea, cand prestigiul lui Hugo a sporit conside­rabil, scriitorul fiind considerat un adevarat campion al democratiei. La batranete, Hugo a devenit o institutie, intruchiparea vie a artei si spiritului national francez. La trecerea sa in nefiinta, parca murise o intreaga epoca reflectata de el in monumentala sa opera.

Cele doua romane clasice ale lui, Notre-Dame de Paris si Mizerabilii, continua sa emotioneze publicul in ecranizari si adaptari pentru scena.

Scenele ilustreaza exceptionala capacitate a lui Hugo de a evoca perioada fi >ectiva. Imaginea noastra despre Parisul medieval deriva in mare parte portretul facut de Hugo in Notre-Dame de Paris dupa cum si trecutul itectonic al capitalei franceze se reflecta in opera scriitorului. Ambele plane sunt mai putin reusite ca drame convingatoare, in schimb reprezinta eriente simbolice si mitice in care particularul si specificul sunt ridicate livelul universalului si al arhetipului.

Victor Hugo ramane o grandioasa figura care i-a surclasat pe majoritatea rlalti scriitori atat in privinta operei, cat si a existentei sale. Tratat ca zeu in timpul vietii, a fost inevitabil, ulterior, vazut ca un muritor. Dar un alt scriitor nu a exercitat o asemenea influenta asupra criticii si icului. Andre Gide, in vestitul sau raspuns la intrebarea cine este cel mare poet francez, a spus: „Victor Hugo, din pacate!'