ISTORIA DANSURILOR
PASO DOBLE
Paso Doble este cel mai misterios dintre toate dansurile
sportive. Nu exista foarte multe informatii legate de istoria acestui
dans, iar despre originea lui se pot face doar supozitii. Un lucru este
insa cert: contine pasi simpli, de mars. Una din
presupusele origini ale acestui dans ar putea fi marsul francez denumit
'Pas redouble'. Acest mars era scris in masura de 2/4
si avea un ritm de circa 130 batai pe minut. Probabil ca
numele de 'Paso Doble' are ca origine ritmul binar al muzicii si
faptul ca fiecarei batai muzicale ii este alocat un pas. Cu
toate acestea mai este cunoscut si sub numele de 'Spanish One
Step' din cauza acelui unic pas care se face pe fiecare bataie a
muzicii. In Spania acest gen de muzica mai este cunoscut si sub
numele de 'El Soleo' si este interpretat in timpul coridelor. La
granita cu Spania, in sudul Frantei, in 1910, profesorii de dans
francezi au avut ideea de a aduce atmosfera coridei in saloanele de dans
si astfel au inceput sa inventeze figuri de dans care imitau
(bineinteles intr-o maniera stilizata) actiunea din arenele
iberice. Acestor influente franceze li se datoreaza si denumirile unor figuri de dans consacrate, cum ar fi Sur
Place, Appel, Huit si La
Passe. Tot profesorilor de dans francezi trebuie sa li
se acorde creditul de a fi introdus in coregrafiile de Paso Doble si
elemente din alte dansuri spaniole, cum ar fi Fandango si Rumba, dar mai
ales Flamenco. Acesta din
urma, asa cum il cunoastem noi astazi, isi are
originea in cafenelele, teatrele, salile de bal din cartierul Triana din
Sevilla si a fost influentat de Fandango, de baladele spaniole, de
Tangoul negrilor si de Guajira caraibiana. Flamenco este o forma
de arta caracteristca sudului Spaniei (Andaluzia) si se
prezinta in trei variante: Cante (cantec), Baile (dans) si Guitarra
(cantatul la chitara). Istoria Flamenco-ului a inceput in secolul al XVIII-lea,
cand, dupa un lung proces de influentare reciproca, folclorul
originar andaluz s-a contopit cu folclorul 'Tiganilor' (Gitanos)
din sudul Spaniei si al maurilor care au condus Spania timp de cateva
secole. Tot in acest context nu trebuie sa uitam nici de
influentele culturilor arabe, iudaice si crestine. Prima
dovada scrisa despre muzica „Gitanilor” dateaza din anul 1774,
dar consacrarea a cunoscut-o in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Toate acestea au influentat in mod direct sau indirect evolutia
dansului Flamenco si, implicit, a Paso Doble-ului. Ca si Paso Doble,
Flamenco poate avea un ritm binar, cum ar fi variantele Tientos si
Farruca, si unul ternar, ca de exemplu Jaleos, Taranto, Granaina,
Malaguena si Cartagenera. Combinatiile dintre cele doua ritmuri
au generat alte cateva stiluri cum ar fi Cantinas, Romeras, Solea. Din 1945
Paso Doble face parte din categoria dansurilor competitionale, iar
incepand din 1959 a
fost standardizat. Melodia are o structura complexa care cuprinde o
introducere, o parte principala si o incheiere, delimitate intre ele
de accente muzicale clare. Poate si de aceea exista foarte
putine grupuri muzicale care au aceasta muzica in repertoriul
lor. Primele cantece consacrate, cum ar fi 'Der Herr Torero'
('Domnul Toreador') de Maria Andergast si Hans Lang, si
'Espana Cani' de Pascual Marquina, provin din anii '20. In forma
initiala, Paso Doble avea o masura de 3/8, mai tarziu
aceasta s-a schimbat la 2/4, 3/4. Astazi este dansat ca un Two Step, pe o
masura de 2/4 sau 6/8. Tempo-ul este de 58-62 batai/minut,
iar in dans sportiv de 62 batai/minut. Luptele cu tauri dateaza
din Creta Veche, dar s-au organizat in Spania de-abia din anii 1700. Actualmente
Paso Doble reprezinta dramatizarea prin dans a coridei spaniole, ceea ce
da caracterul spectaculos al dansului. Barbatul il imita pe
toreador, care, cu atitudinea sa aroganta, indrazneata,
isi afirma superioritatea in fata bestiei. Astfel, dansatorii
evolueaza impreuna sub amenintarea unui taur imaginar. In Paso
Doble, barbatul (toreadorul) este in lumina reflectoarelor mai mult decat
in alte dansuri. Din acest motiv Paso Doble mai este caracterizat si ca
'dans al barbatului'. Femeia intruchipeaza, dupa cum
spuneam, 'muleta' (pelerina rosie cu care toreadorul tine
sub control taurul) si trebuie sa fie, in consecinta (ca
si aceasta), supla, flexibila, eleganta si
pasiva. Cu toate acestea partenera nu are un rol de figuratie, frumusetea
si viteza miscarilor ei trebuie sa ilustreze iscusinta si
eleganta 'pase-urilor' toreadorului. Mai mult decat atat, ea
trebuie sa devina foarte activa atunci cand interpreteaza
partiturile de Flamenco din coregrafie.
Contrar
altor dansuri latino, in pasii spre fata tehnica labei
piciorului este identica cu cea a mersului obisnuit (se ruleaza
talpa dinspre calcai spre varf). Tinand cont ca, in general,
fiecarei batai muzicale ii este alocat un transfer de greutate,
cat si de faptul ca partenerii au, in general, cel putin
doua puncte de contact, Paso Doble este un dans usor de
invatat. Din pacate, din cauza faptului ca in zilele
noastre acest gen de muzica nu mai este la moda, Paso Doble este
dansat cu predilectie in competitiile de dans sportiv.
SALSA
Cine
a inventat Salsa? Cubanezii? Portoricanii? Nord-americanii? Dupa cum
veti putea constata, nici istoria
salsei nu este usor de determinat, deoarece in geneza ei au avut un rol
important mai multe genuri muzicale latine si afro-caraibiene. Muzica
specifica este scrisa in 4/4, avand 160-220 batai pe minut.
Ritmul de baza este Quick, Quick, Slow (trei pasi dansati pe 4
timpi).Salsa este un cuvant spaniol care in traducere libera inseamna
„sos”. Un sos picant, format din diferite ingrediente, care dau preparatelor
culinare cu specific caraibian savoarea caracteristica. In argoul muzicii
latino, cand o formatie canta bine, se spune despre ea ca „estan
cocinando!”. Iar cand in muzica sunt prezente toate ingredientele care o
fac atat de delicioasa, latinii spun: “La musica tiene Salsa y Sabor” Dar
ce face Salsa atat de savuroasa? Pentru aceia dintre dumneavoastra
care nu au aflat inca reteta sau nu sunt familiarizati cu
ingredientele exotice pe care Salsa le contine, am pregatit in
continuare o descriere succinta a modului de preparare pentru cele
doua retete de succes „Salsa Musica” si „Salsa Baile”! Pentru
prima, se ia o bucata de „Guajira” , se bate bine si se unge cu o
lingura de „Son”. Se adauga „Jazz” dupa gust, o masura
de „Bomba” si un praf de „Plenia”. Se amesteca toate si se
lasa sa fiarba la foc mic, timp de 20 de ani. Se serveste
„la rece” in salile de concert sau la pachet (casete, cd-uri), pentru
acasa. Celor care nu au rabdare sa stea la masa si
prefera fast food-ul, le recomandam reteta „Salsa Baile”.Acum
ca ati aflat despre ce e vorba nu ne ramane decat sa
va uram: Pofta buna! Atentie insa! Cum reteta
este extrem de picanta, veti fi cuprins instantaneu de un foc
launtric care va va mistui. Acesta nu poate fi stins decat pe ringul
de dans, cu mijloace specifice pentru stingerea incendiilor, cum ar fi tehnicile
de Rumba, Mambo, Cha Cha Cha si Hustle.La inceputul
anilor `60, epoca de glorie a Mambo-ului era pe sfarsite. Cu aceasta
ocazie, muzica cubaneza a fost exilata la periferia
societatii , in zona Manhatten-ului, in Harlem si Bronx. Intre
timp, datorita schimbarilor politice si culturale aparute
in urma revolutiei lui Fidel Castro si a consecintelor
acesteia (vezi embargoul impus Cubei de catre S.U.A.), rolul de principali
promotori ai culturii latino a fost asumat de catre emigrantii
portoricani. Acest lucru a fost posibil deoarece in New York traiau sute
de mii de reprezentanti ai acestei nationalitati, precum
si datorita asemanarilor dintre cultura si silul de
viata portoricane si cele cubaneze. La ingredientele din Cuba
si America de Nord, s-au mai adaugat inca doua din Puerto Rico,
ritmurile “Bomba” (foarte asemanatoare cu Rumba cubaneza)
si “Plena” (din familia Merengue si Calipso). Muzicienii portoricani
Cartijo si Ismael Rivera au fost cei care au amestecat in acest sos, in
asa fel incat sa nu se “taie” sau sa se afume. In
aceasta atmosfera plina de interferente culturale , a doua
generatie de emigranti din America Latina, provenind in special
din Cuba, Puerto Rico, Republica Dominicana, Columbia, Venezuela, a creat
“New York Latin Sound”. Si cum acesta ca si Jazz-ul, R&B-ul,
Rock & Roll-ul sau Disco, trebuia sa poarte un nume , a fost botezat Salsa. Omul
care a avut ideea de a folosi cuvantul “Salsa” pentru a promova acest curent
muzical a fost Izzy Sanabria (designer grafic la “Fania Allstars”) supranumit
din aceasta cauza “Mr. Salsa”. Tot el are meritul de a fi intuit
potentialul de marketing al acestui cuvant in comercializarea muzicii
latino.
Una dintre primele reactii la folosirea termenului de “Salsa” pentru
muzica latino din New York a venit din partea lui Machito, care spunea ca
“Salsa nu reprezinta o noutate, este aceeasi muzica care
se canta in Cuba de mai bine de 50 de ani.” Va prezint in continuare, in
ordine cronologica, cateva dintre reperele temporale care definesc
fenomenul Salsa. Noul stil latino a prins viata in anii `60 in locuri ca St.George
Hotel in Brooklyn. Au urmat apoi intalnirile din fiecare duminica din
Central Park in timpul anilor ‘60 si inceputul anilor ‘70. Imensa
prezenta la aceste intalniri a latinizat practic Central Park, ca
si intregul oras, cu un nou look si un nou ritm. In anii `70, vestita discoteca
Cheetah din New York a devenit o scena pentru acesti tineri latini. 1971:
La Cheetah,
in august, se desfasoara si se filmeaza festivalul
muzical The Fania All Stars. Prin intermediul show-ului TV “Salsa”,
gazduit de Izzy Sanabria, la
Cheetah s-a facut prima referire la acest gen de
muzica ca Salsa. 1972: Concert cu intrare libera
in Central Park organizat de PROLAM (Puerto Rican Organization for Latin
American Music). Tot in acelasi an, in iulie, are loc premiera filmului: “OUR LATIN
THING”. Reluarea filmului cativa ani mai tarziu a avut un succes chiar mai
mare decat lansarea originalului. Johnny Pacheo si directorul de film Jerry Masucci au
fondat o casa de inregistrari numita Fania si au organizat
un concert in toamna anului 1973 care avea sa aiba un impact
incredibil asupra istoriei muzicii latino. Muzicienii care au concertat cu
aceasta ocazie au fost prezentati, conform traditiei
nord-americane, ca facand parte din “Fania All Stars”. Acest eveniment a
strans peste 40 000 oameni, veniti sa auda cantand staruri ca
Victor Paz, Willie Colon, Ray Barreto, Bobby Valentin, Larry Harlow, Hector
Lavoe si Cheo Feliciano. “Fania”, din care faceau parte artisi
consacrati ca Tito Puente, Celia Cruz, Johnny Pacheco si Jerry
Masuci, a avut o contributie importanta la succesul noului gen
muzical. In 1974, Jerry Masucci a vrut sa creeze ceva nou. Astfel, in acest an
a inregistrat albumul “Latin Soul Rock”, un proiect comercial care incerca
sa combine muzica latino cu alte numeroase stiluri cu o popularitate
deosebita la nivel international. Piesa de succes a fost cea a lui
Cheo Feliciano intitulata “El Raton”, primul real succes al boom-ului
Salsa. Dar adevarata scanteie care a dus la “explozia” Salsei a reprezentat-o
prima ceremonie Latin NY Music Awards din mai 1975.
Ceremonia a primit din partea mass-mediei cea mai mare atentie acordata
vreodata unui eveniment legat de muzica latino din acea vreme si a
reprezentat rampa de lansare pe plan international a Salsei. Toate acestea
au avut un impact incredibil la nivel mondial in ceea ce priveste
interesul pentru Salsa. Jurnalisti din Europa, (Olanda, Germany,
Franta, Italia, Anglia, etc.) si chiar si din Japonia, au venit la New York sa comenteze
evenimentul si sa se documenteze asupra acestui stil de muzica
si de dans numit Salsa. Interesul international a facut din
“Latin NY” vectorul cel mai important in popularizarea informatiilor
despre Salsa. In martie 1976 are loc premiera filmului “Salsa”, iar in luna
mai, are loc a doua editie speciala TV Latin NY Music Awards.
Desi anii ‘70 au adus cu ei boom-ul Salsei, de-abia in anii ‘80,
“senzuala” si “erotica”, Salsa a capatat recunoasterea
universala gratie unor muzicieni ca Lalo Rodriguez, Eddie Santiago
si Gilberto Santa Rosa. In perioada anilor ‘80 si ‘90, meritele
pentru raspandirea cuvantului Salsa in intreaga lume ii revin lui Ralph
Mercado, cel mai mare promotor non-muzician al Salsei. In anii ‘90,
aceasta muzica ajungea deja la tineretul american cat si la cel
al altor tari din intreaga lume, dar asta doar datorita
diversificarilor de stil de la Son-ul Cubanez traditional si de la Mambo-ul anilor ‘30, la Salsa anilor ‘70-‘80 din New
York. Cea mai noua varianta este “Salsa Rap”.
MERENGUE
Si in ceea ce priveste
originea Merengue-ului parerile sunt impartite. Potrivit lui lui
Jean Fouchard, „Merengue” a evoluat din fuziunea muzicii sclavilor, cum ar fi
Chica si Calenda, cu Contradanse-ul. Flérida de Nolasco ii atribuie
paternitatea primelor compozitii de Merengue 'Ay, Coco!',
'El sancocho', 'El que no tiene dos pesos no baila' si
'Huye Marcos Rojas que te coje la pelota' colonelului Juan Alfonseca
Baptiste (1810-1875). Rafael Vidal sustine ca aparitia acestui
gen muzical reprezinta expresia spontana a bucuriei provocate de
victoria impotriva haitienilor in batalia de la Talanquera din 1844.
Conform altei variante, Merengue ar fi aparut cu ocazia unei petreceri
date in onoarea unui oaspete de rang inalt invalid de un picior. Cand acesta a
inceput sa danseze toti invitatii au remarcat felul special in
care se misca din cauza handicapului sau si, in semn de respect,
toata lumea s-a simtit obligata sa-l imite. Si astfel
s-ar fi nascut Merengue-ul. Cea de-a patra varianta sustine
ca origine a Merengue-ului traditiile africane Taino, care mai tarziu s-au
amestecat cu elemente coloniale spaniole si africane. Nu se stie
insa daca dansul a venit direct din Africa sau a trecut si prin
Cuba. Unii sugereaza chiar o legatura cu piratii din „La Tortuga”, deoarece
multi dintre acestia (prin natura profesiei) suferisera
amputari ale membrelor inferioare si purtau proteze de lemn. Acest
lucru isi punea amprenta asupra manierei de locomotie si
implicit asupra dansului lor. Altii sustin ca dansul a
aparut datorita sclavilor care, legati cu lanturi de
picioare la comun, erau fortati sa-si tarasca piciorul
incatusat sincronizandu-se pe bataia tobelor cand recoltau
trestia de zahar. De asemenea, este posibil ca numele sa fi fost
imprumutat de la prajitura haitiana facuta din albus
de ou si zahar, numita Meringue.
Jean Fouchard sustine
ca numele de Merengue a derivat din Mouringue, muzica populatiei
Bantu din Madagascar numita „Bara”. Conform lui Fradique Lizardo, in
perioada 1838-1849 a
aparut, in Caraibe iar apoi si in Santo Domingo (Puerto Rico), un nou
dans: URPA sau „UPA Habanera” (UPA din Havana) ce includea o parte numita
„ Merengue”. Primul articol despre Merengue a aparut in publicatia
Oasis in 1854 si a fost semnat de Eugene Perdomo. Din 1930 Merengue este
recunoscut ca dansul national al Republicii Dominicane. Desi din
punct de vedere muzical este legat de Cuba, dansul provine din insula
Hispaniola – o parte din aceasta fiind numita azi Haiti, iar cealalta
Republica Dominicana. Incepand cu mijlocul secolului al XVIII-lea, acest
gen de muzica poarta numele de „Merengue” in Republica
Dominicana, „Mereng” in creola si „Meringue” in
franceza. Sigur este insa ca Merengue s-a nascut in
regiunea Cibao in jurul anului 1850. In aceasta regiune popularitatea
Merengue-ului era atat de mare incat in zilele noastre este denumita „The
craddle of merengue” (leaganul Merengue-lui). La inceputul secolului XX,
cativa muzicieni educati - Juan F. García, Juan Espínola si
Julio Alberto Hernandez - au organizat o mare campanie pentru a introduce acest
dans in saloanele de dans. Succesul lor nu a fost insa imediat, deoarece
inalta societate refuza sa-l accepte invocand in principal
caracterul vulgar al versurilor. Protipendada a inceput sa accepte
Merengue-ul abia cand o familie de aristocrati din Santiago i-a cerut lui
Luis Alberti sa scrie un cantec pentru petrecerea organizata cu
ocazia aniversarii de 15 ani a fiicei lor. Alberti a scris „Compadre Pedro
Juan”. Cantecul nu numai ca a fost acceptat, dar a devenit si un hit,
fiind considerat astazi un fel de imn al Merengue-ului. In 1930, Rafael L.
Trujillo a intuit importanta Merengue-ului ca mijloc de propaganda
si l-a folosit ca vector ideologic in campania sa prezidentiala,
folosind pentru aceasta cateva formatii „Perico Ripiao”. La „dorinta”
dictatorului, posturile radio au integrat Merengue-ul in programele lor ,
industria muzicala le-a urmat, si intr-un final, festivalurile de
Merengue au fost asimilate ca parti ale mostenirii culturale
nationale. In 1961, cand regimul Trujillo a luat sfarsit, Merengue-ul
a redevenit o forma de exprimare populara. Mai mult chiar, a integrat
noi forme muzicale, si-a largit paleta instrumentala, ajungand
si in SUA. Acolo, interpreti moderni, ca Juan Luis Guerra si
WilfridoVargas, au avut parte de succese deosebite. In cele din urma, in 1990, a fost nominalizat
pentru „Grammy-Award” la sectiunea Latino. Melomanii deosebesc mai multe
tendinte de stil, cum ar fi Bolemerengue, Jalemerengue, Juangomero si
Pambeche. Pentru a simplifica lucrurile, expertii dominicani au
impartit Merengue-ul in doua grupe: Merengue-ul
„traditional” si cel „citadin”. Primul poate fi intalnit in mediul
rural, si este interpretat de Combo-uri (tarafuri) formate din trei
pana la patru muzicieni (perico ripiao) si contin in mod traditional
o ”tambora„ , o „guirra” si un acordeon. Merengue-ul „citadin”, care s-a
impus pe piata si in cluburile de noapte, are o
instrumentatie mult mai bogata. La cele deja mentionate se
adauga Trompetele, Tromboanele, E-Bass-urile si sintetizatoarele. Formele
Merengue-ului cele mai actuale: Tecno-, Rap-, sau HipHop-Merengue sunt bine
clasate in topuri si in discoteci. In mod traditional, o piesa
de Merengue este formata dintr-o introducere „paseo”, care dezvolta
tema cantecului, si „jaleo”, un tip de crescendo, cantat pe mai multe
voci. Un eveniment important in ceea ce priveste Merengue-ul il
reprezinta carnavalul organizat in Republica Dominicana in fiecare
an, in a treia saptamana din iulie. Mii de dominicani si de
turisti danseaza pe ritmurile Combo-urilor, pe Bulevardul George
Washington, de-a lungul Malecon-ului.
JIVE
Dupa
descoperirea Indiilor de Vest de catre Columb, a inceput si
comertul cu sclavi. Se estimeaza ca in perioada 1840-1900 au
fost deportati din Africa in coloniile Noii Lumi peste 40 de milioane de
afro-americani. Incetul cu incetul cultura, religia, mitologia si muzica
africana s-au contopit cu cea a indigenilor si a europenilor. Din
acest mix cultural s-au dezvoltat diversele stiluri de muzica si de
dans afro-americane, iar printre acestea se numara si Jive-ul.
Acest dans are o istorie interesanta si controversata. Originile
cuvantului 'jive' sunt neclare, existand diferite variante cu privire
la acestea. Astfel, cuvantul 'jive' a derivat probabil din
'Jev', care in limbajul vest-african Wolof inseamna 'a
vorbi obraznic'. Termenul mai are in argoul negrilor si sensul de
'minciuna, exagerare'. De asemenea, el ar mai fi putut deriva
si din modificarea cuvantului englez 'jibe' (a glumi). Alte
semnificatii argotice ale termenului 'jive' sunt cele de
'comerciant ambulant', 'marijuana' si
'relatii sexuale'. Este insa neclar daca vreuna dintre
aceste semnificatii a avut legatura cu folosirea termenului
pentru dansul in discutie. In anii 1880, Jive-ul era cunoscut sub numele
de Cake Walk, deoarece premiile pentru cele mai bune perechi de dansatori
constau de cele mai multe ori in prajituri. Muzica asociata Jive-ului
a fost cunoscuta sub numele de 'Ragtime', fie datorita
faptului ca protagonistii se imbracau in hainele
('rags') lor cele mai bune, fie pentru ca muzica era
sincopata ('ragged'). In anii '20, Ragtime-ul a fost inlocuit de
dansuri ca 'Charleston' si 'Black Bottom' si
astfel si-a facut aparitia si 'Swing-ul'. Spre
sfarsitul anilor '20, combinatia dintre energicele dansuri
'Breakaway', 'Texas Tommy' si 'Charleston'
cu 'Foxtrot'-ul a generat un nou dans, numit 'Lindy Hop'.
Cu miscarile sale acrobatice, Lindy Hop-ul a fost dansul anilor '20 -
'30. Numele sau are o poveste aparte. Pe 21 Mai 1927, Charles Lindbergh,
aviator american, uimea lumea cu primul zbor solo, de la New York la Paris, pe deasupra
Atlanticului. In toate ziarele se putea citi cu litere de-o schioapa
titlul 'Lindy Hops The Atlantic' (Lindy sare Atlanticul). Intr-o
seara, imediat dupa zborul lui Lindbergh la Paris, la Ballroom-ul Savoy
din New York, un localnic pe nume George Snowden, poreclit 'Shorty
George', privea cuplurile care dansau. Fiind intrebat de un reporter ce
anume dansau acestea, George nu a facut altceva decat sa
citeasca titlul unui articol despre zborul lui Lindbergh dintr-un ziar
care se afla pe banca alaturata, spunand 'Lindy Hop'!
Si astfel, acest dans a cunoscut consacrarea in New York, iar de aici s-a
propagat in toata lumea. In afara de Lindy Hop, in timpul erei Swing
s-a bucurat de o recunoastere deosebita un al doilea stil de dans din
varietatea dansurilor afro-americane: Blues-ul. Acesta a aparut la
inceputul secolului al XIX-lea in America de Nord si a patruns in
Europa in 1920. Contopirea acestor stiluri muzicale - Blues si Swing - a
dat nastere unui mix muzical pe care se dansa Boogie-Woogie, un dans iubit
si astazi. Dansatorul de culoare Bill Robinson a avut un rol
foarte important in raspandirea si evolutia acestui dans. De
asemenea, filmele muzicale de la
Hollywood si protagonistii acestora (ca de exemplu
Fred Astair cu partenerele Tape Miller si Nichola Brothers), au facut
ca muzica si dansul Boogie-Woogie sa fie cunoscute in toata
lumea.
La
mijlocul anilor '30, Lindy Hop-ul a primit numele de Jitterburg, dupa
melodia 'Jitterburg' a lui Cab Calloway, aparuta in
1934.Tot in acea perioada, Herbet With, 'bouncer' de top la Ballroom-ul Savoy,
a infiintat o trupa de dans numita 'Whitey's Lindy
Hoppers'. Unul dintre membrii cei mai importanti ai aceste trupe era
Frankie Manning. Trupa a aparut in filme ca 'A Day at the Races'
(1937), 'Hellzapoppin' (1941) si 'Killer Diller'
(1948). Cel mai important concurs anual de dans din New York in perioada
1935-1974, 'Harvest Moon Ball', avea loc la Madison Square
Gardens si era sponsorizat de 'Daily News Welfare Association'.
Acest eveniment era atat de popular, incat cele 20 000 de bilete disponibile se
vindeau inca din primele doua zile. Din 1938, in programul acestui
eveniment au fost incluse si Lindy Hop-ul si Jitterburg-ul. La inceputul
anului 1938, Dean Collins, care invatase sa danseze in Harlem la Ballroom-ul Savoy,
se stabileste la
Hollywood. Intre anii 1941 si 1960, el a colaborat la
realizarea coregrafiilor a peste 100 de filme care contineau secvente
coregrafice de Lindy Hop, Jitterburg, Lindy si Swing. Organizatiile
de dans, ca The New York Society of Teachers si Arthur Murray, au inceput
sa predea aceste dansuri abia la debutul anilor '40. Tot atunci, Laure
Haile, cunoscuta dansatoare de Swing, a observat stilul care se dansa in comunitatea
alba, denumindu-l in scrierile sale 'Western Swing', si a
inceput sa il predea pentru Arthur Murray in 1945. In 1951 Laure Haile a
publicat pentru prima data notitele ei de dans, ca o programa
analitica, incluzand si Western Swing-ul. De-a lungul anilor '50 ea
si-a prezentat programa in workshop-uri din SUA prin intermediul
Studiourilor Arthur Murray. De la mijlocul anilor '40 si pana azi,
profesorii de dans au modificat Lindy Hop-ul, Jitterburg-ul si Swing-ul
pentru a le adapta la tendintele publicului larg care urma cursurile de
dans. Ca rezultat, au aparut 'East Cost Swing' si
'West Coast Swing'.Incepand din 1920, Lindy Hop, Jitterburg-ul
si Swing-ul au evoluat pe intreg teritoriul SUA, dand nastere mai
multor stiluri regionale. Iata mai jos o prezentare succint a catorva dintre ele:
* Savoy Swing: popular in Ballroom-ul
Savoy din New York in anii '30 si '40. Este un stil de dans foarte rapid,
sacadat, lejer.
* West Coast Swing: stil de Swing ce
scotea in evidenta dinamismul miscarii picioarelor. A
devenit popular in cluburile de noapte californiene in anii '30 si '40. In
1989 West Coast Swing a fost ales 'Dansul Statului California'.
* Whip: stil de swing popular in
Houston, Texas, caracterizat de rotiri rapide in jurul partenerului.
* Supreme Swing: popular in Tulsa,
Oklahoma.
* Imperial Swing: popular in St. Louis,
Missouri.
* Carolina Shag: popular in Carolina de
Nord si de Sud, scoate in evidenta rapiditatea
miscarii picioarelor partenerului.
* DC Hand Dancing: un mix intre Lindy
si Swing, intalnit in Washington DC.
* East Cost Swing: popular in
orasele de pe Coasta de Est a Statelor Unite.
* Ballroom West Coast Swing: stil de Swing popular in scolile de ballroom,
diferit de stilul intalnit in cluburile de noapte din California si in
cluburile de Swing.
* Country-Western Swing: stil de
Jitterburg popularizat in anii '80 si dansat pe muzica Western
si Country.
* Cajun Swing: stil Louisiana Bayou al
Lindy-ului dansat pe muzica Cajun.
* Pony
Swing: stil Country Western al Swing-ului Cajun.
* Jive: versiunea cea mai
raspandita la nivel international este dansata din anul
1968 in competitiile de dans sportiv.
* Rock'n Roll: este descrierea pentru
unirea a trei forme destul de diferite de muzica: Jazz si Rhythm'n
Blues pe de o parte, Country & Western (Folk) pe de alta parte. Anul
1954 este consemnat oficial ca data de nastere a Rock'n Roll-ului.
Tradus cuvant cu cuvant, numele inseamna 'a legana si a
rostogoli'. Originea acestei expresii este, ca si in cazul altor
dansuri, controversata. Exista pareri conform carora ea
reprezinta o expresie arhaica cu conotatii sexuale folosita
in randurile populatiei de culoare. Conform altor pareri,
paternitatea acestei denumiri ii apartine lui Alan Freed, un disk-jockey
care sustine ca l-a folosit pentru prima data in 1951 la o petrecere
de dans unde el alesese ca power-play melodia 'Rock-A-Beating Boogie'
a grupului 'Treniers'. Pornind de la versurile acestui cantec el a
inceput sa fredoneze in fata participantilor refrenul:
'Rock Rock Rock everybody - Roll Roll Roll everybody' si astfel
a aparut celebra sintagma 'Rock'n Roll'.Rock'n Roll-ul ca
gen muzical s-a impus definitiv in 1954 prin cantecul 'Rock Around the
Clock' al lui Bill Haley. Acesta a fost primul hit international de
Rock'n Roll. Cel mai cunoscut cantaret si dansator de Rock'n
Roll a fost cu siguranta Elvis Presley. Stilul sau de dans,
senzational mai ales prin miscarile de bazin caracteristice,
i-au adus lui Elvis numele de 'King' si 'Elvis the
Pelvis'. Alte nume cunoscute din era Rock'n Roll-ului sunt Buddy Holly,
Roy Orbison, Carl Perkins, Jerry Lee Lewis, Little Richard, The Drifters etc.
.com
