COPILUL CU INFIRMITATE MOTORIE CEREBRALA

COPILUL CU INFIRMITATE MOTORIE CEREBRALA

I.        DEFINITIE

Infirmitatea motorie cerebrala este o disfunctie locomotorie si de postura datorata unei leziuni neevolutive a creierului imatur (de obicei inainte de a avea 2 ani), fiind definitia anglo-saxona a termenului paralizie cerebrala. Frecventa acesteia este estimata la 2% dintre nasteri. In anul 1954 Tardieu a precizat ca acesti copii nu au probleme intelectuale si pot urma o scoala normala (de masa), dar etiologia leziunilor cerebrale s-a modificat in timp. In perioada lui Tardieu, incompatibilitatile feto-maternale erau etiologia cu cea mai mare frecventa, astazi sunt considerate complicatii ale unei nasteri premature fiind cel mai adesea resposabile pentru producerea unei infirmitati motorii cerebrale. Leziunile cerebrale nu sunt aceleasi iar infirmitatea motorie cerebrala poate sa o insoteasca, alaturi de probleme de miscare, sau de probleme ale functiilor cognitive. Deoarece functia intelectuala este grav afectata ne vom referi la Infirmitatea Motorie de Origine Cerebrala (IMOC) pentru a o diferentia de Infirmitatea Motorie Cerebrala (IMC). ETIOLOGIEPrematuritate (nasterea inainte de 37 saptamani de sarcina), cu risc cu atat mai mare ca nasterea sa fie precoce (cca 20% dintre prematuri sunt IMC) ;

Suferinta fetala puternica;

Infectii (meningita, encefalita);

Traumatisme craniene de toate originile, innecare.;

II.     SIMPTOMATOLOGIE

Simtomatologia este mai intai motorie (probleme locomotorii si de postura) si poate fi insotita de probleme asociate care nu trebuie considerate complicatii neuro-ortopedice.

Disfunctii motorii

Topografia disfunctiei motorii depinde de topografia leziunii cerebrale ca in cazul unui atac cerebral survenit la un adult, dar depinde si de maturizarea cerebrala.

Maturizarea cerebrala la un copil este un proces bine definit.

La nastere exista o hipertonie a celor patru membre si o hipotonie a trunchiului (nu-si poate sustine capul, iar membrele sunt in tripla flexie). Incetul cu incetul, hipotonia trunchiului dispare facand loc unui control automat si voluntar al trunchiului, ceea ce ii permite copilului sa-si tina capul ridicat, iar apoi sa stea in sezut (6 luni). Dupa aceea hipertonia se diminueaza lasand locul miscarilor voluntare.

Aceasta evolutie se realizeaza de sus in jos, ceea ce inseamna ca mai intai sunt "eliberate de hipertonie" membrele superioare, apoi cele inferioare incepand cu baza membrelor si terminand cu laba piciorului.

Astfel, dupa atingerea pozitiei in sezut, copilul poate experimenta "prehensiunea" (8 luni). Se poate ca ea sa apara pana la 10 luni, iar motricitatea globala voluntara a corpului se va atinge la 1 (un) an, varsta invatarii mersului. Dupa aceea nu se poate vorbi decat de perfectionare.

Aceasta maturizare cerebrala poate fi stopata prin aparitia unei leziuni cerebrale intr-un moment oarecare al evolutiei. Daca sunt dobandite pozitia in sezut si prehensiunea, dar membrele inferioare raman hipertonice, este vorba despre paraplegie. Daca membrele inferioare raman hipertonice dar nu se produce relaxarea membrelor superioare este vorba despre tetraplegie. Daca, in afara de aceasta quadriplegie, persista hipotonia trunchiului si incapacitatea de sustinere a capului se vorbeste despre infirmitate globala. Aceste diverse infirmitati sunt mai mult sau mai putin severe, putandu-se deseori observa in cadrul diplegiei si o infirmitate a membrelor superioare, dar aceasta ramane minimala.

Unii copii au o maturitate cerebrala bine realizata, dar datorita unei anumite leziuni cerebrale unilaterale pe traiectul cailor motorii, prezinta o anumita hemiplegie. 

Pe langa definirea infirmitatii topografice trebuie definit tipul de paralizie. Exista trei grade ale IMC: spastica (cea mai frecventa), atetozica si ataxica. Forma spastica corespunde unei exagerari a reflexului de intindere, prin conservarea hipertoniei de la nastere. Aceasta se traduce in cazul examenului clinic prin reflexe osteo-tendinoase acute (puernice), un reflex Babinski la extensie si o oprire in amplitudinea articulara in cazul unei mobilitati rapide in plan functional astfel incat miscarile voluntare nu pot iesi din schema motorie stereotipica, de exemplu, schema cea mai clasica este cea a mersului  cu adductia soldului, rotire spre interior, flectarea genunchilor si piciorul in echin sau, la nivelul membrelor superioare, o apropiere de obiect prin flectarea cotului, pronatie si flectarea pumnului.

Forma ataxica corespunde unei disfunctii cerebrale insotita de probleme de echilibru si disimetrie. Forma atetosica se traduce prin miscari anormale necontrolabile si de neoprit.