Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » familie » sport
LUCRARE DE LICENTA EDUCATIE FIZICA SI SPORT - Studiu statistic privind eficacitatea procedeelor de aruncare la poarta la nivelul jucatorilor specializati pe posturi la echipele de handbal seniori

LUCRARE DE LICENTA EDUCATIE FIZICA SI SPORT - Studiu statistic privind eficacitatea procedeelor de aruncare la poarta la nivelul jucatorilor specializati pe posturi la echipele de handbal seniori



MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII

ACADEMIA NATIONALA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

              


LUCRARE DE LICENTA

      

Studiu statistic privind eficacitatea procedeelor de aruncare la poarta la nivelul jucatorilor specializati pe posturi la echipele de handbal seniori

Iulie 2009

CAPITOLUL 1  INTRODUCERE

1.1 Evolutia handbalului

1.2 Evolutia procedeelor de aruncare la poarta

CAPITOLUL 2

FUNDAMENTAREA TEORETICA A LUCRARII

2.1 NOTIUNI DEFINITORII PRIVIND TEHNICA JOCULUI

2.2 Sistematizarea elementelor si procedeelor tehnice

2.3 Fazele jocului de atac

2.4 Modelul de joc pe posturi in atac

2.5 Biomecanica aruncarilor la poarta

2.6 Metode de cercetare utilizate

CAPITOLUL 3

STUDIUL EFICIENTEI ARUNCARILOR LA POARTA

3.1 Premisele cercetarii

3.2 Organizarea cercetarii (locul,data,subiectii,perioada,modalitata de realizare)

3.3 Culegerea datelor –fisa de inregistrare

3.4 Centralizarea datelor

3.5 Interpretarea datelor

CAPITOLUL 4

CONCLUZII SI PROPUNERI

Bibliografie

Capitolul I- EVOLUTIA HANDBALULUI

Handbalul poate fi considerat ca o sinteza fericita a deprinderilor motrice de baza ale omului, ca: alergarea, saritura, prinderea si aruncarea, ceea ce confera handbalului, pe langa atributele sale sportive de joc de echipa practicat in competitii si atributele de mijloc al educatiei fizice si de sport complementar cu influente pozitive asupra pregatirii fizice a sportivilor din alte ramuri.

Datorita faptului ca majoritatea procedeelor tehnice sunt executate cu mana, jocul de handbal poate fi invatat si practicat cu usurinta chiar de indivizii fara o pregatire speciala indelungata. Din acest motiv poate fi organizat in institutii, unitati militare, facultati si cu deosebire in scoli, fiind un joc cu influente pozitive asupra pregatirii fizice a sportivilor din alte ramuri.

Are o tehnica simpla si usor de invatat pentru a fi practicat ca sport de masa, in scop creativ sau ca mijloc de educatie fizica. Pe langa miscarile simple si naturale mai apar in joc si o serie de alte miscari mai complicate cum sunt: fentele, schimbarile de directie sau cele specifice jocului de aparare. Toate acestea au o mare influenta asupra motricitatii si contribuie la dezvoltarea fizica armonioasa.

Jocul de handbal este accesibil tuturor, caci el poate fi practicat de copii si tineri de ambele sexe, barbati si femei si chiar oameni cu o varsta mai inaintata. Regulamentul de joc cuprinde reguli putine, simple si usor de inteles. Aplicarea lor in joc se face cu usurinta chiar din primele lectii tinute cu incepatorii.

Cu toate ca handbalul este un joc sportiv in care contactul corporal este admis, pericolul de accidentare este redus in cazul in care se respecta regulile de joc si partenerul de intrecere.

Pentru obtinerea rezultatelor mari, este necesara practicarea lui in cadrul unor colective sportive in care munca de instruire trebuie sa fie bine planificata si desfasurata pe baze stiintifice. Drumul spre culmile maiestriei sportive este greu, cere multa munca si o pregatire foarte atenta si mai ales continua. Totusi atingerea maiestriei se face mai repede decat in alte jocuri sportive.

Jocul modern, avansat, se desfasoara in plina viteza, in ritm sustinut, ceea ce presupune depunerea unor eforturi fizice foarte mari. Pe langa viteza de executie, de deplasare si de reactie, a rezistentei fizice specifice, a indemanarii in executarea fentelor si schimbarilor de directie, pe langa mobilitatea generala mai este necesar sa fie cultivat si simtul mingii, care da siguranta in prindere, aruncare, in precizia paselor si aruncarilor la poarta.

Procedeele tehnice, numeroase si variate, trebuie sa fie insusite astfel incat sa poata fi aplicate in joc in conditii de viteza si lupta cu adversarul.

Combinatiile tactice in atac desfasurate in viteza sub forma unor actiuni variate, pline de subtilitate si neprevazut, ca si contramasurile luate de aparatori, necesita o pregatire tehnico-tactica complexa precum si dezvoltarea calitatilor intelectuale, de gandire, de anticipatie.

Fiind un joc sportiv, relativ tanar, handbalul cunoaste o necontenita dezvoltare, la fiecare mare competitie internationala, tezaurul tehnico-tactic al jocului imbogateste cu noi elemente, ceea ce demonstreaza ca au inca frumoase perspective si ca este departe vremea unei stabilizari depline.

Acordurile Imnului de Stat al tarii noastre s-au auzit de nenumarate ori in marile intreceri sportive ale lumii- atletism, box, caiac-canoe, canotaj, fotbal, gimnastica, haltere, handbal, judo, natatie, tenis, tir, baschet, volei- iar tricolorul  romanesc a fluturat pe cel mai inalt catarg, pe toate meridianele globului pamantesc.

Handbalul, joc sportiv accesibil si spectaculos, se bucura de o larga popularitate in randul tineretului de pretutindeni.

Integrat organic miscarii noastre sportive, handbalul romanesc a cucerit numeroase titluri si trofee in confruntarile internationale, atat prin echipele reprezentative cat si prin echipele de club. Succesele dobandite de catre echipele noastre au determinat recunoasterea pe plan mondial a scolii de handbal, a carei experienta s-a perpetutat de la an la an. Regresul marcat, insa, in ultima perioada de timp, necesita un efort crescut din partea tuturor celor care iubesc aceasta disciplina sportiva, indiferent de nivelul la care lucreaza, pentru revenirea in cadrul ierarhiei mondiale.

Aceasta ii angajeaza pe antrenori, sportivi, activisti, intr-o actiune complexa si unitara pentru ridicarea necontenita a nivelului de cunostinte si aplicarea in practica a tuturor cerintelor teoriei si practicii handbalului modern.

Istoricii afirma ca handbalul a aprut inaintea fotbalului. Bazandu-se pe argumentul ca dintotdeauna omul a avut o mare abilitate in lucrul cu mainile si gasind Odiseea lui Homer, in desenele lui Claudius Galenus si in cantecele lui Walther von der Vogelweide, descrierea unor jocuri cu caracteristicile handbalului, ei ii stabilesc originile in Antichitate si evolutia pana in Evul Mediu. De la aceste forme primitive ale handbalului, istoria face un salt pana in secolul nostru, cand  reapare introdus de maestrii germani de gimnastica sub numele de „Raffballspiel”, sau „Konigsbergerball”.

Handbalul si-a gasit sprijinitori de nadejde in oamenii fotbalului, ai gimnasticii si atletismului. In 1912, germanul Hirschmann, secretar al Asociatiei Internationale de Fotbal, face laudabile eforturi pentru raspandirea „sportului cu mingea mica”. Un puternic ecou l-a avut si in inima maestrului de sport berlinez Karl Schelenz care, incepand din al doilea deceniu al secolului nostru, introduce handbalul in scoli. A stabilit cateva reguli de baza, le-a experimentat cu elevii lui si a constatat ca mingea poate fi mai usor stapanita cu mana decat cu piciorul.

A numit jocul pe nemteste, handbal, evident dupa precedentul fotbalului englezesc.

Recunoasterea oficiala a handbalului s-a facut abia in 1921, cu ocazia primului Festival de gimnastica si sport din Germania. In programul acestei manifestatii sportive, handbalul a aparut cu titlul demonstrativ. Printre spectatorii la acest festival se gasea si un profesor de educatie fizica din Sibiu.

Intr-un ziar ce aparea la Sibiu in data de 2 mai 1922, se anunta ca a doua zi in deschidere la un meci de baschet va avea loc o partida demonstrativa de handbal, intre doua echipe formate din elevi ai liceelor sibiene. La aceasta demonstratie participa 2000 de spectatori; multi dintre ei, mai tarziu vor practica acest sport.

Prezentam pe scurt cele mai importante date din istoria handbalului in 11 si a handbalului in 7 jucatori:

1898- in Danemarca, Halger Nielsen a introdus in scoli un joc asemanator handbalului in 7, caruia i-a dat denumirea de „Hondbold”. Totul se tipareste iar in 1904 apar regulile de joc amintite si stimuleaza organizarea de competitii.

1915- Mox Heiser a imbinat mai multe jocuri cu mingea ca „Volkerball”, „Raffball”, „Korbball” si altele intr-unul singur, caruia i-a dat numele de „Torball”, pentru a fi practicat iarna in sala in cadrul societatilor germane de gimnastica.

1922- intr-un ziar din Sibiu a aparut o notita prin care se anunta ca in data de 2 mai va avea loc un joc de handbal intre doua echipe scolare din localitate. Acest joc a fost sustinut in fata a mai multor spectatori,  aceasta data fiind considerata ca fiind momentul aparitiei handbalului in 11 jucatori la noi in tara.

1925- primul joc international intre echipele reprezentative ale Austriei si Germaniei, terminat cu scorul de 6:3 in favoarea primei echipe.

1928- se tipareste primul regulament de joc.

4 august la Amsterdam a avut loc congresul de constituire a Federatiei Internationale de Handbal Amator, la care au luat parte delegati din 11 tari: Austria, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, SUA si Suedia.

La Sibiu, Brasov, Bistrita, Medias si Sighisoara se organizeaza competitii la care participa echipe de elevi ale asociatiilor sportive.

Se infiinteaza la Reghin prima echipa feminina de handbal.

1931- se initiaza campionatul sectiilor de handbal din cadrul Societatiilor de Gimnastica din Ardeal la care participa echipele mai sus mentionate, campionat care se va desfasura si anul urmator. Aceste campionate ale Ardealului au fost castigate de S.G. Sibiu.

1935- se disputa primul joc de handbal international in sapte, intre Suedia si Danemarca, castigat de Suedia cu scorul de 18:12. O echipa studenteasca din Munchen sustine patru jocuri in Romania- acestea au fost primele jocuri internationale care au avut loc in tara noastra.

1936- se constituie prima echipa reprezentativa a tarii, care sustine jocuri cu Polonia in deplasare. Il castiga cu scorul de 6:4 pe primul si il pierde cu 7:3 pe cel de-al doilea.

In cadrul Jocurilor Olimpice de la Berlin a avut loc primul turneu olimpic de handbal in 11 jucatori, la care au luat parte 6 echipe masculine, printre care si echipa tarii noastre care a ocupat in cele din urma locul 5 dupa Germania, Austria, Elvetia, Ungaria si ultima clasata fiind SUA.

1949 – in Ungaria, se organizeaza primul campionat feminin de handbal in 11 incheiat cu victoria echipei gazda.

Are loc prima editie a Cupei Romaniei de handbal in 11- masculin.

1950- se infiinteaza divizia A pentru echipele masculine si se desfasoara a doua editie si ultima a Cupei Romaniei la handbal masculin.

La Strandul Tineretului din Bucuresti s-a desfasurat primul curs de antrenori de handbal la care au participat aproximativ 40 de profesori de sport.

1951- se organizeaza primele jocuri de handbal in sala la Bucuresti.

An de an jocul de sala s-a raspandit si in alte centre, Federatia Romana de Handbal  organizand din acest motiv „Cupa Federatiei Romane de Handbal” pentru seniori si „Cupa Sportul Popular” pentru juniori.

1954- editia a doua a campionatului mondial de handbal in 7, s-a desfasurat in Suedia, care a castigat titlul mondial, locurile urmatoare fiind ocupate de RFG, Cehoslovacia, Elvetia, Danemarca, Franta.

1956- la Bucuresti a avut loc primul joc international oficial de handbal in 7, in cadrul „Cupei Europei ”intre orase, in care echipa orasului Bucuresasti a intrecut cu scorul de 14:13 echipa orasului Belgrad.

Are loc prima participare la un Campionat Mondial de Handbal in 7 a echipei feminine a tarii in Iugoslavia, incheiata fara succes.

1959- la Campionatele Mondiale de Handbal in 11, organizat in Austria, reprezentativa masculina a tarii noastre obtine titlul de vicecampioana mondiala.

1961- echipa feminina de handbal in 7, Stiinta Bucuresti, castiga prima editie a Cupei Campionilor Europeni.

1962- Romania organizeaza Campionatele Mondiale de handbal in 7. In potcoava stadionului Republicii din capitala, in finala competitiei, la care au asistat 17.000 de spectatori, echipa tarii noastre castiga jocul cu Danemarca cu scorul de 8:5, cucerind, astfel, al treilea titlu mondial al sau.

In anii care au urmat, prin munca serioasa, handbalistii au reusit sa aduca Romaniei 7 titluri de campioni mondiali, 5 cupe ale campionilor europeni, 3 medalii la Jocurile Olimpice, 4 titluri de campioni mondiali universitari, precum si alte victorii in turnee internationale ca: Trofeul Iugoslaviei, Cupa Marii Baltice, etc.

In dezvoltarea handbalului romanesc, distingem o prima etapa,incadrata istoric intre cele doua razboaie mondiale si in care se practica handbal in 11 jucatori, a doua etapa in care handbalul in 11 si cel de sala s-au dezvoltat paralel, dar cu influente pozitive reciproce; si in sfarsit, etapa in care handbalul in 7 s-a impus total.

Disciplina sportiva care s-a dezvoltat si a evoluat atat de anevoios in perioada de inceput, a iesit apoi din conjunctura de ignoranta si anonimat, reusind sa-si croiasca drum spre afirmare si consacrare pe plan mondial in conditiile tarii noastre.

Handbalul romanesc s-a impus in arena internationala fiind permanent angajat in lupta pentru intaietate.     

   

1.2 EVOLUTIA PROCEDEELOR DE ARUNCARE LA POARTA

In lumea handbalului multi jucatori romani au contribuit direct la imbogatirea tehnicii sportive, stilul lor de joc creand noi procedee tehnice asa cum au fost : Virgil Hnat cu aruncarea la poarta prin evitare, Maricel Voinea cu efectul “Maricel” , Vasile Stanga prin “plutire” si prin varietatea aruncarilor din saritura, Cornel Penu si Nicolae Munteanu , portari celebri care au ridicat valoarea acestui sport.

Capitolul 2

2.1 NOTIUNI DEFINITORII PRIVIND TEHNICA JOCULUI

Cand privim, observam atent si analizam un joc de handbal, constatam o mare varietate de miscari cu un caracter inlantuit, efectuate cu anumite scopuri si care sunt in concordanta cu regulamentul de joc.

Definind tehnica jocului de handbal, Kunst-Ghermanescu arata ca ea reprezinta un ansamblu de deprinderi motrice specifice ca forma si continut, care se refera la manevrarea mingii,precum  si la deplasarile jucatorilor in vederea acestei manevrari, deprinderi care se defasoara dupa legile activitatii nervoase superioare si ale biomecanicii, cu scopul realizarii randamentului maxim de joc.

Pentru a intelege pobilitatile existente in tehnica trebuie sa avem in vedere principalele sale caracteristici:

1.Tehnica jocului are un caracter individualizat, executarea deprinderilor motrice specifice de catre un jucator depinzand de constitutia, calitatile fizice, tipul de activitate nervoasa si de alte particularitati ale acestuia.Atunci cand se fac aprecieri asupra executiei procedeelor de tehnica se are in vedere pozitia corpului si a segmentelor sale inainte de inceperea exercitiului sau intr-un moment oarecare al executarii lui  ; interactiunea  fortelor in cursul miscarii ; traiectoria miscarii cu o anumita directie si amplitudine ; viteza, ritmul si tempoul miscarilor.

La handbal, individualizarea insusirii tehnicii este determinata si de cerintele specifice impuse de  indeplinirea unor atributii caracteristice posturilor in echipa.Asa se face ca tehnica interului difera de cea a pivotului,a pivotului difera fata de cea a portarului s.a.m.d.

2.Tehnica are o importanta hotaratoare in joc, ea fiind cea care creeaza unitatea componentelor constitutive ale jocului. Avand ca suport pregatirea fizica, calitatile fizice si psihice, tehnica este subordonata tacticii si regulamentului de joc.

3.Comparand tehnica handbalului actual cu cea din trecut, constatam ca nivelul ei general nu a ramas acelasi. Ca urmare a preocuparilor manifestate de sportivi si antrenori in scopul gasirii celor mai eficace modalitati de rezolvare a actiunilor de joc, apar noi procedee si astfel tehnica sportiva evolueaza continuu.

 Evolutia conceptiei si procesului de joc au determinat evolutia permanenta a tehnicii, diferentierea si nuantarea unor procedee tehnice, cresterea vitezei de executie si sporirea randamentului acestora in lupta directa cu adversarul.

Tehnica este formata din structuri si actiuni de joc precis stabilite,cu o mare eficienta, concretizate in elemente si procedee tehnice.

Prin elemente tehnice ale handbalului se inteleg actiunile fundamentale de miscare caracteristice atacului sau apararii.Elementul tehnic se defineste a fi o notiune care are un caracter abstract, si se refera generic la : ansamblul activitatilor motrice individuale cu si fara minge, de tipul : pozitiei fundamentale, miscarii in teren, prinderii, tinerii, aruncari ale mingii(pasari ale mingii), driblingului, fentei, aruncarii la poarta, scoaterii mingii de la adversar, blocarii mingii aruncate spre poarta, precum si elementelor specifice tehnicii portarului.

Procedeul tehnic reprezinta modul concret de executie a elementului tehnic.

Astfel, in mod semnificativ pentru a sesiza diferenta dintre element tehnic si procedeu tehnic , folosim urmatorul caz : spunandu-se “dribling”, se deduce ca este vorba de o anumita activitate a unui jucator care are drept scop deplasarea in teren mai mult de trei pasi, cu mingea tinuta sau pastrand posesia mingii mai mult de trei secunde, dar nu se cunoaste insa modul in care este efectuat driblingul.

Spunandu-se “dribling multiplu”, sau “dribling simplu”,s-a concretizat forma miscarii de pastrare a posesiei mingii de catre un jucator, care se afla in deplasare,  sau in stand pe loc, deci a fost denumit procedeul tehnic de conducere a mingii.

Procedeele tehnice sunt:

-             Simple

-             complexe

Procedeele tehnice simple au un caracter invariabil si sunt executate in baza unui stereotip, in care caz deosebim conditii identice sau foarte asemanatoare de executie:

-             pozitie initiala

-             executia propriu-zisa

-             o pozitie finala

Procedeele tehnice complexe sunt regasite in timpul jocului, datorita situatiilor mereu schimbatoare, nemaiavand acel caracter invariabil,al procedeelor tehnice simple.

Multitudinea situatiilor de joc, impun variatiuni de ritm, intensitate si amplitudine in miscari, intreruperi ale executiei unui procedeu tehnic si continuarea lui cu altul, sau diverse inlantuiri de procedee tehnice simple.

In faza superioara de stapanire a tehnicii jocului apare stilul.Stilul presupune structura si forma corecta a miscarii, la care se adauga, in executia procedeului, nota personala (amprenta, coloratura) a jucatorului in ceea ce priveste tipul de activitate nervoasa superioara, stadiul calitatilor fizice si constitutia morfologica.

O alta intelegere a stilului se refera la faptul ca, in executia unui procedeu tehnic, sportivul prezinta variante noi, eficace si motivate tactic.Atat timp cat executia respectiva apartine jucatorului,este stilul lui, cu timpul insa, cand aceasta modalitate este preluata si de alti sportivi, devine procedeu tehnic.Prin aceasta jucatorul sau antrenorul care a realizat noul procedeu tehnic contribuie in mod creator la dezvoltarea tehnicii handbalului.

Tot sub denumirea de stil mai trebuie inteleasa inlantuirea tipica a mai multor procedee tehnice sau a mai multor fragmente de procedee, utilizata de jucator astfel incat prin automatizare devine unitara si caracteristica acelui jucator.

2.2 SISTEMATIZARI SELECTIVE ALE CONTINUTULUI TEHNICII

In totalitatea sa, jocul de handbal se desfasoara cu participarea a doua echipe, aflate in raport de adversitate. Fiecare jucator, alaturi de ceilalti coechipieri, joaca intr-o relatie de colaborare permanenta, gasindu-se in mod alternativ in atac sau in aparare.

Jucatorul de handbal, observat in mod individual, utilizeaza o tehnica specifica pentru fiecare dintre cele doua momente ale jocului: atacul si apararea.

Atacul

 

Tehnica jucatorului atacant.

Fiecare handbalist in momentul atacului apeleaza la anumite tehnici cum ar fi cele de prindere si pasare, de conducerea a mingii, de aruncare la poarta etc, pentru a reusi sa manevreze cu eficienta obiectul de joc, precum si pentru a se deplasa cu oportunitate pe suprafata terenului, cu sau fara minge, in raport cu sarcinile si regulile jocului.

Elementele tehnice de atac:

-             pentru jucatorii de camp;

-             pentru jucatorul portar.

Elementele tehnice specifice jucatorilor de camp:

-             pozitia fundamentala;

-             miscarea in teren(deplasari fara minge);

-             prinderea mingii;

-             tinerea mingii;

-             pasarea mingii;

-             driblingul;

-             fentele;

-             aruncarea la poarta;

Procedee tehnice de atac

 

Procedeele tehnice specifice jucatorului de camp in momentul atacului

 

Activitatile motrice, cu sau fara minge, prin care jucatorul de handbal concretizeaza elementele tehnice enumerate mai sus, in timpul cat joaca in atac, sunt urmatoarele:

Pentru pozitia fundamentala:

pozitia fundamentala specifica jucatorilor specializati pe posturile de centru (conducator de joc), inter si extrema;

pozitia fundamentala pentru jucatorul specializat pe postul de pivot.

Pentru miscarea in teren:

alergarea;

schimbarea de directie: simpla si dubla;

intoarceri de 90, 180, 360 grade in ambele sensuri (spre stanga si spre dreapta);

deplasari cu spatele si cu lateralul pe directie;

opriri: intr-un timp si in doi timpi;

sarituri in inaltime - (cu desprindere de pe un picior sau de pe ambele picioare), precedate cu un elan de 1-3 pasi sau de pe loc;

in lungime – (cu desprindere de pe un picior sau de pe ambele picioare), precedentele cu un elan de 1-3 pasi sau de pe loc;

plonjonul: cu aterizare in fata si cu aterizare laterala (stanga, dreapta).

Pentru prinderea mingii:

cu doua maini – pe loc, din alergare, din saritura; deasupra capului, la nivelul umerilor, la nivelul bazinului si mai jos, rostogolite pe suprafata de joc si ricosate din suprafata de joc;

cu o mana – pe loc, din alergare, din saritura; deasupra capului, la nivelul umerilor, la nivelul bazinului si mai jos, rostogolite pe suprafata de joc si ricosate din suprafata de joc.

                   

                                       Prinderea mingii

      Cu doua maini                                                   Cu o mana

                        pe loc, din alergare, din saritura;

deasupra capului, la nivelul umerilor, la nivelul bazinului si mai jos, rostogolite pe suprafata de joc si ricosate din suprafata de joc.

Pentru tinerea si manuirea mingii:

-             cu doua maini;

-             cu o mana;

apucata:

-             variante in functie de posibilitatea de miscare a articulatiilor mainii;

-             variante in functie de inaltimea la care este ridicata mana;

-             ariante in functie de directia de miscare a mainii si intregului membru superior;

-             cu rotarea bratului.

echilibrata.

Tinerea si manuirea mingii

                                            Tinerea si manuirea mingii

                               Cu doua maini                    Cu o mana           

   

                                            apucata

                                           echilibrata

-             variante in functie de posibilitatile de miscare a articulatiei mainii;

-             variante in functie de inaltimea la care este ridicata mana;

-             variante in functie de directia de miscare a mainii si intregului membru superior;

-             variante cu rotarea bratului.

Pentru pasarea mingii:

                                      

                                           Pasarea mingii

       Cu doua maini                                                       Cu o mana

                                                Zvarlire 

-           de deasupra capului;

-           de deasupra umarului;

-           de la nivelul soldului;

De baza                                     

Impinse

-             de la nivelul pieptului

-             de la nivelul umarului;

Lansate

-             de la nivelul umarului.

Speciale:

-             din pronatie;

-             din articulatia pumnului;

-             pe la spate;

-             pe sub genunchi;

-             pe sub axial

-             pe deasupra umarului dinainte – inapoi;

-             pe la ceafa;

-             cu pumnul.

Dupa forma traiectoriei mingii:

-             pasa cu traiectorie in linie dreapta;

-             pasa cu traiectorie in linie franta (cu pamantul);

-             pasa cu traiectorie sub forma de bolta, peste adversar.

Dupa lungimea traiectoriei mingii:

-             pasa cu traiectorie scurta (de legatura intre atacantii situati la 3-4 m distanta);

-             pasa cu traiectorie lunga (de legatura intre portarul si jucatorul care paseaza varfurilor de contraatac - pasa intinsa).

Toate procedeele de pasare se pot executa de catre jucatorul aflat pe loc, in alergare si in saritura.

Pentru dribling:

cu o mana: simplu si multiplu;

cu doua maini: simplu.

                                               Driblingul

                  Cu doua maini                                              Cu o mana

                        Simplu                                 Simplu          Multiplu

                                                                      

Toate procedeele de executare a driblingului se pot realiza de pe loc si din alergare.

Pentru fente:

Fara minge :

-             de brate;

-             de picioare;

-             de privire;

-             verbale.

Cu minge:

De pasare:

-             urmata de un alt procedeu de pasare de baza sau speciala;

-             urmata de un procedeu de aruncare la poarta;

-             urmata de dribling;

-             urmata de o actiune tactica individuala.

De aruncare la poarta:

-             urmata de o pasa de baza sau speciala;

-             urmata de un alt procedeu de aruncare la poarta;

-             urmata de o delasare pe o pozitie viitoare;

-             urmata de dribling.

Procedeele de fentare se pot executa:

-             de pe loc;

-             din alergare;

-             din saritura.

  Pentru arucarea la poarta:

                                         Aruncarea la poarta

-             cu o mana           zvarlita ;      -   de pe loc, precedata de 1-3 pasi,                                                                                                      

                            lansata                   de elan

-             cu doua maini  impinsa;      -   din saritura, de pe loc, sau

                                                             precedata de 1,3 pasi

-             din alergare;

-             din plonjon si saritura cu plonjon

Dupa forma elanului                              

                                                                     - cu pas incrucisat;

                                                                     - cu pas adaugat;

                                                                     - cu pas saltat.

Dupa locul de unde se executa aruncarea


                   pe deasupra capului

                   pe deasupra umarului

                   pe langa sold

                   pe langa genunchi si mai jos

                   prin evitare

Dupa forma executarii sariturii (in lungime sau in inaltime):

-             cu bataie pe piciorul opus bratului de aruncare;

-             cu bataie pe piciorul din partea bratului de aruncare;

-             cu bataie pe ambele picioare.

Dupa forta traiectoriei mingii:

-             aruncarea cu traiectorie in linie dreapta;

-             aruncare cu traiectorie in linie franta (cu pamantul);

-             aruncare cu traiectorie sub forma de bolta, peste portar.

Dupa lungimea traiectoriei mingii:

-             aruncarea cu traiectorie scurta (de la 6 m distanta fata de poarta);

-             aruncare cu traiectorie lunga (de la 9-12 m distanta fata de poarta);

Aruncarile la poarta adaptate:

-             pentru jucatorii specializati pe postul de pivot:

Aruncare la poarta cu plonjon:


-             fara saritura;

-             precedat de saritura;

-             cu bolta peste portar.

-pentru jucatorii specializati pe postul de extrema:

-             extrema stanga (aruncator la poarta cu mana dreapta)


-             aruncare din saritura cu ducerea bratului lateral dreapta;

-             aruncare din saritura cu pasire oblic spre dreapta si ducerea bratului lateral dreapta;

-             aruncare din plonjon cu aterizare pe partea bratului de aruncare;

-             aruncare cu bolta peste portar;

-             aruncare cu pamantul si invartirea mingii in sens opus acelor de ceasornic.

Nota :

-             extrema dreapta utilizeaza aceleasi procedee de aruncare la poarta ca si extrema stanga, daca bratul de aruncare este stangul.

-             extrema dreapta, (care arunca la poarta cu mana dreapta):


-             aruncarea la poarta cu plonjon pe partea opusa bratului de aruncare;

-             aruncare la poarta din saritura cu evitare;

-             aruncare la poarta din plonjon sarit cu evitare;

-             aruncare la poarta cu bolta peste portar;

-             aruncare la poarta cu pamantul si invartirea mingii in sensul acelor de ceasornic.

Aruncari la poarta speciale:

-             pe la spate;

-             cu cadere pe spate;

-             aruncare de la 7 m (de pedeapsa):

-             fara plonjon;

-             cu plonjon;

-             cu bolta peste portar;

                                     

2.3  FAZELE JOCULUI IN ATAC        

 

O echipa se afla in atac de la intrarea unui jucator in posesia mingii si pana la trecerea acesteia in posesia adversarului. Aceasta situatie, a echipei aflate in atac, a fost impartita in urma unei conventii in patru faze, si anume :

faza I a atacului — contraatacul;

faza a II-a a atacului — contraatacul sustinut;

faza a III-a a atacului — organizarea ;

faza a IV-a a atacului — jocul in sistem.

Impartirea aceasta conventionala a atacului in cele patru faze a avut ca urmare si stabilirea continutului specific al fiecarei faze sub aspect tehnico-tactic, al pregatirii fizice si psihice.

In cele ce urmeaza se va vedea ca fiecarei faze de atac ii corespund elemente componente comune, dar si multe elemente distincte, care le dau nota caracteristica respectiva.

FAZA I A ATACULULUI – CONTRAATACUL

Contraatacul reprezinta trecerea rapida a unuia sau mai multor jucatori din aparare in atac, ca urmare a pierderii mingii de catre echipa adversa. Se foloseste cu succes impotriva oricarei echipe, indiferent de sistemul de aparare aplicat de aceasta, deoarece se bazeaza pe surprinderea adversarilor in inferioritate numerica. Reusita contraatacului depinde foarte mult de capacitatea de anticipatie a jucatorilor si de experienta lor de joc.

Contraatacul, bine conceput si executat, duce relativ usor la inscrierea punctului, deoarece elimina lupta cu aparatorii. Reusita unui contraatac are influente pozitive asupra moralului propriei echipe si nefavorabile din punct de vedere psihic asupra adversarilor care devin mult mai prudenti in manevrarea mingii in atac.

CONTRAATACUL DIRECT

Aceasta forma de desfasurare a contraatacului presupune pasarea mingii  in mod direct varfului de contraatac, fie de catre un jucator de camp, fie de catre portar. Avand in vedere faptul ca cele mai multe situatii de contraatac sunt pornite de la portar, in cele ce urmeaza, pentru simplificarea expunerii, vom descrie aceasta forma de contraatac.

a. Contraatacul direct cu un varf

In timp ce portarul intra in posesia mingii, extrema sprinteaza spre linia de centru a terenului. La inceput, alergarea se desfasoara oarecum paralel cu linia de margine, apoi extrema tinde sa se deplaseze spre linia mediana a terenului, intorcand si privirea spre portar. Acesta apreciind directia si viteza de deplasare a varfului de contraatac, transmite mingea printr-o pasa cu bolta, mai mult sau mai putin accentuata, pe pozitia viitoare, acolo unde jucatorul va trebui sa se intalneasca cu mingea. Dupa prinderea mingii venite din urma atacantul continua inaintarea in mare viteza conducand mingea in dribling si, de la o distanta potrivita, arunca la poarta.

b. Contraatacul direct cu doua varfuri


Sunt situatii in care ambii aparatori laterali pot sprinta concomitent spre centrul terenului. In astfel de cazuri s-a dovedit eficient ca portarul sa trimita mingea extremei din jumatatea de teren opusa locului sau de actiune. Dupa pinderea mingii de catre extrema, aceasta o transmite coechipierului       printr-o pasa oblica inainte, executata din alergare.

 Cel de-al doilea varf de contraatac, dupa primirea mingii, se indreapta pe  drumul cel mai scurt spre poarta adversa si arunca din aler­gare sau din saritura, incercand  sa  inscrie un punct.

c. Contraatacul direct cu doua varfuri incheiat cu o incrucisare

Datorita prezentei in campul de finalizare a unui aparator, care ar putea interveni in faza respectiva, cele doua varfuri de contraatac se decid sa utilizeze o incrucisare simpla pentru a-l pune in imposibilitate pe apa­rator  sa actioneze.


CONTRAATACUL CU  INTERMEDIAR

a. Contraatacul cu intermediar si un varf

Sunt situatii de joc in care portarul nu poate pasa mingea direct varfului de contraatac.Portarul ii paseaza unui jucator intermediar, de regula interului de pe partea opusa extremei plecata pe contraatac. Intermediarul ii paseaza var­fului de contraatac sub unghiul cel mai favorabil prinderii mingii din alergare cu viteza maxima. Finalizarea este aceeasi ca la contraatacul direct cu un singur varf.                                                        

b. Contraatacul cu intermediar si doua varfuri      

Acesta se desfasoara exact ca si contraatacul cu un intermediar si un varf  numai k in loc de un varf sunt doua varfuri care se desprind iar cel care primeste mingea ii paseaza celuilalt pentru a finaliza.

FAZA A ll-A A ATACULUI - CONTRAATACUL SUSTINUT

Foarte dese sunt cazurile in care varfurile de contraatac sunt acoperite de adversarii care se repliaza in aparare in timp util, ceea ce face ca atat portarul, cat si intermediarul sa nu poata transmite mingea in adancime. Aceasta nu inseamna insa ca varfurile de contraatac trebuie sa renunte la ideea de a ajunge cat mai repede cu putinta in apropierea semicercului advers. In astfel de situatii, jucatorii de 9 m trebuie sa se avante inainte, incercand sa surprinda apararea adversa neorganizata. Printr-un atac colectiv se poate ajunge la o situatie favorabila. inscrierii unui gol, fie datorita raportului supranumeric creat, fie din cauza unor greseli de aparare, frecvente atunci cand aceasta nu se poate organiza aflandu-se in criza de timp.

Pentru eficienta sa, contraatacul sustinut trebuie sa intre in arsenalul fiecarei echipe de handbal care aspira la performanta.

In functie de modul cum se realizeaza finalizarea, contraatacul sustinut poate fi sistematizat astfel :

contraatac sustinut finalizat prin aruncari de la distanta, efectuate de jucatorii liniei de 9 m ;

contraatac sustinut efectuat prin aruncari in urma unor angajari a jucatorilor de semicerc.

Schematic, contraatacul sustinut poate fi prezentat in doua variante :                     In varianta I :

a. plecarea varfurilor de contraatac, ceea ce constituie primul val ;

b. recuperarea mingii si plecarea celui de-al doilea val;

c. trecerea mingii in cealalta jumatate de teren de catre jucatorii celui de-al doilea val ;

d. finalizarea prin aruncarea la poarta de la distanta, executata de un jucator din cel de-al doilea val.

In varianta a II-a :

a. punctele a, b si c sunt ca in varianta I;

b. infiltrarea jucatorilor din primul val   pe semicerc  si   demarcarea unuia dintre ei;

c. angajarea jucatorului de semicerc aflat intr-o pozitie clara de demarcare fata de posesorul mingii;

d. aruncarea la poarta cu unul din procedeele tehnice specifice situatiei concrete de joc.

PRIMA VARIANTA A CONTRAATACULUI  SUSTINUT

Sa presupunem ca cele doua extreme au declansat un contraatac. Dar, desi mingea a fost recuperata in timp util, portarul constata ca nu poate pasa nici unuia dintre varfurile de contraatac.

Varfurile trebuie sa continue alergarea de viteza spre semicercul advers, chiar daca stiu ca nu vor fi angajate de vreun coechipier. In acest fel, continua sa-i preocupe pe aparatori, nelasandu-le ragazul sa se orienteze asupra celor mai potrivite masuri de aparare.

Plecarea celui de-al doilea val constituie veriga a doua a contraatacului sustinut. Jucatorii care ocupa posturile de aparatori centrali se demarca, primesc mingea si, prin pase repezi si derutante, o transporta in cealalta jumatate a terenului.

Daca unul dintre jucatorii liniei de 9 m venit in atac cu cel de-al doi­lea val ajunge in apropierea semicercului advers intr-o pozitie favorabila de aruncare, trebuie sa se hotarasca rapid si sa arunce la poarta cu unul din procedeele tehnice corespunzatoare situatiei.

A DOUA VARIANTA A CONTRAATACULUI SUSTINUT

Prima parte este identica cu cea descrisa mai inainte, dar finalizarea imbraca forme diferite.

Sa presupunem ca un jucator din linia de 9 m, ajuns intr-o pozitie buna de aruncare la poarta de la distanta, constata ca poate fi atacat sau blocat de un adversar. El trebuie sa gaseasca repede o alta solutie de continuare a fazei de joc. Spiritul sau de observatie trebuie sa conduca la gasirea solutiei optime de continuare a fazei, de regula printr-o pasa de angajare data cu simt tactic si maiestrie tehnica unui jucator aflat singur la semicerc.

PROCEDEELE TEHNICE DE REALIZARE A CONTRAATACULUI SUSTINUT

Startul rapid si alergarea de viteza, ca si recuperarea si pasarea rapida a mingii unui jucator demarcat au fost descrise anterior. Elementele noi care apar in desfasurarea contraatacului sustinut sunt:

-        pasele pentru transportarea mingii in terenul advers ;

-        aruncarile la poarta de la distanta ;

-        pasele de angajare a jucatorilor la semicerc ;

-        aruncarile la poarta din apropierea semicercului.

Pentru sporirea eficientei acestei faze se mai pot adauga si unele mijloace tactice, ca paravanul, pentru favorizarea aruncarilor la poarta de la distanta, si blocajele, pentru a inlesni patrunderile jucatorilor de 9 m.

Pasele pentru transportarea mingii in terenul advers

Jucatorii din cel de-al doilea val au sarcina sa transporte mingea in terenul advers, prin pase repezi si precise, fara a da posibilitatea adversarilor sa o intercepteze. In acest scop, ei pot folosi pasa zvarlita de deasupra umarului, pasa lansata cu o mana si cu ambele maini, pasa din pronatie, precum si toate pasele folosite la contraatacul terminat cu o incrucisare, adica: pasa pe la spate, pasa pe la ceafa, pasa pe sub axila etc.

Aruncarea la poarta de la distanta

Daca un jucator din linia a doua se gaseste intr-o situatie favorabila pentru aruncarea la poarta de la distanta prin surprindere, acesta este obligat sa se decida repede si sa arunce, folosind aruncarea din saritura sau aruncarea din sprijin pe sol.

Aceste procedee tehnice si variantele lor se folosesc pentru realizarea unor aruncari puternice de la distanta, deoarece se executa cu elan, in plina alergare ofensiva.

Aruncarea la poarta din saritura

Acest procedeu tehnic nu difera prea mult de cel descris la prima faza a atacului. Mecanismul de baza, acelasi, prezinta cateva deosebiri de ordin tehnic care trebuie sa fie cunoscute si insusite de jucatori pentru a obtine eficienta maxima in utilizarea acestei aruncari.

Jucatorul din linia a doua care ajunge la o distanta convenabila, adica la 10—13 m fata de poarta, trebuie sa devieze usor spre dreapta directia de deplasare spre poarta. In acest fel, dupa saritura si ridicarea piciorului drept indoit din genunchi, el evita pericolul de a fi sanctionat pentru joc periculos fata de adversarul direct. Totodata, prin aceasta deviere isi creeaza posibilitatea de a aduce umarul stang rasucit in fata, ceea ce permite retragerea mai accentuata a umarului drept si a bratului aruncator. Mingea este astfel dusa mult inapoi la terminarea fazei pregatitoare pen­tru aruncare.Urmeaza apoi aruncarea propriu-zisa si aterizarea.

Aruncarea la poarta din saritura precedata de pas saltat

Acest procedeu se foloseste cu success atunci cand aparatorul se interpune prin  anticipatie, in prezumtivul drum spre dreapta al aruncatorului.

Dupa prinderea mingii pe piciorul drept, aruncatorul, in loc sa paseasca in continuare cu piciorul stang, face un salt cu dreptul, aterizand, fireste, pe acelasi picior, dupa care, oprindu-se din deplasarea spre dreapta, impinge puternic cu piciorul drept si schimba directia de drepta sare spre stanga, pasand lateral cu piciorul stang.

In felul acesta, jucatorul se departeaza de adversarul care s-a interpus in drumul sau. Executa apoi bataia pentru saritura pe piciorul stang. In timpul inaltarii corpului in aer, se rasuceste spre dreapta, duce mingea prin jos-inapoi in sus, dea­supra umarului drept, si, evitand bratele aparatorului, arunca pe langa el la poarta.

Angajarea jucatorilor la semicerc

Asa cum am vazut, situatia nu permite intotdeauna sa se arunce la poarta de la distanta de catre unul din jucatorii celui de-al doilea val. Se urmareste, in continuarea fazei, angajarea printr-o pasa oportuna a unui jucator demarcat la semicerc. Pasele de angajare — pasa zvarlita de deasupra umarului, pasa inapoi pe deasupra umarului, pasa pe la spate, pasa din pronatie, pasa cu pamantul — vor fi descrise la faza a IV-a a atacului, deoarece sunt utilizate cel mai frecvent in timpul atacului in sistem. Mentionam doar ca aceste procedee tehnice de pasare trebuie neaparat folosite in exercitiile globale pentru perfectionarea   contraatacului   sustinut.

Aruncarea la poarta de la semicerc

Jucatorul care a izbutit sa se demarce pe semicerc si sa fie angajat cu o pasa trebuie sa se straduiasca sa arunce la poarta si sa inscrie. Timpul de care dispune este foarte scurt, de aceea aruncarea trebuie sa fie executata si rapid si energic.

Procedeele tehnice specifice de aruncare la poarta cu care incearca sa finalizeze jucatorul angajat la semicerc sunt: aruncarea din saritura cu elan de un pas ; aruncarea din plonjon, aruncarea din plonjon sarit sau din saritura cu plonjon. Si aceste procedee tehnice vor fi descrise la faza a IV-a a atacului, atunci cand vom prezenta tehnica jucatorilor specializati pe posturile de pivoti si de extreme.

Paravanul si Blocajul

Aceste doua mijloace ale tacticii colective, desi sunt specifice fazei a IV-a a atacului (atacul in sistem), isi gasesc uneori intrebuintarea, justificat, si la faza a Il-a.

FAZA A lll-A A ATACULUI – ORGANIZAREA

Sa presupunem ca jucatorii echipei in atac au declansat contraatacul sau contraatacul sustinut, pe care il desfasoara in timp ce jucatorii echi­pei adverse se repliaza spre propriul semicerc. Ajungand cu mingea in apropierea zonei de finalizare, unul dintre atacanti constata ca, dintr-un motiv oarecare, contraatacul sustinut nu mai poate fi continuat fara pericolul de a pierde mingea. Actionand pe baza principiului asigurarii mingii si a regulilor tactice stabilite pentru finalul acestei faze, jucatorul respectiv considera ca este mai bine sa nu forteze continuarea alergarii in viteza catre poarta adversa si cautarea sau crearea unei situatii de aruncare la poarta. In consecinta, el se decide sa dea un semnal de incetare a fazei a II-a a atacului si de trecere la jocul in faza a III-a, denumita si faza de organizare, care devine obligatoriu pentru toti jucatorii, indiferent daca sunt sau nu de acord cu el. Semnalul optic il constituie folosirea unui procedeu tehnic care nu se leaga in mod firesc cu continuarea fazei de contraatac sustinut.

Dupa ce semnalul de trecere la faza a III-a a fost dat si receptionat de jucatori, acestia sunt obligati ca in cel mai scurt timp sa treaca la posturile pe care le ocupa in echipa in sistemul de atac respectiv. Jocul se continua cu una sau mai multe circulatii ale mingii, prin care se urmareste obtinerea unei scurte perioade de odihna pentru proprii jucatori si de hartuire a apararii adverse. Circulatiile mingii folosite in aceasta faza trebuie sa fie caracterizate prin pase sigure, date numai spre jucatorii demarcati in directia mingii, daca sunt jucatori de semicerc, sau in patrundere spre poarta, daca sunt jucatori de 9 m.

Dupa ce conducatorul de joc apreciaza ca fiecare component al echipei sale si-a revenit dupa eforturile depuse in aparare si cele determinate de sprintul de contraatac, el dispune trecerea de la faza a III-a la faza a IV-a — atacul intr-un anumit sistem.

In cazul in care echipa nu a putut infrange rezistenta opusa de apa­rare cu ajutorul mijloacelor tactice folosite in cadrul sistemului de atac, se trece din nou la faza a III-a si se reiau toate manevrele necesare unei bune organizari a atacului, dupa care se trece din nou la faza a IV-a s.a.m.d., pana la inscrierea punctului.

MIJLOACE TEHNICO-TACTICE   DE REALIZARE A FAZEI A III-A

Circulatiile de minge in sistemul cu un pivot si in sistemul cu doi pivoti sunt principalele mijloace tehnico-tactice de realizare a fazei a III-a. Acestea pot fi intamplatoare sau premeditate. In primul caz, jucatorii se orienteaza dupa situatia concreta de pe teren. In al doilea caz, drumul parcurs de minge este cunoscut dinainte de jucatori, care iau masurile corespunzatoare pentru a se demarca la timp, astfel incat mingea sa poata circula prin toate „statiile' formate din jucatorii plasati pe posturile lor.

a. Circulatia mingii in sistemul cu un pivot

Se executa in felul urmator : centrul paseaza mingea interului drept,acesta extremei de pe partea sa,de la care mingea revine la centru.

In acest moment, pivotul se demarca, primeste mingea pe care o transmite interului stang, iar acesta o paseaza extremei sale, de unde revine din nou la centru.

Aceasta circulatie de minge se poate diversifica prin schimbarea sensului paselor, adica fie ca centrul schimba directia de joc, fie ca jucatorii de pe extreme paseaza peste semicerc.

b. Circulatia mingii in sistemul cu doi pivoti

In acest sistem rolul conducatorului de joc este preluat de unul dintre cei doi interi. Atunci cand mingea ajunge la una din extreme, in cazul de fata la extrema stanga, aceasta o paseaza interului stang. Pivotul din fata interului stang sta la semicerc si se lasa marcat de adversar.

Apoi, mingea va fi pasata interului drept. De data aceasta, pivotul din fata interului drept se demarca si este angajat de forma. Dupa prinderea mingii, el are mai multe solutii de continuare a circulatiei mingii. Daca extrema de pe aceeasi parte s-a demarcat si nu exista pericolul interceptarii mingii, este recomandabil sa-i paseze, pentru ca astfel mingea ajunge cel mai repede dintr-o parte in alta a atacului. Daca nu poate pasa direct extremei, pivotul trimite mingea interului din fata sa, care, la randul sau, o paseaza extremei respective. Prin aceasta se incheie un ciclu de pase in circulatia mingii in sistemul cu doi pivoti.

Faza a III-a a atacului, aparent foarte simpla, are o importanta tactica deosebita. Daca se executa dupa toate regulile tacticii, in mod constient, inseamna ca echipa respectiva are toate sansele sa faca un joc disciplinat, ordonat, in care fiecare jucator actioneaza cu convingerea ca ceea ce s-a pregatit la antrenamente se si aplica in joc.

FAZA A IV-a A ATACULUI - JOCUL IN SISTEM

Dupa ce conducatorul de joc apreciaza ca atacul s-a organizat in bune conditii, ca jucatorii si-au ocupat posturile pe teren si si-au refacut fortele in timpul circulatiei mingii, poate da semnalul de trecere la jocul in cadrul unui anumit sistem de atac. In aceasta faza, denumita si atacul in sistem, echipa respectiva se straduieste ca, prin folosirea mijloacelor tacticii individuale, dar mai ales colective, sa infranga rezistenta opusa de aparare si sa-si creeze o situatie foarte buna de finalizare.

In atacarea diferitelor sisteme de aparare, nimic nu poate fi lasat la voia intamplarii. Fiecare actiune trebuie gandita si executata pe baza regulilor de tactica individuala si colectiva si justificata din punct de vedere al oportunitatii. In felul acesta se realizeaza un joc armonios bine inchegat si eficient, toti jucatorii avand posibilitatea sa contribuie la intarirea sistemului de atac al echipei.

Faza a IV-a atacului, poate fi divizata in : faza de pregatire a ataculului, faza de construire a actiunii de finalizare si faza de finalizare.

Faza de pregatire a atacului se realizeaza prin circulatii active de  minge si de jucatori.

La faza de construire a actiunii de finalizare con­tribuie mijloacele tactice colective, folosite pe fondul circulatiilor de minge si de jucatori.

Faza de finalizare reprezinta ultima actiune a atacu­lui in sistem si se compune dintr-o actiune individuala mai simpla sau mai complicata, prin care jucatorul se straduieste sa ajunga intr-o pozitie favorabila de aruncare la poarta si sa inscrie.

Daca o incercare de creare a fazei de finalizare nu reuseste, dar echipa respectiva ramane in posesia mingii, atunci jocul se reia cat mai curgator prin faza a III-a, de organizare. Dupa o perioada de timp, in care fiecare atacant si-a ocupat postul ce-i este atribuit in cadrul sistemului de atac, conducatorul de joc da un semnal de incepere a fazei de pregatire a ata­cului in sistem. Aceasta alternare a fazelor de atac, constituind un exemplu bun de aplicare a principiului asigurarii mingii, creeaza mari dificultati apararii adverse.

In cele din urma, echipa in atac va gasi o modalitate de finalizare, pentru ca este imposibil ca, atunci cand se actio­neaza in colectiv, folosindu-se mijloace variate de atac, echipa in aparare, care nu are initiativa, ci este nevoita sa reactioneze in permanenta la initiativele jucatorilor echipei in atac, sa nu comita o inexactitate care sa fie in avantajul actiunii de finalizare.

MIJLOACE TEHNICO-TACTICE DE REALIZARE A ATACULUI IN SISTEM

a. Pozitia fundamentala pentru jocul de atac

Aceasta pozitie este specifica interilor, pivotilor si extremelor cand se pregatesc sa primeasca mingea printr-o pasa de angajare.

In handbalul modern, pozitia fundamentala a devenit o necesitate, deoarece inlesneste executarea in continure a altor procedee tehnice le­gate de manuirea mingii sau de depasasirea adversarului.

Jucatorul care se asteapta sa primeasca mingea este orientat cu fata spre coechipierul de la care o va primi, cu bratele indoite din coate si indreptate in directia mingii ; genunchii sunt indoiti, iar piciorul opus bratului de aruncare este plasat, de preferinta, inaintea celuilalt. Trunchiul este putin indoit pe bazin si spatele usor rotunjit. Pozitia fundamentala de atac inlesneste efectuarea tuturor miscarilor de deplasare in teren in atacul pozitional, de prindere a mingii, de fentare dupa prindere sau de aruncare cu putere la poarta.

Aruncarile la poarta de la semicerc

In faza a IV-a a atacului, extremele sau pivotii ajung in pozitii favorabile de aruncare la poarta, pe care sunt obligati sa le fructifice. Factorii care se opun inscrierii golurilor din apropierea portii sunt mai multi, dintre care enumeram ca fiind cei mai importanti : unghiul de aruncare, unghiul de atac al portii, timpul scurt de care dispune atacantul, activitatea aparatorilor si indeosebi a portarului.

In functie de specificul posturilor pe care le ocupa jucatorii la semicerc s-au diversificat si procedeele tehnice de aruncare la poarta. Astfel, pivotul foloseste o „baterie' de aruncari bazate in principal pe aruncarea din plonjon si plonjon sarit, iar extrema diferite variante ale aruncarii din saritura.

Fentele sau miscarile inselatoare

Din arsenalul de mijloace tehnico-tactice pentru construirea si finalizarea atacului in sistem fac parte si miscarile de inselare a adversarului sau fentele. Acestea sunt miscari facute de un jucator cu corpul sau cu segmentele lui, cu si fara minge, pe loc si din deplasare, cu scopul de a-l induce in eroare pe adversar asupra adevaratelor intentii viitoare. Sistematizarea procedeelor tehnice de fentare este destul de dificila, deoarece miscarile sunt complexe, constituite de cele mai multe ori din inceputul unui procedeu tehnic, intrerupt la un moment dat si reluat cu alta exe­cutie tehnica. Legarea acestor elemente depinde de modul cum reactioneaza aparatorul la miscarile atacantului.

Fenta simpla de pornire

Acest procedeu tehnic simplu se foloseste atunci cand atacantul doreste sa se demarce pentru a putea intra in combinatie cu un coechipier. Fenta simpla de pornire este indispensabila la incrucisarile jucatorilor din linia de 9 m, la initierea blocajelor si la alte actiuni individuale de demarcaj. Aceasta fenta se executa pornind de pe loc. Sunt insa cazuri, in atacul pozitional,cand atacantul a inaintat in prealabil 1—2 pasi in deplasare usoara catre adversar, pentru a ajunge la locul potrivit inceperii fentei simple de pornire.

Pentru a se demarca decisiv spre stanga, atacantul face mai intai un pas oblic lateral si inainte cu piciorul drept, simuland pornirea in directia respectiva.

Aparatorul va schita miscarea de aparare corespunzatoare gestului atacantului, deplasandu-se spre stanga lui. Atacantul, care are initiativa, franeaza inaintarea in directia initiala, punand piciorul drept pe sol, sprijinindu-se puternic in el, dupa care porneste hotarat spre stanga.

Fenta dubla de pornire

Pentru a se demarca de un aparator foarte agresiv, atacantul poate folosi fenta dubla de pornire. In acest scop, face un pas cu piciorul drept spre dreapta, apoi un pas spre stanga si din nou spre dreapta, dupa care trece pe langa aparator .

Schimbarea simpla de directie

Acest procedeu tehnic de inselare a adversarului se foloseste atunci cand atacantul se indreapta in viteza spre aparator si, schimband directia, izbuteste sa-l ocoleasca si sa depaseasca. Pentru schimbarea simpla de directie, atacantul face un pas oblic lateral, lasand aparatorului impresia ca se va deplasa in aceasta noua directie. In realitate, atacantul franeaza pe piciorul cu care a facut pasul oblic la­teral si impinge puternic in directia opusa, directie in care isi continua de fapt deplasarea.

Schimbarea dubla de directie

Atacantul se apropie in alergare moderata de aparatorul direct si, la o distansa de 1—1,5 m de acesta, face un pas cu piciorul drept spre dreapta, simuland o schimbare simpla de directie.

Anticipand reactia aparatorului, atacantul franeaza puternic cu piciorul drept si duce stangul spre stanga, nu prea mult, mutand totodata si centrul de greutate in aceeasi directie.

 Desigur ca aparatorul va reac­tiona ca si la aceasta manevra a atacantului, pentru a-i taia calea, dar spre surprinderea lui v-a constata ca atacantul, impingand puternic din piciorul stang, schimba din nou directia spre dreapta si sprinteaza hotarat prin spatiul ramas fara acoperire.

Fenta de pasare.

Punerea apucata a mingii a favorizat aparitia a numeroase procedee tehnice de fentare si, in special, a fentelor de pasare si de aruncare la poarta. Fentele de pasare se executa fie premeditat, fie in mod spontan, ca urmare a situatiei create. In toate cazurile, pentru reusita fentelor de pasare, se cere multa indemanare si un bogat bagaj de procedee tehnice de pasare.

Fenta de pasare urmata de o alta pasa

Pentru a-si insela adversarul direct sau adversarii care marcheaza, alti coechipieri invecinati, in special pivotul, atacantul simuleaza miscarea de aruncare a mingii spre un coechipier. In mod normal, aparatorii reactioneaza deplasandu-se in functie de prezumtiva pasa. Ca urmare, atacantul strange degetele pe minge pentru a o retine, apoi, analizand rapid situatia de pe teren, paseaza mingea in alta directie, cu procedeul tehnic de pasare adecvat rezolvarii momentului tactic respectiv. De regula, dupa fenta de pasare, se utilizeaza o aruncare zvarlita de deasupra umarului, daca coechipierul se gaseste lateral fata de posesorul mingii, sau pase din pronatie, pe la spate, inapoi pe deasupra umarului etc., daca este vorba de angajarea pivotului.

Fenta de pasare urmata de aruncare la poarta

Un jucator din linia de 9 m, tinand mingea deasupra umarului drept pentru a angaja pivo­tul la semicerc, constata ca acesta este strict marcat de adversari. Anali­zand rapid situatia creata pe teren, jucatorul se decide sa arunce la poarta. In situatia data, aruncarea se executa de cele mai multe ori de pe loc sau cu un elan foarte mic, cel mult de un pas, pe langa umar, pe langa sold sau chiar prin evitare.

Fenta de pasare urmata de depasire individuala

Atunci cand extrema observa ca aparatorul lateral, anticipand, se deplaseaza inainte pentru a incerca interceptarea mingii, executa prima parte a miscarii de aruncare zvarlita spre inter, deci o fenta de pasare, dupa care retine mingea prin apucare, se intoarce brusc cu fata spre semicerc si forteaza patrunderea pe langa aparator, izbutind astfel sa ajunga intr-o pozitie foarte buna de aruncare.

Fenta de aruncare la poarta

Pentru executarea cu succes a acestor fente este necesar ca jucatorii din linia de 9 m sa fie posesorii unei game variate de aruncari la poarta, pe care sa le execute cu forta si precizie, uneori aproape de pe loc. Reusita unei fente de aruncare la poarta este conditionata de modul hotarat in care jucatorul face miscarile pregatitoare pentru aruncare.

Fenta de aruncare la poarta urmata de o aruncare la poarta cu un alt procedeu.

Aruncarea la poarta din saritura precedata de pas incrucisat sau saltat este de fapt o fenta de aruncare la poarta terminata cu executarea unui alt procedeu decat cel achitat initial.

Jucatorul cu mingea se hotaraste sa arunce la poarta cu unul din procedeele de aruncare cu sprijin pe sol. Vazand reactia oportuna a aparatorilor si calculandu-le sansele de reusita, jucatorul, care a avut mingea in dreptul soldului in timpul fazei pregatitoare, se inalta printr-o saritura, duce mingea in sus, deasupra umarului drept, si arunca la poarta peste bratele aparatorilor, care, surprinsi de finalul executiei, nu mai au timp sa le ridice.

Pasii pivotului

Demarcajul pivotului este o chestiune destul de complicata, deoarece el actioneaza pe spatii restranse, este preluat si predat pentru marcaj cu mai multa usurinta decat alti atacanti. Dar prin utilizarea judicioasa a celor mai indicate mijloace tehnico-tactice, pivotul poate ajunge in situatia sa arunce la poarta si sa inscrie.

Atunci cand pivotul se afla in posesia mingii sau urmeaza in mod iminent sa o primeasca, se poate demarca folosind „pasii pivotului', care il ajuta sa se indeparteze de adversar sau sa aduca mingea intr-o asemenea pozitie in care aparatorul direct sa nu mai poata interveni in mod regulamentar spre a impiedica aruncarea la poarta. Pentru a defini pozitiile si actiunile pivotilor in vederea demarcarii, s-a adoptat, conven­tional, expresia „pasii pivotului', care sunt in numar de patru. Mentionam ca termenul nu are circulatie decat in tara noastra, fiind folosit doar de specialistii romani.

Pasul nr. 1. Pivotul plasat fata de aparator, si angajat printr-o pasa precisa are o sarcina simpla si destul de usoara. Dupa prinderea mingii, el face un pas cu stangul inainte, punand laba piciorului paralel cu semicercul, pentru a nu-1 calca in momentul aruncarii la poarta. Apoi, pivotul se avanta inainte, deasupra semicercului, si arunca la poarta din saritura, din plonjon sau din saritura cu plonjon.

Pasul nr. 2. Daca pivotul este marcat de aparator pe partea bratului stang, pentru a-si crea o pozitie favorabila de aruncare la poarta, pivotul foloseste pasul nr. 2. Dupa ce a prins mingea, pivotul face un mic pas cu piciorul drept lateral spre dreapta, departandu-se putin de aparator. Apoi, printr-o intoarcere pe varful piciorului drept, ajunge cu fata spre poarta. Fixeaza piciorul stang lateral pe sol, departat fata de dreptul, muta apoi greutatea corpului de pe piciorul drept pe cel stang si se impinge in plonjon deasupra semi­cercului, inclinand corpul spre stanga pentru a departa mingea de apa­rator.

Pasul nr. 3. Pivotul este prins intre doi aparatori si pasa de angajare se da oblic inainte, dinspre drearpta spre stanga. Inca inainte de primirea mingii, pivotul duce piciorul drept in fata si intinde bratele pentru intampinarea acesteia. In acest timp, corpul se rasuceste deja spre stanga luand o pozitie mai buna de plecare in pivotare si apoi in plonjon sarit. Dupa prinderea mingii, jucatorul pivoteaza pe piciorul drept, intorcandu-se cu fata spre aparatorul direct si asigurand bine mingea cu ambele maini in dreptul abdomenului. Apoi, pune piciorul stang pe sol, la aproximativ 1 m de dreptul, muta greutatea corpului pe stangul printr-o impingere energica din piciorul drept, dupa care se lasa in cadere spre stanga si arunca la poarta din plonjon sarit.

Pasul nr. 4. Dupa primirea mingii care de data aceasta vine din stanga spre dreapta, pivotul executa o miscare de pivotare pe piciorul stang, introducandu-se cu fata spre aparatorul direct, cu mingea perfect asigurata in dreptul abdomenului. In timpul pivotarii, departeaza piciorul drept lateral, sprijinindu-l pe sol, trece apoi greutatea pe piciorul drept care devine, astfel, picior de sprijin si, ceva mai tarziu, picior de impulsie pentru aruncarea din plonjon. In continuare , printr-o impingere puternica din piciorul drept, plonjeaza deasupra semicercului, aruncand mingea la poarta.

Combinatiile tactice de baza in atac

Actiunile ofensive executate de doi sau mai multi jucatori care se deplaseaza in teren sau actioneaza pozitional, care fac miscari inselatoare si isi paseaza mingea dupa anumite reguli cunoscute sunt combinatii tactice de baza. Ele se aplica in faza de finalizare a atacului, cu scopul eliberarii unui jucator, care dupa primirea mingii poate arunca la poarta.

In faza de finalizare se pot face multe combinatii tactice improvizate, la baza lor stand maiestria tehnica a atacantilor, experienta de joc si spiritul lor creator. Intre combinatiile tactice de baza, bine definite , cu un inceput, o executie si un sfarsit preconcepute , si intre cele improvizate exista o stransa legatura, in sensul ca priceperile dobandite in timpul insusirii combinatiilor tactice de baza favorizeaza, din punct de vedere tehnico-tactic, executarea combinatiilor spontane, improvizate. Este bine ca jucatorii sa fie astfel instruiti, incat, pe langa combinatiile de baza, sa aiba capacitatea de a dezvolta sau improviza anumite variante noi. Echipele care actioneaza in atac numai prin anumite combinatii sablon, prin scheme tactice de joc, nu obtin rezultate bune. S-a demonstrat ca jocul schematic incorseteaza personalitatea jucatorului si ii limiteaza gandirea tactica creatoare.

Combinatiile tactice de baza in atac pe care le descriem in continuare sunt actiuni colective executate in functie de sistemul de aparare intrebuintat de echipa adversa, de pozitia si activitatea aparatorilor pe teren in momentul tactic respectiv si de raportul supranumeric creat in favoarea atacantilor intr-o anumita portiune a semicercului.

Angajarea surprizatoare a pivotului de catre extrema

Aceasta combinatie intre extrema si pivot este conditionata de activitatea anterioara a interului. Sa presupunem ca, angajata fiind de inter, extrema stanga observa ca pivotul a ocupat o pozitie intre aparatorul lateral si cel intermediar, ca fata de intermediar se afla in prim-plan ; in aceste conditii, extrema se deplaseaza in viteza spre coltul terenului, simuland o patrundere exterioara spre poarta, cu scopul de a atrage aparatorul lateral. La momentul potrivit, extrema transmite mingea pivotului, utilizand pentru aceasta pase din pronatie. Pivotul arunca la poarta din plonjon folosind, de regula, pasul nr. 2.

Extrema dreapta, dreptaci, poate angaja pivotul cu o pasa pe la spate, iar pivotul poate arunca la poarta din saritura sau din plonjon sarit, folosind in prealabil pasul nr. 1.

Angajarea pivotului de catre inter

Combintia poate fi aplicata daca atacantii reusesc sa realizeze un raport supranumeric.

Interul stang primeste mingea in patrundere spre poarta, executa o fenta de aruncare prin care-1 obliga pe aparatorul pivotului sa-1 atace. In acest moment, pivotul se deplaseaza spre stanga, departandu-se de apa­ratorul direct, primeste mingea printr-o pasa din saritura pe la spate, inapoi peste umar sau pe sub picior, si arunca la poarta cu pasul nr. 1.

Pe cealalta parte a atacului, interul drept (dreptaci) transmite mingea pivotului, printr-o pasa zvarlita sau din pronatie, care apoi arunca la poarta din plonjon sarit, dupa ce a utilizat pasul nr. 2.

Combinatiile intre inter si extrema

Aceasta combinatie tactica de baza incepe la fel ca cea descrisa anterior. Dupa ce a amenintat poarta printr-o fenta de aruncare, interul stang observa ca aparatorul pivotului se apropie de el, in timp ce pivotul se demarca lateral. In mod normal, ar trebui sa-1 angajeze pe pivot. In aceasta situatie, printr-o pasa pe la spate sau printr-o aruncare zvarlita prin fata pieptului, transmite mingea extremei, care se si afla in drum spre semicerc. Dupa prindere, extrema arunca la poarta din saritura.

Combinatiile intre pivot si extrema

In urma fentei de aruncare la poarta, interul stang angajeaza pivotul; acesta, atacat de aparatorul extremei, nu mai are suficient timp pentru pregatirea aruncarii si paseaza mingea extremei, care se avanta in zona ramasa libera, prinde min­gea pasata de pivot si se indreapta in cea mai mare viteza spre semicerc, de unde arunca la poarta din saritura.

Desigur ca invatarea acestor combinatii tactice de baza incepe dintr-o faza mai avansata de pregatire tehnico-tactica a jucatorilor, adica atunci cand elementele de baza ale tacticii sunt bine cunoscute. Exersarea globala, in ritm potrivit, a acestor combinatii constituie cel mai bun mijloc de perfectionare a tehnicii individuale. Perfectionarea lor se realizeaza in cadrul jocului la o poarta, in care aparatorii sunt activi, fara sa stie insa ce combinati vor incerca atacantii.

Incrucisarea

Aceasta este o actiune tactica de atac desfasurata intre doi sau trei jucatori cu scopul de a-1 pune pe unul din ei in situatie favorabila de aruncare la poarta de la distanta. Daca la actiune iau parte doi jucatori, avem de-a face cu o incrucisare simpla, iar daca este necesara prezenta si activitatea unui al treilea jucator cu o incrucisare dubla.

Incrucisarea simpla : incrucisare simpla intre centru si interul stang. Centrul observa pozitia pivotului in dreptul interului stang, prin care acesta a fixat pe semicerc aparatorii din preajma sa. Se decide sa inceapa o incrucisare simpla, pentru a-i crea interului stang o pozitie favorabila aruncarii la poarta de la distanta. Por­neste amenintator spre semicercul de la 9 m, deviind directia de deplasare catre stanga. Interul din aceasta parte intelege „invitatia' centrului la o incrucisare si, cu o fenta prealabila spre stanga, porneste hotarat spre dreapta, trece prin spatele centrului de la care primeste mingea la momentul oportun si arunca la poarta din saritura, angajeaza pivotul la semicerc, in cazul ca acesta         s-a putut demarca, sau asigura posesia mingii.

Incrucisarea simpla intre centru si interul stang se poate executa si in situatia in care pivotul este plasat in partea cealalta a apararii. In acest caz, pivotul trebuie sa plece odata cu centrul, deci la inceputul incrucisarii, si sa apara in dreptul interului stang cand acesta a primit mingea. De multe ori, aparitia surprinzatoare a pivotului in circulatie pe semicerc si oprirea lui in momentul tactic potrivit creeaza premisele unei combinatii spontane, din care pivotul angajat poate inscrie.

Incrucisarea dubla: in cazul in care echipa are in formatie un ju­cator stangaci in postul de inter dreapta, incrucisarea dubla se poate exe­cuta in ambele sensuri, simetric, fara dificultati. Centrul analizeaza situa­tia tactica de moment si initiaza o incrucisare simpla cu interul drept.

 Acesta, raspunzand invitatiei, se angajeaza, primeste mingea de la centru si, in continuarea actiunii, urmeaza sa arunce la poarta. Constata insa ca adversarii din fata sa s-au concentrat si plasat atat de bine, incat blocarea mingii este inevitabila. De aceea, transmite mingea interului stang, care porneste in incrucisare cu interul drept. Dupa primirea mingii, interul stang se inalta prin saritura deasupra aparatorilor si arunca la poarta peste blocaj, cu mari sanse de reusita.

Paravanul

Paravanul este o actiune tactica de atac prin care se urmareste favorizarea aruncarilor la poarta din saritura, de la distanta, peste aparatori.

De exemplu, aruncatorul este protejat de para­vanul format din trei coechipieri, pentru a putea transforma aruncarea libera de la 9 m. Dupa ce mingea a fost pasata, paravanul inainteaza cu cel mult 1 m in semicercul punctat, pentru a impiedica aparatorii sa ajunga la tragator, care, astfel protejat, se poate inalta, aruncand peste zidul apararii adverse. Acesta este paravanul facut la momente fixe de joc.

Paravanul este folosit insa de echipele avansate si in timpul fazelor curgatoare de joc. Dupa ce echipa isi pregateste atacul si pune aparatorii in miscare, centrul porneste spre interul stang, ca la incrucisarea simpla, dar se opreste la mijlocul distantei initiale dintre ei, in dreptul semicercului punctat sau putin in interiorul acestuia, intorcandu-se cu spatele spre adversari. Dupa primirea mingii, interul poate arunca la poarta peste coechipierul sau care il protejeaza, adversarul direct neputand sa intervina la timp si sa-1 atace. La executarea paravanului pot participa, pe rand si in functie de situatia din joc, si alti jucatori, cum ar fi pivotul sau extrema aflata in circulatie.

Blocajul

Blocajul este un mijloc al tacticii colective de atac, prin care demarcajul direct este mult usurat. De aceea, nu mai este de conceput o echipa de performanta al carei arsenal de mijloace tehnico-tactice de atac sa nu cuprinda mai multe variante de blocaj, in baza carora sa opereze cu siguranta si precizie.

Blocajele se folosesc in mai multe scopuri, si anume: pentru a favoriza demarcajul unui coechipier; pentru formarea unui culoar de patrundere spre poarta si pentru formarea unui culoar de aruncare la poarta de la distanta.

Prin blocaj, un jucator, cu sau fara minge, bareaza cu corpul drumul aparatorului unui coechipier pe care vrea sa-1 ajute sa se demarce. Daca actiunea se face din miscare, jucatorul care efectueaza un blocaj trebuie sa se opreasca in apropierea aparatorului respectiv, la o distanta de aproximativ 1 m, pentru a nu comite greseala de intrare fortata. Atacantul se poate aseza in blocaj cu fata, cu o latura sau cu spatele fata de apa­rator. La contactul corporal cu aparatorul, actiunea lui trebuie sa fie regulamentara.

Blocajul cu mingea

Acest blocaj se aplica mai ales atunci cand interul este marcat om la om in cadrul unei aparari combinate. Centrul se deplaseaza cu mingea in directia aparatorului interului stang In timpul acestei deplasari, interul se apropie de aparatorul direct pana ce ajunge la 0,5 -1 m departare de acesta. In momentul in care centrul se gaseste in apropierea aparatorului, interul stang face o fenta de pornire spre stanga, pentru a-l determina pe aparator sa reactioneze,  intorcandu-si privirea in aceasta directie. Apoi, interul schimba brusc directia de deplasare spre dreapta, primeste mingea printr-o pasa oferita si, scapat de sub presingul adversarului, actioneaza in continuare fie pentru a arunca la poarta, fie pentru a intra in combinatii cu alti coechipieri.      Dupa pasarea mingii, centrul, aflat cu fata spre apara­torul pe care l-a blocat, se intoarce cu spatele spre aparator, urmarind cu privirea actiunea interului.

Blocajul fara minge

Executarea se face astfel: pentru deplina reusita, este necesar ca interul stang sa primeasca mingea in patrundere de la extrema stanga. In felul acesta, el se va afla, cu mingea, la o distanta de aproximativ 1,5 m departare de adversarul direct, care-l marcheaza om la om si care, in momentul cand centrul a ajuns langa el pentru a-l bloca, avea privirea orientata spre locul de unde s-a primit mingea. Sesizand intentiile centrului, interul schimba brusc directia deplasarii si se indreapta spre mijlocul terenului prin spatele coechipierului care i-a facut blocajul, cautand pozitia de aruncare.

Blocajul la jucatorul fara minge

Prezentata actiunii jucatorilor liniei de 9 m. Centrul paseaza interului drept, dupa care se indreapta spre aparatorul interului stang pentru a-1 bloca. Interul stang inainteaza catre aparatorul sau si, la momentul potrivit, schiteaza fenta de schimbare de directie spre stanga, apoi schimba brusc directia de alergare, trece prin spatele centrului care l-a blocat pe aparator, scapa pentru un moment de urmarirea acestuia si poate primi mingea de la interul drept pentru a executa aruncarea la poarta.

Blocajul efectuat de pivot unuia dintre jucatorii liniei de 9 m

De regula, cand actioneaza pentru efectuarea unui blocaj, pivotul nu se afla in posesia mingii. El poate face blocaje la jucatorul cu mingea, dar si la jucatorul fara minge. Actiunea pivotului este surprinzatoare pentru aparatorul in cauza, deoarece, neputandu-l vedea, nu are nici posibilitatea sa anticipeze situatia tactica respectiva pentru a lua masuri de evitare a blocajului.

Un blocaj facut de pivot interului stang, care primeste mingea de la extrema stanga se face in felul urmator:. in timp ce mingea se afla in zbor catre inter, pivotul se deplaseaza neobservat in directia aparatorului respectiv, de care, in momentul in care interul a prins mingea, se lipeste cu spatele, blocandu-l si permitand astfel actiunea interului spre poarta.

Blocajul cu doi jucatori.

La acest blocaj participa, de obicei, centrul si pivotul, care actioneaza concomitent pentru blocarea aparatorului.Centrul porneste cu mingea spre aparatorul interului stanga pentru a-l bloca. In acest moment, pivotul se desprinde de semicerc si actioneaza ca la forma de blocaj descrisa anterior. Dar cei doi atacanti apropiati ocupa desigur un spatiu mult mai mare, sporind dificultatile aparato­rului in urmarirea interului.Extrema aflata in circulatie pe semicerc poate participa, deasemenea, la blocajul cu doi jucatori. In timp ce centrul se apropie de inter, extrema se departeaza de semicerc si vine la blocaj alaturi de coechipierul sau, asa cum ar  fi procedat pivotul .

Blocajul exterior

Acest blocaj este folosit de extrema pentru a crea o posibilitate de patrundere spre poarta unui alt jucator de semicerc sau din linia de 9 m. Sansele de reusita in aplicarea blocajului exterior sporesc daca se intrebuinteaza in timpul circulatiei intense a jucatorilor de semicerc.

Plecarea din blocaj           

Aceasta reprezinta o continuare a actiunii de blocaj, prin care se urmareste punerea in pozitie de aruncare la poarta a jucatorului care a efectuat blocajul. Sa presupunem ca centrul a initiat o actiune de blocaj fara minge pentru interul stang. In timp ce i se paseaza mingea interului, centrul se afla cu fata spre aparatorul pe care peste cateva clipe il va bloca. Apoi, se intoarce cu 180°, cu fata spre interiorul campului de joc, urmarind cu privirea miscarile interului. In actiunea de pregatire a aruncarii la poarta, interul observa cum aparatorul central il ataca, parasindu-si semicercul, si cum in portiunea de teren ramasa neacoperita, plecand din blocaj, se strecoara centrul. Interul transmite mingea centrului, care arunca la poarta din plonjon sarit sau din saritura.

Plecarea din blocaj poate fi folosita cu mult succes si de pivotul care a facut un blocaj la aparatorul interului . Pivotul pleaca de la semicerc si blocheaza cu spatele pe aparatorul interului stang. Dupa ce interul se angajeaza in miscarile pregatitoare de aruncare, pivotul se deplaseaza spre semicerc, primeste mingea si arunca la poarta.

Chiar daca interul nu poate pasa mingea pivotului, acesta fiind marcat la interceptie de un aparator, echipa in atac se gaseste in superioritate numerica pe aripa dreapta, unde centrul, interul drept si extrema dreapta nu au in fata lor decat pe ultimii doi aparatori din flancul stang al apararii. Mingea, pasata succesiv de la centru la inter, ajunge la extrema,care arunca la poarta.

Actiuni tactice de atac in momente fixe de joc

Atunci cand este oprit de arbitru pentru aplicarea regulamentului, jocul se reia printr-o aruncare corespunzatoare motivului care a determinat intreruperea. In toate aceste cazuri, regulamentul prevede anumite conditii in care se pot executa respectivele aruncari, de unde si denumirea de momente fixe ale jocului.

Aruncarea de la 9 m.

O aruncare libera de la 9 m se poate finaliza fie prin aruncare directa la poarta, fie in urma unor combinatii mai simple sau mai complicate.

Aruncarea libera directa reuseste unui jucator cu o tehnica exceptionala, inalt, cu bratele lungi si care poseda o forta apreciabila de aruncare de pe loc. Jucatorii care arunca direct de la 9 m se bazeaza pe elementul surpriza si pe dezorganizarea dispozitivului de aparare al adversarilor.

Cea mai simpla rezolvare a aruncarilor libere de la 9 m, consta dintr-o pasa scurta data aruncatorului de catre unul din coechipierii care formeaza paravanul protector, urmata de o aruncare din saritura peste paravan si peste/pe langa zidul format de aparatorii plasati la semicercul de 6 m.

Bunii tehnicieni se straduiesc sa reduca mult timpul de executie a aruncarii. In acest scop, ei cer sa primeasca mingea atunci cand au pus piciorul stang pe sol, pentru a efectua bataia. Mingea trebuie, asadar, pasata inspre mana dreapta a aruncatorului, pentru ca miscarea de prindere sa coincida cu inceputul miscarii pregstitoare de aruncare.

Dups cateva aruncari peste sau pe langa zidul aparatorilor, se recomanda sa se utilizeze alte combinatii care sa se bazeze pe ocuparea primului plan, pe realizarea si exploatarea raportului supranumeric creat si pe surpriza aparatorilor provocate de fenta de aruncare. O combinatie tactica destul de eficienta este cea bazata pe infiltrarea la semicerc a unui jucator din paravan, dupa ce prezumtivul aruncator a primit mingea. Jucatorul care se infiltreaza la semicerc urmareste cu privirea coechipierul care a sarit, de la care va primi o pasa la semicerc, surprinzand o buna parte din aparatorii aflati in saritura sau in deplasare in fata.

Aruncarea de la 7 m sau aruncarea de pedeapsa

Ea se efectueaza cu ajutorul procedeelor de aruncare din sprijin, deoarece regulamentul prevede obligativitatea ca, in tot timpul cat jucatorul se gaseste in contact cu mingea, un picior, cel putin, sa fie in contact cu solul.

Ca procedee tehnice se utilizeaza aruncarea de pe loc, in care piciorul opus bratului de aruncare este fixat pe sol inapoia liniei de 7 m, aruncarile din plonjon cu cadere in fata si alte variante. Indiferent de procedeul tehnic folosit, cei care transforma aruncarile de la 7 m trebuie sa arunce puternic, plasat si derutant, atunci cand portarul se afla aproape de linia portii. Daca se observa ca portarul lasa greutatea corpului pe un picior, pentru a porni in cealalta directie, este bine ca tragatorul sa arunce in partea piciorului de sprijin, nemailasandu-i astfel timp sa reactioneze. Daca portarul sta nemiscat, o fenta din tinere apucata il poate determina sa reactioneze ca raspuns. Daca portarul este neatent, aruncarea trebuie sa se execute imediat, rapid, puternic, scurt, fara miscari de pregatire.

Situatia se schimba, insa, daca portarul, din dorinta de a micsora unghiul de aruncare, se plaseaza mai in fata, aproape de linia de 4 m. Atacantul va arunca in functie de plasamentul si miscarile portarului. Unii portari, care adopta o pozitie avansata, pot fi depasiti printr-o aruncare cu bolta.

O alta varianta o reprezinta aruncarile puternice deasupra capului portarului. Daca portarul sta cu picioarele prea departate, intr-o pozitie fundamentala inalta, aruncarea se poate executa printre picioare. Antrenamentul pentru perfectionarea aruncarilor de la 7 m trebuie sa se faca numai in conditii apropiate de joc, adica in conditiile de oboseala fizica si de solicitari nervoase, nefolosindu-se serii de 3-5 aruncari cu acelasi procedeu sau cu procedee diferite. Pentru cresterea dificultatii executarii aruncarii de la 7 m, antrenorul trebuie sa-i puna pe jucatorii care vor arunca sa execute cateva sprinturi cu intoarcere la semnal, sau rostogoliri inainte si inapoi din pozitia ghemuit, sau mai multe piruete pe loc, dupa care jucatorul se va indrepta imediat spre locul de executare a aruncarii de pedeapsa.

Jucatorii specializati in aruncarile de la 7 m trebuie sa se antreneze de cel putin trei ori pe saptamana in acest scop, intotdeauna cu portar in poarta, chiar daca acesta nu are o clasa ridicata. Antrenamentul la poarta goala este nefolositor, daca nu chiar daunator.

Circulatii de minge si de jucatori in atac

Pentru a infrange rezistenta aparatorilor echipei adverse, care se opun in mod organizat, actionand individual si colectiv pentru evitarea golului, jucatorii echipei in atac utilizeaza circulatii de minge si circulatii de ju­catori spre a-i determina pe adversari sa se deplaseze in teren, ceea ce se poate solda cu comiterea unei greseli de aparare sau interventia intarziata a unui aparator.

Circulatiile de mingi ii pun pe aparatori in miscare, impunandu-i un
efort sustinut pentru a se plasa corect fata de posesorul mingii, dar si
fata de viitorii posesori.

Circulatiile de jucatori in atac, care nu pot fi despartite si de o anumita circulatie a mingii, determina deplasarea aparatorilor pe distante mari, in viteza sporita, efectuand in acelasi timp numeroase preluari si predari sau schimbari de oameni in aparare, uneori alunecari, evitari ale blocajelor intamplatoare etc., ceea ce faciliteaza, desigur, aparitia unor greseli de aparare. Numai dupa o buna pregatire a atacului prin circulatii de minge si de jucatori se creeaza conditiile propice folosirii unei actiuni tactice de finalizare, deoarece aparatorii, pusi in miscare, sunt obositi de atata hartuiala, cu vigilenta ceva mai scazuta si atentia dispersata. Pe un astfel de fond de pregatire a atacului pot fi utilizate cu succes toate mijloacele tacticii colective si individuale.

Pasarea mingii in patrundere succesiva

Fiecare atacant, incepand cu extrema stanga, actioneaza in adancime, face fenta de aruncare la poarta, apoi paseaza lateral urmatorului jucator care se angajeaza in pa­trundere. Mingea circula astfel pana la extrema dreapta, care se angajeaza in aruncarea la poarta cu unul din procedeele tehnice specifice postului, sau va pasa in patrundere succesiva de la dreapta la stanga. La pasarea mingii in patrundere succesiva dinspre stanga spre dreapta se foloseste aruncarea zvarlita de deasupra umarului sau, daca fenta de aruncare a fost dusa pana la capat, aruncarea din pronatie. Cand mingea circula dinspre dreapta spre stanga, jucatorii dreptaci executa aruncarea zvarlita prin fata pieptului.

Circulatia jucatorilor pe semicerc

In atacul in circulatie, extremele si pivotii trebuie sa se deplaseze pe semicerc dupa anumite reguli tactice, pentru a-i preocupa si pune in miscare pe aparatorii prin dreptul carora circula. Jucatorii de semicerc isi coordoneaza circulatia in functie de activitatea jucatorilor de 9 m si modul cum circula mingea.

In cele ce urmeaza, se prezinta cateva exercitii pentru perfectionarea circulatiei jucatorilor pe semicerc si colaborarea lor cu cei din linia de 9 m. Circulatia extremelor si colaborarea cu centrul se invata prin exercitiu. Extremele circula prin fata semicercului, deplasandu-se pe o linie imaginara de forma unui opt culcat. Centrul executa miscarea de patrundere si amenintare a portii, dupa care angajeaza extrema ajunsa la mijlocul semicercului, care, la randul ei, transmite mingea celeilalte extreme, dupa care ii ia locul.

Procedeele tehnice specifice circulatiei jucatorilor pe semicerc se pot perfectiona cu ajutorul exercitiului in care, pe langa extreme, sunt angrenati si interii. Extrema stanga paseaza mingea interului sau si fuge in viteza pe semicerc. Interul stang, aflat in patrundere succesiva, paseaza mingea interului drept. Extrema stanga, angajata de interul drept, observa miscarea de demarcare a celeilalte extreme si ii transmite min­gea printr-o pasa oferita sau zvarlita.

Circulatia in opt

Aceasta actiune tactica colectiva de atac ofera echipei multiple posibilitati, fie de presare a apararii spre semicercul de la 6 m, pentru a se crea astfel conditii de aruncare la poarta de la distanta, fie de deplasare neincetata a aparatorilor din dispozitivul lor, marindu-se in felul acesta spatiile de patrundere.

Circulatia in opt ramane insa una din principalele modalitati de atac a apararii om la om printr-o circulatie bine determinata.. Ea favorizeaza blocarea aparatorilor si prin aceasta contribuie la demarcarea atacantilor. La circulatia in opt se pot angaja sa participe trei, patru si chiar mai multi jucatori.

Invaluirea

Acesta actiune tactica se executa intre inter, extrema si pivotul prezent in partea respectiva. Interul stang, dupa primirea mingii, porneste in directia extremei sale, patrunde, ca la o incrucisare, in interiorul semicercului punctat si invita coechipierul sa-si paraseasca locul si sa intre in actiune. Extrema porneste de pe locul sau in alergare oarecum paralela cu semicercul punctat, primeste mingea, schimba directia de alergare, deviind spre poarta, si arunca din saritura cu intoarcere in aer, pe deasupra pivotului.

SISTEME DE JOC IN ATAC

Sistemele de joc in atac se diferentiaza prin asezarea jucatorilor in teren, considerata ca asezare de baza, in cadrul careia se formeaza linii si cupluri de jucatori, fiecare jucator avand de indeplinit anumite sarcini in timpul jocului.

Sistemele de joc in atac pot fi recunoscute dupa numarul jucatorilor care actioneaza in apropierea semicercului si al celor care joaca in afara, in fata apararii.Doar in atacul pozitional se poate recunoaste cu usurinta sistemul de joc al echipei. In atacul in circulatie, asezarea de baza a jucatorilor in cadrul unui sistem dureaza foarte putin, ingreunand recunoasterea sistemului de joc. O observare atenta a modului cum revin jucatorii,desi isi schimba locurile intre ei, sunt specializati pe linii si posturi.

Pregatirea multilaterala tehnico-tactica a jucatorilor trebuie sa constituie baza unei pregatiri cat mai specializate, la toti factorii, in functie de cerintele postului ocupat in echipe. Aceasta specializare pe posturi este necesara pentru obtinerea unui randament maxim din partea tuturor jucatorilor in fazele de joc.

A .Sistemele de atac cu un pivot 

In atacul pozitional, pivotul se plaseaza intre aparatorul lateral si cel intermediar. Din cand in cand, porneste in circulatie pe semicerc, odata cu circulatia mingii, si se aseaza simetric in cealalta parte. Prin deplasarea pivotului pe semicerc, acesta izbuteste sa preocupe mai multi aparatori deodata si prin aceasta sa faciliteze construirea unei faze decisive de catre ceilalti coechipieri. Pivotul, prin jocul sau pozitional, cauta sa fixeze langa el unul sau mai multi aparatori, uturand prin aceasta jocul celor din linia de 9m.

In cazul acestui sistem de atac, extremele se deplaseaza in permanenta in intampinarea mingii, demarcandu-se dintre coltul terenului spre linia de centru, apoi, dupa pasarea mingii se indreapta, obligatoriu, spre coltul terenului, ceea ce duce la desfasurarea apararii adverse si la mentinerea pe un front larg.

Interii si centrul actioneaza in patrunderea succesiva, amenintand in permanenta poarta si urmarind crearea unei situatii favorabile folosirii unei combinatii tactice de baza pentru finalizare.

Sistemul de atac cu un pivot permite si aplicarea formei de atac in circulatie. In acest caz, extremele circula pe  semicerc, angrenand aceasta circulatie si jucatorul pivot, iar jucatorii din linia de 9 m efectueaza patrunderi succesive, in care adauga circulatia in opt, incrucisarea simpla si dubla.

Sistemul de atac cu doi pivoti

 

Atacul se plaseaza intre aparatorii laterali, de fiecare parte. Plasamentul pivotilor pe semicerc, ca si marcarea lor bine chibzuita, sincronizate cu activitatea interilor si a extremelor, pun mari probleme aparatorilor. Pivotii isi schimba din cand in cand locurile intre ei, bineinteles in functie de circulatia mingii, obligandu-i pe cei doi aparatori intermediari si pe cei doi aparatori centrali sa-l marcheze.

In cadrul sistemului cu doi pivoti exista doua variante de formare a echipei:

doua extreme specializate actioneaza pe colturile terenului, ca la atacul cu un pivot;

extremele sunt inlocuite de jucatorii din linia de 9 m, pentru a se mari  astfel forta de aruncare la poarta de la distanta.

In ambele situatii, conducatorul de joc este unul din cei doi interi.

In ambele situatii, conducatorul de joc este pe semicerc, impreuna cu pivotii, nelasandu-i pe aparatori sa inainteze catre interi. In varianta a doua, pivotii joaca pozitional plasandu-se mereu intre aparatorii laterali si cei intermediari, iar ceilalti patru jucatori executa invaluiri, incrucisari  simple si duble, in asteptarea unei interventii gresite sau intarziate a aparatorilor pentru a se gasi o solutie de finalizare.

Atacul diferitelor sisteme de aparare

Atacul sistemelor de aparare om la om

Impotriva acestui sistem de joc in aparare, numai atacul dinamic, desfasurat pe baza unei circulatii active si demarcaje successive, cu respectarea unor reguli tactice speciale poate da rezultate favorabile. Jucatorii echipei in atac actioneaza pe un front larg, delasandu-se cu precadere pe marginile terenului, acordandu-si ajutor reciproc, demarcandu-se succesiv pentru a putea primi mingea, sprintand din cand in cand in adancime sau retragandu-se spre propria poarta, folosind blocaje, circulatia in opt si schimbarile de locuri spre centrul terenului, ajutandu-i in felul acesta pe atacanti in momentele in care sunt foarte bine marcati de adversari.

Atunci cand sunt marcati strans, om la om, jucatorii echipei in atac trebuie sa-si pastreze calmul si sa nu se repeada spre poarta adversa, dorind sa inscrie cat mai repede un punct. Prima cerinta de ordin tactic este pastrarea mingii, apoi incercarea demararii pentru a veni in ajutorul posesorului mingii si desigur si preocuparea de a ajunge intr-o situatie favorabila pentru a inscrie.

Atacul sistemului de aparare pe zona 6:0

Impotriva acestui sistem de aparare, care acopera o mare suprafata a semicercului, se foloseste cu success sistemul de atac pozitional cu doi pivoti sau atacul in circulatie in sistemul cu un pivot. De obicei, daca apararea adversa este bine instruita si rezista unei forme de atac in circulatie cu un pivot sau pozitional cu doi pivoti, numai alterarea celor doua sisteme de atac in cadrul aceleiasi faze poate asigura crearea conditiilor de finalizare.

Impotriva apararii 6:0 se poate folosi si sistemul de atac cu un pivot. In acest caz se incepe cu o circulatie intensa a mingii, dupa sistemul paselor “1-7”. Apoi, extremele si pivotul intra in circulatie in viteza pe semicerc, iar interii si centrul continua schimbarea jocului de pe o aripa pe cealalta cu ajutorul paselor in patrundere succesiva, amenintand in permanenta poarta. Prin circulatia jucatorilor la semicerul de la 6m, aparatorii sunt nevoiti sa preia si sa predea atacantii de nenumarate ori, ceea ce determina sa ramana retrasi, creand astfel o eventuala situatie de aruncare la poarta de la distanta. Finalizarea prin aruncari de la distanta se poate obtine si ca urmare a folosirii incrucisarilor simple si duble, pe fondul circulatiei la semicerc.

 

Atacul sistemului de aparare pe zona 5+1

Datorita prezentei zburatorului in fata conducatorului de joc, schimbarea mingii de pe o parte pe alta a terenului trebuie sa se faca cu mare atentie, existand pericolul de interceptie. Zburatorul pune probleme suplimentare si in finalizarea prin aruncari la poarta de la distanta din zona centrala. Pornindu-se de la aceste realitati, atacul trebuie sa gaseasca modalitati de a-i pune in dificultate pe aparatori.

Sistemul de aparare pe zona 5 + 1 poate fi atacat in sistemul cu unul
sau cu doi pivoti.  

Atacul apararii combinate

Prin utilizarea apararii combinate, se urmareste  diminuarea randamentului tehnico-tactic al unui  jucator de atac.

Pentru a ataca in mod corespunzator apararea combinata, trebuie foarte bine cunoscut atacul sistemelor de aparare pe zona, precum si blocajele pentru favorizarea demarcajului.

Atacantul care este marcat om la om trebuie sa se apropie de adversarul direct si sa-l atraga in preajma semicercului de 9m, astfel ca unul sau mai multi coechipieri sa-1 poata ajuta prin blocaje. Apoi, dupa demarcare si primirea mingii, aruncatorul la poarta se gaseste la o distanta potrivita pentru a incerca sa inscrie. Trebuie sa retinem faptul ca dupa actiunea de blocaj se poate continua jocul cu plecare din blocaj sau cu alte manevre tactice, izvorate din bagajul tehnico-tactic al atacantilor.

O alta maniera eficienta de anihilare a apararii combinate o consti­tuie mutarea pe extrema a atacantului marcat om la om. Prin aceasta schimbare a pozitiei celui marcat om la om, echipa in aparare este de fapt silita sa actioneze in sistemul de aparare pe zona sase intr-o linie, ceea ce reclama alte mijloace tehnico-tactice, atat pentru aparatori, cat si pentru atacanti. Forta de aruncare la poarta a celui marcat om la om se poate valorifica prin actiuni surprinzatoare de invaluire sau de invaluire insotite de blocajele succesive ale jucatorilor din linia de 9 m, uneori chiar si ale pivotului.

Apararea combinata poate fi atacata si prin plasarea jucatorului mar­cat om la om pe postul de pivot. In acest caz este necesar ca in linia de 9 m sa fie prezenti trei jucatori buni aruncatori de la distanta.

Atacul apararii aflate in inferioritate numerica

 

Echipa aflata temporar in inferioritate numerica, datorita eliminarii unui jucator, este obligata sa aplice sistemul de aparare pe zona, plasandu-si cei cinci aparatori intr-o linie pe semicercul de la 6 m. Apararea ramasa in cinci jucatori se ataca cel mai bine prin introducerea a doi pivoti pe semicerc. Unul dintre acestia se plaseaza intre aparatorul lateral si cel intermediar, iar celalalt ocupa o pozitie apropiat de aparatorul central.

Atacul apararii aflate in superioritate numerica

Prima cerinta impusa echipei in atac aflata in inferioritate numerica este aceea de a in­troduce in teren jucatori foarte tehnici, care sa nu piarda mingea si care sa se poata face periculosi in fata adversarilor directi. Echipa ramasa in cinci jucatori in atac are ca principala sarcina asigurarea pastrarii mingii. Ca formula de atac, se actioneaza cu 3 jucatori specializati pentru posturile de semicerc si cu 2 jucatori in linia de 9 m. Extremele se demarca pentru a veni mereu in ajutorul interilor. Pivotul circula foarte intens pe semicerc, pentru a fixa asupra sa cel putin doi aparatori. Interii sunt foarte prudenti, nu se avanta in nici o actiune individuala de depasire, cu atat mai mult de aruncare la poarta, daca nu simt ca exista mari sanse de reusita. Daca s-a realizat un raport supranumeric pe o aripa a atacului, atunci se actioneaza cu toata hotararea pentru fructificare.

2.4       Modelul de joc pe posturi in atac

La continutul tehnico-tactic al posturilor, intre seniorul de performanta si juniori, diferentele nu sunt de ordin cantitativ, ci de ordinul virtuozitatii executiilor, al randamentului in joc si al eficacitatii.

La instruirea seniorilor apar o serie intreaga de obiective de instruire.Ca obiectiv prioritar apare specializarea pe post .Cu toate acestea, la acest nivel, un alt obiectiv dictat de necesitatea jocului este reprezentat de subspecializarea pe alte posturi, in vederea largirii zonei de actiune eficienta in joc de catre fiecare jucator.Alegerea acestor subspecializari nu este intamplatoare,ci se face in functie de cerintele conceptiei de joc.

Extreme  (stanga si dreapta) – Ca subspecializare principala pentru extreme este postul de pivot, iar secundara actionarea pe cealalta extrema. Partial, se poate subspecializa si pe postul de inter, mai ales pentru actiunile de invaluire interioara.

Interul  (stanga si dreapta) – Fiecare dintre cei doi interi trebuie sa cunoasca jocul de pe celelalte doua posturi de la 9 m, in afara postului pe care este specializat. Daca particularitatile jucatorului specializat pe postul de inter permit, acestia pot sa-si insuseasca o parte din continutul tehnico-tactic al postului de pivot, in felul acesta putandu-se realiza inca una dintre cerintele conceptiei de joc moderne, si anume, schimbarea sistemelor de atac in cadrul acelorasi actiuni, prin infiltrarea interului pe postul de pivot.

Centrul – Subspecializarea principala a jucatorului centru este postul de pivot. In secundar, conducatorul de joc trebuie sa-si insuseasca o subspecializare pe cel putin unul dintre posturile de inter.

BIOMECANICA ARUNCARILOR LA POARTA

Aruncarea la poarta din plonjon

Majoritatea procedeelor de arun­care la poarta din plonjon au un fond comun de executie. Diferentele sunt determinate de utilizarea lor tactica, de pozitia atacantului si a aparatorului si de activitatea portarului.

Aruncarea la poarta din plonjon cu cadere in fata

Acest procedeu de aruncare se foloseste atat pentru aruncarile de la semicerc, cat si pentru aruncarile de pedeapsa (7 m). Jucatorul sta cu fata spre poarta, cu picioarele putin departate si genunchii usor indoiti. Mingea se tine cu ambele maini in dreptul pieptului. Atunci cand se hotaraste sa arunce la poarta, jucatorul se ridica pe varfuri, impinge totodata si genun­chii inainte si duce mingea deasupra umarului drept. Aceasta este faza pregatitoare a aruncarii. Faza de aruncare propriu-zisa incepe prin impingerea accentuata a bazinului in fata, antrenand caderea corpului inainte. Mingea ramane si mai mult in urma, deci miscarea pregatitoare a bratului pentru aruncare se accentueaza. Cand corpul jucatorului ajunge sa faca un unghi de aproximativ 45° cu solul, bratul efectueaza miscarea de arun­care zvarlita, imprimand astfel mingii o viteza mare de zbor .

Dupa aruncare, corpul cade in fata. Socul produs de contactul cu solul se amortizeaza prin sprijin elastic pe brate si rulare pe coapsa piciorului din partea bratului de aruncare.

Extrema executa o saritura deasupra semicercului, cu corpul in zbor aproape de orizontala si razant cu solul. Mana dreapta, in care tine mingea prin apucare, este dusa mult inainte, timp in care corpul se rasuceste in aer, cu latura dreapta spre sol.

La momentul oportun, ju­catorul arunca mingea la poarta, de regula in coltul lung sau printre picioarele portarului, daca acesta iese in intampinarea atacantului. Viteza de zbor a mingii este determinata de zvacnirea din articulatiile cotului si pumnului.

Aruncarea la poarta din saritura cu ducerea bratului lateral

Este un procedeu tehnic de aruncare la poarta de pe extrema stanga, cu ajutorul caruia se pot inscrie goluri chiar daca in momentul sariturii deasupra semicercului unghiul de aruncare nu era prea favorabil. Extrema stanga poate folosi acest procedeu luandu-si elan fie dinspre coltul terenului, fie in patrundere pe langa ultimul aparator, venind dinspre semicercul de 9 m. Saritura puternica se executa si in lungime, deoarece prin plutirea inainte se mareste unghiul de aruncare. In timpul sariturii, bratul drept, indoit din cot, se duce deasupra capului, tinand mingea cat mai departe de adversar. Cand jucatorul a atins punctul maxim de inaltare, duce brusc bratul lateral, aproape intins, si arunca puternic la poarta. Aterizarea se face pe piciorul de bataie.

Aruncarea la poarta din saritura cu aterizare pe piciorul din partea bratului de aruncare

Extrema stanga isi ia elan venind dinspre coltul terenului catre aparatorul lateral. Bataia se executa pe piciorul stang, punand laba paralel cu semicercul. Datorita prezentei aparatorului, atacantul nu mai ridica mingea in sus, ci o duce cu ambele maini in fata. Cand jucatorul ajunge in punctul maxim al sariturii, executa aruncarea, care poate fi zvirlita pe deasupra umarului sau prin ducerea bratului la­teral pe langa umar. Pe toata durata aruncarii, piciorul drept este mentinut in fata, pregatit pentru ca, in momentul aterizarii, sa amortizeze socul produs de contactul cu solul.

Aruncarea la poarta din saritura cu bataie pe piciorul din partea bratului de aruncare

Acest procedeu tehnic, de mare eficacitate, presupune o foarte buna indemanare, detenta si coordonare, pe langa forta de aruncare.

Extrema stanga isi creeaza o pozitie de aruncare venind dinspre semicercul de 9 m .In mod premeditat, pentru a nu-si micsora unghiul de aruncare, extrema bate pe piciorul drept, deci pe piciorul din partea bratului de aruncare, ceea ce contravine cu tehnica obisnuitei aruncari din saritura. In acest timp, jucatorul tinde sa duca mingea cu ambele maini in partea stanga a corpului, departe de aparator. Din momentul bataii pe piciorul drept, stangul penduleaza inainte-inapoi, iar dreptul se duce inainte, indoit din genunchi. Mingea este transportata rapid deasupra umarului drept si pregatita de aruncare.

Aruncarile la poarta de la distanta

In handbalul modern, apararile au devenit extrem de vigilente, bine organizate, astfel ca actiunile de finalizare de la semicerc sunt tot mai dificile si ocaziile mai rare. Echipa care beneficiaza de aportul catorva buni aruncatori la poarta de la distanta, capabili sa atraga asupra lor aparatorii va putea sa practice un joc de atac complex, prin care sa se valorifice ambele linii ale atacului.

Aruncarile la poarta de la distanta pot fi executate din saritura sau din sprijin pe sol.

Aruncarea la poarta din saritura

In cadrul fazei a IV-a a atacului s-au dezvoltat mai multe procedee de aruncare la poarta din saritura.

Aflandu-se in patrundere spre poarta, jucatorul se decide sa arunce. Problema principala care se pune este sa execute in cel mai scurt timp posibil o aruncare puternica in coltul cel mai vulnerabil al portii peste aparatorii care sar la blocaj. Pentru aceasta, jucatorul incepe elanul inainte de primirea mingii. De regula, prinde mingea pe piciorul drept, dupa care mai face un pas cu stangul inainte, batand pentru saritura. Odata cu bataia, duce mingea deasupra umarului drept, impingand-o cu mana stanga in palma dreapta, iar piciorul drept, indoit din genunchi, se ridica printr-o pendulare energica dinapoi-inainte, contribuind la inaltarea si echilibrarea corpului in aer.

Cand mingea a ajuns inapoi, deasupra umarului, incepe miscarea propriu-zisa de aruncare zvarlita. Piciorul drept penduleaza de data aceasta dinainte-inapoi, in timp ce bratul drept trage cu putere de minge si in final o impinge in directia dorita. Palma executa ultima miscare, contribuind la accelerarea vitezei de zbor a mingii prin flexia pe antebrat si pronatia din finalul aruncarii. Apoi, jucatorul aterizeaza pe piciorul stang .

Aruncarea la poarta din saritura precedata de pas incrucisat

Min­gea este prinsa pe piciorul drept, dupa care urmeaza pasul cu stangul si din nou cu dreptul, incrucisat, cu varful orientat in afara. In acest timp, jucatorul duce mingea in jos lasand impresia ca pregateste o aruncare pe langa sold, ceea ce il determina pe aparatorul direct sa ia masuri in vederea blocarii aruncarii pe care el o banuieste ca s-ar executa pe langa sold sau pe langa genunchi.

Observand reactia aparatorului la miscarea pregatitoare, atacantul se decide sa sara de pe piciorul stang si, ducand mingea deasupra umarului, arunca la poarta, peste bratele aparatorului surprins.

Aruncarea la poarta din saritura cu ducerea bratului prin lateral

Miscarile pregatitoare sunt identice cu cele de la aruncarea „clasica' din saritura. In timpul elanului, atacantul observa ca adversarul direct a ridicat bratele in sus pentru a bloca aruncarea. Ca urmare, in loc sa execute aruncarea zvarlita cu bratul intins in sus, il duce prin lateral, departand mingea de aparator si trimitand-o spre poarta printr-o aruncare zvarlita lateral pe langa umar.

Aruncari la poarta din sprijin pe sol

Jucatorii din linia de 9 m reusesc de multe ori sa se demarce si sa ajunga intr-o pozitie favorabila de aruncare la poarta de la distanta. Pentru o aruncare eficienta la poarta de la distanta de 9-11 m, pe langa forta de aruncare, este nevoie si de o tehnica corespunzatoare, pentru crearea unei viteze initiale de zbor a mingii care sa-1 puna in dificultate pe portar. Aruncarile la poarta din sprijin pe sol, cu pas incrucisat, pas adaugat sau pas saltat, ca elan premergator aruncarii, asigura zborul rapid al mingii, fara de care nu se poate concepe inscrierea golurilor de la distanta.

Aruncarea la poarta cu pas incrucisat

Procedeul este folosit de jucatorii din linia de 9 m, mai cu seama atunci cand primesc mingea dinspre dreapta. Este bine ca mingea sa fie prinsa, in patrundere, pe piciorul drept. In acest caz, dupa prindere, jucatorul face un pas cu piciorul stang inainte.

Urmeaza apoi incrucisarea piciorului drept prin fata celui stang si sprijinirea acestuia pe sol cu varful rasucit spre dreapta. O data cu incrucisarea piciorului, jucatorul duce mingea deasupra umarului, pregatita pentru aruncarea care va urma, dupa ce piciorul stang va fi repus pe sol. Aceasta a fost faza pregatitoare a aruncarii sau elanul. Dupa ce picio­rul stang a fost blocat pe sol, urmeaza miscarea de aruncare, compusa din impingerea puternica din piciorul drept, zvarlirea din bratul drept si trecerea greutatii corpului pe piciorul stang .

Pentru reducerea timpului necesar executarii acestei aruncari, jucatorii avansati incep incrucisarea cu piciorul drept inca inainte de primirea mingii, ceea ce scurteaza mult timpul necesar executarii aruncarii.

Aruncarea la poarta cu pas adaugat

Jucatorul aflat in patrundere spre poarta se straduieste sa prinda mingea pe piciorul stang, apoi face pasul adaugat cu piciorul drept si, concomitent, duce mingea deasupra umarului. In continuare, face un nou pas cu stangul inainte, timp in care mingea ramane si mai mult in urma umarului drept, dupa care blocheaza piciorul stang pe sol si, zvarlind din brat, arunca puternic mingea .

Aruncarea la poarta cu pas saltat

In timpul elanului, jucatorul primeste mingea, pe piciorul drept, dupa care, in loc sa duca stangul in fata,         el executa un pas saltat de pe dreptul pe dreptul, timp in care duce si mingea inapoi, pregatindu-se de aruncare. Odata cu ducerea piciorului stang in fata, mingea ramane si mai mult in urma. Piciorul stang se fixeaza pe sol, apoi se blocheaza si in continuare se executa aruncarea zvarlita pe deasupra umarului, pe langa sold sau pe langa genunchi .

Aruncarea la poarta pe langa sold

Elanul pregatitor pentru arun­care, poate fi pasul incrucisat sau saltat. Mingea, tinuta cu o mana prin apucare, se duce pe jos sau saltat. Mingea, tinuta cu o mana prin apucare, se duce pe jos  inapoi. In momentul in care piciorul stang se blocheaza pe sol pentru aruncare, trunchiul se inclina putin spre dreapta. Datorita acestei pozitii, deplasarea inainte a bratului aruncator se face prin lateral pe langa sold.  Mingea  paraseste  mana   aruncatorului  la  o  inaltime  de aproximativ 1 m distanta de sol, trecand astfel pe sub bratul aparatorului pregatit sa blocheze.

              Aruncarea la poarta pe langa genunchi

Ca si la aruncarea la poarta pe langa sold, se poate folosi elanul cu pas incrucisat sau cu pas saltat, care ingaduie jucatorului sa intoarca corpul spre dreapta si sa duca in acelasi timp mingea in jos si inapoi. Pentru aruncarea la poarta pe langa genunchi, jucatorul trebuie sa fandeze ceva mai mult. In faza de zvarlire a mingii se produce o ingenunchere adanca si o inclinare pronuntata a trunchiului spre partea bratului de aruncare. Capul se apleaca  de asemenea de partea bratului aruncator, privirea ramane insa in directia portii. In momentul aruncarii, bratul este orientat in jos, mingea se tine cu o mana prin apucare, iar traiectoria imprimata mingii este de regula paralela cu solul .

Aruncarea la poarta prin evitare

Aruncarea la poarta prin evitare se executa in felul urmator : dupa elanul de patrundere spre poarta si miscarile pregatitoare de aruncare cu pas incrucisat sau saltat, jucatorul pune piciorul stang pe sol ceva mai lateral spre stanga in afara directiei de inaintare spre poarta. In felul acesta, el isi creeaza conditia pentru a evita blocajul adversarului direct.

Dupa blocarea piciorului stang pe sol, jucatorul incepe aruncarea propriu-zisa prin impingere puternica din piciorul drept. Aruncarea se executa prin zvarlire pe deasupra capului in momentul in care trunchiul a ajuns sa fie mult indoit spre stanga, miscare prin care atacantul izbuteste sa indeparteze mingea de aparator.

 Aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon

Pentru a-l ocoli si mai mult pe aparator in timpul aruncarii, se executa aruncarea la poarta prin evitare cu plonjon. Miscarile pregatitoare pentru aruncare se fac tot din elan cu pas incrucisat sau saltat. Dupa blocarea piciorului stang pe sol, ceva mai lateral spre stanga fata de linia de inaintare spre poarta, jucatorul impinge cu mai multa putere din piciorul drept, trece greutatea pe stangul, inclina mult trunchiul lateral spre stanga si se lasa sa cada in aceasta directie. Mingea, dusa deasupra capului prin aceeasi rotare ca la aruncarea prin evitare descrisa anterior, se tine cu o mana prin apucare. Cand trunchiul a ajuns la orizontala si corpul se gaseste in cadere pronuntata spre stanga, printr-o zvarlire puternica din brat, se executa arun­carea la poarta pe langa sau pe sub bratele aparatorului direct. In cadere, jucatorul ia contact cu solul mai intai cu bratul stang, apoi cu dreptul si in final ruleaza pe partea laterala a corpului.

Aruncarea la poarta prin evitare nu este un procedeu tehnic foarte complicat si greu de insusit. Totusi, executarea lui  presupune o foarte buna forta a musculaturii si in acelasi timp o mobilitate exceptionala a articulatiilor.

METODE DE CERCETARE UTILIZATE

Metoda documentarii bibliografice

Pentru realizarea demersului nostru metodico-stiintific am apelat la mai multe metode si tehnici de cercetare.

In vederea studiului fundamentarii teoretice a lucrarii am studiat materiale de specialitate si din alte domenii. Am extras sursele informationale care au constituit suportul tuturor aplicatiilor practico-metodice solicitate in contextul cercetarilor aplicative.

Metoda observatiei pedagogice

Pentru aceasta metoda s-a monitorizat colectivul echipei de seniori care a urmat sa participe la experiment. S-au evidentiat reactiile lor spontane la diferiti stimuli, comportamentul lor. Aceasta metoda de cercetare ne-a sprijinit sa stabilim o prima constatare si relatie cu mediul.

Metoda convorbirii

A avut loc o serie de discutii cu specialisti si fosti sportivi din ramura sportiva handbal, referitoare la oportunitatea folosirii diferitelor procedee de aruncare la poarta la nivelul echipelor de seniori.

Discutiile si convorbirile au fost inglobate in continutul si desfasurarea experimentului nostru.

Metoda inregistrarilor

Rezultatele inregistrarilor cu valorile variabilelor au fost centralizate prin intermediul camerei video si a foilor de meci, si expuse in aceasta lucrare cu ajutorul tabelelor, pentru fiecare meci in parte.

Metoda statistico matematica

Aceasta metoda este utilizata in cercetarea sau interpretarea stiintifica a diferitelor fenomene, in cazul nostru a eficientei in handbalul de performanta. Ea consta in alegerea datelor numerice, interpretarea si prelucrarea lor statistica. Pentru a putea caracteriza colectivul este necesar sa se faca acest lucru pe baza unor date  obiective, a unei sau a mai multor cifre care reprezinta valori ale indicatorilor calculati. S-au calculat principalii indicatori statistici :

 -media aritmetica

 -dispersia

 -abaterea standard

 -coeficientul de variabilitate

Media aritmetica este indicatorul statistic cel mai frecvent utilizat in interpretarea datelor recoltate si care se ia in considerare in toate calculele ulterioare. Ea se calculeaza prin adunarea fiecarei valori individuale raportate la numarul de cazuri ( n )   

Dispersia ( S2 ) este media abaterilor individuale de la media aritmetica, iar abaterea standard S este radicalul extras din S2. Cunoasterea gradului de imprastiere ( distributia sau dispersia ) a datelor recoltate ofera posibilitatea efecuarii unor observatii in doua directii : aprecierea obiectiva a masurarii sau gradului de distributie a datelor

valoarea mediei aritmetice 

Abaterea standard ( s ) sau deviatia standard reprezinta dispersia unei colectivitati. Ea arata valoarea cu care se poate abate de la media aritmetica la stanga sau la dreapta, fiecare abatere individuala.Cu cat dispersia (variabilitatea)  este mai mica (sau are valori minime) cu atat valoarea centrala ( media x ) este mai reprezentativa, asadar caracterizeaza mai bine esantionul.

Coeficientul de variabilitate ( Cv ) este o masura a dispersiei relative care reflecta raportul dintre abaterea standard si media aritmetica, indicand procentul de dispersie in jurul mediei aritmetice. Cu ajutorul coeficientului de variabilitate se pot compara rezulatele obtinute de acelasi colectiv la probe diferite, sau rezultate obtinute de colective diferite la aceiati proba.Astfel  se poate stabili felul de omogenitate intr-un colectiv de elevi , permitandu-se compararea datelor experimentale in unitati de masura diferite : centimetri, secunde, grade, kilograme, puncte,etcStatistica recomanda pentru interpretarea datelor urmatoarele trepte de apreciere :

 - 0-10% - variabilitate mica, dispersia mica, omogenitate mare ( colectiv omogen)

 - 10-20% - variabilitate medie, dispersie medie ( colectiv relativ   omogen )

 - peste 20% - variabilitate mare, dispersie mare, lipsa de omogenitate ( colectiv neomogen )

Cu cat coeficientul de variabilitate este mai mic, cu atat gruparea in jurul mediei aritmetice este mai pronuntata, adica reprezinta populatia cu incredere mai mare, putand aprecia astfel nivelul omogenitatii.

 

CAPITOLUL 3

STUDIUL EFICIENTEI ARUNCARILOR LA POARTA

3.1 Premisele cercetarii

Sportivii urmariti sunt reprezentativi pentru categoria in care evolueaza.

Echipa este omogena din punct de vedere al pregatirii.

Sportivii participa la competitie cu 100% din capacitatea lor.

3.2 Organizarea cercetarii

Cercetarea s-a realizat pe componentii echipei nationale de handbal masculin care au participat la turneul final al Campionatului Mondial desfasurat in Croatia in perioada 17 Ianuarie - 1 februarie 2009.

Inregistrarea datelor s-a facut in urma vizionarii meciurilor si a consultarii statisticilor facute in urma meciurilor pe site-urile competitiei sau Federatiei Internationale de Handbal ( IHF )

3.3. Culegerea datelor (tabele de inregistrare)

ROMANIA  21 – 31 FRANTA                                

JUCATORI

G/S

 %

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

T.M.

0/1

 0

0/1

B.G.

1/3

 33

0/2

1/1

N.C.

0/2

0

0/2

P.A.

1/9

11

0/1

1/7

0/1

S.M

0/2

0

0/2

G.V.

4/7

57

0/1

3/4

1/2

T.L.

5/7

71

3/4

0/1

2/2

P.E.

2/5

40

2/5

J.R.

3/5

60

3/5

R.M.

2/4

50

2/3

0/1

I.S.

0/2

0

0/2

I.G.

3/4

75

2/3

1/1

TOTAL

21/51

41

6/12

3/6

4/21

3/5

5/7

ROMANIA  27 – 30 UNGARIA

                                

ROMANIA  30 – 26 ARGENTINA

                                

JUCATORI

G/S

 %

6m

extrema

9m

7m

contraatac

I.G.

¾

75

3/3

0/1

B.G.

3/5

60

1/2

½

1/1

N.C.

P.A.

4/5

80

4/5



S.M

0/2

0

0/2

G.V.

9/10

90

3/3

½

1/1

4/4

T.L.

0/3

0

0/2

0/1

P.E.

6/8

75

6/8

J.R.

2/5

40

1/2

1/3

R.M.

2/3

67

2/2

0/1

I.S.

1/1

100

1/1

C.M.

0/1

0

0/1

TOTAL

30/47

64

17/24

24

5/11

4/4

2/4

ROMANIA  40 – 20 AUSTRALIA

                                

JUCATORI

G/S

 %

6m

extrema

9m

7m

contraatac

T.M.

2/3

67

2/2

0/1

B.G.

N.C.

4/5

80

0/1

1/1

2/2

1/1

P.A.

4/4

100

3/3

1/1

S.M

1/5

20

0/1

1/4

0/1

G.V.

4/9

44

2/4

2/5

I.G.

3/5

60

1/3

2/2

T.L.

3/7

43

1/3

1/2

1/2

J.R.

¾

75

1/1

2/3

R.M.

4/5

80

2/3

1/1

1/1

I.S.

2/3

67

2/3

C.M.

10/10

100

9/9

1/1

TOTAL

40/60

67

13/17

6/10

8/12

2/3

11/18

ROMANIA  23 – 28 SLOVACIA

                                

JUCATORI

G/S

 %

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

T.L.

0/2

0

0/2

B.G.

2/4

50

1/1

1/1

0/1

0/1

N.C.

½

50

1/1

0/1

P.A.

3/9

33

0/1

3/8

S.M

2/4

50

1/3

1/1

G.V.

5/7

71

1/1

0/1

4/4

0/1

R.M.

P.E.

5/5

100

5/5

J.R.

2/7

29

1/1

1/6

I.G.

1/1

100

1/1

I.S.

2/5

40

1/3

1/2

C.M.

0/1

0

0/1

TOTAL

23/47

49

10/14

2/4

6/22

4/4

1/3


ROMANIA  39 – 28 CUBA

                                

JUCATORI

G/S

 %

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

T.M..

4/4

100

1/1

3/3

B.G.

2/3

67

1/1

0/1

1/1

N.C.

1/3

33

0/1

0/1

1/1

P.A.

5/6

83

1/1

2/2

1/2

1/1

S.M

0/1

0

0/1

G.V.

12/17

71

1/1

6/10

1/1

3/4

1/1

G.I

¾

75

0/1

3/3

P.E.

6/7

86

6/7

J.R.

3/3

100

2/2

1/1

R.M.

0/2

0

0/1

0/1

I.S.

0/1

0

0/1

C.M.

3/5

60

3/3

0/2

TOTAL

39/56

70

15/18

11/19

4/9

3/4

6/6

 

 

ROMANIA  34 – 27 KUWEIT                                

JUCATORI

G/S

 %

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

T.M..

1/5

20

¼

0/1

B.G.

¾

75

1/2

1/1

1/1

N.C.

¾

75

2/3

1/1

P.A.

4/6

67

2/4

2/2

S.M

3/6

50

0/1

1/1

2/4

G.V.

8/11

73

0/1

4/5

2/2

2/3

G.I

5/6

83

2/2

½

2/2

P.E.

½

50

0/1

1/1

J.R.

1/3

33

0/1

1/2

R.M.

2/3

67

2/2

0/1

I.S.

2/5

40

2/3

0/2

C.M.

1/3

33

0/1

1/2

TOTAL

34/59

58

9/19

10/17

6/10

2/2

7/10


ROMANIA  32 – SPANIA

JUCATORI

G/S

 %

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

I.G.

4/6

67

2/4

1/1

1/1

B.G.

3/5

60

2/4

1/1

N.C.

0/3

0

0/3

P.A.

5/10

50

5/10

S.M

1/6

17

1/6

G.V.

7/14

50

3/8

3/5

1/1

G.I

4/7

57

2/3

0/2

2/2

P.E.

2/3

67

2/3

J.R.

2/6

33

2/6

R.M.

I.S.

1/2

50

0/1

1/1

C.M.

3/4

75

1/1

2/3

TOTAL

32/66

48

5/8

7/15

10/31

4/6

6/6

ROMANIA  42 – 38 RUSIA                              

JUCATORI

G/S

 %

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

T.M..

6/9

67

4/6

1/1

1/2

B.G.

N.C.

P.A.

7/14

50

7/14

G.V.

7/9

78

2/3

4/5

1/1

S.M

G.I

6/7

86

5/5

0/1

1/1

I.G

8/11

73

6/9

1/1

1/1

J.R.

3/5

60

3/5

R.M.

3/7

43

3/7

I.S.

2/4

50

2/4

C.M.

TOTAL

42/66

64

6/9

11/14

17/33

4/5

4/5

                                                                                                                                                                                                                                                                                                                 

JUCATORI

G/S

%

6m

Extrema

9m

7m

contraatac

T.M..

16/26

61

1/1

12/18

1/2

2/5

T.L.

10/23

43

0/2

4/10

2/5

4/6

B.G.

15/25

60

5/7

5/9

0/3

5/6

N.C.

9/22

45

3/6

½

4/13

1/1

P.A.

37/73

51

3/9

2/2

30/59

2/3

G.V.

58/87

67

4/5

19/34

2/3

25/31

8/15

S.M

9/32

28

0/2

1/1

7/28

2/3

G.I

18/24

75

2/2

8/11

0/3

8/8

I.G

19/27

70

12/20

1/1

1/1

5/5

J.R.