Conceptia scolii postbelice

CONCEPTIA SCOLII POSTBELICE

Dupa 1944, dreptul muncii isi contureaza identitatea, mai ales ca la 8 iunie 1950 a fost adoptat primul Cod al muncii (Legea nr.3 din 1950), in fond o lege cadru al carei continut constituie un drept general al muncii.

Dupa anii `50, pe fondul diminuarii treptate a semnificatiei dreptului public, se promoveaza o conceptie potrivit careia functionarul este abordat exclusiv ca un salariat, iar statutul sau ca un statut de drept al muncii.

In Constitutia din 1965 apare atat termenul de "muncitori", cat si cel de "functionari".

In lucrarile de referinta pentru doctrina vremii, problema este analizata in cadrul conditiilor necesare pentru incheierea contractului individual de munca, fiind vorba despre cele generale (capacitatea juridica a partilor, studii, vechime) si speciale (alegerea in cazul unor functii de demnitate).

In lipsa unui "statut al functionarilor de stat, care ar da acestei institutii, in mod principal, caracterul de institutie a dreptului administrativ, trebuie sa admitem ca suntem in prezenta unei institutii mixte, de drept administrativ si de drept al muncii"[1]- spunea Antonie Iorgovan.

Cu toate acestea, autorii precizeaza insa ca regimul juridic administrativ trebuie sa fie predominantm ceea ce presupune ca cercetarea regimului juridic al functionarilor sa se faca in cursuri de drept administrativ si nu dreptul muncii.

Un curent de opinie a fost fundamentatpe ideea dublului raport juridic al functionarului de stat. Potrivit acestei conceptii, functionarul apare ca subiect in doua tipuri de raporturi juridice. Primul este un raport juridic de drept public. Cel de-al doilea raport in care este implicat functionarul de stat este un raport juridic de munca, stabilit intre functionar si institutia unde lucreaza si acest raport formeaza obiectul de reglementare al dreptului muncii.

Prof. Romulus Ionescu incearca sa defineasca conceptele de functiune si functionar de stat, prin relevarea corelatiei dintre ele.

Functiunea este definita ca fiind "complexul de drepturi si obligatii cu care este investita o persoana fizica, ce face parte dintr-un organ al statului, care are caracter de continuitate si care se exercita pentru realizarea puterii de stat".[2]

Potrivit aceluiasi autor, functionarul de stat este persoana care "facand parte dintr-un organ de stat, este investita in mod legal cu o functiune de stat, pe cre o exercita in mod continuu si pentru care primeste, in general, o remuneratie".

O alta idee sustinuta in acea perioada a fost a lui Mihai Oroveanu, care se refera la pregatirea functionarilor in scoli speciale. Ca orice specialitate, si cea de functionar trebuie invatata, deoarece "diversitatea sarcinilor administratiei solicita o formatiune diferentiata a personalului administrativ, in raport cu specificul fiecarei functiuni".[3]

In lucrarile prof. Alexandru Negoita se remarca terminologia doctrinei franceze, de "personal al administratiei de stat" si respectiv "functie in administratia de stat"[4], definita ca "ansamblu de atributii stabilite prin lege sau de acte juridice emise pe baza si in executarea legii, atributii pe care le indeplineste o persoana fizica incadrata in munca intr-un organ al administratiei de stat si care are abilitatea legala de a indeplini anumite atributiuni", iar persoanele care le indeplinesc au calitatea de functionar al administratiei de stat.