Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » legislatie » drept
BUNURILE COMUNE

BUNURILE COMUNE



BUNURILE COMUNE

SECTIUNEA 1.1.

ASPECTE GENERALE

Din continutul prevederilor art. 30 si 31 C. fam., rezulta ca un bun este considerat comun daca indeplineste cumulativ urmatoarele trei cerinte:

– bunul este dobandit de oricare dintre soti sau de acestia impreuna;

– bunul este dobandit in timpul casatoriei;

– bunul nu face parte din categoriile de bunuri pe care legea le considera bunuri proprii.

Notiunea de „bunuri”, folosita de art. 30 si urm. C. fam., trebuie inteleasa in sensul ei juridic, adica acea valoare economica ce este utila pentru satisfacerea nevoilor materiale sau spirituale ale omului si care este susceptibila de apropriere sub forma dreptului patrimonial.


In practica, doctrina si chiar legislatie, termenul „bun” este folosit in doua acceptiuni, astfel:

stricto sensu, prin bun se desemneaza sensul definit mai sus. In acest sens poate fi folosit si termenul de „lucru”. Proiectul Codului civil, in art. 412, prevede ca sunt bunuri lucrurile care pot forma obiectul unui drept patrimonial. In viitoarea reglementare, notiunea juridica de bun va primi deci un inteles restrans;

lato sensu, prin bun se desemneaza atat lucrul, astfel cum a fost definit mai sus, cat si dreptul patrimonial (real sau de creanta) care are ca obiect acel lucru.

Sistematizand, pentru a fi in prezenta unui bun, in sensul dreptului civil, este necesar sa fie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

– valoarea economica trebuie sa fie apta pentru a satisface o trebuinta de ordin material sau spiritual a omului;

– valoarea economica trebuie sa fie susceptibila de apropriatiune (insusire) sub forma dreptului patrimonial.

Dreptul patrimonial este acel drept subiectiv civil al carui continut poate fi exprimat pecuniar, adica baneste.

Urmeaza ca notiunii de bun, folosita de art. 30 si urm. C. fam., sa-i dam intelesul larg, adica de lucruri sau bunuri, ca atare, si de drepturi patrimoniale ce au ca obiect acele lucruri.

Cat priveste drepturile patrimoniale, acestea sunt drepturile reale principale sau accesorii privind bunurile imobile sau mobile, precum si drepturile de creanta.

Notiunea de bunuri desemneaza atat bunurile corporale, adica lucrurile mobile sau imobile, cat si bunurile incorporale, adica drepturile reale, drepturile de creanta si actiunile privind drepturile patrimoniale[1].

Nu pot deveni bunuri comune, de fapt nici proprii, acele bunuri care nu sunt susceptibile de apropiere individuala, adica cele enumerate de art. 136 alin. 3 din Constitutie, care pot face obiectul exclusiv al proprietatii publice, si anume: bogatiile de interes public ale subsolului; spatiul aerian; apele cu potentialul lor energetic valorificabil de interes public; plajele; marea teritoriala; resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege[2]. Aceste bunuri sunt, potrivit art. 136 alin. 4 din Constitutie, inalienabile.

De asemenea, potrivit Legii nr. 213/1998, dreptul de proprietate publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public[3]. Evident, sotii nu pot dobandi in proprietate comuna astfel de bunuri daca nu au fost trecute, in conditiile legii (art. 10), in domeniul privat, deoarece aceste bunuri sunt, dupa cum s-a evocat mai sus, inalienabile (art. 11). Cu toate acestea, sotii pot dobandi asupra acestor bunuri drepturile patrimoniale prevazute de art. 11 lit. a din Legea nr. 213/1998, adica dreptul de concesionare si dreptul de inchiriere.

Prin dobandire, notiune folosita de art. 30 si urm. C. fam., potrivit doctrinei, se intelege faptul ca sotii devin titularii unui drept real sau de creanta prin intermediul unor acte sau fapte juridice ori in puterea legii.

In cazul drepturile reale, bunul devine comun, fie ca a fost dobandit printr-un mod originar (accesiunea, uzucapiunea, dobandirea fructelor de catre posesorul de buna-credinta), fie printr-un mod derivat (contractul, traditiunea, succesiunea legala, succesiunea testamentara, cu exceptia cazului prevazut de art. 31 lit. b C. fam. si hotararile judecatoresti constitutive de drepturi)[4].

Fata de lipsa de distinctie a dispozitiilor art. 30 alin. 1 C. fam., bunul dobandit in timpul casatoriei devine comun indiferent daca in actul de achizitie figureaza ambii soti sau numai unul dintre ei si indiferent daca a fost dobandit din munca ambilor soti sau numai a unuia dintre ei.

In cazul in care, spre exemplu, in actul de dobandire a unui teren sau constructii figureaza ambii soti, dar in cartea funciara este inscris numai dreptul unuia dintre ei, bunul ramane comun erga omne, insa in temeiul art. 30 alin. 1 C. fam. De fapt, in dreptul comun, potrivit art. 46 din Legea nr. 7/1996, mai multi proprietari nu pot fi inscrisi in aceeasi carte funciara decat daca se gasesc in cazul coproprietatii[5], caz in care se va arata si partea indiviza a fiecarui proprietar. Deci, spre deosebire de cazul altor persoane coproprietare, pentru care dreptul fiecareia devine opozabil erga omnes numai dupa ce a fost inscris in cartea funciara, in cazul sotilor, ambii vor beneficia de opozabilitate erga omnes, chiar daca in cartea funciara a fost trecut numai unul dintre ei.

Mai mult, chiar daca actul sau faptul de dobandire nu este comun, in cartea funciara, in temeiul art. 30 alin. 1 C. fam., vor fi inscrisi ambii soti. Daca unul dintre soti refuza sa-si dea consimtamantul pentru inscrierea dreptului de proprietate comuna, celalalt sot este indreptatit sa solicite instantei de judecata sa dispuna inscrierea in cartea funciara a dreptului sau pe calea unei actiuni in prestatie tabulara, prevazuta de art. 29 alin. 3 din Legea nr. 7/1996[6], intemeindu-si dreptul de proprietate pe dispozitiile art. 30 alin. 1 C. fam.

In viitoarea reglementare, Proiectul Codului civil, in art. 359, prevede expres ca oricare dintre soti va putea cere sa se faca mentiune in cartea funciara ori, dupa caz, in alte registre de publicitate prevazute de lege despre apartenenta unui bun la comunitate.

De asemenea, fata de lipsa de distinctie a prevederilor art. 30 alin. 1 C. fam., sunt bunuri comune bunurile pentru a caror dobandire au fost folosite venituri din munca ale unuia dintre soti ori un imprumut facut de unul dintre ei. In schimb, mijloacele bunuri proprii nu pot fi folosite la dobandirea unor bunuri comune, deoarece acestea sunt supuse subrogatiei reale, stipulata de art. 31 lit. f C. fam.

In lipsa unei conventii contrare a sotilor, fructele bunurilor comune sunt, de asemenea, bunuri comune, deoarece, in principiu, fructele sunt supuse aceluiasi regim juridic cu al bunului ce le produce, conform principiului accesorium sequitur principale. In schimb, fructele bunurilor proprii, datorita acelea si subrogatii reale, prevazuta de art. 31 lit. f, vor putea fi folosite numai pentru dobandirea altor bunuri proprii.

Uzucapiunea, ca mod de dobandire a bunurilor, prevazuta de art. 1890-1894 C. civ., constituie mod de dobandire a bunurilor comune daca termenul prescriptiei achizitive a inceput sa curga in timpul casatoriei, deoarece uzucapiunea retroactiveaza, iar uzucapantul devine proprietar retroactiv, din momentul in care a facut primul act de posesie.[7]

Daca prescriptia curge impotriva unuia dintre soti iar uzucapantul este tocmai celalalt sot, aceasta se suspenda pe timpul casatoriei. Practic, in aceasta ipoteza, termenul de prescriptie nu se poate implini in timpul casatoriei. Intr-adevar, potrivit art. 1881 C. civ., prescriptia nu curge intre soti, pe cat timp tine casatoria.

Uzucapiunea de 10 la 20 de ani, prevazuta de art. 1895-1902 C. civ., este mod de dobandire a bunurilor comune daca data titlului care serveste ca baza prescriptiei, se situeaza in timpul casatoriei, tot datorita efectului retroactiv al uzucapiunii.

SECTIUNEA 1.2.

CONDITIA CA BUNUL SA FIE DOBANDIT IN TIMPUL CASATORIEI

Potrivit art. 30 alin. 1 si art. 31 lit. a C. fam., acesta din urma interpretat per a contrario, bunul, pentru a intra in proprietatea comuna in devalmasie a sotilor, trebuie sa fie dobandit in timpul casatoriei, adica in intervalul de timp cuprins intre momentul in care viitorii soti, in conditiile art. 16 C. fam., isi exprima consimtamantul la casatorie si, dupa caz, pana la data la care casatoria inceteaza, este desfacuta[8], se constata sau este declarata nulitatea acesteia[9]. Evident, in acest interval de timp cei doi au calitatea de soti, fiind indeplinita astfel si a doua conditie impusa de dispozitiile art. 30 alin. 1 C. fam.

Per a contrario, nu vor fi comune bunurile dobandite de soti inainte de incheierea casatoriei si cele dobandite dupa data incetarii, desfacerii, nulitatii sau anularii casatoriei, precum si bunurile dobandite in timpul casatoriei care, insa fac parte din categoria bunurilor proprii, prevazute de art. 31 C. fam.

Raman comune, dar pe cote-parti, bunurile dobandite de ambii soti impreuna, prin acelasi act juridic, inainte de incheierea casatoriei sau dupa desfacerea, nulitatea ori anularea casatoriei.

Conform doctrinei, nu se poate accepta teza conform careia bunurile dobandite impreuna de viitorii soti inainte de casatorie, in proprietate comuna pe cote-parti, vor deveni in timpul casatoriei, urmare conventiei lor, supusa conditiei suspensive, incheiata la data dobandirii bunurilor, bunuri comune in devalmasie, deoarece astfel se eludeaza, cu puterea evidentei, prevederile art. 30 alin. 1 C. fam. si, oricum, asemenea conventii sunt nule absolut, conform art. 30 alin. 2 C. fam[10]. Asemenea bunuri vor ramane, in timpul casatoriei dobanditorilor, bunuri comune pe cote-parti.



De fapt, Codul familiei, reglementand bunurile comune in devalmasie (art. 30 alin. 1) si bunurile proprii (art. 31) ale sotilor, nu exclude ca fiecare dintre ei sa aiba in patrimoniu si bunuri comune pe cote-parti. Deci, in patrimoniul fiecarui sot pot exista, deopotriva, bunuri comune in devalmasie, bunuri comune pe cote-parti si bunuri proprii.

Posibilitatea ca sotii sa aiba in timpul casatoriei si bunuri comune pe cote-parti este preconizata a fi stipulata expressis verbis in art. 377 din Proiectul Codului civil, in cadrul regimului separatiei de bunuri.

Bunurile dobandite de soti in timpul disparitiei unuia dintre ei sunt, de asemenea, bunuri comune, deoarece, potrivit art. 19 din Decretul nr. 31/1954, cel disparut este socotit in viata daca nu a intervenit o hotarare declarativa de moarte, ramasa irevocabila[11]. Practic, in perioada disparitiei casatoria continua sa existe si, mai ales, sa produca efecte juridice.

In schimb, bunurile dobandite de sotul supravietuitor dupa moartea celuilalt sot sunt bunuri proprii, deoarece dobandirea a intervenit dupa incetarea casatoriei, adica intr-un moment in care casatoria nu mai este in fiinta. Aceeasi solutie urmeaza a fi adoptata si in cazul in care moartea este constatata prin hotarare judecatoreasca irevocabila.

In doctrina si practica judiciara din domeniu s-a decis ca, daca sotul declarat mort este, in realitate, in viata si obtine anularea hotararii judecatoresti declarative de moarte, se considera retroactiv ca nu a incetat comunitatea de bunuri. Drept urmare, se sustine ca bunurile dobandite de soti in intervalul de timp cuprins intre data mortii stabilita prin hotararea judecatoreasca irevocabila declarativa de moarte si data la care hotararea de anulare a acesteia a ramas irevocabila vor fi considerate bunuri comune.

In practica, in ipoteza prezentata mai sus, pentru a identifica solutiile juridice corecte, sunt facute distinctiile ce se cuvin intre urmatoarele situatii:

- situatia in care sotul nedeclarat mort este de buna-credinta si nu se recasatoreste;

- situatia in care sotul nedeclarat mort este de buna-credinta si se recasatoreste;

- situatia in care sotul nedeclarat mort este de rea-credinta si nu se recasatoreste;

- situatia in care sotul nedeclarat mort este de rea-credinta si se recasatoreste.

In prima situatie, daca sotul celui declarat mort, fiind de buna-credinta, nu se recasatoreste, in temeiul principiului error communis facit ius si pentru a ocroti buna lui credinta, casatoria dintre ei va fi considerata incetata in intervalul de timp cuprins intre data stabilita prin hotarare ca fiind data mortii si data ramanerii irevocabile a hotararii de anulare a hotararii declarative de moarte. Drept urmare, bunurile dobandite de cei doi in acest interval de timp vor fi bunuri proprii sotului dobanditor.

In cea de a doua situatie, daca sotul celui declarat mort, fiind de buna-credinta, se recasatoreste, in temeiul art. 22 alin. 2 C. fam., prima casatorie este desfacuta incepand cu data incheierii noii casatorii. Drept urmare, pana la recasatorirea sotului nedeclarat mort, in baza aceluiasi principiu error communis facit ius, prima casatorie ramane incetata, iar bunurile dobandite de fostii soti nu vor fi bunuri comune, ci proprii sotului dobanditor.

Dupa aceasta data, fostul sot al celui declarat mort isi pastreaza, conform art. 22 C. fam., calitatea de sot in casatoria subsecventa si, drept urmare, bunurile dobandite de acesta vor fi, dupa caz, bunuri proprii sau bunuri comune cu sotul din noua casatorie. Finalmente, in raporturile dintre sotii din prima casatorie comunitatea de bunuri inceteaza definitiv la data stabilita ca fiind data mortii prin hotararea judecatoreasca irevocabila.

In cea de a treia situatie, daca sotul celui declarat mort este de rea-credinta si nu se recasatoreste, este aplicabila solutia imbratisata de catre doctrina si practica judecatoreasca, considerandu-se ca, in aceasta ipoteza, casatoria nu a incetat sa existe. Solutia, in opinia noastra, este fundamentata pe ideea de adevar si justitie, ce trebuie sa domine si raporturile juridice de familie.

In fine, in cea de a patra situatie, daca sotul celui declarat mort este de rea-credinta si se recasatoreste, noua casatorie este lovita de nulitate absoluta, conform art. 5 si art. 19 C. fam. Evident, in aceasta ipoteza, datorita efectului retroactiv al nulitatii, se considera ca prima casatorie nu a incetat sa existe, iar casatoria subsecventa nu a existat. Drept urmare, bunurile dobandite de oricare dintre sotii din prima casatorie in intervalul de timp cuprins intre data mortii stabilita prin hotararea judecatoreasca irevocabila declarativa de moarte a unuia dintre ei si momentul ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de anulare a casatoriei subsecvente, vor fi bunuri comune ale acestora.

In cazul desfacerii casatoriei prin divort, comunitatea de bunuri subzista pana la data ramanerii irevocabile a hotararii de divort, deoarece, potrivit art. 39 alin. 1 C. fam., numai de la aceasta data casatoria este considerata desfacuta.

Cu toate acestea, potrivit art. 39 alin. 2 C. fam., fata de cel de-al treilea (tert), efectele patrimoniale ale casatoriei, deci si comunitatea de bunuri a sotilor, inceteaza de la data cand s-a facut mentiune despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale. Mentiunea se face din oficiu pe baza comunicarii hotararii judecatoresti irevocabile ori la cererea persoanei interesate, conform art. 48 din Legea nr. 119/1996.

Practic, fata de cel de-al treilea, prezumtia de comunitate de bunuri, prevazuta de art. 30 alin. 1 C. fam. si dispensa de dovada, prevazuta de art. 30 alin. 3 C. fam., subzista pana la data la care se face mentiune pe marginea actului de casatorie despre hotararea de divort sau divortul a fost cunoscut pe alta cale.

In practica, s-a decis ca prevederile art. 30 alin. 1 C. fam. nu sunt aplicabile in cazul in care bunul a fost dobandit de unul dintre soti dupa desfacerea casatoriei, insa cu bani proveniti dintr-un imprumut de la celalalt sot, deoarece hotararea de divort produce efecte de la data ramanerii ei irevocabile numai pentru viitor. Pe cale de consecinta, bunul va fi propriu sotului dobanditor. In schimb, sotul imprumutator isi poate acoperi paguba pe calea unei actiuni in restituirea imprumutului.

Legislatia precizeaza ca, in intervalul de timp cuprins intre introducerea cererii de divort si ramanerea irevocabila a hotararii de divort, sotii au calitatea de persoane casatorite, chiar daca sunt despartiti in fapt. Drept urmare, bunurile dobandite in acest interval de timp sunt bunuri comune, cu exceptia celor enumerate de art. 31 C. fam[12].

In situatia in care casatoria a incetat ca urmare a nulitatii sau anularii, desfiintarea ei, avand efect retroactiv, chiar din momentul incheierii acesteia fara respectarea cerintelor legale, se considera ca sotii nu au fot casatoriti intre ei si, pe cale de consecinta, ca nu au dobandit nici bunuri comune in calitate de soti.

De la aceasta regula, art. 23 alin. 1 si art. 24 alin. 1 C. fam. instituie o exceptie in cazul casatoriei putative, cand comunitatea de bunuri subzista pana la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti prin care s-a dispus ori s-a constatat nulitatea casatoriei. Practic, in acest caz, pentru a ocroti sotul sau sotii de buna-credinta, este suprimat efectul retroactiv al nulitatii casatoriei. Nulitatea va produce numai efecte pentru viitor (ex nunc), adica numai de la data ramanerii irevocabile a hotararii judecatoresti de nulitate sau anulare a casatoriei.

Daca numai unul dintre soti a fost de buna-credinta, numai acesta se va bucura de beneficiul comunitatii de bunuri.

Beneficiul comunitatii de bunuri, in cazul casatoriei putative, rezida in posibilitatea sotului de buna-credinta de a se folosi de prevederile art. 30 alin. 3 si de cele ale art. 35 alin. 2 teza a II-a C. fam. Altfel spus, numai pentru acest sot opereaza prezumtia de mandat tacit si nu trebuie dovedita calitatea de bun comun.

Numai in acest fel poate fi inteles beneficiul comunitatii de bunuri pentru sotul de buna-credinta, deoarece, daca s-ar admite ca sotul de buna-credinta este coproprietar in devalmasie, iar cel de rea-credinta coproprietar pe cote-parti, s-ar ajunge la situatia absurda, in care o persoana este proprietara in devalmasie cu nimeni.

Pe de alta parte, in cazul casatoriei putative, in temeiul art. 24 alin. 2 C. fam., cererea de intretinere a sotului de buna-credinta si raporturile patrimoniale dintre soti sunt supuse, prin asemanare, dispozitiilor privitoare la divort. Drept urmare, in aceasta ipoteza, in raporturile cu tertii, in temeiul art. 39 alin. 2 C. fam, sotul de buna-credinta va avea la indemana beneficiul comunitatii de bunuri pana la data la care s-a facut mentiune despre hotararea de nulitate sau anulare pe marginea actului de casatorie ori tertii au cunoscut aceasta imprejurare pe alta cale.

Celalalt sot, de rea-credinta, nu se bucura de beneficiul comunitatii de bunuri, deoarece, fata de acesta, nulitatea casatoriei actioneaza ca o sanctiune si produce efecte retroactive, chiar din momentul incheierii ei fara respectarea cerintelor legale (ex tunc).

Cat priveste bunurile dobandite de oricare dintre soti in timpul despartirii lor in fapt, potrivit doctrinei si in opinia noastra, acestea devin bunuri comune pentru urmatoarele motive[13]:

– separatia in fapt a sotilor nu echivaleaza cu desfacerea casatoriei, astfel ca bunul este, de fapt si de drept, dobandit in timpul casatoriei, iar dobanditorii au, in acest interval de timp, calitatea de soti, realizandu-se integral conditiile prevazute de art. 30 alin. 1 C. fam.;

– legea nu face distinctie intre bunurile dobandite de soti in timpul cat convietuiesc si cele dobandite cat timp acestia sunt despartiti in fapt. Principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus nu ingaduie sa se faca o asemenea distinctie, evident, nici macar de catre instanta de judecata;

– daca s-ar adopta o solutie contrara, ar insemna ca sotilor li se ofera, inadmisibil, posibilitatea discretionara de a modifica regimul juridic al comunitatii de bunuri prin simpla lor despartire in fapt, adica, de fapt, sa translateze bunuri supuse unui regim juridic special si imperativ sub un regim juridic de drept comun si, indeobste, dispozitiv.

Bunurile dobandite de concubini in timpul starii de concubinaj nu sunt supuse regimului juridic al comunitatii de bunuri al sotilor, deoarece starea de concubinaj nu este echivalenta casatoriei, iar concubinii nu au calitatea de soti.

In raporturile patrimoniale dintre concubini sunt aplicabile dispozitiile dreptului comun, care reglementeaza proprietatea comuna pe cote-parti[14].

In cazul casatoriei precedata de concubinaj, bunurile dobandite de concubini inainte de casatorie vor fi proprii sau comune pe cote-parti. Desi criticabila, dupa cum am evocat deja, in practica, s-a admis solutia ca bunurile comune pe cote-parti ale concubinilor pot fi transformate, prin conventia concubinilor incheiata la data dobandirii bunurilor, in bunuri comune in devalmasie, pe data casatoriei dintre ei[15].



Proiectul, in art. 354 alin. 1 prevede ca bunurile dobandite in timpul comunitatii legale de oricare dintre soti vor fi, de la data dobandirii lor, bunuri comune in devalmasie ale sotilor. Art. 305 dispune ca momentul incheierii casatoriei este momentul in care ofiterul de stare civila, dupa ce ia consimtamantul viitorilor soti, ii declara casatoriti. Deci, in viitoarea reglementare, momentul incheierii casatoriei nu mai va mai fi, ca in actuala, chiar momentul exprimarii consimtamantului.

In caz de divort, potrivit art. 397 din Proiect, casatoria va fi considerata desfacuta din ziua cand hotararea prin care s-a pronuntat divortul a ramas definitiva. In ceea ce priveste incetarea regimului matrimonial insa, in temeiul art. 400, intre soti, hotararea de divort va produce efecte incepand cu data introducerii cererii de divort. Sotul nevinovat va putea cere instantei sa constate ca regimul matrimonial a incetat de la data separatiei in fapt, inclusiv atunci cand divortul va fi pronuntat ca urmare a acordului sotilor.

Pe cale de consecinta, in cadrul comunitatii legale, bunurile dobandite de catre oricare dintre soti intre momentul in care ofiterul de stare civila ii declara casatoriti si, dupa caz, momentul introducerii cererii de divort sau al separatiei in fapt a sotilor vor fi bunuri comune in devalmasie.

In privinta momentului final, determinat de anularea casatoriei, viitoarea reglementare reia regulile de la divort, asa ca nu mai insistam aici asupra acestor aspecte.

SECTIUNEA 1.3.

DATA DOBANDIRII BUNURILOR COMUNE

Dupa ce s-a stabilit intervalul de timp in interiorul caruia dobandirea bunurilor de catre oricare dintre soti determina calificarea acestora ca fiind bunuri comune, se impune a se stabili care este, sub aspect juridic, momentul concret sau data dobandirii. Problema prezinta importanta practica, deoarece, uneori, se intampina dificultati in stabilirea faptului ca acest moment este sau nu plasat in limitele casatoriei, mai ales atunci cand dobandirea este initiata inainte de casatorie, iar definitivarea ei se produce in timpul casatoriei si invers, dobandirea este initiata in timpul casatoriei, iar definitivarea are loc dupa desfiintarea acesteia.

Ca regula generala, dreptul patrimonial este dobandit in momentul in care intra in patrimoniul unuia dintre soti, chiar daca sotul ar intra, in cazul drepturilor reale, mai tarziu in posesia bunului care face obiectul dreptului si, in cazul drepturilor de creanta, acestea s-ar realiza efectiv mai tarziu[16].

Solutia, in cazul drepturilor reale, este legala deoarece, potrivit art. 971 C. civ., in contractele ce au ca obiect transferul proprietatii sau a altui drept real proprietatea sau dreptul real se transmite prin efectul consimtamantului partilor. In acelasi sens sunt si prevederile art. 1295 C. civ., in ceea ce priveste transmiterea dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator, prin efectul contractului de vanzare-cumparare.

Evident, efectul translativ al dreptului real nu se produce in momentul acordului de vointa al partilor in situatia in care chiar partile au convenit sa amane acest transfer pentru o alta data, prin stipularea unui termen suspensiv ori a unei conditii suspensive. Se impune aceasta precizare, deoarece normele juridice instituite de art. 971, respectiv de art. 1295 C. civ. sunt dispozitive, iar partile, prin conventia lor, pot deroga de la ele.

In cazul termenului suspensiv, in conventie trebuie sa se stipuleze expres ca se amana transferul dreptului real. In caz contrar, in temeiul art. 1022 C. civ., se amana doar traditiunea lucrului, dreptul real asupra acestuia fiind transmis chiar in momentul acordului de vointa[17].

In schimb, in temeiul art. 1017-1018 C. civ., conditia suspensiva amana, prin ea insasi, transferul dreptului real pana la realizarea evenimentului.

Cu precizarea ca stipularea unei conditii rezolutorii nu afecteaza transferul dreptului real, dar, o data realizata, cel care transmite dreptul il redobandeste cu efect retroactiv, conform art. 1019 C. civ.

In sfarsit, trebuie avute in vedere si prevederile art. 1015 C. civ., in temeiul carora conditia indeplinita are efect din ziua in care angajamentul s-a contractat. Practic, prin realizarea conditiei, bunul devine, respectiv pierde calitatea de bun comun din chiar momentul incheierii actului juridic.

In ipoteza in care conventia partilor, pentru a fi valabila, trebuie sa fie supusa unor formalitati, transferul dreptului are loc in momentul indeplinirii acelor formalitati. Spre exemplu, in temeiul art. 2 alin. 1 din Titlul X (Circulatia juridica a terenurilor) din Legea nr. 247/2005, terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica. Deci, in aceasta ipoteza, dreptul de proprietate asupra terenului nu se transmite in momentul acordului de vointa, ci in momentul in care actul juridic este incheiat in forma autentica, deoarece forma autentica a actului este ceruta, in acest caz, ad validitatem si nicidecum numai ad probationem. Daca acest moment este situat in timpul casatoriei, bunul care face obiectul actului juridic va fi bun comun, chiar daca acordul privind transmiterea lui a intervenit inainte de casatorie.

In privinta drepturilor de creanta, avand in vedere principiul consensualismului, care domina raporturile juridice nascute din acte juridice bilaterale voluntare, acestea intra in patrimoniul persoanei la data la care ea devine titulara lor, chiar daca drepturile s-ar realiza mai tarziu, adica la data la care debitorul indeplineste prestatia corespunzatoare dreptului creditorului.

Evident, si in acest caz, momentul nasterii sau cel al executarii dreptului de creanta poate fi amanat prin stipularea unui termen sau a unei conditii suspensive, deoarece dispozitiile art. 1017 art. 1018 si cele ale art. 1022 art. 1025 C. civ., referitoare la conditia suspensiva, respectiv la termenul suspensiv, au in vedere obligatiile civile in general si, nicidecum numai obligatiile nascute din transferul unui drept real.

In cazul unei promisiuni bilaterale de vanzare-cumparare a unui lucru cert, care indreptateste persoana sa pretinda incheierea contractului prin care are loc transmiterea dreptului de proprietate asupra acelui lucru, dreptul de creanta se dobandeste, in lipsa unui termen sau a unei conditii suspensive, chiar in momentul in care este incheiat antecontractul, iar dreptul de proprietate este dobandit, in principiu, in momentul in care se incheie contractul de vanzare-cumparare[18].

Daca atat momentul incheierii antecontractului, adica al dobandirii dreptului de creanta, cat si momentul incheierii contractului, adica al dobandirii dreptului de proprietate, sunt plasate in timpul casatoriei, ambele drepturi vor intra in categoria bunurilor comune, chiar daca in contract figureaza ca parte numai unul dintre soti, intrucat ambele drepturi indeplinesc toate cerintele deduse din dispozitiile art. 30 alin. 1 C. fam.

In situatia in care antecontractul este incheiat inainte de incheierea casatoriei, iar contractul in timpul casatoriei sau invers, antecontractul in timpul casatoriei, iar contractul dupa desfiintarea casatoriei, solutiile sunt determinate de imprejurarea ca dobandirea unuia dintre cele doua drepturi este plasata sau nu in timpul casatoriei, iar dobanditorul are sau nu calitatea de sot.

In prima ipoteza, dreptul de creanta va fi bun propriu sau bun comun pe cote-parti, deoarece este dobandit inainte de casatorie si dobanditorul sau dobanditorii nu au calitatea de soti, adica nu sunt intrunite ambele cerinte prevazute de art. 30 alin. 1 C. fam. pentru ca acesta sa intre in categoria bunurilor comune.

In schimb, in aceasta ipoteza, dreptul real va fi bun comun, chiar daca in antecontract este parte numai unul din viitorii soti si numai acesta are dreptul sa ceara perfectarea vanzarii, deoarece dreptul real este dobandit in timpul casatoriei si dobanditorul are calitatea de sot, adica sunt intrunite ambele cerintele stipulate de art. 30 alin. 1 C. fam.

In cea de a doua ipoteza, solutiile sunt simetric opuse.

In concret, dreptul de creanta va fi bun comun, iar dreptul real bun comun pe cote-parti, daca in contract figureaza fostii soti impreuna sau bun propriu, daca in contract figureaza numai unul dintre ei[19]. Solutia se impune, deoarece, pe de o parte, fostii soti, fiind titularii dreptului de creanta, ambii au dreptul sa ceara perfectarea contractului si, pe de alta parte, incheierea acestuia intervine dupa desfiintarea casatoriei, iar titularii sau titularul nu mai are calitatea de sot, adica nu mai sunt intrunite cerintele stipulate de art. 30 alin. 1 C. fam.

Pentru identitate de ratiune, solutiile propuse de noi mai sus se impun in cazul oricarui antecontract urmat de un contract, prin care partile urmaresc transmiterea oricarui drept real sau, chiar, a altui drept de creanta.

Intr-o alta opinie se sustine ca, dreptul real, fiind efectul dreptului de creanta, este si ramane legat de patrimoniul in care s-a nascut primul. Drept urmare, acest drept va fi bun propriu, daca dreptul de creanta s-a nascut inainte de casatorie si dreptul real este definitivat in timpul casatoriei. In schimb, daca dreptul de creanta s-a nascut in timpul casatoriei, dreptul real va fi bun comun, chiar daca s-a definitivat dupa desfiintarea casatoriei.

Alti autori spun faptul ca, fata de conditiile lipsite de echivoc stipulate de art. 30 alin. 1 C. fam., adica acelea ca bunul sa fie dobandit in timpul casatoriei si dobanditorul sa aiba calitatea de sot, si de imprejurarea ca notiunea de bun circumscrie, deopotriva, atat lucrul, ca atare, cat si drepturile patrimoniale in legatura cu acesta, solutia exprimata este lipsita in mod evident de suport legal.

Intr-adevar, aceasta teza introduce, pentru calificarea bunului ca fiind comun in devalmasie, criteriul „apartenentei dreptului de creanta la un anumit patrimoniu”, criteriu care, insa nu poate fi desprins din dispozitiile art. 30 alin. 1 C. fam sau din alt text legal.

Acest criteriu nu poate fi esential pentru calificarea bunului, intrucat, dupa cum am precizat anterior, nu numai viitorii soti, ci si sotii au patrimonii distincte. Finalmente, daca acest criteriu ar fi acceptat, ar fi subminata comunitatea de bunuri a sotilor.



[1] Pentru unele detalieri, a se vedea Gh. Beleiu, Drept civil roman, Editura Universul Juridic, 2002, p. 94-108.



[2] Publicata in „Monitorul Oficial al Romaniei”, partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998. In aplicarea textului constitutional, art. 3 alin. 1 din Legea nr. 213/1998 prevede ca domeniul public este alcatuit din bunurile prevazute de art. 136 alin. 3 din Constitutie, din cele stabilite in anexa care face parte integranta din lege si din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public si sunt dobandite de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale prin modurile prevazute de lege. In anexa la Legea nr. 213/1998, la pct. I, sunt enu­merate 29 de categorii de bunuri care fac parte din domeniul public al statului, la pct. II sunt prevazute 3 categorii de bunuri care fac parte din domeniul public judetean, iar la pct. III 10 categorii ce sunt incluse in domeniul public al comunelor, oraselor si municipiilor. Totusi, spre deosebire de bunurile prevazute de art. 136 alin. 3 din Constitutie, in temeiul art. 10 alin. 2 din Legea nr. 213/1998, aceste bunuri pot fi trecute din domeniul public in domeniul privat, dupa caz, prin Hotarare a Guvernului, a consiliului judetean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucuresti sau a consiliului local daca, evident, prin Constitutie sau alte legi nu se dispune altfel.

[3] A se vedea: Anexa la Legea nr. 213/1998

[4] Pentru unele dezvoltari, a se vedea: G. Beleiu, Drept civil roman, Editura Sansa, Bucuresti, 1992, p. 73-105; I. R. Urs si S. Angheni, Drept civil, vol. II, Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 5-6. A se vedea: si art. 644, art. 651 si urm., art. 800 si urm., art. 942 si urm. C. civ.

[5] Art. 46 din Legea nr. 7/1996 (publicata in „Monitorul Oficial al Romaniei”, partea I, nr. 61 din 20 martie 1996) a fost modificat prin art. I pct. 49 din Titlul XII al Legii nr. 247/2005.

[6] Art. 29 alin. 3 din Legea nr. 7 /1996 a fost modificat prin art. I pct. 38 din Titlul XII al Legii nr. 247/2005.

[7] Pentru unele detalii, a se vedea: I. R. Urs si S. Angheni, Drept civil,…, p. 112-118. Cu titlu general, prescriptia achizitiva este reglementata de art. 1837-1889, iar unele prescriptii particulare de art. 1903-1911 C. civ.

[8] Facem precizarea ca, in caz de divort, in temeiul art. 39 alin. 2 C. fam., efectele patrimoniale ale casatoriei, deci si comunitatea de bunuri a sotilor, inceteaza la data la care s-a facut mentiune despre hotararea de divort pe marginea actului de casatorie sau de la data cand ei au cunoscut divortul pe alta cale.

[9] De fapt, strict juridic, momentul final este, dupa caz, unul dintre urmatoarele: data inscrisa in certificatul de deces, ca fiind data mortii unuia dintre soti; data inscrisa in hotararea judecatoreasca irevocabila prin care a fost declarata, pe cale judecatoreasca, moartea unuia dintre soti; data la care, dupa caz, a ramas irevocabila hotararea judecatoreasca prin care s-a pronuntat divortul, a fost constatata ori a fost declarata nulitatea casatoriei.

[10] Pentru o solutie contrara, a se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 331/1991, in „Dreptul” nr. 9-12/1990, p. 230; I. P. Filipescu, Tratat de dreptul familiei, editia a VII-a, Editura All Beck, Bucuresti, 2002, p. 58.

[11] Potrivit art. 377 alin. 2 C. pr. civ., sunt irevocabile urmatoarele hotarari: hotararile date in prima instanta, fara drept de apel nerecurate (pct. 1); hotararile date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel (pct. 2); hotararile date in apel, nerecurate (pct. 3); hotararile date in recurs chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul pricinii (pct. 4); orice alte hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5).

[12] A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 123/1983, in C.D. 1983, p. 103; Decizia de indrumare nr. 19/1960 (pct. 2), in C.D. 1960, p. 26; decizia nr. 31/1973, in C.D. 1973, p. 238.

[13] A se vedea: I. Albu, Dreptul familiei, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1975, p. 127-128; C. Oprisan, Probleme ale lichidarii comunitatii de bunuri a sotilor in practica judecatoreasca si literatura de specialitate, in „Legalitatea Populara” nr. 4, 1960, p. 47 si urm.

[14] A se vedea: Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 830/1972, in C. D. 1972, p. 76; decizia nr. 1559/1954, in Repertoriu II, p. 97; Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 321/1984, in C. D. 1984, p. 140; nr. 128/1984, in C. D. 1984, p. 11; C. S. J., s. civ., dec. nr. 793/1990, in „Dreptul” nr. 2-3/1991, p. 73.

[15] A se vedea: Trib. Suprem, sectia civila, decizia nr. 147/1979, in „Revista romana de drept” nr. 6/1979, p. 43; nr. 131/1980, in C. D.1980,…, p. 9-101. Pentru o solutie contrara, a se vedea: T. Bodoasca, Opinii privind nulitatea actelor juridice prin care sunt nesocotite unele dispozitii legale privind regimul juridic matrimonial, in „Dreptul” nr. 9/2004, p. 80 si urm.

[16] A se vedea: I. Albu, Dreptul familiei,…, p. 128-129.

[17] A se vedea: Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contracte speciale, Editura Actami, Bucuresti, 1999, p. 17-18.

[18] Pentru unele detalii, a se vedea: Fr. Deak, Tratat de drept civil. Contractele speciale, …, p. 11-22.

[19] A se vedea: I. Filipescu, Tratat de dreptul familiei,…, p. 65.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




NOTIUNI INTRODUCTIVE DESPRE DREPTUL ADMINISTRATIV SI RAPORTUL JURIDIC ADMINISTRATIV
FUNCTIONAREA CONSILIULUI EUROPEI
Persoana fizica
Conditiile de admisibilitate ale unei actiuni in contencios administrativ
Drept Comunitar
Codul civil ca izvor de drept
Consideratii generale privind ocrotirea persoanei in dreptul penal
Securitatea si sanatatea lucratorilor


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu