Creeaza.com - informatii profesionale despre
Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice
Acasa » legislatie » drept
Scopul si functiile pedepsei penale

Scopul si functiile pedepsei penale




Scopul si functiile pedepsei penale

1.  Scopul  pedepsei  penale.  Problema  scopurilor  pedepsei  a  fost  mereu  una  dintre  cele mai discutate. Aplicarea unui sau altui tip de pedeapsa de catre instanta de judecata trebuie sa urmareasca in mod necesar atingerea scopurilor fixate pentru aceasta institutie de drept penal.

Pedeapsa  este  principalul  mijloc  de  realizare  a  scopului  legii  penale,  de  aceea  scopul pedepsei coincide cu scopul legii penale. Asadar, legea penala apara sistemul si relatiile sociale

de faptele socialmente periculoase care submineaza cele mai importante conditii de existenta a societatii.  Pentru  realizarea  acestui  obiectiv,  legea  penala  determina  care  fapte  prejudiciabile constituie  infractiuni  si  stabileste  pedepsele  ce  urmeaza  a  fi  aplicate  persoanelor  care  le-au savarsit.

Doctrina   penala   occidentala   evidentiaza   trei   scopuri   ale   pedepsei:   a)   razbunarea;

b) intimidarea; c) corectarea.

Doctrina  penala  franceza  considera  ca  scopuri  ale  pedepsei:  a)  rasplata,  b)  intimidarea,

d)  preintampinarea  si  e)  corectarea,  pe  cand  juristii  din  Marea  Britanie  evidentiaza  ca  scop  al pedepsei  a)  elementul  represiv,  b)  restabilirea  echitatii  sociale,  c)  intimidarea  si  d)  apararea societatii de atentate criminale. [80, p. 21]

In conceptia clasica penala, bazata pe ideea de retributie, a rasplatirii raului cu rau (a unui rau  irational  mergand  pana  la  desfiintarea  celui  vinovat,  raul  dand  expresia  nemultumirii, dezaprobarii  conduitei  faptuitorului  de  catre  societate),  pedeapsa  nu  putea  avea  alt  scop  decat rasplatirea  raului  prin  suferinta.  Aceasta  exprima  insesi  limitele  sistemului  retributiv;  daca pedeapsa nu avea in vedere decat raul produs prin infractiune, reactia represiva era redusa la o simpla razbunare juridiceste disciplinata. Nu exista nici o preocupare de a influenta comportarea


viitoare  a  faptuitorului  sau  influentarea  celor  din  jurul  acestuia.  Numai  indirect  si  in  afara preocuparii legii penale se admitea ca pedeapsa va servi, probabil, si colectivitatii din care cel pedepsit facea parte.

In conceptia pozitivista scopul pedepsei era punerea la adapost a societatii contra unor noi atacuri  din  partea  infractorului;  ducand  pana  la  extrem  aceasta  idee,  pozitivistii  asemanau pedeapsa  cu  tratamentul  curativ,  adecvat  fiecarei  categorii  de  infractori,  la  care  erau  supusi bolnavii in spitale sau in alte locuri de tratament.

Pentru  pozitivisti,  sanctiunea  penala,  conceputa  atat  ca  pedeapsa,  cat  si  ca  masura  de siguranta,      era                    menita             sa    combata    mai    mult    anomaliile     organice,    psihologice    ori disfunctionalitatile  mediului  social  care  l-au  influentat  pe  infractor,  determinandu-l  sa  comita fapte antisociale. Ceea ce era hotarator in aplicarea sanctiunilor era identificarea starii de pericol

a   faptuitorului,   pentru   a   putea   decide   asupra   masurii   de   aparare   sociala   celei   mai corespunzatoare, care putea merge pana la eliminarea fizica a condamnatului ori la izolarea lui

pe  viata.  Nu  exista  preocuparea  de  a  analiza  gravitatea  faptei  si  a  vinovatiei  faptuitorului,  ci exclusiv starea de pericol a acestuia, fapta fiind considerata ca un simptom al starii de pericol. Rolul statului era de a preintampina impulsul criminal al faptuitorului prin pedeapsa;  actiunea culpabila nu era baza, ci ocazia pedepsei.

In viziunea moderna pedeapsa nu poate avea un scop in sine, anume: de a raspunde la rau

cu rau, deoarece ea nu apare dintr-o dorinta abstracta de razbunare ori de rasplatirea raului cu rau,  ci  dintr-o  necesitate  concreta  de  a  impiedica  repetarea  faptelor  antisociale  si  apararea valorilor   sociale   fundamentale.   Pedeapsa   neavand   alt   fundament   decat   apararea   sociala, finalitatea sau scopul acesteia este eminamente preventiunea. Pedeapsa intervine pentru a apara societatea prevenind ca infractorul sa repete faptele sale, ca alti indivizi sa-i urmeze exemplul si

ca sentimentul de revolta in constiinta membrilor societatii sa degenereze in consecinte funeste pana la manifestari de antijustitie.

In special, legea penala a Republicii Moldova (alin. (2) art. 61 C.pen. RM) precizeaza ca pedeapsa  are  drept  scop  restabilirea  echitatii  sociale,  corectarea  condamnatului,  precum  si prevenirea savarsirii de noi infractiuni atat din partea condamnatilor, cat si a altor persoane.

Astfel, legea penala pune accentul pe atingerea a patru scopuri in urma aplicarii pedepsei fata de condamnat:

      restabilirea echitatii sociale;

      corectarea condamnatului;

      preventia   speciala   sau   prevenirea   savarsirii   de   noi   infractiuni   din   partea condamnatilor;

      preventia  generala  sau  prevenirea  savarsirii  de  noi  infractiuni  din  partea  altor


persoane.

Dezbaterile pe marginea scopurilor pedepsei au fost si  raman  actuale si  astazi. Cert este faptul ca in diferite etape ale dezvoltarii sale statul promoveaza prin politica sa penala atingerea unora dintre ele, celelalte avand un rol complementar.

In baza celor relatate mai sus mentionam un caz din practica judiciara a Romaniei (Arhiva

Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei. Sectia penala. Decizia nr. 5432 din 21 septembrie

2006):

Dupa  abrogarea  art.  861    alin.  (3)  C.  pen.  prin  Legea  nr.  278/2006,  suspendarea executarii  pedepsei  sub  supraveghere  poate  fi  dispusa  si  in  cazul  infractiunilor  intentionate pentru  care  legea  prevede  pedeapsa  inchisorii  mai  mare  de  15  ani,  atunci  cand  sunt indeplinite conditiile prevazute in art. 861  alin. (1) lit. a) si b) C. pen., numai daca instanta apreciaza,   tinand   seama   de   persoana   condamnatului   si   de   comportamentul   sau   dupa comiterea  faptei,  ca  pronuntarea  condamnarii  constituie  un  avertisment  pentru  acesta  si, chiar  fara  executarea  pedepsei,  condamnatul  nu  va  mai  savarsi  infractiuni,  asa  cum  se prevede in art. 861  alin. (1) lit. c) C. pen.

Prin sentinta penala nr. 297 din 10 octombrie 2005, pronuntata de Tribunalul Harghita,

inculpata A.E. a fost condamnata la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea tentativei la infractiunea  de  omor,  prevazuta  in  art.  20  raportat  la  art.  174  alin.  (1)  si  (2)  C.  pen.,  cu retinerea circumstantei atenuante prevazute in art. 74 alin. (1) lit. c) din acelasi cod.

Instanta  a  facut  aplicarea  art.  71  raportat  la  art.  64  C.  pen.,  cu  titlu  de  pedeapsa

accesorie, pe durata executarii pedepsei inchisorii.

Instanta a retinut ca, la 20 ianuarie 2005, intre inculpata si partea vatamata a intervenit

o  altercatie  pe  fondul  consumului  de  alcool,  in  cursul  careia  partea  vatamata  a  lovit-o  pe inculpata cu palma, aceasta, la randul sau, aplicandu-i partii vatamate doua lovituri de cutit, care i-au cauzat leziuni ce i-au pus in pericol viata.

Prin decizia penala nr. 40 din 24 martie 2006, Curtea de Apel Targu Mures a respins apelul inculpatei. Impotriva acestei hotarari inculpata a declarat recurs, insa nu s-a prezentat la instanta de recurs si nici nu a depus motive scrise de recurs. Cu ocazia dezbaterilor, aparatorul desemnat  din  oficiu  a  solicitat  casarea,  intre  altele,  cu  privire  la  modalitatea  de  executare  a pedepsei,  solicitand  aplicarea  dispozitiilor  art.  861   C.  pen.                                                                                                           Cererea  de  aplicare  a  unei modalitati neprivative de libertate pentru executarea pedepsei nu este intemeiata. [111]

Chiar daca pedeapsa de 4 ani inchisoare ar face aplicabila modalitatea prevazuta in art.

861 C. pen., ca urmare a abrogarii alin. (3) a acestui articol prin Legea nr. 278/2006, Inalta Curte

de Casatie si Justitie apreciaza ca scopul pedepsei, astfel cum este mentionat in art. 52 C. pen.,

nu  poate  fi  realizat  decat  prin  executarea  efectiva  a  pedepsei,  in  limita  redusa  ca  urmare  a


retinerii circumstantei atenuante prevazute in art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., in raport cu persoana acesteia nefiind realizata conditia stabilita in art. 861 alin. (1) lit. c) din acelasi cod.

Recursul inculpatei a fost, insa, admis cu privire la aplicarea pedepsei accesorii, acesteia interzicandu-i-se numai drepturile prevazute in art. 64 alin. (1) lit. a) si b) C. pen.

Incapacitatea  sau  restrangerea  fizica  a  infractorului  este  ceea  ce  trebuie  sa  urmareasca pedeapsa   in   atingerea   altui   scop      protectia   societatii   de   atentatele   criminale.   Aceasta restrangere  fizica  poate  lua  forma   unei  privari  indelungate  de  libertate,  in  cursul  careia infractorul nu are sau practic este lipsit de posibilitatea de a comite infractiuni.

Reabilitarea  condamnatului  este  una  dintre  ultimele  elaborari  doctrinare  chemate  sa fundamenteze  pedeapsa,  conform  carora  pedeapsa  are  menirea  de  a  schimba  sau  transforma personalitatea  infractorului  in  concordanta  cu  prevederile  legii.  In  aceasta  ordine  de  idei, pedeapsa  priveste  inainte,  nu  spre  gravitatea  infractiunii,  ci  mai  degraba  spre  capacitatea condamnatului  de  a  se  schimba  prin  pedeapsa  aplicata,  prin  durata  si  intensitatea  acesteia.

[55, p. 54]

1.1.  Restabilirea  echitatii  sociale.  Acest  scop  poate  fi  privit  ca  o  varianta  moderna  a pozitiei retributiviste, poate fi realizata doar prin concilierea intereselor tuturor partilor angajate

in conflictul generat prin infractiune statul si societatea, infractorul si victima. Echitatea este o categorie etico-morala, si nu una juridica. De aceea, continutul ei este unul variabil pe parcursul timpului, si poate sa difere de la o societate la alta. Functia de restabilire poate fi interpretata ca fiind inlaturarea sau compensarea raului generat prin infractiune cu o pedeapsa corespunzatoare prejudiciului  cauzat  valorilor  sociale,  care  sa  nu  fie  exagerat  de  blanda  sau  de  severa.  Intr-o prima  acceptiune,  restabilirea  echitatii  sociale  ar  insemna  ca  pedeapsa  trebuie  sa  fie  fixata  in corespundere cu caracterul si cu gradul prejudiciabil al infractiunii savarsite, cu circumstantele in care a fost savarsita, precum si cu personalitatea infractorului. Dintr-un alt aspect, faptul luarii in consideratie  a  intereselor  celor  care  au  suferit  in  urma  infractiunii  este  indispensabil  pentru  o adevarata echitate sociala. Astfel, in acest context echitatea inseamna respectarea balantei dintre interesele  infractorului  (stabilirea  unei  pedepse  care  sa  nu  fie  prea  aspra),  pe  de  o  parte,  si interesele sociale sau individuale care au fost prejudiciate, pe de alta parte (pedeapsa justa poate contribui la diminuarea suferintei morale suportate de victima si societate, precum si compensa dauna materiala cauzata).

In aceasta perspectiva, restabilirea echitatii sociale nu poate fi conceputa fara a se tine cont

de urmatoarele aspecte: stabilirea unei pedepse care sa corespunda cu caracterul prejudiciabil al infractiunii, cu circumstantele atenuante si agravante, cu personalitatea infractorului; acoperirea prejudiciului cauzat prin infractiune victimei sau societatii; nesupunerea de doua ori la pedeapsa penala pentru aceeasi fapta; precum si neadmiterea cauzarii de suferinte si injosirea demnitatii


condamnatului.  Aceasta  finalitate  a  pedepsei  poate  fi  observata  si  in  alte  state,  cum  ar  fi Federatia  Rusa,  al  carei  Cod  penal  proclama  restabilirea  dreptatii  sociale  drept  unul  dintre scopurile pedepsei.

1. Corectarea condamnatului. In viziunea doctrinelor ce pledeaza pentru reabilitarea condamnatilor  aceasta  este  un  scop  care  justifica  pedeapsa.  In  perioada  sovietica,  continutul acestei  finalitati  a  pedepsei  era  umplut  cu  idei  de  transformare  a  condamnatului  „dintr-un individualist  egoist  intr-un  om  capabil  sa  imbine  just  interesele  personale  cu  cele  obstesti”: educarea  unei  atitudini  constiincioase  fata  de  munca  si  de  proprietatea  obsteasca,  incadrarea activa a condamnatului in viata culturala, colectiva a societatii. Or, aceste obiective pot impune retinerea  infractorului  si  „reeducarea”  lui  pentru  o  perioada  nedeterminata   fapt  care  ar contraveni legalitatii pedepselor sau ar avea drept consecinta o profunda alterare a personalitatii condamnatului, aducand atingere demnitatii umane, ceea ce nu este o sarcina a Dreptului penal.

Actualmente,  aceste  idealuri  s-au  dovedit  a  fi  practic  irealizabile,  fapt  ce  a  dictat  o regandire  a  vectorului  acestui  scop,  pentru  a  se  incadra  mai  bine  in  realitatile  vietii  de  astazi, precum  si  in  valorile  umane  nou-afirmate.  Tot  mai  multi  autori  cad  de  acord  cu  faptul  ca procesul de corectare a condamnatului trebuie sa transforme personalitatea acestuia in vederea respectarii legii, ca pe viitor el sa nu mai savarseasca infractiuni. Nerecidivarea lui pe viitor s-ar incadra perfect in sensul „corectarii si reeducarii” sale din punctul de vedere al Dreptului penal.

1.3.  Prevenirea  savarsirii  de  noi  infractiuni.  Acest  scop  se  realizeaza  atat  pentru  cel

caruia i se aplica o pedeapsa care este menita sa asigure, prin functiile constrangerii si reeducarii infractorului, asa-numita preventie speciala, cat si pentru ceilalti destinatari ai legii penale care, sub amenintarea cu pedeapsa privativa de libertate prevazuta in norma penala, isi conformeaza conduita  exigentelor  acesteia,  astfel  fiind  asigurata  asa-numita  preventie  generala.  In  acest context Platon mentiona: „Cel ce vrea sa pedepseasca in mod inteligent, nu pedepseste pentru fapta trecuta – caci nu poate fi desfiintat un fapt implinit ci in vederea viitorului, in asa fel incat

sa nu reinceapa nici altul care i-ar vedea pedeapsa”.

In doctrina penala romana, de asemenea, se recunoaste ca pedeapsa este principalul mijloc

de realizare a scopului legii penale in sensul art. 1 din Codul penal roman; in acest fel, scopul pedepsei  coincide  cu  scopul  legii  penale.  Asa  de  pilda,  art.  52  alin.  1  din  Codul  penal  roman prevede  ca  scopul  pedepsei  este  prevenirea  savarsirii  de  noi  infractiuni”.  Apararea  valorilor fundamentale ale societatii implica ideea prevenirii oricarei atingeri la adresa acestor valori.

Recunoscandu-i-se pedepsei un scop mai indepartat acela al prevenirii savarsirii de noi infractiuni   prin  aceasta  se  realizeaza  o  ocrotire  si  mai  eficienta  a  societatii  impotriva infractiunilor.  Comportarea  preventiva  este  impusa  insa  atat  colectivitatii  (preventia  generala),

cat  si  individului  supus  sanctiunii  penale  (preventia  speciala),  ambele  forme  de  preventie


constituind tocmai scopul pedepsei.

Devine  tot  mai  clar  ca  atat  instituirea,  cat  si  aplicarea  pedepsei  releva  cea  mai  stransa corelatie si interdependenta intre necesitatea protejarii unor interese generale si individuale, intre cele doua dimensiuni ale preventiei, functionand in cea mai stransa legatura si interconditionare.

1.3.1.  Preventia  speciala.  Scopul  direct  al  pedepsei  aplicate  este  preventia  speciala; adica,  prevenirea  savarsirii  de  noi  infractiuni  din  partea  celui  condamnat.  Inainte  de  orice, pedeapsa  trebuie  sa-l  impiedice  pe  condamnat  de  a  savarsi  din  nou  o  infractiune.  Pedeapsa concreta este menita sa influenteze persoana infractorului si sa determine modificarea conduitei acestuia.

Prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre condamnati, cunoscuta in doctrina si sub denumirea de preventie speciala (intimidare in termenii juridici din alte state), este corelata cu premisa ca, odata supusa suferintei caracteristice pedepsei, persoana va fi determinata sa evite pe viitor o asemenea conduita, care, eventual, se poate solda din nou cu retrairea unei suferinte prin ispasirea  pedepsei.  Acest  scop  al  pedepsei  il  vizeaza  nemijlocit  pe  infractor,  luat  in  mod individual,  de  unde  vine  si  sintagma  „preventie  speciala”.  Acest  scop  poate  fi  atins  prin influentarea condamnatului prin metode de constrangere fizica, pentru a-l impiedica sa comita noi  infractiuni  (inchisoarea),  sau  atunci  cand  condamnatul  se  convinge  prin  propria  vointa  de necesitatea acestui lucru.

Promotorul principal al conceptiei special-preventive a fost marele penalist german F. von

Liszt, care a evidentiat trei forme in care putea functiona si servi aceasta finalitate a pedepsei: asigurarea  comunitatii  in  fata  delincventilor  prin  izolarea  sau  incarcerarea  lor;  intimidarea infractorilor prin aplicarea pedepsei, pentru ca acestia sa nu comita noi infractiuni si indepartarea

lor de la recidivare prin corijare. Von Liszt expune un tratament al infractorilor in functie de tipul lor:  indepartarea  infractorului  habitual  de  la  care  nu  se  poate  pretinde  nici  incetarea  si  nici  o ameliorare;  intimidarea  unui  infractor  simplu  ocazional  si  corectarea  infractorului  corigibil. Aceste metode diverse de realizare a preventiei speciale pun in evidenta faptul cat de aproape se afla  finalitatea  data  de  cea  a  corectarii  si  reeducarii  condamnatului,  intre  care  nu  se  face deosebire in multe legislatii straine (de ex., in Germania).

In  conceptia  clasica  asupra  pedepsei,  se  recunostea  ca  pedeapsa  exercita  o  anumita influenta  psihologica  asupra  infractorului,  dar  aceasta  numai  ca  o  consecinta  indirecta  a pedepsei.

In  viziunea  moderna,  ca  pedeapsa  sa  devina  cu  adevarat  un  medicament  al  sufletului

(Platon)  si  sa  contribuie  la  indreptarea  comportamentul  infractorului,  ea  trebuie  sa  fie  bine gandita  de  societate,  ceea  ce  presupune  aplicarea  unei  pedepse  juste,  singura  susceptibila  sa-1 determine sa regrete fapta, sa-si propuna sa nu mai repete infractiunea.


In  realizarea  scopului  sau  (prevenirea  savarsirii  de  infractiuni),  pedeapsa  indeplineste anumite functii, prin care se actioneaza in vederea schimbarii conduitei viitoare a condamnatului,

in acelasi timp, avertizand si alte persoane asupra consecintelor pe care le-ar avea de suportat daca ar urma exemplul acestuia. [32, p. 585]

Consideram  ca  rolul  pedepsei  ar  fi  tocmai  influentarea  infractorilor,  recuperarea  lor sociala,  transformarea  lor  in  membri  activi  ai  societatii.  Pentru  a  produce,  insa,  un  asemenea efect pedeapsa trebuie sa fie justa, retributiva, sa educe pe cel condamnat in ideea justitiei si a cinstei,  deoarece  numai  astfel  dreptul  penal  devine  un  instrument  de  profilaxie  sociala,  de educatie morala a cetatenilor. Preventia speciala se exercita, asadar, numai in momentul aplicarii

si  executarii  pedepsei,  nu  si  in  momentul  intrarii  in  vigoare  a  normei  penale.  Functiile  de constrangere si de reeducare pe care pedeapsa este chemata sa le exercite servesc, in principal, la realizarea preventiei speciale, prin ele pedeapsa actionand asupra persoanei condamnatului.

1.3. Preventia generala. Prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre alte persoane decat   condamnatii   sau,   altfel   spus,   preventia   generala,   traditional   a   fost   conceputa   ca reprezentand  prevenirea  savarsirii  de  infractiuni  de  catre  persoane  instabile,  predispuse  la infractiuni, pe care doar frica pedepsei sau pedepsirea reala a unui alt condamnat le face sa se abtina de la comiterea infractiunilor. Acest aspect al preventiei generale, supranumit si preventie generala  negativa, se refera  in special la persoanele marginale, la potentialii criminali, care se afla la limita comiterii unor infractiuni. Predispozitia criminala se manifesta prin comiterea de alte acte ilicite – contraventii, incalcari disciplinare etc.

Preventia generala se realizeaza, ca urmare a prevederii pedepsei de catre norma penala, prin cunoasterea si aderarea membrilor societatii la dispozitia normei respective (a celor care o respecta) si prin teama de pedeapsa (pentru cei care ar fi tentati sa comita infractiuni). Asadar, pedeapsa are rol preventiv antiinfractional.

In literatura occidentala preventia generala mai este privita si sub un alt aspect pozitiv

(preventia generala  pozitiva sau colectiva), care, in opinia noastra, corespunde pe deplin si cu litera legii noastre penale. In aceasta ordine de idei, destinatarii normei nu sunt in mod prioritar anumite persoane, cu statut de potentiali infractori, ci toti, datorita faptului ca nimeni nu poate evita interactiunile sociale, de aceea toti trebuie sa stie la ce se pot astepta. Astfel, pedeapsa se aplica  pentru  exercitarea  increderii  in  norma  [42,  p.  18],  pentru  a  o  recunoaste  si,  ca  rezultat, pentru a educa fidelitatea fata de lege.

In conceptia profesorului Vintila Dongoroz, pedeapsa isi exercita actiunea de preventiune generala in trei directii:

 fata de anumite persoane cu criminalitate latenta, necunoscute inca, preintampinand

ca ele sa urmeze exemplul rau al celui condamnat;


 fata  de  victima  infractiunii,  preintampinand  ca  ea  sa-si  faca  singura  dreptate  prin incalcarea legii;

 fata de intreaga colectivitate, dand satisfactie constiintei sale morale si sentimentului sau  de  dreptate,  preintampinand,  astfel,  comiterea  altor  fapte  penale  ce  ar  putea decurge din nemultumirea generala. [42, p. 583]

Preventia generala presupune influentarea colectivitatii atat prin amenintarea cu pedeapsa, din momentul intrarii in vigoare a normei penale, cat si prin aplicarea si executarea ei, in raport

cu o persoana determinata, in asa fel incat sa exercite o puternica influenta psihologica asupra psihicului cetatenilor, determinandu-i sa nu comita infractiuni.

Preventia generala se realizeaza in fiecare din cele trei momente ale represiunii penale:

 momentul edictarii normei penale (antedelictum);

 momentul aplicarii pedepsei (postdelictum);

 momentul executarii pedepsei (postdelictum).

Antedelictum, preventia generala se realizeaza prin simpla descriere a faptei incriminate si prevederea pedepsei in norma de incriminare. Acest efect se produce din chiar momentul intrarii

in  vigoare  a  legii  penale;  sublinierea  valorilor  sociale  fundamentale  ocrotite,  a  exigentelor societatii  fata  de  comportarea  indivizilor,  cat  si  aratarea  consecintelor  prejudicierii  valorilor aparate  de  lege  este  de  natura  sa-i  determine  pe  destinatarii  normei  sa  adopte  o  conduita conforma legii, realizandu-se, astfel, latura pozitiva a preventiei generale. In acelasi timp, prin limitele  de  pedeapsa  prevazute  pentru  incalcarea  normei  de  incriminare  sunt  amenintati,  mai ales,  acei  destinatari  ai  normei,  sovaielnici,  intimidandu-i  spre  a  se  abtine  de  la  comiterea  de infractiuni  si  a  evita  aplicarea  pedepsei,  realizand  in  acest  fel  latura  negativa  a  preventiei generale.  Dar,  pentru  a  exercita  eficient  intimidarea,  norma  penala  trebuie  sa  fie  clara,  iar pedeapsa  sa  fie  corespunzatoare  gradului  de  pericol  pe  care  il  prezinta  vatamarea  valorilor sociale fundamentale, astfel incat, oamenii sa nu perceapa un dezacord intre evaluarea legala ca periculoasa a unei fapte si gradul de pregatire morala a societatii. In acelasi timp, amenintarea trebuie sa fie reala si sa creeze constientizarea inevitabilitatii si promptitudinii pedepsei in cazul incalcarii legii penale.

Postdelictum, preventia generala se realizeaza in cele doua momente distincte: momentul aplicarii pedepsei de catre instanta de judecata si momentul executarii pedepsei.

Atat intr-un caz, cat si in celalalt pedeapsa influenteaza nu numai conduita celor obligati sa suporte  consecintele  hotararii  judecatoresti  de  condamnare,  ci  si  comportarea  celor  care,  din exemplul condamnatului, trag invatamintele pentru propria lor conduita.

Suferintele si privatiunile pe care le implica in mod inerent pedeapsa isi lasa amprenta si in constiinta celorlalte persoane, care iau cunostinta de infractiunea comisa si de pedeapsa aplicata.


Preventia  generala  se  realizeaza  mai  usor  in  masura  in  care  constiinta  oamenilor  adera  de bunavoie, constient, la exigentele legii penale; acestia se abtin din convingere de la incalcarea legii, constienti ca legea inseamna ordine si ca in societate este nevoie de ordine; „dezordinea, spunea Aristotel, este mama tuturor nenorocirilor”. Sunt insa si oameni care se abtin de a savarsi infractiuni nu din cauza ca simt o repulsie pentru astfel de fapte, ci din teama de a nu fi pedepsiti,

de frica de pedeapsa. Aceasta temere devine reala cand asemenea persoane observa ca acela care incalca legea este pedepsit imediat si intr-o masura corespunzatoare.

Momentul  executarii  pedepsei  produce,  de  asemenea,  efecte  nu  numai  asupra  conduitei infractorului, dar si asupra altor persoane, care, vazand constrangerea la care este supus acesta, sunt puse in situatia de a reflecta asupra propriei lor comportari viitoare si de a se abtine de la savarsirea de infractiuni.

Antolisei arata ca represiunea si prevenirea nu sunt idei separate, deoarece prin represiune

se previne; operand asupra trecutului se actioneaza si asupra viitorului, iar un alt autor (Bettiol) sublinia  ca  retributia  si  prevenirea  nu  sunt  principii  de  neconciliat,  unitatea  lor  este  posibila, deoarece  pedeapsa  se  aplica  nu  pentru  ea  insasi,  ci  in  scopul  apararii  sociale,  impotriva infractiunilor viitoare si serveste acestui scop in masura in care este retributiva.

Ideea  ca  pedeapsa  aplicata  si  executata  are  influenta  asupra  comportamentului  celorlalti indivizi nu trebuie dusa la extrem; cel sanctionat nu trebuie sa devina instrumentul de reeducare

al celorlalti, adica un instrument folosit in scopuri de politica penala; aceasta ar insemna ca el nu

este pedepsit pentru ceea ce merita, ci pentru a-i inspaimanta pe ceilalti. Prin aceasta s-ar urmari

nu justitia reflectata in pedeapsa, ci efectul care ar putea fi realizat prin pedeapsa, intimidarea colectivitatii in comiterea unor fapte antisociale. Drept urmare, ideea preventiei generale, rupta

de aceea a unei pedepse juste, retributive, conduce la un terorism penal.

In  literatura  juridica  distinctia  intre  preventia  speciala  si  preventia  generala  ca  scop  al pedepsei este definita prin faptul ca pedeapsa are un scop imediat si un scop mediat, aratandu-se

ca prevenirea savarsirii de noi infractiuni nu se rezuma numai la impiedicarea condamnatului de

a repeta alte incalcari ale legii penale, dimensiunile ce vizeaza asa-numita preventie speciala, dar

si  la  atentionarea  celorlalti  destinatari  ai  legii  penale  de  a  nu  comite  astfel  de  incalcari, dimensiune  ce  vizeaza  asa-numita  preventie  generala.  La  acest  rezultat  poate  sa  contribuie  si modul uman de executare a pedepsei, fara insa a se putea exclude o anumita suferinta inerenta pedepsei. Odata cu executarea, in majoritatea cazurilor se produce reeducarea infractorului prin formarea  unor  deprinderi  compatibile  cu  regulile  elementare  de  convietuire  sociala  si  a  unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordine, disciplina si fata de valorile sociale fundamentale.

In timpul executarii, infractorul este supus unui intreg complex de obligatii privitoare la munca, ordine   si   disciplina,   toate   acestea   desfasurandu-se,   desigur,   pe   fondul   si   in   conditiile


constrangerii   pe   care   o   implica   o   pedeapsa   retributiva,   bine   proportionata,   realizandu-se transformarea celui condamnat, anihilarea conceptiilor si deprinderilor sale antisociale.

Dupa unii autori, pedeapsa fiind un rau, o suferinta, efectul ei nu ar putea fi decat tot un rau. Un asemenea rationament nu tine insa seama ca pedeapsa, desi inseamna o suferinta fizica si morala individuala, ea nu reprezinta un rau in ce priveste caracterul actiunii desfasurate de stat pentru a face sa triumfe justitia si ca ordinea juridica sa fie restabilita iar valorile sociale ocrotite; sub  acest  aspect  pedeapsa  este  un  bine,  are  o  valoare  pozitiva.  In  realitate,  raul,  suferinta,  pe langa faptul ca este un bine in raport cu interesul general, ajuta si pe infractor, determinandu-l sa

nu mai greseasca si sa evite o noua constrangere. Deci, pedeapsa este un rau folosit si in binele condamnatului, pe langa binele adus societatii.

Pe de alta parte daca am crede ca pedeapsa ar fi un rau moral, ea n-ar trebui aplicata chiar daca  s-ar  urmari  un  scop  benefic,  deoarece,  asa  cum  arata  G.  Bettiol    scopul  nu  scuza mijloacele. [18, p. 119] In realitate pedeapsa, numai privita dintr-un punct de vedere individual este un rau, dar in lumina interesului general, care se rasfrange apoi si asupra individului ea are o valoare pozitiva.

Prin urmare, scopul pedepsei nu este altul decat acela de a-l impiedica pe infractor sa aduca celorlalti  membrii  ai  societatii  noi  prejudicii  si  totodata  de  a-l  abate  pe  el  ca  individ  de  la savarsirea  unor  fapte  asemanatoare.  Desi  pedeapsa  se  refera  la  o  fapta  trecuta  ea  nu  poate  sa urmareasca altceva decat ca in viitor sa nu se mai comita infractiuni.

Cert  este  faptul  ca  existenta  si  cresterea  continua  a  ratei  recidivismului  pune  mereu  la indoiala  ratiunea  aplicarii  unei  pedepse  care  ar  urmari  doar  atingerea  acestui  scop.  Cu  toate acestea, rolul preventiei speciale nu este de neglijat, in special cand ea tine pasul cu alte scopuri

ale pedepsei. De aici rezulta ca pedeapsa trebuie sa fie destul de severa pentru a exercita un efect restrictiv asupra altora, insa nu intr-atat de severa, incat sa transforme persoana pedepsita intr-o creatura mai antisociala decat a fost anterior.

Tinem sa mentionam ca scopurile pedepsei penale nu sunt izolate, realizarea unora dintre

ele  presupune  in  mod  necesar  si  atingerea  altora,  cel  putin  partial.  Astfel,  prin  detentiunea  pe viata se urmareste in primul rand prevenirea savarsirii de noi infractiuni de catre condamnati si restabilirea  echitatii  sociale,  iar  in  mod  complementar,  prevenirea  savarsirii  de  infractiuni  de catre alte persoane, adica preventia generala. In cazul amenzii, pe prim-plan se pune corectarea condamnatului, celelalte scopuri fiind aditionale.

  Functiile  pedepsei.  Functiile  pedepsei  reprezinta  mijloace  de  realizare  a  scopului acesteia si drept urmare, au fost denumite, uneori, scopuri imediate ale pedepsei; ele reprezinta calea  sau  mijlocul  prin  care  pedeapsa  realizeaza,  practic,  acest  scop,  intre  functie  si  finalitate existand  un  raport  de  la  mijloc  la  scop.  Aceste  scopuri  imediate  se  desprind  cu  usurinta  din


raspunsul  pe  care-l  vom  da  la  intrebarea:  in  ce  mod  ar  trebui  conceputa  pedeapsa  pentru  a determina  pe  destinatarii  normei  penale,  ca si  pe  cel  care  a  savarsit  o  infractiune,  sa  satisfaca scopul  legii  penale,  de  a  nu  mai  comite  infractiuni  iar  prin  aceasta  de  a  nu  aduce  atingere valorilor sociale fundamentale, implicit conditiilor esentiale de existenta ale societatii.

Unii autori au incadrat constrangerea printre functiile pedepsei. Consideram insa, ca nici textul, citit in spiritul sau, nici examenul realist al continutului pedepsei nu justifica incadrarea constrangerii  printre  functiile  pedepsei.  Dupa  parerea  noastra,  prevederea  legii  in  sensul  ca pedeapsa este o masura de constrangere” vrea sa indice esenta pedepsei, insusirile launtrice ale acesteia, iar nu unul dintre mijloacele prin care se realizeaza scopul ei. Constrangerea, ca esenta

a  pedepsei,  „este  insasi  pedeapsa”.  Definind  pedeapsa,  in  primul  rand,  ca  o  masura  de constrangere”,  textul  citat  subliniaza,  asadar,  esenta  constrangatoare  a  pedepsei.  Or,  daca constrangerea este esenta pedepsei, adica se identifica cu insasi pedeapsa retributiva, este greu de admis  ca  ea  exercita  in  acelasi  timp  si  o  functie  de  constrangere,  atata  vreme  cat  esenta  si functiile pedepsei sunt doua notiuni distincte. In acelasi sens era si doctrina penala mai veche; astfel,  profesorul  Vintila  Dongoroz  sustinea  ca  pedeapsa  aplicata  serveste  (adica  are  functia  s.n.)  numai  ca  mijloc  de  indreptare  a  infractorului  (si  nu  de  constrangere   s.n.)  in  cazul preventiei speciale. [32, p. 467]

Desigur,  functiile  pedepsei  isi  desprind  valoarea  si  eficienta  din  constrangerea  pe  care  o implica orice pedeapsa, ele se realizeaza prin si in modul constrangerii, dar nu se confunda cu ea. Asa cum se arata in literatura de specialitate [32, p. 468], pedeapsa trebuie sa indeplineasca

mai intai o functie de intimidare generala, adica, din chiar momentul in care normele de drept penal au intrat in vigoare, majoritatea membrilor colectivitatii, cunoscand consecintele pedepsei,

sa se supuna de bunavoie acelor norme.

Dupa ce s-a comis infractiunea, atunci cand pedeapsa este efectiv aplicata, ea indeplineste

un complex de functii:

 Pedeapsa penala serveste, in limite posibile, ca mijloc de indreptare a infractorilor si

de impiedicare de a face rau.

Pedeapsa indeplineste functia de reeducare a condamnatului, deoarece pedeapsa inceteaza

a mai fi o pura retributie (rau pentru rau), ci este menita sa determine inlaturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Functia   de    reeducare   consta    in    influentarea   asupra    mentalitatii    si    deprinderilor condamnatului, in sensul inlaturarii deprinderilor antisociale si formarii altora, corespunzatoare exigentelor  societatii.  Functia  de  reeducare  se  constata  prin  influenta  pe  care  o  are  pedeapsa asupra  constiintei  condamnatului  pe  intreg  parcursul  procesului  penal,  din  momentul  inceperii urmaririi  penale,  al  aplicarii  pedepsei  si  in  timpul  executarii  pedepsei,  cand  masurile  de


reeducare sunt adoptate in functie de gravitatea si personalitatea infractorului.

Reeducarea  si  indreptarea  depind  de  persoana  celui  condamnat,  de  diferite  metode  si procedee ce i se aplica in functie de imprejurarea ca este infractor primar, recidivist sau minor. In toate  cazurile,  prin  executarea  pedepsei  se  urmareste  formarea  unei  atitudini  corecte  fata  de ordinea  de  drept  si  de  regulile  de  convietuire  sociala,  precum  si  formarea  unor  deprinderi conforme  cu  morala  majoritatii  membrilor  societatii,  cu  cerintele  acesteia,  prin  combaterea  si lichidarea orientarilor si deprinderilor antisociale. [80, p. 23-24]

In  aceasta  ordine  de  idei  mentionam  un  caz  din  practica  judiciara  a  Romaniei  (Arhiva Inaltei Curti de Casatie si Justitie a Romaniei. Sectia penala. Decizia nr. 2767 din 10 iunie 2003): Fata  de  minorul  de  15  ani  care  ziua,  in  public,  savarseste  o  talharie,  iar  din  ancheta

sociala rezulta ca in familie nu i se poate asigura o educatie si supraveghere corespunzatoare,

se justifica luarea masurii de internare intr-un centru de reeducare, conform art.104 C. pen., iar nu aplicarea pedepsei inchisorii cu suspendarea conditionata a executarii.

Prin sentinta nr. 1197 din 6 decembrie 2002, Tribunalul Bucuresti, sectia a II-a penala, l-a

condamnat pe inculpatul minor M.M. pentru savarsirea infractiunii de talharie prevazuta in art.

211  alin.  (2)  lit.  c)  C.  pen.  la  2  ani  inchisoare,  cu  suspendarea  conditionata  a  executarii pedepsei.

Instanta a retinut ca, in dupa amiaza zilei de 5 august 2002, inculpatul, in varsta de 15

ani, a smuls de la gatul partii vatamate D.T., in timp ce aceasta cobora din tramvai, lantisorul

de aur cu 3 medalioane pe care ulterior le-a vandut.

Curtea de Apel Bucuresti, sectia a II-a penala, prin decizia nr. 142/A din 10 martie 2003, a admis  apelul  procurorului  si  a  dispus,  conform  art.  104  C.pen.,  internarea  minorului  intr-un centru de reeducare.

Recursul declarat de inculpat este nefondat si este respins.

Ancheta sociala efectuata in cauza si expertiza psihiatrica a minorului au relevat starea fizica si mintala necorespunzatoare a inculpatului, din cauza conditiilor precare de dezvoltare, opinand pentru internarea lui intr-un institut de reeducare.

Familia  inculpatului  avand  si  alti  copii  si  grave  dificultati  materiale,  a  ajuns  chiar  sa tolereze  actiuni  de  genul  celei  de  fata,  de  vreme  ce  tatal  a  acceptat  1.500.000  de  lei  de  la inculpat  din  banii  obtinuti  prin  vanzarea  obiectului  furat,  fara  sa-l  intereseze  provenienta banilor. [103]

Ca  atare,  resocializarea  inculpatului  nu  se  asigura  in  cadrul  familiei;  intr-un  institut  de reeducare   inculpatul   va   avea   posibilitatea   reala   a   reeducarii   intr-un   cadru   organizat, supravegheat,  in  care  va  putea  fi  tratat  medical  si  va  dobandi  o  pregatire  profesionala,  avand posibilitatea reala de a se integra in societate.


Infractorul  pedepsit  desprinde  din  pedeapsa  unele  invataminte,  chiar  fara  ca  aceasta

finalitate sa fie anume urmarita de judecator.

In timpul executarii pedepsei, condamnatul este supus unui ansamblu de masuri menite sa-i influenteze  in  mod  pozitiv  constiinta,  caracterul  si  deprinderile,  sa-l  determine  a  respecta  din convingere exigentele vietii in societate, a-si satisface interesele si dorintele in cadrul legii, fara a intra in conflict cu ceilalti oameni sau cu societatea insasi.

De asemenea, pe timpul executarii, infractorul este supus unui intreg complex de obligatii privitoare la munca, ordine si disciplina, este integrat intr-un sistem de instruire si de ridicare a nivelului   sau   cultural,   toate   acestea   desfasurandu-se,   desigur,   pe   fondul   si   in   conditiile constrangerii  pe  care  o  implica  pedeapsa.  Toate  aceste  eforturi  sunt  menite  sa  transforme constiinta celui condamnat, sa anihileze conceptiile si deprinderile sale antisociale, sa determine formarea unui alt mod de viata in concordanta cu normele de convietuire sociala.

Pedeapsa, ca masura de constrangere, devine un mijloc de reeducare; altfel spus, finalitatea reeducativa se realizeaza prin constrangere, prin mijloacele specifice dreptului penal.

Reeducarea, ca scop imediat al pedepsei, nu trebuie inteleasa ca o transformare automata a condamnatului  intr-un  om  nou,  cinstit,  rational,  care  sa  nu  mai  greseasca  niciodata.  Aceasta constituie un ideal care rareori se realizeaza in fapt. Societatea pretinde celor condamnati mult mai putin, si anume: sa se abtina de la fapte care aduc atingere valorilor sociale fundamentale, sa respecte  regulile  de  convietuire  sociala,  indiferent  daca  aceasta  comportare  va  avea  la  baza  o convingere  noua,  profund  morala,  o  modificare  a  structurii  personalitatii  individului  sau  va  fi determinata exclusiv de frica de sanctiune.

Reeducarea completa a infractorilor ca urmare a unei modificari prin pedeapsa a structurii

lor morale nu este, desigur, imposibila, insa este un fenomen destul de rar. [24, p. 285] Aceasta este  usor  de  explicat  daca  tinem  seama  ca  infractiunea  are  la  baza,  pe  langa  o  serie  de  cauze asupra carora se poate actiona sub influenta purificatoare a unui regim de reeducare, si o seama

de alte cauze, mai profunde, deprinderi dobandite sub influenta mediului in care a trait si pe care

il  va  regasi  la  iesirea  din  detentie.  Pedeapsa  a  putut  influenta  pe  infractor  facandu-l  sa  aiba  o constiinta morala mai lucida, o cunoastere mai profunda a cerintelor sociale, eventual o meserie dobandita in timpul detentiei, care sa-i asigure existenta, dar toate acestea se vor gasi intr-o zi fata in fata cu multiplele cauze care au scapat influentei transformatoare a pedepsei; in acea zi se

va da lupta intre constiinta oarecum transformata a celui ce a suferit pedeapsa si intre cauzele din mediul social care il imping, adeseori, spre fapte rele.

Functia  educativa,  care  rezulta  din  insasi  notiunea  legala  de  pedeapsa,  ca  mijloc  de corectare  si  reeducare.  Pedeapsa  influenteaza  constiinta  condamnatului,  contribuie  la  formarea unei  atitudini  de  respect  fata  de  legea  penala,  precum  si  fata  de  valorile  sociale  si  interesele


protejate de aceasta.

 Pedeapsa serveste la reinstaurarea ordinii juridice, in raport cu victima si cu grupul social, deoarece prin aplicarea efectiva a pedepsei se da satisfactie victimei, precum si colectivitatii,  evitandu-se  dezordinea  care  ar  putea  rezulta  daca  victima  sau  grupul social ar reactiona singuri;

Reinstaurarea  ordinii  juridice  se  realizeaza  prin:  a)  eliminare  temporara  a  infractorului;

b) intimidare si c) reparare a prejudiciului.

Luand  in  vedere  faptul  ca  multe  infractiuni  cauzeaza  prejudicii  materiale  victimelor, consideram ca pentru infractiunile care produc un prejudiciu material pedeapsa sa functioneze si

ca mijloc de reparare a prejudiciului.

Pentru  realizarea  scopului  sau,  pedeapsa  poate  actiona  si  prin  functia  sa  de  eliminare temporara sau definitiva a condamnatului din societate. Izolarea de societate reprezinta un soc moralmente dureros, dar necesar pentru schimbarea unei mentalitati profund antisociale si pentru

a pune la adapost societatea, cel putin temporar, impotriva periculozitatii infractorului, a carui reeducare urmeaza sa se faca, spre exemplu, in conditiile privatiunii de libertate.

Eliminarea este modalitatea sub care pedeapsa functioneaza cu maximul de intensitate in vederea apararii sociale contra infractorului. Ea consta in izolarea temporara sau permanenta de societate a acestuia, fiind impiedicat astfel, in mod fizic, sa  nu  mai  savarseasca  infractiuni; in aceasta modalitate, membrilor societatii si valorilor sociale li se garanteaza o anumita stare de siguranta pe durata izolarii infractorului.

Eliminarea  definitiva  este  posibila  in  cazurile  exceptionale  in  care  se  aplica  aceasta sanctiune.  Eliminarea  temporara  se  realizeaza  in  toate  cazurile  in  care  pedeapsa  inchisorii  se executa in locuri de detinere si ea apare ca necesara in cazul infractiunilor cu un grad ridicat de pericol social.

In  legislatiile  in  care  mai  exista  pedeapsa  capitala,  legea  penala  exercita  functia  de eliminare  a  condamnatilor  din  societate  prin  suprimarea  vietii  acestora.  Partizanii  doctrinei pozitiviste (Lombroso, Garafalo), promovand ideea apararii sociale si nu a culpabilitatii morale, pretindeau ca impotriva infractorilor considerati irecuperabili (criminali innascuti, alienati sau de obicei) sa se ia masuri de eliminare din societate. Functia de eliminare serveste atat la realizarea preventiei   speciale,   cat   si   a   preventiei   generale   prin   influentarea   pozitiva,   psihologica   a membrilor societatii spre a-i determina sa se abtina de la comiterea de infractiuni.

Functia   eliminatorie   sau   de   incapacitate.   Uneori,   cand   interesele   societatii   o   cer, condamnatul  este  eliminat  temporar  (prin  pedeapsa  inchisorii,  a  arestului)  sau  definitiv  din societate (in cazul detentiunii pe viata). Incapacitatea se manifesta prin excluderea infractorului din  mediul  criminogen,  prin  restrangerea  posibilitatilor  sau  mijloacelor  care  au  facut  posibila


savarsirea  infractiunii  (prin  privarea  de  dreptul  de  a  ocupa  anumite  functii,  persoana  nu  poate comite infractiuni de felul celor comise de persoane cu functie de raspundere sau altele).

Constrangerea,  esenta  pedepsei,  nu  realizeaza  automat  prevenirea  savarsirii  infractiunii

(scopul pedepsei), ci actioneaza prin constiinta oamenilor asupra carora se exercita (infractiunea este un act de vointa a infractorului, iar abtinerea de la infractiune constituie un act de vointa contrar),   influentand   structura   psihica   (ratiunea,   vointa,   sentimentul),   factorii   interni   care determina modul de comportare al unei persoane intr-un sens sau altul. Aceste procese psihice pot  fi  impulsionate  prin  constrangere  sa  produca  un  efect  imediat  de  intimidare,  realizand  o abtinere de la savarsirea unei infractiuni [41, p. 9] Orice pedeapsa trebuie sa fie o forta menita a preveni comiterea infractiunilor si repetarea lor, iar o pedeapsa care nu produce nici o intimidare este, implicit, lipsita de caracterul ei retributiv.

Pedeapsa functioneaza ca forta intimidanta din chiar momentul intrarii acesteia in vigoare; prin sublinierea in norma a valorilor sociale fundamentale si aratarea consecintelor vatamarii  sau punerii in pericol a acestora, pedeapsa exercita o influenta social-pedagogica importanta asupra destinatarilor  sai;  implicit,  prin  sadirea  in  constiinta  lor  a  ideii  ca  infractiunea  prejudiciaza interesele sociale vitale, ceea ce trebuie sa-i determine sa adopte o conduita conforma legii.

Sub  amenintarea  pedepsei,  majoritatea  persoanelor  care,  prin  comportarea  lor   viata dezordonata, nedisciplinata, imorala, sustragere de la indatoririle sociale etc. se afla la pragul dintre licit si ilicitul penal, de regula, se abtin de la incalcarea legii penale, limitele de pedeapsa prevazute pentru incalcarea preceptului din norma de incriminare fiind de natura sa le sperie, sa

le inspire teama, spre a-le indemna sa se abtina de la incalcarea legii, pentru a evita aplicarea pedepsei, realizandu-se astfel latura negativa a preventiei generale. Pentru ca functia intimidanta

a pedepsei sa actioneze eficient in directia preventiei generale se impune, pe de o parte, ca legea penala sa fie cat mai bine cunoscuta de toti cetatenii, iar, pe de alta parte, ca represiunea sa fie prompta si sigura. [17, p. 55]

Altfel spus, cetatenii trebuie sa stie care sunt sanctiunile la care vor fi supusi in cazul in care ar incalca legea penala si, totodata, sa fie convinsi, din exemplul altora, ca nu vor putea nici

sa  intarzie,  nici  sa  se  sustraga  de  la  aplicarea  pedepsei.  In  operatia  de  stabilire  a  pedepsei, legiuitorul este dator sa aiba in vedere ca orice pedeapsa inscrisa in lege trebuie sa fie apta de a intimida. Dar, in preocuparea sa de a asigura pedepsei un efect preventiv general, legiuitorul nu trebuie sa urmareasca a conferi pedepsei o forta intimidanta excesiv de intensa, deoarece, daca ar proceda  astfel,  ar  submina  proportia  ce  trebuie  pastrata  intre  pericolul  social  abstract  al infractiunii  si  pedeapsa  legala.  Pe  de  alta  parte,  insa,  legiuitorul  nu  trebuie  sa  prevada  nici pedepse   excesiv   de   blande,   deoarece   efectul   intimidant   al   unor   asemenea   pedepse   fiind neinsemnat,  daca  nu  chiar  nul,  repercusiunile  acestei  situatii  se  vor  rasfrange  in  mod  negativ


asupra prevenirii savarsirii de infractiuni.

Ideea ca pedeapsa indeplineste o functie de intimidare colectiva nu este acceptata de unii autori.  [82,  80]  Pe  aceasta  linie  de  gandire  s-a  sustinut,  pe  de  o  parte,  ca  forta  intimidanta  a pedepsei nu este absoluta din moment ce exista infractori care infrunta riscul unei condamnari si,

pe de alta parte, ca reducerea limitelor legale ale pedepselor prevazute pentru anumite infractiuni

nu este urmata intotdeauna de o crestere a criminalitatii. Fara a nega aceste realitati, functia de intimidare  a  pedepsei  exercitata  asupra  colectivitatii  este  confirmata  de  experienta  sociala; majoritatea absoluta a destinatarilor normei penale sunt determinati sa se abtina de la incalcarea preceptului cuprins in aceasta, tocmai prin modul in care este elaborata norma de incriminare. Intimidarea trebuie sa fie ceea ce este umbra pentru un obiect; ca si aceasta, ea trebuie sa existe, fara ca cineva sa fi intervenit la formarea ei, capatand intensitatea pe care i-o ofera lumina ce se proiecteaza din constiinta fiecarui individ.

Forta  intimidanta  a  pedepsei  se  amplifica  in  mod  considerabil  odata  cu  aplicarea  si, consecutiv, executarea pedepsei concrete. [49, p. 501] Pedeapsa inscrisa in lege sub forma unei amenintari  abstracte,  odata  concretizata  prin  hotararea  de  condamnare  are  o  puternica  valoare intimidanta, influentand eventualele tendinte spre infractiune ale cetatenilor. De mentionat, din acest punct de vedere, ca datorita cresterii criminalitatii, mai ales a celei de violenta, in ultimii

ani politica penala a multor tari, printre care si a Romaniei, se caracterizeaza printr-o continua sporire a valentelor intimidante ale represiunii. Paralel cu aceste reforme legislative, a avut loc, inspirata   de   aceeasi   idee   a   descurajarii   infractorilor,   o   reorientare   a   practicii   judiciare, concretizata in agravarea pedepselor pronuntate de instantele judecatoresti.

 Pedeapsa serveste la consolidarea fortei de intimidare pe car-e sanctiunile trebuie sa

o exercite asupra destinatarilor regulilor de drept penal, deoarece, prin aplicarea sa efectiva, pedeapsa devine exemplu pentru toti acei care ar fi tentati sa comita fapte penale.

Aceasta  functie  consta  in  influenta  pe  care  pedeapsa  aplicata  condamnatului  o  produce

asupra altor persoane care, vazand constrangerea la care este supus condamnatul, vor manifesta retinere,  abtinandu-se  de  la  savarsirea  unor  infractiuni.  Realizarea  acestei  functiei  depinde  de fermitatea  si  promptitudinea  tragerii  la  raspundere  penala  a  celor  care  au  comis  infractiuni. Aceasta  functie  decurge  din  caracterul  inevitabil  al  pedepsei  atunci  cand  a  fost  savarsita infractiunea.

Influentarea psihologica a cetatenilor (preventia generala) este determinata si de modul in care  este  aplicata  si  executata  pedeapsa.  Dar,  asa  cum  am  mai  sustinut,  pedeapsa,  prin exemplaritatea ei, nu poate deveni un instrument de reeducare folosit de membrii colectivitatii in scopuri de politica penala; altfel, ar insemna ca infractorul sa fie pedepsit nu pentru fapta comisa,

87


ci pentru a-i inspaimanta pe ceilalti.

Legiuitorul trebuie sa evite stabilirea unor pedepse excesive, altfel nu va exista o proportie intre pedeapsa si infractiunea comisa, ceea ce ar insemna sa se aplice pedepse foarte mari pentru infractiuni cu grad scazut de pericol social, iar pentru infractiuni grave legiuitorul sa fie silit sa stabileasca aceeasi pedeapsa, cum facea legiuitorul grec Dracon, amintit mai sus, pedepsind cu moartea aproape toate infractiunile.

O   pedeapsa   justa,   retributiva   va   influenta   pozitiv   membrii   societatii   care,   vazand constrangerea la care condamnatul este supus, vor fi pusi in situatia de a reflecta asupra propriei

lor  comportari  viitoare  si  de  a  decide  sa  se  abtina  de  la  savarsirea  de  infractiuni.  Realizarea acestei  functii  este  conditionata  si  de  fermitatea  cu  care  pedeapsa  este  aplicata  si  pusa  in executare, de intensitatea si generalitatea dezaprobarii moral-politice a faptei si a faptuitorului,

de  caracterul  convingator  al  pedepsei  care  trebuie  sa  reflecte,  prin  marimea  privatiunii  la  care condamnatul este supus, gravitatea infractiunii comise de acesta.

Momentul executarii pedepsei influenteaza, de asemenea, functia de exemplaritate; aceasta influentare va fi, insa, mult diminuata daca cel condamnat va fi obligat sa execute pedeapsa in conditii inumane; in acest caz, pedeapsa il va inrai pe condamnat si nu va avea efect preventiv nici pentru membrii societatii; dimpotriva, o atare executare ar putea sa perverteasca constiinta acestora si sa le sugereze tendinte antisociale.

Asadar, functia de exemplaritate consta in influenta pe care o produce pedeapsa aplicata

condamnatului asupra altor persoane, care, vazand constrangerea la care este supus condamnatul, sunt  nevoite  sa  reflecteze  asupra  propriei  lor  comportari  si  sa  se  abtina  de  la  savarsirea  de infractiuni. [24, p. 287-288]

In concluzie, pedeapsa poate avea urmatoarele functii:

       intimidare generala;

       indreptarea infractorului (corijarea sau amendarea);

       impiedicarea de a comite noi infractiuni (poate fi realizata moral, prin indreptare, sau fizic, prin izolare temporara sau eliminare definitiva);

       reinstaurarea ordinii juridice in general (fata de colectivitate) si in particular (fata de victima si cei din jurul ei);

       exemplaritate fata de infractor si de grupul social.

Toate  functiile  care  tind  sa  il  impiedice  pe  infractor  sa  mai  repete  in  viitor  conduita infractionala servesc prevenirii speciale si toate functiile care urmaresc sa impiedice tulburarea ordinii juridice de catre alte persoane decat infractorul servesc prevenirii generale.

88


Din cele expuse putem relata urmatoarele:

    Pedeapsa nu poate avea un scop in sine, anume: de a raspunde la rau cu rau, deoarece ea nu apare  dintr-o  dorinta  abstracta  de  razbunare  ori  de  a  rasplati  raul  cu  rau,  ci  dintr-o necesitate  concreta  de  a  impiedica  repetarea  faptelor  antisociale  si  de  a  apara  valorile sociale fundamentale.

    Pedeapsa poate fi corectiva numai daca este retributiva, daca tine seama de latura morala a omului, de libertatea morala a acestuia, de capacitatea sa de a-si analiza faptele si de a se hotari  pentru  o  conduita  compatibila  cu  interesele  societatii;  o  asemenea  transformare  a omului nu este posibila fara suferinta, fara remuscare pentru fapta comisa.

    Pedeapsa neavand alt fundament decat apararea sociala, finalitatea sau scopul acesteia este eminamente preventiunea.

    Pedeapsa intervine pentru a apara societatea prevenind ca infractorul sa repete faptele sale,

ca alti indivizi sa-i urmeze exemplul si ca sentimentul de revolta in constiinta membrilor societatii sa degenereze in consecinte funeste pana la manifestari de antijustitie.

    Legea penala atat a Romaniei, cat si a Republicii Moldova pune accentul pe atingerea a patru scopuri in urma aplicarii pedepsei fata de condamnat: restabilirea echitatii sociale; corectarea condamnatului; preventia speciala sau prevenirea savarsirii de noi infractiuni

din partea condamnatilor; preventia generala sau prevenirea savarsirii de noi infractiuni din partea altor persoane.

    Scopurile  pedepsei  penale  nu  sunt  izolate,  realizarea  unora  dintre  ele  presupune  in  mod necesar si atingerea altora, cel putin partial.

    Adevaratele scopuri ale pedepsii penale nu pot fi regasite decat in finalitatea legii penale insasi  care,  prin  instruirea  si  aplicarea  ei,  urmareste,  in  primul  rand,  apararea  valorilor ocrotite  de  legea  penala  impotriva  infractiunilor  prin  prevenirea  si  combaterea  acestora, prin restabilirea ordinii de drept si a echitatii sociale.

    Functiile pedepsei reprezinta mijloace de realizare a scopului acesteia si, drept urmare, au fost denumite, uneori, scopuri imediate ale pedepsei; ele reprezinta calea sau mijlocul prin care pedeapsa realizeaza, practic, acest scop, intre functie si finalitate existand un raport de

la mijloc la scop.

       In  timp  ce  asupra  infractorului  functia  intimidanta  a  pedepsei  actioneaza  direct,  datorita condamnarii  si  executarii  pedepsei,  asupra  celorlalti  membri  ai  societatii  pedeapsa  nu exercita decat o influenta difuza si indirecta: mai intai prin amenintarea pe care o prezinta simpla ei inscriere in lege, apoi prin exemplul incidentei sale concrete in cazul incalcarii efective a legii penale.





Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: Pregatitoare Cand/ cum și de ce se intampla? Roata anotimpurilor
 Brose - proiect
 Managementul Proiectelor - Controlul proiectelor, mega si micro proiecte

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 PROIECT DE DIPLOMA CHIRURGIE ORO-MAXILO-FACIALA - SUPURATIILE LOJELOR PROFUNDE DE ETIOLOGIE ODONTOGENA
 Diplomatie si conflict: relatiile internationale in timpul Primului Razboi Mondial
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”
 PROIECT DE DIPLOMA CHIMIE INDUSTRIALA SI INGINERIA MEDIULUI - TEHNOLOGIA ACIDULUI GLUTAMIC

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 Lucrare de licenta educatie fizica si sport - sistemul de selectie in jocul de handbal pentru copii de 10-11 ani in concordanta cu cerintele handbalul
 Lucrare de licenta contabilitate si informatica de gestiune - politici si tratamente contabile privind leasingul (ias 17). prevalenta economicului asupra juridicului
 LUCRARE DE LICENTA management - Impactul implementarii unui sistem de management al relatiilor cu clientii in cadrul unei societati comerciale
 LUCRARE DE LICENTA Ingineria si Protectia Mediului in Industrie - Proiectarea unui depozit de deseuri urbane pentru un oras cu 200.000 de locuitori

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat profesional informatica - evidenta spital
 ATESTAT LA INFORMATICA - Gestionarea unui magazine de confectii
 ATESTAT PROFESIONAL TURISM SI ALIMENTATIE PUBLICA, TEHNICIAN IN TURISM
 Proiect atestat electrician constructor - tehnologia montarii instalatiilor electrice interioare


Persoana fizica
Aplicarea in timp, in spatiu si asupra persoanelor a reglementarilor contraventionale
Continutul constitutiv al infractiunii de pruncucidere
ACTIUNEA PENALA SI ACTIUNEA CIVILA
Competenta instantelor judecatoresti
Definitia si natura juridica a contractelor informatice
Institutiile implicate in combaterea traficului de fiinte umane si actiuni intreprinse
Notiune , natura juridica si importanta contractului colectiv de munca

Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu

 


.com Copyright © 2014 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.