Ramurile antropologiei

Exista trei mari perspective asupra antropologiei fiecare avand pretentia, mai mult sau mai putin declarata, de a oferi o imagine generala asupra intregii problematici a omului. Prima este cea care priveste antropologia ca o stiinta sociala, alaturi de sociologie, economie, politologie, psihologie. Aceasta a dat nastere antropologiei culturale in sensul cel mai larg al cuvantului. A doua perspectiva este cea biologica. Antropologia rezultata din aceasta viziune studiaza omul si creatia lui ca un domeniu al lumii biologice si este o parte integranta a stiintelor naturii. A treia perspectiva intelege antropologia ca o parte a disciplinelor umaniste. In acest ultim caz este vorba de antropologia filosofica, ce ar putea fi definita ca studiul filosofic al omului, studiul naturii si esentei umane. Dupa Emil Cioran antropologia filosofica a aparut o data cu incercarea omului de a-si intelege destinul sau, deci, „cand omul sustras asimilarii naive in obiectivitate s-a diferentiat de lumea inconjuratoare devenind totodata, constient de aceasta diferentiere”.

Cursul de fata priveste studiul omului din una din perspectivele mentionate, pe care o consideram fundamentala, adica aceea a antropologiei culturale in sensul cel mai larg al cuvantului. Pentru cultura in general Edward Burnet Tylor a dat o definitie cu valoare canonica: „ansamblul complex care include cunostintele, credintele, arta, moravurile, dreptul, obiceiurile precum si orice inclinatie sau experienta dobandita de om ca membru al societatii”. Astfel cultura este o realitate a carei existenta este inerenta conditiei umane colective, ea este un atribut distinctiv al acesteia, o caracteristica universala, cultura opunandu-se in aceasta privinta naturii.

In literatura de specialitate exista mai multe cai ce duc la determinarea ramurilor antropologiei, fiecare particularizata prin anumite trasaturi.

a). Prima varianta are trei nivele. La primul nivel este antropologia culturala, inteleasa ca antropologie generala. Pe al doilea nivel se inscriu doua ramuri fundamentale: antropologia fizica, numita si biologica si a doua ramura antropologia socio-culturala sau culturala. Trebuie mentionat faptul ca termenul de antropologie sociala este preferat de antropologii britanici celui de antropologie culturala venit dinspre antropologia americana. Al treilea nivel pleaca din antropologia socio-culturala si se constituie din trei subdiscipline: arheologie, antropologie lingvistica si etnologie.

b). A doua varianta promoveaza o ramificare a antropologiei tot pe trei nivele. Pe primul se afla antropologia culturala privita ca antropologie generala. Pe al doilea nivel disciplinele particulare sunt: arheologia, antropologie fizica, antropologie lingvistica si antropologie culturala. Pe al treilea nivel se afla doua subdiscipline ale antropologiei culturale propriu-zise: etnografia si etnologia.

c). A treia varianta ce duce dinspre antropologie spre ramurile sale are doar doua nivele. Pe primul nivel este antropologia culturala generala, pe al doilea fiind antropologiile particulare: antropologia fizica, arheologia, antropologia lingvistica, antropologia culturala in sens propriu-zis si antropologia aplicata (introducerea antropologiei aplicate le readuce pe primele la un statut teoretic).

1. Antropologia fizica sau biologica

Antropologia fizica reprezinta studiul umanitatii ca fenomen biologic. Antropologii acestei ramuri studiaza specimene atat vii cat si moarte. Cercetand ramasitele fosile ale stramosilor ei pot raspunde la intrebari precum: cand anume stramosii nostri au inceput sa umble in pozitie verticala, la ce stadiu al existentei lor oamenii au ajuns sa aiba creierul de proportiile actuale etc. O imagine completa a vietii duse de stramosii nostri, si cum si de ce au evoluat acestia presupune ca antropologia fizica sa solicite si ajutorul altor discipline.

In acest sens trebuie mentionata paleoantropologia specializata in studiul societatilor vechi umane si preumane, care asigura date si despre plantele si animalele de demult. Osteologia adica studiul oaselor, ii ajuta pe paleoantropologi sa examineze cutiile craniene, dintii si oasele pentru a identifica stramosii omului si a trasa modificarile survenite in anatomia acestora. Antropologii fizici sunt ajutati si de catre geologie. Ea reconstituie conditiile fizice si climatice ale timpurilor in care au trait cei despre care stim ceva doar prin intermediul ramasitelor osoase. Arheologia, la randul ei asigura informatii referitoare la uneltele, gospodariile si la alte ramasite materiale ale stramosilor nostri.

Alti antropologi fizici sunt specializati in investigarea diversitatii biologice ale populatiilor moderne. Exemplu: studiaza caracteristici vizibile, cum sunt culoarea pielii si textura parului; pot studia de asemenea trasaturi ce nu sunt vizibile, cum sunt grupa sanguina si genele. De asemenea, ei pot studia si ajustarile biologice pe care oamenii le suporta sub influenta mediului inconjurator.

O ramura majora a antropologiei fizice aparute recent (1950) este primatologia. Ea este studiul maimutelor mari; unii primatologi pun accent pe studiul biologiei primatelor, dar cei mai multi dintre ei sunt specializati in investigarea comportarii sociale a primatelor.

2. Antropologia culturala

In timp ce antropologia fizica este indreptata spre studiul bazei biologice a conditiei umane, antropologia culturala se concentreaza in directia studiului mostenirii sociale a umanitatii. Toate aspectele existentei umane, ce sunt transmise prin experienta sociala si culturala, mai degraba decat prin gene, tin de domeniul antropologiei culturale.

Vorbind despre continutul antropologiei culturale propriu-zise este necesar sa tinem cont de faptul ca aceasta disciplina are 2 sub-ramuri, si anume etnografia si etnologia. Etnografia se refera la strangerea datelor de teren despre cultura, in deosebi despre cea traditionala. Cercetarile sunt efectuate intr-o cultura particulara sau intr-o regiune sau zona particulara. Etnologia este cea care examineaza si compara rezultatele etnografiei, etnologii incercand sa identifice si sa explice diferentele si similaritatile culturale, sinteza fiind facuta de antropologia culturala (Claude Levi-Strauss le considera etape ale aceleasi cercetari).

3. Antropologia arheologica

Antropologia arheologica reconstruieste, descrie si interpreteaza comportamentele umane si modelele culturale prin analiza ramasitelor materiale, fiind centrata cu predilectie pe studiul preistoriei, adica a perioadei premergatoare inventiei scrisului (cca 4000 ani i.H.).

In ultimul timp se vorbeste de o ramura aparte a antropologiei arheologice care se ocupa cu studiul situatiei actuale a societatilor. Disciplina a capatat numele de garbologie (garbage = gunoi). Antropologii acestei noi discipline isi propun sa analizeze ramasitele consumului oamenilor contemporani, pentru a-si da seama de ceea ce au facut efectiv oamenii, de ce au consumat efectiv, de cursul gospodariei oamenilor.

O alta ramura a antropologiei arheologici este cea care se ocupa cu studiul ramasitelor lucrurilor confectionate de oameni (artefacte – pe linia arheologiei ceramice).

In cadrul antropologiei arheologice se distinge prezenta unei discipline numite ecologie care este studiul interrelatiilor dintre fiintele vii si mediul lor inconjurator. Organismele si mediul inconjurator impreuna constituie un ecosistem. Ecologia umana studiaza ecosistemele ce includ oamenii, accentuand caile prin care oamenii influenteaza natura, iar natura influenteaza organizarea sociala si valorile culturale. O subramura a ecologiei este paleoecologia ce isi orienteaza atentia inspre ecosistemele din trecut.

4. Antropologia lingvistica

Este un lucru greu de aproximat cand hominizii au inceput sa vorbeasca, insa stim ca in urma cu mii de ani au luat fiinta limbi bine dezvoltate, complexe din punct de vedere gramatical. Antropologia lingvistica studiaza variatia limbajelor in timp si in spatiu. Dintre temele ce au preocupat exponentii acestui domeniu al cercetarii antropologice se remarca: analiza vocabularului in vederea decelarii structurii sale, conditionarile sociale ale variatiilor limbilor, subiectii vorbitori, strategiile discursive si constructia sensului.