Dreptul geto-dac

Dreptul geto-dac

Dupa constituirea statului geto-dac s-a format si dreptul geto-dac alcatuit din norme juridice care au luat locul vechilor cutume sau obiceiuri juridice din epoca prestatala. Dreptul geto-dac s-a constituit pe trei cai:

Unele dintre vechile obiceiuri sau cutume nejuridice ale epocii prestatale si anume acelea care s-au dovedit utile clasei sociale care asigura conducerea au fost dotate cu o sanctiune statala, devenind juridice. Spunem ca ele au fost sanctionate de stat.

In noul context economico-social marcat de existenta statului prin comportamente si deprinderi repetate se formeaza si sunt sanctionate noi obiceiuri juridice.

Pe langa dreptul nescris sau cutumiar in statul geto-dac a fost elaborat si un sistem de legi scrise care nu ne-au parvenit pe cale directa, dar pe care autorii antici il mentioneaza si anume Strabon si Iordanes, care afirma ca legile geto-dace au fost elaborate in timpul domniei regelui Burebista, acesta pretinzand ca i-au fost precizate de zei, iar aceste legi s-au transmis din generatie in generatie pana in vremea lui Iordanes, adica secolul al VI-lea d.Hr. Prin aceste legi nu s-a realizat o simpla codificare a obiceiurilor pentru ca, spun autorii mentionati, acele legi contin porunci ale regelui, prin urmare ele cuprind norme de drept noi. In mod deliberat regele Burebista a recurs la autoritatea religiei pentru a se face ascultat de popor si pentru a dubla autoritatea de stat cu autoritatea religiei in vederea asigurarii respectarii legilor. Institutiile dreptului geto-dac nu ne sunt cunoscute in detaliu pentru ca textele vechilor legi nu ne-au parvenit in mod direct, insa ele pot fi reconstituite in linii generale pe baza unor izvoare istorice indirecte si pe baza urmelor  pe care aceste institutii le-au lasat asupra dreptului de mai tarziu.

Cea mai importanta institutie a dreptului geto-dac este institutia proprietatii. In materia proprietatii geto-dacii au cunoscut doua forme de proprietate. Proprietatea privata a stapanilor de sclavi si proprietatea comuna devalmasa a obstilor satesti sau teritoriale.

Proprietatea privata este atestata de Criton (autor antic), care mentioneaza ca in statul geto-dac existau mari proprietari de pamanturi si vite. Pe de alta parte, vanzarea sclavilor de origine geto-daca pe pietele imperiului roman era o practica frecventa pe pietele de sclavi ale Imperiului Roman. Din aceste relatari se desprind doua conditii:

obiectul proprietatii private il constituie: pamantul, vitele si sclavii;

titularii dreptului de proprietate erau tarabostii.

Existenta celei de a doua forme de proprietate (comuna devalmasa) este atestata de odele poetului roman Horatiu. Potrivit informatiei desprinse din aceste versuri, pamanturile desprinse din proprietatea obstei nu erau impartite, ci se aflau in proprietatea comuna devalmasa a membrilor obstei. Cultivarea acestor terenuri se facea in baza sistemului asolamentului, adica pamantul obstei era impartit in loturi atribuite membrilor obstei prin tragere la sorti. In anul urmator se proceda la o redistribuire a loturilor de cultura printr-o noua tragere la sorti, deci folosinta unui lot e individuala. Proprietatea comuna se extinde si asupra recoltelor. Procedeul redistribuirii prin tragere la sorti era supravegheata de arendasi, tot acestia fiind cei care strangeau impozitul cuvenit statului din recolte.

O alta institutie a statului geto-dac este cea a casatoriei. In aceasta materie, Herodot preciza ca la traci casatoria imbraca forma unui contract de cumparare a femeii de catre sot de la parintii acesteia, si tot Herodot mentioneaza pozitia inferioara a femeii in raport cu sotul, situatie pe care o confirma poetul Ovidiu care descrie muncile casnice grele ce reveneau in sarcina sotiei geto-dace. Poetul Horatiu, referindu-se si el la familia geto-daca arata ca geto-dacii erau monogami si mentiona totodata existenta la geto-daci a dotei sau zestrei. Caracterul traditional al acestei institutii este argumentat lingvistic prin pastrarea in vocabularul de baza al limbii romane a termenului de sorginte geto-daca, acela de zestre, alaturi de termenul de origine romana, acela de dota. Precizeaza Horatiu in odele sale ca principala dota a femeii geto-dace era virtutea acesteia.

In materia dreptului penal, principalele institutii ale dreptului geto-dac vizau apararea statului si a proprietatii private. Mentiuni complete avem numai in privinta adulterului, despre care Horatiu in odele lui mentiona ca se pedepsea cu moartea.

Pe planul dreptului procesual, desi sarcina justitiei a fost preluata de organele de specialitate ale statului, in anumite cazuri, in special in cazurile de vatamare corporala, se utiliza vechiul sistem al razbunarii sangelui - forma de justitie privata.

Judecarea proceselor constituia o preocupare a conducerii statului geto-dac si in acest sens se mentioneaza ca marele preot Comosycus care detinea totodata calitatea de rege, era judecator suprem. Nu stim deci daca el era judecator suprem in virtutea calitatii de rege sau in virtutea calitatii de mare preot. Peotul Ovidiu ne relateaza ca pentru solutionarea anumitor litigii era utilizata o alta forma de justitie privata si anume duelul judiciar.

Pe planul dreptului international exista anumite referiri la rolul pe care preotii geto-daci il jucau in cadrul ceremonialului care insotea incheierea tratatelor internationale, asemanator rolului jucat de preotii romani in aceeasi materie.