Propuneri de perfectionare a calculului si urmaririi costurilor de productie in intreprinderile constructoare de masini

Propuneri de perfectionare a calculului si urmaririi costurilor de productie in intreprinderile constructoare de masini

1. Aplicarea metodei normative de calcul si urmarire a costurilor de productie

Pentru inlaturarea neajunsurilor existente datorita aplicarii metodei de calculatie pe comenzi, o masura importanta care poate fi luata de intreprindere se refera la folosirea metodei normative pentru calculul si urmarirea costurilor. Metoda actuala de calcul poate fi utilizata in continuare (in paralel), alaturi de metoda normativa in cadrul unui sistem unitar, astfel incat compartimentele de specialitate din intreprindere si conducerea acesteia sa poata lua cele mai adecvate decizii in domeniul costurilor de productie.

Lipsurile actualei metode de calcul si urmarire a costurilor au fost aratate anterior si in mare parte pot fi inlaturate prin aplicarea metodei normative, pentru care compartimentele de specialitate trebuie sa elaboreze urmatoarele grupe de lucrari:

determinarea costurilor si cheltuielilor normative de baza (sau de pornire);

actualizarea periodica prin recalcularea cheltuielilor si a costurilor normative de baza si obtinerea costurilor normative curente;

stabilirea, evidenta si analiza operativa a abaterilor cheltuielilor efective fata de cheltuielile normative curente;

determinarea costurilor efective ale productiei.

Avand in vedere avantajele acestei metode, se prezinta in continuare cateva posibilitati de aplicare a ei, cu exemple concrete. In aplicarea metodei intreprinderea trebuie sa urmareasca etapele prezentate in acest capitol.

1.1. Calculul costului normat complet

Costul normat se stabileste prin insumarea cheltuielilor normate directe pe fiecare produs (reper) si a cheltuielilor indirecte care se repartizeaza pe produs cu ajutorul cheilor de repartitie.

Pentru stabilirea costului normat pe produs se folosesc articolele de calculatie cunoscute.

In tabelele 8 si 9 sunt prezentate (cu titlu de exemplu), elementele necesare determinarii costului normativ la produsele fabricate.

Tabelul 8 Determinarea costului normativ la produsul: Presostat cu 2 microintrerupatoare

Tabelul 9 Determinarea costului normativ la produsul: Manometru f60

Determinarea costului normativ, asa cum s-a aratat, trebuie facuta inaintea inceperii anului de plan pentru toate produsele prevazute in programul de productie. Pentru acele produse care apar in cursul anului trebuie stabilite costuri normative inainte de lansarea lor in fabricatie. Dupa stabilirea costului normat intreprinderea poate face comparatie intre acesta si costul planificat.

1.2. Determinarea si analiza abaterilor

Stabilirea abaterilor de la cheltuielile normate are o mare importanta in cunatificarea cu exactitate a costului efectiv. Abaterile pot fi urmarite in functie de cauzele care le-au generat. Cunoscandu-se categoriile de abateri si dimensiunea lor, conducerea intreprinderii poate lua decizii fundamentate in directia reducerii costurilor sau pentru stabilirea preturilor de productie. In continuare se prezinta principalele categorii de abateri care pot interveni si modul lor de stabilire, cu exemplificari la anumite produse.

a) Determinarea si analiza abaterilor din modificari de norme si preturi la materii prime si la materiale directe

Pentru materii prime si materiale directe se poate folosi 'fisa limita de consum de materiale', in care sunt inscrise elementele necesare pentru stabilirea abaterilor de la normele de consum.

Pentru a scoate mai bine in relief aceste abateri se poate utiliza un formular ca cel prezentat in tabelul nr. 10.

Tabelul 10   Evidența modificarilor de norme la produsul.

In mod asemanator se pot inregistra: si abaterile din modificari de preturi. Aceste documente trebuie transmise tuturor compartimentelor interesate.

In situatia actuala modificarile de norme si de preturi se inregistreaza direct pe documentatia tehnica folosita de intreprindere (exemplu: fisa tehnologica), care nu exista la toate compartimentele interesate in legatura cu evidenta abaterilor amintite.

In cadrul intreprinderii desi se cunosc modificarile de norme si preturi care apar la materiile prime si la materialele directe, acestea nu sunt reflectate in documente sintetice, pe baza carora sa se ia decizii corespunzatoare si cu ajutorul carora sa se asigure o informare corespunzatoare a tuturor celor interesati. Din aceasta cauza, prelucrarea si analiza acestor abateri se face cu dificultate.

La o serie de produse analizate apar anumite modificari de norme care nu inregistreaza undeva intr-un document separat.

Intreprinderea trebuie sa urmareasca si abaterile de la materialele normate provocate de anumite rebuturi, de folosirea necorespunzatoare a unor utilaje, de nerespectarea anumitor procese tehnologice si de folosirea unor materiale necorespunzatoare.

In acest sens sefii de ateliere trebuie sa intocmeasca situatii operative cu abaterile respective.

b) Determinarea si analiza abaterilor din modificari de norme si tarife de salarii directe

Modificarile de norme si tarife la manopera care intervin pot fi inregistrate in anumite situatii ca cele prezentate in tabelul 11 , unde s-au dat cateva exemple, folosind date din intreprindere.

Tabelul  11 Situatia modificarilor de norme si tarife la produsul:

Dispozitiv pentru rectificat

Pe baza analizei datelor prezentate in tabelul 9 se poate determina economia de timp pe produs. Aceasta informatie oferita de documentul centralizator propus poate fi folosita pentru analize mai complexe la nivelul intreprinderii.

In scopul evidentierii cauzelor care au dus la abateri de la manopera, sectiile de productie pot utiliza situatii adecvate, din care sa reiasa si alte cauze care au provocat abateri, in afara modificarilor de norme sau tarife.

Folosind datele primite de la sectii si ateliere, compartimentele de specialitate pot intocmi centralizatoare cu abaterile de la cheltuielile directe in care sa se mentioneze si cauzele acestora. Se pot analiza astfel unele posibilitati de eliminare a diferitelor cauze, in afara celor prevazute, care duc la abateri ce nu avantajeaza firma.

c) Determinarea si analiza abaterilor de la cheltuielile indirecte
Datorita sistemului actual de evidentiere (inregistrare) a acestor cheltuieli, abaterile se pot stabili lunar, trimestrial si, deci, masurile care pot fi luate pe baza acestor abateri au si ele un caracter periodic. Pentru a stabili nivelul normat la aceste cheltuieli, fiecare sectie, atelier, compartiment trebuie sa primeasca o 'fisa plafon' pentru anumite cheltuieli indirecte asupra carora se poate organiza un control operativ.

Se poate utiliza sistemul de urmarire a abaterilor de la aceste cheltuieli dupa modelul celui prezentat la punctul b.

d) Stabilirea costului efectiv

Pentru determinarea costului efectiv se foloseste relatia: C_ef = C_n ± A ± M, in care:

C_ef = costul efectiv

C_n = costul normativ

A = abaterile de la normele curente, din diferite cauze

M = modificarile de norme

Pentru stabilirea costului efectiv intreprinderea poate folosi o situatie de tipul celei prezentate in tabelul nr. 12.

Folosind metoda expusa paralel cu metoda pe comenzi se pot face o serie de comparatii si in acelasi timp se informeaza operativ factorii interesati in domeniul costurilor. Creste operativitatea in raportarea cheltuielilor, se mareste gradul de raspundere a compartimentelor care participa direct la realizarea produselor si se asigura o rigurozitate mai mare in stabilirea si urmarirea costului la fiecare produs si la fiecare sectie.

Tabelul 12 Calculul costului efectiv pentru produsul

2. Repartizarea cheltuielilor cu intretinerea si functionarea utilajelor din sectii dupa criterii mai exacte (riguroase

In cadrul intreprinderii nu se evidentiaza separat aceste cheltuieli pe fiecare produs. Ele sunt repartizate in costul unitar al produselor o data cu cheltuielile generale ale sectiei, folosindu-se un coeficient unic de repartizare. Deoarece se poate aplica fara dificultate procedeul repartizarii C.I.F.U. in functie de numarul de ore de functionare a utilajelor la diferite produse si de costul unei ore de functionare, consideram oportun si necesar ca intreprinderea sa utilizeze aceasta metoda.

Prin actuala modalitate de repartizare a C.I.F.U. se deformeaza costul unitar, deoarece la anumite produse la care unele utilaje nu au fost folosite se repartizeaza C.I.F.U. aferente acestora si se incarca artificial costul unitar.

Folosind date din cadrul intreprinderii, in tabelul nr. 13 se da un exemplu de calcul al C.I.F.U. in ideea generalizarii acestui procedeu la toate sectiile de productie.

Cunoscandu-se costul unei ore de functionare pe fiecare grupa de masini (utilaje) si timpul necesar pentru realizarea fiecarui produs, se poate repartiza direct pe produs cheltuiala cu intretinerea si functionarea utilajelor respective.

In tabelul nr. 15 sunt prezentate elemente care se refera la cateva produse din intreprindere.

Tabelul 13 Calculul cheltuielilor cu intretinerea si functionarea utilajelor (exemplu)

Explicatii: Timpul necesar pentru realizarea productiei se determina cu ajutorul datelor din tabelul nr. 13. Reiese ca au fost analizate anumite utilaje si, deci, cheltuielile cu intretinerea si functionarea nu reprezinta totalul acestora la nivelul atelierului. Acestea au fost colectate din documentele intreprinderii.

Pe baza datelor din tabelul nr. 13 si a timpului de prelucrare prezentat in tabelul nr. 15 pentru fiecare produs din grupa luata spre analiza se determina cheltuielile care revin pe produs cu intretinerea si functionarea utilajului.

Acestea sunt prezentate in tabelul nr. 14.

Reiese ca se pot stabili exact cheltuielile pentru fiecare utilaj, care pot fi repartizate pe produs in scopul stabilirii riguroase a costului unitar. Sistemul propus necesita calcule mai multe fata de situatia existenta insa permite calculul costului pe produs cu multa rigurozitate.

Tabelul 14 Cheltuieli cu intreținerea și funcționarea ce trebuie repartizate pe produs

Suma ramasa nerepartizata asupra produselor se va repartiza pe comenzi in functie de numarul de ore lucrate de fiecare tip de utilaj.

3. Stabilirea mai exacta a amortizarii utilajelor direct productive pe fiecare produs la care acestea lucreaza

Dupa cum se stie, amortizarea elementelor de capital fix se repartizeaza pe produse folosindu-se criteriile cunoscute, adica cu ajutorul unor chei de repartizare.

In cadrul intreprinderii amortizarea se repartizeaza pe produs o data cu cheltuielile generale ale sectiei sau cu cheltuielile generale ale intreprinderii, folosindu-se o cheie unica de repartitie.

Acest mod de stabilire a cheltuielilor cu amortizarea pe produs prezinta unele dezavantaje, printre care:

se incarca costul unor produse cu amortizarea anumitor utilaje care nu au participat la realizarea produselor respective;

se deformeaza rentabilitatea anumitor produse;

folosindu-se o cheie unica de repartizare nu se stimuleaza diferentiat sectiile, atelierele si alte verigi de productie pentru utilizarea mai rationala a utilajelor in scopul reducerii amortizarii pe produs.

Repartizarea directa a amortizarii utilajelor productive pe produsele la care acestea lucreaza permite determinarea mai exacta a costului unitar si nu prezinta grad de dificultate ridicat.

Pentru aceasta trebuie parcurse urmatoarele etape:

a) determinarea cheltuielilor cu amortizarea pe ora de functionare a utilajelor.

Pentru aceasta trebuie sa se cunoasca urmatoarele date:

productia ce trebuie realizata din fiecare produs;

timpul de prelucrare pe fiecare produs la fiecare utilaj;

numarul de utilaje si timpul disponibil al acestora.

In tabelul nr. 15 se prezinta elemente cu ajutorul carora se poate stabili amortizarea orara.

Tabelul 15

Se pot stabili cheltuielile cu amortizarea pe ora de functionare (a) la fiecare utilaj si pe total, cu ajutorul formulei:

in care:

F_a = fondul de amortizare pe fiecare utilaj

T_n = timpul necesar pentru prelucrarea produselor.

In calcule s-a folosit timpul efectiv lucrat de utilajele analizate. La aceleasi rezultate se ajunge daca se determina amortizarea pe o ora timp disponibil si se corecteaza cu gradul de incarcare a utilajelor.

Stabilirea cheltuielilor cu amortizarea pe fiecare produs in functie de timpul de prelucrare se poate face cu ajutorul relatiei:

in care:

a* = amortizarea pe fiecare produs

t _pi = timpul de prelucrare la produsul respectiv cu utilajul 'i'

a_i = amortizarea orara determinata la utilajul 'i'

Folosind rezultatele din tabelul nr. 15 se pot determina cheltuielile cu amortizarea pe fiecare produs, conform modelului din tabelul nr. 16.

Tabelul nr. 16 Cheltuieli cu amortizarea ce revin pe fiecare produs

Solutiile propuse vor permite repartizarea amortizarii dupa modelul cheltuielilor directe.

Repartizarea amortizarii aferente capitalului fix care nu participa direct la realizarea produselor se poate face dupa procedeul actual.

4. Stabilirea nivelului cheltuielilor privind consumul de materii prime si materiale directe

Aceasta planificare poate fi abordata in legatura cu trei categorii de cheltuieli, dupa cum urmeaza.

Planificarea acestor cheltuieli se face pe baza consumurilor specifice la fiecare materie prima si pe produs, dupa metodologia cunoscuta. In cadrul intreprinderii nu exista insa o situatie centralizatoare a acestor cheltuieli care sa permita identificarea operativa a lor pe sectii, ateliere si produse.

In acest sens, consideram ca evidentele folosite de intreprindere permit intocmirea unei situatii (dupa modelul propus in tabelul 17), care sa cuprinda elemente utile.

Tabelul 17

Situatia prezentata in tabelul 16 ar permite conducerii intreprinderii si factorilor interesati sa elaboreze analize mai complete in legatura cu cheltuielile materiale.

Din analiza succinta in legatura cu acest aspect reiese ca exista unele produse lansate in fabricatie pentru care nu sunt stabilite consumuri tehnologice. Acestea se stabilesc uneori dupa ce are loc incheierea comenzii, fapt care duce la o evaluare necorespunzatoare a efortului depus de fiecare veriga de productie si creeaza, in acelasi timp, posibilitatea formarii unor rezerve artificiale la nivelul acestora.

La nivelul sectiilor de productie se poate utiliza o situatie care sa prezinte in orice moment informatii centralizate despre consumurile de materii prime si materiale directe. In tabelul nr. 18 se prezinta principalele elemente ce trebuie cuprinse in aceasta situatie (exemplu).

Tabelul 18 Centralizator privind materiile prime si materialele directe

5. Planificarea cheltuielilor de transport-aprovizionare

Se face o planificare globala a acestor cheltuieli, incluzandu-se in cheltuielile generale ale intreprinderii.

Se constata ca nu se stabilesc cheltuieli de transport-aprovizionare pe grupe de materiale in functie de planul de aprovizionare.

Datorita acestui mod de evidentiere a cheltuielilor de transport aprovizionare, nu se poate face o repartizare riguroasa a lor pe produse.

Pentru atingerea acestui obiectiv consideram ca este indicat ca cheltuieli de transport-aprovizionare (din datele intreprinderii rezulta ca au o pondere insemnata in costul de productie) sa fie evidentiate separat, dupa modelul din tabelul nr. 19.

Evidentierea cheltuielilor de transport-aprovizionare dupa modelul din tabelul nr. 19 creeaza posibilitatea repartizarii acestora pe produse care intra in profilul intreprinderii si sunt trecute in planul de productie.

Tabelul 19 Cheltuieli de transport-aprovizionare pe anul

Repartizarea acestor cheltuieli se poate face cu ajutorul unei chei de repartitie (k) calculata astfel:

in care:

C_t.a. = cheltuieli de transport-aprovizionare totale;

M_f = valoarea materialelor planificate la pret de facturare.

In anumite situatii, cand diferite materii prime au pondere ridicata in planul de aprovizionare al intreprinderii, aceasta cheie se poate determina pe grupe de materiale.

6. Planificarea cheltuielilor pentru activitatile auxiliare

Aceste cheltuieli se includ in cheltuielile comune ale sectoarelor de productie principale (prelucrari mecanice, montaj sectia de pile si raspile etc), in cheltuielile generale ale intreprinderii, in cheltuielile de desfacere si uneori in cheltuielile de aprovizionare.

Cheltuielile respective se urmaresc analitic de fiecare sectie auxiliara si sunt centralizate la nivelul intreprinderii. Pentru o repartizare mai corecta a acestor cheltuieli pe categoriile aratate se poate folosi de catre intreprindere un centralizator ca cel din tabelul 20.

Tabelul 20 Cheltuielile activitaților auxiliare

7. Repartizarea cheltuielilor de transport-aprovizionare și desfacere direct pe produs

Asa cum s-a aratat in acest capitol, cheltuielile de transport-aprovizionare se planifica global, acestea fiind incluse in cheltuielile generale ale intreprinderii. Pentru o repartizare mai corecta a acestor cheltuieli pe produse sau pe grupe de produse (materiale), acestea trebuie evidentiate si repartizate dupa sistemul prezentat in tabelul 7.

Cunoscandu-se cheltuielile de transport si aprovizionare pe fiecare produs se poate face un calcul normativ mai exact si se creeaza o baza pentru determinarea costurilor in anul viitor, in, conditiile stabilitatii nomenclaturii productiei si a furnizorilor de materii prime si materiale.