Gandirea si practica politica romaneasca in perioada feudala de la inceputul secolului XVII

Gandirea si practica politica romaneasca in perioada feudala de la inceputul secolului XVII

Oranduirea feudalismului apare si se cristalizeaza in spatiul carpato-danubiano-pontic la sfarsitul secolului XVII si inceputul secolului XVIII, o data cu incheierea procesului de formare a poporului roman si a limbii romane. Dezvoltarea sociala, economica si politica a societatii din spatiul carpato-danubiano-pontic, unificarea cnezatelor si voievodatelor vor conduce la crearea in cursul secolului al XIV-lea a trei tari romanesti: Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania.

Cu toate greutatile intampinate, presiunile imperiilor si regatelor vecine, faramitarea teritoriala, in cele trei state romanesti se vor constitui structuri, institutii politice si o data cu acestea si gandirea si practica politica. Aceasta nu inseamna ca pana la acea data, in spatiul carpato-danubiano-pontic nu au existat institutii politice, viata si gandirea politica. Dimpotriva, inca din Antichitate au existat importante formatiuni statale cu o intensa si activa viata politica.

Asezate la intersectia a doua mari culturi si civilizatii, cea romano-catolica de factura occidentala si cea bizantina de natura rasariteana, acestea vor constitui importante surse pentru creatiile romanesti, contribuind in mare masura la evolutia culturii si civilizatiei autohtone.

In cadrul culturii feudale romanesti, pe langa cea teologica ortodoxa, se va naste si o cultura laica cu puternice conotatii istorice dar si politice. Ea va reflecta si promova proncipalele evenimente si momente ale istoriei poporului nostru, fiind in acest timp promotorul principalelor sale valori si obiective politice cum ar fi: lupta pentru dezvoltarea libera, independenta, unitatea si continuitatea poporului roman in spatiul capato-danubiano-pontic, latinitatea sa si existenta acelorlasi radacini istorice, lupta pentru apararea finite nationale statale.

Cultura feudala romaneasca a cunoscut o varietate de moduri de exprimare si de promovare. Dintre aceste forme ,cele mai importante au fost:

1. Curtea Domneasca
2. Biserica si manastirile sale
3. Literatura populara orala si scrisa
4. Cronicile anonime ale secolului XV-XVI
5. Programele politice si ideologice ale unor mari rascoale taranesti sdin cursul secolului XVI si XVIII

Curtea domneasca

Constituirea statelor feudale, evolutia vietii sociale, economice si politice vor determina crearea unor curti domnesti in toate cele trei tari romesti: la Campulung pe Arges, Targoviste, Suceava, Iasi, Alba-Iulia. Acestea erau in primul rand capitalele politice ale tarilor, centrul vietii politice si administrative. Aici se aflau principalele institutii politice (domnia si sfatul boieresc), tot aici se elaborau si se luau principalele decizii politice, se primeau solii, se incheiau tratate, aliante politice si matrimoniale cu scop politic.

Curtea constituia in acelasi timp si scoala de formare a viitorilor oameni politici ai tarii, simbolul puterii si stralucirii acesteia. De aceea in acestea s-au realizat impresionante constructii edilitare cu decoratiuni artistice, realizate de mesteri straini, dotate cu mobilier de interior care exprima stilul epocii, adus din afara tarii. Astfel curtea realizeaza nu numai o functie politica ci si una ideologica, ea simboliza puterea domneasca atat fata de marea boierime si marea populatie cat si fata de puterile vecine.

Biserica

Biserica a constituit un important factor, a fost instituita in sprijinirea, crearea si raspandirea culturii medievale romanesti, atat teologice cat si laice. Alaturi de domnie, ea a avut in rol important in lupta pentru mentinerea statelor feudale, pentru respingerea fortelor straine care incercau sa impuna catolicismul sau islamismul ca prim pas in desfiintarea entitatilor statale.

Credinta ortodoxa a fost cea care a coagulat societatea romaneasca, i-a asigurat unitatea dar si identitatea neamului romanesc. De asemenea, sub premisele ortodoxismului s-a realizat mobilizarea neamului romanesc in mentinearea formatiunilor statale, autonomiei si independentei.

Spre deosebire de Apus, unde intre puterea laica si Biserica s-a desfasurat o puternica lupta pentru intaietate, in tarile romane vom asista, dimpotriva la colaborarea si cooperarea dintre domnie si Biserica, mai mult chiar, la acceptarea puterii dominatiei Bisericii din partea puterii domnesti.

Acest fapt a fost determinat de urmatorii factori:

1.in tarile romane Biserica nu a reusit sa se impuna ca un partener egal sau coparticipant la viata politica. Dimpotriva prerogativele politice ale bisericii romanesti au fost minore, mai mult simbolice. Chiar daca mitropolitul acorda binecuvantarea domnului la inscaunare, acest fapt tinea mai mult de simbolistica politica; seful Bisericii nu putea sa aiba nicio contributie la desemnarea domnului. Desi facea parte din Sfatul domnesc, mitropolitul era asemanat cu marii boieri, neavand fata de ei nicio prerogativa in plus.

2.in tarile romane Biserica nu a reusit sa-is creeze proprietati, o situatie economica care sa-i permita independenta fata de puterea politica sau sa-si creeze acele resurse care sa-i permita sa se opuna cu forta puterii etatice.

Acest fapt s-a datorat principiului feudalismului de stapanire a pamantului. In calitatea sa de domn, acesta era unicul si superiorul stapanitor al pamanturilor. In baza acestui principiu el putea sa deposedeze de proprietati pe feudalistii laici ecleziastici..Mai mult, in perioada feudala, in tarile romane Biserica nici n-a avut in sensul real al termenului, proprietate, ci ea primea danii de la domni, mari boieri sau tarani care puteau fi retrase de acestia sau de urmasii lor.

3.pericolul exercitat de catolicism si islamism a determinat biserica ortodoxa sa-si caute sprijinul, alianta in puterea domneasca. Convergenta interioara a facut ca acestea sa colaboreze, sa coopereze.

Manastirile au constituit principalele institutii ale Bisericii ortodoxe, de fapt acestea erau forma privata a Bisericii romanesti. Ele au fost importante centre de cultura teologica si laica, scoli, ateliere de creatie, tipografii. Aici s-au tradus lucrarile teologice dar si scrierile lui Aristotel, Platon sau ale juristilor romani. Acii se pregateau viitorii slujitori ai curtii domnesti, invatau sa scrie si sa citeasca, manastirile fiind primele scoli populare. Tot aici oameni de cultura ca Grigore Tandrea sau Filoftei Monahul au instalat primele tiparituri care au produs si au raspandit cultura romaneasca in toate cele trei tari romanesti.

Cronicile anonime dupa modelul curtilor europene occidentale, incepand cu secolul al XV-lea la portile unor domnitori cum au fost Vlad Tepes, Stefan cel Mare sau Mircea cel Batran au fost adusi cronicari, scriitori, ei fiind insarcinati cu elaborarea unor lucrari, cronici privind domnia acestora.

Scriind la porunca domnitorilor, cronicile acestea sunt strabatute de un puternic partizanat dominat de autocratismul domnesc. In conceptia acestor cronicari, domnul este unicul conducator al statului, reprezentantul lui Dumnezeu pe pamant, ei exista si actioneaza in baza vointei divine, faptele realizarilor lor au la baza vointa divina.

Paralel cu tendinta de preamarire a faptelor domnitorilor, acesti cronicari au incercat sa explice si anumite fapte si evenimente politice cum ar fi lupta intre domni si boieri, tendinta de centralizare a statului.

In consecinta, pana la mijlocul secolului al XVII-lea, acesti cronicari vor critica tendintele de destabilizare a unor mari boieri care se opun centralizarii statului.

Odata cu schimbarea raporturilor de forte dintre domni si marea boierimea in favoarea boierimii are loc si o schimbare a atitudinii marilor cronicari anonimi. Ei vor critica acesti domni pentru tendinta de crestere a puterii si vor indeparta pe boierii care se opun.

Cu tot caracterul partizan al scrierilor cronicarilor anonimi, lucrarile acestora raman primele scrieri istorice si politice coerente si inchegate. Loviste adauga:”unii cronicari cum au fost Grigore Tandrea si Filoftei Monahul, desi calugari au prezentant unele lucrari si fapte ale domnitorilor din perspectiva laica.”

Literatura populara orala si scrisa a contribuit prin diversitatea mijloacelor sale cum ar fi doine, legende, povestiri populare la cunoasterea unor fapte si evenimente politice, legate fie de faurirea statelor romanesti cum ar fi legenda ui Negru-Voda sau Dragos-Voda, sau despre viata si domnia lui Mircea cel Batran, Vlad Tepes, Iancu de Hunedoara.

Multe dintre aceste produse populare sunt singurele izvoare istorice care ne permit sa refacem viata politica dintr-o anumita perioada istorica. Avand in ele multe elemente empirice si chiar de nationalitate, acestea trebuie privite cu mult discernamant si tratate ca atare.

O ultima forma de manifestare a culturii medievale romanesti, o constituie platformele politice ale unor mari miscari sociale romanesti: rascoala de la Bobalna, razboiul lui Gheorghe Doja, marea rascoala taraneasca de la 1907.

Programele acestor mari miscari sociale pot fi considerate importante valori politice care ne permit sa evaluam nivelul gandirii si practicii poltiice din perioada respectiva. Spiritul vremii, principalele tendinte de evolutie ne permit sa urmarim evolutia calitativa a gandirii politice romanesti, obiectivele propuse de acestea. Asa ne prezinta primul program al rasculatilor din 1327, ne infatisaza o taranime rasculata care nu este in masura sa-si exprime cu claritate obiectivele urmarite.

La sfarsitul acetei rascoale apare un nou program unde un conducator al acestuia, Anton cel Mare isi propune ca obiective desfiintarea serbiei, abandonarea credintei fata de rege si instaurarea unei mari adunari.

Evolutia spirituala anti-feudala, a radicalismului anti-social al taranimii este si mai bine redat in programul rasculatilor din timpul lui Gheorghe Doja cand se cere distrugerea nobilimii necredincioase, impartirea bunurilor acestora, fapt ce echivala cu inlaturarea feudalismului.

Tendinta de innoire sociala, spiritul anti-feudal este si mai evident in programul rascoalei de la 1784 cand se cere ca nobilimea sa paraseasca mosiile, pamantul sa fie impartit taranilor de catre nobili si ei sa plateasca dare la fel ca acestia.

Toate acestea ne conduc la concluzia ca desi in epoca feudala poporul roman a fost confruntat cu numeroase greutati, in acest teritoriu s-a nascut si a existat o intensa si activa viata politica care a avut drept coordonate pastrarea finite nationale statale, a credintei ortodoxe si a independentei.