Importanta principiilor fundamentale ale dreptului international

IMPORTANTA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTERNATIONAL

Principiile fundamentale ale dreptului international confera autoritate intregului sistem al dreptului international, ele realizeaza o sinteza a normelor in aceasta materie, stabilind drepturi si indatoriri cu caracter universal.

Consacrarea principiilor fundamentale ale dreptului international in tot mai multe documente internationale evidentiaza intentia statelor lumii de a intari legalitatea internationala si de a stimula cooperarea internationala.

COOPERAREA INTERNATIONALA INTRE STATE

CONSIDERATII GENERALE

Cooperarea dintre state, precum si dintre state si organizatiile internationale constituie baza intregului sistem juridic international. In vederea mentinerii pacii si securitatii internationale statelor le revine principala obligatie de a coopera unele cu altele, pentru solutionarea oricarei probleme s-ar ivi sau pentru a preveni aparitia unor stari conflictuale.

COOPERAREA – PREMISA A REGLEMENTARII PASNICE A DIFERENDELOR INTERNATIONALE

Cooperarea intre state este o conditie necesara pentru reglementarea pe cale pasnica a diferendelor internationale, la baza careia trebuie sa stea buna credinta a statelor in relatiile internationale. Organizatia Natiunilor Unite este cel mai important mijloc pe care il au statele la dispozitie pentru realizarea idealurilor sale privind pacea si securitatea internationala si pentru realizarea cooperarii internationale.

EXTINDEREA COOPERARII INTERNATIONALE IN ULTIMII ANI

Infaptuirea unei cooperari intre state este necesara in toate domeniile de activitate care sa contribuie la insanatosirea climatului politic international, ea trebuie sa fie reala sireciproc avantajoasa. Dezvoltarea relatiilor dintre state trebuie sa fie intemeiata pe principiile dreptului international, in special pe principiul egalitatii in drepturi a tuturor statelor, pe dreptul imprescriptibil al acestora de a dispune de soarta lor.

PREOCUPARI PRIVIND REFORMA CONSILIULUI DE SECURITATE

REFORMA O NECESITATE ?

De la constituire, unul din principalele scopuri ale O.N.U. a fost acela de a elimina razboiul, considerat un mijloc de solutionare a problemelor, iar in timp s-a ajuns ca la nivelul organizatiei sa fie supuse dezbaterilor toate problemele internationale, fapt ce a determinat extinderea domeniilor de activitate.

In acelasi timp numarul membrilor a crescut[1] , astfel ca structurile organizatiei nu mai corespund realitatilor politice internationale ale acestui mileniu. Multe state au apreciat ca fara modificari corespunzatoare, in concordanta cu noile cerinte ale vietii internationale, a actului fundamental al Natiunilor Unite, orice efort de crestere a rolului O.N.U. ar fi lipsit de perspectiva. In opozitie cu aceasta tendinta se afla pozitia unor tari (dintre marile puteri si alte tari occidentale) care considera ca textul actual al Cartei este intangibil si in consecinta nu se poate accepta nici o modificare a lui[2] .

In cadrul organizatiei Natiunilor Unite statele mijlocii si mici sunt dominate de cele cinci mari puteri, care, pentru a-si pastra un loc privilegiat si-au consacrat prin Carta un drept de veto in cadrul Consiliului de Securitate, fapt ce a determinat, de-a lungul anilor, limitarea dreptului acestor state de a participa la viata organizatiei.

CONDITIILE MODIFICARII CARTEI ORGANIZATIEI NATIUNILOR UNITE

Procedura de revizuire a Cartei este o procedura greoaie. Potrivit art.109 din Carta, orice modificare trebuie sa faca obiectul unei recomandari a Conferintei Generale a membrilor Natiunilor Unite si sa fie adoptata cu votul  majoritatii de doua treimi din totalul membrilor Adunarii Generale.

Recomandarea intra in vigoare dupa ratificarea ei, „in conformitate cu respectiva lor procedura constitutionala, de catre doua treimi din Membrii Natiunilor Unite, inclusiv toti membrii permanenti ai Consiliului de Securitate” [3].

Astfel, pe de o parte, modificarea Cartei, necesara reformei, poate fi impiedicata numai de unul dintre cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate, iar pe de alta parte, pentru a forma majoritatea prevazuta de Carta pentru modificarea ei, trebuie ca 128 de state membre ale Adunarii Generale sa fie de acord cu reforma. Procedura este ingreunata si de faptul ca in Carta nu sunt prevazute dispozitii obligatorii pentru ratificarea unui eventual amendament.

PROPUNERI DE REFORMARE A CONSILIULUI DE SECURITATE

DREPTUL DE VETO

Dreptul de veto a fost prevazut pentru prima data in Carta Organizatiei Natiunilor Unite – Pactul Societatii Natiunilor nu continea o asemenea prevedere – ca o garantie a faptului ca cele cinci invingatoare detin un rol privilegiat, recunoscut de intreaga comunitate internationala.

De-a lungul existentei organizatiei, lipsa de eficienta practica a sistemului de veto al celor cinci mari puteri dar si necesitatea ca toate statele lumii sa fie angajate efectiv in  eforturile de mentinere a pacii si securitatii internationale au fost de natura sa determine cerinta de democratizare a modului de functionare a Consiliului de Securitate[4].

Romania a aratat ca este necesar ca numarul membrilor Consiliului de Securitate sa creasca avand in vedere sporirea numarului statelor membre ale O.N.U., si a propus ca fiecare regiune geografica sa aiba in Consiliu cate unul sau doi reprezentanti. Alte state au afirmat ideea potrivit careia numarul membrilor Consiliului de Securitate ar trebui sa creasca prin includerea unor noi state pe anumite criterii, dar si limitarea dreptului de veto.

In literatura de specialitate, o mare parte din autori sustin ca dreptul de veto al

membrilor permanenti trebuie eliminat si gasita o procedura de vot echilibrata care sa

impiedice blocarea luarii unor decizii in cadrul Consiliului de Securitate[5].

TENDINTE PENTRU REFORMAREA CONSILIULUI DE SECURITATE

Componenta actuala a Consiliului de Securitate este, potrivit Cartei si modificarilor adoptate in anul 1963, de 15 membri, alaturi de membri permanenti fiind si cei nepermanenti care se aleg in fiecare an pentru un mandat de doi ani. Pana in anul 1990, nu au existat elemente semnificative in evolutia reformei O.N.U. dar in anii urmatori s-a remarcat o accelerare a acestui proces.

In anul 1993, in cadrul O.N.U. a fost constituit un grup de lucru cu posibilitatea

participarii tuturor statelor prin care s-a incercat gasirea unei solutii acceptata de membrii O.N.U. cu privire la schimbarea mecanismului decizional si a metodelor de lucru. Acesta a prezentat, la 20 martie 1997, o serie de propuneri, printre care, extinderea Consiliului de Securitate de la 15 la 24 de membri, membrii permanenti noi nu vor dispune de dreptul de veto si exercitarea dreptului de veto sa fie limitata numai cu privire la deciziile adoptate in baza prevederilor Cap. VII din Carta.

Secretarul General al O.N.U., Kofi Annan a prezentat, la 16 iulie 1997, mai multe propuneri privind reforma O.N.U. care vizau crearea unor structuri in cadrul organizatiei eficiente fata de noile probleme cu care se confrunta omenirea, dar si o reforma a Consiliului de Securitate.

Daca la cea de-a 52-a sesiune a Adunarii Generale a O.N.U. (1997) au fost dezbatute si adoptate prin consens o serie de masuri privind reforma organizatiei, in ceea ce priveste extinderea Consiliului de Securitate prin alegerea de noi membri permanenti, nu se prefigureaza un acord din partea statelor membre, si in special din partea celor cinci membri permanenti care nu doresc ca privilegiile lor sa fie desfiintate.

Un mileniu nou, schimbari noi[6]

Summit-ul Mileniului, care a avut loc in luna septembrie la sediul O.N.U. din New York, a reunit cel mai mare numar de sefi de stat si de guvern din istoria organizatiei.

Obiectivul principal al acestei intruniri arata Secretarul General al O.N.U., Kofi Annan in raportul sau intitulat: „Noi popoarele: rolul Natiunilor Unite in secolul 21” este „examinarea pe termen lung a situatiei de pe glob si schimbarile pe care trebuie sa le produca aceasta organizatie”.

Institutiile organizatiei trebuie sa fie adaptate la noua realitate intrucat „tehnologiile de distrugere in masa circula pe pietele ilicite si terorismul lasa urme pe regulile stabilite” (Raportul Secretarului General, p.10), iar organismele de decizie la nivel international trebuie sa reflecte realitatile prezentului.

In acest sens, un exemplu este Consiliul de Securitate care intemeiat pe „divizarea puterii si alinierii in 1945, structura actualului Consiliu nu reprezinta pe deplin nici caracterul si nici necesitatile lumii globalizate” (Raportul Secretarului General, p.12). Compunerea acestuia, afirma Kofi Annan in raportul sau, reflecta situatia de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in ceea ce priveste membrii permanenti, iar numarul membrilor nepermanenti, reflecta structura Natiunilor Unite de la inceputul anilor saizeci. De asemenea, dreptul de veto al celor cinci membri permanenti este perceput ca fiind discriminatoriu si nejustificat.

Desi, s-a subliniat ideea ca una dintre prioritatile principale pentru ca O.N.U. sa devina un instrument eficient in mainile popoarelor lumii este reformarea Consiliului de Securitate, astfel incat, la randul sau, sa poata sa-si exercite „responsabilitatile mai eficient si sa devina mai important in ochii popoarelor lumii” (Raportul Secretarului General p.90), la Adunarea Mileniului, statele nu au reusit sa ajunga la un consens asupra acestei probleme larg dezbatuta in ultimii ani.

Raportul inaltilor oficiali asupra extinderii Consiliului de Securitate

Reforma Consiliului de Securitate a suscitat, de-a lungul anilor, si in special dupa Adunarea Mileniului, ample dezbateri, dar fara a se ajunge la un consens din partea statelor membre ale O.N.U.

In acest scop, Secretarul General Kofi Annan a desemnat un Grup la nivel inalt compus din inalti oficiali care, in decembrie 2004, au intocmit un raport ce cuprindea, printre alte recomandari, propuneri cu privire la extinderea componentei Consiliului de Securitate, prin sporirea numarului membrilor sai, de la 15 la 24, si cu privire la actiunile militare preventive.

Fata de raport, Germania si Japonia au sustinut acordarea dreptului de veto si statelor care ar urma sa devina membre permanente ale Consiliului de Securitate intrucat toti membri permanenti trebuie sa aiba acelasi statut si aceleasi drepturi, in schimb S.U.A. nu s-a pronuntat cu privire la extinderea componentei Consiliului.

CEA DE-A 60-A ANIVERSARE A O.N.U.

„In mai mare libertate ”

In luna martie 2005, la cinci ani dupa Adunarea Mileniului care a constituit un inceput, prin stabilirea obiectivelor de dezvoltare, pentru noul mileniu, Secretarul General al Natiunilor Unite, Kofi Annan, a prezentat Adunarii Generale un raport intitulat „In mai mare libertate : catre dezvoltare, securitate si drepturile omului pentru toti” [7], in care a expus un plan de reforma a Organizatiei Natiunilor Unite menit sa consolideze pacea in lume si sa creeze o lume mai sigura.

In principal, printre alte propuneri, Secretarul General Kofi Annan a aratat ca sunt necesare largirea Consiliului de Securitate pentru a deveni mai reprezentativ, definirea terorismului si scoaterea in afara legii a tuturor atacurilor asupra civililor, precum si infiintarea unui Consiliu al drepturilor omului, insistand, totodata, ca liderii statelor sa fie pregatiti sa adopte in luna septembrie 2005, cand va avea loc summit-ul, „cele mai intinse reforme din istoria Natiunilor Unite”.

Raportul cuprindea si recomandari, una dintre acestea fiind stabilirea unor principii care sa stea la baza deciziilor prin care Consiliul de Securitate va autoriza folosirea fortei. In lunile premergatoare reuniunii, reprezentantii guvernelor, diplomati si experti, dupa nenumarate discutii si negocieri, au incercat sa gaseasca solutii cu care statele membre sa fie de acord.

Summit-ul din septembrie 2005

In septembrie 2005, la sediul Organizatiei Natiunilor Unite de la New York, s-a

deschis cea mai mare reuniune a liderilor mondiali, summit-ul O.N.U., care a marcat

aniversarea a 60 de ani de existenta a organizatiei, scopul acestei intalniri fiind adaptarea organizatiei la noile provocari ale secolului XXI.

Desi, summit-ul s-a bucurat de prezenta a peste 170 de sefi de stat si de guvern, o serie de probleme au ramas deschise, precum cea privind extinderea Consiliului de Securitate, in sensul ca, sporirea numarului membrilor Consiliului pana la 25 care sa creasca reprezentativitatea geografica sisa confere legitimitate acestui organism, nu a gasit intelegere in randul liderilor mondiali reuniti in acele zile.

Romania s-a implicat activ in realizarea unui acord asupra unei reforme corespunzatoare a Consiliului de Securitate, remarcandu-se in cadrul grupului est-european si considerand ca scopul reformei nu poate fi atins daca nu se asigura reprezentarea grupurilor geografice in acest organism.

Secretarul General al O.N.U., Ban Ki Moon nu s-a pronuntat pentru nici una din propuneri, dar, dat fiind schimbarile intervenite in ultimii 60 de ani la nivel global, este de acord ca se impune extinderea Consiliului de Securitate.

Cu toate crizele prin care a reusit sa treaca, O.N.U. a jucat cel mai important rol si si-a adus o contributie deosebita la mentinerea pacii si securitatii internationale.

Toate statele lumii, indiferent de marime, populatie sau nivel de dezvoltare, au si obligatia morala, nu numai cea statutara, de a colabora, in continuare, pentru a asigura atat popoarele lor cat si intregii comunitati internationale un climat si un viitor lipsit de pericolul unui al treilea razboi mondial, scop urmarit de fondatorii organizatiei, hotarati atunci cand au semnat Carta sa fereasca „generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus ” si sa-si uneasca fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa accepte principii si sa instituie metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decat in interesul comun.

„Vulturul trebuie sa lase pasarile mici sa cante, fara sa se preocupe ce anume canta ele”[8]oare se va pastra si in viitor ?

CONCLUZII

Studiul de fata si-a propus sa studieze rolul Consiliului de Securitate, organism principal al O.N.U., in mentinerea pacii si securitatii internationale, avand in vedere ca tratarea unei astfel de teme este de o importanta actualitate, mai ales pentru a nu uita masacrele secolului trecut, dar si pentru a aduce o contributie in acest domeniu, in sensul gasirii unor propuneri care, intr-o oarecare masura, sa faca imposibila repetarea atrocitatilor prin care a trecut omenirea.

Din aceasta perspectiva au fost examinate: problematica razboiului, evolutia Ligii Natiunilor, functiile si competenta Consiliului de Securitate in solutionarea pasnica a diferendelor internationale, conceptele care au stat la baza instituirii unui sistem privind interzicerea folosirii fortei, dar si posibilitatea reformarii Consiliului avand in vedere schimbarile care au avut loc la nivel international.

Crizele cu care se confrunta omenirea isi au originea, de regula, in nerespectarea principiilor consacrate in Carta. Consiliul de Securitate se confrunta cu o serie de probleme privind garantarea pacii si securitatii internationale generate de lipsa acordului dintre state si de insuficienta disponibilitatilor pentru a pune in practica masurile necesare. Alte probleme privesc incalcari grave ale drepturilor omului, saracia severa, raspandirea HIV/SIDA si a tuberculozei, exploatarea abuziva a resurselor naturale si poluarea, factori care contribuie la degradarea mediului inconjurator. Toate acestea reprezinta amenintari care pot avea un impact negativ asupra securitatii internationale.

De asemenea, Consiliul de Securitate, in ultimii ani, se confrunta cu un nou tip de amenintari, cum sunt: terorismul, care imbraca alte forme decat cele cunoscute, si

proliferarea armelor de distrugere in masa.

Consideram ca, actualele competente ale Consiliului de Securitate in domeniul

securitatii mondiale ar trebui largite asupra aspectelor noi pe care le releva terorismul

contemporan, prin Carta sa fie consacrate atributii explicite ale Consiliului pentru ca, pe de o parte, sa se confere un cadru legal actiunilor antiteroriste, iar pe de alta parte, ar preveni atitudini si actiuni posibile ale unor state sub pretextul ca lupta impotriva terorismului.

Prin legitimarea actiunilor antiteroriste, Consiliul de Securitate al O.N.U., in temeiul Cartei, poate sa impuna orice sanctiune ar fi necesara, impotriva oricarui stat care, sponsorizeaza, conduce sau accepta actiuni teroriste impotriva unui alt stat sau impotriva cetatenilor sai.

De asemenea, s-ar impune reformularea si chiar eliminarea unor articole din Carta care sunt depasite, in special dintre cele cuprinse in Cap. VII.

Astfel, de exemplu, art. 43 prevede ca toate statele membre sunt obligate sa puna la dispozitie Consiliului de Securitate, la cererea sa si in conformitate cu un acord sau acorduri speciale, fortele armate, asistenta si inlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale. Pana in prezent nu a fost creata o forta armata internationala de catre organizatie care sa fie pusa la dispozitia Consiliului, ale carei cheltuieli sa fie suportate de aceasta si sa fie fidela numai organizatiei.

Sintagma „state inamice” ar trebui exclusa din prevederile Cartei, avand in vedere ca in prezent nu isi gaseste aplicabilitatea, intrucat chiar si statele considerate inamice au devenit membre ale O.N.U.

Pe de alta parte, Carta prevede masuri coercitive numai in cazurile in care se constata o amenintare la adresa pacii si securitatii internationale, dar nu si atunci cand in mod evident, cumplit uneori, drepturile omului au fost incalcate. Cele mai frecvente abuzuri privind drepturile omului[9] au loc in contextul unor conflicte armate sau ca urmare a actelor teroriste.

Consideram ca, s-ar impune eficientizarea institutiilor cu atributii in domeniul

drepturilor omului, care sa participe si sa aiba un rol activ in ceea ce priveste adoptarea unor masuri in cadrul Consiliului de Securitate, precum si in gasirea unor modalitati de solutionare pasnica a disputelor dintre state.

Din pacate, si in acest nou mileniu, masurile adoptate de acest important organism al O.N.U., sunt determinate de interesele membrilor permanenti, cu precadere S.U.A., care este cel mai mare cotizant al organizatiei. Or, pentru a face fata acestor evenimente, O.N.U. trebuie sa dispuna atat de resurse militare, dar mai ales de cele financiare.

In opinia noastra, dreptul de veto ar trebui eliminat avand in vedere faptul ca, adesea a reprezentat o arma, pe care cele cinci mari puteri, in special Rusia si S.U.A., au folosit-o pentru a-si revendica drepturile si influenta la nivel international. In plus, extinderea Consiliului de Securitate este necesara pentru a da posibilitatea si statelor mici si mijlocii sa aiba acces la sistemul decizional in cadrul Consiliului si pentru a se asigura, totodata, o reprezentare a tuturor zonelor geografice ale globului. Dar, o reformarea a Consiliului ar determina reducerea influentei politice pe care o exercita la nivel mondial cele cinci membre permanente.

“Adevarata masura a succesului O.N.U. nu este cat promite, ci cat face in practica pentru cei care au mai mare nevoie de ajutor”[10].

Concluzia care se desprinde, intemeiata pe nenumaratele evenimente, este aceea ca pacea perpetua nu a fost niciodata instaurata in lume.

Pacea va putea fi intr-adevar pe deplin instaurata, cu o singura conditie, aceea ca statele mari sa renunte la “superputere” prin arme, si sa devina superputeri prin valoarea lor economica, culturala.

Dar asa cum sublinia si N. Titulescu “de regula generala, legile nu pot fi elaborate decat de o colectivitate care crede in pace”[11].