Casta si clasa – forme ale stratificarii

Casta si clasa – forme ale stratificarii

Milenii, secole de-a randul (in societatile precapitaliste), pozitia sociala a unui individ era prescrisa, miscarile sociale fiind mici sau neexistand pur si simplu. Aceasta situatie era reflectata si sanctionata prin legi, cutume care consfinteau separarea societatii in diferite caste, stari sociale.

Casta este un sistem de stratificari “inchis” : pozitia individului este dictata de familia in care se naste ; schimbarea pozitiei nu este posibila. Statutele atribuite determina pozitia in casta.

Deseori, pozitia intr-o casta este legata de o anumita ocupatie (casta cizmarilor, a macelarilor etc.). Aceste ocupatii (statute) sunt transmise prin familie generatiilor viitoare si, de aceea, casatoriile se fac intre persoane cu acelasi nivel social (proces numit endogamie).

Ideologia castelor provine adesea din religie, de unde ideea ca eventualul contact intre membrii diferitelor caste poate provoca o poluare rituala, o aducere in stare de “prihana” (a membrilor din casta superioara). Sistemul castelor este intalnit in special in India si Africa.

In India, exista 4 caste principale - brahmanii, razboinicii, oamenii liberi si servii - si mii de subcaste. Chiar daca sistemul castelor a fost abolit oficial in 1949, el este inca o forta puternica in societatea indiana, mai ales in zonele rurale : ocupatiile si oportunitatile maritale in India rurala sunt aproape exclusiv legate de casta.

In Africa de Sud, sistemul apartheidului este tot o forma de casta. Gasim aici patru caste principale : albii, negrii, “coloratii”, asiaticii.

Clasa, dupa Goodman, este specifica societatii capitaliste. Spre deosebire de casta, clasa este o forma “deschisa” de stratificare, in care pozitia primita de o persoana prin nastere poate fi schimbata. Pozitia unui individ intr-o clasa este bazata pe statutul dobandit (marital si profesional) la care se ajunge prin aport personal (cel putin in parte …).

Acest lucru face posibila mobilitatea sociala, miscarea indivizilor in sus si in jos in structura de clasa. Datorita mobilitatii sociale, clasele nu sunt strict delimitate cum sunt castele : granitele lor sunt flexibile, numarul nu este intotdeauna clar, criteriile care determina existenta oamenilor la o clasa sunt flexibile.

Clasa, ca si casta, influenteaza puternic sansele vietii individului : cei din clasa de sus au un acces mai mare la resursele sociale (educatie, profesie, asistenta medicala). Clasa este multidimensionala : exista mai multi factori definitorii : bogatia, puterea, prestigiul social.

In continuare va prezentam un exemplu devenit clasic de stratificare sociala, cel existent in Marea Britanie. Aici, etajarea sociala contine 4 clase principale :

1.            clasa superioara : familii ce poseda bogatii de mai multe generatii si din cand in cand au si putere ;

2.            clasa de mijloc : relativ mare si variata, formata din indivizi ce au castigat o bogatie modesta din afaceri si profesiuni libere, iar la nivel inferior, din gulere albe (contabili, functionari, vanzatori).

3.            marea clasa muncitoare : efectueaza diferite munci, deseori manuale ;

4.            clasa de jos : indivizi care nu muncesc deloc sau ale caror venituri sunt suplimentate de stat.

Astazi se pun tot mai multe intrebari legate de evolutia claselor sociale.

Vor exista societati fara clase? Conform teoriei lui Marx, clasele sociale au un caracter istoric, apar si dispar pe o anumita treapta a istoriei. Teoretic, raspunsul este afirmativ. Practic, dezideratul nu s-a realizat inca nicaieri in lume. Se pare ca URSS a esuat in scopul de a realiza o societate fara clase. Un studiu atent al URSS-ului realizat de Lane in 1984 a stabilit ca au existat patru clase : 1) inaltii functionari din guvern ; 2) intelectualii, specialistii si functionarii inferiori din guvern ; 3) muncitorii manuali ; 4) taranii. In Romania, sociologul Sandu Dumitru identifica urmatoarele categorii sociale in regimul comunist : nomenclaturistii, activitstii de partid, specialistii, dizidentii (pe care le vom analiza ulterior).

Observatie: in analiza claselor, a stratificarilor se presupune ca societatea este un sistem ierarhic. Toti sociologii sunt de acord ca ierarhia este o conditie a unei “societati minimale”, dar sunt putini cei care au incercat sa masoare pana unde este benefica pentru o societate dezvoltarea ei ierarhica si de unde ar trebui ierarhia sa cedeze locul autoconducerii. Individ, grup, subsistem, sistem social in ansamblul sau. O astfel de intrebare si-a pus-o un matematician finlandez, A. Aulin, formuland asa numita “lege a necesarului de ierarhie”.⁵ (I. Ungureanu – “Paradigme ale cunoasterii sociologice”, p. 137).

Teorii despre stratificare

A)           Teoria functionalista : Kingsley Davis si Wilbert Moore (1945).

Stratificarea este necesara, inevitabila ; societatea este suma de statute, roluri.

Oricare societate trebuie sa realizeze distribuirea individzilor in diverse pozitii sociale si sa-i determine sa indeplineasca sarcinile aferente acestora. Dar, datorita faptului ca pozitiile sociale nu comporta indatoriri si competente egale (unele sarcini fiind mai grele, altele mai usoare), este nevoie, pentru a fi ocupate toate pozitiile, ca societatea sa distribuie recompense diferite – fapt ce sta la baza inegalitatii sociale. Marimea recompenselor depinde de doi factori principali : importanta sociala a activitatii si dificultatile in recrutarea celor competenti in a le realiza.

Reluand teza acestei teorii, T. Parsons considera ca sistemul de ierarhii este bazat pe valorile supreme ale fiecarei societati. Societatea isi intemeiaza judecati de valoare relative la sistemul social pe urmatoarele elemente : a) calitatile pe care le poseda individul din nastere ; b) realizarea valorilor performantei sale si ceea ce el dobandeste in viata (bogatie, competenta). Pentru clasarea individului in functie de aceste elemente, Parsons distinge patru categorii de valori : 1. universalismul (capacitatea de adaptare, rationalism, eficienta), ceea ce-i permite sa se adapteze la conditiile de existenta ; 2. scopurile colective ; 3. integrarea ; 4. mentinerea modelului cultural. In fiecare societate, aceste valori au importanta lor.

Teoria Davis-Moore a fost criticata de Tumin (1953). El sustine ca este greu sa stabilesti importanta functionala a oricarei pozitii in societate. Cu cat este mai important un medic decat un gunoier pentru societate ?

Tumin sustine ca (indiferent daca stratificarea ar fi fost sau nu justitficata) sistemele de stratificare tind sa se perpetueze pana la punctul la care devin contraproductive. De ce ? Cei aflati in pozitii superioare tind sa le transmita copiilor lor, impiedicandu-i pe cei cu talent superior (sau egal) sa concureze pentru pozitii mai inalte. O asemenea situatie afecteaza atat indivizii carora li s-a refuzat accesul, cat si societatea care a fost privata de persoana cea mai talentata pentru o anumita pozitie.

Tumin sustine ca teoria Davis-Moore, ce afirma ca societatea este o meritocratie, in care exista o relatie intre calitatile indivizilor si recompensele pe care acestia le primesc, nu reflecta realitatea.

Succesul (sau lipsa lui) in obtinerea recompenselor este transmis generatiilor viitoare prin intermediul familiei. Astfel, este limitata combinatia libera a talentelor si recompenselor atat de necesara intr-o societate democratica si eficienta.

B)           Teoria conflictului. Fondatorii acestei teorii (K. Marx, Fr. Engels) sustin ca societatea capitalista este divizata in doua clase principale : posesorii mijloacelor de productie – burghezia – exploatatorii si clasa celor care nu poseda mijloace de productie : proletariat - exploatatii - cei care creeaza plusvaloarea, deci profitul pe care capitalistii si-l insusesc gratuit.

Marx discerne intre clasa “in sine”, ansamblu neunit inca prin legaturi interne si “pentru sine”, (au constiinta de sine) institutii proprii, organizatii, ideologie proprie.

Proprietatea privata sta la baza stratificarii sociale.

Critici sustin ca teoria celor doua clase este demodata ; asistam astazi la o crestere rapida a clasei de mijloc.

Totusi, aceasta teorie mai are si astazi influenta in randul cercetatorilor : Domhoff (1983) sustine ca puterea este inca concentrata in mainile unei mici elite economice iar rostul sindicatelor este sa organizeze muncitorii in lupta pentru castigarea drepturilor care li se cuvin.

C)           Teoria dimensionala - Max Weber.

In viziunea weberiana, “stratificarea” este un concept multidimensional : exista trei criterii distincte dupa care indivizii pot fi diferentiati: economic, social si politic.

Pozitia economica a oamenilor ar trebui privita ca un fenomen cu caracter continuu, ca evolutie de la inferior la superior.

Oamenii au grade diferite de prestigiu social (onoare), ceea ce Weber numeste statut, clerul are prestigiu dar, in general, ii lipseste bogatia care l-ar situa pe un loc superior pe scara economica (clasa). Artistii se bucura de cinste, respect, fapt ce nu le confera automat o putere politica reala.

Puterea politica poate sa depinda sau nu de puterea economica. Unii ajung la putere fara a avea o bogatie personala. Pe de alta parte, te poti bucura de o inalta pozitie economica si de prestigiu, fara sa le convertesti in putere politica (ex., atletii, fotbalistii).

Criticii lui Weber sustin ca, in practica, pozitiile unei persoane in diferite dimensiuni ale stratificarii deseori merg impreuna. In sfera politica, dicteaza cei ce au bani (influenta celor ce contribuie cu fonduri la campania electorala).

Oricum, chiar si criticii accepta natura multidimensionala a stratificarii.

D)           Teoria evolutionista a lui Gerherd si Jean Lenski. Cei doi sociologi incearca o sinteza a teoriilor anterior examinate. Mai precis, conceptia lor prezinta o unificare a teoriei functionaliste cu cea a conflictului.

In societatile primitive, se consuma tot atat cat se produce, deci, nu exista surplus si, in consecinta, repartizarea inegala a resurselor este improbabila.

Pe masura ce societatile evolueaza datorita imbunatatirii tehnologiei, resursele suplimentare disponibile sunt deseori repartizate in mod inegal. Aceasta duce la stratificare, care este consolidata, transmisa din generatie in generatie. In societatile industriale, surplusurile sunt si mai mari. Tendinta este ca aceste surplusuri sa fie impartite unui segment mai mare al populatiei. In societatile avansate industrial, efectele statificarii tind sa se reduca.

Sotii Lenski considera ca un oarecare grad de stratificare sociala este inevitabil, intrucat aptitudinile, talentele, inteligenta si resursele sociale nu pot fi distribuite in mod egal.

Mentinerea sistemului stratificarii

Institutiile si procesele sociale joaca un rol major in asigurarea persistentei sistemului stratificarii.

Familia. Ea este probabil unul din principalele mecanisme prin care repartizarea inegala a resurselor societatii se transmite generatiilor viitoare. Familiile lasa generatiilor urmatoare, mostenitorilor lor, resursele de care dispun. Sa-l mostenesti pe Ford sau pe locuitorul unui ghetou nu este acelasi lucru.

Clasele sociale tind sa educe diferit copiii : sa actioneze si sa gandeasca diferit, sa aiba nivele de educatie diferite, slujbe, cariere diferite. Studiile relizate de Kohn si Schooler (1983) arata ca socializarea diferita in clasa de mijloc si cea muncitoare duce la tipuri diferite de personalitati, care sunt legate de ocupatiile bazate pe clasa. De asemenea, socializarea duce la dezvoltarea unui sistem axiologic si ideologic care sustine sistemul social existent.

Religia si ideologia Monarhiile feudale isi consolidau puterea afirmand “dreptul divin al regilor”. Ideologia sistemului castelor sustinea inferioritatea innascuta a castelor inferioare.

Societatile industriale moderne propovaduiesc faptul ca “straturile” superioare sunt intemeiate pe merit, munca intensa, talent superior si ca principiul “omul potrivit la locul potrivit” legitimeaza sistemul social in aceste societati.

Ordinea politica : statul ajuta la perpetuarea stratificarii sociale prin controlul asupra legilor, care sustin repartizarea inegala a resurselor. Astfel, mentinerea apartheidului in Africa a constituit un exemplu concludent de folosire a puterii coercitive a armatei si politiei pentru pastrarea oranduirii de casta. De regula, legile importante sunt facute de cei care beneficiaza de sistemul de clasa existent.

Economia Repartizarea diferentiata a resurselor in economie contribuie la stratificarea sociala. Cand resursele economice inegale sunt transmise de la o generatie la alta (fapt ce se produce frecvent) sistemul de stratificare existent persista.

Norman Goodman subliniaza faptul ca principalele procese sociale (selective) ce joaca un rol important in mentinerea sistemului stratificarii sunt A) cooptarea si B) principiul avanatajului cumulativ.

A.Cooptarea : implica atragerea, includerea individzilor in sistem (pentru a nu-i ameninta continuitatea). Dandu-le un “fragment al activitatii”, un anumit rol social, se asteapta, se spera ca ei sa actioneze in vederea mentinerii sistemului nu a schimbarii lui.

Selznick (1948) sustine ca siretlicul cooptarii indivizilor consta in a le operi distinctii, responsabilitati, fara a le acorda putere reala de a efectua vreo schimbare substantiala.

Exemplu : atragerea reprezentantilor studentilor in Consiliul Profesoral al Facultatii poate fi considerata ca o forma de cooptare : in ciuda prezentei lor la sedintele Consiliului profesoral, a faptului ca sunt “consultati” in problemele principale privind soarta Facultatii, puterea efectiva ramane deseori in mainile administratiei (in aceeasi situatie sunt si parintii si elevii din Consiliul de conducere al scolii).

Eforturile de cooptare sunt concentrate, in special, asupra liderilor opozitiei, deoarece acestia folosesc mai frecvent arta de a critica, de a protesta amenintand mentinerea sistemului si putind provoca schimbarea lui. De aceea, de multe ori, ei pot fi tratati, cu generozitate, li se pot da explicatii amanuntite privind caracteristicile pozitive ale situatiei date (“situatie considerata a fi cea mai buna in respectivele circumstante”) si pot fi solicitati sa devina membrii in cercurile care detin (exercita) o parte a puterii.

Procesul cooptarii poate fi clar, direct sau “cu perdea”, mai constituie tot o confirmare a acestui principiu. Pe scurt, institutiile sociale, procesele sociale selective tind sa fie forte conservatoare in societate : ele mentin si sustin oranduirea sociala existenta. Efectul conjugat al discret, si indirect.

Este direct, atunci cand marile firme industriale includ in comitetele de directori un numar limitat de membrii ai sindicatelor, sau atunci cand partidele politice incheie aliante cu sindicatele.

Multe societati industriale au permis dezvoltarea, cresterea clasei de mijloc, fapt ce a redus probabilitatea adancirii conflictelor sociale, revolutiei si schimbarii anticipate de K. Marx. Cresterea clasei de mijloc duce la cooptarea proletariatului, cu alte cuvinte este o forma indirecta de cooptare. Bucurandu-se de avantajele vietii clasei de mijloc acordate de sistemul respectiv, el devine cooperant in procesul de mentinere a statu-quo-ului. In 1977, Piven si Cloward au analizat detaliat procesul cooptarii mai multor “miscari ale oamenilor saraci”.

B. Principiul avantajului cumulativ. Cei care sunt bine plasati in sistemul de stratificare, care au pozitii avantajoase pe langa castigurile materiale considerabile ei beneficiaza – in raport cu ceilalti – si de un “avantaj cumulativ”. Analizand sistemul de recompensa in stiinte, Merton introduce expresia “efectul Matei”, inspirandu-se din Evanghelia lui Matei : “caci celui ce are, i se va da si el va avea din abundenta”. “Efectul Matei” se refera la tendinta celor care au deja o reputatie in stiinte, de a culege recompense mai usor decat ceilalti, de a avea deci, un avantaj in plus. Merton a considerat ca sistemul de rasplata in stiinte este stratificat, este bazat pe un succes anterior.

Mai tarziu el generalizeaza ideea efectului Matei ca sa descrie principiul avantajului cumulativ - fenomen similar ce se manifesta in institutiile sociale.

Avantajul cumulativ serveste si el la mentinerea si consolidarea diferentelor existente in repartizarea resurselor societatii.

Ex.: Stefan Banica jr. poate pretinde, pe buna dreptate, ca a ajuns datorita talentului, aptitudinilor personale la pozitia pe care o are in carierea aleasa. Totusi, nu exista nici o indoiala ca el a intrat in aceasta cariera cu avantajul numelui si relatiilor tatalui sau. (Copiii artistilor, politicienilor etc. se afla in aceasta situatie).

Ascensiunea lui Joseph Kennedy, fiul lui Robert Kennedy, constituie tot o confirmare a acestui principiu. Pe scurt, institutiile sociale, procesele sociale selective tind sa fie forte conservatoare in societate : ele mentin si sustin oranduirea sociala existenta. Efectul conjugat al acestor forte structurale si culturale fac din sistemul de stratificare unul din elementele cele mai stabile ale societatii.

Dimensiunile inegalitatii in SUA. (Norman Gooodman, “Introducere in sociologie”).

A) Din punct de vedere al resurselor economice (venituri – salarii, cistiguri din investitii si bogatia, valoarea totala a banilor si a bunurilor), inegalitatea este reflectata de urmatorii indicatori :

- in 1986, venitul mediu/familie era de 29. 460 $ (aproximativ 2400 $/luna). Venitul este repartizat astfel: 5% din americanii din clasa de sus obtin un venit la fel de mare ca 40% din americanii din clasa de jos. Bogatia in SUA este foarte concentrata : 20% din familiile americane controleaza peste 75% din bogatia tarii (Biroul de recensamantal SUA 1986 ; 5% de la varf poseda aproximativ jumatate din bogatia americana.

B)           Din punct de vedere al puterii politice (capacitatea de a influenta deciziile gevernamentale), o prima constatare este ca cei care dispun de puterea economica, deseori au o mai mare influenta decat ceilalti. Deseori, ei sunt acuzati de trafic de influenta pentru a obtine avantaje politice si personale. Un exemplu il constituie legislatia fiscala favorabila celor cu resurse econmice mari, facilitatile fiscale. Boeing, General Electric deseori nu platesc nici un impozit.

Cei mai multi membrii ai Congresului sunt albi protestanti, barbati de varsta mijlocie.

In timpul Adminstratiei Reagan, 95% din functiile superioare rau ocupate de barbati ; 98% din functiile superioare de albi ; aproape jumatate dintre ei castigau peste 100 000$. (Easton 1983).

C)           Si in ceea ce priveste prestigiul, se constata unele inegalitati. Cele mai apreciate profesii sunt : medicina, avocatura, finantele, invatamantul. Profesiile celor cu gulere albe se bucura de nemarxista vest-europeana. Sociologii europeni folosesc rar notiunea de status si cand o fac o reduc la cea de ocupatie, identificand mobilitatea sociala cu mobilitatea profesionala.

mai mult prestigiu decat al celor cu “gulere albastre”.

Cercetarile sociologice pun in evidenta existenta urmatoarei situatii privind clasele sociale din SUA :

1)           clasa de sus reprezinta 3-4% din populatie ;

2)           clasa mijlocie de sus : 5-10% (afaceri si profesii cu venit mare) ;

3)           clasa mijlocie de jos formeaza 30-35 % din populatie;

4)           clasa muncitoare : 40% (veniturile ai anuale fiind intre 15.000 –25.000 $ anual) ;

5)           clasa de jos cuprinde necalificati, someri, fara locuinta.

In privinta mobilitatii sociale, urmatoarele date sunt elocvente:  80% din barbati au o oarecare mobilitate intergenerationala. Americanii africani au o mobilitate sociala mai mica decat albii. Femeile au o mobilitatea sociala mai scazuta decat barbatii.