IMPLEMENTAREA CODURILOR DE GUVERNANTA IN ROMANIA

Conducerea corporativa in Romania

In ceea ce priveste situatia Romaniei inca din anul 2001 a fost creat proiectul „Conducerea Corporativa – un instrument de baza pentru conducerea intreprinderilor romanesti ”prin intrunirea Consiliului de Conducere (Steering Committe) si a Grupului National de Actiune (Task Force).

Proiectul a fost implementat de cinci parteneri, membri ai Aliantei Strategice a Asociatiilor de Afaceri (A.S.A.A.) si a fost sustinut financiar de Center for Informational Private Enterprise (C.I.P.E.) Washington. Din cadrul A.S.A.A. fac parte Camera de Comert si Industrie a Romaniei, Confederatia Intreprinzatorilor Particulari din Timis, Camera de Comert, Industrie, Navigatie si Agricultura Constanta, Camera de Comert si Industrie Valcea si Asociatia Patronilor din Cluj[1].

In cadrul primei reuniuni care a avut loc pe 26 octombrie 2001 la Camera de Comert si Industrie a Romaniei s-a stabilit ca din Grupul National de Actiune sa faca parte experti cooptati din: Alianta Strategica a Asociatiilor de Afaceri, Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti, Bursa de Valori Bucuresti, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia Economico-Sociala, Fondul Romano-American de Investitii, Centrul International pentru Studii Antreprenoriale.

O astfel de initiativa a aparut pe de o parte datorita implicatiilor pe care le are conducerea corporativa asupra mediului economic prin stabilitatea economica, iar pe de alta parte este urgenta in Romania a se adopta o politica de conducere corporativa datorita problematicii pe care o pune spre solutionare privatizarea, respectiv: conflicte de interese; structurile economico-sociale, politici si mecanisme diferite; distorsiuni de reglementare si institutionale; reducerea abuzului si coruptiei.

De asemenea, s-a considerat ca lipsa unor bune practici de conducere corporativa reprezinta una din cauzele majore care au generat performante economice slabe sau mediocre in Romania. Aceasta fiind si una dintre problemele serioase ale reformei institutionale care vizeaza, in principal reforma in domeniul pietei de capital in ceea ce priveste transparenta, monitorizarea firmelor tranzactionate.

Impunerea codurilor de guvernanta nu poate fi insa obligatorie din moment ce aproape toate codurile de guvernare se nasc in afara surselor principale de drept, forta lor de constrangere nu poate sa se bazeze pe mecanismele legale uzuale, cum ar fi amenda contraventionala. Legislatia secundara este in general axata pe comportamentul voluntar al celor carora se adreseaza. Totusi, desi volitionala in esenta ei, conformitatea va dispune si de un mobil puternic nascut din autoritatea diferitelor institutii ce activeaza pe piata. Sanctiunile pe care le-ar suporta companiile ar fi cel mai adesea de natura economica sau financiara, nu legala.

Exista numeroase instrumente si tehnici prin care se asigura implementarea voluntara a regulilor de guvernanta corporativa. Se creaza astfel stimulentul pentru companiile vizate de a se ralia prevederilor codului. Presiunea pietei si frica de discreditare sunt in general suficiente pentru a determina managementul companiei sa raporteze respectarea unui cod de guvernanta.

Necesitatea implementarii unui cod de guvernanta roman

Legea 31/1990 modificata stabileste drepturile patrimoniale si nepatrimoniale ale actionarilor. Deoarece principiile OECD urmaresc protejarea actionarilor minoritari impotriva abuzurilor actionarilor majoritari, Asociatia Actionarilor Romani a evidentiat in trecut cele mai importante forme de abuz, respectiv:

• dilutia capitalului detinut de actionarii minoritari ca urmare a cresterii capitalului fara o reevaluare prealabila a celui existent
• capitalul nominal al societatilor comerciale este erodat de inflatie.

Deoarece sistemul contabil din Romania nu prevedea corectii automate, ca urmare a inflatiei, au fost aprobate o serie de reevaluari periodice care au generat dilutia capitalului detinut de actionarii minoritari. Este cazul grupului francez „Renault ”care a cumparat 51% din Dacia Pitesti in anul 1999, in schimbul a 50 de milioane $ si al angajamentului de a investi inca 220 milioane $. Ulterior Renault a majorat de 2 ori capitalul companiei, operatiuni in urma carora cota sa de participare a crescut la 80%.

COMET Bucuresti, o societate comerciala de vanzare cu amanuntul inregistrata cu un capital de aproximativ 300.000 USD si-a sporit capitalul prin aportul in natura al actionarilor majoritari. Aportul a constat intr-un elicopter (nefunctional) evaluat la 550.000 USD. De asemenea, CONDEM Bucuresti, o campanie in care actionarii majoritari sunt romani si-a dublat capitalul prin includerea, ca aport in natura, a sase brevete de inventie detinute de actionarii majoritari.

• transferarea profiturilor in afara companiei

Actionarul majoritar de la S.C.ZIMBRUL SUCEAVA, persoana fizica romana, a

impus firmei sa vanda produse catre o firma care apartinea fiicei sale.

• transferarea activelor companiei in alte parti prin:

- vanzari abuzive ale activelor importante ale companiei;

De exemplu, Decebal Drobeta Turnu Severin a vandut mai multe din activele sale, unei firme la care actionarul majoritar de la Drobeta detine participatii, la preturi reprezentand 10-15% din valoarea din 1994.

-utilizarea activelor companiei ca si garantii pentru creditele obtinute de la actionarii majoritari.

Pentru a rezolva aceste probleme, Guvernul Romaniei a adoptat OUG nr.229/noiembrie 2000 care urmarea sa introduca mai multa transparenta in administrarea societatilor comerciale, ceea ce ar fi asigurat indirect protectia actionarilor minoritari si ar fi dat incredere investitorilor de portofoliu existenti in acel moment pe piata de capital romaneasca. De altfel, nu numai in Romania s-a urmarit protejarea actionarilor minoritari ci si in alte tari. Prin OUG nr.229/2000 se prevedea ca: administratorii sau directorii autorizati vor putea sa incheie acte juridice prin care sa dobandeasca, sa instraineze, sa schimbe sau sa constituie in garantie active fixe in patrimoniul societatii, a caror valoare

depaseste, individual sau cumulat, 10%din valoarea capitalului social, numai cu aprobarea adunarii generale extraordinare a actionarilor (art.91.6).

Societatile deschise vor proceda la actualizarea valorii imobilizarilor aflate in patrimoniul anterior efectuarii oricarei majorari de capital, in cazul in care rata inflatiei depaseste 10% fata de data ultimei evaluari (art.91.11)

OUG nr.229/2000 a fost insa anulata de guvernul ales dupa adunarile generale. De altfel, in Raportul OECD privind conducerea corporativa in statele din S-E Europei se arata ca, in ceea ce priveste drepturile si tratamentul echitabil al tuturor actionarilor, respectiv „dreptul de a participa si de a vota in Adunarea generala a Actionarilor este acordat formal in toate tarile din S-E Europei. Totusi, capacitatea lor de a influenta efectiv procesul de decizie a fost mult mai mica fie prin anuntarea limitata si tarzie, fie prin anuntarea unei locatii indepartate, fie datorita lipsei de informare. In acest context se recomanda firmelor intelegerea rolului pe care il joaca Adunarea Generala a Actionarilor asupra cresterii increderii actionarilor in activitatea pe care o desfasoara compania.

Raportul recomanda, de asemenea, organelor de reglementare ca in continutul legislatiei sa existe prevederi cu privire la:

• obligativitatea anuntarii desfasurarii Adunarii Generale a Actionarilor cu 30 de zile inainte de desfasurarea acesteia prin folosirea publicatiilor burselor de valori, a paginilor web si a doua publicatii cu acoperire nationala;

• desfasurarea Adunarii Generale a Actionarilor la sediul firmei sau la bursa;

• posibilitatea actionarilor care detin un anumit procent din actiuni (10%)sa includa noi subiecte in agenda sedintei.

Se specifica, de asemenea, ca datorita modului de derulare a procesului de privatizare, managerii nu considera investitori adevarati actionarii individuali si nu-i trateaza ca atare, recomandandu-se astfel o schimbare de atitudine[2].

Se stie ca un drept fundamental al actionarilor este si dreptul la incasarea dividendelor. In Romania, marea majoritate a firmelor fie nu distribuie dividende, fie le distribuie cu mare intarziere ceea ce face, ca intr-un mediu inflationist cum este cel al Romaniei, suma incasata sa nu mai aiba valoare pentru actionari. In acest sens OECD recomanda ca in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor sa se stabileasca in mod clar procedurile de plata, iar termenul de plata sa nu depaseasca 60 de zile de la data la care s-a hotarat plata.Recomandarea privind termenul maxim de plata nu se aplica inca in Romania, deoarece art 67 din Legea 31/1990 modificata precizeaza ca „dividendele se platesc actionarilor proportional cu cota de participare la capitalul social varsat, daca prin actul constitutiv nu se prevede altfel. Ele se platesc in termenul stabilit de AGA sau, dupa caz, stabilit prin legile speciale, dar nu mai tarziu de 8 luni de la data aprobarii situatiei financiare aferenteexercitiului financiar incheiat. In caz contrar, societatea comerciala va plati penalizari aferente perioadei de intarziere la nivelul dobanzii legale ”.

Rolul grupurilor de interese

Conform Raportului OECD privind „Conducerea corporativa din Romania ” „grupurile de interese ” reprezinta o notiune putin cunoscuta in cultura conducerii corporative in curs de aparitie in Romania. Aceasta nu este o surpriza, tinand cont de contextul in care s-a instituit noul sistem de conducerea corporativa. Din punct de vedere al conducerii corporative, tranzitia inseamna in principal o reafirmare a drepturilor proprietarilor asupra unei societati comerciale. Aceasta este o schimbare revolutionara fata de situatia din timpul regimului comunist, cand proprietatea „publica” sau „colectiva” dadea, teoretic, dreptul fiecaruia asupra unei parti din „intreprinderea socialista ”, in multe feluri, tranzitia este o lupta in scopul limitarii influentei diverselor grupuri de interese si intaririi pozitiei proprietarilor. Acest aspect de baza pune intreaga dezbatere privind grupurile de interese intr-un context distinct fata de cel care caracterizeaza economiile de piata dezvoltate.

In Romania, exista numai doua categorii de grupuri de interese care par sa fie larg acceptate ca avand interese legitime in conducerea corporativa a societatilor: salariatii si creditorii. Cu toate acestea, nici unul dintre ei nu este tratat in mod sistematic de catre Consiliile de administratie ca si grupuri de interese legitime. Drepturile salariatilor in calitatea lor de „parti interesate ”au la baza Constitutia, precum si legislatia muncii si a sindicatelor. Pe langa drepturile garantate de lege cum ar fi salariul minim si drepturile la asistenta sociala, salariatii au dreptul de a fi informati si de a-si exprima pozitia in fata Consiliului de administratie in probleme cum ar fi planurile de restructurare si reducerile de personal. In practica se intampla insa cu totul altfel, in fostele si actualele intreprinderi mari cu capital de stat, angajatii tind sa aiba mai multa influenta –mai ales in privinta hotararilor legate de salarii, conditii de munca si drepturi de asistenta sociala. La societatile mai mici si private, salariatii rareori au un cuvant de spus atunci cand se iau decizii critice. Cazurile in care angajatii sunt informati in mod sistematic despre performantele financiare ale societatii lor sau sunt consultati cu privire la decizii importante sunt exceptionale. Exista unele cazuri in care lideri de sindicat sau alti reprezentanti ai salariatilor sunt numiti in Consiliile de administratie ale societatilor lor (sau ale altor societati), dar acestea sunt exceptii. Tot exceptionale sunt si cazurile in care reprezentantii salariatilor sunt invitati sistematic la sedintele Consiliului, exceptand situatiile cand se negociaza salariile.

Drepturile salariatilor de a contacta autoritatile, membrii Consiliului de administratie si actionarii pentru a sesiza comportamente ilegale si lipsite de etica a conducerii au fost si ele incalcate.Trebuie remarcat ca exista multe controverse legate de diverse cazuri de intimidare, abuz fizic si chiar un caz de crima avand ca victima un lider de sindicat.Totusi, in ansamblu, se poate spune ca protectia celor care au curajul sa atraga atentia asupra unor nedreptati este slaba si ar trebui sa I se dea mult mai multa atentie de catre autoritati.

In timp ce salariatii dispun de mijloace pentru a se face auziti de catre Consiliile de administratie daca este necesar, creditorii bancari sunt intr-o situatie mai proasta, deoarece in timpul derularii normale a afacerilor ,creditorii au posibilitati limitate de a interveni pentru a-si apara drepturile.Numai in cazuri exceptionale bancile au reprezentanti in Consiliile de administratie ale societatilor si aceasta numai in baza unor relatii personale speciale intre administratori sau daca banca este ea insasi actionar la acea societate. Din motive prudentiale, legea bancara prevede ca o banca nu poate sa detina mai mult de 20% din actiunile uneianumite societati - in general pachetul este mult mai mic -ceea ce nu asigura neaparat bancii un loc in Consiliul de administratie.

In afara de banci,exista putini alti creditori intrucat piata obligatiunilor este inca incipienta. Conform legii, detinatorii de obligatiuni pot tine adunari generale in care sa numeasca reprezentanti pentru relatia lor cu societatea. Reprezentantii au dreptul de a participa la Adunarile Generale ale Actionarilor; de asemenea, ei pot contesta in justitie anumite hotarari ale Consiliului de administratie.

Creditorilor li se acorda mai multa putere atunci cand o societate nu-si plateste datoriile si intra in incetare de plati, initiindu-se proceduri de lichidare conform prevederilor Legii nr.64/1996 cu privire la faliment si lichidare. Desi se numeste un judecator sindic pentru conducerea procedurilor, principalele hotarari urmeaza sa fie aprobate de catre creditori. Creditorii sunt cei care decid daca accepta un plan de reorganizare, dand societatii o noua sansa de existenta, sau daca trec direct la lichidare.

Totusi, in practica este recunoscut faptul ca interesele legitime ale creditorilor in societati nu sunt suficient protejate de aranjamentele institutionale actuale.Aceasta este in special adevarat in timpul procedurilor de faliment, care dureaza extrem de mult si sunt in general conduse cu o atitudine favorabila managementului si altor 'beneficiari'ai societatii. Luand in consideratie numeroasele abuzuri cu care s-au confruntat creditorii de-a lungul anilor si

numeroasele scheme frauduloase carora le-au cazut victima bancile si alti creditori,nu este surprinzator faptul ca in continuare costul creditelor ramane foarte ridicat si ca majoritatea bancilor prefera sa imprumute guvernul.

In prezent, adunarea generala nu se poate desfasura altfel decat in limitele prevederilor Legii 31/1990 cu modificarile si completarile ulterioare, iar drepturile actionarilor nu se pot desfasura decat in limitele aceleiasi legi. Astfel, spre exemplu, drept multiplu de vot sau dividend prioritar nu se poate acorda prin statutul societatii  in situatia –absurda- in care un anumit cod ar considera ca votul multiplu conduce la o mai buna guvernanta. Deci un cod de guvernanta nu este derogatoriu de la legea societatilor comerciale, iar indepartarea unei entitati de la o anumita prevedere a codului nu se poate face decat in limitele legii primare.

Consiliul de administratie

Se stie ca in cadrul societatilor pe actiuni, legatura dintre actionari si directorii executivi este realizata de consiliul de administratie, drept pentru care acestuia i se acorda o importanta majora in cadrul principiilor de conducere corporativa.

In cadrul raportului OECD privind conducerea corporativa in Romania se arata ca:„ una din cele mai criticate caracteristici a consiliului de administratie in Romania este prezenta unui numar foarte mare de membri numiti pe considerente politice.Dupa alegerile parlamentare,un val de schimbari afecteaza sistematic mii de societati, reprezentantii noii majoritati politice inlocuind pe acei administratori care nu se mai bucura de suport politic”.

Sarcina cheie a Consiliului este sa caute sa asigure prosperitate firmei. Asadar, acesta stabileste obiectivele, oferind orientarea strategica si se asigura ca aceste obiective sunt atinse prin numirea si supravegherea managementului. De asemenea, Consiliul de administratie trebuie sa asigure diseminarea informatiilor si monitorizarea riscului avand in vedere raspunderea pe care o are fata de actionari.

In raportul OECD privind conducerea corporativa in cadrul firmelor din Europa de S-E se arata ca „modele diferite de structuri ale Consiliilor sunt reprezentate in regiunea Europei de S-E,uneori in aceeasi tara,reflectand diversitatea mostenirilor legale si istoria activitatii firmelor,precum si optiunile realizate in perioada de tranzitie”.

In Romania, constituirea consiliului de administratie este reglementata de Legea 31/1990 modificata. Astfel, legea stabileste ca numirea consiliului de administratie sa se faca de Adunarea Generala a Actionarilor. Singura cerinta precizata in lege legata de numirea si alegerea administratorilor este ca:„persoana care nu poate fi fondator nu poate fi nici administrator, director sau reprezentant al acesteia ”.Art.6 alin 2 al legii precizeaza ca „nu pot fi fondatori persoanele care potrivit legii sunt incapabile sau care au fost condamnate pentru gestiune frauduloasa, abuz de incredere, fals, uz de fals, inselaciune, delapidare, marturie mincinoasa, dare sau luare de mita, precum si alte infractiuni prevazute de prezenta lege ”.

Drepturile si obligatiilor partilor in cadrul societatilor pe actiuni sunt stabilite printr-un contract de administrare.In contract se stipuleaza printre altele ca persoana juridica este obligata sa-si desemneze un reprezentant permanent, persoana fizica.Acesta este supus acelorasi conditii si obligatii si are aceeasi responsabilitate civila si penala ca si un administrator persoana fizica, ce actioneaza in nume propriu,fara ca prin aceasta persoana juridica pe care o reprezinta sa fie exonerata de raspundere sau sa i se micsoreze raspunderea solidara. Se stie, de asemenea, ca functionarea reala si rolul Consiliului de

administratie depinde in mare masura de calitatile membrilor individuali, deoarece principalele functii ale Consiliului sunt asigurarea orientarii strategice a firmelor,numirea si monitorizarea managerului,responsabilitatea fata de actionari.

In ceea ce priveste relatia cu directorul (managerul) societatii, la cele mai multe din societatile comerciale managerul are o pozitie mai puternica,din diverse motive, dintre care putem enumera:

• Atat la societatile de stat cat si la cele private,in general directorii stiu ca isi datoreaza pozitia nu atat Consiliului de administratie cat direct actionarului principal.Ca urmare,conducerea are frecvent posibilitatea sa influenteze numirea administratorilor, inversand autoritatea normala.

• Directorii au acces la informatiile legate de societate si control asupra lor, ceea ce le ofera un avantaj fata de membrii Consiliului de administratie;

• Structura Consiliului de administratie favorizeaza amestecul managerilor in activitatile Consiliului de administratie.

• Procesul de numire a membrilor Consiliului de administratie nu este bine  definit de lege si nu ofera prea multa protectie actionarilor

• Atitudinea slaba si pasiva/birocratica a membrilor Consiliului de administratie numiti de ministere sau alte institutii de stat in societatile controlate de stat incurajeaza directorii sa isi asume responsabilitati mai largi si sa intervina in deciziile consiliului;

• Poate cel mai serios motiv, absenta administratorilor independenti atat la societatile controlate de stat cat si cele private face ca toti membrii Consiliului de administratie sa aiba legaturi stranse cu conducerea si actionarii principali.

Astfel in prezent, prevederile Recomandarii Consiliului Europei 2005/162/EC privind independenta administratorilor si Directiva 2006/43/EC privind auditul conturilor anuale individuale si consolidate, modificand Directiva a patra 78/660/EC, au fost incluse in legislatia romaneasca prin intermediul Legii nr.441/2006 pentru modificarea si completarea Legii 31/1990 privind societatile comerciale.

Transparenta si asigurarea accesului la informatii

Legea societatilor comerciale nr.31/1990 amendata in 2003 prevede evidentele pe care trebuie sa le tina o societate pe actiuni precum si cerintele minime de acces la informatii pentru actionari si alte parti interesate.Standardele de acces la informatii sunt mai ridicate pentru societatile cotate la bursa de valori, fiind impuse de Ordonanta nr.28/2002,modificata prin Legea nr.525/2002.

Trebuie remarcat ca,pe langa legislatie,presa s-a dovedit a fi una dintre cele mai importante forte si instrumente de promovare a transparentei si accesului la informatii in contextul conducerii corporative. Pe langa publicarea diverselor anunturi cerute de lege (instiintari cu privire la adunari, evenimente importante, schimbari de proprietate,etc.) toate ziarele mari prezinta in mod regulat comentarii si analize ale pietelor de capital si ale societatilor.Toate portalurile mari de pe internet au trimiteri la institutiile romanesti de pe piata de capital si exista cateva pagini specializate cu un continut informativ substantial. Dar cea mai importanta contributie a presei se leaga de reportajele de ancheta. De fapt, majoritatea „scandalurilor” de dezvaluire a unor fraude, abuzuri si greseli ale autoritatilor au fost initiate de catre presa.

Accesul la informatia financiara si operationala a societatii

Art.172 al Legii nr.31/1990 enumera sase „registre ”pe care trebuie sa le tina o societate pe actiuni,„pe langa evidentele prevazute de lege ”:

a)registrul actionarilor,unde se inregistreaza numele si adresa detinatorilor de actiuni nominative precum si varsamintele facute pentru actiuni.Registrul actionarilor trebuie sa fie reactualizat inainte de fiecare Adunare Generala a Actionarilor,dar nu mai putin de o data pe an.

b)un registru al Adunarilor Generale a Actionarilor,care este o colectie de procese verbale ale adunarilor;

c)registrul sedintelor si deliberarilor Consiliului de administratie;

d)registrul sedintelor Comitetului de directie -continand procesele verbale ale dezbaterilor comitetului de directie;

e)registrul dezbaterilor si constatarilor facute de cenzori;

f)registrul de obligatiuni,in care se inregistreaza toate obligatiunile emise si achitate precum si date de identificare a detinatorilor de obligatiuni –atunci cand obligatiunile sunt nominative.Registrul pentru obligatiuni dematerializate si pentru titluri listate la bursa se supune prevederilor Legii nr.525/2004.

Registrele mentionate la punctele a),b),c)si f )sunt responsabilitatea Consiliului de administratie,registrul mentionat la d)a Comitetului de directie si registrul mentionat la e)a cenzorilor.

Administratorii au obligatia de a pune la dispozitia actionarilor registrele de la punctele a)si b)si de a elibera copii dupa inregistrarile din aceste registre –pe cheltuiala lor.Acelasi lucru este valabil pentru registrul de obligatiuni,care trebuie sa fie pus la dispozitia detinatorilor de obligatiuni.

Accesul la informatii al actionarilor a fost extins in anul 1999 prin prevederi vizand in mod special actionarii minoritari.Conform noilor articole ,intre Adunarile Generale,dar nu mai mult de doua ori pe an fiscal, actionarii au dreptul de a consulta documentele specificate in actele de constituire, in consecinta,actionarii pot notifica in acest sens

Consiliul de administratie in scris, si acesta are obligatia de a raspunde in termen de 15 zile de la data inregistrarii notificarii.Actionarii care detin mai mult de 10%din capitalul social pot cere in justitie numirea unor experti pentru a verifica anumite operatiuni ale societatii si pentru a prezenta un raport.Onorariile pentru experti urmeaza sa fie platite de catre societate -cu exceptia cazului in care solicitarea a fost rau intentionata.

Cel mai cuprinzator document prin care actionarii sunt informati despre evolutia societatii este raportul anual al administratorilor impreuna cu raportul cenzorilor.Ambele rapoarte trebuie sa fie prezentate Adunarii Generale a Actionarilor anual si constituie baza luarii hotararilor de catre actionari.

Insa noile reglementari in privinta raportului administratorilor pentru societatile cotate – Ordinul Ministerului Finantelor Publice nr. 2001/2006 privind modificarea si completarea Ordinului Ministerului Finantelor Publice 1752/2005 pentru aprobarea reglementarilor contabile coforme cu directivele europene impun o declaratie de conformitate cu un cod de guvernanta national.

OMFP nr. 2001/2006 impune pentru societatile ale caror valori sunt admise la tranzactionare pe o piata reglentata prezentarea raportului administratorilor, care sa includa o declaratie cu urmatoarele elemente:

1.     O trimitere la codul de guvernanta corporativa care se aplica sau pe care societatea a ales sa il aplice voluntar.  De asemenea , vor fi raportate toate informatiile referitoare la practicile de guvernanta aplicate in plus fata de cerintele legislatiei nationale;

2.     In masura in care, in limitele legislatiei nationale, societatea se departeaza de la codul de guvernanta mentionat, entitatea trebuie sa ofere explicatii pentru aceasta stare de fapt.

3.     O descriere a principalelor caracteristici ale controlului intern si a sistemelor de gestionare a riscului, in relatie cu procesul de raportare financiara.

4.     Modul de desfasurare a adunarii generale a actionarilor si atributiile-cheie ale acesteia, precum si o descriere a drepturilor actionarilor si a modului cum acestea sunt exercitate.

5.     Structura si modul de operare ale organelor de administratie, conducere si supraveghere si ale comitetelor acestora. La randul lor, membrii acestor organe au obligatia de a se asigura ca situatiile anuale si raportul administratorilor sunt intocmite in conformitate cu legislatia nationala.

Proceduri contabile si cerinte privind auditul

Legislatia este mai specifica in privinta situatiilor financiare pe care o societate trebuie sa le pregateasca si sa le prezinte actionarilor si tertilor.

Prevederile Legii societatilor comerciale sunt completate de prevederile Legii contabilitatii nr.82/1991. Conform art.27 din Legea contabilitatii, situatia financiara contine trei documente: bilantul contabil, contul de profit si pierderi - ambele cu anexele corespunzatoare - si raportul administratorilor.

Toate cele trei organe de conducere corporativa (administratori, cenzori, actionari) au un rol in pregatirea situatiei financiare. Elaborarea efectiva a situatiei financiare se face de catre administratori (in practica, pe baza materialelor furnizate de conducere).Cenzorii verifica conformitatea informatiilor incluse in situatia financiara cu registrele societatii si semnaleaza neregulile in raportul lor. In fine, Adunarea Generala a Actionarilor aproba documentul sau solicita modificari.

La elaborarea situatiei financiare, administratorii trebuie sa respecte regulile de baza stabilite prin Legea contabilitatii:

a)toate datele din bilant trebuie sa corespunda datelor inregistrate in evidentele societatii si trebuie sa reflecte situatia reala a activelor si pasivelor;

b)nu se admit compensari intre diverse conturi care sunt consolidate in bilant si nici intre diversele pozitii de venituri si cheltuieli din contul de profit si pierderi;

c)capitalul social are o valoare constanta in registre.

Implicarea auditorului in verificarea declaratiei de conformitate este un aspect controversat. In multe jurisdictii, auditorul are cunostinte de profunzime legate de functionarea companiei. In anumite state membere, interventia auditorului este considerata o parte a procesului de verificare a situatiilor anuale. In altele se precizeaza ca auditorul trebuie sa se limiteze la verificarea cifrelor si statisticilor ce sunt prezentate in raportul de guvernanta. Interventia poate fi in acest caz doar formala si sa vizeze aspectele de redactare a declaratiei de conformitate, fara a verifica daca informatia furnizata este fidela realitatii.