Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » didactica » didactica pedagogie
Competente generale ale profesorilor de sprijin (itinerant)

Competente generale ale profesorilor de sprijin (itinerant)


Competente generale ale profesorilor de sprijin (itinerant)

In conditiile scolii pentru diversitate, cadrul didactic itinerant sau cadrul didactic de sprijin reprezinta un nou personaj, cu rol major in optimizarea procesului educational din clasele unde se deruleaza invatamantul integrat. Cadrul didactic itinerant sau cadrul didactic de sprijin este o persoana pregatita in domeniul educatiei speciale si care, impreuna cu educatorul/profesorul din scoala de masa, formeaza o echipa omogena, raspunzatoare de procesul invatarii elevilor din scoala pentru diversitate. Pentu marea majoritate a elevilor clasei, profesorul care preda o disciplina respecta un anumit standard privind continuturile si modul de comunicare a acestora catre elevii clasei, standard cerut de programa si manualele acelei discipline.

Distinctia dintre un cadru didactic itinerant si un cadru didactic de sprijin este dificil de surprins in teoria si practica educational; profesorul itinerant are, fara indoiala, si atributiile unui profesor de sprijin (in activitatea directa din clasa), dar acestea pot avea o pondere mai mare sau mai mica, in functie de numarul de copii de care raspunde, respective de numarul de scoli in care se deplaseaza, de gravitatea problemelor de invatare ale elevilor din aceste scoli. In anumite zone rurale, in care elevii cu cerinte educative speciale sunt raspanditi pe arii foarte mari, sistemul itinerant poate fi singurul mod realist de a asigura servicii de educatie speciala, permitandu-se in acelasi timp mentinerea acestora in clasele/scolile obisnuite.



Avantajele interventiei unor cadre didactice specializate in sustinerea serviciilor de sprijin sau a altor modalitati de asigurare a suportului pentru invatare in grupa/clasa obisnuita pot fi sintetizate astfel:

Mentinerea elevilor cu cerinte speciale in clasa obisnuita, pentru a se evita perturbarea activitatilor din clasa si din scoala;

Evitarea stigmatizarii, etichetarii, discriminarii si segregarii;

Eliminarea sa reducerea testarii standardizate excessive;

Crearea ocaziilor pentru ca elevii scolii obisnuite sa-I cunoasca si sa-I inteleaga pe elevii cu dizabilitati; aparitia ocaziilor necesare pentru acestia din urma de a interactiona social, avand in preajma modele de copii obisnuiti;

Familiarizarea cadrelor didactice din invatamantul obisnuit cu elementele specifice educatiei speciale;

Valorizarea, intru cadru mai larg, a competentelor cadrelor didactice specializate.

Cadrul didactic itinerant/de sprijin joaca un rol ce reprezinta o combinatie intre un profesor consultant si un tutore pentru elevii cu cerinte speciale inclusi in programe de integrare. Un asemenea cadru didactic actioneaza intr-una sau mai multe scoli dintr-o comunitate/zona bine delimitate si asigura consilierea necesara pentru cadrele didactice de la scoala obisnuita, evaluarea curriculara, precum si participarea directa la procesul instructive-educativ al copiilor cu cerinte educationale speciale.

Un cadru didactic itinerant/de sprijin are urmatoarele sarcini de baza:

Colaboreaza cu comisia interna de evaluare continua din scoala/centru de resurse in vederea preluarii informatiilor privind evaluarea si planul de servicii personalize al copilului/elevului cu cerinte educative speciale integrat in invatamantul de masa;

Colaboreaza cu intreg corpul profesoral al unitatii de invatamant in care este inscris copilul in vederea realizarii unei integrari eficiente in intregul colectiv al scolii;

Elaboreaza si realizeaza planul de interventie personalizat, precum si adaptarea curricular in parteneriat cu cadrele didactice de la grupa/clasa;

Evalueaza, in parteneriat cu echipa, rezultatele aplicarii programelor curricular adoptate;

Colaboreaza cu cadrele didactice de la grupa/clasa in care sunt elevi cu cerinte educationale speciale in vederea stabilirii modalitatilor de lucru pentru fiecare unitate de invatare;

Participa, in timpul orelor de predare, la activitatile desfasurate in clasa de catre

profesor sau invatator;

Participa la activitatile educative din grupa/clasa in calitate de observator, consultant,

coparticipant;

Organizeaza activitati de interventie personalizata in grupe/clase sau in afara acestora;

Desfasoara activitati de tip therapeutic-cognitiv-ocupational, individuale sau in grup;

Colaboreaza cu specialistii care aplica terapiile specifice in vederea realizarii coerente a

planului de servicii personalizat;

Propune si realizeaza material didactice indidualizate in functie de dificultatile de

invatare ale copiilor;

Realizeaza activitatea de evaluare periodica vizand dezvoltarea elevilor si reproiecteaza programul de interventie personalizat;

Consiliaza familiile copiilor cu cerinte educative speciale integrati in scoala integratoare si serviciile de la nivelul comunitatii care pot ajuta copilul in procesul de integrare scolara;

Realizeaza, in cadrul celor 16 ore reprezentand norma didactica de predare, preogramul saptamanal de asistenta educationala in functie de:

Necesitatile elevului;


Evolutia elevului intr-o perioada limitata de timp;

Rezultatele evaluarii periodice;

Cerintele grupului de elevi asistati;

Orienteaza catre comisia interna de evaluare continua toti acei elevi care au cerinte speciale si nu beneficiaza de servicii educationale de sprijin;

Sensibilizeaza mediul scolar obisnuit pentru facilitarea integrarii copiilor cu cerinte speciale.

Categoriile de copii/elevi care beneficiaza de serviciile cadrelor didactice itinerante/de sprijin sunt:

Copii/elevi cu certificat de expertiza si orientare scolara si profesionala eliberat de Comisia pentru Protectia Copilului;

Copii/elevi cu dificultati de invatare sau de dezvoltare care au recomandarea Comisiei Interne de Evaluare Continua din scoala/central de resurse;

Copii/elevi cu cerinte educative speciale pentru care exista o solicitare scrisa din partea familiei.

Serviciile educationale oferite de cadrele didactice itinerante/de sprijin se asigura in baza unuia din urmatoarele documente:

Certificat de orientare scolara si profesionala eliberat de Comisia pentru Protectia Copilului;

Recomandare scrisa a Comisiei Interne de Evaluare Continua, insotita de evaluarea complexa a copilului (psihologica, medicala, familiala, sociala, a nivelului de achizitii de tip scolar etc.). Recomandarea Comisiei Interne de Evaluare Continua se poate obtine numai in urma evaluarii complexe a copilului. Evaluarea copilului se realizeaza in baza sesizarii catre unitatea de invatamant frecventata de copil, familia sau tutorele legal al acestuia, alte institutii, organizatii neguvernamentale sau persoane interesate etc.

Competentele generale ale profesorilor itinerant/de sprijin sunt:

Sa posede cunostinte despre diferitele tipuri de disabilitati (privind etiologia, criteriile de clasificare, caracteristici etc.). Nivel minim de competente:

sa demonstreze ca au cunostinte despre aspectele generale ale dezvoltarii copilului;

sa demonstreze ca au cunostinte despre aspectele specifice dezvoltarii copiilor cu

diferite tipuri de deficient.

Sa demonstreze abilitati necesare pentru evaluarea copiilor cu disabilitati utilizand o varietate de metode formale si informale. Nivel minim de competente:

sa aiba abilitatea de a observa si de a utilize alte proceduri informale pentru a determina

nivelul de dezvoltare al copilului;

sa selecteze, administreze, coteze si interpreteze rezultatele obtinute in urma aplicarii

unor instrumente de evaluare formala.

Sa aiba abilitatea de a selecta, proiecta si/sau adapta curriculumul, de a elabora Proiecte de Interventie Personalizata (PIP) si/sau Proiecte de Educatie Personalizata (PEP) pentru copiii cu disabilitati.

Sa demonstreze abilitatea de a utiliza mijloace de invatamant si tehnologiile de acces necesare in educatia copiilor cu disabilitati.

Sa utilizeze strategii de instruire si facilitare a invatarii la copiii cu disabilitati. Nivel minim de competente:

Sa posede cunostinte referitoare la teoriile invatarii scolare;

Sa posede abilitati necesare pentru planificarea si aplicarea unor strategii diferite de

invatare;

Sa aiba abilitati necesare consilierii copiilor cu disabilitati si familiilor acestora.

Sa aiba cunostinte referitoare la legislatie, politicile nationale si modalitatile de alocare a serviciilor pentru copiii cu disabilitati.

Sa aiba abilitati necesare managementului clasei incluzive;

Sa posede cunostinte si abilitati aplicabile in realizarea unor cercetari in domeniul psihopedagogiei speciale.

Competente specifice ale cadrelor didactice care lucreaza cu copii cu cerinte educative speciale

Cadrele didactice trebuie sa posede cunostinte legate de:

Caracteristicile diferitelor functii si procese psihice in conditiile dezvoltarii normale;

Varietatea cauzelor care pot determina aparitia diferitelor disabilitati (cognitive, senzoriale, motorii) si tulburari ale limbajului;

Sindroame in care sunt prezente diferite disabilitati (cognitive, senzoriale, motorii) si tulburari ale limbajului;

Posibilitatea aparitiei unor tulburari associate acestor sindroame (emotionale, comportamentale);

Principiile care stau la baza evaluarii prin diferite mijloace a copiilor cu diferite disabilitati (cognitive, senzoriale, motorii) si tulburari ale limbajului;

Elaborarea unor programe educative adecvate copiilor cu diferite disabilitati (cognitive, senzoriale, motorii) si tulburari ale limbajului, in contextual tendintelor actuale de dezvoltare a curriculum-ului;

Evaluarea eficientei programelor educative si de instruire;

Utilizarea tehnicilor modern de dezvoltare a comunicarii;

Roluri diferite pe care le poate indeplini un cadru didactic in scoala speciala sau in scoala de masa, ca profesor itinerant sau de sprijin.

Cadrele didactice ar trebui sa posede o serie de abilitati legate de:

Evaluarea sistematica a copiilor cu diferite disabilitati (cognitive, senzoriale, motorii) si tulburari ale limbajului, tinand cont de trebuintele specifice ale acestora si de potentialul lor;

Interpretarea si utilizarea rezultatelor evaluarilor potentialului cognitive al copiilor, dar si a comportamentului lor in diferite situatii de invatare si de viata;

Elaborarea unui curriculum corespunzator adecvat nivelului de dezvoltare al fiecarui copil, nivelului de varsta si cultural al acestuia;

Elaborarea, aplicarea, monitorizarea si evaluarea unor Proiecte de Interventie Personalizata (PIP) si/sau a Proiectelor de Educatie Peersonalizata (PEP) pentru copiii cu diferite disabilitati (cognitive, senzoriale, motorii) si tulburari ale limbajului;

Corelarea stilurilor de invatare ale elevilor cu strategiile de instruire si cu materialele didactice corespunzatoare;

Colaborarea cu personalul didactic al claselor in care sunt integrati elevii cu deficient, cu precizarea metodelor de lucru adecvate fiecarui caz in parte;

Posibilitatea acordarii timpului adecvat necesar pentru fiecare tip de activitate, in concordant cu ritmul fiecarui copil;

Proiectarea si realizarea activitatii de invatare itinerant, individualizata care vizeaza invatarea curriculara propriu-zisa, adaptata la un alt context, diferit de cel al clasei.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.