Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » familie » arta cultura
Biblioteca si informatia in epoca contemporana

Biblioteca si informatia in epoca contemporana



Biblioteca si informatia in epoca contemporana

Probleme generale

            Biblioteca nu a reprezentat si nu reprezinta un scop in sine. Ratiunea de a fi a oricarei biblioteci o constituie cititorul si nevoile sale informationale. Colectiile de publicatii sau, cum se spune in  ultima vreme, de documente ale bibliotecii, au fost intotdeauna vazute drept „corpul bibliotecii” - punct de vedere care va supravietui, fara indoiala, si in viitor. Extinderea colectiilor a presupus mereu si servicii mai perfectionate, relatii noi intre utilizator si biblioteca.

            Reprezentativ pentru epoca contemporana este insa caracterul colectiilor bibliotecilor, care a suferit mutatii fundamentale in ultimele decenii ale secolului nostru. Alaturi de carti si periodice, bibliotecile gazduiesc „publicatii” noi aflate, cel mai adesea, pe alti suporti in afara hartiei. Acesti noi suporti prezinta o caracteristica tehnica comuna: inmagazineaza, pe un spatiu restrans, o uriasa cantitate de informatii care, cel mai adesea, devine lizibila doar prin intermediul unor aparate.


            O alta schimbare majora inregistrata de biblioteconomia contemporana priveste „filosofia” colectiilor [1] - conceptele care dau viata principiilor de alcatuire si dezvoltare a fondurilor de publicatii ale unei biblioteci. Aceste principii sunt rezultatul studierii scopului colectiilor si a cailor de alcatuire a acestora, a cercetarii intereselor de lectura ale utilizatorilor. Se contureaza astfel fizionomia unei colectii.

            Multa vreme, oamenii au fost obsedati de ideea colectiei complete [2]. Realizarea insa a unei biblioteci exhaustive s-a dovedit a fi imposibila, o himera urmarita zadarnic.

            Ideea exhaustivitatii colectiilor isi gaseste o dezvoltare interesanta in studiul lui B.J.Enright, Concepts of Stock: Comprehensive or Selective [3], publicat in 1990. Pornind de la mitul Bibliotecii din Alexandria, sustine autorul, a aparut „sindromul” „totul si pentru totdeauna”, care plaseaza biblioteca in aspiratiile umanitatii spre infinit. Dar, continua el mai departe, scopul fundamental al unei biblioteci trebuie sa-si gaseasca fundamentarea intr-un concept teoretic ideal [4]. Fara indoiala, Enright are dreptate cand pune la baza oricarui program de dezvoltare a bibliotecilor o fundamentare teoretica, care sa permita o larga dezvoltare a colectiilor. Singura observatie care se poate face specialistului englez, priveste absenta din gandirea sa a unui foarte strans contact cu realitatea concreta a existentei fiecarui tip de biblioteca sau retele de biblioteci care ne-ar putea interesa si pe noi. Acesta isi bazeaza documentatia pe datele bibliotecilor din tari dezvoltate, uitand ca bibliotecile din tarile din estul Europei sau cele din tarile in curs de dezvoltare au posibilitati informationale mult mai limitate. Posibilitatea de optiune a acestor biblioteci este deopotriva limitata la resursele bugetare, care cel mai adesea, sunt insuficiente si la instrumente de informare de mana a doua (documentatia pentru achizitia internationala, de exemplu).

            Ceea ce facem de fapt noi astazi, si prin „noi” intelegem toti bibliotecarii cu posibilitati limitate, este o politica de achizitii de supravietuire [5] prin care nu achizitionam nici tot, nici ceea ce ar trebui sa raspunda cel mai bine cerintelor utilizatorilor nostri.

            In conditiile cresterii exponentiale a cunostintelor umane [6], trebuie sa ne impacam cu gandul [7] ca nu vom putea vreodata sa achizitionam tot ceea ce se produce in domeniul nostru de interes si nici macar ce este mai reprezentativ.

            Specialistii estimeaza ca evolutia biblioteconomiei contemporane a creat un alt mit - cel al autosuficientei [8]. Acest mit este conditionat de factori cum ar fi: relativa izolare a bibliotecilor de activitatea de cercetare; slaba informare bibliografica in ciuda succeselor dobandite pe plan mondial prin aparitia de noi suporti pentru difuzarea literaturii de referinta; insuficienta functionare a schimburilor interbibliotecare; imperfectiunea sau chiar absenta cataloagelor colective; numarul redus de utilizatori serviti; rivalitatea profesionala.

            Revenind la ideea colectiilor exhaustive, este bine sa reamintim ca aceasta era inca prezenta in mintea multor manageri de biblioteca si in deceniul al saselea al secolului nostru, cand a avut loc, aproape in toate tarile vestice, o severa reducere a bugetului bibliotecilor finantate de stat.

            Din acea perioada au inceput sa apara anumite modificari in politica de achizitii. Are loc o severa reevaluare a colectiilor prin stabilirea unei mai directe relatii intre cerinte si resurse financiare. Totodata, au aparut o serie de studii care au incercat sa explice ca nici o biblioteca, practic, nu poate detine toate publicatiile, nici macar dintr-un domeniu, fie acesta cat de ingust. Mitul exhaustivitatii incepe sa se clatine serios.

            Orice bibliotecar stie astazi ca posibilitatile sale de achizitie sunt strict limitate la doi factori: 1. resursele bugetare si 2. resursele bibliografice, iar ideea de a achizitiona totul dintr-un domeniu ii este straina.

            Noua atitudine a specialistilor din biblioteca, determinata de argumente in primul rand financiare, este exprimata cat se poate de limpede in Raportul Atkinson, aparut in 1976, care introduce „conceptul de biblioteca universitara cu colectii limitate, bazata pe o politica rationala, puternic echilibrata, detinatoare de documente importante, cu reale posibilitati de acces la bibliotecile nationale si internationale si la retele de informare” [9].

            Plecand de aici, s-a pus problema complementaritatii colectiilor prin cooperarea tuturor furnizorilor posibili de informatii: biblioteci, centre de informare si documentare, baze de date informatizate etc.

Bibliotecile universitare si dinamica informatiei

            In ultimele decenii, interesul oamenilor de biblioteca a fost deplasat de la publicatii si colectii spre informare si comunicare stiintifica.

            Se stie ca multe biblioteci specializate isi dubleaza colectiile la fiecare doua decenii, altele chiar mai repede. Ca urmare, ceea ce se achizitioneaza este extrem de important. Nu se achizitioneaza decat selectiv. Selectia de documente conduce la o selectie informationala. Asa s-a nascut conceptul de DSI (Diseminarea Selectiva a Informatiei). Informatia a fost difuzata pe profile exacte si utilizatori cunoscuti. Acest nou concept, produs al unei noi orientari informationale, a aparut in bibliotecile universitare, unde achizitia de documente este supusa unei mari rigori stiintifice. Bibliotecile universitare, in tarile cu o bogata activitate stiintifica, traiesc un ritm dinamic, prin achizitionarea de documente de ultima ora si expunerea lor in sali cu acces direct, prin elaborarea de sinteze stiintifice, prin accesul online la sisteme de cataloage nationale si baze de date internationale.

            Bibliotecile universitare achizitioneaza, in afara publicatiilor traditionale, publicatii de tip nou care concentreaza multa informatie pe un spatiu restrans. Cea mai mare biblioteca din lume, Library of Congress, din cele 90 de milioane de unitati de inregistrare pe care le detine, numai circa 20 de milioane sunt carti si publicatii seriale. Restul este reprezentat de microformate, benzi audio si video, discuri audio si video, alte publicatii non carte. Toate aceste unitati noi informationale ar reprezenta, dupa F.Machlup, „corpul de cunostinte” sau “summumul a tot ce se afla cuprins in carti sau alti suporti concreti sau virtuali de informatii” [10].

            A cunoaste in ce masura bibliotecile detin o anumita pondere in comunicarea stiintifica este o problema extrem de dificila, deoarece schimbul de informatii intre producatorii si consumatorii de informatii nu poate fi cantarit, ci doar estimat.

Informatia in contemporaneitate

            Rolul informatiei in societatea contemporana devine pe zi ce trece tot mai insemnat. Daca, incepand cu secolul trecut, englezul spunea ca time is money, astazi, parafrazand acest adagiu, putem spune fara riscul de a gresi ca information is money. Informatia a devenit din ce in ce mai scumpa, deoarece ea insasi sta la baza productiei de bunuri materiale, deci de bani. Toate realizarile importante in domeniul informational dupa al doilea razboi mondial s-au inregistrat in sectorul economic. Nu este, prin urmare, o intamplare ca sectorul economic consuma si cea mai mare cantitate de informatii care se produce astazi in lume. Se stie doar ca cel care detine informatia cea mai actuala si completa va produce si marfa cea mai competitiva si, prin urmare, va obtine si profitul cel mai mare. Asadar, implicarea informatiei in economia unei tari este in afara oricarui comentariu. Informatia devine, in consecinta, un element esential al progresului. Pe de alta parte, aceasta componenta economica a informatiei adesea incetineste circulatia ideilor si datelor datorita monopolului detinut de proprietar. Obstacolul de ordin economic poate fi dublat de unul politic in anumite contexte istorice. Se stie ca, de regula, informatiile militare sunt date publicitatii numai dupa trecerea unui anumit numar de ani, la fel cele de ordin politic propriu-zis care sunt depuse in arhive publice la multi ani dupa consumarea evenimentelor la care ele se refera.

            Tehnologia informatiei s-a dezvoltat intr-un ritm dinamic in ultimele decenii. Introducerea calculatoarelor a facut ca stocarea si transmiterea informatiei sa cunoasca succese remarcabile, vizibile in foarte multe domenii de activitate.

            Din informatia totala care este vehiculata astazi in lume, specialistii estimeaza ca numai circa jumatate este informatie noua, iar din aceasta numai a treia parte este informatie reala, cu adevarat noua (vezi Fig.1).


                                      a   

                          x                   b

     c

             

                       

          y           

Fig.1 - Dinamica cresterii informatiei

(a - informatie totala vehiculata; b - informatie noua; c - informatie reala)

            Dinamica cresterii informatiei a produs modificari importante in foarte multe directii.

            In privinta stocarii, asistam la o evolutie a suportilor de date spre dimensiuni fizice tot mai reduse. Pe de alta parte, mijloacele de acces la informatii sunt din ce in ce mai perfectionate, iar utilizatorii tot mai specializati. Cresterea specializarii conduce la o crestere a dependentei intre oameni si institutii.

            Informatia este o marfa cuantificabila. Ea este puternic influentata de trei factori:

·       dinamica muncii,

·       tehnologia informatiei

·       explozia informationala.

            Efectele tehnologiei informarii prin cresterea capacitatii de stocare si diseminare a informatiei pe spatii geografice vaste, prin utilizarea unor sisteme de transmitere tot mai sofisticate si pe suporti din ce in ce mai redusi din punct de vedere fizic sunt, in general, cunoscute de specialistii din biblioteci.

            Fenomenul care a determinat insa mutatii importante in gandirea si comportamentul oamenilor dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost explozia informationala, acea crestere exponentiala a numarului de publicatii monografice si seriale de care s-a vorbit atat de mult. Potrivit situatiei prezentate de Chr.B.Wooton [11], in 1972, au aparut in cele 23 de tari supuse analizei [12] 286.223 titluri de monografii, care, in 1980, au atins cifra de 417.104. Numarul acestora ar ajunge in anul 2000, conform estimarii specialistului englez, la cifra de 633.515 titluri - in timp ce in lumea intreaga ar aparea 1.072.638 titluri.

            In ce priveste distributia lingvistica a literaturii stiintifice si tehnice mondiale sunt de retinut anumite particularitati [13]. Astfel, numai un mic procent din literatura stiintifica se poate citi in chineza si o cantitate aproape neglijabila in hindi, desi cele doua limbi impreuna sunt vorbite de peste un miliard de oameni fara a mai spune ca India si China au fost leaganul unor civilizatii vechi. Aceasta distributie lingvistica poate fi analizata si prezentata in numeroase moduri, cum ar fi adunarea numarului de carti, periodice si alte documente publicate, pastrate in biblioteci mai mari, analizate in bibliografii reprezentative specializate.

            In ce priveste ponderea activitatii editoriale, statisticile evidentiaza ca 25 de limbi detin majoritatea covarsitoare a literaturii publicate in lume. In afara acestora, in alte 10 limbi se editeaza 10.000 de lucrari dintr-un total de 550.000 publicate anual in lume. Ordinea limbilor in privinta numarului de lucrari publicate este urmatoarea: engleza (120.000 titluri), rusa (60.000 titluri), germana (50.000 titluri), franceza, spaniola si japoneza (30.000 titluri fiecare), italiana, olandeza, suedeza, poloneza, maghiara, ceha si coreeana (10.000 tiluri fiecare) [14].

            Intre contributiile nationale la stocul de informatii mondiale [15] fosta URSS dadea 20%, tarile de limba engleza intre 40% si 60%, grupul de limbi germanice intre 5% si 10%, japoneza 5%.

            Utilizarea actuala a literaturii mondiale in diferite tari poate fi observata si in practica citarii autorilor in lucrarile stiintifice. Semnificativ este ca o buna parte din citari sunt din literatura stiintifica a propriei limbi a autorilor. Astfel, oamenii de stiinta din Statele Unite si Marea Britanie fac apel la literatura engleza in proportie de 68 - 83%, cei din Rusia la literatura stiintifica rusa in proportie de 35 - 37%, cei din Germania la literatura germana in proportie de 29 - 36%, iar cei francezi la literatura franceza in proportie de 31 - 35%. Prin urmare, fiecare tara traieste in mediul stiintific al limbii sale.

            In procesul de vehiculare a informatiei [16], specialistii fac distinctie intre informatia formala si informatia informala.

            Informatia formala este informatia pe care o vehiculam in biblioteca si se regaseste in o serie de documente secundare: cataloage de carti si periodice, reviste de referate, reviste de citate, reviste de sumare, bibliografii, indici etc. Aceasta informatie este destinata unei circulatii mai lente si unei utilizari in timp.

            Informatia informala este informatie curenta, extrem de actuala si dinamica, vehiculata, de regula, prin baze de date si prin o serie de documente cu circulatie limitata cum ar fi comunicarile prezentate la reuniunile stiintifice si multiplicate intr-un numar restrans de exemplare, preprinturile etc.

Informarea stiintifica si rolul organizatiilor internationale

            Dintre publicatiile stiintifice, o analiza aparte merita comunicarile stiintifice. Aceasta forma de comunicare contribuie intr-un procent ridicat la informarea oamenilor de stiinta printr-un util transfer de informatii.

            Dupa N. Kaplan si N.W. Storer [17], functia principala a comunicarilor stiintifice este „de a oferi informatii actualizate din fiecare domeniu al stiintei”.

            Problema circulatiei comunicarilor stiintifice a preocupat pe oamenii de stiinta inca de la sfarsitul deceniului al saselea al secolului nostru si este extrem de folositor a fi urmarite dinamicile lor in acest sens, sprijinita de UNESCO. Comitetul Consultativ de Bibliografie, Documentatie si Terminologie (CCBDT), organ consultativ al UNESCO, a inclus in programul sau un studiu privind circulatia in randul specialistilor a documentelor congreselor stiintifice [18]. In vederea realizarii studiului, UNESCO a incheiat un contract cu Federatia Internationala de Informare si Documentare (FID), care a desemnat pe specialistul francez Paul Poindron sa coordoneze lucrarea. Acesta, cu sprijinul Consiliului International al Uniunilor Stiintifice (CIUS) si al altor organizatii stiintifice internationale, a elaborat studiul respectiv, care a aparut, in 1962, in publicatia UNESCO Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, in doua numere consecutive, sub titlurile Le contenu, le rôle et la valeur des communications et comptes-rendus des congrès scientifiques [19] si Accessibilité des communications et des compte-rendus des congrès scientifiques [20]. In raportul redactat de Paul Poindron sunt urmarite indeosebi dificultatile ivite in calea difuzarii actelor congreselor. Acestea, in principal, sunt datorate urmatorilor factori:

·       intarzierea publicarii;

·       propaganda insuficienta;

·       caracterul nesistematic al investigarilor bibliografice;

·       catalogarea si bibliografierea realizate cu greutate.

            Pentru ameliorarea situatiei, Paul Poindron face urmatoarele propuneri:

1.     se va face o selectie riguroasa a comunicarilor ce vor fi publicate inainte de congres;

2.     documentele congreselor se vor publica in maximum un an de la data desfasurarii lor;

3.     toate publicatiile congreselor vor fi expediate, in timpul cel mai scurt cu putinta, centrelor de analiza bibliografica internationale interesate;

4.     se va intocmi un calendar al tuturor congreselor stiintifice care se va bucura de o larga difuzare internationala, astfel incat cei interesati sa fie temeinic informati;

5.     se va indica, in cataloagele colective nationale, locul unde se pot gasi publicatiile privind diferite congrese;



6.     se va standardiza terminologia, prezentarea si bibliografierea;

7.     se va crea un centru de informare, sub egida UNESCO sau FID, care sa se ocupe cu congresele stiintifice [21].

            Insusindu-si aceste sugestii, UNESCO si-a instituit un grup de lucru asupra „publicatiilor stiintifice”, pentru studierea mijloacelor de ameliorare a organizarii si planificarii reuniunilor stiintifice internationale, precum si in vederea scurtarii timpului intre desfasurarea reuniunii si data publicarii actelor acesteia. In Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques (nr.2, 1970), grupul de lucru a publicat raportul intitulat La diffusion de l'information émanant des réunions scientifiques internationales. Punctul de plecare in redactarea raportului l-a reprezentat reuniunea de la Philadelphia [22] a grupului, din septembrie 1963, care si-a propus sa studieze „mijloacele privind ameliorarea editarii si difuzarii publicatiilor elaborate de reuniunile stiintifice” [23].

            Raportul a fost realizat in anii 1963 - 1969, printr-un schimb activ de informatii intre Ralph E.O.Dette (presedinte si raportor al grupului, Chemical Abstracts Service - Ohio State University), profesorul G.A.Boutry (reprezentantul FID) si Jeanne Poyen (reprezentantul CIUS). In 1967, cand autorii au hotarat sa-l dea publicitatii pentru observatii, Consiliul Organizatiilor Internationale ale Stiintelor Medicale (CIOMS) tocmai publi-case un studiu pe aceasta tema, intitulat L'organisation des réunions médicales internationales [24]. Ca urmare a acestui fapt, membrii grupului au amanat publicarea raportului trei ani, rastimp in care s-au reformulat numeroase recomandari, tinandu-se seama de documentul CIOMS.

            Pornind de la studiul lui Paul Poindron, considerat de „mare actualitate”, raportul defineste factorii implicati in difuzarea informatiilor provenite de la reuniunile stiintifice internationale. Este definita mai intai notiunea de „congres international”. Sunt acceptate atat punctul de vedere dupa care „internationala” este numai reuniunea desfasurata sub auspiciile unei mari organizatii, cat si cel adoptat de Library of Congress (International Organisations Section), care considera „internationala” o reuniune cu cel putin trei participanti straini, indiferent de organizator.

            Raportul isi propune sa raspunda la intrebarile:

·       De ce se organizeaza o reuniune stiintifica?

·       Care este natura informatiei vehiculate in timpul lucrarilor?

·       Cui se adreseaza informatia? Cum poate fi exploatata informatia? [25].

            Documentare ampla, rigoare stiintifica, solutii indraznete - sunt elementele care i-au asigurat raportului o larga circulatie in randul specialistilor. Parcurgerea lui chiar astazi este de un real folos.

            Circulatia informatiei stiintifice este o problema extrem de complexa. Rezolvarea sa antreneaza numerosi factori.

            In vederea ameliorarii accesului specialistilor la informatia mondiala, UNESCO a intreprins demersuri importante, asigurandu-si sprijinul unor organiziatii neguvernamentale interesate. In aceasta directie, mentionam crearea, in 1961, a unui asa-numit Comitet de legatura FID/IFLA/ CIUS/ISO/UNESCO. Acest comitet, prin masurile luate, a permis intensificarea activitatilor de informare in cadrul organizatiilor cooperante. Astfel, la propunerea secretariatului Biroului rezumatelor analitice al CIUS, comitetul a redactat Code du bon usage en matière de publications scientifiques [26], in atentia autorilor si redactorilor de publicatii stiintifice, chemati a urma anumite reguli in elaborarea si, respectiv, difuzarea documentelor si informatiilor stiintifice. Textul a primit aprobarea CCIBDT (Paris, 25 - 29 sept.1961) [27], cu precizarea ca va fi utilizat numai pentru stiintele exacte si naturale. Folosirea codului in stiintele sociale si umaniste, indica CCIBDT, este recomandata numai cu avizul organizatiilor internationale din aceste domenii [28].

            In expunerea de motive ce insoteste acest ghid, Comitetul de legatura FID/IFLA/ CIUS/ISO/UNESCO arata ca lipsa de disciplina liber consimtita la redactarea si publicarea informatiilor stiintifice este una din principalele cauze care duce la cresterea inutila a volumului documentelor publicate si a cheltuielilor facute pentru imprimarea, rezumarea, repertorierea si difuzarea acestora. Se reaminteste ca este de o importanta fundamentala pentru viitorul activitatii de informare, adoptarea de norme internationale uniforme, care ar permite sa se ajunga la o metoda unica de redactare a rezumatelor de autor, la un cod unic pentru abrevierea titlurilor periodicelor stiintifice, la un cod unic pentru maniera in care sunt prezentate notitele bibliografice, la un cod unic de simboluri si de abrevieri pentru termenii tehnici, la un cod unic pentru transliterarea caracterelor unui alfabet in altul, la reguli comune pentru intocmirea vocabularelor tehnice poliglote [29].

            Principala recomandare pe care ghidul o face autorilor se refera la modalitatea de redactare a rezumatelor ce trebuie sa insoteasca articolele originale. Se atrage atentia ca in vremea noastra - cand articolele stiintifice sunt atat de numeroase si cercetatorul se afla mereu in criza de timp - rezumatul reprezinta adesea singura parte a textului integral citita. Si de aici marea sa importanta. Dupa ghidul UNESCO, rezumatul are un triplu rol:

1.     sa ajute pe cei care se intereseaza de articol sa se decida daca il vor citi sau nu in intregime;

2.     sa dea cititorului, pentru care articolul nu prezinta decat un interes marginal, informatii suficiente, pentru a nu fi necesar sa-l citeasca integral;

3.     sa sprijine activitatea revistelor de analiza, permitandu-le sa reproduca imediat rezumatul autorului, ceea ce va contribui mult la ameliorarea generala a serviciilor de informare din domeniul respectiv.

            Rezumatul trebuie sa fie extrem de concis - sa nu depaseasca 200 - 250 de cuvinte; rezumatele imprimate pot fi decupate si lipite pe o fisa de format international; indiferent de limba originara a articolului, rezumatul va fi publicat in una din limbile de larga circulatie, astfel incat utilitatea lui internationala sa creasca [30].

            Partea destinata redactorilor de publicatii stiintifice se refera la continut, redactare, trimiteri si referinte bibliografice, intinderea materialului publicat, formatul publicatiei si limba in care se publica articolul. Prin acest cod s-a impus o obligatie morala autorilor de articole si redactorilor de publicatii stiintifice. In ce masura au fost urmate recomandarile UNESCO, aceasta este o alta problema.

            Imediat dupa aparitie, codul s-a bucurat de o larga difuzare din partea UNESCO si a Biroului Rezumatelor Analitice al CIUS. Versiuni in engleza, franceza, spaniola, rusa, germana, polona, portugheza si esperanto au fost puse in circulatie. S-au facut numeroase comentarii si propuneri atat pe marginea codului, cat si a lucrarii Guide pour la rédaction des comptes-rendus [31], care il insoteste in anexa. Observatii interesante au fost primite din partea Uniunii Internationale de Fizica Pura si Aplicata [32]. Toate propunerile de modificari primite de UNESCO din partea organizatiilor nationale si internationale, au fost examinate cu atentie si confruntate cu textul codului. Rezultatul final al acestor actiuni l-a reprezentat o noua editie a codului, publicata, in 1969, sub titlul Guide pour la rédaction des articles scientifiques destinés à la publication [33]. Textul noii redactari retine toate elementele esentiale ale primei versiuni. In plus, apar cateva adaugiri si rectificari, care - pentru facilitarea lecturii textului - au fost redactate in italiana.

Documentarea si informarea

            Pe la sfarsitul deceniului al saselea al secolului nostru asistam la o crestere importanta a numarului organismelor nationale si internationale preocupate, fiecare pe cai si prin mijloace proprii, sa rezolve diferite probleme de informare. S-a simtit nevoia unei coordonari a actiunilor, in vederea inlaturarii paralelismelor in munca. UNESCO are meritul de a fi remarcat de timpuriu aceasta stare de lucruri si de a fi actionat in consecinta. Incepand cu anul 1960, UNESCO a pus in aplicare, in documentarea si informarea stiintifica, un bogat program. Punctul de plecare l-a reprezentat constituirea, intr-un anumit numar de grupuri de lucru, a reprezentantilor tuturor organismelor care se intereseaza activ de documentarea stiintifica: organizatii din sistemul ONU, uniuni stiintifice internationale, organizatii de standardizare in documentare, asociatii de bibliotecari si de traducatori, centre de documentare guvernamentale si neguvernamentale, redactori de publicatii primare si secundare.

            Astfel, in 1961, la prima sesiune a CCBDT [34], a fost constituit un grup de lucru pentru documentarea in stiintele exacte si naturale. La urmatoarea sesiune a CCBDT, in 1963, sunt infiintate alte trei grupuri de lucru:

·       grupul nr.1 - publicatiile stiintifice primare si secundare;

·       grupul nr.2 - problemele documentarii automatizate;

·       grupul nr.3 - traducerea si terminologia [35].

           

Curand, dupa constituire, membrii celor trei grupuri au fost convocati la Philadelphia, la Moscova si, respectiv, la Roma pentru fixarea programelor de activitate.

            Grupul de lucru nr.1, intrunit la Philadelphia in septembrie 1963, a prezentat urmatoarele recomandari:

·       toate revistele stiintifice sa fie incurajate in publicarea rezumatelor de autor in cel putin doua limbi: limba originara a studiului si una din limbile de larga circulatie, folosite curent de revistele de referate;

·       autorii si redactorii sefi sa urmeze recomandarile cuprinse in Code de bon usage en matière de publications scientifiques;

·       documentele de lucru ale conferintelor nationale si internationale sa fie prezentate revistelor de titluri si referate pentru a fi examinate si a li se asigura o indexare adecvata;

·       UNESCO sa intervina pe langa ISO pentru a revedea recomandarile ISO/R4 si ISO/R9, relativ la abrevierea titlurilor de periodice si, respectiv, transliterarea caracterelor chirilice;

·       UNESCO sa urmareasca circulatia informatiilor stiintifice si tehnice care provin de la reuniunile stiintifice [36].

            Grupul de lucru nr.2, convocat la Moscova, a recomandat, la randul sau:

1.     studierea comparativa a diferitelor sisteme de recuperare a datelor;

2.     coordonarea internationala a limbajelor utilizate in tratamentul automatizat al informatiei;

3.     producerea pe cale automatizata a rezumatelor si listelor de titluri;

4.     schimbul, prin intermediul unei „clearing house”, a purtatorilor de informatie de tipul benzilor si cartelelor perforate, precum si a benzilor magnetice [37].

            Grupul de lucru nr.3, cu tema traducerea si terminologia stiintifica, reunit la Roma in ianuarie 1964, a recomandat:

1.     o mai larga difuzare a recomandarilor ISO privind terminologia si lexicografia;

2.     noi actiuni pentru coordonarea lucrarilor de terminologie;

3.     crearea unui centru de informare asupra traducerilor de limba spaniola;

4.     studierea problemei instituirii unor centre pilot de informare asupra traducerilor in regiunile in curs de dezvoltare;

5.     cooperarea intre Federatia Internationala de Traducatori, Asociatia Bibliotecilor Specializate (New York), UNESCO si alte organisme competente pentru publicarea unui repertoriu mondial al serviciilor si centrelor de traducere stiintifica;

6.     crearea unei retele mondiale a centrelor de traducere stiintifica [38].

            Grupul de lucru pentru documentarea in stiintele exacte si naturale a desfasurat, la randul sau, o sustinuta activitate. In zilele de 22 si 23 martie 1965, sub presedintia lui Julien Cain, a avut loc cea de-a treia reuniune a acestui grup, cu participarea reprezentantilor CCBDT, FID, CIUS, IFLA, ISO si Biroului rezumatelor analitice al CIUS. Pe ordinea de zi au figurat urmatoarele probleme:

·       examinarea programului tuturor organizatiilor reprezentate in domeniul stiintelor exacte si naturale;

·       organizarea unui curs de documentare stiintifica si tehnica prin corespondenta; crearea unui centru mondial de informare stiintifica.

            Specialistii prezenti la aceasta reuniune au insistat asupra necesitatii de a se dezvolta o cooperare intre centrele de documentare stiintifica si tehnica, in vederea crearii unei retele mondiale coordonate de un organism central - idee care a revenit tot mai frecvent in dezbaterile reuniunilor internationale si a stat la baza proiectului Sistemului Mondial de Informare Stiintifica [39].



            Sunt cunoscute, in principiu, dificultatile organismelor de documentare datorita cresterii volumului informatiilor stiintifice. Lipsa de coordonare a muncii in informarea stiintifica si tehnica, chiar numai pe plan national, are consecinte dintre cele mai neplacute in difuzarea informatiilor. Studii de specialitate efectuate in diferite tari arata ca aproximativ 60% din publicatiile primare sunt analizate simultan de catre mai multe centre de documentare, care intampina, in schimb, mari dificultati in achizitionarea altor documente (rapoarte stiintifice nepublicate, publicatii locale de tipul buletinelor cu difuzare limitata etc.). Aceasta situatie s-ar putea ameliora in mare masura printr-o judicioasa cooperare. Principiul accesibilitatea fiecaruia la documentatia celorlalti, vehiculat in ultimele decenii, prezinta numeroase avantaje. Printre altele, fiecare centru de documentare si-ar putea circumscrie mai exact programul, realizand activitati documentare in adancime. De asemenea, printr-o buna cooperare, s-ar face un schimb de date indexate si s-ar putea raspunde definitiei celei mai generale a centrului de documentare: realizator al sistemelor si utilajelor pe care bibliotecile le vor utiliza [40]. Se stie ca un centru de documentare se ocupa mai mult de „semnalarea” documentelor, sub toate formele (fisiere, indexuri etc.), decat de stocarea lor, operatie care intra in atributiile bibliotecii.

            Standardizarea vocabularului informarii stiintifice si tehnice, prin realizarea unor liste unice de descriptori, care ar permite o indexare omogena si, in consecinta, un schimb de documente imediat utilizabile, a fost experimentata cu succes in unele domenii ale stiintei, ca metalurgia sau calculatoarele [41]. Solutia problemei puse de existenta utilajelor de indexare diferite consta in a le face pe acestea compatibile si, mai ales, convertibile, astfel incat cu ajutorul unui sistem de echivalente preexistent sa se poata traduce automat termenii unei liste de descriptori A in aceea a unei liste de descriptori B [42].

            Pe de alta parte, incercand sa rezolve aceasta problema, Grupul de lucru privind informarea stiintifica (GEIS) [43], creat in 1963 la Marsilia, a elaborat un lexic documentar asupra informarii stiintifice si tehnice. In termenii acordului incheiat cu FID, grupul a realizat - in prima etapa - un inventar al studiilor si cercetarilor curente privind prelucrarea automatizata a informatiei nenumerice.

            O atentie deosebita a fost acordata lucrarilor lexicografice privind „documentarea documentarii” [44]. In cursul reuniunii GEIS din 1965, s-a examinat versiunea provizorie a unui lexic de baza sau lexic intermediar, redactat pe baza unei liste de descriptori si a zece vocabulare de documentare. Dupa definitia data de GEIS, lexicul intermediar este „un ansamblu de descriptori desemnati si definiti in cateva limbi (in cat mai multe posibil), in vederea realizarii unor corespondente intre lexicurile documentare (glosare, vocabulare, dictionare, clasificari, tezaure etc.) utilizate pentru analiza documentarii privind informatia stiintifica si tehnica” [45]. In prima etapa, lexicul intermediar a fost constituit pe baza „lexicului documentar”, evidentiindu-se descriptorii comuni mai multor liste pentru a se obtine grupe omogene. Participantii la reuniunea din 1965 au stabilit corespondentele intre termenii si grupele de termeni din limbile lor nationale si termenii din lexicul intermediar. Concordanta generala a fost realizata in cursul unei alte reuniuni, care a avut loc la Marsilia, in ianuarie 1968 [46]. Documentul, in versiunea sa definitiva, trebuia sa ofere un cadru suficient de precis, ca fiecare centru interesat sa-si realizeze echivalente intre grupele si descriptorii lexicului intermediar si propriul sau lexic documentar. Pentru intocmirea unei versiuni definitive a lexicului intermediar, participantii la aceasta intalnire au fixat un calendar al intalnirilor. Schimburi experimentale de documente, deja indexate, au avut loc intre Deutsche Gesellschaft für Dokumentation si GEIS. Versiunea provizorie a lexicului intermediar a fost difuzata la inceputul anului 1970 in limbile franceza, engleza, germana, rusa, daneza si polona.

            Lexicul intermediar este un element de software, care permite conversia unui sistem de indexare in altul, aducand importante economii de efort intelectual. Instaurarea unei cooperari internationale in acest domeniu - tinta finala - trebuie sa fie marcata de concordantele pe care fiecare centru interesat de perspectivele unei retele de informare productive le-a efectuat intre lexicul intermediar si propriul sau lexic de indexare. Lexicul intermediar din documentare contribuie direct la realizarea unuia din marile proiectele UNESCO, Sistemul International de Informare asupra Cercetarilor in Documentare (ISORID).

            Controlul bibliografic mondial - marele deziderat al bibliotecarilor si documentaristilor - nu se va putea infaptui, excluzand dificultatile tehnice, atata vreme cat notiunile si simbolurile nu sunt exprimate intr-un limbaj comun, aspect asupra caruia toti cercetatorii sunt de acord. Utilizand reguli de catalogare, sisteme de clasificare si scheme de transliterare diferite, nu se va putea coopera niciodata fructuos.

Standardizarea in informare si documentare

            Activitatea de informare, care sprijina cercetarea stiintifica, presupune unificare si simplificare, atat in privinta metodelor cat si a utilajului. Prin urmare, standardizarea in informare si documentare este un imperativ al timpului nostru, si orice intarziere in aceasta actiune inseamna pierderi considerabile pentru stiinta si tehnologie [47]. Necesitatea unei actiuni internationale in acest domeniu este impusa, printre altele, de urmatoarele considerente:

·       materialele utilizate pentru activitatea de informare sunt, in cea mai mare parte, de provenienta straina si, in consecinta, destinate unei circulatii internationale (numarul de abonamente la periodicele straine ale unei biblioteci tehnice depaseste pe cel al periodicelor din tara respectiva);

·       schimbul de documentatie este de o importanta covarsitoare pentru stiinta si economie si nici o tara nu-l poate ignora fara consecinte grave.

            Misiunea UNESCO care s-a ocupat cu aceasta chestiune este dintre cele mai complexe. De timpuriu, UNESCO a incheiat contracte cu Comitetul tehnic 46 al Organizatiei Internationale de Standardizare (ISO/TC 46) [48] in urmatoarele probleme:

·       realizarea unui cod international privind abrevierea titlurilor de periodice;

·       prezentarea periodicelor;

·       citatele bibliografice; referintele bibliografice;

·       transliterarea si reproducerea documentara.

            In 1964, sub titlul Normalisation dans le domaine de la documentation, ISO/TC46 publica recomandarile: Cod international de abreviere a titlurilor de periodice; Prezentarea publicatiilor periodice; Citatele bibliografice; Referintele bibliografice: elemente esentiale. Au fost necesari ani de munca intensa pentru a se ajunge la un consens in prezentarea acestor recomandari.

            The International Abbreviation Code of Periodical Titles (ISO/R4) a fost publicat, sub o forma prescurtata, in prima editie din World List of Scientific Periodicals, 1925-1927. Acest cod a constituit baza unor proiecte de norme nationale si, deopotriva, a documentului The International Abbreviation Code of Periodical Titles, care a aparut in 1930, sub auspiciile Institutului International de Cooperare Intelectuala. Federatia Internationala a Asociatiilor Nationale de Standardizare (ISA) a acceptat in 1938 principiile de baza ale codului elaborat de Institutul International de Cooperare Intelectuala si l-a publicat cu cateva rectificari impreuna cu o lista selectiva de abrevieri. In 1948, ISO/TC, la prima sa reuniune, a revizuit textul codului. Dupa alte numeroase indreptari si adaugiri, documentul devine, in 1954, recomandare ISO (ISO/R4). Calitatea esentiala a acestui cod rezida in faptul ca el nu cuprinde nici o lista de abrevieri: fiecare organizatie nationala membra a ISO isi fixeaza propriile sale abrevieri conform indicatiilor prezentate.

            Prezentarea periodicelor, recomandare aprobata de ISO, in septembrie 1954 (ISO/R8) - destinata redactorilor sefi si editorilor de publicatii periodice - da o serie de indicatii privind titlurile si subtitlurile periodicelor, numarul datelor de pe pagina de titlu, paginatia si alte aspecte ale unui volum, reguli de aplicat in cazuri particulare.

            Referinte bibliografice. Elemente esentiale, recomandare pusa in circulatie tot in 1954 (ISO/R77), prezinta regulile referitoare la continutul, forma si ordinea referintelor bibliografice.

            IFLA, FID, ISO si UNESCO s-au ocupat cu difuzarea larga a acestor recomandari, invitand statele sa le adopte cat mai rapid.

            Alte recomandari importante privind publicatiile stiintifice, publicate de ISO sunt:

·       Sumar de periodice sau de alte documente (ISO/R18);

·       Manseta bibliografica (ISO/R30);

·       Analiza publicatiilor si documentarii (ISO/ R214);

·       Prezentarea articolelor de periodice (ISO/R215);

·       Referinte bibliografice. Elemente esentiale si complementare (ISO/R690 - reluarea si imbogatirea Recomandarii ISO/R77).

            Referitor la ISO/R214, precizam ca aceasta recomandare a fost elaborata in 1961 si revizuita in 1976 [49]. ISO/R214 da indicatii privind elaborarea si prezentarea analizelor documentare. Accentul este pus pe analizele facute de autorii insisi, caci aceste analize pot fi folositoare cercetatorilor si pot fi reproduse cu putine schimbari in publicatiile secundare. Recomandarile de baza ale acestui document sunt utile si altor persoane in afara autorilor. Dupa o scurta introducere, recomandarea da definitia termenului de analiza si subliniaza deosebirea de alti termeni ca: adnotarea, extrasul si rezumatul; se enunta scopul analizei; se indica maniera de a trata continutul documentului, prezentarea si stilul; se dau exemple reprezentative de analize.

            In privinta transliterarii, recomandarile s-au impus mai greu. Factorii care au reprezentat impedimente sunt de natura

diferita:

1.     recomandarile ISO, ca ale oricarui for international, nu sunt si nu pot fi imperative;

2.     tarile cu traditie culturala isi au de mai multa vreme sistemele lor proprii de transliterare, la care renunta cu greu, chiar daca reprezentantii lor sunt coautori ai noilor sisteme;

3.     numarul organizatiilor nationale membre ale ISO era redus in 1954 - cand a aparut prima recomandare ISO in acest domeniu -, de numai 34, din care 31 de state faceau parte din ISO/TC46 (19 membri plini si 12 observatori); abia dupa 1960, numarul acestora a atins cifra de 44 (22 membri plini si 22 observatori).

            Transliterarea este actiunea de a reprezenta semnele unui alfabet prin semnele altui alfabet. Potrivit recomandarilor celei de-a cincea reuniuni plenare a ISO/ TC46 (Bruxelles, iunie 1954), transliterarea [50] este mecanica: nu se aplica nici criteriul fonetic si nici cel etimologic; textul transliterat trebuie sa poata fi restabilit relativ usor in caracterele sale originare.

            Transliterarea a devenit o problema stringenta in momentul in care documentarea s-a extins si asupra limbilor cu alfabete nelatine. De altfel, Comisia Internationala de Cooperare Intelectuala (CICI), spre a simplifica lucrurile, a pus chiar problema generalizarii caracterelor latine. In iulie 1929, la cea de-a unsprezecea sesiune a CICI, s-a aflat pe ordinea de zi aceasta chestiune, apreciata ca foarte importanta pentru cooperarea intre intelectualii din Orient si cei din Occident. Pe aceasta tema, s-a desfasurat si o ancheta ale carei rezultate au fost publicate in 1934, sub titlul L'Adoption universelle des caractères latines [51]. Ideea a fost imbratisata de numeroase tari. In fosta URSS, de exemplu, se incepuse chiar munca de „romanizare” a limbii ruse si deopotriva a celorlalte limbi vorbite pe teritoriul Uniunii Sovietice. De altfel, in prima jumatate a secolului nostru, mai multe state au adoptat alfabetul latin. Mai intai Albania, care a parasit cele trei alfabete utilizate pana atunci (grec, arab si latin) pentru un alfabet latin unificat; ii urmeaza Turcia, prin renuntarea, in 1928, la alfabetul arab. Din pacate, atat factorii lingvistici, cat si cei politici au impiedicat multe proiecte de adoptare a caracterelor latine.

            In procesul de implementare a alfabetului latin, nu s-a facut intotdeauna distinctia intre transcriere si transliterare, cu toate ca s-a stiut, in principiu, in ce consta diferenta. Cehului Alois Ševčik ii revine meritul de a fi dat prima explicatie clara a termenilor in cauza intr-o comunicare prezentata la cea de-a XVII-a Conferinta internationala de documentare (Berna, 1947), reluata un an mai tarziu la Haga, in fata Comitetului tehnic 46 al ISO. Ševčik arata ca exista cazuri cand unul din principiile de baza ale transliterarii - o litera pentru fiecare litera - nu poate fi aplicat, data fiind imposibilitatea de a reprezenta un semn printr-un singur semn. El dadea ca exemplu, caracterul chirilic „щ“ al carui corespondent nu putea fi decat grupul „šč“. Specialistul ceh preciza ca „щ“ - in absenta unor forme standardizate de transliterare - avea intre patru si sapte corespondente latine si exemplifica cu numele rus „Scedrin” scris „Shchedrin” in engleza, „Chzchedrine” in franceza, „Sjtsedrin” in irlandeza si „Schtschedrin” in germana.

            Specialistii s-au preocupat initial de transliterarea caracterelor chirilice, intrucat tarile care folosesc acest alfabet au o importanta contributie stiintifica. Un proiect in acest sens a fost publicat in februarie 1939 de ISA (ISA - proiect 7). Textul proiectului a fost preluat de ISO/TC46 si a stat la baza elaborarii Sistemului international pentru transliterarea caracterelor chirilice (ISO/R9), pus in circulatie in 1955. Acesta este primul sistem de transliterare acceptat pe o baza larga internationala. Impunerea acestei recomandari a dat un impuls aproape imprevizibil schimbului de informatii stiintifice si a grabit procesul de elaborare a sistemelor de transliterare si pentru alte limbi. In anii 1961 si, respectiv, 1962, ISO a publicat forma finala a Sistemului international pentru transliterarea caracterelor arabe (ISO/R33), precum si Transliterarea din ebraica (ISO/R259). In anii din urma, ISO/TC46 a elaborat noi sisteme de transliterare (greaca, japoneza, chineza etc.), aducandu-le, totodata, imbunatatiri celor vechi. UNESCO, prin intermediul IFLA si FID, a reusit sa impuna unele dintre cele mai importante recomandari ISO in domeniul transliterarii. Pe de alta parte, insasi UNESCO adopta pentru publicatiile sale, care au o intinsa arie de raspandire si, in consecinta, o mare putere de influenta, aceste recomandari. Mentionam faptul ca la cea de a doua reuniune a ISO/TC46 (Budapesta, 12-17 octombrie 1964) - la propunerea delegatului UNESCO - s-a hotarat transformarea grupului permanent Transliterare in subcomitetul ISO/TC46/SC2 - Conversie limbi scrise, secretar fiind desemnat Comitetul national al Statelor Unite - ca o consecinta directa a cresterii interesului mondial pentru problemele de transliterare.



Concluzii

            Toate aceste demersuri internationale au o unica finalitate: fluidizarea circulatiei informatiei prin inlaturarea atat a obstacolelor de ordin strict tehnic, cat si a celor de ordin politic.

            Indiferent de suportul sub care informatia apare (hartie, discuri optice, benzi audio si video etc.) si indiferent de spatiul sau de stocare (biblioteci, banci de date etc.), informatia este elementul cel mai important al unei societati tehnologice. De modul in care reusim sa ne apropiem de ea, sa o cunoastem si sa o stapanim, depinde progresul societatii noastre.

            In acest context de multiple mutatii tehnologice si informationale, rolul bibliotecii este extrem de important. Este vorba aici, nu numai de biblioteca cu publicatii monografice si seriale, dar si de biblioteci cu alti suporti in afara hartiei, in care informatia nu este numai extrem de densa si selectata, dar si cu facilitati tehnice de acces foarte eficace.

            De aici, necesitatea aplicarii cu rigurozitate a standardelor internationale, in toate ramurile biblioteconomiei si informarii documentare. Uniformizarea metodelor de lucru contribuie astfel la o imbunatatire a accesului la informatie atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ. Introducerea masiva a calculatoarelor in biblioteci, crearea retelelor nationale de biblioteci informatizate, care utilizeaza tehnici de lucru uniforme impuse de formatele de stocare si regasire a informatiei, existenta unor mari baze de date profilate cu acces international, toate acestea au marcat o noua etapa in procesul de transfer al informatiei de la surse la utilizator.

Lista siglelor utilizate in lucrare

CCBDT      Comitetul Consultativ de Bibliografie, Documentatie si Terminologie

CICI           Comisia Internationala de Cooperare Intelectuala

CIOMS       Consiliul Organizatiilor Internationale din Stiintele Medicale

CIUS          Consiliul International al Uniunilor Stiintifice

DSI             Diseminarea selectiva a informatiei

FID             Federatia Internationala de Informare si Documentare

GEIS          Grup de lucru privind informarea stiintifica

IFLA          Federatia Internationala a Asociatiilor de Bibliotecari si Biblioteci

ISA             Federatia Internationala a Asociatiilor Nationale de Standardizare

ISO             Organizatia Internationala de Standardizare

ISORID      Sistemul International de Informare asupra Cercetarilor in Documentare

UNESCO   Organizatia Natiunilor Unite pentru Educatie, Stiinta si Cultura

Note si bibliografie

  1.    CURLEY, Arthur; BRODERICK, Dorothy. Building Library Collections. 6th ed., München, New York, London: The Scarecrow Press, 1985, 352 p.

  2.    Ibid., p.27

  3.    ENRIGHT, B.J.  Concepts of Stock: Comprehensive or Selective. In: Academic Library Management. Edited papers of a British Council Sponsored Course, 15-27 January 1989. Birmingham, London: Library Association, 1990, p.36-50

  4.    Ibid., p.40

  5.    JEFFERSON, Thomas. A Review of Acquisition and Retention Policies. New York: American Library Association, 1992, 376 p.

  6.    In medie cunostintele de specialitate se dubleaza la fiecare zece ani.

7.      JEFFERSON, Thomas. Op. cit., p.236

8.      HARDLEY, George. Can Libraries Survival ? Boston: University Press, 1992, 89 p.

9.      Apud. ENRIGHT, B.J.  Op. cit., p.49

10.   MACHLUP, F.  The Production and Distribution of Knowledge in the United States. Princeton: Free Press, 1962, 196 p.

11.   WOOTTON, Chr.B.  Trends in Size Growth and Cost of the Literature since 1955. London: British Library, 1987, 275 p. [British Library research and development reports, 5323 HC]

12.   Aceste tari sunt: Australia, Brazilia, Canada, Columbia, Coreea, Danemarca, Egipt, Elvetia, Franta, Germania, India, Indonezia, Israel, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Nigeria, Olanda, Spania, Statele Unite, Thailanda, Ungaria.

13.   GUHA, H.  Study on the Language Barrier in the Production, Dissemination and Use of Scientific and Technical Information with Special Reference to the Problems of the Developing Countries. Paris: UNESCO, 1985, 297 p.

14.   Ibid., p. 97

15.   BECK, Leonard.  Information in the World. New Haven: Yale University Press, 1986, p. 193

16.   Fenomenul transmiterii de informatii de la sursa la utilizator este apreciat de specialisti ca un fenomen bipolar: la un pol se afla producatorii de informatii care nu stiu cine, cand si unde va utiliza informatia produsa de ei, iar la celalalt pol utilizatorii de informatii care nu stiu cine, cand si unde s-a produs informatia de care au nevoie. Exista, asadar, o separare intre acestia in timp si spatiu. In aceste conditii a devenit posibila declansarea crizei informarii, a neputintei oamenilor de stiinta de a se informa satisfacator in ciuda producerii si prezentarii pe piata a unor mari cantitati de informatii.

17.   KAPLAN, N.; STORER, N.W.  Scientific Communication. In: International Encyclopaedia of the Social Sciences. 14, London, 1968, p.113

18.   Réunion tenue à l'UNESCO sur les questions de bibliographie, de la documentation et de terminologie. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 13, nr. 8-9, août - septembre 1959, p.208-209

19.   Le contenu, le rôle et la valeur des communications et des comptes rendus des congrès scientifiques.
In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 16, nr.4, mai-juin 1962, p.121-123

20.   Accessibilité des communications et des comptes rendus des congrès scientifiques. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 16, nr.4, juillet-aôut 1962, p.177-180

21.   Les comptes rendus des congrès scientifiques. Paris: UNESCO, 1963, p.29

22.   UNESCO/NS (184-novembre, 1963)

23.   Ibid., p.3

24.   L'Organisation des réunions médicales internationales. Paris: CIOMS, 1967, 125 p. (La science des congrès internationaux, 7)

25.   La diffusion de l'information émanant des réunions scientifiques internationales. Rapport du Sous-comité „ad-hoc” de l'UNESCO. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 24, nr.2, mars-avril 1970, p.989-108

26.   Code du bon usage en matière de publications scientifiques. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 17, nr.1, janvier-février 1963, p.30-34

27.   Comité consultatif international de bibliographie, de documentation et de terminologie. Première session. Paris, 25-29 septembre 1961. Rapport final. Paris: UNESCO, 1961, p.5-6

28.   Ibid., p.9

29.   Code de bon usage In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 17, nr.1, janvier-février 1963, p.30-34

30.   Ibid., p.33

31.   Guide pour la rédaction des articles scientifiques destinés à la publication. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 23, nr.2, mars-avril 1969, p.73

32.   Ibid., p.72

33.     Ibid., p.72-78

34.     Ibid., p.11

35.   Comité consultatif international In: Bibliographie, documentation, terminologie, 3, mars 1965, p.68

36.   UNESCO/NS (184-novembre 1963)

37.   UNESCO/NS (185-décembre 1963)

38.   UNESCO/NS (187-février 1964)

39.   Groupe de travail pour la documentation dans les sciences naturelles. In: Bibliographie, documentation, terminologie, 5, mai 1965, p.72

40.   BECKER, J.; HAYES, R.M.  Information, Storage and Retrieval: Tools, Elements, Theories. New York, John Wiley and Sons, 1963, 448 p.

41.   American Standard Vocabulary for Information Processing. New York: American Standard Association, 1966, 30 p.

42.   LIEBAERS, Herman  Le catalogue en coopération. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 24, nr.2, mars-avril 1970, p.66-78; mai-juin 1970, p.139-152

43.   Fonctions et travaux de Groupe d'étude sur l'information scientifique. Marseille: GEIS, 1965, 6 p.

44.   Ibid., p. 4

45.   Ibid., p. 5

46.   Groupe d'étude sur l'information scientifique. Deuxième session. Marseille: GEIS, 1968, 28 p.

47.   REGNEALA, Mircea  Contributia UNESCO la dezvoltarea documentarii si informarii stiintifice pe plan mondial / La contribution de l'UNESCO au développement de la documentation et de l'information scientifique au plan mondial / UNESCO's Contribution to the Development of Worldwide Documentation and Scientific Information. In: Buletinul Comisiei nationale a Republicii Socialiste Romania pentru UNESCO / Bulletin de la Comission nationale de la République Socialiste de Roumanie pour l'UNESCO / Bulletin of the National Commision of Socialist Republic of Romania for UNESCO, 17, nr.2, 1975, p.34-41 / 36-44 / 110-118

48.   In 1945 cand Federatia Internationala a Asociatiilor Nationale de Standardizare a devenit Organizatia Internationala de Standardizare (cu sediul la Geneva) s-a constituit, conform statutului noii organiziatii, un organ central insarcinat cu standardizarea, care este Comitetul tehnic 46 (ISO/TC46-Documentare). Mentionam ca din randul membrilor ISO/TC46 face parte si tara noastra. Secretariatul Comitetului ISO/TC46 este incredintat Comitetului national olandez (Nederland Instituut voor Documentatie en Registratur) si isi are sediul la Haga. Patru arii majore compun activitatea acestui comitet tehnic: subiecte bibliografice, prezentarea publicatiilor, transliterarea si reproducerea documentara.

49.   Norme internationale ISO 214: documentation - analyse pour les publications et la documentation. I-ère éd. Genève, ISO I. 11 p. (Ref.nr. ISO 214-1976 (E)

50.   Transliterarea nu inseamna transcriere. Transcrierea - etimologic - este trecerea de la un sistem de scriere la un altul; in particular, de la scrierea prin intermediul unui alfabet la scrierea prin intermediul altui alfabet. Transliterarea este un caz particular al transcrierii si nu opusul ei, constand in executarea transcrierii „litera cu litera”. R. Frontard Les codes des translittération et leur normalisation internationale. In: Bulletin de l'UNESCO à l'intention des bibliothèques, 15, nr.2, mars-avril 1961, p.85-88

51.     L'Adoption universelle des caractères latines. Paris: CICI, 1934 (Dossiers de la coopération intelectuelle).

1998








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




PROMOVAREA FOLCLORULUI LOCAL
Arta ceramica
COMUNICAREA, SOCIALIZAREA SI VARIATIILE CULTURALE
LOGICA STOICILOR
Semne si creatorii lor in cultura populara romaneasca
Biblioteca si informatia in epoca contemporana
Cultura populara romaneasca in Europa
CAIETUL DE REGIE TEHNICA A SPECTACOLULUI


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu