Creeaza.com - informatii profesionale despre


Evidentiem nevoile sociale din educatie - Referate profesionale unice



Acasa » familie » arta cultura
FIZICA STOICILOR

FIZICA STOICILOR



FIZICA STOICILOR

                        1. Corporalul in conceptia stoicilor

Fizica stoicilor, fiind o parte importanta a filosofilor, este chemata sa ne dea o imagine, o idee generala despre ceea ce este realitatea. Fizica la stoici priveste realitatea (universul) ca o constiinta pe care o castiga inteleptul, ca realitatea in ansamblul si esenta ei se conduce dupa legi rationabile. Din acest punct de vedere, sarcina filosofiei este de a arata ca nu exista irational in lume.

Stoicii sunt convinsi ca certitudinea acestui adevar este data in experienta insasi, sensibila chiar in perceptiile ce le are orice om de bun simt.


Pornind de la aceste pozitii epistemologice, sa vedem cum ni se prezinta ceea ce este realitatea. Raspunsul stoicilor este urmatorul: Realitatea este corp, este materie[1]. Fizica lor s-a nascut in imbinarea materialismului lui Heraclit cu idealismul socratic. Totul are pentru stoici o natura corporala; chiar Dumnezeu, sufletul, virtutea, activitatile noastre. Dumnezeu este, de exemplu, corpul cel mai curat care patrunde totul. Sufletul nu este decat un suflu cald care are posibilitatea perceptiei. Toate activitatile noastre au si ele o natura corporala, dar mai subtila, eterica. In fond, aceasta baza materialista este fondata pe natura corporala, dar eterna a focului.

Stoicii defineau filosofia ca stiinta a lucrurilor divine si umane definitive ce se regaseste si in scrierile cronicarilor nostri. Prin lucruri divine ei intelegeau universul, intreaga lume materiala, independenta de activitatea umana.

In teoria existentei, stoicii pornesc de la distinctia dintre principii si elemente. Principiile explica existenta actuala in vreme ce elementele constituie materia din care este formata aceasta.

In domeniul fizicii, stoicii sunt materialisti si considera natura ca un amestec total corporal. Materia este privita ca un principiu pasiv, in timp ce divinitatea este considerata principiul activ; aici se poate detecta inraurirea lui Aristotel. Ei sustin ca in lume totul este supus unui determinism strict in spiritul destinului, adica in chip fatalist. Tot ce este real, pentru stoici, este corporal, ceea ce exista cu adevarat, ceea ce este capabil sa actioneze si sa sufere actiuni: si numai corpurile sunt in stare sa sufere asa ceva.

Ceea ce numim calitati ale lucrurilor sunt tot corpuri care coexista intre ele si cu corpurile ale caror calitati sunt. Ceea ce numim corp e calitate proprie, aceea care in raport cu celelalte calitati subzista in timp ce acestea se pot schimba; aceea care prin tensiunea sa uneste intr-o uniune naturala ceea ce fara ea si tensiunea pe care o produce nu ar fi decat un agregat. (In fizica, stoicii concept ratiunea ca pe o activitate corporala.)

Corpurile poseda o spontaneitate motrice, spontaneitate care le constituie esenta, o tensiune = tonos. Astfel, miscarea, schimbarea nu sunt pentru stoici semnul imperfectiei, ci semnul unei existente oarecum neispravite (cum erau pentru Platon si Aristotel), ci reprezinta perfectiunea.

Existenta, in eterna schimbare si prefacere isi are pentru fiecare clipa deplinatatea perfectiunii sale. Rationalitatea lumii nu consta in ordinea si neschimbarea ei, cum sustineau Platon si Aristotel, ea consta in activitatea unei ratiuni ce supune toate formele de existenta sub puterea legilor sale.

Mai mult, pentru stoici, chiar si aceasta actiune a ratiunii trebuie conceputa ca o activitate corporala, fizica. Caci ratiunea nu poate fi activa, cum e numai datorita faptului ca este si ea corp. Actiunea ratiunii se exercita asupra a ceva ce este corp si se cheama materie. Avem deci, in conceptia stoicilor, doua forme de existenta a materiei:

- una activa, ce se numeste ratiune

            - una pasiva, ce se numeste materie propriu-zisa.

Aceasta este ideea fundamentala a fizicii stoice de provenienta aristotelica.

In orice parte a realitatii universale, in cea mai mica particula a ei, aceste doua forme sunt amestecate si prezente. Aceasta este celebra conceptie a stoicilor, numita a amestecului total, „totul este in tot”. In felul acesta, corpul activ (ratiunea) este pretutindeni permeata cu corpul pasiv (materia).

Acest materialism stoic nu implica, in conceptia lui Chrysippos, nicidecum o conceptie mecanica a naturii. Conceptia stoica este toata strabatuta de dinamism: este adevarat ca numai ce este corporal, este real, dar real este numai ceea ce este actiune si sufera actiune. Nu exista materie fara forta si nici forta fara materie. Gradul antic de existenta depinde de intensitatea trairii care permeaza corpurile respective. Aceasta idee se va regasi si la Leibniz.

            Dar in ultima analiza, materia si forta activa sunt unul si acelasi lucru. Numai abstractia separa elementele invizibile ale existentei. Actul pur si imobil si invizibil al lui Aristotel este o abstractie, fara realitate (ca si Ideea – ideile – lui Platon): ceea ce este real este actiunea in miscare si in activitatea umana, actiunea in natura si in umanitate. Miscarea este principiul suprem dincolo de care nu se mai poate merge, si care produce toate lucrurile in succesiunea timpului. La originea naturii se afla un vesnic act de miscare, o eterna generare, in care se unesc, intr-o legatura de nedesfacut, activitatea si pasivitatea.

Dupa stoici, Platon si Aristotel s-au inselat sau au gresit cand au considerat ratiunea lucrurilor ca fiind exterioara materiei sau naturii, si cand au asezat intr-o sfera aparte, fie Inteligibilele, fie Inteligenta, cu alte cuvinte Platon a instalat in afara materiei lumea Ideilor, iar Aristotel a exilat tot acolo inteligenta (existenta) divina.

Exista, fara indoiala, o ratiune a lucrurilor, o lege dupa care se desfasoara miscarea, si se cuvine sa adaugam ca aceasta ratiune a lucrurilor este gandirea, ratiunea insasi. Dar ea nu trebuie separata de lucrurile pe care le produce; caci asa cum foarte bine a inteles Heraclit, aceasta actioneaza din interiorul fiintei si isi proiecteaza forma in afara; ea este insasi aceasta fiinta. Ratiunea, “concentrata“ in materie, este elementul activ care ii dezvolta capacitatile printr-o expansiune treptata, asemenea unei seminte care contine dinainte in unitatea ei, o succesiune nelimitata de forme.

            Pentru stoici, a exista insemna a actiona, a produce un efect. Modul actiunii, intensitatea, variatia, concentrarea fortei active deosebesc intre ele lucrurile, nicidecum natura diferita a elementelor alcatuitoare. Tocmai in functie de energia si concentrarea fortei active, corpurile se oranduiesc intr-o ierarhie a existentelor, poseda diferite grade de unitate si deci de existenta. La Leibniz, ideea ierarhiei mergea pana la monada suprema.

            La nivelul cel mai de jos se afla corpurile neinsufletite ce se caracterizeaza printr-o intensitate redusa a fortei lor active. Urmeaza apoi, la nivelul superior, natura, lumea plantelor, pentru ca in lumea animalelor forta activa sa atinga un grad foarte mare de intensitate, manifestandu-se sub forma de suflet.

Daca facem abstractie de calitate, adica de forta activa, atunci din existenta nu mai ramane decat un substrat pasiv care reprezinta, de fapt, cele patru elemente: pamant, aer, apa, foc. Sub actiunea puterii active si proportional cu intensitatea ei, aceste patru elemente se pot transforma unul in altul, astfel ca dispare orice limita de divizibilitate intre ele. Dintre aceste patru elemente, stoicii considerau ca numai focul este un element prin excelenta.

            Cand asupra elementelor se exercita actiunea deosebit de intensiva a fortei active, atunci ele trec intr-un amestec, o penetratie reciproca a acestora. Stoicii intelegeau acest amestec intr-un mod special, ca si cum doua sau mai multe corpuri ar putea ocupa acelasi loc in acelasi timp.

Stoicii reiau teza heracliteana dupa care esenta lumii consta intr-un foc viu. Acesta va fi identificat si cu Soarele. Focul primitiv contine in el germenii lucrurilor si tot el este ratiunea care organizeaza lumea. Elemente ale tuturor doctrinelor fizice anterioare sunt cumulate sintetic de catre ei.



Teza esentiala insa a fizicii stoicilor este evidentierea determinismului strict dupa care se produce totul in natura. Totul se intampla dupa o lege implacabila a naturii care ordoneaza necesar totul si toate la locul si timpul potrivit. Stoicii vorbesc de o “soarta“ a lumii, de fatalitatea in devenirea lumii. Aceasta lege a naturii insa, aceasta fatalitate, este o ordine rationala; in ea se exprima providenta divina, ratiunea care oranduieste totul, care patrunde totul. Ratiunea lumii este identica cu Dumnezeu.

In fizica stoicilor, cum am mai mentionat, tot ce este real este corporal, fiind numit soma (corp). Numai corpurile sunt susceptibile sa exercite o actiune si sa sufere o actiune. Necorporale sunt spatiul (topos), timpul (chronos), vidul (to kenon) si exprimabilul (to lekton).

Universul, cu tot ce exista, formeaza un tot unitar. In interiorul lui se disting doua principii, ambele de natura materiala: unul activ (to poioun) si unul pasiv (to paschon). Principiul pasiv este substanta plina de calitati sau materia propriu-zisa,  cel activ, conducatorul (to hegemonicon), este ratiunea divina care rezista in ea, este ratiunea imanenta (logos), suflul de foc (pneuma pyrocides), purtand inca o multime de alte nume, printre care pe acela de Zeus, pentru ca este vesnic; el patrunde in toate, insufleteste si conduce orice lucru din cuprinsul materiei, formeaza in intreaga materie orice existenta individuala.

            Legea naturala este forta care misca materia, care ramane mereu aceeasi cu ea insasi si care poate fi numita Providenta sau Natura. Substanta este materia prima a tuturor lucrurilor care, in totalitatea ei, este vesnica si nu se mareste si nici nu se micsoreaza. Partile ei nu raman insa totdeauna aceleasi, ci ele se separa si se impreuna. Ele sunt patrunse de ratiunea totului care este numita lege a naturii, asa ca semintele intr-o producere (crestere).

Asociatia celor doua principii, pasiv si activ, se regaseste pretutindeni. In individ, principiul activ este sufletul, in univers poate fi chemat Zeus, pentru ca este sufletul lumii. El se realizeaza la obiecte prin coeziune (hexis) la plante, prin natura (physis), la animale prin suflet si suflu de viata (psyche), la om prin ratiune (to hegemonikon). Principiile sunt fara inceput si fara sfarsit.

Spre deosebire de principii, elementele – pamant, aer, apa, foc – sunt acelea din care se nasc mai intai lucrurile particulare si in care se desfac pana la urma; ele sunt pieritoare: toate pier in timpul conflagratiei universale. Principiile sunt incorporale si, deci, lipsite de forma, in vreme ce elementele sunt inzestrate cu forma.

            Principiul activ a existat la inceput prin el insusi, apoi a creat cele patru elemente: focul, apa, aerul si pamantul. Aceste elemente constituie, impreunate, substanta necalificata, care este materia.

Focul este elementul cald, apa corespunde elementului umed, aerul celui rece, iar pamantul este elementul uscat. Focul se cheama si eter: fiind mai usor, el ocupa locul cel mai de sus, in sfera stelelor fixe; in interiorul lui se afla sfera planetelor, apoi cea a aerului, pe urma a apei si, in sfarsit, sfera cea mai de jos o formeaza pamantul, care fiind cel mai greu, se afla centrul tuturor. Adevarurile demonstrate de fizica stoica preconizeaza Strabon (Geografia, II,5,2) – sunt urmatoarele: forma sferica a universului si a cerului; inclinarea corpurilor grele spre centrul lor de greutate; pamantul, in forma de glob, avand acelasi centru cu cerul, sta pe loc, atat el cat si axul prelungit prin el si prin mijlocul cerului, cata vreme cerul se invarteste in jurul lui si al axului, de la rasarit la apus; odata cu cerul se invartesc si stelele fixe, care au aceeasi viteza ca bolta cereasca; stelele fixe sunt purtate in cercuri paralele.

            Dumnezeu este spiritul inflacarat al lumii. Intreaga lume se rezolva, in anumite perioade de timp, in foc, ca apoi sa se constituie din nou. Focul originar este ca germenul care ascunde in el toate fundamentele si cauzele prin care ceea ce a fost devine si va deveni.

Universul se afla in permanenta transformare, trece succesiv prin starea celor patru elemente (foc, aer, apa, pamant), apoi sufera o conflagratie generala, dupa care ciclul reincepe. El este pieritor, deoarece este compus din parti pieritoare, adica din parti care se transforma unele in altele. In acelasi timp, Universul poate fi socotit si vesnic, pentru ca ciclul transformarilor elementelor primordiale reincepe dupa fiecare conflagratie.

            Prin urmare, intemeietorul stoicismului isi articuleaza si stemul in opozitie cu doctrina lui Epicur. Dupa Zenon si discipolii sai, lumea s-a dezvoltat pornind de la o epifanie primordiala a lui Dumnezeu, germenele de foc care a dat nasterii ratiunii seminale[2], adica Legii Universale. In mod asemanator, inteligenta omeneasca rasare dintr-o scanteie divina. La capatul unei evolutii, lumea moare pentru a renaste intr-o suita indefinita de cicluri cosmice, fiecare din ele inscriindu-se in intervalul Marelui An, realizand prin eterna lor revenire perenitatea Universului si a Divinitatii. Totul tinde spre Foc, elementul mobil al intregii existente, sinonim cu ratiunea universala, imanenta si activa totodata, conditie a ordinii si armoniei din univers, focul parcurge fara intrerupere periplul sau.

 Gandirea elina a fost obsedata de ideea de timp, numita anul cel mare, la sfarsitul caruia se intorc la punctual de plecare si incep (cu un alt ciclu), un ciclu identic cu cel precedent. Aceasta idee si-a gasit formulele ei cele mai pregnante la stoici.

Finalitatea pe care stoicii o gasesc, prezenta si activa pretutindeni in lume; chiar si pe cea mai mica particula a acestei lumi n-ar putea fi explicabila (posibila) fara existenta unei cauze supreme de natura rationala.

De aici rezulta ca in conceptia stoica nu exista diferenta substantiala intre divinitate si materie. La stoici, toate formele de materie s-au degajat in cursul  timpului sau din focul sau din materia originara: din divinitate. Si ele (formele de materie) se vor dizolva din nou in izvorul de unde au pornit.

*

Istoria lumii este conceputa din perioade alternative de evolutie si disolutie. Perioada in care ne gasim noi se va termina – dupa credinta lor – printr-o conflagratie generala (universala) care va face totul sa se intoarca in flacara divina, initiala.

*

            In acest panteism monist, postuland o unica Ratiune, Cosmosul este o fiinta plina de intelepciune. Or, inteleptul descopera in adancul sufletului sau ca poseda acelasi logos care anima si carmuieste Cosmosul. Cosmosul este, deci, inteligibil si ospitalier, pentru ca este patruns de ratiune. Practicand intelepciunea, omul realizeaza identitatea cu divinul si isi asuma liber propriul lui destin.



            Invatatura stoicilor este dominata de ideea ca lumea este guvernata de legi imuabile ce reprezinta gandirea divina. Divinitatea, spun stoicii, poarta o grija prevazatoare pentru lume si tot ce se afla in cuprinsul ei, dar ea nu are forma omeneasca. Aici trebuie remarcat faptul ca stoicii nu admit antropomorfismul divinitatilor grecesti, pe plan fizic, desi admit providenta, deci faptul ca divinitatea ingrijeste de oameni ca un parinte.

            Lumea este guvernata de ratiune – principiu de asemenea corporal – intocmai cum individul este calauzit de suflet. Exista si o providenta divina care conduce lumea prin legi generale ce nu  lasa loc la capricii: legea suprema este fatala, coincizand cu destinul (heimarmene). Sufletul individului este o parte infima din sufletul universal si, odata cu pieirea corpului, se reintoarce la izvorul din care a purces in timpul conflagratiei universale. Prin teoria ciclului incheiat cu incendierea intregului univers, Zenon apare un continuator al fizicii heraclitice.

*

            Diogenes Laertios, in lucrarea sa, Despre vietile si doctrinele filosofilor, ne informeaza ca, in orice caz, Zenon din Cittium, a preluat teza lui Antisthene despre efort si tensiune, aplicata la conditia fiintei umane, teza pe care a extins-o la intreaga existenta.

Dupa Zenon, natura intreaga poseda o stare de tensiune, asemanator vointei si suferintei omenesti. Din acest punct de vedere, putem spune ca stoicismul apare ca un cinism extins la intreaga existenta. Esenta existentei consta, dupa Zenon, in activitatea intensiva si tensionala a unui foc inteligent si ordonator, ratiune universala, care genereaza toate lucrurile existente.

            Fizica stoicilor, adica teoria despre compozitei si istoria lumii, este de origine manifest materialista. Totusi, stoicii admit existenta unui principiu active (logos), care s-ar putea identifica cu divinitatea. Dupa stoici, orice substanta este o forta, a carei activitate se exprima prin tensiunea efortului.

Esenta fiintei este forta, tensiunea, energia. Noi nu putem simti lucrurile decat masurand forta lor prin propria noastra forta. Forta, esenta lucrurilor, presupune un principiu pasiv si un principiu activ, despre care am mai vorbit; materia este pasiva, gandirea sau ratiunea este activa. Aceste doua principii nu sunt separate decat prin abstractie. Ratiunea se manifesta chiar in sanul lucrurilor si nu deasupra lor; ea este interioara si imanenta si nu superioara sau transcendenta. Aceasta ratiune interioara este in acelasi timp destinul si providenta lumii; caci totul se inlantuie in mod rational si necesar. Dumnezeu nu este decat Ratiunea care actioneaza si lupta in univers.

            Stoicii ezita intre panteism, conceptia unei divinitati care ar echivala cu lumea de esenta materiala si idealul obiectiv, cand tinde sa desprinda zeitatea unica din univers, s-o transforme in generatorul si hegemonul ei. Panteismul (gr. pan = tot si theos = zeu) este o conceptie filosofica monista potrivit careia Dumnezeu si natura sunt identice, natura fiind insufletita.

Dumnezeul stoicilor nu este decat sufletul lumii, care, contopit cu imensul corp pe care il insufleteste, se misca in el, unindu-i toate membrele prin legatura indisolubila a necesitatii. Causa pendet ex causa – scria Seneca – privata ac publica longus ordo rerum trahit. Totul decurge din inlantuirea infinita a cauzei in sanul cauzei universale. De altfel, destinul este in acelasi timp providenta, pentru ca, in fond, el este ratiunea interioara a universului. Stoicii nu admira decat aceasta divinitate imanenta a lumii: ei au divinizat efortul universal.

Teologia stoica este ciudata, sufera de contradictiile sistemului stoic. Pe de o parte, Dumnezeu este o forta interioara a lumii, pe de alta parte, el apare ca o providenta, un parinte al oamenilor, caruia stoicul i se adreseaza in termenii care amintesc aproape de rugaciunea crestina. Origene a semnalat dubla fata a divinitatii stoice: Cu toate ca ei spun ca fiinta providentiala este de aceeasi substanta cu fiinta pe care o conduce, totusi eu nu spun mai putin ca ea este perfecta si diferita de aceea pe care o conduce. Cand contopit cu corpul lumii, cand arhitect al lumii in folosul oamenilor, divinitatea stoica apare cand ca o idee abstracta, filosofica, cand ca o fiinta foarte concreta, aproape de durerile sufletului omenesc. Ceea ce e mai ciudat, desi o providenta, zeul stoic nu este un justitiar. Nu gasim nimic din escatologia platonica sau crestina[3].

            Identificarea perfectiunii lumii cu divinitatea se operase inca in filosofia lui Platon. Stoicii nu aveau altceva de facut decat sa reitereze aceasta identitate in sistemul lor. Astfel aparu panteismul: lumea este perfecta fiindca este insusi Dumnezeu. Dar mai ales aspectul antropocentric al perfectiunii lumii impunea existenta unui Dumnezeu protector.

            Ordinea cosmica favorabila omului presupunea imperios interventia unei inteligente atotputernice si cu grija de viata omului. In acest mod au ajuns stoicii sa mosteneasca si sa perfectioneze teodiceea platonica.

In ideea panteista gasim cvintesenta contradictiilor de care sufera sistemul stoic. Orice teism este, in fond, un dualism axiologic: de o parte Dumnezeu, realitatea perfecta, de cealalta, lumea si omul, existente inferioare sau, in limbaj etic, de o ordine morala, ideala, de cealalta ordinea naturala, reala.

            Panteismul, daca nu este un ateism deghizat – si stoicii nu sunt in acest caz – isi creeaza dificultatea speciala identifica din punct de vedere ontologic ceea ce ierarhizeaza din punct de vedere etic. Prin contopirea lumii cu divinitatea, fiecare lucru participa la perfectiunea divina: dar aceasta participare actuala face dintr-o data si inutila si imposibila existenta idealului.

Separatia precisa, pe care ideea transcendentei o permite intre ideal si realitate, este pentru panteism o grava problema de consecventa. Ideile panteiste isi au originea in filosofia Indiana si au o motivatie logica, corespunzand, tendintei firesti a ratiunii umane de a afla o unitate a lumii, de a concepe in mod unitar lumea.

            Din punct de vedere logic, panteismul poate fi combatut prin simplul fapt ca incalca principiul logic al contradictiei, care arata ca un lucru nu poate fi in acelasi timp identic cu sine si identic cu contrariul sau. Lumea nu poate fi identica si cu sine si cu Dumnezeu. Materia nu poate fi in acelasi timp materie si spirit. Materia se deosebeste de spirit si este identica cu ea insasi. Spiritul nu este materie si, chiar daca comunica cu materia nu-si poate pierde identitatea.

            Panteismul ramane foarte ispititor prin ideea integrarii si unitatii esentiale a omului cu universul, cu toata existenta si prin ideea impacarii, in acest fel, a tuturor contrariilor si conflictelor.



Intr-adevar, sentimentul de infratire, de unitate a omului cu universul este nu numai o simpla dorinta sau o iluzie sentimentala, ci este o imanenta a sufletului omenesc. Dar acest fapt nu poate insemna degradarea omului la nivelul materiei inconstiente. De aceea, panteismul se infatiseaza absolut inacceptabil, fiind anticamera ateismului, ateism in general, insa panteismul stoicilor nu este un ateism deghizat, ci conduce la misticism.

            Conceptia stoicilor asupra lumii admite ipoteza unui principiu unic, care este in acelasi timp materie si spirit: Substanta – afirma Zenon si Chrysippos – este materia prima a tot ce exista; ea este eterna, si nu este susceptibila nici de a se mari nici de a se micsora… Partile nu sunt identice cu ele insele… Substanta este impregnata, parcursa de ratiunea universala, pe care unii o numesc Destin, si care este imanenta in ea, ca virtutea seminala in samanta[4].

            Focul de care vorbesc stoicii nu este acelasi cu focul sugerat de experienta; este in acelasi timp foc si aer, pneuma, un principiu mai curand spiritual, care poseda prin esenta o lege si o metoda si care, datorita acestor insusiri, constituie substanta, lucrurile; un foc artist – cum tin sa-l caracterizeze stoicii, inspirandu-se din Heraclit – este o ratiune – ratiunea seminala – care contine germenul tuturor lucrurilor, principiu atat al materiei cat si al formei lor, a generatiei si a deveniri[5]. Considerata in ea insasi, aceasta substanta prima e identificata cu natura, pentru ca ea include principiul miscarii, a miscarii tuturor lucrurilor, fiind in acelasi timp principiul gandirii care dirijeaza aceasta miscare.

            Ordinea remarcabila care domneste in univers e o dovada ca acesta e dirijat de o inteligenta, care e divinitatea. Divinitatea exercita asupra tuturor lucrurilor un imperiu suveran si absolut.

Universul, pentru stoici, este un Cosmos, un tot unitar in care lucrurile sunt intr-o atractie sypatetica universala, nu numai cele care coexista in prezent ci si cele ce au existat succesiv sau vor exista in viitor. Stoicii considera lumea ca un intreg coerent, rational constituit, in care partile sunt solidare cu ansamblul, pe baza unei tensiuni interne, dinamice: contrariile se opun intre ele si totodata se unesc. Cosmosul este mentinut intr-o stare unitara de forta, o tensiune care nu permite ca diversele lui parti sa se risipeasca in spatiu. Divinitatea stoicilor este sufletul lumii. Ea este amestecata cu vastul corp pe care-l anima. Desi este numita ratiune universala, ea este conceputa corporal. Divinitate sau cauza ultima este materia sau forta activa care leaga intre ele toate fortele (partile) universului prin legatura tare a necesitatii. Caci tot ce are loc in univers are loc in chip necesar. Caldura divina este forta care tine lumea si viata prin tensiunea care o produce.

De asemenea, Cosmosul, dupa parerea stoicilor, este simetric, armonizat de acel foc inteligent si ordonator care de fapt genereaza toate lucrurile si constituie, totodata, ratiunea de a fi a acestora. Fara aceste forte tensionale, dar mai ales, in absenta ratiunii universale, Universul ar pierde aspectul sau cosmotic, prabusindu-se in haosul celor patru elemente care-l compun: aer, apa, foc, pamant. Datorita acestor forte tensionale, cat si proportional cu intensitatea fortelor tensionale ce le anima, elementele materiale formeaza un amestec, o penetratie reciproca, un amestec total, cum spun ei, fara spatii vide, in care toate lucrurile conspira intre ele.

            Legea universala care consta in ratiunea dreapta si care patrunde totul este, dupa Chrysippos, totuna cu Zeus, carmuitorul ordinii lumii. Natura este un foc Creator care progreseaza pe drumul creatiei. Totul se petrece dupa legile naturii.

Fiinta care gandeste este o fiinta mai perfecta decat aceea care nu gandeste si cea insufletita este mai perfecta decat cea neinsufletita. Nu exista insa fiinta mai perfecta decat lumea insasi. De aceea, intregul lumii este o fiinta care gandeste si o fiinta insufletita.

            Daca un pom de maslin ar produce flaute cantatoare, te-ai indoi tu ca ii apartine o oarecare cunoastere a cantatului? Sau daca pe platani ar creste sunete muzicale ritmate te-ai indoi ca platanii ar fi muzicali?

De ce sa nu spui ca lumea este vie si rationala, cand ea produce din ea fiinte vii si rationale ?      



[1] Origen, Despre tainele teologiei, Ed, Stiintifica, Bucuresti, 1995, p.157

[2] Diogene Laertios, Despre vietile si doctrinele filosofilor, Polirom, Iasi, 1997, p.249

[3] Origene, Despre tainele teologiei, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1995, p.55

[4] Diogene Laertios, Despre vietile si doctrinele filosofilor, Polirom, Iasi, 1977, p.240

[5] Ibidem, p.493








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI
CULTURA DUPA DECEMBRIE 1989
FILOZOFIA RENASTERII
Proiect “CULTURA SI CIVILIZATIE CRESTINA” - “ PETRA – ORASUL DE PIATRA DIN PUSTIUL IORDANIEI”
Colectia de Lepidoptere 'Frederic König'
Biblioteca si informatia in epoca contemporana
Semne si creatorii lor in cultura populara romaneasca
Cultura populara romaneasca in Europa


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu