Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice



Acasa » familie » arta cultura
CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI

CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI



MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIA FACULTATEA DE ISTORIE SI FILOLOGIE

CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI

Cuvant inainte

Cap. I Determinismul geografic

I.1.       Cadrul geografic de formare si evolutie a culturii

Cotofeni.

Repere generale

I.2.       Aria de raspandire a culturii Cotofeni

Cap. II             Istoricul cercetarilor

Cap. III            Probleme de terminologie

Cap. IV            Habitatul Cotofeni

IV.1     Asezari


IV.1.1 Aria de cuprindere a unei asezari IV.1.2 Clasificarea asezarilor Cotofeni IV.1.3 Formele de relief ocupate

IV.1.4 Amenajari antropice Cotofeni in asezarile deschise IV.I.5 Problema tell-urilor si a asezarilor de tip tell Cotofeni IV.1.6. Asezari permanente / locuiri sezoniere

IV.1.7 Amenajari defensive (santuri, valuri, garduri) in cultura Cotofeni

IV.1.8 Drumuri de acces si comunicatie

IV.1.9 Stratigrafia asezarilor. Relatii stratigrafice

IV.2     Locuinte

IV.2.1 Tipologie si terminologie legate de aspectul locuintelor

IV.2.2 Problematica locuintelor cu vatra interioara IV.2.3 Consideratii privind arhitectura culturii Cotofeni IV.2.4 Tehnici de constructie a locuintelor

IV.2.5 Relatia materie prima-locuinte

IV.2.6 Anexe gospodaresti

IV.2.7 Sistematizarea asezarilor Cotofeni

IV.3     Vetre IV.4       Cuptoare IV.5 Gropi

IV.6     Complexe fara precizarea tipului

Cap. V             Viata economica. Ocupatii si mestesuguri

V.1      Ocupatii

V.1.1 Cresterea animalelor


V.1.2 Cresterea pasarilor V.1.3 Cultivarea pamantului V.1.4 Horticultura

V.1.5 Vanatoarea V.1.6 Culesul V.1.7 Pescuitul

V.2      Mestesuguri

V.2.1 Olaritul

V.2.2 Torsul si tesutul

V.2.3 Industria osului si cornului

V.2.4 Industria litica

V.2.5 Exploatarea mineralelor si a minereurilor utile

V.2.6. Metalurgia

V.2.7. Schimburile comerciale

Cap. VI            Vasele ceramice

VI.1     Vasele ceramice

VI.1.1. Factura ceramicii

VI.1.3. Formele ceramice

VI.1.4. Decorul si tehnici de ornamentare

VI.1.5. Linguri de lut

VI.1.6. Linguri-biberon

VI.2     Vase din piatra

VI.3     Obiecte cu destinatie necunoscuta

Cap. VII          Obiecte de port si podoaba

VII.1    Pandantive

VII.2    Margele

VII.3    Reprezentari ale portului si podoabelor


cultVIII.3        Plastica antropomorfa


Cap. IX            Organizare sociala si viata cotidiana

Cap. X             Manifestari artistice

Cap. XI            Analize antropologice. Atribuiri etnice ale populatiei Cotofeni


Cap. XIII


Evolutia interna a culturii Cotofeni

XIII.1   Preliminariile culturii Cotofeni

XIII.2   Originea

XIII.3   Periodizarea


Cap. XIV         Cronologia relativa si absoluta

Incheiere Bibliografie Abrevieri


Ilustratii (Partea I si II)


Anexe



Cap. I. DETERMINISMUL GEOGRAFIC

I.1. Cadrul geografic de formare si evolutie a culturii Cotofeni

I.1. Relieful

Zona de sud-est a Europei centrale, in care se situeaza spatiul de formare si dezvoltare a culturii Cotofeni este dominata de un sir de munti ce au luat nastere in faza recenta de cutare, alpino-carpatica. Cele doua culmi ale Alpilor si Carpatilor sunt separate de bazinul hidrografic al Dunarii care, la acea vreme era pe un segment al sau un fluviu interior.

Aria  principala  a  culturii  Cotofeni  este  separata  in  doua  mari  sectoare importante, cel nordic si cel sudic, de linia Carpatilor Meridionali. Muntii Carpati, se caracterizeaza  prin  faptul  ca  sunt  locuibili,  aproape  pretutindeni.  Inaltimea  mai scunda a Muntilor Apuseni, cu  doar 1 % din suprafata peste 1500 m altitudine a permis  o  populare  umana  nemaiintalnita   pana  la  momentul  apartitiei  culturii Cotofeni.  Limita  nord-estica  a  culturii  Cotofeni  este  marcata  de  linia  Carpatilor Orientali, adevarata bariera geografica si culturala a acelor vremuri. La sudul Dunarii, lantul Carpatilor se continua cu Muntii Balcani, intr-o zona ce se identifica cu nordul Peninsulei  Balcanice,  dar  si  cu  extremitatea  sudica  de  populare  a  comunitatilor cotofeniene. In interiorul arcului carpatic se intinde Depresiunea Transilvaniei, cea mai dens ocupata de comunitatile Cotofeni, cu arealul cuprins intre Mures si Somes, caracterizat  prin  forme  joase,  cu  o  altitudine  medie  de  400-600  m  (de  unde  si denumirea de Campia  Transilvaniei) cu vegetatie de stepa strabatuta de principalul rau,  Muresul.  Aproape  de  suprafata  solului  se  gasesc  umerosi  samburi  de  sare, cunoscuti si exploatati inca din pre- si protoistorie. Un alt areal cu o densitate mare de descoperiri Cotofeni este cea a Defileului Dunnarii, cu o lungime de cca. 100 km, intre Bazias-Golubac si Pescari/Turnu Severin-Kladovo, ce corespunde sectorului prin care fluviul si-a sapat albia in stancile muntilor. Spre nord se intind Muntii Cernei, foarte populati si ei de comunitatile Cotofeni.

Pe malul drept, la sud de Dunare se desfasoara Campia Dunareana ce atinge o altitudine  de pana la 500 m. Malul fluviului prezinta zone de lunci si campii joase. Sectorul invecinat Dunarii corespunde ariei sudice Cotofeni.

I.1.2. Reteaua hidrografica

Teritoriul  culturii  Cotofeni  este  strabatut  de  o  extrem  de  bogata  retea hidrografica. Aria sudica a culturii Cotofeni este strabatuta de fluviul Dunarea, deci acesta era un  „rau interior” si, in acelasi timp, cu siguranta o artera importanta de comunicatie.  “Axul  principal”  al  celor  mai  numeroase  si  reprezentative  statiuni Cotofeni  din Transilvania l-a constituit raul Mures. Acest curs de apa a concentrat pe ambele maluri ale sale si pe cele ale afluentilor sai o adevarata salba de situri Cotofeni, de la cele mai timpurii manifestari pana la cele mai tarzii.


Desigur,  reteaua  hidrografica  majora  si-a  avut  rolul  ei  important  atat  ca

depozitara unor resurse de apa, hrana si minerale utile, cat si ca „trasoare” pentru caile de comunicatie terestre.

I.1.3. Clima

Arealul de formare si dezvoltare a culturii Cotofeni se afla, din punct de vedere geografic, la congruenta dintre climatul oceanic al Europei Apusene, cel continental al Europei Rasaritene si climatul mediteranean al Europei Meridionale.

Analizele de polen recoltate din Pestera Hotilor de la Baile Herculane indica,

odata cu primele depuneri Cotofeni, un inceput de racire ce acopera, in alt spatiu, intreaga  evolutie  a  culturii  Cernavoda  III.  Incepand  cu  stratul  h2b  de  la  Baile Herculane se constata o scadere brusca a foioaselor, in paralel cu cresterea procentului de  conifere  si maxima  proliferare  a  gramineelor.  Depunerile Cotofeni din aceasta pestera s-au sedimentat intr-un climat mai  uscat  decat cele anterioare, eneolitice. Zona clisurii dunarene poate fi reconstituita gratie  analizei polinice a sedimentelor din stratul Cotofeni de la Dubova-Cuina Turcului. Pe fondul  evolutiei subboreale, spre  un  climat  umed  si  racoros  s-a  constatat  o  expansiune  a  fagetelor,  dar  cu  o reaparitie masiva a polenului de Pinus. Ca ne-am afla la vremea culturii Cotofeni in fata unei perioade climaterice mai calde in zona Dunarii decat cea actuala ar veni sa o sugereze  descoperirea  unor vase Cotofeni la Ostrovul Corbului sub nivelul apelor Dunarii. Intervalul de  evolutie a culturii Cotofeni urmeaza unei etape de racire, cu veri scurte si racoroase, datata intre 3650-3250 a. Chr. (5600-5200 BP) si se integreaza intr-o perioada de timp in care s-a manifestat un climat cu veri calde, lungi si umede ce a cuprins rastimpul dintre anii 3200-2450 a. Chr. (5150-4400 BP). Aceasta perioada urmeaza direct anului 3200, considerat drept apogeul atins de racirea climei, asa cum o indica analizele asupra microvertebratelor din Muntii Bükk.

I.2. Aria de raspandire a culturii Cotofeni

Cele dintai si mai numeroase referiri si discutii in intervalul cuprins intre anul

1867-1917       s-au     purtat exclusiv          asupra   descoperirilor   din   Transilvania,             bine individualizate. In timpul  primului  razboi  mondial,  prin  cercetarile  intreprinse  la Cotofeni  (devenita ulterior statiunea eponima a culturii) s-a dovedit ca aria acestei manifestari ocupa si regiunea Oltenia. Dupa mai mult timp descoperirile de la Bocsa Montana contribuiau si ele la largirea ariei, prin includerea Banatului. D. Berciu, in anul 1937, sesiza unitatea acestei  manifestari in Oltenia, Banat si Transilvania dar remarca si asemanarile cu unele descoperiri din Serbia si Bulgaria. In repertoriile sale din anii 1941 si 1942, M. Roska semnala prezenta unor urme de asezari Cotofeni si in nord-vestul  Romaniei.  P.  Roman  trasa  in  anul  1976  granitele  ariei  maxime  de cuprindere a fenomenului Cotofeni: Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crisana, Maramures,  nord-estul   Serbiei   si   nord-vestul   Bulgariei.   In   paralel,   cercetarile arheologilor sarbi (in nord-estul Serbiei) si bulgari (in nord-vestul Bulgariei) puneau in lumina, rand pe rand, atat asezari cat si morminte apartinand culturii Cotofeni.


Si in cazul culturii Cotofeni putem discuta de o arie maxima de raspandire si o arie,  am  numi-o  noi,  de fluctuatie. In  momentul  de  fata  mult  mai  bine  poate  fi

prezentata  aria  maxima,  ce  ingloba  de  la  nord  la  sud  Maramuresul,  o  parte  a Satmarului,   zona  de  deal  si  munte  a  Crisanei,  Transilvania,  Banatul,  Oltenia, Muntenia (fara partea de  nord-est), nord-estul Serbiei si nord-vestul Bulgariei. In schimb, aria de fluctuatie (inaintare-retragere) a fost determinata de anumite sincope cauzate de miscarile comunitatilor  Cotofeni sau ale altor culturi. Consecinta a fost miscarea „frontierelor” vazuta de noi prin  prisma descoperirilor cunoscute  si bine datate nu ca un fenomen continuu, ci cu o gradualitate in cadrul caruia se pot distinge trei etape importante.

Stilul ceramic Cotofeni depaseste aria de raspandire a monumentelor specifice. Vase   ceramice  ornamentate  cu  decor  de  tip  Cotofeni  sunt  prezente  in  zone indepartate  (sud-estul Slovaciei, Albania) iar materiale inrudite se regasesc spre sud pana in zona Greciei.

Cap. II. ISTORICUL CERCETARILOR II.1. Cercetari privitoare la teritoriul Romaniei

II.1.1.  Cercetari  in  secolul  al  XIX-lea.  Efortul  arheologilor  amatori  si  al colectionarilor

Prima  semnalare  a  unei  descoperiri  care  ulterior  s-a  dovedit  ca  apartine culturii Cotofeni este cea a profesorului Fr. W. Schuster din Sebes care semnaleaza in anul 1865 asezarea pe inaltimea de la Sebes-Rapa Rosie (jud. Alba).

Alte  semnalari din cursul  secolului al XIX-lea le  datarom lui  C. Gooss, K. Benkő, B.  Orbán, G. Téglas, K. Herepey, S. Fenichel, Julius Teutsch (Transilvania), Cezar Bolliac, V. Christescu si Teohari Antonescu (Oltenia).

II.1.2. Cercetari in secolul al XX-lea

Printre primele cercetari sistematice ale inceputului de secol XX intr-o asezare Cotofeni apartin lui I. Kovács, care in anul 1901 va dezveli o suprafata insemnata din statiunea de la  Corpadea (jud. Cluj) si cele ale lui A. Fogarasi si J. Bodrogi de la Muzeul din Aiud in siturile  de la Cetea, Capud-Magura Capudului si Livezile. Alte contributii la inceput de secol le intalnim la H. Schmidt, B. Pósta, M. Wosinsky, W. Lederhilger, B. Balázs, Iuliu Martian, care vor semnala o serie de puncte, care unele s- au dovedit a fi cu descoperiri Cotofeni.

In anul 1918, C. Schuchhardt si Rubensohn intreprind sapaturi la Cotofenii din Dos (a. Cotofeni, jud. Dolj), in punctul Botul Mic, devenit ulterior statiunea eponima a culturii. Noi  cercetari de teren la Cotofenii din Dos, extinse si la punctele Botul Mare  si  Cetatuia au  fost  intreprinse  in  anul  1919  de  catre  I.  Andriesescu  si  St. Ciuceanu.


Materialele din Transilvania si Banat vor constitui obiectul unor comparari cu

lumea nordica dar si cu zona Tesaliei, sub semnatura lui L. Franz, H. Reinerth, H. Schroller.

I. Nestor cunoscand materialele provenite din sapaturile efectuate la Cotofeni, va introduce in literatura de specialitate, in anul 1933, denumirea de cultura Cotofeni, cu referire la spatiul Transilvaniei si Olteniei, prilej cu care neaga vehement originea nordica            (Aichbühl)      a          culturii,           prezentata       intr-o   succesiune             Linsenkeramik- Furchenstichkeramik.

M. Roska este cel care intocmeste, in anul 1941, un catalog impresionant ca volum pentru acea vreme cu descoperirile Cotofeni transilvanene, insumand 325 de puncte (!), multe dovedite ulterior nesigure, reunite insa sub denumirea de Corpadea I. In acelasi an sunt demarate sapaturile sistematice din asezarea de la Calnic-Dealu Mare (jud. Alba), sub egida Institutului de cercetari al grupului etnic german, conduse de catre Fr. Roth. Cu acest prilej va fi investigata singura asezare Cotofeni cercetata aproape exhaustiv din intreaga arie a culturii.

Un aport important la studierea culturii Cotofeni in perioada sa de definire si-a adus-o D. Berciu. Ii datoram primul repertoriu al descoperirilor din Oltenia in anul

1939, prilej cu care vorbeste deja de “varianta transilvaneana si banateana a aceleiasi

civilizatii”.  Ulterior  va  extinde  denumirea  de  civilizatie/complex  Cotofeni  si  la

provinciile  Transilvania  si  Banat.  In  anul  1960  vorbeste  in  termeni  distincti  de “cultura  Cotofeni si complexul cu ceramica ornamentata cu impunsaturi succesive (Furchenstichkeramik) din Transilvania”.

In anul 1962, Gh. Bichir deosebeste cultura Cotofeni de cultura Calnic, ultimei

fiindu-i specifica ceramica decorata cu impunsaturi successive.

N. Vlassa va introduce  in limbajul de specialitate  conceptul  de descoperiri

“Petresti-Cotofeni”, formulat pe baza stratigrafiei observate la Tartaria-Gura Luncii,

unde in nivelul superior materialele petrestene tarzii ar fi aparut asociate cu cele de tip Cotofeni timpurii, ultimele gasindu-si o legatura genetica in cele dintai.

O atentie speciala asupra culturii Cotofeni a acordat-o S. Dumitrascu, la finele anilor ’60  ai  secolului trecut. In anul 1967 ne este prezentata o prima sinteza sub forma de „Note asupra  culturii Cotofeni”. Au fost luate in discutie, cu acest prilej, principalele probleme ridicate de  fenomenul Cotofeni (cultura materiala, asezari si locuinte,   arie   de   raspandire,  repertoriul   si   statistica  descoperirilor,   morminte, cronologie si periodizare, origine). Un an mai tarziu acelasi cercetator diferentia o faza Cotofeni fara boabe de linte si impunsaturi succesive in parte contemporana culturii Baden, ambele faze subdivizate la randul lor (I a, I b, I c, II a, II b).

Pentru zona de rasarit a Olteniei, semnificative sunt sapaturile intreprinse de A. Ulanici in asezarea de la Branet. Aici au fost observate doua niveluri de depuneri Cotofeni II, suprapuse  de o locuire Glina “clasica”, relatie stratigrafica de exceptie pentru aceasta zona, intre cele doua  manifestari culturale. Ulanici este si el adeptul


influentelor locale, de tip Ariusd tarziu sau salcuteno-gumelnitene asupra  culturii

Cotofeni.

O prezentare  sintetica  a  fenomenelor  eneolitice  tarzii  din  spatiul  carpato- danubian,   in  care  sunt  prezentate  manifestarile  ce  preced  sau  insotesc  cultura Cotofeni in faza sa de  inceput este semnata, in anul 1968, de S. Morintz  si P. I. Roman.  Acelorasi  le  datoram  aparitia,  in  1973,  a  unei  prezentari  similare  pentru pentru  culturile  perioadei  de  tranzitie  spre  epoca  bronzului,  incluzand  si  cultura Cotofeni.

Deosebit de importante, nu numai pentru zona Banatului si a Olteniei se vor

dovedi sapaturile efectuate sub conducerea lui P. I. Roman, intre anii 1965-1967 in Pestera Hotilor de la Herculane. Situatia stratigrafica de exceptie de aici, unde s-au surprins nu mai  putin  de 19 niveluri de depuneri Cotofeni au oferit posibilitatea, ulterior, a stabilirii evolutiei acestei culturi pe intreg arealul raspandirii sale. Autorul cercetarii  distinge  patru  etape  distincte  in  evolutia  pe  verticala  a  sedimentelor Cotofeni. Prima (nivelurile eI-VII) ar fi marcata de lipsa totala a tehnicii Furchenstich, cea de a doua de folosirea, in forma rudimentara, a impunsaturilor succesive si aparitia primelor elemente Kostolac, a treia etapa ar constitui o simbioza  Cotofeni-Kostolac, iar ultima etapa este marcata de infiltrari vučedoliene.

Incununarea muncii dedicate culturii Cotofeni, in care sunt sintetizate toate aspectele si  problemele ridicate de aceasta o constituie aparitia monografiei Cultura Cotofeni,  in  anul  1976   si  a  studiului  Die  Cotofeni-Kultur,  un  an  mai  tarziu. Cercetatorul bucurestean imparte in trei faze evolutia culturii (Ia, Ib, Ic, IIa, IIb, IIIa, IIIb, IIIc), datate, in linii mari, in a doua jumatate a mileniului III a. Chr. Contactele stabilite intre comunitatile Cotofeni si cele Kostolac  ori Vučedol au fost rediscutate prin prisma stratigrafiei de la Herculane-Pestera Hotilor si a sapaturilor de pe Humca de la Moldova Veche si Ostrovul Corbului. In plan fenomenologic,  debutul epocii bronzului propriu-zise il plaseaza odata cu aparitia securilor cu gaura de inmanusare transversale          (tipurile           Veselinovo,             Dumbravicioara,         Faisz   sau       Baniabic),       toate posterioare evolutiei culturii Cotofeni.

Elaborarea   sistemului   cronologic   tripartit   pentru   epoca   bronzului   din Romania, ii prilejuieste lui Roman racordarea mai exacta a manifestarilor Cotofeni la evolutia grupelor bronzului timpuriu din jumatatea estica a Romaniei. Astfel, cea mai veche  manifestare  specifica  acestei  epoci  (Bronz  Timpuriu  Ia)  ar  fi  sincrona  cu sfarsitul fazei Cotofeni I (Ic), cel mai recent sincronism cu bronzul timpuriu fiind la nivelul de Bronz Timpuriu II a, paralel ultimei faze Cotofeni (Cotofeni III).

Un moment de referinta in precizarea raporturilor dintre culturile Cotofeni si

Baden  il  constituie  aparitia  monografiei  lui  P.  I.  Roman  si  I.  Németi  asupra descoperirilor Baden de pe teritoriul Romaniei. De asemenea, extrem de importanta este aparitia monografiei dedicate ceramicii snurate sud-est europene, editata in anul

1992 de catre P. Roman, A. Dodd-Opritescu, J. Pál prilej cu care sunt tratate pe larg si descoperirile din aria culturii Cotofeni.


O  contributie   importanta   la   cunoasterea   culturii   Cotofeni   din   spatiul

intracarpatic si-a adus-o V. Lazar. Intr-un preambul la preocuparile sale sunt analizate descoperirile  Cotofeni din judetul Mures. Teza de doctorat, Asezari de inaltime cu terase ale culturii Cotofeni din Transilvania, publicata in mai multe parti, provoaca o discutie asupra acestui  tip aparte din habitatul respectivelor comunitati, avand ca studiu de caz asezarea de la Sincai-Cetatea Paganilor (jud. Mures).

Printre cei care au avut contact direct, in repetate randuri, cu descoperiri de tip Cotofeni din Transilvania si Banat se remarca Gh. Lazarovici. Cercetarile sale din ultimele doua decenii, impreuna cu colaboratorii, au avut menirea de a extinde mult sfera investigatiilor mormintelor tumulare vest-transilvanene, precum si a pesterilor sau  asezarilor  deschise  din  Cheile  Turzii  si  Cheile  Turenilor.  In  anul  1993,  Gh. Lazarovici  discuta  critic  modul  de  abordare  si  interpretare,  din  punct  de  vedere stratigrafic si tipologic a descoperirilor din  mormintele tumulare, atragand din nou atentia  asupra  prezentei  elementelor  Cotofeni  III   tarzii  in  primul  orizont  de inmormantari  de  acest  fel.  Ulterior  autorul  propune  folosirea  denumirii  de  grup Livezile sau grup Cheile Aiudului, ca reprezentand comunitati cu origine Cotofeni III b-III c, aflate in involutie.

Pentru zona Muresului mijlociu mentionam si contributiile lui I. Andritoiu. Importante sunt si informatiile aduse prin publicarea unor cercetari de suprafata sau sapaturi sistematice in asezari Cotofeni din judetul Hunedoara, intre care se remarca cercetarile ramase inedie din Pestera Bolii de la Banita.

In anii ‘80-’90 remarcam contributiile lui I. T. Lipovan, ce reuseste sa atraga

atentia asupra locuirilor Cotofeni din bazinului Vaii Ampoiului. Un interes deosebit vor  starni   materialele  si  stratigrafia  asezarii  de  la  Zlatna-Coltul  lui  Blaj,  unde surprinde o succesiune definita Cotofeni-Schneckenberg.

O prezenta relativ constanta in efortul publicarii si interpretarii descoperirilor Cotofeni transilvanene este cea a lui M. Rotea. Acesta face cunoscute asezarile de la Balsa-Piatra  Sincuiusului si Deva-Str. Lenin, ultima reprezentativa pentru orizontul timpuriu  de  descoperiri   Cotofeni.  Deosebit  de  importante  sunt  insa  rezultatele obtinute  in  urma  sondarii  asezarii  Cotofeni  tarzii  de  la  Bretea  Muresana-Magura Sarbilor.

Zona de nord-est a Olteniei a fost spatiul ales cu predilectie spre cercetare de catre  Gh.  Petre-Govora,  care  a  precizat  repere  importante  pentru  o  caracterizare similara celei din Transilvania, in special prin utilizarea impunsaturilor succesive ca tehnica la ornamentarea  ceramicii.  Autorul avanseaza ipoteza unei supravietuiri  a comunitatilor Cotofeni in ceea ce denumeste ca fiind Cotofeni IV sau chiar Cotofeni V.

Eforturi repetate in publicarea si analizarea descoperirilor Cotofeni apartin si

cercetatoarei  Z.  Maxim.  Remarcam  rezultatele  interesantei  locuiri  Cotofeni  de  la Cuptoare-Piatra Ilisovii (jud. Caras-Severin), aflata la cea mai mare altitudine (1196 m) cunoscuta din aria Cotofeni.


Intensele preocupari de cercetare arheologica a pesterilor din Banat i-au oferit

lui S. M. Petrescu posibilitatea cartarii a numeroase puncte cu descoperiri Cotofeni, remarcandu-se in mod expres rezultatele obtinute in urma investigarii Pesterii Oilor de  la  Baile  Herculane.  In  lucrarea  sa  de  sinteza  din  anul  2000  repertorieaza  in endocarstul banatean cca. 45 de pesteri locuite de comunitatile Cotofeni in toate cele trei faze ale culturii.

O  importanta  contributie  la  cunoasterea  culturii  Cotofeni  in  nord-vestul Transilvaniei o datoram lui G. Marinescu, care in anul 1994 publica un repertoriu al descoperirilor din acest spatiu. Cu acel prilej au fost repertoriate un numar de 68 de localitati continand materiale Cotofeni, majoritatea apartinand fazelor I si II.

Pentru Al. Vulpe raportarea la cronologia egeo-anatoliana il indreptateste sa sustina, destul de vag formulat in 1979, dar explicit incepand cu anul 1997, debutul bronzului timpuriu la nord de Dunare, odata cu aparitia culturilor Cotofeni si Baden (sau blocul cultural Baden-Cotofeni, cum il numeste cercetatorul) nerenuntand insa la existenta unei scurte perioade de tranzitie, in care include manifestari anterioare celor doua  pomenite,  cum  ar  fi  Cernavoda   I-III,   Celei,  Horodistea,  Usatovo  s.  a.). Repertoriaza  la  acea  vreme  650  de  asezari  Cotofeni.  In  tratatul  Istoria romanilor autorul  isi  sustine  punctul  de  vedere  anterior.  Acum   imbogateste  si  numarul descoperirilor din repertoriul culturii Cotofeni la 850.

Un aport substantial la cunoasterea fenomenului Cotofeni transilvanean l-a adus  H.  Ciugudean,  de-a  lungul  unor  studii  repetate,  in  care  a  tratat  strict  sau tangential acest  subiect. In anul 1991, sistemul cronologic tripartit al lui P. Roman este adaptat realitatilor  transilvanene, prima etapa a bronzului timpuriu incluzand fazele  II  si  III  ale  culturii  Cotofeni,  in  care  Cotofeni  III  a-b  este  paralelizat  cu Schneckenberg A. Tot acum este prezentat pentru  prima oara repertoriul formelor culturii Cotofeni comparativ cu cel al grupelor contemporane sau care ii succed.

Acestuia ii datoram si o ultima sinteza asupra culturii Cotofeni, care trateaza descoperirile din Banat si Transilvania, in numar de 688. Coloana stratigrafica de la Herculane este pusa la indoiala, in privinta exprimarii realitatilor transilvanene, ca de altfel si datarea nivelelor Cotofeni de aici. Intrucat, in opinia sa, subfazele periodizarii lui  Roman  nu  sunt  bine  definite,  H.  Ciugudean  renunta  la  incadrari  stricte  a materialelor.  De  retinut  sunt  observatiile  sale  privitoare  la  faza  Cotofeni  I  si  la prezenta in interiorul arcului carpatic a unor descoperiri Cernavoda III, strans legate de  cele  cotofeniene  timpurii  si  precizarea  “firului  director”   pentru  materialele specifice fazei a II-a. Preconizeaza finalul evolutiei culturii Cotofeni in jur de 2500 a. Chr.

Ultime  contributii  le  datoram  lui  Zs.  Székely  pentru  zona  de  sud-est  a

Transilvaniei,  lui  I.  Bejinariu  care  repertorieaza  si  publica  numeroase  materiale inedite din zona Salajului, ale lui N. C. Riscuta care aduce noi date despre materiale aflate in zona Bradului  sau Devei, ale lui M. M. Ciuta si A. Gligor care prezinta


rezultatele din asezarea Cotofeni de la Seusa-Gorgan ori cele semnate de C. C. Roman

pentru locuirea Cotofeni din pesterile hunedorene.

Alte contributii la datoram lui I. Al. Aldea, Gh. Baltag, S. Bacuet-Crisan, M. Blajan, V. Boroneant, St. Cadariu, E. Comsa, Fl. Costea, I. Crisan, Fl. Dudas, I. Emödi, G. Ferenczi, I. Ferenczi, Fl. Gogaltan, M. Guma, K. Horedt, N. Hartuche, C. Kacsó, S. A.  Luca,  Z.  Molnár,  I.  Németi,  C.  S.  Nicolaescu-Plopsor,  S.  Oanta,  I.  Paul,  R. Petrovszky, D. Pop, G. T. Rustoiu, C. F. Schuster, M. Takács, I. Winkler, Vl. V. Zirra.

II.2. Cercetarea culturii Cotofeni in Bulgaria

Cele mai vechi semnalari a unor materiale de tip Cotofeni in Bulgaria dateaza din anul 1911 si le datoram lui A. Čilingirov, care mentioneaza asezarea de la Ostrov- Blatoto. Putin mai  tarziu, in 1929, V. Mikov introduce in literatura de specialitate descoperirile Cotofeni din Pestera Magurata, devenite celebre si prin faptul ca vor da numele variantei sud-dunarene, utilizata si astazi de cei mai multi specialisti bulgari.

In  perioada  de  dupa  al  doilea  razboi  mondial  sunt  de  consemnat  cateva contributii apartinand unor specialisti, precum B. Nikolov, H. Todorova, A. Milčev. Cercetarile in Pestera  Magurata de la Rabicha vor fi reluate de R. Katinčarov si N. Džambazov,  oferind  date  mai  precise  legate  de  stratigrafia  depunerilor  Cotofeni, careia i-au fost atribuite trei niveluri cu analogii la nordul Dunarii.

O contributie importanta la cunoasterea, in egala masura, a ritului si ritualului funerar  practicat  de  comunitatile  Cotofeni,  dar  si  a  relatiilor  acestei  culturi  cu populatiile stepice  apartine lui B. Nikolov care a publicat rezultatale sapaturilor in tumulii de la Tarnava si Kneža.

Noi cercetari in Pestera Magurata, intreprinse de catre A. Iakova vor aduce

precizari  suplimentare  cu  privire  la  locuirea  Cotofeni,  la  habitat  si  legaturile  cu cultura  Kostolac. A. Iakova va intreprinde sapaturi pe o arie extinsa si la Gradec- Kutiga soldate cu rezultate importante ce vor situa asezarea, prin prisma observatiilor stratigrafice,  ca  principalul  punct  de  reper  in  abordarea  culturii  Cotofeni  de  pe teritoriul  bulgar.  La  acestea  se  adauga  alte  situri  Cotofeni  pe  care  le  va  cerceta sistematic la Gradec, Makreš sau tar Petrovo.

Alte cercetari semnificative vor fi cele de la Iakimovo, Valcedram sau cele de la Kozloduj, ultimele intreprinse in anul 1985 de catre I. Panaitov, St. Alexandrov si V. Dinčev.

Sustinerea de catre St. Alexandrov a tezei de doctorat asupra culturii Cotofeni

in Bulgaria (1990) a adus in fata specialistilor o problematica si un material extrem de variat, in care pot fi observate, pe de o parte, legaturi firesti cu descoperirile din Serbia sau de la nordul  Dunarii, iar pe de alta parte, particularitati specifice arealului sud- dunarean, in care amprenta realitatilor din Balcani este evidenta. Nepublicarea acestei lucrari, extrem de valoroase, limiteaza cunoasterea unor descoperiri importante decat intr-un cerc destul de restrans de specialisti care au avut acces la manuscrisul tezei.


Sapaturile  intreprinse  in  anul  1991  de  catre  St.  Alexandrov  in  asezarea multistratificata  de  la  Radomir-Vahovo, aflata  pe  cursul  Strumei,  in  sud-vestul

Bulgariei  au  permis  observatii  interesante  in  directia  precizarii  unor  puternice influente   Cotofeni  in  ceramica  aflata  in  nivelurile  IV-I.  Aceste  influente  sunt transmise  regulat,  pe   intreaga  perioada  de  evolutie  a  culturii  (Cotofeni  I-III), permitand stabilirea urmatoarelor sincronisme: Baden II-Cotofeni I (Orlea-Sadovec); Bubanj-Hum  I b-Kostolac-Cotofeni  II-III;  Vučedol  timpuriu-Cotofeni III; Vučedol clasic-Cotofeni III.

Alexandrov elaboreaza un sistem cronologic tripartit, in care cea mai mare

parte din evolutia culturii Cotofeni se desfasoara in limitele BT II, care cu cele patru subfaze  (a,   b,  c1       si  c2)  acopera  fazele  Cotofeni  II  si  III.  Pentru  faza  a  II-a, reprezentative sunt  orizonturile  IV-III de la Gradec si orizontul II de la Magura, pentru  faza  a  III-a  fiind  caracteristice  influentele  Kostolac  si  slipul  oltenesc.  In Bulgaria  de  sud-vest  identifica  o  varianta  a  culturii  Cotofeni,  in  care  predomina influentele sudice, remarcate indeosebi prin preluarea in repertoriul ceramic a unor forme helladice.

O recenta sinteza asupra fenomenelor etno-culturale petrecute in eneoliticul si

perioada timpurie a epocii bronzului din Balcani o are ca autoare pe cercetatoarea bulgara  L.   Nikolova.  In  sistemul  sau  cronologic,  Bronzul  Timpuriu  I  balcanic (3600/3400-3000 a. Chr.)  ar include, in orizontul 5 si cu faza I a culturii Cotofeni, prezenta pe teritoriul Romaniei si in nord-vestul Bulgariei, pe care o sincronizeaza cu Ezero A1. Bronzul Timpuriu II (3000-2500/2450 a. Chr.) inglobeaza fazele Cotofeni II si  III.   In   nord-vestul   Bulgariei   Nikolova   delimiteaza   grupul  Knezha-Turnava, continand descoperiri Cotofeni din fazele II si III, iar in zona central-nordica grupul Goran-Slatina ce include si elemente Cotofeni II-III. La Nikolova intalnim si referiri mai  ample  asupra  ritului  si  ritualului  funerar  atribuit  comunitatilor  Cotofeni  din jumatatea nordica a Bulgariei.

II.3. Cercetarea culturii Cotofeni in Serbia

Preocupari constante in ultimul deceniu in directia studierii culturii Cotofeni in  Serbia  le-a  avut  N.  Tasić.  In  estul  Serbiei,  descoperirile  indica  o  raspandire  a descoperirilor Cotofeni  intre  vaile raurilor Dunarea, Timoc, Cerna si Mlava,  fiind sesizate toate cele trei faze evolutive Cotofeni, ilustrate astfel: faza I – Donje Butorke, faza a II-a – Klokočevac, Zlot II, faza a III-a – Padina, Crnajka. Produsele Cotofeni se gasesc, precum la Klokočevac, intr-un mediu marcat puternic de elemente ale stilului Kostolac. In sinteza sa din anul 1995 asupra culturilor eneolitice din centrul si vestul Balcanilor, N. Tasić mentioneaza, pentru Serbia, un numar de 32 de situri  Cotofeni cunoscute si partial investigate. Acum este de parere ca in Serbia nu exista descoperiri de faza Cotofeni I ci doar din fazele II si III.

Acestuia ii datoram unul dintre putinele studii de sinteza asupra asezarilor din mileniul III a. Chr. din Serbia, nord-vestul Bulgariei si sud-vestul Romaniei, in care


discuta  si  tipurile  de  asezari  Cotofeni,  precum  si  cele  de  tip  Cotofeni-Kostolac-

Magura.

O repertoriere a descoperirilor Cotofeni din zona sarbeasca a Portilor de Fier (intre  Portile de Fier I si II) a constituit obiectul unei discutii purtate de M. Jevtić, care constata  numarul mare al acestora, din faza “clasica”, in aval de Tekija, fara a cunoaste  elemente  Kostolac,  precum  la  Padina,  Lepeski  Vir-Pepenska portkapina, Vlasac, Rečica, Hajdučka vodenica, Baraće, Karataš, Donje Butorke, Ajmana, Zbradila, Korbovo-Rive,  Vajuga-Pesak,  Jakomir,  Biljevina,  Ljubičevac,  in  apropierea  raului Slatina, Knjepište, Ruženka, Bordjej, Vrkanj.  In schimb, in defileul superior (clisura Gornea), in jurul localitatii Lepenski Vir predominante devin asezarile de tip Kostolac impregnate  cu  elemente  ale  culturii  Cotofeni,  documentate  la  Manastir,  Padina (morminte), Velike Livadice, Lepenski Vir, Vlasac.

O noua analiza a descoperirilor din regiunea Pomoravlje si, in special, a celor de la Kostolac, ii prilejuieste lui M. Stojić, in 1987, semnalarea aici a unor descoperiri carcateristice fazei  Cotofeni I, aflate in ambianta Kostolac, situatie ce are implicatii majore in precizarea  sincronismelor intre manifestarile Cotofeni si Kostolac. Stojić explica prezenta ceramicii Cotofeni I la Kostolac prin prisma unei raspandiri sensibil mai  timpurii  a  “grupului  cultural  Kostolac”,  inca  la  nivel  de  Cotofeni  timpurii. Publicarea  de  catre  acelasi  cercetator,  in  1996,  a  materialelor  stratigrafiate  din asezarea  de  la  Ostrikovac-Djula  i-a  oferit  prilejul  definirii  descoperirilor  de  tip Ostrikovac, specifice bazinului Moravei, in care a fost delimitata si o  componenta Cotofeni, evidenta in fazele Ostrikovac I a-c.



Foarte recent, in ultima sinteza asupra culturii Kostolac in Serbia, D. Nikolić analizeaza   raporturile  complexe  derulate  intre  manifestarile  de  tip  Kostolac  si Cotofeni, atat din Serbia cat si din Romania.

CAP. III PROBLEME DE TERMINOLOGIE

III.1. Eneolitic / epoca cuprului / perioada de tranzitie spre epoca bronzului /

bronz timpuriu

Intrucat cultura Cotofeni a evoluat intr-o perioada destul de lunga de timp, caracterizata  prin  schimbari  structurale  ample,  in  care  unele  fenomene  specifice eneoliticului  dispar,  iar  altele  purtatoare  ale  modului  de  viata  caracteristic  epocii bronzului se nasc,  incadrarea descoperirilor de  acest tip  a acoperit toate  „plajele” posibile: neolitic final, eneolitic,  perioada de tranzitie spre epoca bronzului, epoca timpurie a bronzului. Aceasta lipsa de coerenta si consecventa terminologica a generat numeroase confuzii, indeosebi la nivelul caracterizarii fenomenului Cotofeni.

In arheologia romaneasca preocuparile de racordare a evolutiei culturale de la finele neoliticului si eneoliticului la unul din sistemele europene existente au debutat cu  perioada   interbelica,  optandu-se  la  inceput  pentru  cel  central-european.  In literatura arheologica din Romania, termenul este adaptat si folosit pentru prima data


in limba romna de catre I. Kovacs, care in anii 1928-1932, incadreaza cimitirul de la Decea Muresului in eneolitic. Tot acum, I. Nestor va utiliza termenul de eneolitic, dar in paralel si pe cel de Steinkupferzeit.

Istoriografia  postbelica  va  inlocui  treptat  notiunea  de  epoca  a  cuprului (Kupferzeit) cu cea de tranzitie, in incercarea de a exprima cat mai fidel trecerea de la modul de  viata neolitic/eneolitic la cel caracteristic epocii bronzului. Intre culturile reprezentative  intotdeauna vom regasi si cultura Cotofeni, pentru partea vestica a Romaniei fiind, de fapt, cea mai importanta manifestare a acestei perioade. Izolat vom gasi si incadrari in neoliticul taziu.

O solutie  de  compromis  in  rezolvarea  problemei  departajarii  eneoliticului

(eneolitic este un cuvant preluat din franceza – énéolithique -, compus latinul aeneus

= de arama si grecescul lithos = piatra) de epoca bronzului a fost cea a introducerii

unei noi perioade „tampon”, numita conventional perioada de tranzitie de la neolitic

la epoca bronzului. Pentru aproape o jumatate de secol noua notiune a mentinut la un

oarecare numitor comun realitatile culturale din zona bazinului Dunarii de Jos, fiind imbratisata de cea mai mare parte a arheologilor romani, bulgari si sarbi.

Al. Vulpe, referindu-se la perioada de timp cuprinsa intre incetarea culturilor

eneolitice locale si inceputul epocii bronzului, numita in jargon arhologic „perioada de tranzitie” nu ar fi decat „o expresie a neputintei si a dezacordului cercetatorilor de a defini o perioada, de  altfel destul de lunga”. Al. Vulpe remarca faptul  ca orice tentativa de delimitare obiectiva intre epoca eneolitica si cea a bronzului „ramane pur conventionala”.

In efortul de peste patru decenii de analiza a fenomenului Cotofeni, P. Roman si-a  canalizat  atentia si asupra discutarii unor probleme de terminologie. De la bun inceput  cercetatorul  bucurestean  a  fost  adeptul  utilizarii  notiunii  de  perioada de tranzitie in relatie cu manifestarile de tip Cotofeni si Baden. Perioada de tranzitie spre epoca bronzului ar fi fost marcata de o instabilitate etno-culturala care inceteaza odata cu cristalizarea grupelor culturale ale epocii bronzului.

H. Ciugudean include fenomenul Cotofeni in eneolitic motivand alegerea prin nevoia de  racordare a realitatilor din teritoriile romanesti la sistemele cronologice central si sud-est europene.

III.2. Perioada dintre finalul eneoliticului si inceputul epocii bronzului din perspectiva tehnologica si fenomenologica. Terminologie

In  plan  tehnologic,  Roman  plasa  inceputul  perioadei  de  tranzitie  dupa disparitia uneltelor masive din cupru iar inceputul epocii bronzului odata cu aparitia topoarelor  cu  un  singur  tais.  Al.  Vulpe,  initial  adept  al  criteriului  tehnologic  in definirea unor epoci, plasa inceputurile epocii bronzului odata cu constituirea acelor grupe culturale care incep sa confectioneze unele tipuri de obiecte din metal specifice, cu o evolutie ce va depasi acest stadiu. H. Ciugudean caracteriza inceputul Bronzului timpuriu, din punct de vedere tehnologic, prin folosirea alaturi de obiectele de cupru si a celor realizate prin alierea cuprului cu arseniul, fie prin batere, fie prin turnare in

tipare mono- sau bivalve.

III.3. Perioada dintre finalul eneoliticului si inceputul epocii bronzului din perspectiva socio-economica si spirituala

Tot  mai  mult  isi  fac  loc  acualmente  interpretari  care  tin  seama  si  de modificarile social-economice ori de ordin spiritual.

Un studiu  special dedicat folosirii  in literatura romaneasca a notiunilor de eneolitic, epoca cuprului si perioada de tranzitie spre epoca bronzului ii apartine lui D. Popescu. Cercetatorul bucurestean sublinia cu acest prilej necesitatea raportarii la prefacerile ce vor genera noile forme de viata, in cadrul carora contesta rolul exclusiv acordat criteriului tehnologic in  definirea epocii bronzului, remarcand procesul de sedentarizare  al  comunitatilor  Cotofeni  ca pe  un  fenomen  specific ulterior  epocii bronzului.

O discutie ampla si de substanta asupra notiunii de perioada timpurie a epocii bronzului a fost prezentata acum un deceniu de catre H. Ciugudean, prilej cu care a fost reafirmata necesitatea raportarii la toate fenomenele ce insotesc schimbarile din intervalul cuprins intre neolitic si epoca bronzului.

Al. Vulpe, in 2001, renuntand si criticand doar criteriul strict fenomenologic,

vede debutul epocii bronzului ca rezultat al unor ample modificari ale habitatului, economiei  si  tehnologiei,  practicilor  funerare,  a  expresiei  vietii  spirituale.  Asupra acestei  opinii  ne-am  exprimat  obiectiile  prin  prisma  studierii  habitatului,  a  vietii economice, a metalurgiei, a practicilor funerare, a vietii sprituale si a ceramicii care nu sustin un astfel de angajament.

Ca opinie personala, cultura Cotofeni reprezinta, sub toate aspectele sale, o cultura de tranzitie de la formele de viata eneolitice la cele specifice epocii bronzului. O  vedem  ca  liant  intre  o  lume  a  eneoliticului  pe  cale  sa  apuna  si  cea  a  epocii bronzului, ale carei caracteristici le dobandeste in ultimele sale forme de manifestare, care nu o deosebesc cu nimic de celelalte grupe din Bronzul timpuriu, dimpotriva din multe  aspecte  fiind  chiar  peste  acestea.  Avand  in  vedere  faptul  ca  de  o  epoca  a bronzului propriu-zisa, sub aspect fenomenologic (alierea cuprului cu staniul) la noi putem vorbi abia cu bronzul mijlociu, ar insemna sa „intindem” eneoliticul sau epoca cuprului  pana  la  fomarea  culturii  Wietenberg!  Sau  sa  plasam  inceputurile  epocii bronzului mult mai devreme, asa cum incearca Al. Vulpe, incepand cu „blocul Baden- Cotofeni”.

Din pacate, de multe ori, notiuni precum cele de eneolitic, epoca cuprului,

Steinkupferzeit,  perioada  de  tranzitie  de  la  eneolitic  la  epoca  bronzului,  bronz

timpuriu nu mai sunt folosite in arheologia romaneasca in sensul lor intrisesc, ci ca o

„moda” generata de diferite curente, o anumita bibliografie sau din „reflex”. Doar asa puteam explica ambiguitatile, revenirile nenumarate sau folosirea la intervale scurte de timp a denumiri total opuse. Se pare ca circuitul „ciclic” isi va spune cuvantul in continuare


III.4. Concepte si notiuni

Aici au fost definite conceptele si notiunile de baza, precum grup cultural, facies cultural, cultura sau complex cultural. Cu referire la manifestarea in discutie am optat pentru utilizarea notiunii de cultura Cotofeni.

III. 5. Denumirea culturii

In studiul sau din anul 1933, care a marcat o cotitura in cercetarea preistorica romaneasca,  I.  Nestor  denumea  cultura  Cotofeni.  In  acelasi  an  aparea  sinteza  de preistorie  a  Transilvaniei  semnata  de  H.  Schroller  care  se  va  rezuma,  asemeni inaintasilor sai sa nu  utilizeze o denumire proprie, ci doar sa uzeze de notiunile de Furchenstich si Linsenkeramik pentru descoperirile acestei culturi. La fel va proceda si  Fr.  Roth  la  publicarea  sapaturilor  extinse  de  la  Calnic.  M.  Roska  va  propune denumirea de “Corpadea I” pentru descoperirile Cotofeni transilvanene.

Incepand cu anii ’60 ai secolului trecut se va propune folosirea denumirii de cultura Calnic, individualizata prin utilizarea tehnicii Furchenstich in ornamentarea ceramicii (Gh. Bichir, K. Horedt)

Pe teritoriul  Bulgariei  s-a  incetatenit  in  paralele  cu  denumirea  de  cultura Cotofeni  si  cele  de  cultura Magura, Magura-Cotofeni dupa  numele  pesterii  de  la Rabicha.

Personal, credem ca denumirea de cultura Cotofeni nu este cea mai potrivita, dar o vom utiliza ca atare, in sensul unei conventii deja acceptate de marea majoritate

a  preistoricienilor  europeni.  Ca  realitatile  transilvanene  ne  arata  un  fenomen particular la  nivelul evolutiei generale a culturii Cotofeni este un lucru evident. Se poate merge pana  intr-acolo, in a-l considera chiar o cultura distincta, poate acea cultura  Calnic,  preconizata  cu  decenii  in  urma  de  catre  Gh.  Bichir.  Insa  toate observatiile expuse mai sus nu schimba unitatea in diversitate, cu variante regionale, specifica unor evolutii teritorial-cronologice extinse, precum cea a culturii Cotofeni.

CAP. IV HABITATUL COTOFENI IV.1. Asezarile culturii Cotofeni

Efortul de reconstituire a habitatului uman in preistorie este direct tributar

informatiei oferite de o sapatura arheologica si, poate, si mai mult faptului ca aceasta actiune, fie ea si sistematica, este una distructiva. La acest incovenient se adauga faptul ca aproape fara  exceptie, in arealul culturii Cotofeni sapaturile arheologice au vizat doar anumite sectoare ale unei asezari, au fost investigate doar partial unele complexe (locuinte, gropi, anexe, alte constructii).

IV.1.1. Aria de cuprindere a unei asezari

Mai  cu  seama  pe  fondul  lipsei  unui  exercitiu  metodologic  in  cercetarea romaneasca, aria de cuprindere a unei asezari Cotofeni este greu de stabilit, cu toate ca au fost propuse mai multe metode de evaluare pentru asezarile preistorice. Teritoriul

„controlat” de o comunitate ingloba, desigur, zonele in care se desfasurau activitatile economice (cultivarea pamantului, pasunatul) dar si zonele cu resurse utile (lemn,

minerale, lut), ultima de multe ori aflata la o departare poate apreciabila de vatra asezarii. Este probabil ca hotarele unor asezari sa se interfereze in zonele periferice de unde se exploatau lemnul  sau resursele utile, care puteau constitui  materii  prime pentru comunitati invecinate.

IV.1.2. Clasificarea asezarilor Cotofeni

Clasificarea  asezarilor  Cotofeni  poate  fi  facuta  prin  adoptarea  mai  multor criterii, anume:

1.   Cel al pozitionarii pe formele de relief ocupate.

2.   In   relatie cu        existenta/lipsa            unor     lucrari             defensive:       asezari deschise/fortificate.

3.   In functie de durata locuirii: asezare permanenta/locuire sezoniera.

4.   Importanta asezarii in zona din care face parte: asezare principala/asezare secundara.

Aceste criterii cu care putem opera nu vor raspunde insa niciodata multumitor unor  intrebari  care  sa  ne  dea  posibilitatea  de  a  procesa  informatia  pe  baza  unor clasificari analoage celor utilizate in etnologie sau antropologie. Lipsa unor cercetari sistematice de amploare nu face  posibila, in niciunul din cele cca. 1500 (!) de situri Cotofeni cunoscute, precizarea exacta a  tipului de sat din acea vreme. Nu putem aprecia intinderea, modul de organizare, structura sa, astfel incat sa putem discuta, la modul clar de sate rasfirate, sate de tip adunat, sate compacte etc.

IV.1.3. Formele de relief ocupate

Pot fi distinse: 1. Asezari situate pe forme de relief joase (luncile apelor, pe insule, grinduri; 2. Asezari situate pe terase; 3. Asezari/locuiri de inaltime; 4. Locuiri in pesteri; 5. Locuiri in abri-uri.

Poate fi remarcata ocuparea tuturor formelor de relief si popularea indeosebi a zonei de deal si munte pana la aproape 1200 m (Piatra Ilisovei). Desigur, acest tip de habitat este in stransa legatura cu activitatile economice desfasurate de comunitatile Cotofeni.

IV.1.4. Amenajari antropice Cotofeni in asezarile deschise

O categorie aparte a asezarilor Cotofeni o formeaza cele de inaltime cu terase artificiale intalnite Agristeu, Blandiana, Boarta, Capud, Calnic, Craiva, Orlat, Sincai, Sorostin, Bretea Mureseana, Galati si Deva. Aceste asezari constituiau cel mai probabil centre zonale, cu functii social-economice, politice si religioase.

IV.I.5. Problema tell-urilor si a asezarilor de tip tell Cotofeni

Problematica  acestui  tip  de  asezare  din  aria  culturi  Cotofeni  reprezinta  o noutate  in  istoriografia  problemei.  Putem  diferentia,  conform  definitiei  data  tell- urilor de catre Fl. Gogaltan doua categorii principale: tell-uri propriu-zise si asezari de tip tell.

Tell-uri propriu-zise Cotofeni sunt cele de la Basarabi-Cetate (DJ), Cuptoare-

Piatra Ilisovii (CS), Ocnele Mari-Zdup (VL), Ostrovul Corbului-Botul Cliucilui-km.


911 (MH) si Seusa-Gorgan (AB), ultima singura Cotofeni din Transilvania. In randul asezarilor de tip tell Cotofeni am inclus situl de la Sincai-Cetatea Paganilor (MS) si, posibil, cele de la  Capud-Magura Capudului (AB) si Moldova Veche-Humca (CS), ultima puternic impregnata de  elemente Vučedol. Aparitia unora dintre ele trebuie

legate de anumite activitati si practici ce ies din sfera cotidianului.

IV.1.6. Asezari permanente / locuiri sezoniere

Acest criteriu este tangential atat celui privind formele de relief ocupate, cat si celui privind importanta asezarii in arealul din care face parte la un moment dat. In acelasi            timp,   discutarea       asezarilor/locuirilor   din       aceasta            perspectiva             este complementara datelor referitoare la economia comunitatilor, ultima sprijinita mai cu seama de analizele arheozoologice si arheobotanice.

Analizele pe microzone permite stabilirea caracterului permanent/sezonier al

locuirilor,  cu  conditia  sa  fie  intreprinse  atat  cercetari  de  teren  cat  si  sapaturi sistematice de amploare. Un astfel de model il ofera zona Muntilor Apuseni sau Valea Cernei.

IV.1.7. Amenajari defensive (santuri, valuri, garduri) in cultura Cotofeni

Un  alt  criteriu  de  clasificare  al  asezarilor  culturii  Cotofeni  este  cel  al prezentei/lipsei  unor  elemente  defensive.  Datele  de  care  dispunem  ne  permit  sa enuntam  mai  mult  problema,  intrucat  cercetarile  actuale  nu  au  adus  informatii intotdeauna  concludente asupra acestui tip de asezari.

Dintre toate siturile Cotofeni invocate ca beneficiind de sisteme defensive, lucrurile  par  certe  doar  la  Castrele  Traiane,  in  Oltenia,  unde  a  fost  localizata  o fortificatie circulara, cu santuri si valuri de aparare.

***

Numarul absolut impresionant de locuiri permanente sau sezoniere intalnite in aria culturii  Cotofeni, in peste 1500 de puncte este totusi greu de intepretat intr-o posibila incercare de  evaluare demografica. Pentru marea majoritate a siturilor nu avem decat date laconice, fara  nicio  posibilitate de apreciere a extensiei in timp si spatiu a locuirii. Numarul restrans al cercetarilor sistematice de amploare reprezinta o alta  piedica  in  analiza  demografica.  La  o  evaluare  primara,  putem  totusi  remarca numarul mai restrans al locuirilor din faza I si, in consecinta, un spor demografic mai mic pentru aceasta perioada. Acum asezarile sunt de scurta durata si niciodata cu mai multe niveluri succesive. Incepand cu faza a II-a creste si numarul descoperirilor, ca si intensitatea  in  arealul  ocupat.  Tot  acum  se  constata  pentru  prima  data,  ocuparea pesterilor. Insa abia in faza a III-a putem vorbi despre o explozie demografica si de un fenomen Cotofeni propriu-zis, concentrat mai cu seama in Transilvania. Din aceasta secventa cunoastem cel mai mare numar de descoperiri si constatam o extrem de mare diversitate a formelor de relief ocupate, in special prin aparitia unor „salbe” de locuiri sezoniere  ce  gravitau  in  jurul   asezarilor  permanente.  Este  o  perioada  in  care sedentarizarea   este   dovedita   prin   existenta   marilor   asezari,   unele   cu   terasari


antropogene si a asezarilor multistratificate. Cu finalul culturii Cotofeni, in ceea ce

noi numim subfaza Cotofeni III c (diferita ca si continut fata de P. Roman) numarul locuirilor si, implicit al populatiei Cotofeni scade drastic, motivat cel mai probabil de miscarea populatiilor de  stepa, dislocarea culturii Vučedol si expansiunea culturilor Glina si Schneckenberg. Cel mai  frecvent intalnim acum locuiri de scurta durata in pesteri, fapt ce denota, in plus, o perioada de instabilitate.

Lamurirea organizarii interne a asezarilor Cotofeni ramane un deziderat de

viitor. Sapaturile de la Calnic au fost de natura sa precizeze modul de dispunere al locuintelor, construite pe un sir paralel, pe o terasa sub varful dealului. Si exemplele ar putea continua, dar intotdeauna cu o imagine trunchiata de contextul de facto al unei asezari, niciodata cercetata exhaustiv.

IV.2. Locuintele culturii Cotofeni

Ar fi ideal daca am putea preciza destinatia reala a unei constructii, pe care de

cele  mai  multe  ori,  probabil  dintr-un  mod  destul  simplist  de  a  vedea  si  rezolva

„problemele”, a fost catalogata, pur si simplu, drept locuinta. Arhitectura Cotofeni,

subordonata si ea conceptiei spatiale, de cautari optime pentru proiectarea „spatiului interior” se circumscrie pe deplin modelelor eneoliticului si epocii bronzului din aria sud-est europeana.

Nu  putem  sa  nu  constatam,  ca  un  neajuns,  numarul  redus  al  locuintelor cercetate   in   aria   Cotofeni  raportat  la  numarul  impresionant   al  punctelor  cu descoperiri; acelasi  lucru poate  fi spus si despre  datele sumare  avute la dispozitie referitoare la unele dintre aceste complexe.

IV.2.1. Tipologie si terminologie legate de aspectul locuintelor

Propunem clasificarea locuintelor, in raport cu solul in/pe care sunt construite, cat si de tipul/amploarea constructiilor, in trei mari categorii:

A. Locuinte adancite de tip bordei

B. Locuinte partial  adancite (termen  preferat  in  locul  celui  impropriu  de

semibordeie)

C. Locuinte de suprafata

C.1. Case

C.2. Colibe

A. Locuinte adancite de tip bordei (≥ - 0,60 m) sunt cunoscute in peste 30 de

situri Cotofeni

B. Locuinte partial adancite (0-0,60 m) se cunosc din 24 de locuiri Cotofeni. C. Locuinte de suprafata

C.1. Case, repertoriate in 24 de situri

C.2. Colibe, repertoriate in 15 situri

Un alt criteriu, secundar, de clasificare a locuintelor se opreste asupra formei lor. Intalnim, astfel, locuinte de forma patrulatera (rectangulara), circulara, ovala. Dar intalnim si locuinte de „forma neregulata”, tip practic inexistent, insa care exprima in


mod elocvent limitele metodei arheologice ce defineste un complex pe baza resturilor

pastrate sau observate de arheolog. Putem distinge, din aceasta perspectiva, a formei, patru tipuri de locuinte, dupa forma precizata la momentul descoperirii lor:

a. circulare; b. circulare; c. ovale; d. forma nedeterminata.

O constructie unicat pentru mediul Cotofeni a fost cercetata integral la Vintu de   Jos-Deasupra  Satului   (AB)   Particularitatea   este   data   de   compartimentarea interiorului in trei sectoare diferite: camera propriu-zisa, bucatarie si o mica absida. Locuinta (?) apartinei subfazei Cotofeni Ia.

Singurul tip principal intalnit la casele Cotofeni este cel cu patru laturi. Casele (de suprafata) de forma patrulatera de la Calnic sau Sincai erau prevazute uneori cu doua camere, fiind un tip specific fazei Cotofeni III.

IV.2.2. Problematica locuintelor cu vatra interioara

O problema importanta de discutat in contextul interpretarii caracterului sezonier/permanent al unei asezari este cea a locuintelor cu vetre interioare.

Statistica pe care am realizat-o ne indica faptul ca avem doar sase bordeie, trei locuinte  partial  adancite  si  doua  colibe  care  au  beneficiat  de  vatra  interioara.  In schimb, peste 45 de case aveau vatra.

Ne asteptam, logic, ca unele sate Cotofeni desemnate fara echivoc in literatura drept  asezari  importante/principale/permanente,  precum  cele  de  la  Calnic-Dealul Mare (AB), Sincai-Cetatea Paganilor (MH), Boarta-Cetatuie (SB), Ostrovul Corbului- Botul Cliciului-km. 911 (MH), Basarabi-Cetate (DJ) sau Deva-Dealul Cetatii (HD) sa fie  formate  din  locuinte  cu  vatra  interioara.  Datele  prezente  confirma  caracterul desemnat al asezarilor.

IV.2.3. Consideratii privind arhitectura culturii Cotofeni

Factorii de mediu (clima, natura solurilor, materialele disponibile) dar si gradul de dezvoltare tehnica a unei societati si-au pus amprenta in mod cert asupra tipurilor de locuinte construite. Existenta unor cunostiinte empirice este certa.

Un model de orientare spre aspectul decorativ ni-l ofera bucatile de pereti ornamentati  descoperite la Drasov-Gorganul (AB), Capud-Magura Capudului (AB), Deva-Dealul Cetatii  (HD)  si Cetea-Picuiata (AB). Ornamentica a fost realizata prin modelare, incizie si impresiune cu snurul, probabil incrustate cu pasta alba. Ele sunt specifice fazei Cotofeni III.

IV.2.4. Tehnici de constructie a locuintelor

a. Fundatia. Pentru ridicarea  unor  case  avem consemnate  mici  „santuri  de

fundatie”.

b. Podina. In cazul multor locuinte de suprafata Cotofeni nivelul de calcare a

fost amenajat sub forma unei podine solide, realizata din lut batatorit. Situatia este documentata  la multe case din asezarea de la Calnic. In schimb, la Sincai-Cetatea Paganilor se mentioneaza  ca podina majoritatii locuintelor de suprafata era formata dintr-o masa compacta, fatuita, de lut ars, cu urme de pari si nuiele asemenea celor eneolitice; uneori podinele erau placate cu lespezi.


c. Scheletul, peretii. In pre- si protoistoria Europei s-au folosit doua sisteme de constructie  a locuintelor: Fachwerk si Blockbau. Ridicarea unor astfel de locuinte,

care cereau anumite cunostiinte tehnice, nu ar fi fost posibila fara contributia unor mestesugari. Pentru locuintele Cotofeni poate fi avuta in vedere tehnica Fachwerk, ce presupunea ridicarea unui schelet portant realizat din stalpi de dimensiuni variabile si peretii ridicati dintr-o impletitura  de pari si nuiele. Pentru izolare, aceasta textura lemnoasa urma sa fie acoperita pe ambele fete cu o lipitura din lut amestecat cu paie sau pleava tocate (chirpiciul). Un alt tip de casa ce putea fi cunoscut de comunitatile Cotofeni este casa „pe talpi”.

d.  Acoperisul. In  cazul  unora  dintre  locuintele  de  tip  bordei  sau  partial

adancite, ori chiar in situatia unor locuinte de suprafata mai modeste acoperisul putea fi format din  straturi de pamant si paie (sau stuf) asezate peste scheletul lemnos. Pentru case presupunem utilizarea paielor sau stufului.

e. Problema iluminatului

Nu exista dovezi ale existentei unor ferestre care sa asigure iluminatul natural. O sursa de lumina artificiala o oferea focul din vatra, atunci cand aceasta exista. Nu cunoastem recipiente special folosite la iluminat, dar pot fi invocate aici „altarasul”, de la Secuieni-Silas (HR) si “candela”, cum am numit-o noi, de la Gheja (MS), un mic vas cilindric ce era atarnat si care poarta urme de ardere secundara.

IV.2.5. Relatia materie prima-locuinte

Aici  trebuie  avute  in  vedere  materiile  prime  necesare  si  cele  existente  in vecinatatea unei locuri, cunoasterea caracteristicilor fiecarora (lemn, lut, piatra etc.).

IV.2.6. Anexe gospodaresti

Cu   greu   pot   fi   delimitate   constructiile   destinate   locuirii   de   anexele gospodaresti, cu functii economice. In general, orice constructii/complexe cu un plan sau inventar oarecum mai aparte li s-au destinat functii rituale, desi multe vor fi avut un rol economic, de anexe gospodaresti.

Unele compartimentari de la Calnic si Vintu de Jos au fost interpretate drept bucatarii. La Seusa avem un „depozit” de cereale.

IV.2.7. Sistematizarea asezarilor Cotofeni

Lipsa  unor   cercetari  sistematice  ne   impiedica   sa  cunoastem  modul  de organizare interna a unei asezari. Singura asezare la care se observa respectarea unui anumit plan este cea de la Calnic.

IV.3. Vetre

Forma si structura unei vetre se pare ca nu difera de la o zona la alta In general, o vatra are un pat / postament, care poate fi realizat din pamant, pietre sau cioburi de vase. Partea superioara a vetrei putea fi acoperita cu un strat subtire de lut, netezit cu grija, asa numita fatuiala.

Forma  vetrelor  poate  diferi.  Se  cunosc  vetre  de  forma  circulara  (cele  mai numeroase), dar si de forma rectangulara si ovala, dar nici unele nu pot constitui un indicator cronologic. Se cunosc si vetre cu gardina, ce au marginea inaltata, unele in


forma de potcoava. In functie de modalitatile de constuire, am identificat trei tipuri: Tip I. Vetre simple; tip II. vetre ridicate pe un pat de cioburi/pietre sau postament; tip. III. Vetre cu gardina.

In 18 asezari cercetate vetrele au fost descoperite in interiorul locuintelor, in rest ele  fiind ridicate in afara unor complexe. Din cele zece descoperiri facute in pesteri in doar doua  cazuri vetrele erau in interiorul unor locuinte (Banita-Pestera Bolii si Rabicha-Pestera  Magurata).  Unele locuinte  beneficiau de cate doua vetre: Calnic (Locuinta 6, cu vetrele insa la adancimi diferite) si Sincai.

Unele vetre au fost asociate unor practici rituale, precum cele din zona de cult de la Cetea-Picuiata (AB), Barsesti-Chiciurla (VL) si Aiud (AB).

IV.4. Cuptoare

Desi reduse numeric, cuptoarele din aria Cotofeni sunt semnalate, dar nu si publicate,   de  cele  mai  multe  ori,  corespunzator  (Calnic,  Cucerdea,  Hereclean, Ostrovul   Corbului-km.   911,  Poiana   Ampoiului-Piatra   Corbului,  Sincai-Cetatea Paganilor si Rabicha-Pestera Magurata).

Se pot distinge  doua  tipuri  principale de  cuptoare folosite  de  comunitatile Cotofeni: Tip I. Cuptoare cu cupola rotunda (Calnic, Sincai); Subtipul 1. Cuptoare cu cupola rotunda si interiorul in forma de U (Ostrovul Corbului); Tip II. Cuptoare cu bolta, de forma dreptunghiulara (Rabicha-Pestera Magurata).

Referitor la functionalitatea cuptoarelor, cele aflate in interiorul locuintelor deserveau  casa  si  puteau  fi  folosite  la  coacerea  painii.  Cuptorul  de  la  Ostrovul Corbului ne indica utilizarea sa probabila in activitati de reducere a minereului.

IV.5. Gropi

O statistica pe care o anticipam inca din aceste randuri ne releva faptul ca doar in 47 de situri Cotofeni (!) din cele 1500 cunoscute avem informatii despre existenta gropilor, ceea ce reprezinta doar un procent de cca. 4% (!).

In functie de forma in plan a gropilor, in cultura Cotofeni distingem cinci tipuri  principale:  I.  circulare;  II.  ovale;  III.  circular-ovale;  IV.  Semicirculare;  V. dreptunghiular alungite; la acestea se adauga VI. formele neregulate.

Tipologia profilelor gropilor ne indica existenta gropilor cu fundul drept, cu

fundul alveolat, cele de tip clopot, de tip sac ori cu pereti oblici.

Un  numar  restrans  de  gropi  au  fost  descoperite  in  interiorul  locuintelor (Calnic-Dealul Mare, Seusa-Gorgan, Sincai-Cetatea Paganilor). Alteori gropile au fost sapate  intre  locuinte  sau  in  vecinatatea  lor  (Boiu-Magulicea, Calnic-Dealul Mare, Girisu de Cris-Raturi,  Gligoresti-Holoame, Hereclean-Dambu Iazului, Sebes-Papuc, Seusa-Gorgan, Sincai-Cetatea Paganilor, Tasnad-Sere).

Referitor  la  functionalitatea  lor,  gropile  putea  servi  in  scopuri  domestice, pentru scoaterea lutului, ca gropi menajere sau de provizii. In cazul altora, pe care le vom discuta separat,  intr-un alt capitol, ele au servit in practici rituale. In cadrul


culturii  Cotofeni  sunt  mntionate  si  asa-numite  rezervoare  pentru  colectat  apa

(Calnic). La Calnic si Seusa sunt cunoscute puturi, ultimul cu o depunere cultica.

CAP. VI

VIATA ECONOMICA. OCUPATII SI MESTESUGURI

Viata economica a comunitatilor Cotofeni este subordonata tipului de relief, a prezentei unor materii prime sau minerale si roci utile, a relatiilor de schimb pe care intretinea cu alte  populatii din aceeasi arie culturala sau invecinate. Dar in toate cazurile credem ca putem  aprecia ca un sat  Cotofeni avea o economie autarhica. Ocupatiile principale trebuie sa fi fost cresterea animalelor si cultivarea pamantului, alaturi de care intr-o proportie variabila se derulau si alte activitati, in asezare sau in afara ei: olaritul, torsul si tesutul, culesul, vanatoarea, „mineritul” etc.

V.1. OCUPATII

V.1.1. Cresterea animalelor

Un model de sinteza a relatiei habitat-ocupatii a fost oferit culturii Cotofeni, pentru  prima  data,  de  catre  D.  Berciu.  Potrivit  acestuia,  triburile  Cotofeni  erau crescatoare de vite in turme in cautare permanenta de pasuni pentru turme, fapt care ar fi explicat prezenta unor locuiri pana la inaltimi mari in Carapati.

Concluziile ce se desprind dintr-un atare enunt trebuie sa tina cont in special de rezultatele expertizelor faunistice. Procentul in care bovinele sunt majoritare intr- un sit Cotofeni,  cel  de 75  %, este  unul  covarsitor.  Dominanta  acestor specii este caracteristica atat pentru Transilvania, cat si pentru Banat si sudul Olteniei. Exceptia o constituie  Muntii  Apuseni,  unde  majoritare  sunt  ovicaprinele.  Un  echilibru  intre bovine si ovicaprine il avem in asezarea de la Moldova Veche. Urmeaza ca prezenta, suinele si cainele, ultimul  atestat in umar  mare  (sapte  indivizi)  in asezarea de  la Poiana  Ampoiului,  probabil  in  stransa  relatie  cu  activitatea  pastorala.  Cu  totul sporadic este prezent si calul (Equus caballus) in locuirile de la Banita, Cicau si Sincai.

Un  prim  aspect  ce  se  desprinde  din  prezentarea  studiilor  faunistice  este

procentul majoritar detinut de speciile de animale domestice in toate siturile Cotofeni supuse  analizei: Bocsa Montana 64%, Boiu 75%, Cicau   79%, Ghida 70 %, Livezile

93,38 %, Moldova Veche 67,17 %, Poiana  Ampoiului 93,6 %, Sincai 92,9%, Tartaria

84,62  %,  Tebea  82,85.  Intre  acestea,  in  75  %  dintre  cazuri  predomina  oasele  de bovine, urmate de cele de ovicaprine.

La Banita-Pestera Bolii (HD) a fost surprins un strat de balegar coroborat cu

existenta unui tarc pentru animale. Pentru Banat, S. M. Petrescu banuieste la randu-i existenta unor staule in gura pesterilor.

V.1.1.1.1. Problema tipului de pastorit

Cateva cuvinte despre des invocata transhumanta la comunitatile Cotofeni. Ea a fost  exprimata de catre unii specialisti (Al. Vulpe, H. Ciugudean, C. Becker etc.). Prin definitie insa, transhumanta are la baza deplasari anuale sau sezoniere, cu turme


mari,  in  cautarea  hranei,  ce  implica  un  nomadism  accentuat.  Or,  predominata

bovinelor in cultura Cotofeni ca si numarul mic al animalelor sacrificate intalnite in asezari nu ne permite sa impartasim un astfel de punct de vedere. Situatia este sugestiv redata de cifrele cele mai mari de ovicaprine, din faza Cotofeni III: Poiana Ampoiului

– 32, Livezile – 20, Boiu si Tebea – 17. Pastoritul chiar in zonele inalte s-a facut, cel mai  probabil,  in turme mici. Cel mult putem vorbi de dubla pendulatie, legat de calendarul pastoral de baza, anume varatul de munte si iernatul in zona fanetelor ori

in asezare.  Pastoritul  transhumant  este  un  fenomen  mult  mai  complex  si  strain preistoriei sau antichitatii, care apare in Europa abia in cursul evului mediu.

V.1.1.1.2. Economia si subzistenta

Putinele asezari cercetate sistematic si, cu atat mai putin exhaustiv, nu permit formarea  unei imagini coerente asupra acestei probleme. Singurul exemplu studiat arheologic,   arheozoologic  si  istoric,  este  cel  al  asezarii  Cotofeni  de  la  Poiana Ampoiului-Piatra Corbului (AB), de pe firul vaii Ampoiului, in urma caruia s-a putut constata lipsa aproape totala a  coastelor si vertebrelor de animale care ar fi putut fi consumate ca hrana afumata in afara asezarii-matca.

Un model devenit clasic in incercarea de a exprima modificarile survenite in strategiile  de  subzistenta a comunitatilor preistorice a fost oferit de A. Sherratt, ce poate fi aplicat si culturii Cotofeni. Daca prima faza din evolutia culturii ilustreaza un tip de economie si de habitat  tipice comunitatilor eneolitice, in faza a III-a acesti parametri vor fi cei comuni inceputului epocii bronzului de la nordul Dunarii.

V.1.2. Cresterea pasarilor

Ne sunt semnalate oase de pasari in complexe Cotofeni doar la Filias-Alsó- kövesföld (HG), intr-o groapa si la Sincai-Cetatea Paganilor (MS) intr-o locuinta si o

groapa, dar nu stim, din pacate daca sunt de pasari domestice sau salbatice.

V.1.3. Cultivarea pamantului

In cadrul hranei omului preistoric si, in speta, a comunitatilor culturii Cotofeni un loc  important l-au ocupat cerealele. Descoperirile si analizele paleobotanice din ultimii ani ne permit precizarea plantelor cultivate si folosite pentru consum.

In sedimentele prelevate  de la Cetea-Picuiata (AB), Petrestii de Jos-Pestera

Ungureasca (CJ) au fost identificate seminte de grau carbonizate din specia Triticum

monococcum. La  Poiana  Aiudului-Dealu  Velii  (AB)  a  fost  descoperit  un  vas  cu

graunte de mei carbonizate depus ritual. Seminte de cereale sunt mentionate si de la Romanesti-Pestera cu Apa (TM) si de la Sincai-Cetatea Paganilor (MS). O descoperire aparte o avem la Seusa-Gorgan (AB) unde a fost cercetat un siloz ce continea peste 3 kg.  seminte  carbonizate  din  care  cca.  80  %  apartineau  speciei  de  grau  Triticum diccocum, urmate  cantitativ de specia graul eikorn si Triticum monococcum. Unele cereale au fost depuse ca ofrande in zona muntoasa (Poiana Aiudului, Cetea).

In legatura cu cultivarea pamantului stau, in mod direct, si numeroasele unelte folosite la  sapat si prasit (sapaligi sau brazdare din corn de cerb), la cules, in cazul gramineelor  (dinti  de  secera)  sau  la  producerea  fainii  (rasnite  si  zdrobitoare  din


piatra). Exista si dovezi indirecte ale cultivarii pamantului cu ajutorul plugului tras de animale.  Oasele  de  bovideele  din  asezarea  Cotofeni  II  de  la  Cicau-Saliste  (AB)

apartineau unor indivizi adulti cu o deformare ce arata folosirea acestora la tractiune, fie la arat, fie la tractiunea unor vehicule (sanii, carute).

V.1.4. Horticultura

Este banuita de Fr. Roth ca practicata in asezarea de la Calnic-Dealul Mare

(AB),  dar  din  pacate  ne  lipsesc  orice  date  concrete  in  sprijinul  unei  asemenea afirmatii.

V.1.5. Vanatoarea

La  vremea  evolutiei  culturii  Cotofeni,  vanatoarea  constituia  o  ocupatie secundara menita sa completeze necesarul de hrana, blana si oase/coarne obtinut din cresterea animalelor domestice.

Cele mai des vanate si consumate mamifere salbatice erau cervideele (Cervus

elaphus, Capreolus capreolus L.). Remarcam in cadrul asezarii Cotofeni de la Poiana

Ampoiului un individ de cerb lopatar (Cervus dama) si doi indivizi de elan (Alces

alces),  deocamdata  aparitii  singulare  in  aceasta  cultura.  Sub  aspectul  proportiilor,

urmeaza porcul mistret (Sus scrofa ferus), foarte consumat  in asezarea de la Moldova

Veche. Bourul (Bos primigenius) il regasim destul de des, in asezarile cercetate la

Ghida, Moldova Veche, Sincai si Livezile. Zimbrul, probabil uneori greu de departajat de bour, este consemnat in materiaul faunistic de la Sincai si Bocsa Montana. Restul speciilor de mamifere  salbatice (bursucul, iepurele salbatic, capra salbatica, harciog, vulpe, pisica salbatica, urs. Doar pe  Dunare, la Moldova Veche intalnim si castorul (Castor fiber).  Deci,  vanatul  mic  este,  procentual,  scazut.  Intr-un  procent  infim intalnim si oase de pasari salbatice: la Poiana Ampoiului avem un os de rata salbatica (Anas platyrhynchos), iar la Sincai cocosul de mesteacan (Lyrurus tetrix).

Vanatoarea in cursul acestei perioade se practica, probabil, indeosebi cu arcul

si  sageata.  Unele  varfuri  de  sageti  realizate  din  silex  (Dubova,  Cetea,  Sebes) descoperite in asezarile Cotofeni pledeaza pentru aceasta modalitate de a vana, alaturi de cea cu capcane.

V.1.6. Culesul

O activitate economica menita sa suplineasca necesarul de hrana era culesul din natura, fie de plante sau fructe, fie de melci sau scoici din apele raurilor.

V.1.6.1. Culesul molustelor si melcilor

Valvele  unor  melci  sau  scoici  de  rau  descoperite  in  asezarile  Cotofeni  ne determina sa le discutam separat, in cotextul activitatilor de cules. Un consum mare este inregistrat in doua  asezari din sudul ariei, la Branet-Piscu Rusului (OT), unde avem, intr-un bordei, 60 de cochilii de melci de gradina si la Moldova Veche-Ostrov (CS),  unde  au  fost  gasite  peste  o  mie  de   cochilii  de  moluste  (1117  resturi), reprezentand 48 % din materialul faunistic al asezarii. Alte doua gramezi de melci de gradina au fost gasite pe klippa de calcar de la Galati-Bulbuce (AB).



V.1.7. Pescuitul


Dovezile practicarii pescuitului in cadrul acestei  culturi sunt sarace atat in

dovezi directe (oase sau solzi de peste) cat si indirecte (unelte). Oase de peste au fost prelevate de la Dubova-Cuina Turcului (MH), Baile Herculane-Pestera Oilor (CS) si Ostrovul  Corbului.  Intamplator  sau  nu,  in  primele  doua  localitati  au  aparut  si singurele  carlige  de  cupru  pentru  undita  (Baile  Herculane-Pestera  Hotilor, Baile Herculane-Pestera Oilor si probabil Dubova-Cuina Turcului).

Nu este esclus ca unele greutati de lut discoidale, perforate central, descoperite in unele asezari Cotofeni, precum la Sincai-Cetatea Paganilor (MS), Pasareni-Comori (MS) sa fi fost utilizate la navoadele de pescuit.

V.2. MESTESUGURI V.2.1. Olaritul

Olaritul Cotofeni trebuie sa fi fost, in primul rand, apanajul unor mestesugari specializati,  cu o practica indelungata in domeniu. Un rol important trebuie sa il fi jucat mesterii itineranti si “targurile” pentru desfacerea produselor.

Argumentele in favoarea existentei unei specializari rezida in omogenitatea formelor, a tehnicilor de decorare si a motivelor decorative, identice pe un spatiu vast. Doar  mesterii  olari,   care   probabil  isi  desfaceau  produsele  ambulant,  pe  traseul drumurilor comerciale, puteau fi  cei care „induceau” moda veselei Cotofeni. Apare clar faptul ca se producea, constant, o mare  cantitate de vase destinate consumului zilnic sau ocazional. Se pot banui anumite centre de olarit care, cu timpul, au dictat particularitatile  zonale,  pe  baza  carora  astazi  putem  defini  asa-numitele  variante regionale ale culturii Cotofeni. Putinele cuptoare cunoscute in aria  Cotofeni  nu ne permite sa epuizam discutia in sensul dorit.

V.2.1.1. Unelte folosite de olari

Uneltele  folosite  de  mesterii  olari  sunt  foarte  putine  si, cel  putin  o  parte, nesigure ca functionalitate. Aici am putea include calapoadele de lut si uneltele din os, corn, silex pentru decorat ceramica.

V.2.2. Torsul si tesutul

Torsul si tesutul, in cazul de fata, il putem analiza doar din prisma dovezilor indirecte  care  au  concurat  la  realizarea  fibrelor  si  a  tesaturilor:  fusaiole,  greutati pentru  razboiul  de  tesut,  mosoarele  de  lut.  O  alta  sursa  indirecta  este  oferita  de impresiunile de snur folosite la decorarea ceramicii.

V.2.3. Industria osului si cornului (IMDA)

Cu siguranta, asa cum s-a mai subliniat, industria osului si cornului sau IMDA, in limbajul curent utilizat astazi, are un aport important in reconstituirea unor aspecte paleotehnologice  si   paleoeconomice.  Problematica  a  fost  abordata  de  pe  pozitii diferite, fie a specialistului in paleofauna si paleotehnologie, fie a  arheologului, mai putin familiarizat cu instrumentarul necesar unei interpretari corecte a acestor unelte.

In procesul de realizare a diferitelor piese din os si corn (unelte, podoabe, arme) pot fi distinse doua etape principale: 1. achizitia materiilor prime si 2. fabricarea


pieselor. Asa cum sublinia si C. Beldiman aceasta categorie de bunuri era realizata din

necesitati cotidiene ce nu implica neaparat un mestesug specializat, dovada fiind si lipsa unor ateliere Cotofeni.

V.2.3.1. Artefacte de os

Pot fi distinse: A. Varfuri (sule/strapungatoare); B. Pumnale; C. Cutite; D. Dalti

/daltite; E.  Spatule; F.  Razuitoare; G.  Netezitoare; H.  Sageti; I.  Ace; J.  Sapaligi /

plantatoare; K. Patine.

V.2.3.1.1. Procedee de realizare

C. Beldiman constata, in cazul varfurilor, o anume preferinta a comunitatilor Cotofeni  pentru utilizarea procedeului percutiei directa/despicare in etapa fasonarii, atunci cand era urmarita realizarea unor portiuni inguste a partii distale, ce urma sa devina partea activa. In cazul lotului IMDA de la Cerisor-Pestera Cauce (format din sapte piese) au fost aplicate sapte procedee de fasonare/finisare, in timp ce la Seusa- Gorgan (AB) au fost observate noua procedee de fasonare/finisare.

V.2.3.1.2. Functionalitate

In  cazul  varfurilor,  ce  beneficiaza  de  cea  mai  mare  varietatea  tipologica, acestea ar  fi putut  fi folosite  ori ca strapungatoare de piele (pentru perforare), la asamblarea unor piei de animale sau la coaserea materialelor textile, la impletitul unor fibre vegetale sau animale, fie ca instrumente pentru decorarea ceramicii in tehnica impunsaturilor successive. O piesa de la Seusa-Gorgan care, tipologic, se incadreaza in categoria pandantivelor (fiind perforata), prin  existenta unei parti proximale foarte ascutite si urme de uzura evidente o recomanda ca varf.

V.2.3.1.3. Contextele de provenienta a pieselor

Cele mai multe piese de os sau corn provin din contexte domestice. In cazuri exceptionale acestea provin si din complexe cu caracter cultic (Seusa-Gorgan, Cetea- Picuiata).

V.2.3.2. Artefacte de corn

Spre deosebire de cazul piesele realizate din os, procesul legat de achizitie- confectionarea artefactelor din corn era mult simplificat; coarnele puteau fi culese din natura  in  perioada  caderii  lor  (lunile  ianuarie-februarie)  (bois de chute) ori  erau procurate in urma  sacrificarii animalelor vanate si detasarii coarnelor de pe craniu (bois de massacre).

Am clasificat uneltele in: A. Sapaligi / plantatoare - cele mai des intalnite

unelte din corn descoperite in asezarile Cotofeni, fapt ce sugereaza utilitatea unei astfel de  piese; B. Brazdare de plug; C. Varfuri (sule/strapungatoare); D. Topoare- tarnacop; E. Pumnale; F. Dalti / daltite; G. Dornuri; H. Lustruitoare.

Metoda folosita de noi in discutarea separata a uneltelor de os si a celor de corn ne permite, la final, sa vedem ponderea pe materii prime si pe tipuri. Astfel, putem concluziona ca din os, de departe cele mai numeroase obiecte confectionate erau cele incluse in  categoria varfurilor,  cu  utilitatea de strapungatoare  sau sule, ca  numar


apropiat urmate de daltite si pumnale. In ce priveste uneltele confectionate din corn,

cele mai des intalnite sunt sapaligile, urmate de varfuri, ponderea celorlalte unelte fiind foarte mica. Asadar, in producerea uneltelor si armelor lucrate din os si corn se aveau in vedere calitatile de duritate si maleabilitate cat si posibilitatile de procurare a materiei prime.

IV.5. Industria litica

Se  poate  constata  lipsa  unei  consecvente  la  nivelul  limbajului  folosit  de specialisti in desemnarea unor categorii de artefacte realizate din piatra slefuita, motiv pentru care am intampinat dificultati in definirea unor tipuri. Probleme serioase le- am intampinat in cazul  utilajului litic cioplit, lipsa unor lucrari de specialitate pe marginea acestora piese fiind evidenta.

IV.5.1. Artefacte din piatra slefuita

A. Topoare

Categoria  cea  mai  bogata  in  descoperirile  industriei  pietrei  slefuite  sunt topoarele. Se cunosc din asezari, zone de cult sau in descoperiri izolate, cele din urma nesigure ca atribuire culturala. In aceasta categorie de unelte/arme noi am diferentiat doua tipuri principale: topoare neperforate si topoare perforate.

Tip A. Topoare neperforate

A.1. Topoare de forma trapezoidala; A.2. Topoare de forma dreptunghiulara

(topoare-dalta). Un topor unicat deocamdata pentru cultura Cotofeni, confectionat din obsidian, este cel de la Presaca-Piatra Bratii (AB); A.3. Topoare-pana.

Tip B. Topoare perforate

B.1.Topoare de forma amigdaloidala formeaza tipul cel mai caracteristic din

aria  culturii  Cotofeni,  devenit  specific  mai  cu  seama  ultimei  sale  faze.  Toporul amigdaloidal se pare ca se „modeleaza” in aria culturii Cotofeni, el fiind perpetuat si in aria grupurilor culturale ulterioare de la inceputul epocii bronzului din Transilvania.

B.2.  Topoare-ciocan  (topoare-pana); B.3.  Topoare  cu  ceafa  cilindrica  („de

lupta”) cu doua subtipuri B.3.1. cu corpul arcuit si B.3.2. cu corpul drept; B.4. Topoare naviforme; B.5. Topoare poligonale; B.6. Topoare de cult.

O dovada a confectionarii topoarelor de piatra slefuite sunt si cepurile rezultate in  urma  perforarii  lor  descoperite  in  unele  asezari.  Materia  prima  din  care  sunt confectionate  topoarele  din  piatra  slefuita  este  foarte  variata.  De  multe  ori  erau utilizate  resursele  locale,  dar  erau  alese  intotdeauna  rocilor  dure:  bazalt,  trahit, andezit etc.

B. Buzdugane se cunosc din putine descoperiri, unele nesigure (Calnic-Dealul

Mare, Dalnicului si Chendrea-Valea Cenhei.

C. Daltite

In categoria daltitelor am inclus piesele slefuite de mici dimensiuni, plate, cu forme diferite.

Tip A. Daltite de forma dreptunghiulara; Tip B. Daltite din cepuri de topor.


D. Cuti / polizoare; E. Lustruitoare; F.  Percutoare; G.  Galeti; H.  Ghiulea;  I.

Varfuri (?);J. Rasnite si frecatoare. Rasnitele erau lucrate din diferite roci, in general

dure (bazalt, conglomerate) dar si din gresii locale, extrase din malurile vailor. Forma este cea comuna rasnitelor de mana preistorice: o placa de forma dreptunghiulara cu colturile rotunjite. Frecatoarele sunt lucrate din acelasi roci.

K. Cutite curbe (Krummesser)

Mai multe cutite curbe lucrate din piatra descoperite in asezari Cotofeni III au fost atribuite culturii Cotofeni. Prezenta cutitelor curbe din piatra in cultura Cotofeni ramane o sarcina de lamurit pe viitor. Singurul cutit curb de piatra descoperit intr-un complex Cotofeni este cel de  la Bretea Mureseana, aflat intr-o locuinta de suprafata Cotofeni III.

IV.5.1. Utilajul litic cioplit (unelte, aschii, resturi de debitaj, nuclee)

Deceniile de cercetari in siturile culturii Cotofeni au scos la lumina un numar semnificativ de piese litice cioplite. Probabil ca se impune sa depasim momentul de a mai fi tributari unui mod  de percepere si discutie a „uneltelor de silex” mereu prin comparare cu epoca neolitica.

IV.5.1.1. Ateliere de prelucrare a utilajului litic cioplit

Urmele unor ateliere de cioplit uneltele din silexuri, silicolite sau cuartit sunt cunoscute din mai multe zone. In Transilvania le avem atestate la Metes-La Pestera (AB) si la Poiana Ampoiului-Piatra Corbului (AB) folosind sursele locale, la Vinerea- Telina de Sus (AB) si Racosu-Piatra Detunata (BV). In Bihor mentionam descoperirile din Pestera Igrita (BH). Din  Banat cunoastem  resturile presupuse ale unui atelier Cotofeni la Sacu-Islaz (CS). O legatura intre artefacte si surse am putut-o realiza prin cercetarile de la Bulbuc-Piatra Tomii (AB) si Cetea-Picuiata (AB).

IV.5.1.2. Tipuri de unelte din roci cioplite

Tip  A.  Lamele  (A  1.  Lame  retusate;  A  2.  Lame  neretusate;  A  3.  Lame

denticulate); tip B. Piese encoches; tip   C.   Piese   componente   de   secera;  tip   D.

Gratoare; tip E. Racloare (E.1. Piese in forma de felii de lamaie); tip F. Cutitase; tip. G.

Strapungatoare; tip H. Percutoare; tip I. Varfuri de sageata – reprezinta categoria cea

mai evoluata de piese litice cioplite, fiind intalnit tipul cu baza concava (Dubova- Cuina Turcului, Pestera Igrita, Cetea-Picuiata, Sebes-Rapa Rosie).

Utilajul litic cioplit este slab documentat pentru perioada de inceput a culturii Cotofeni. Amintim aici locul de debitaj de la Vinere-Telina de Sus si cele cateva piese din asezarile de la Aiud, Filias, Micesti, Tisa sau Vintu de Jos. Surprinde si numarul foarte mic al uneltelor din  piatra si silex cunoscute din descoperirile Cotofeni sud- dunarene, in Bulgaria, ca de altfel si in aria culturii Kostolac din Serbia.

Desigur, daca privim comparativ cu perioada anterioara, neolitica, industria litica  cioplita a culturii  Cotofeni ne apare ca una intr-un  evident regres. Cauzele acestui regres pot fi multilpe: epuizarea unor surse de silex de buna calitate, incetarea unor schimburi cu obsidian sau silexuri „de import” din alte regiuni sau modificari in tipul  de  economie.  Este  cert  ca  in  aceasta  perioada,  comunitatile  Cotofeni  si-au


remodelat strategia procurarii materiei prime, trecand la identificarea, exploatarea si

utilizarea resurselor de roci silicioase locale, ce se pretau clivarii prin percutie, luand

„cu asalt” Muntii Apuseni. Nu este exclus ca o parte a locuirilor Cotofeni din zona muntoasa a  acestui lant sa stea in legatura si cu exploatarile si posibilul comert cu aceste roci utile.

V.2.5. Exploatarea mineralelor si a minereurilor utile

V.2.5.1. Exploatarea sarii

Bogatele   resurse   de   sare   existente   in   cuprinsul   ariei   de   raspandire   a comunitatilor Cotofeni obliga la o abordare strict necesara, chiar daca avem in vedere doar  indispensabilitatea  acestui mineral  in  alimentatia omului  sau  animelelor.  Nu avem inca nici o dovada a practicarii unui minerit propriu-zis salinifer la vremea si in cadrul culturii Cotofeni. Cu toate acestea exista alte dovezi care atesta obtinerea sarii, cu alte mijloace, din apele sarate.

In unele  asezari  din  nordul  Olteniei  (Ocnele  Mari-Zdup si  Ocnita-Cosota

(Cetatea nr. 1) au fost descoperite sute de pahare aflate in legatura cu exploatarea sarii

prin brichetare.

V.2.5.2. Exploatarea „silexului”

Asisitam in cadrul culturii Cotofeni la o exploatare a zacamintelor locale, cu toate ca acest lucru impunea confectionarea unor unelte mai slabe calitativ.

V.2.6. Metalurgia

V.2.6.2. Posibile surse cuprifere cunoscute de comunitatile Cotofeni

Teritoriul  vast  ocupat  de  comunitatile  Cotofeni  nu  permite  totusi  discutii concrete.  Pot  fi  luate  in  calcul  zacamintele  din  Muntii  Apuseni  ori  cele  de  la Dognecea, Valja Saka  si Rudna Glava (Serbia) ultimele pentru descoperirile de metal din arealul sud-vestic.

V.2.6.3. Exploatarea minereurilor cuprifere

Se poate banui o exploatare de suprafata sau chiar una de adancime,  prin puturi verticale inguste, ce urmareau filonul format din malachit sau azurit. Nu este exclus ca stelele antropomorfe descoperite la Baia de Cris (jud. Hunedoara) sa fie in legatura  directa  cu  prezenta  unor  mineri  care  exploatau  zacamintele  existente  in respectiva zona.

V.2.6.4. Analize metalografice

Dispunem  de  analize  pe  5  piese  (trei  pumnale,  sapte  sule  si  un  lingou) descoperite la Baile Herculane-Pestera Hotilor, Baile Herculane-Pestera Oilor, Banita- Pestera Bolii (HD), Gradec-Kutiga, Sincai-Cetatea Paganilor, Rameti si Capud-Magura Capudului. In  unele  situatii  piesele  au  fost  lucrate  din  cupru  nativ,  in  altele  s-a constatat un procent de arsen dar care nu depaseste in procente 6 %.

V.2.6.5. Prelucrarea cuprului

In timpul evolutiei culturii Cotofeni cea mai avansata tehnologie de prelucrare a  cuprului  era  cea  reducerii  minereului  exploatat  din  zacamintele  de  suprafata


(cupritul  si  azuritul).  Urmele  unor  prelucrari  pe  loc  le  avem  in  asezarile  de  la Cuptoare-Piatra Ilisovii (CS) si Moldova Veche-Humca (CS). La Ostrovul Corbului- km. 911 a fost cercetat si un cuptor pentru redus minereul. Cu alte cuvinte, incepand cu faza Cotofeni III se  poate afirma ca prelucrarea cuprului nu se mai rezuma la

prelucrarea  cuprului  nativ,  ci  asistam  la  un  inceput  de  extragere  din minereurile complexe, baza metalurgiei propriu-zise.

V.2.6.5.1. Tehnici folosite la decorare

Singura piesa de metal ornamentata este o diadema fragmentara descoperita in nivelul e VI de la Baile Herculane-Pestera Hotilor (CS) decorata pe margini cu un sir de puncte realizate in tehnica au repoussé.

V.2.6.6. Artefacte de metal. Tipologie

V.2.6.6.1. Unelte

V.2.6.6.1.1. Ace (A. Ace cu tija rascuita - Poiana Ampoiului-Piatra Corbului)

V.2.6.6.1.2. Carlige de undite (Baile Herculane-Pestera Hotilor si Pestera Oilor,

Dubova-Cuina Turcului).

V.2.6.6.1.3. Cutite (A. Cutit cu limba la maner - Ampoita-Piatra Boului; B. Cutitas curb - Capud-Magura Capudului).

V.2.6.6.1.4. Daltite (A. Daltita cu corpul subtire si alungit - Ostrovul Corbului;

A 2. Daltita cu corpul ingrosat – Cazanesti; A 3. Daltita cu corpul subtire si puternic alungit - Moldova Veche; B. Daltite cu corpul ingrosat si scund; B 1. Daltita cu corpul scund - Baile Herculane-Pestera Oilor).

V.2.6.6.1.5. Lame (Moldova Veche).

V.2.6.6.1.6. Sule (strapungatoare)

Pot fi  distinse  doua  tipuri  principale,  cu  mai  multe  variante,  avand  drept criteriu functionalitatea lor:

A. Sule cu partea activa de mici dimensiuni (Moldova Veche, Sincai, Cuptoare,

Carna, Cazanesti, Baia de Fier).

B. Sule cu partea activa de dimensiuni mari (Moldova Veche, Baile Herculane-

Pestera Hotilor, Bocsa Montana, Rameti, Cuptoare, Dubova, Gradec-Kutiga.

V.2.6.6.1.7. Topoare

A. Topoare plate cu taisul latit (Breite Flachbeile)

Singura piesa de acest gen ce provine din cuprinsul unei asezari Cotofeni este exemplarul  publicat inca de la 1887 de G. Halavács de la Bocsa Montana-Coltan. Tipare se cunosc in mediul Vučedol classic.

B. Topoare cu marginile ridicate (Randleistenbeil)

Se pare ca si comunitatile Cotofeni au cunoscut acest tip de topor. El apare la

Bretea Mureseana-Magura Sarbilor (HD).

C. Topoare cu orificiu de inmanusare transversal (Schaftlochäxte)

Unele topoare cu gaura de inmanusare transversala (tipul Baniabic, Fajsz si si

Corbasca)  fara  a  avea  certitudinea  ar  putea  fi  confectionate/folosite  si  de  catre


comunitatile  Cotofeni  tarzii.  Aici  poate  fi  invocat  un  tais  de  topor  descoperit  in asezarea Cotofeni de la Cuptoare-Piatra Ilisovii.

V.2.6.6.1.8. Problematica ridicata de atribuirea topoarelor de cupru cu bratele in cruce culturii Cotofeni

Fara  a  intra  in  detalii  precizam  ca in  momentul  de  fata este  total  exclusa

folosirea acestor unelte de catre comunitatile Cotofeni, asa cum mereu s-a invocat.

V.2.6.6.2. Arme

V.2.6.6.2.1. Pumnale

A. Pumnale cu lama foliacee si limba la maner (A 1 - Sincai; A 2 - Baile

Herculane-Pestera Hotilor; A 3 – Metes).

B. Pumnale cu lama triunghiulara si ceafa rotunjita (B 1 – Cazanesti; B 2. -

Bocsa Montana)

C. Pumnale cu lama si ceafa triunghiulare (C           1          -           Baile   Herculane-Pestera

Hotilor, Sincai si posibil Malorad si Glozene; C 2 – Craciunesti, Galice).

V.2.6.6.3. Podoabe

V.2.6.6.3.1. Ace

A.  Ace   cu   capul  rulat  (Rollekopfnadeln)   (Dubova,   Klokočevac-Culmia

Skiopuluj – Croatia).

V.2.6.6.3.2. Bratari

A. Bratari monospiralice (A 1. Pestera cu Apa de la Romanesti; A 2. Sebes-

Papuc; A 3. Poiana Ampoiului-Piatra Corbului, Sincai-Cetatea Paganilor.

V.2.6.6.3.3. Coliere (Boholt).

V.2.6.6.3.4. Diadema (?) (piesa din nivelul e VI al locuirii Cotofeni de la Baile

Herculane-Pestera Hotilor, lucrata pe margini in tehnica au repoussé)

V.2.6.6.3.5. Margele

A. Margele tubulare lucrate din tabla rasucita (Blechperle) (Poiana Ampoiului-

Piatra Corbului)

V.2.6.6.3.6. Pandantive

A.        Pandantive-ochelari   (Brillenspiralen).        Sunt     atestate            indirect             prin

reproducerea unor piese pe vasele ceramice din faza Cotofeni III.

B. Pandantiv (tip neprecizat) (Banita-Pestera Bolii).

Alte piese de metal apartin unor tipuri neprecizate sau nu au un context sigur

Cotofeni.

Constatarea regresului evident in materie de productie a obiectelor de cupru, cat si a puritatii metalului, in timpul perioadei de tranzitie (inclusiv a celor din cadrul culturii Cotofeni) a fost si este afirmata, iar situatia nu s-a schimbat deloc in lumina ultimelor descoperiri. Piesele  cunoscute apartin, cu o exceptie din faza a II-a, fazei finale a culturii.

V.2.7. Schimburile comerciale


Cand ne referim la schimburi comerciale credem ca trebuiesc avute in vedere

si  intrunite  mai  multe  conditii, pe  care  am  incercat  sa  le  schitam  intr-o  viziune proprie,  avand ca suport problemele ridicate in analiza dedicata vietii economice a comunitatilor Cotofeni. La vremea evolutiei culturii Cotofeni apreciem ca schimburile primisesera deja un caracter regulat, in care se tinea cont deja de:

1. Existenta unor bunuri destinate schimbului;

2. existenta unui surplus;

3. existenta unor persoane specializate in procurarea/producerea bunurilor;

4. existenta unor persoane care sa tranzactioneze produsele;

5. existenta unor drumuri comerciale;

6. existenta unor piete de desfacere;

7. integrarea sistemului economic  autarhic  la  sistemul  economic  zonal  sau regional care sa motiveze si faciliteze schimburile.

Larga raspandire a produselor ceramice tipice culturii Cotofeni, ajunse pana in teritoriile grecesti stau marturie in favoarea acestei realitati. Produsele sau infleuntele au circulat si in sens invers. Economia comunitatilor Cotofeni, in fazele de inceput, oarecum similara cu cea a comunitatilor din perioada eneolitica “clasica”, este ilustrata pregnant  si  de  suprapunerea   vestigiilor  culturilor  Petresti,  Ariusd  de  depuneri Cotofeni I-II. „Ruperea” de sistemul economic mostenit se va realiza in faza a III-a, cand comunitatile Cotofeni vor explora intreg ecosistemul in care vietuiau. In acest mod au integrat in tipul lor de economie mixt, agro-pastoral si muntii.

CAP. VI VASE CERAMICE

VI.1. Factura ceramicii

Olaria Cotofeni  mosteneste in prima  sa etapa (Cotofeni I a) tehnologia de confectionare a ceramicii Cernavoda III. Arderea vaselor este in general buna, multe reductant,  la  negru  sau  cenusiu,  adesea  in  cazul  ceramicii  canelate,  cu  suprafata lustruita. In faza a II-a se poate constata o decadenta in tehnologiile de confectionare a vaselor ceramice, pusa de noi pe seama regionalizarii si ruperii legaturilor cu lumea din care a luat nastere. Faza Cotofeni III conserva din traditia de ardere si degresare a vaselor insa acum se constata o adevarata „revolutie” in modelarea formelor, gandirea decorului si acuratetea redarii lor. Degresantii folositi in pasta  vaselor sunt nisipul, pietricelele, scoicile pisate, calcarul pisat.

VI.1.3. Formele vaselor ceramice

Clasificarea vaselor ceramice a fost realizata in functie de corelarea analizei tipului morfologic si a celui functional.

A. Castroane; B. Strachini; C. Cesti; D. Cani; E. Vase de atarnat; F. Ulcioare; G.

Amfore; H. Oale; I.Vase de uz comun; J. Vase de provizii; K. Boluri; L. Cauce; M.

Sosiere; N. Askoi; O. Vase-suport; P. Cupe cu picior; R. Amfore pseudoantropomorfe


de tip Macesu; S. Vase globulare; S. Vase care imita formele de metal; T. Pahare; T. Vase cu cioc de scugere; U. Vase in forma de sticla; V. Candela; X. Vase miniaturale; Z. Forme aparte.

VI.1.4. Decorul si tehnici de ornamentare

Ornamentarea ceramicii Cotofeni este tributara unei traditii locale eneolitice pe care a continuat-o, a imbogatit-o si remodelat-o in maniera proprie, de multe ori originala, cu nu putine realizari cu caracter de unicat.

Pot fi  distinse  patru  procedee  tehnice  principale  de  ornamentare  a  vaselor

ceramice:

1. prin adancire (1a. incizii; 1b. impresiuni; 1c. caneluri)

Tip 2. in relief (2a. Braie; 2b. Creste; 2c. proeminente/apucatori; 2d. „boabe de

linte”;

3. prin incrustatie;

4. pseudo-excizie;

5. prin pictura.

VI.1.5. Linguri de lut

In legatura  cu  vesela  folosita  de  comunitatile  Cotofeni  sunt  si  cele  cateva linguri de lut descoperite in unele asezari. Sub aspect morfologic se disting doua tipuri principale:

Tip I. Linguri cu caucul adanc (Banita, Bazdana, Bocsa Montana, Gilau, Limba,

Santimbru, Sincai, Unirea, si un exemplar din Bulgaria).

Tip  II.  Linguri  cu  caucul  usor  albiat  (Bretea  Mureseana,  Carmazanesti  si

Turdas).

Unele exemplare sunt ornamentate. VI.1.6. Linguri-biberon

O categorie speciala de obiecte lucrate din lut este cea cunoscuta sub numele

de “biberoane”. O astfel de piesa are forma unei linguri, cu caucul adanc, de forma

semisferica si o prelungire perforata (Calnic, Cuptoare, Sincai).

VI.2. Vase de piatra

In asezarea Cotofeni de la Siacu (GJ) a fost descoperit un vas lucrat din piatra, considerat ca fiind de origine attica. Este singura piesa de acest gen din aria culturii.

VI.3. Obiecte cu destinatie necunoscuta

In diversitatea culturii materiale cotofeniene regasm si unele obiecte a caror destinatie ne ramane necunoscuta: o piesa fragmentara perforata interpretata gresit ca statueta antropomorfa la  La  Branet, un tub de ceramica la Calnic, o placa de lut la Cipau-Dalma etc.


CAP. VII

OBIECTE DE PORT SI PODOABA

In  cadrul  culturii  Cotofeni  intalnim  o  serie  de  piese  folosite  ca  podoabe

(margele si pandantivele) confectionate din piatra, os, corn, dinti de animale, lut ars.

VII.1. Pandantive

VII.1.1. Pandantive din piatra

Tip A. Pandantive de forma amigdaloidala (Poiana Ampoiului-Piatra Corbului,

Ampoita-La  Pietre,  Baile  Herculane-Pestera  Oilor).  Unele  piese  sunt  in  curs  de

prelucrare (Poiana Ampoiului-Piatra Corbului si Cetea-Picuiata).

Tip  B.  Pandantive de forma trapezoidala (Baile  Herculane-Pestera Hotilor,

Cerisor-Pestera Cauce si Cetea-Picuiata).

Tip. C. Pandantive de forma patrata (Pestera Magurata – Bulgaria).

Tip D. Pandantive cu o forma aparte (Pestera Igrita).

Au fost  localizate  si  posibile  ateliere  de  confectionare  a  pandantivelor  din gresie in Muntii Apuseni, la Poiana Ampoiului, Ampoita si Cetea.

VII.1.2. Pandantive din dinti de animale

Pandantivii din dinti perforati, realizati din canini sau incisivi (caine, vulpe,

porc, cerb, urs) constituie aparitii relativ numeroase (Baile Herculane-Pestera Hotilor,

Banita-Pestera Bolii, Cerisor-Pestera Cauce, Giurtelecu Simleului-Coasta lui Damian, Prihodiste-Pestera Prihodiste, Rabicha-Pestera Magurata, Rogova-La Caramizi, Seusa-

Gorgan). Un posibil mod  de purtare  a acestor podoabe  il poate  sugera si decorul

prezent pe una dintre statuetele antropomorfe Cotofeni descoperite la Pianu de Jos.

VII.1.3. Pandantive din os si corn

Pandantive din os se cunosc de la Baile Herculane-Pestera Hotilor si Cotofeni-

Botu Mare (DJ),  iar  din  corn de  cerb de  la  Ohaha  Ponor-Pestera Bordu Mare si

Rabicha-Pestera Magurata (Bulgaria), ultimul ornamentat.

VII.1.4. Pandantive din scoici

Un exemplar lucrat din valva de scoica provine din locuirea Cotofeni III de la

Seusa-Gorgan (AB).

I.5. Pandantive din lut ars

Unele pandantive de diferite forme sunt lucrate din lut ars (Cetea-La Pietri,

Godinesti-Pestera de Sus si Seusa-Gorgan).

VII.2. Margele

In categoria margelelor am inclus piese lucrate din lut, ocru, sidef sau diferite


roci.


VII.2.1. Margele de lut ars (“perle”). Reprezinta o categorie de obiecte specifica


fazei a III-a si se cunosc din zece statiuni Cotofeni.

Tip  A.  Margele  perforate  longitudinal,  cu  patru  subtipuri:  A  1.  Margele cilindrice,  cu corpul cilindric, usor bombat, rotunjite la capete (Ampoita-La Pietri;


Banita-Pestera Bolii; Boarta-Cetatuie, Bretea  Mureseana-Magura  Sarbilor; Reghin- Iernuteni,  Sebes-Rapa Rosie);  A  2.  Margele  bitronconice  (Bocsa  Montana-Coltan; Reghin-Iernuteni); A 3. Margele sferice (Banita-Pestera Bolii); A 4. Margele fatetate (Calene-Cioaca lui Fornea).

Tip B. Margele perforate la un cap: B 1. Margele ovale (Cotofeni) VII.2.2. Margele din filita

Provin in numar mare din inhumarile aflate in Pestera Igrita (AB). O piesa

provine din locuinta Cotofeni Ia de la Vintu de Jos-Deasupra Satului (AB).

VII.2.3.Margele din scoici fosile

Se cunosc din depunerile Cotofeni de la Cerisor-Pestera Cauce (HD) si Pestera

Igrita (BH), ultima intr-un mormant de copil.

VII.2.4. Margele din sidef

Mai multe margele care formau un sirag de scoici Unio provin din Pestera

Igrita (BH), din inventarul mormantului B si mormantul C.

O placuta din sidef a fost descoperita intr-un bordei, la Aiud-Microraion III

(AB) apartinand unui orizont probabil de tip Decea Muresului.

VII.2.5. Margele din ocru rosu

Se cunosc din inventarele mormintelor de copii A si B din Pestera Igrita (AB).

Pandantivele de marmura reprezinta, deocamdata, raritati la nivelul culturii Cotofeni  (Baile Herculane-Pestera Hotilor, Cerisor-Pestera Mare, Pestera Magurata, Bulgaria).

VII.3. Bratari/inele din lut ars

Piesele sunt de mici dimensiuni, similare ca forma unor bratari sau inele. Cele cunoscute  provin din complexe Cotofeni Ia Vintu de Jos-Deasupra Satului (AB) si Cotofeni II la Branet-Piscul Rusului (OT).

VII.4. Reprezentari ale portului si podoabelor

Reprezentari de podoabe pot fi observate pe statuetele antropomorfe. Pot fi identificate diademe (Pianu de Jos, Calnic, Lopadea Veche-Jidovina), unele elemente de  port  (Agristeu,  Modoia),  coliere  sau  siraguri  de  margele  (Razboieni,  Lopadea Veche, Boarta). Pe vasele ceramice Cotofeni III apar reprezentari de spirale-ochelari.

CAP. XI


ORGANIZARE SOCIALA SI VIATA COTIDIANA

Conceputa  sa  raspunda  nevoilor  societatii,  prin  intermediul  unor  relatii nescrise,  convenabile,  organizarea  sociala  este  o  reflectare  a  modului  de  viata,  a ocupatiilor, a credintelor.

Inca din anul 1950, D. Berciu vede cazul asezarii Cotofeni de la Calnic ca un model in  ce  priveste dovada existentei unor familii pereche patriarhale, cu anexe proprii, dar cu o  fantana folosita in comun de intreaga asezare. Famililor-perechi patriarhale le-au fost atribuite locuintele de mici dimensiuni.

Divizarea societatii cotofeniene este la fel de greu de conturat, precum in cazul altor societati anistorice. Putinele indicii avute la dispozitie in acest sens nu ne ofera decat o imagine,  din pacate, mult prea  fragmentara  incat  sa poata fi supusa unei discutii efective.

Formarea  unor   uniuni   de   triburi   este   presupusa   inca  de   la   inceputul

eneoliticului.  Cazul  culturii  Cotofeni,  cu  o  arie  teritoriala  extrem  de  vasta  si  o vitalitate  debordanta, impune luarea in calcul a tuturor acestor coordonate. Luand exemplul culturii Cucuteni, ca potentiala paralela pentru lumea cotofeniana, aici s-a emis deja ipoteza ascunderii in spatele unor asa-zise „aspecte regionale” a unor uniuni de triburi, ce au ca numitor comun si factor de coeziune stilul decorarii ceramicii.

CAP. X MANIFESTARI ARTISTICE

In largul spectru al culturii materiale lasate de comunitatile Cotofeni, multe dintre  acestea depasesc nivelul de simplu mestesug. Am avut in vedere, in aceste randuri, doar artefactele in cazul carora am putut observa o preocupare, alta decat cea pentru utilitar. In unele situatii, pot fi avute in vedere expresii ale gandirii magico- religioase, alteori poate doar un simt estetic aparte. Manifestarile artistice intalnite in cadrul culturii Cotofeni le putem grupa, in functie de materia prima folosita ca suport, in  arta  ceramicii,  sculptura (piatra,  os  si  corn)  si  arta  rupestra, iar  intr-o  alta clasificare, in arta figurativa (antropomorfa sau zoomorfa) si arta decorativa.

CAP. XII

ANALIZE ANTROPOLOGICE SI ATRIBUIRI ETNICE

XII.1. Analize antropologice

Indicatii  antropologice  primare  s-au  facut  pe  un  lot  consistent  din  oasele umane descoperite in necropola Cotofeni cu elemente Baden din Pestera Igrita (BH). Din resturile celor peste 50 de indivizi, toate erau de copii (!). Au putut fi identificate doar o parte, care ne arata urmatoarea situatie: 22 infans I, sapte infans II, unul juvenil si  1  adolescent.  La  acestea  se  adauga  analiza  pe  oasele  din  mormintele  principale:


mormantul A a apartinut unui copil cu varsta de 7-7,5 ani, iar mormantul B era un

mormant dublu, a doi copii, unul cu varsta de 2,5 ani, celalalt cu varsta de 10-11 ani. Lipsesc date despre tipul antropologic sau sex. La Baile Herculane-Pestera Hotilor (CS) avem un mormant de infans caruia i se schimbau dintii de lapte.

XII.2. Atribuiri etnice ale populatiei Cotofeni

A vorbi pentru preistorie de atribuiri etnice, cu peste doua milenii inainte ca spatiul in care evolueaza o cultura sa intre sfera scrisului istoric pare o tentativa sortita esecului de la bun inceput. Ceea ce si socotim ca si este in buna masura. Cum insa, de- a lungul timpului s-au exprimat unele opinii cu privire la etnicul celor care au creat cultura Cotofeni, ne simtim datori sa mentionam si acest aspect. Intrebarea daca cei care au creat cultura Cotofeni sunt sau nu indo-europeni, sunt sau nu prototraci ori traci ramane una retorica.

CAP. XIII

EVOLUTIA INTERNA A CULTURII COTOFENI

XIII.1. Preliminariile

Pentru a intelege mai bine aparitia culturii Cotofeni consideram necesara o prezentare  a  fenomenelor  culturale  care  au  evoluat  anterior  in  aria  de  evolutie cotofeniana, cat si rolul lor ca „fond local” la geneza acesteia.

Prima  unificare  culturala  a  spatiului  ce  ulterior  ca  fi  ocupat  de  catre comunitatile  Cotofeni  este  ilustrata  de  complexul Salcuta IV  -  Herculane  II-III  - Cheile Turzii – Hunyadihalom (“orizontul toartelor pastilate”).

XIII.2. Originea

Reconsiderarea unor descoperiri Cernavoda III sau aparitia altora recente in Transilvania ne ofera o imagine completa a prezentei acestei culturi in arealul ocupat de faza I  Cotofeni. Va fi fost vorba, oare, de o prezenta propriu-zisa a purtatorilor culturii Cernavoda III  in acest vast teritoriu sau nu avem in fata, prin fenomenul Cernavoda III-Boleráz, decat expresia unei mode culturale, asa cum este de parere P. Roman? Realitatile arheologice par a sustine aceasta din ultima ipoteza. Asemanarile dintre aspectele Cernavoda III si Boleráz sunt izbitoare la  nivelul culturii materiale (situatie ce se poate explica printr-o moda comuna) dar in alte domenii importante, precum cel al ritului si ritualului funerar, deosebirile sunt covarsitoare: inhumatie la Dunarea de Jos, in Cernavoda III, incineratie la Dunarea de mijloc si Tisa, in grupa Boleráz. Totusi, se pare ca cele doua variante ale acestui complex cultural vor sta la originea  blocului  Baden-Cotofeni.  Daca  din  varianta  Boleráz  se  va  naste  cultura Baden, din cea Cernavoda  III  aflata in miscarea catre vest  sa va dezvolta cultura Cotofeni care, in cea mai timpurie forma de manifestare prezinta numeroase trasaturi comune celei cernavodiene. Se pare ca un aport la formarea culturii Cotofeni l-a avut si grupul Celei, insa cel putin pentru spatiul intracarpatic nu il putem lua in discutie.

XIII.3. Periodizarea


Sistemul  tripartit  elaborat  de  catre  P.  Roman  in  anul  1976,  cu  trei  faze

principale subdivizate la randul lor in Ia, Ib, Ic, IIa, IIb, IIIa, IIIb, IIIc a fost larg utilizat in incadrarea descoperirilor culturii Cotofeni. Mult mai recent, H. Ciugudean in sinteza sa asupra culturii Cotofeni din Tranilvania si Banat adopta aceleasi sistem tripartit  dar  renunta  la  subdivizarea  propusa  de  Roman  pe  motivul  insuficientei datelor care sa permita o astfel de periodizare.

Periodizarea pe care noi o propunem are ca schelet sistemul Roman, cu unele

nunatari in sensul definirii continutului si etapelor de evolutie. La baza acesteia am luat in  calcul indeosebi observatiile pe materiale provenite din complexe si locuiri stratigrafiate  care  sugereaza  o  evolutie  mai  restransa  pentru  prima  faza.  Astfel, propunem urmatoarea periodizare:

- Cotofeni I (Ia, Ib)

- Cotofeni II (II a, IIb)

- Cotofeni III (IIIa, IIIa urmate de o etapa tarzie IIIc)

CAP. XIV

CRONOLOGIA RELATIVA SI ABSOLUTA

XIV.1. Cronologia relativa

Pentru   stabilirea   cronologiei   relative   a   culturii   Cotofeni   este   nesesara precizarea relatiilor si sincronismelor pe care aceasta o avea cu culturile invecinate si contemporane si, prin  intermediul acestora, cu zonele mai indepartate de granitele sale.



XIV.1.1. Relatiile cu vecinii vestici

XIVI.1.1.1. Relatiile cu cultura Baden

Relatiile Cotofeni-Baden ocupa un rol aparte, ce trebuie privit prin prisma a doua aspecte importante: fondul comun Cernavoda III-Boleraz si granita nemijlocita la vestul ariei  Cotofeni. Inrudirea celor doua ca si interferentele si schimburile de bunuri  pe  linia  de  contact  explica,  astfel,  mumeroasele  elemente  comune.  Unii specialisti chiar au folosit, in sensul frapantelor asemanari, notiunea de grupa Baden- Cotofeni. Numeroase influente si chiar elemente  badenoide apar si in Transilvania (Ruda-Ciresata, Reghin-Iernuteni, Pianu de Jos-Podei etc.). Aceste relatii se deruleaza pe parcursul fazelor Cotofeni I-II – Baden A-C.

XIV.1.1.2. Relatiile cu cultura Kostolac

Cultura Kostolac in arealul sau nord-estic s-a interferat cu arealul cotofenian in subfazele Cotofeni IIIa-b. In urma acestor contacte nemijlocite a luat nastere in Serbia si  Banat  o  varianta  distinca,  Cotofeni-Kostolac,  cu  numeroase  situri  si  o  cultura materiala de sinteza. Descoperirile transilvanene credem ca nu constituie decat in rare cazuri importuri; cele mai multe materiale din asezarile Cotofeni III reflecta influente in  ornamentica  venite  din  partea  variantei  Cotofeni-Kostolac  decat  influente  pur Kostolac. Motivul “tablei de sah” din ornamentica cotofeniana isi are originea aici.


Revenind la stratigrafia de la Baile Herculane, nivelele f-g, in care apar primele

materiale  Kostolac,  se  poate  data  deja  in  faza  Cotofeni  III,  pozitie  de  pe  care propunem  un  soncronism  Kostolac-Cotofeni declansat  cel mai  devreme la nivelul fazei Cotofeni IIIa. Prin  urmare, reluarea in discutie a stratigrafiei de la Herculane, modifica si raporturile de contemporaneitate intre cele doua culturi. Pe acest filon se poate  explica  si  propagarea  tehnicii  de  decorare  Furchenstich in arealul  Cotofeni dinspre lumea Kostolac, insa nu mai devreme de faza Cotofeni III.

XIV.1.1.3. Relatiile cu grupul Rosia

In cadrul acestui grup de pe versantii vestici ai Muntilor Apuseni se regasesc unele  elemente asemanatoare celor de tip Cotofeni, dar si elemente specifice zonei Dunarii mijlocii si bazinului Tisei. La Seusa-Gorgan (AB), intr-o locuinta (L 1/2000) apartinand primului nivel Cotofeni au fost descoperite, alaturi de inventar specific III (Roman) si doua vase pe care noi le  atribuim acestui grup: o cana nedecorata, cu corpul asimetric, toarta suprainaltata si o strachina decorata pe exterior cu barbotina.

Nu este exclus ca si alte materiale  cu factura specifica Bronzului timpuriu descoperite constant in unele situri Cotofeni III din sud-vestul si centrul Transilvaniei sa apartina unor comunitati venite din spatiul grupului Rosia. La Sincai au fost gasite doua vase ce isi afla corespondente tipologice in grupul Rosia.

XIV.1.1.4. Relatiile cu cultura Vučedol

Un raport  stratigrafic  important  il  asigura  asezarea  de  la  Moldova  Veche- Humca,   unde  depunerile  Cotofeni-Kostolac  sunt  suprapuse  de  cele  ale  culturii Vučedol. La Baile Herculane-Pestera Hotilor (CS), ultimul nivel de locuire Cotofeni este impregnat de puternice  elemente vučedoliene. Alte materiale tipice provin din zona  Banatului  si  din  sudul  Olteniei.   Importuri  Vučedol  A  se  cunosc  si  din Transilvania, la Deva-Dealul Cetatii, alaturi de produse tipic Kostolac. Unele elemente decorative  in  ceramica  (tehnica  pseudo-excizie,  zig-zagurile,  cercurile  concentrice vasele globulare si cupele cu picior etc.) sau mobilierul de cult de tip  bucranium transilvanene din subfazele Cotofeni IIIb-IIIc se datoreaza influentelor vučedoliene.

XIV.1.2. Relatiile cu vecinii estici

XIV.1.2.1. Relatiile cu cultura Schneckenberg

In  opinia   noastra,   asa-numitele   „importuri”   Schenckenberg   in   asezarile Cotofeni III nu sunt demonstrate cu nicio dovada clara. Avand posibilitatea sa studiem direct materialul de la Sincai si Boarta putem afirma ca in aceste situri exista locuiri post-Cotofeni apartinand Bronzului  timpuriu (poate de tip Copaceni?) in care mai probabil apar aceste importuri, confirmand astfel ipoteza sustinuta mai recent de catre H. Ciugudean. Ramane de lamurit natura materialelor numite Schneckenberg A de la Dabaca. Este cert doar faptul  ca aria sud-est transilvaneana a culturii  Cotofeni se restrange din cauza inaintarii spre vest a comunitatilor Schneckenberg.

XIV.1.2.2. Relatiile cu grupul Zimnicea

In aria sudica a culturii Cotofeni, fara a fi fost gasite insa in acest mediu, mentionam doua descoperiri de tip Zimnicea. Prima, de la nord de Dunare, provine


de la Celei, unde in asezarea eponima a grupului Celei, in nivelul 2 a, avem o ceasca

de tip Zimnicea, iar in nivelul 2 c o alta ceasca ce continea un mic tezaur compus din piese  de  metal.  La  sud  de  Dunare  e  de  mentionat  o  ceasca  de  tip  Zimnicea  in inventarul unui mormant de inhumatie sub tumul de la Tarnava, monument funerar unde apar si morminte de incineratie Cotofeni. Aceste descoperiri, alaturi de cele din aria  sud-est  transilvaneana  (Sanzieni   si  Turia)  ar  apartine  ariei  secundare,  de expansiune vestica si nordica a grupului Zimnicea.

XIV.1.2.3. Relatiile cu cultura Glina

Pe  linia   de   contact   din   zona   Olteniei   comunitatile   Glina   si   Cotofeni interactioneaza abia la nivelul subfazelor tarzii din faza a III-a (dupa P. Roman), in faza  „Govora-Runcuri” a culturii Glina, cand in vestul provinciei cultura materiala cotofeniana  era  puternic  impregnata  de  stilurile  Kostolac  si  Vučedol.  La  Branet, locuirea Cotofeni IIb este suprapusa de una Glina. Inaintarea Glinei spre vest va stopa si intoarce spre nord curentul vučedolian, responsabil de formarea grupelor Makό si Nyirség. Aceasta migratie va reactiva  contactele cu lumea sudica, macedoniana in special, de unde vor aparea la Dunare bunuri de caracter Armenochori-Bubanj III.

Unele materiale Glina se pare ca patrund si in sudul Transilvania in mediul

Cotofeni tarziu.

XIV.1.2.4. Relatiile cu cultura mormintelor cu ocru

Mormantul 18 din necropola de la Brailita (jud. Galati) avea ca inventar un askos  ornamentat cu benzi hasurate de tip Cotofeni. Un fragment dintr-o strachina Cotofeni, din tipul  Ia3    (Roman), datata in faza a III-a. Alte materiale descoperite in asezarile de la Balenii Romani  (jud. Dambovita), Branet (jud. Olt) atesta influente rasaritene. Cel mai bine surprinse au fost surprinse raporturile intre cultura Cotofeni si cultura mormintelor cu ocru, la sud de Dunare, in cadrul necropolei tumulare de la Tarnava. Alaturi de mormintele de incineratie specifice culturii Cotofeni aici au fost dezvelite, mai cu seama in movila 1, o serie de morminte de inhumatie  in  gropi acoperite cu barne, avand scheletul intins pe spate dar cu picioarele aflate in pozitie chircita. Aceste inmormantari, specifice fazei Cotofeni III indica interferentele dintre comunitatile cotofeniene sud-dunarene si cele rasaritene ale culturii mormintelor cu ocru. O situatie similara a fost observata si in cadrul necropolei de la Kneža.

XIV.1.2.5. Relatiile cu cultura Cernavoda II

Unele materiale din Transilvania, de la Dabaca si Deva exprima fie produse tipice fie cu afinitati in cultura Cernavoda II.

XIV.1.2.6. Relatiile cu cultura amforelor sferice

Cat priveste relatiile cu zona de la rasarit de Carpati, lucrurile nu sunt clar precizate,  dar  avem cateva date pentru zona de sud-est a Transilvaniei. In nivelul apartinand fazei  Cotofeni I de la Albis-Curtea lui Bajka Ferenc (CV) au aparut mai multe  fragmente  ceramice  din  cultura  amforelor  sferice,  considerate  produse  de import. Aceasta patrundere a  comunitatilor purtatoare ale culturii amforelor sferice este sustinuta si de descoperirea la Sanmartin-Ciuc (HR) a unui mormant in cista cu


doua aplici de os, datat intr-o faza timpurie, specific zonei podolo-sucevene. Un vas gasit la Arcus-Santul Militar (HR) a fost legat tot de amforele sferice, lucru nu la fel de

sigur, in opinia noastra.

XIV.1.2.7. Relatiile cu cultura Horodistea-Erbiceni

H. Dumitrescu semnaleaza asemanarea dintre strachinile cu buza tesita oblic spre interior  din statiunea de la Horodistea si cele intalnite in mediul Cotofeni. La acestea adaugam semnalarea unei descoperiri Cotofeni in Moldova, la Tarpesti, dar ea nu este certa.

Ne aflam in fata unei „bariere culturale” cu rasaritul est-carpatic? Cel putin asa

o arata realitatile de pana acum. Frapant insa este faptul ca in perioada anterioara formarii   culturii   Cotofeni   (in   timpul   culturii   Bodrogkeresztúr)   relatiile   zonei intracarpatice cu cea de la rasarit de Carpati sunt relativ bine documentate.

XIV.1.3. Relatiile cu lumea sudica

XIV.1.3.1. Relatiile cu lumea egeo-anatoliana

Continuand linia relatiilor cu lumea helladica deschisa de complexul cultural Cernavoda III-Boleráz, comunitatile Cotofeni vor accepta si recepta si ele influentele egeene. Principala  cale  de legatura cu sudul Traciei este Iskarul. Acestea nu sunt izolate in lumea nord-balcanica.  Concret, poate fi remarcata prezenta in Helladicul timpuriu II a ceramicii cu slip rosu cat si a celei cu „boabe de linte”, alaturi de forme de vase precum sosierele. La Zyguries, pe langa slipul rosu si incrustatia cu alb apar si ornamente de tip Cotofeni III, inclusiv spirale similare celor din Transilvania. Unele elemente motivistice intalnite pe ceramica Cotofeni, cum ar fi grupele de  nervuri verticale pe buza, inciziile in capriori de pe interiorul vaselor, triunghiurile si benzile hasurate, canelurile de pe tortile tubulare se regasesc si in spatiul Traciei. Prin filiera traca acestea pot fi urmarite pana in zona egeeana si est-anatoliana, proband, in acest mod, un sincronism cu Troia I, Thermi I-III si faza evoluata Poliochni II. La Troia I apar strachini cu marginea ingrosata la interior decorate intr-o maniera similara celor Cotofeni, cu incizii. Exemplare identice sunt  prezente si in nivelul I C de la Kum Tepe, Thermi sau Emborio.

Sincronismele culturii Cotofeni cu Anatolia se indreapta spre Troia I-II (mai

ales Troia I mijlocie-Troia II), contemporan cu Poliochni albastru si verde.

XIV.1.3.2. Relatiile cu grupul Ostrikovac

Unele similitudini exista si intre ceramica fazei Cotofeni III si cea a grupului Ostrikovac, la nivelul orizonturilor Ostrikovac Ib-Id (dupa M. Stojić doar Ib-Ic) prin prezenta unor motive formate din incizii scurte dispuse in zig-zag si chiar a unor mici spirale sau cercuri concentrice asemenea celor din nivelurile superioare ale asezarilor transilvanene. Asemanari frapante avem si pentru un vas cu corpul globular decorat cu frize si metope din nivelul Ostrikovac d cu vasul “campaniform” de la Petrosani. Potrivit  sincronismelor  propuse  mai  nou  de  catre  M.  Garašanin  pentru  grupul Ostrikovac, Ostrikovac Ibc – Cotofeni III timpuriu si Ostrikovac Id –  Cotofeni III tarziu, vasul de la Petrosani trebuie sa se dateze la nivelul subfazei Cotofeni IIIc.


Ceramica grupului Ostrikovac are asemanari cu motivistica ceramicii de la

Dubene II B (Bulgaria), datorata unor contacte indirecte prin intermediul grupului Pernik.  Nivelul Dubene II B a fost paralelizat, pe baza datelor arheomagnetice, cu orizonturile XII-XI de la Yunatsite.

XIV.1.3.3. Relatiile cu Bubanj-Hum II

Din nivelul Bubanj-Hum II de la Bubanj provin fragmente ceramice cu decor incizat  (zig-zaguri,  hasuri  in  retea,  capriori  etc.)  ce  sunt  comune  si  ornamenticii Cotofeni III, indeosebi din zona Dunarii. Referitor la stratigrafia de la Bubanj, in anul

1961, D. Berciu facea cateva rectificari. Potrivit opiniei sale, perioada Bubanj II este

anterioara  culturii  Cotofeni  propriu-zise,  iar  unele  materiale,  numite  Kostolac- Cotofeni gasite aici (unele publicate din nivelurile mai vechi) ar apartine unui nivel distinct, Bubanj IV. In cel de-al treilea orizont, Bubanj III la Berciu (perioada Bubanj II la M. Garašanin) este amintita prezenta unei specii ceramice de buna calitate, numit

„pseudo-minyana”, cu slip negru-cenusiu lustruit ce, in opinia lui D. Berciu va deveni

frecventa in cadrul culturii Cotofeni.

La Paradimi (Grecia) intalnim in stratul de humus recent fragmente ceramice ornamentate  cu siruri de impresiuni asociate cu incizii sau caneluri fine verticale vazute ca  elemente Bubanj-Hum II si Cotofeni. Tipul de decor pare insa sa apropie ceramica de la  Paradimi mai mult de lumea Kostolac-Bubanj Hum II, decat de cea Cotofeni. Mai multe cani din asezarea de la Paradimi (Grecia) au, dupa parerea lui M. Garašanin, torti de tip Baden. Decor de tip Cotofeni III b (in periodizarea lui Roman) este prezent dupa M. Garašanin, alaturi de cel Bubanj-Hum II si la Dikili Tash. Aici trebuie precizat faptul ca M. Garašanin accepta ca in nivelul Bubanj-Hum II intalnim o influenta a Cotofeniului tarziu, prin prezenta decorului incizat, uneori  adancit, si repartitia pe metope. Tot la Paradimi avem si o statueta antropomorfa   de tip „tip Cotofeni”.

Elemente de tip Bubanj-Hum I b au aparut in zona vest-centrala a Bulgariei, la Tran, legat de asa-numita „varianta  sudica a culturii Kostolac”. Un vas Bubanj-Hum III a fost descoperit la Sapareva Bania, fiind legat de un posibil curent cultural venit pe valea Strumei, de tip Armenochori.

XIV.1.3.4. Relatiile cu cultura Ezero

In nivelurile timpurii de la Ezero au fost descoperite materiale asemanatoare celor  specifice  culturilor  Cernavoda  III  si  Cotofeni,  insa  se  afirma  ca  influentele culturii  Ezero  asupra  culturii  Cotofeni  au  fost  minime,  vorbindu-se  si  de  unele influente Bubanj Hum  II-Cotofeni sesizabile in etapele Ezero A2 si in perioada de trenzitie Ezero A2/B1. N. C. Riscuta considera ca influentele Ezero patrund pana in sud-vestul Transilvaniei, fiind sesizabile in cadrul unui lot de materiale de la Deva si in  cadrul  „grupului  Livezile”.  Vasul  de  tip  askos  Cotofeni  prezent  intr-unul  din mormintele cerectate in Tumulul 1 de la Tarnava (Bulgaria) a fost legat de contactele cu Ezero.

XIV.1.3.5. Relatiile cu cultura Yunatsite


Cestile cu fundul rotund care apar in zona Strumei superioare si in regiunea

Plovdivului in BT II (Nikolova), si care apar asociate celor cu fundul ascutit in cultura

Yunatsite s-ar putea datora influentelor venite din partea culturii Cotofeni.

XIV.1.3.6. Relatiile cu cultura Maliq

In pestera Nezir, din partea nordica a Albaniei au fost descoperite mai multe fragmente  de  vase  cu  decor  de  tip  Cotofeni.  Acestea  erau  asociate  cu  materiale specifice   pentru   Maliq   III   a,   cultura   a   Bronzului   timpuriu   albanez.   Dupa caracteristicile  lor, produsele  respective au  analogii  in  faza Cotofeni  timpurie sau Cernavoda III. De asemenea, la Maliq, in centrul Albaniei, in acelasi context cultural au fost gasite materiale ceramice cu decor de tip Baden si Kostolac.

XIV.1. Cronologia absoluta

Lipsa unor serii de date 14C pentru siturile Cotofeni se face resimtita. Cele existente, raportate la datele cunoscute din zonele invecinate ne permit sa discutam si sa stabilim  totusi un  palier cronologic, in general larg acceptat, in care a evoluat cultura Cotofeni. Din pacate,  suntem in situatia de a discuta cronologia absoluta a culturii Cotofeni pe baza unor probe  prelevate din doar trei situri Cotofeni (Baile Herculane-Pestera Hotilor, Poiana  Ampoiului-Piatra  Corbului si Ostrovul Corbului ofera date pentru faza Cotofeni III). Evolutia culturii poate fi datata pe baza datelor radiocarbon, intre cca. 3500-cca. 2500 B. C.

Apare  destul  de  clar  faptul  ca  cronologia  absoluta  a  epocii  cuprului/epocii eneolitice  sau a perioadei de tranzitie spre epoca bronzului din Bazinul Carpatic si sud-estul Europei nu  poate fi pusa de acord cu cronologia scurta sau „istorica”. P. Raczky opteaza ferm pentru  renuntarea la folosirea cronologiei „istorice” si observa ca, in momentul de fata „o reconciliere intre cele doua sisteme cronologice pare, cel putin pana acum, sortita esecului”.

XV. INCHEIERE

Aparuta  la  cateva  generatii  dupa  disparitia  culturilor  cu  ceramica  pictata, cultura Cotofeni ne apare ca un fenomen complex, dinamic dar stabil. Mostenind o traditie eneolitica puternica, chiar o putem considera la nivelul fazei timpurii, atat din punct de vedere  fenomenologic, cat si din prisma vietii economice, drept parte a eneoliticului final. Evolutia sa  ulterioara ne arata transformarile  interne prin care trece si care o plaseaza pe o alta treapta,  parte integranta a fenomenelor care vor genera aparitia Bronzului timpuriu nord-dunarean. Relatiile sale extrem de dinamice din faza finala sunt sugestiv reliefate de prezenta unor produse  cotofeniene pana in zona insulara a Greciei, cat si de influentele pe care le recepteaza din lumea  egeo- anatoliana sau din partea primului oras de la Troia (Troia I).

Contrar  unor  pareri  mai  vechi,  comunitatile  Cotofeni  nu  si-au  revendicat teritoriul pentru a-si asigura un teren suficient migrarilor cu turmele de animale, asa cum gresit s-a crezut. Realitatile actuale ne prezinta o populatie stabila, cu asezari de


mari dimensiuni, unele cu terasari antropice. Sedentarizarea este puternic vizibila in

faza finala, cand apar in numar ridicat asezarile pluristratificate, unele tell sau de tip tell. Micile  si numeroasele locuiri pe inaltimi trebuie intepretate nu ca o dovada a nomadismului, inglobarea dealurilor si a muntilor in arealul ocupat fiind doar parte a unei strategii de subzistenta bine gandite.

De-a lungul evolutiei sale, desi a receptat numeroase influente externe sub

aspect material si spiritual, cultura Cotofeni se infatiseaza ca un fenomen original bine individualizat   in   cadrul   culturilor   preistorice   din   sud-estul   Europei   centrale. Intervalul de circa un mileniu din evolutia sa, cat si aria vasta ce porneste din Muntii Gutaiului si se opreste la nord de  Muntii Balcani a putut fi cu greu explicata prin apelul doar la un punct de vedere unilateral de analiza.

Cine au fost cei care au creat cultura Cotofeni? Aflati la rascrucea unor artere

de circulatie si comerciale importante ale Balcanilor, centrului si rasaritului Europei este cert ca  au fost parte a sistemului de valori si schimburi cu circulatie larga in epoca. Controlul asupra drumurilor comerciale a facilitat aparitia unor mari „imperii” preistorice, chiar creatia unor populatii nomade. Adaptabilitatea extraordinara de care au  dat  dovada  comunitatile  Cotofeni  a  constituit,  probabil,  principalul  atuu  in dominarea culturala si biologica a unui teritoriu extrem de vast pentru acea vreme, pe o durata de aproximativ un mileniu. Istoria lor propriu-zisa nu ne  este cunoscuta. Eforturile arheologiei preistorice, in incercarea timida de a-i descifra misterele se va izbi mereu de limitele decriptarii bunurilor materiale pe care le-au lasat in urma.

***

Lucrarea   este            completata      cu        un        un        corpus             ce        cuprinde   Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Romania, Bulgaria si Serbia, in care sunt expuse sintetic, pe campuri de interes, toate cele peste 1500 de descoperiri cunoscute la ora actuala.  Volumul  impresionant  de  informatie  a  necesitat  prezentarea  sa  in  doua tomuri, ordonate pe criteriul alfabetic: I. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din  Romania  (literele  A-N);  II.1.  Repertoriul  descoperirilor  culturii  Cotofeni  din Romania (literele O-Z), II.2. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Bulgaria, II.3. Repertoriul descoperirilor culturii Cotofeni din Serbia si Croatia.

Lucrarea este insotita de lista bibliografica si lista abrevierilor. Deasemenea,

textul este insotit de o bogata ilustratie ce cuprinde 233 figuri si 815 planse.

LISTA BIBLIOGRAFICA

Alexandrov 1990        -  S.  Alexandrov,  Cultura  Cotofeni  in  Bulgaria

(teza de  doctorat,  coord.  D.  Berciu),  Bucuresti,

1990 (mss.).


Andritoiu 1978           -           I.          Andritoiu,       Descoperiri     arheologice     la Craciunesti  (com.  Baita,  jud.  Hunedoara),  in Apulum, XVI, 1978, p. 55-71.

Banner 1956   - J.  Banner,  Die Péceler  Kultur, Archaeologica

Hungarica, Budapesta, 1956.

Becker 1999    - C. Becker,  Domesticated and wild animals as evidenced in the Eneolithic-Bronze Age cultures Cotofeni            and      Monteoru,       Romania,        in         The

Holocene History of European Vertebrate Fauna. Modern   Aspects  of  Research,  Archäologie  in Eurasien, Bd. 6, 1999, p. 91-105.

Bejinariu 2005            -  I.   Bejinariu,   Cercetarile  arheologice   de  la

Giurtelecu  Simleului-„Coasta  lui  Damian” (III).

Descoperirile  culturii            Cotofeni,         in         Sargetia,

XXXIII, 2005, p. 51-93.

Berciu 1939    -  D.  Berciu,  Arheologia  preistorica  a  Olteniei,

Craiova, 1939.

Berciu 1961    - D. Berciu, Contributii la problemele neoliticului

in Romania in lumina noilor cercetari, Biblioteca

de arheologie, V, Bucuresti, 1961.

Bichir 1962     - Gh.  Bichir,  Beitrag  zur Kenntnis der frühen Bronzezeit im südöstlichen Transsilvanien und in der   Moldau  (im  Lichte  der  Grabungen  von Cuciulata  and  Mandrisca), in  Dacia, N. S., VI,

1962, p. 87-114.

Ciugudean 1996          -  H.   Ciugudean,   Perioada  timpurie  a  epocii

bronzului in centrul si sud-vestul Transilvaniei,

Bibliotheca Thracologica, XIII, Bucuresti, 1996.

Ciugudean 2000          - H. Ciugudean, Eneoliticul final in Transilvania

si Banat: cultura Cotofeni, Bibliotheca Historica

et Archaeologica Banatica, Timisoara, 2000.

Ciuta, Gligor 2003      - M. Ciuta, A. Gligor, Descoperiri arheologice in situl  de  la  Seusa-“Gorgan”  (com.  Ciugud,  jud. Alba). I, in Apulum, XL, 2003, p. 1-37.

Craciunescu 2002       - G. Craciunescu, Locuirea Cotofeni de la Rogova, judetul  Mehedinti, in Drobeta, XI-XII, 2002, p.

19-61.

Dumitrascu 1967 b     - S. Dumitrascu, Note asupra culturii Cotofeni, in

Lucrari stiintifice, 1, 1967, p. 79-98.

Dumitrascu 1968        - S. Dumitrascu, Asezarea Cotofeni de la Giris-

„Rituri”, in Lucrari stiintifice, 2, 1968, p. 257-264.


Džambazov, Katinčarov 1974            -  N.  Džambazov,  R.  Katinčarov,  Razkopki  v peštera  Magura  prez  1971,  (Les  fouilles  de  la grotte Magura  en  1971), in Bulletin de l’Institut de’archéologie, XXXIV, 1974, p. 107-138.

Emödi 1984    - I. Emödi, Descoperiri ale culturilor Cotofeni si

Baden in pesterile Igrita si Izbandis, in ActaMN,

XXI, 1984, p. 405-431.

Horedt 1968    - K. Horedt, Die Kupferzeit in Transsilvanien, in

Apulum, VII/I, 1968, p. 103-116.

Kadar 2007     -           M.       Kadar,             Inceputurile    si         dezvoltarea

metalurgiei bronzului in Transilvania, Alba Iulia,

2007.

Kalicz 2002    - N.  Kalicz,  Eigenartige antropomorphe Plastik der           kupferzeitlichen            Badener           Kultur im karpatenbekcen, in Budapest Régiségei, XXXVI,

2002, p. 11-53.

Kalmar 1983   -  Z.  Kalmar,  Descoperiri  Cotofeni  in  bazinul somesan  (Somesuri, Crasna, Almas), in ActaMP,

VII, 1983, p. 61-68.

Lazar 1975      - V. Lazar, Cultura Cotofeni in judetul Mures, in

Marisia, V, 1975, p. 29-42.

Lazar 1976      -  V.  Lazar,  Asezari  de  inaltime  cu  terase  ale

culturii Cotofeni in Transilvania, in Marisia, VI,

1976, p. 27-35.

Lazar 1977      - V. Lazar, Asezarea Cotofeni de la Sincai (judetul

Mures) (I), in Marisia, VII, 1977, p. 17-56.

Lazar 1978      - V. Lazar, Asezarea Cotofeni de la Sincai (judetul

Mures) (II), in Marisia, VIII, 1978, p. 33-56.

Lazar 1980      - V. Lazar, Asezari de inaltime cu terase Cotofeni in Transilvania (III), in Marisia, X, 1980, p. 11-30.

Lazar 1981-1982        - V. Lazar, Asezari de inaltime cu terase Cotofeni

in  Transilvania.   Consideratii   generale   social-

economice si   istorice (IV), in Marisia, XI-XII,

1981-1982, p. 31-40.

Luca 2005 b    - S. A. Luca, Repertoriul arheologic al judetului

Hunedoara,  Bibliotheca  Septemcastrensis,  XIV,

Alba Iulia, 2005.

Marinescu 1994          - G. Marinescu, Bronzul timpuriu in nord-vestul

Transilvaniei, in RB, VIII, 1994, p. 5-26.

Maxim 1996   -  Z.  Maxim,  Établissements  Cotofeni  dans  le

bassin du Somes, in Early Bronze Age Settlement


Patterns  in  the  Balkans  (ca.  3500-2000  BC, calibreted dates), Part 3, Sofia, 1996, p. 385-394.

Morintz, Roman 1968            - S. Morintz, P. I. Roman, Aspekte des Ausgangs des  Aneolithikums und der Übergangsstufe zur Bronzezeit  in Raum der Niederdonau, in Dacia, N. S., XII, 1968, p. 45-128.

Morintz, Roman 1973            -           S.         Morintz,          P.         Roman,           Über    die

Übergangsperiode      vom     Aneolithikum zur

Bronzezeit in Rumänien, in Symposium Badener

Kultur, Bratislava, 1973, p. 259-295.

Nestor 1933    - I. Nestor, Der Stand der Vorgeschichtsforschung

in Rumänien, BerRGK,  22, 1932  (1933),  p. 11-

181.

Nikolić 2000   - D. Nikolić, Kostolačka kultura na teritoriji Srbje,

Centre for Archaeological Research, 19, Beograd,

2000.

Nikolov 1976  -  B.  Nikolov,  Tombes  tumulaires  de  l’Age  du bronze ancien prčs de Tarnava et Kneza, dép. de Vraca, in Arheologia, Sofia, 18, 3, 1976, p. 38-51.

Nikolova 1999            -           L.         Nikolova,        The      Balkans           in         the            Later

Prehistory, BAR, 791, London, 1999.

Paul 1969        - I. Paul, Asezarea neo-eneolitica de la Pianul de

Jos (Podei), in StComSibiu, 14, 1969, p. 33-88.

Paunescu 1970            - Al. Paunescu, Evolutia uneltelor si armelor de

piatra cioplita descoperite pe teritoriul Romaniei,

Biblioteca de arheologie, XV, Bucuresti, 1970.

Petre-Govora 1995     - Gh. Petre-Govora, O preistorie a nord-estului

Olteniei, Ramnicu Valcea, 1995.

Petrescu 2000 - S. M. Petrescu, Locuirea umana a pesterilor din

Banat   pana    in         epoca   romana,           Bibliotheca

Historica         et         archaeologica Banatica,         XXVII, Timisoara, 2000.

Petrovszky, Cadariu 1979      - R. Petrovszky, St. Cadariu, Asezari ale culturii

Cotofeni in judetul Caras-Severin, in Banatica, 5,

1979, p. 35-69.

Popa 2004       - C. I. Popa, Reprezentari speciale pe ceramica de tip  Cotofeni. Aspecte ale cultului urano-solar in preistorie, in Apulum, XLI, 2004, p. 113-145.

Popa 2006       - C.  I.  Popa,  O groapa de cult Cotofeni de la

Sebes-Rapa Rosie, in Apulum, XLIII/1, 2006, p.

45-70.


Popescu 1970  -  D.  Popescu,  Eneolitic,  perioada  de  tranzitie, perioada cuprului          sau            inceputurile    epocii bronzului? – o problema de terminologie - , in Aluta, II/1, 1970, p. 55-69.

Raczky 1995   - P. Raczky, New data on the absolute chronology of  the  opper  age  in  the  Carpathian  Basin,  in Neure  Daten  zur       Siedlungsgeschichte   und

Chronologie der Kupferzeit des Karpatenbeckens,

Inventaria        Praehistorica   Hungarie,        Budapest,

1995, p. 51-60.

Riscuta 1999-2000     - N. C. Riscuta, Materiale arheologice preistorice aflate in colectia veche a Muzeului din Deva, in Analele  Banatului, s. n., VII-VIII, 1999-2000, p.

205-228.

Riscuta 2005   – N. C. Riscuta, Descoperiri arheologie din zona

Rosia   Montana          (judetul           Alba),  in         Sargetia,

XXXIII, 2005, p. 96-119.

Roman 1967   -  P.  Roman,  Unele  probleme  ale  neoliticului

tarziu   si         perioadei         de        tranzitie          in         lumina

sapaturilor de la Baile Herculane-Pestera Hotilor,

Comunicari. Seria arheologica, Craiova, 1967.

Roman 1976   - P.  I.  Roman,  Cultura Cotofeni, Biblioteca  de

arheologie, XXVI, Bucuresti, 1976.

Roman 1977   - P. I. Roman, Notiunea de “cultura Kostolac”, in

SCIVA, 28, 1977, 3, p. 419-429.

Roman 1977 a - P. Roman, Die Cotofeni-Kultur, in PZ, 52, 2,

1977, p. 189-198.

Roman 1980   - P. I. Roman, Der “Kostolac-Kultur”-Begriff nach

35 Jahren, in PZ, 55, 1980, 2, p. 220-227.

Roman 1982   - P.  I.  Roman,  Constituirea noilor grupe etno-

culturale  de  la  inceputul  epocii  bronzului, in

Carpica, XIV, 1982, p. 39-49.

Roman 1985   - P. I. Roman, Cercetari la Govora Sat-“Runcuri”

in 1977, in SCIVA, 36, 4, 1985, p. 279-297.

Roman 1985 a -  P.   I.   Roman,   Perioada   timpurie   a   epocii

bronzului “tracic” in Oltenia, in Thraco-Dacica,

VI, 1985, 1-2, p. 116-122.

Roman 1986 a -  P.   I.   Roman,   Perioada   timpurie   a   epocii bronzului pe teritoriul Romaniei, in SCIVA, 37,

1986, 1, p. 29-55.


Roman 1989   -  P.  Roman,  Fenomenul  indoeuropenizarii  si constituirii neamului tracic la Dunarea inferioara in lumina cercetarilor arheologice, in SympThrac,

7, 1989, p. 49-55.

Roman 1996   -           P.         Roman,           Ostrovul          Corbului.         Istoricul cercetarii. Sapaturile arheologice si stratigrafia, in Ostrovul Corbului, I. 1, Bucuresti, 1996, p. 11-33.

Roman 2000   - P. I. Roman, Horia Ciugudean, Eneoliticul final in            Transilvania    si            Banat: Cultura            Cotofeni (recenzie), in Thraco-Dacica, XXI, 1-2, 2000, p.

309-317.

Roman 2001   -  P.   I.   Roman,   Die   Cernavoda   III-Boleráz- Kulturerscheinung im Gebiet der Unteren Donau, in Cernavoda III-Boleráz. Ein Vorgeschichtliches Phänomen   zwischen  dem  oberrhein  und  der Unteren  Donau.   Symposium   Mangalia/Neptun

(18.-24. Oktober 1999), Bucuresti, 2001, p. 13-59. Roman, Németi 1978                           -  P.  I.  Roman,  I.  Németi,  Cultura  Baden  in Romania,       Biblioteca       de            arheologie,      XXXI,

Bucuresti, 1978.

Roman et al. 1992      - P. Roman, A. Dodd-Opritescu, J. Pál, Beiträge zur  Problemazik der Schnurverzierten Keramik Südosteuropas (Hrsg. H. Hauptman), Mainz am

Rhein, 1992.

Roska 1941     - M. Roska, Az aeneolithikum Koloszkorpádi I.

Jellegü  emlékei Erdélyben, in  Közlemények, I,

1941, p. 44-99.

Roska 1942     -  M.  Roska,  Erdély  régészeti  repertóriuma,  I.

Öskor, Thesaurus       Antiquitatum

Transilvanicarum, I, Praehistorica, Cluj, 1942.

Rotea 1993      - M. Rotea, Contributii privind bronzul timpuriu in  centrul Transilvaniei, in Thraco-Dacica, XIV,

1-2, 1993, p. 65-86.

Roth 1942       -  Fr.  Roth,  Das nordische  der  Steinzeit  von Kelling Ausgrabungen der Forschunginstituts bei im Gebiet Bergland, in DFS, 1, 1942, p. 199-214.

Roth 1943       -  Fr.   Roth,   Abschluß  der  Ausgrabungen  im nordischen Steinzeitdorf von Kelling, in DFS, 2,

1943, p. 440-459.

Sherratt 1981  - A. Sherratt, Plough and pastoralism: aspects of the  secondary products revolution, in Pattern of


the past. Studies in honour of David Clarcke (ed.

I. Hodder, G. Isaac, N. Hammond), Cambridge,

1981, p. 261-305.

Schroller 1933            -           H.        Schroller,        Die      Stein-  und      Kupferzeit siebenbürgens, Berlin, 1933.

Schuster 1867 - Fr. W. Schuster, Ueber alte Begräbnikftätten bei

Mühlbach,       in         Programm       des       evanghelische

Untergymnasium zu Mühlbach, 1866-1867, p. 3-

16.

Schuster 1989 - C. F. Schuster, Asezari din epoca bronzului pe cursul  inferior  al  Argesului, in  SympThrac,  7,

1989, p. 236.

Stojić 1996 a   - M. Stojić, L’ eneolitique final dans le centre des Balkans, in Early Bronze Age Settlement Patterns in  the   Balkans  (ca.  3500-2000  BC,  calibreted dates), Part 3, Sofia, 1996, p. 353-372.

Székely 1997  - Zs. Székely, Perioada timpurie si inceputul celei mijlocii a          epocii            bronzului        in         sud-estul Transilvaniei,             Bibliotheca Thracologica,             XXI,

Bucuresti, 1997.

Székely 2007  -  Zs.  Székely,  Bronzul  timpuriu  in  sud-estul Transilvaniei. Probleme de cronologie, in Studia in  honorem Dr. Florea Costea, Brasov, 2007, p.

32-45.

Tasić 1995      - N.  Tasić,  Eneolithic  Cultures of  Central  and

West Balkans, Belgrade, 1995.

Ulanici 1975 a            -  A.  Ulanici,  Asezarea  de  tip  Cotofeni  de  la

Branet, judetul Olt, in Muzeul National, II, 1975,

p. 243-255.

Vlassa et al. 1986       -           N.        Vlassa,            M.       Takács,            Gh.             Lazarovici,

Mormintele tumulare din Banat si Transilvania

din perioada eneolitica tarzie, in ActaMN, XXII-

XXIII, 1985-1986, p. 59-78.

Vulpe 1974     - Al. Vulpe, Probleme actuale privind metalurgia aramei   si  a  bronzului  in  epoca  bronzului  in Romania, in RI, 27, 2, 1974, p. 243-255.

Vulpe 2001 b  -           Al.       Vulpe,             Epoca  bronzului.       Consideratii generale, in Istoria Romanilor, vol. I, Bucuresti,

2001, p. 214-225.


Vulpe 2001 c  - Al. Vulpe, Epoca bronzului. Bronzul timpuriu, in  Istoria Romanilor, vol. I, Bucuresti, 2001, p.

225-237.









Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Semne si creatorii lor in cultura populara romaneasca
Colectia de Lepidoptere 'Frederic König'
CULTURA COTOFENI. CU SPECIALA PRIVIRE ASUPRA TRANSILVANIEI
CULTURA DUPA DECEMBRIE 1989


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu