Virusul piticirii galbene a
cepei - Onion yellow dwarf virus OYDV,
Potyvirus, Potyviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 36). Sinonime:
Allium virus 1, Marmor cepae. Boala a fost descrisa prima data la Allium cepa in Iowa,
S.U.A. (Melhus s.a., 1929,
Phytopathology 19, 73), in prezent virusul fiind raspandit
peste tot globul. La noi, boala a fost mentionata prima data
de Radulescu si Mozes (1954), dovedindu-se cea mai
importanta viroza a cepei (Pop,
1962, Probl. Biol. Acad. R.P.R. 347-401). Frunzele plantelor de ceapa
infecate natural manifesta dungi galbene de dimensiuni diferite,
sectiunea lor este plata, iar, din loc
in loc, prezinta adancituri de forma unor "urme de degete". Mai tarziu, frunzele se ingalbenesc si se
culca la pamant. Cepele
raman mici, putrezesc in procent ridicat peste iarna
si incoltesc mai devreme decat cele sanatoase.
Tulpinile florifere prezinta striuri galbene, sunt puternic deformate
si cu aproximativ 30 cm mai scurte decat normal. Inflorescenta
si numarul florilor fiind reduse, productia de
samanta poate fi cu pana la 75 % mai mica
decat normal. Mascarea simptomelor este
frecventa, mai ales la unele soiuri. La salota, (A. ascalonicum), apar simptome similare
cu cele de la ceapa, dar deformarea frunzelor si piticirea plantelor
sunt adesea mult mai severe. Speciile ornamentale de Allium infectate natural manifesta
simptome variabile. Nesusceptibile la acest virus sunt
Allium porrum (sin. A. ampeloprasum), Chenopodium
amaranticolor, C. quinoa, Nicotiana clevelandii si N. megalosiphon.
Plantele de ceapa (A. cepa)
inoculate artificial manifesta dungi foliare sistemice si
incolacirea frunzelor.
Virionii se gasesc in celulele
infectate din toate partile plantelor, unde apar, de asemenea,
incluziuni sub forma de corpi X amorfi si granulari. Virusul este transmisibil prin inoculare de
suc. Acesta a fost transmis, de asemenea, prin numeroase
specii de afide, care-l pot raspandi in cultura prin
intepaturile de proba, niciuna din speciile citate ca
vectori neformand colonii importante pe ceapa. De la un an la altul, rezista in bulbii de arpagic,
butasii pentru samanta si in speciile de Allium perene. Sucul foliar contine putini
virioni. Inactivarea termica are loc la 60-65°C, longevitatea in vitro este
de 2-3 zile, iar dilutia limita 10-3-10-4. Virionii au forma
de bastonase filamentoase, de regula. flexuoase,
de 772 si 823 nm, canalul axial fiind obscur si structura
helicoidala obscura. Preparatele purificate se sedimenteaza sub
forma unui singur component, iar in virioni, s-a
identificat o singura proteina. Pentru prevenirea bolii, culturile de
arpagic semincer vor fi amplasate la distanta
de minimum 500 de metri intre ele precum si de terenurile pe care
s-a cultivat ceapa in anul precedent. Pentru
samanta, se vor planta numai bulbi
neincoltiti si cu consistenta tare.
Gradul de infectie al bulbilor care urmeaza sa
fie folositi pentru seminceri poate fi verificat prin punerea acestora la
incoltit in timpul iernii si observarea simptomelor
aparute pe frunzele respective. Loturile de bulbi cu un
grad mare de infectie nu vor fi folositi la plantare pentru
obtinerea de samanta. La culturile destinate
producerii bulbulor pentru samanta si in
culturile de seminceri, se recomanda eliminarea tuturor plantelor bolnave
la 3-6 zile de la observarea simptomelor caracteristice. Soiurile de ceapa
difera intre ele in ceea ce priveste comportarea lor la
acest virus, mai rezistente fiind soiurile Jaune Geant d'Espagne, Rouge de
Toulouse, R. plant d'Italie, Blanc plant d'Italie, B. hatif de Paris, B.
hatif de la Reine, B.hatif de Barletta si Oignon Recomble.
.com
