Creeaza.com - informatii profesionale despre
Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » referate » Istorie
Monografie arad

Monografie arad





MONOGRAFIE ARAD

REZUMAT

Aradul este un oras de campie asezat pe malurile raului Mures, la ca 100 km est de varsarea acestuia in Tisa. Clima relativ blanda, fauna si flora bogate constituie un cadru optim pentru locuirea umana.

Evolutia istorica pana in secolul XI

Cele mai vechi urme ale prezentei omenesti dateaza de acum ca 40000 de ani. Ele pot fi puse pe seama unei expeditii de vanatoare intreprinse de un grup de Homo sapiens venit din zona Muntilor Zarandului. Prima asezare stabila a luat fiinta abia pe la sfarsitul mileniului V i.d.Hr. A fost un sat de agricultori si crescatori de animale, situat pe malul drept al Muresului. Pe parcursul mileniului IV i.d.Hr. locuirea s-a extins si pe malul sudic al raului.  Aceste asezari apartin civilizatiei pre-indo-europene.

In a doua jumatate a mileniului III i.d.Hr. ambele maluri ale Muresului si grindurile au fost ocupate de sate prospere, exponente ale civilizatiei indo-europene a epocii bronzului care ajunge la apogeu in jurul anului 1000 i.d.Hr. Evenimente violente, a caror marturii au fost surprinse arheologic in vatra orasului (locuinte incendiate, depozitul de bronzuri de la “Astoria”), au pus capat acestei locuiri.

Pe parcursul primei jumatati a mileniului I i.d.Hr. pe ambele maluri ale Muresului se infiripa asezari ale dacilor. In secolul VI i.d.Hr.  alaturi de acestia s-a stabilit un grup de sciti care ulterior a fost asimilat de catre autohtoni. Valea Muresului a fost una din caile de patrundere a celtilor spre Transilvania. La cumpana dintre veacurile IV si III i.d.Hr. comunitati celtice s-au stabilit  in preajma asezarilor dacice de pe ambele maluri ale raului. Convietuirea celor doua neamuri, nu intotdeauna pasnica, a durat aproape doua secole celtii fiind in cele din urma asimilati.

Asezarea dacica situata la limita de sud a actualului cartier Micalaca, a fost distrusa de trupele romane in 101 – 102. In cursul celui de-al doilea razboi dacic (105 – 106) Traian a cucerit si Crisana integrand-o in provincia Dacia. In perimetrul actualului cartier Aradul Nou, armata romana a construit o fortificatie care gazduia o subunitate a legiunii a IV-a Flavia Felix. Imparatul Hadrian (117 – 138) a retras granita provinciei spre est lasand zona Aradului in stapanirea dacilor liberi si a sarmatilor iazigi. In continuare trupele romane supravegheau drumul militar si comercial care urma cursul Muresului legand provinciile Dacia si Pannonia.

Pe parcursul secolelor II – IV au existat pe teritoriul actualului oras mai multe asezari ale dacilor si sarmatilor care intretineau intense relatii comerciale cu lumea romana. In vremea crizei, care a afectat Imperiul pe la jumatatea secolului III, locuitori ai provinciei au emigrat spre barbaricum intemeind, intre altele, si asezarile de olari de la Ceala, Horea si Vladimirescu – “Padurea vrabiilor”. Si dupa abandonarea provinciei Dacia, comunitatile din zona Aradului au pastrat legatura cu romanitatea, in ciuda valurilor de goti, huni, gepizi si avari care au trecut prin aceste locuri, stapanindu-le vremelnic. De la finele secolului VI dateaza primele urme ale prezentei slave in zona. Asimilarea elementului slav de catre populatia autohtona, romanica (protoromani) reprezinta ultima etapa a procesului de formare a poporului roman.

Asezarile din a doua jumatate a mileniului I s-au grupat pe malul nordic al Muresului. Cea de la Vladimirescu – “Schanzen” , datata in secolele VIII – IX , a fost cercetata arheologic.

In secolul X a inceput expansiunea maghiarilor spre Transilvania. Una din caile de penetratie spre zona intracarpatica a fost valea Muresului. Aceasta etapa istorica este documentata arheologic de mormantul unui calaret ungur, descoperit la Ceala. In fata pericolului maghiar populatia romaneasca din zona Aradului, subordonata politic voievodatului condus de Glad, a ridicat o fortificatie de pamant la Vladimirescu – “Schanzen” care a fost distrusa de cavalerii maghiari pe la jumatatea secolului X. Ulterior fortificatia a fost refacuta la ordinele voievodului Ahtum dar a fost definitiv distrusa in 1028 de o noua expeditie militara maghiara. Dupa aceasta data arealul cetatii a fost transformat in cimitir, asezarea pandanta dezvoltandu-se la vest de acesta, in imediata vecinatate.

Aradul medieval

Descoperirile arheologice atesta existenta unor asezari databile incepand cu secolul al XI-lea atat in actuala vatra a municipiului cat si in zonele invecinate. Din aceeasi perioada, resp. din 1080 - 1090, dateaza si prima atestare documentara a toponimului Orod. Din centrul ecleziastic si comitatens s-au mai pastrat pana astazi doar ruinele catedralei de la Vladimirescu indicand locul unde se afla veterum Orod (vechiul Arad). Incepand cu secolul XV, Aradul apare in documente ca civitas sau oppidum. Unii istorici sunt de parere ca intre acest Arad, localizat in vatra actualului municipiu, si vechiul Orod, situat la Vladimirescu, nu exista nici o legatura, ar fi vorba de doua asezari complet diferite. Altii presupun ca in cursul secolului XIV vechiul Orod a fost  mutat in perimetrul actualului municipiu resp. in cartierul Dragasani. Clarificarea acestei dileme ramane in sarcina cercetarilor viitoare.

In 1514 populatia orasului, constand in marea majoritate din tarani iobagi, s-a alaturat oastei de rasculati condusa de Gh. Doja. Dupa reprimarea revoltei, nobilimea s-a razbunat crunt asupra taranilor. O noua rascoala a izbucnit in 1526 si aceasta inabusita in sange. Dupa catastrofa de la Mohács (1526), Ioan Zapolya, ales rege al Ungariei, si-a instalat stapanirea si la Arad.

In timp ce Buda a cazut sub stapanire otomana (1541), Transilvania a devenit principat autonom din care facea parte si Aradul.

In 1552 trupele otomane au cucerit orasul provocand mari distrugeri. Teritoriul fostului comitat a fost organizat in trei sangeacuri, din care cel al Aradului cuprindea orasul si 113 sate. Intre 1553 si 1555 turcii au construit o cetate patrulatera, din caramida, pe malul drept al Muresului, in apopierea actualului pod Traian. Conscriptiile din 1567 si 1579, realizate din ordinul sultanului,  consemneaza pentru Arad si localitatile invecinate un numar de 297 de familii care se ocupau in primul rand cu agricultura si cresterea animalelor.

In 1595 trupe transilvanene au eliberat valea inferioara a Muresului astfel ca si Aradul a fost reintegrat principatului Transilvaniei. Dupa victoria de la Selimbar, din 1599, zona aradeana a intrat sub autoritatea lui Mihai Viteazul. Dupa moartea acestuia (1601) a ajuns sub stapanirea lui Gh. Basta, iar mai apoi a lui Gabriel Bethlen, care a retrocedat turcilor cetatile de pe Mures, inclusiv Aradul, pastrand in schimb Ineul.

Orasul in epoca moderna

Dupa esecul asediului otoman asupra Vienei (1683), trupele imperiale au desfasurat o ampla ofensiva spre rasarit  ajungand ca in 1687 sa cucereasca si Aradul. Deja in 1689 Eugeniu de Savoya a intocmit planurile pentru rezidirea vechii cetati turcesti. Lucrarile de constructie au fost conduse de Georg Haruckern. Dupa armata austriaca, in oras au sosit si primii mestesugari si negustori germani. Prin pacea de la Karlowitz (1699) granita dintre Imperiul habsburgic si cel otoman a fost fixata pe Mures. Aradul a devenit centrul zonei graniceresti austriece. In august 1699 primele unitati de graniceri, recrutate mai ales din randul sarbilor, au fost aduse in oras.

In anul 1702 Aradul a fost ridicat la rang de oras cameral, statut care-i conferea o serie de drepturi economice. Atacul curutilor, din vara anului 1707, a lasat urme adanci in viata orasului, numeroase cladiri fiind distruse.

In urma victoriilor obtinute de Eugenia de Savoya, stapanirea habsburgica a fost instaurata si in Banat, fapt consfintit de pacea de la Passarowitz (1718).

In cadrul programului de ridicare economica a Banatului, autoritatile imperiale au asezat colonisti germani din Franconia si in Aradul Nou (1724). Restul asezarilor care gravitau in jurul orasului erau locuite de romani si sarbi. Populatia orasului propriu-zis, care se concentra in jurul cetatii, era compusa din graniceri si civili (tarani, mestesugari, comercianti) romani, sarbi, germani si maghiari. Numarul de locuitori inregistrat in oras si in asezarile satelit se ridica in 1720 la 441 de familii.

Din punct de vedere administrativ zona Aradului a urmat o evolutie complicata. Dupa instaurarea stapanirii habsburgice comitatele Arad si Zarand au fost incluse in Ungaria. In 1732 aproape intreg comitatul Arad a fost donat ducelui Rinaldo de Modena, care in 1740, fiind disgratiat, a pierdut domeniul, care va fi transformat in domeniu de stat (erarial). Centrul acestuia a fost  Aradul, care, cu aceasta ocazie, a dobandit rangul de oras cameral privilegiat.  Incepand cu anul 1746 s-a trecut la desfiintarea regimului graniceresc, o buna parte dintre granicerii sarbi plecand in Rusia. In acelasi an a fost organizat si noul comitat nobilar  al carui centru va fi Aradul.

In epoca tereziana (1740 - 1780) orasul s-a dezvoltat din toate punctele de vedere. Populatia a crescut la 1321 de familii in 1752. In cadrul economiei a sporit simtitor ponderea productiei mestesugaresti. Astfel, daca in 1746 activau abia 90 de mestesugari, la 1774 numarul acestora se ridica deja la 299. Meseriasii s-au reunit in bresle care beneficiau de privilegii din partea autoritatilor. Prima breasla inregistrata oficial a fost cea a cojocarilor germani, in 1702.  Pana in 1845, doar in oras, au fost inregistrate 44 de bresle incluzand 65 de meserii diferite. Atelierele mestesugaresti prelucrau, in marea lor majoritate, materia prima din “sectorul agricol” al orasului, care pe parcursul secolului XVIII mai avea un rol predominant in economia Aradului.

Construirea noii cetati, amplasata pe malul sudic al Muresului, a marcat profund istoria orasului.  Fortificatia a fost proiectata, in stil Vauban-Tenaille, de o echipa de ingineri militari condusa de Ferdinand Philipp Harsch. La constructia ei, care durat peste 20 de ani (1763 - 1783), au participat mii de tarani iobagi.

Cetatea are propria ei istorie. Garnizoana permanenta a constituit-o regimentul 33 infanterie, care a participat la toate marile actiuni militare ale Imperiului. In corpul de cladire din preajma bisericii catolice, situata in centrul fortificatiei, au locuit calugari franciscani. Pana la 1918 cetatea a fost si una din cele mai mari inchisori militare din Imperiul habsburgic.

In timpul revolutiei de la 1848 - 1849 cetatea a jucat un rol crucial. Asediata de trupele republicane ungare, garnizoana a bombardat la randul ei orasul. In vara lui 1849 armata revolutionara maghiara a reusit sa ocupe fortificatia pentru 46 de zile, dupa care, inconjurata de armatele tariste si habsburgice, a fost nevoita da capituleze. Dupa ce trupele habsburgice s-au reinstalat in cetate, aceasta si-a reluat si functia de inchisoare adapostind peste 500 de ofiteri ai armatei republicane, majoritatea condamnati la moarte. Intre cei executati se numara si 13 generali ai armatei revolutionare spanzurati resp. impuscati la 6 octombrie 1849, langa zidurile cazematelor exterioare. In 1852 imparatul Franz Iosif I a vizitat personal fortificatia dispunand o serie de gratieri si comutari ale pedepselor ofiterilor.

In deceniile urmatoare in cetatea Aradului au fost internati numerosi prizonieri. Astfel, intre 1914 si 1918, intre cazematele exterioare a fost improvizat un lagar pentru civili si militari luati prizonieri in Bosnia-Hertegovina.

In noiembrie 1918 cetatea a fost ocupata de trupele franco-sarbe, iar in iulie 1919 a fost preluata de armata romana.

Aradenii au incercat inca din secolul XVIII sa obtina statutul de oras liber regesc. Abia in 1826 au reusit sa-si rascumpere privilegiile, iar in 1834 diploma de oras liber regesc a fost inmanata autoritatilor locale de catre imparatul Francisc I.

Noul statut a oferit Aradului cadrul optim pentru dezvoltarea economica. Pentru inceput a crescut numarul comerciantilor ajungand in 1870 la 686. Activitatea industriala din prima jumatate a secolului XIX a ramas relativ modesta. In 1825 functiona o fabrica de produs masini-unelte iar in 1836 Anton Dangl incepea productia de orgi in singura fabrica de profil din aceasta parte a Europei. In rest productia se derula in atelierele mestesugarilor grupati in bresle.

Abia dupa mijlocul secolului s-a simtit cu adevarat vantul innoirii. Calea spre marea industrie a fost deschisa de inaugurarea fabricii de spirt si drojdie a fratilor Neumann in 1851. Statisticile oficiale consemneaza pentru anii 1869 - 1870 existenta in Arad a 5074 de intreprinzatori, 6839 de functionari si 11913 muncitori. In acelasi timp in agricultura lucrau 2645 de locuitori ai orasului.

La sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX productia industriala s-a diversificat. In 1872 a fost infiintata fabrica de masini “Hendl”, au urmat apoi o fabrica de ciment si alta de caramida. Fratii Lengyel au pus bazele unei fabrici de mobila in 1891. In anul urmator a inceput sa produca fabrica de vagoane a lui Johann Weitzer care la inceputul secolului XX a fabricat si automobile, autoutilitare si avioane. In 1909 industria aradeana s-a imbogatit cu o fabrica de textile, proprietatea familiei Neumann.

La inceputul secolului XX Aradul a ajuns sa fie o metropola industriala de prim rang care dispunea de 25 de fabrici si 7 institutii bancare.

Odata cu dezvoltarea industriala orasul s-a extins spre nord  si vest in defavoarea cartierelor agricole. Noul ritm al vietii urbane din a doua jumatate a secolului XIX a impus organizarea transportului public urban. Astfel, din 1873 au inceput sa circule tramvaiele cu cai, care asigurau legatura dintre gara si principalele centre de interes public din oras. La inceputul secolului XX au fost infiintate primele linii de autobus urban.

In anii 90 ai secolului XIX a fost realizata reteaua de alimentare cu apa potabila si cea de canalizare. Iluminatul public cu lampi pe baza de ulei a fost introdus in 1828, cel cu gaz lampant dupa 1860 iar curentul electric in 1895.

Conducerea administrativa a orasului a fost asigurata pana in 1747 de doua primarii - cea sarbeasca si cea germana. Ulterior primarul orasului a fost numit, in functie de conjunctura politica, din randul germanilor, maghiarilor, evreilor sau romanilor. In 1871 Aradul a devenit municipiu, moment in care justitia s-a separat de administratie. Dupa instaurarea regimului dualist (1867) forurile locale au fost dominate de maghiari si evrei.

Din punct de vedere demografic evolutia din secolul XIX a fost spectaculoasa. In 1804 Aradul avea 8476 locuitori, numarul lor ajungand la 22398 in 1850 si la 56260 in 1900.

In prima jumatate a secolului XIX principalele curente politice, conservator si liberal, se conturau si la Arad. Din punct de vedere organizatoric au ramas la nivelul cluburilor. Concomitent se nastea si miscarea de emancipare nationala a romanilor care se cantona in mediul bisericesc. Revolutia de la 1848 - 1849 a impulsionat asociationismul politic care s-a concretizat in formarea partidelor in ultimul sfert al secolului XIX.

Partidele de coloratura maghiara au fost cel conservator (guvernamental) si cel “al independentei”. Partidul conservator s-a mentinut la putere acceptand o serie de concesii, nu insa introducerea votului universal si secret.

Miscarea de emancipare nationala a romanilor a evoluat si ea spre organizarea partinica, astfel in 1881 a fost intemeiat Partidul National Roman.

Ideile socialiste au gasit numerosi aderenti in Arad astfel ca  in 1894 aici a avut loc congresul de infiintare a Partidului Muncitoresc Social Democrat (marxist).

In conditiile opacitatii partidelor de coloratura maghiara la cerintele de democratizare a societatii, s-a produs apropierea intre miscarea socialista si cea de emancipare nationala. Aradul, oras multietnic, important centru muncitoresc si beneficiar al unei solide traditii in lupta de emancipare nationala a etniilor nemaghiare, a ajuns in 1908 sediul Clubului deputatilor nemaghiari din Imperiu si sediul sectiei romane a Partidului Social Democrat din Ungaria.

Primul razboi mondial a scos la suprafata atat tensiunile sociale cat si cele nationale existente in Imperiu. Miscarea de emancipare nationala a romanilor a fost condusa de PNR si PSDU, sectia romana. La 30 octombrie 1918  a fost infiintat Consiliul National Roman care in 2/3 noiembrie si-a mutat sediul de la Budapesta la Arad. Liderii acestui organism au fost politicienii aradeni Stefan Cicio-Pop, Vasile Goldis, Ioan Suciu si Ioan Flueras. Linistea in oras a fost asigurata de garzile nationale. Intre 13 si 15 noiembrie o delegatie a guvernului maghiar, condusa de Oskár Jászi, s-a deplasat la Arad pentru a purta tratative cu reprezentantii romanilor. Cu toate concesiile facute de delegatia maghiara, pozitia romanilor a fost ferma: dezlipirea de Ungaria si unirea cu Romania. CNRC, cu sediul la Arad, a pregatit adunarea plebiscitara de la Alba Iulia, care la 1 decembrie 1918 a proclamat unirea Transilvaniei cu Romania.

La sfarsitul lunii decembrie trupe franceze au ocupat orasul. Armata romana a intrat in Arad la 16 mai 1919 iar la 10 iulie 1919 intreaga administratie a fost preluata de statul roman.

Aradul interbelic

Dupa proclamarea unirii, obiectivele majore ale autoritatilor de la Bucuresti au fost apararea granitelor noului stat, obtinerea recunoasterii sale internationale si integrarea de facto a noilor provincii in Romania mare.

Adoptarea noii constitutii, in 1923, a asigurat cadrul legislativ general pentru crearea structurilor unitare ale statului. Noua organizare administrativa a fost reglementata in detaliu prin legea din 1925. Prin aceasta primarii deveneau reprezentantii guvernului in teritoriu fiind numiti de ministerul de interne. Ei prezidau Consiliul Comunal ale carui hotarari trebuiau sa le execute. Prin noua lege de organizare a administratiei publice locale, din 1929, toate capitalele de judet, cum era si Aradul, au fost declarate municipii.

Incorporarea satelor suburbane precum si imigratia spontana sau organizata, au dus la cresterea accentuata a populatiei. Astfel, in 1937 Aradul avea 76.015 locuitori din care 72 % erau romani, 8 % maghiari, 4% germani, 4% evrei iar restul alte nationalitati.

Structura economiei aradene a ramas, in mare, aceeasi ca si inainte de unire. Marea industrie a fost in continuare reprezentata de fabrica “Weitzer” care in 1920 a fuzionat cu fabrica de automobile “Marta”, de Intrepinderea Textila Arad (ITA), una din cele mai mari din tara, intreprinderea de morarit a fratilor Neumann, cea mai mare din vestul Romaniei, si fabrica de mobila “Lengyel”. Alaturi de acestea si-a continuat activitatea si renumita fabrica de lichior “Zwack”.

In perioada interbelica au fost infiintate si o serie de fabrici noi, precum Fabrica de Zahar (1926), “Polycrom” (lacuri si vopsele, 1930), Uzina Tehnica Arad (fabrica de becuri, 1935), “IRON” (fabrica de radiouri si alte articole electrotehnice). Astfel, Aradul dispunea de 110 intreprinderi in 1937, fata de 58 in 1919. Criza economica din 1929 - 1933 a determinat falimentul unui numar de intreprinderi mici si concentrarea majoritatii productiei in 22 de mari intreprinderi din oras.

Activitatea comerciala s-a intensificat, situand Aradul cu cele 4001 firme de comert intre primele cinci orase din tara din acest punct de vedere. Doar o mica parte din aceste firme au fost reprezentau capitalul romanesc (8,7% la angrosisti, 15,02% la detailisti).

Sistemul bancar a sustinut activ dezvoltarea economica locala. Alaturi de sucursala Bancii Nationale a Romaniei (deschisa in 1921), in Arad au mai functionat alte zece banci dintre care reprezentativa pentru capitalul aradean a fost banca “Victoria”.

Calitatea vietii urbane este ilustrata si de nivelul serviciilor. Prin reconstruirea uzinei de apa, in perioada 1931 - 1934, calitatea apei potabile s-a imbunatatit iar reteaua de distribuire a putut fi extinsa. Sistemul de canalizare a fost amplificat beneficiind in continuare de asistenta tehnica britanica. Aradul a fost printre primele orase din tara care au dispus de serviciile unei centrale telefonice automate (1937). Transportul urban a fost imbunatatit prin introducerea autobuselor care circulau pe 11 trasee.

Viata politica aradeana a fost legata de fluctuatiile scenei politice bucurestene. Pana la fuziunea sa cu Partidul Taranesc din vechiul regat (1926), Partidului National Roman a fost reprezentantul intereselor transilvanenilor in parlamentul de la Bucuresti. Dupa fuziune voturile aradenilor s-au indreptat spre  marile partide, PNT si PNL. Partidele social democrate au avut, oarecum paradoxal, o aderenta minora la Arad. La ultimele alegeri democratice din perioada interbelica (1937) preferintele aradenilor s-au indreptat preponderent spre partidul de extrema dreapta “Totul pentru tara” urmat de PNL si de Partidul Maghiar care a avut permanent un electorat constant. Instaurarea dictaturii regale, in 1938, a pus capat vietii parlamentare.

Situatia internationala a influentat direct evolutia politica din Romania. In ciuda apropierii de Germania, guvernantii romani n-au reusit sa evite pierderea unor provincii intre care si o parte a Transilvaniei (30 august 1940). In spiritul vechii miscari de emancipare nationala romanii aradeni au protestat, fara succes, impotriva acestor decizii.

Razboiul a afectat grav populatia si Aradului. La numeroasele  restrictii si rechizitii s-au adaugat si bombardamentele anglo-americane din iulie 1944 care au distrus obiective militare si civile din zona garii. Intre timp Aradul devenise cel mai important centru din vestul tarii de primire a refugiatilor de razboi.

Dupa lovitura de stat din 23 august 1944 Aradul a ajuns in centrul luptelor dintre armata romana si cea hitleristo-horthysta. In 22 septembrie armata horthysta s-a retras din Arad aruncand in aer podurile peste Mures, gara si centrala telefonica. In octombrie si la inceputul lui noiembrie 1944 aviatia germana a mai bombardat zona garii provocand distrugeri insemnate.

Dupa infrangerea Germaniei hitleriste Divizia I cavalerie, cu garnizoana in Arad, s-a intors la baza fiind primita in triumf de populatia orasului (13 iulie 1945). Trupe rusesti au fost incartiruite in cetate.

Aradul postbelic

Prezenta armatei sovietice a facilitat preluarea conducerii orasului de catre oameni de incredere ai comunistilor la 29 noiembrie 1944.

Pentru a castiga alegerile generale din 1946, comunistii au apelat la metode straine sistemelor democratice, bazandu-se pe sprijinul trupelor de ocupatie sovietice. Frauda le-a permis “castigarea” alegerilor la Arad ca si in intreaga tara.

Odata cu abdicarea regelui si proclamarea Republicii Populare Romane (30 decembrie 1947) se instala regimul comunist. Au urmat masurile de aplicare a modelului sovietic: nationalizarea principalelor mijloace de productie (11 iunie 1948), instituirea planificarii centralizate a economiei (1 iulie 1948), reorganizarea invatamantului dupa model sovietic  (3 august 1948) etc. Acestea au fost dublate de lichidarea, chiar fizica, a elitei politice, economice si intelectuale.

La Arad replica societatii civile, aflata sub teroare, a fost slaba. Se poate aminti totusi revolta muncitorilor de la Intreprinderea Textila Arad care in 25 aprilie 1947 au ucis secretarul PCR din fabrica. Represaliile care au urmat au zadarnicit orice incercare de rezistenta.

Dupa plecarea trupelor sovietice (1958) s-a remarcat o oarecare destindere, care a culminat cu eliberarea, in 1964, a detinutilor politici. Preluarea puterii de catre N. Ceausescu, in 1965, a deschis drumul spre national-comunism. Dupa o prima perioada de deschidere, regimul a evoluat spre dictatura clanului Ceausescu.

In conditiile politizarii intregii activitati publice, deciziile luate la nivel central au fost aplicate intocmai in teritoriu. Cand aceste hotarari contraveneau flagrant intereselor comunitatii locale, mai ales in deceniile opt si noua, s-au gasit factori de decizie locali care, pe risc propriu, le-au mai “indulcit”. Acestea au fost gesturi individuale.

In plan economic primii ani postbelici au vizat inlaturarea distrugerilor provocate de razboi. Din 1951 s-a trecut la realizarea planurilor cincinale si odata cu acestea la industrializare.  Intr-o prima faza aceasta s-a materializat prin comasarea si modernizarea intreprinderilor existente, iar apoi prin construirea altora noi. La Arad au fost infiintate Fabrica de Strunguri (1949), fabrica de papusi “Aradeanca” (1959), fabrica de ceasuri “Victoria” (1961), Combinatul de Ingrasaminte Chimice (1971) etc. Investitiile mari din deceniul sase s-au indreptat spre industria grea, dupa aceea ele s-au mai diversificat, insa cele mai importante sume le-au inghitit in continuare intreprinderile mamut din industria constructoare de masini. In ciuda investitiilor masive productivitatea muncii a ramas relativ scazuta iar majoritatea produselor s-au situat sub standardele internationale.

Dezvoltarea accentuata a industriei a determinat o semnificativa crestere a populatiei urbane. Astfel in deceniul opt Aradul numara cca. 150.000 de locuitori. Acest spor demografic s-a realizat in mare parte prin sustinerea admigarii tineretului rural si a unor segmente de populatie din regiuni mai sarace ale tarii dar si prin luarea unor masuri precum interzicerea avorturilor si a mijloacelor contraceptive, care au dus la cresterea natalitatii.

Pentru a face fata cererii crescande de locuinte au fost construite marile cartiere de blocuri Micalaca si Aurel Vlaicu. O data cu aceasta a fost extinse reteaua comerciala si cea a serviciilor publice. Remarcabila a fost dezvoltarea retelei de tramvai, Aradul ajungand cu cei 96 km de linie pe locul doi in tara, dupa Bucuresti. Formal si cantitativ problemele pareau sa fie rezolvate, calitatea solutiilor a lasat insa permanent de dorit.

Investitiile masive din anii saptezeci au fost realizate pe seama unor masive imprumuturi externe. Pentru a obtine o independenta economica totala (defapt o autarhie) Ceausescu si-a propus sa achite intreaga datorie externa in anii optzeci.  Aceasta s-a si realizat in buna masura prin fortarea dotarilor existente si sacrificarea nevoilor intime ale populatiei. Perioada de austeritate i-a afectat si pe locuitorii Aradului, desi in mai mica masura decat  pe cei ai altor orase din tara.

Evenimentele din decembrie 1989 au fost percepute imediat si la Arad unde un numar mare de locuitori au iesit in strada in semn de solidaritate cu manifestantii din Timisoara. In 21 decembrie Aradul a devenit al doilea oras din tara, dupa Timisoara, unde conducerea comunista a fost rasturnata de la putere.

Dezvoltarea urbanistica a Aradului de la inceputul secolului al XVIII-lea si pana la sfarsitul secolului XX

Instaurarea stapanirii habsburgice (1687) marcheaza inceputul procesului de urbanizare a Aradului, colonistii germani (negustori, mestesugari) si sarbi (militari si familiile lor) contribuind hotarator la aceasta. Planurile orasului de la jumatatea secolului XVIII prezinta localitatea impartita in patru sectoare: cetatea veche, zona de refugiu, “orasul sarbesc” si “orasul german”.

Avantul urbanistic a slabit in a doua jumatate a secolului XVIII ca urmare a emigrarii masive a sarbilor, dupa desfiintarea regimului graniceresc, si, mai ales, datorita ordinelor venite de la Viena, care interziceau ridicarea de noi constructii in preajma vechii cetatii. Odata cu inceperea lucrarilor la noua cetate (1763), alaturi de interdictia de a mai construi, aradenii au fost amenintati si cu mutarea intregului oras in pusta Zimandul. Viena a renuntat la acest plan abia in 1781.

In ciuda acestor interdictii, aradenii au continuat sa construiasca pe propriul risc. Orasul s-a extins spre nord-vest, ocupand terenuri virane, si sud, in spatiul creat prin demolarea vechii cetati. Ca viitor centru al orasului se profila actuala Piata Avram Iancu unde se afla si primaria, reparata si marita intre anii 1769 si 1770. Conscriptia din 1783 inregistreaza 84 de strazi la care cea din 1797 mai adauga un Forum Venalicum Piscium (azi Piata Veche). Piata Pestelui reprezenta o extindere spre nord a vechii artere comerciale din zona strazii Tribunul Axente.

Dupa terminarea noii cetati (1783) armata a impus un perimetru de siguranta de aproape doi km in jurul fortificatiei, in care ridicarea de constructii era interzisa, cele deja existente urmand a fi demolate. Dar construirea in aceasta zona a continuat. Intre cei care si-au asumat riscul a fost si comerciantul evreu Jacob Hirschl,  care in 1817, alaturi de propria casa, a construit si primul teatru din oras (str. Gh. Lazar nr. 1 - 3). In 1818, la insistentele orasenilor, perimetrul de siguranta al cetatii a fost redus la 0,5 km. Aceasta masura a deschis noi perspective evolutiei urbanistice. Planurile de sistematizare realizate in 1828 stabilesc centrul orasului in actuala Piata Avram Iancu.

Ridicarea Aradului la rang de oras liber regesc (1834) a dat un nou impuls activitatii de constructie. Au fost deschise noi fronturi stradale (de ex. actuala str. Metianu), iar cele vechi au fost improspatate cu edificii impozante precum hotelul “Crucea Alba” (1841).

Inundatia din 1844 si luptele din vremea revolutiei din 1848 - 1849 au provocat distrugeri insemnate. Spatiile create prin demolari au fost ocupate de cladiri noi, cu tinuta remarcabila.

Prin inaugurarea garii, in 1858, se defineste artera principala a orasului pe axa sud-nord. In ultimul sfert al secolului XIX si la inceputul secolului XX de-alungul acesteia, dar si pe strazile adiacente, au fost ridicate o serie cladiri reprezentative care si astazi definesc centrul Aradului: Teatrul (1874), Primaria (1876), Palatul Finantelor (1885), Palatul Cenad (1887), Palatul Neumann (1902), Cladirea Bancii Nationale (1912), Palatul Cultural (1913) etc. Constructiile noi si renovarile realizate la inceputul secolului XX poarta amprenta stilului secesion.

In perioada interbelica s-au construit cartiere de locuinte dupa principiile urbanismului modern al oraselor gradina. Pe artera centrala a fost construita Casa Asigurarilor Sociale (azi Policlinica).

In anii regimului comunist au fost ridicate marile cartiere de blocuri Micalaca, Aurel Vlaicu, Alfa, cum se intalnesc ele in toate orasele Romaniei. In zona centrala au aparut cateva masive cladiri-plomba precum hotelul “Astoria”, blocul cu cinematograful “Dacia”si magazinul “Ziridava”.

Spiritualitatea aradeana

Viata religioasa este strans legata de istoria Aradului de la chiar inceputurile sale.

Biserica ortodoxa de pe teritoriul orasului isi are inceputurile, conform traditiei, in secolul XV. In prima jumatate a secolului XVIII la Arad existau doua comunitati ortodoxe, una sarba si alta romaneasca, grupate in jurul celor doua biserici “Sf. Apostoli Petru si Pavel”, in “orasul sarbesc”, si “Sf. Ioan Botezatorul”, pe locul actualului Liceu “Moise Nicoara”. Cresterea numarului credinciosilor ortodocsi, care in 1770 au ajuns la numarul de 5.595, l-a determinat pe episcopul Pavel Avacumovici sa ordone construirea, incepand cu anul 1791, a unui nou lacas de cult peste vechea biserica “Sf.Ioan Botezatorul”.  Biserica a fost bombardata in timpul revolutiei de la 1848 - 1849 si ulterior daramata din ordinul autoritatilor imperiale. O noua catedrala a fost construita intre 1861 si 1870 pe latura de est a Pietei Mari. In jurul catedralei s-a adunat o pleiada de intelectuali romani care s-au implicat activ in emanciparea romanilor.

In anul 1865 a fost reactivata Mitropolia Ortodoxa Romana a Transilvaniei la care a fost anexata si Episcopia Aradului care astfel se elibera de sub autoritatea ortodoxiei sarbe.

In cartierele si suburbiile Aradului au fost ridicate biserici ortodoxe in functie de cresterea numarului de enoriasi si a puterii lor economice: Micalaca (biserica in sec. XVIII; una noua la 1845), Vladimirescu (1930), Sega (1933), Gradiste (1940), Micalaca Noua (1944), Bujac (1976), Gai (1936), Aradul Nou (biserica in sec. XVII; una noua la 1937), Sanicolau Mic (biserica la incep. sec. XVIII; una noua la 1804).

Inca din 1934 s-a pus problema ridicarii unei catedrale in zona axei centrale a orasului. Din diferite motive acest proiect a inceput sa fie realizat abia incepand cu anul 1994.

Biserica ortodoxa a jucat un rol important in mentinerea fiintei romanilor aradeni si s-a implicat activ in realizarea idealului unirii. In anii regimului comunist pozitia ei a fost delicata, ca atare compromisuri regretabile se regasesc alaturi de laudabile acte de curaj.

Biserica romano-catolica si-a inceput activitatea la Arad la sfarsitul secolului XVII, odata cu armata habsburgica au sosit si preoti franciscani (minoriti), care au beneficiat de o biserica in vechea cetate. Preotii minoriti au slujit si in asezarea civila unde au contribuit la ridicarea primei biserici catolice la inceputul secolului XVIII. Aceasta a fost inlocuita cu una mai spatioasa la 1758. Intre 1902 si 1904, pe locul vechii biserici, a fost construita o impunatoare catedrala carte apartine in continuare ordinului minorit.

Parohii romano-catolice mai functioneaza in cartierele Gradiste, Sega, Aradul Nou si Gai.

Biserica greco-catolica s-a instalat in oras in jurul anului 1770 iar din 1776 a beneficiat de primul lacas de cult. Intre 1912 si 1913 a fost zidita o noua biserica, iar in perioada interbelica a fost inceputa constructia alteia in cartierul Sega.

In 1948 regimul comunist a desfiintat biserica greco-catolica, lacasele de cult fiind trecute in proprietatea bisericii ortodoxe. In 1991 parohia greco-catolica Arad a fost reinfiintata.

Biserica reformata este atestata la Arad inca din secolul XVI dar nu detinem date despre lacasurile de cult ale acesteia pana in secolul XIX cand a fost ridicata actuala biserica, terminata in 1852. Parohii reformate mai exista in cartierele Gai si Gradiste.

Biserica evanghelica-lutherana si-a inceput activitatea in Arad in prima jumatate a secolului XIX, iar odata cu cresterea comunitatii si a posibilitatilor ei financiare a fost ridicata “Biserica rosie” (numita astfel datorita placajului exterior cu caramida aparenta), constructie terminata in 1906.

Cultele neoprotestante si-au gasit aderenti si la Arad de la sfarsitul secolului XIX. Prima a fost comunitatea baptista care si-a ridicat o biserica in Micalaca in 1897 (astazi dispune de 17 lacase de cult in oras). La inceputul secolului XX au fost intemeiate comunitatile adventista si penticostala.

Cultul mozaic a devenit o componenta activa a vietii religioase aradene din prima jumatate a secolului XVIII. Comunitatea evreiasca s-a stabilit la marginea estica a “orasului sarbesc” dupa ce granicerii sarbi au emigrat in Rusia. O expresie a prosperitatii la care a ajuns comunitatea este si complexul de cladiri care are in centru sinagoga, inaugurat in 1834. In plan spiritual comunitatea s-a afirmat in cadrul evreiimii mondiale prin activitatea de exceptie a rabinului Chorin Aaron, reformator al cultului mozaic.

Invatamantul aradean s-a dezvoltat la inceput in mediul bisericesc. Prima scoala a fost infiintata de minoriti in 1715. Predarea se facea in limba germana. In urmatorii cinci ani au mai fost infiintate doua scoli ortodoxe si alta catolica, in care se preda in limba maghiara. Scolile au fost sustinute de comunitatile religioase si de autoritatile locale. Primul liceu a fost organizat in 1733 de maici de la Nôtre Dame, iar o scoala cu lima de predare latina a inceput sa functioneze din 1745. Organizarea unui sistem scolar a fost legiferata in vremea Mariei Theresa (1774).

Infiintarea Preparandiei in 1812 a fost de importanta cruciala pentru ridicarea culturala a romanilor. Aici au fost pregatiti invatatori pentru scolile romanesti. 

Legea invatamantului din 1868 acorda confesiunilor, asociatilor publice si statului dreptul de a infiinta scoli. In anul 1873 la Arad functionau, in afara de Preparandie, 4 scoli romanesti (Arad-centru, Micalaca, Parneava, Sega). Scoli cu limba de predare maghiara au fost 11 in anul 1884/1885. Pe langa acestea mai functionau o scoala sarbeasca (din 1792) si una izraelita (din 1832). Autoritatile de la Budapesta au introdus in 1883 obligativitatea studiului limbii maghiare in scolile medii, iar in 1907 i-au acordat acestuia un statut privilegiat.

In perioada interbelica reteaua scolara a fost extinsa. In 1919 si-au inceput activitatea si primele licee romanesti - “Moise Nicoara” si “Elena Ghiba Birta”.

Dupa al doilea razboi mondial autoritatile comuniste au reorganizat sistemul de invatamant dupa modelul sovietic (1948). In contextul acestei reforme la Arad a fost infiintata prima institutie de invatamant superior - Facultatea de medicina veterinara - care a functionat pana in 1956, cand a fost mutata la Timisoara. Abia din 1990 Aradul dispune de un invatamant superior propriu prin in fiintarea universitatilor “Aurel Vlaicu” (de stat) si “Vasile Goldis” (particulara).

In anii regimului comunist reteaua scolara a crescut semnificativ ajungand sa cuprinda 33 de scoli primare si gimnaziale, 22 de licee, 13 scoli profesionale si 6 postliceale. In ciuda politizarii invatamantului scolile aradene si-au castigat un meritat renume pentru temeinica pregatire acordata elevilor.

Miscarea teatrala poate fi urmarita documentar abia din anul 1787 cand trupa germana, condusa de Philip Berndt, si-a inceput stagiunea la Arad. Spectacole vor fi fost date si inainte de aceasta data. Semnificativa in acest sens este pomenirea in 1783 a unei “Theatergasse” (Strada Teatrului) care ducea spre “Arena” lui Sava Thököly.

Viata teatrala a Aradului a inceput in mod efectiv odata cu inaugurarea, in toamna lui 1817, a teatrului construit de Jacob Hirschl. Pe scena acestuia s-au produs numeroase trupe germane, maghiare si romanesti.

Noua cladire a teatrului a fost inaugurata in 1874 si refacuta aproape in intregime dupa incendiul din 1883. Pana in 1945 pe scena teatrului au fost jucate exclusiv piese in limba maghiara.

In 1948 a fost infiintat Teatrul de Stat care-si continua stagiunile pana in zilele noastre.

Viata muzicala aradeana a fost marcata pret de peste un secol de activitatea Conservatorului de muzica, infiintat in 1833, al saselea din Europa, in ordine cronologica. Pana in 1948, cand a fost desfiintata, aceasta institutie a format un numar impresionant de instrumentisti iar prin concertele sustinute a format gustul muzical al aradenilor. Calitatea orchestrei dar si a publicului au determinat mari compozitori si instrumentisti sa concerteze de-alungul timpului la Arad. Dintre acestia retin atentia in mod deosebit: Franz Liszt (1846), Johann Strauss iun. (1847), Pablo Sarasate (1877), Henryk Wieniawski (1877), George Enescu (1922 si anii urmatori), Bela Bartók (1924)

In 1948 a fost infiintata Filarmonica de Stat Arad care isi continua stagiunile pana astazi.

            Literatura aradeana de expresie romaneasca a inceput sa se afirme dupa infiintarea Preparandiei. In 1857 a luat fiinta prima societate de lectura a elevilor, care doi ani mai tarziu a editat almanahul “Muguri” sub redactia lui Mircea V. Stanescu.

In 1862 a fost infiintata “Asociatiunea Nationala din Arad pentru Cultura si Conversarea Poporului Roman”  care in anii urmatori a organizat o serie de conferinte pe teme literare.

In perioada cuprinsa intre anii 1871 si 1918 la Arad au aparut numeroase reviste, care fie au avut specific literar, fie au publicat si literatura. Cele mai importante dintre acestea au fost: “Gura Satului” (prima aparitie in 1871), “Lumina” (1871), “Biserica si Scoala” (1877), “Tribuna Poporului” (1896), “Tribuna” (1904), “Romanul” (1911). In paginile acestora au publicat atat scriitorii aradeni I. Slavici, A. Cotrus, M. Nicoara, Al. Gavra, M.V.Stanescu, A.M. Marienescu, N. Oncu, I. Grozescu, R. Ciorogariu cat si nume importante ale literaturii romane din Transilvania si din Regat, precum V. Alecsandri, Al. Macedonski, Gr. Alexandrescu, G. Cosbuc, I.L.Caragiale, O. Goga, M. Sadoveanu, L. Blaga s.a.

Dintre scriitorii aradeni de expresie maghiara trebuie amintit dramaturgul Csiky Gergely, iar dintre cei germani Adam Müller Guttenbrunn.

Remarcabila a fost activitatea editoriala a “Bibliotecii Semanatorul” care in intervalul 1916 - 1927 a publicat 184 de volume de literatura romaneasca.

In perioada interbelica in Arad au functionat 70 de asociatii culturale dintre care cele mai importante au fost “Asociatiunea Nationala”, care a fuzionat cu ASTRA (1924),  “Concordia” (infiintata in 1910) si “Ateneul Popular” (1931). Presa literara a fost reprezentata de reviste precum “Solidaritatea” (1922), “Tribuna Aradului” (1923), “Vointa Poporului” (1923), “Tribuna Noua” (1924), “Salonul Literar” (1925), “Hotarul” (1933), “Bravo” (1933), “Innoirea” (1937). Dintre scriitorii aradeni care s-au afirmat in aceasta perioada sunt de amintit Al.T. Stamatiad, F. Munteanu, M. Micu, Gh. Achitei, D. Rachici, D. Ureche, R. Muresanu etc.

Dupa 1947 miscarea literara a fost subordonata politicii regimului comunist. In 1949 a fost intemeiata filiala aradeana a Uniunii Scriitorilor din Romania. Cele doua cotidiene, “Flacara Rosie” (1949-1989) si “Vörös Lobogo” (1951-1989), au publicat in suplimentele lor si literatura autentica. Intre 1968 si 1989 au fost editate mai multe culegeri literare la care au participat majoritatea scriitorilor aradeni.

Dintre reprezentantii semnificativi ai literaturii aradene postbelice trebuie amintiti: St. Augustin Doinas, Gh. Schwartz, Fl. Banescu, R. Bucur, V. Dan, V. Gheorghita, D. Sibii, H. Ungureanu, la care se adauga multi altii.

Arta plastica se dezvolta la Arad abia dupa instaurarea stapanirii austriece. Cel mai vechi monument ridicat in oras este statuia Sfantului Nepomuk (1729).

Din a doua jumatate a secolului XVIII Aradul dobandeste o viata artistica proprie. Se remarca familia de pictori Osztermayer si Stefan Tenetchi care a pictat iconostasele celor mai importante biserici ortodoxe din oras si din zona.

In cursul secolului XIX s-au stabilit la Arad o serie de pictori austrieci si maghiari, exponenti ai curentului academist precum J. Geltz, D. Jägermann, Emeric  si Adalbert Vizkeleti, E. Szamossy, P. Böhm. La Arad si-au inceput cariera marii pictori maghiari M. Munkácsy si L. Paál.

In perioada interbelica vechiul academism a fost continuat de pictori precum C. Wolf, I. Stern, C. Kiss si F. Balla. Unii dintre artistii vechii generatii au reusit sa depaseasca faza academismului, este vorba de I. Toader, C. Minisan, Al. Pataki si V. Anyos. In miscarea artistica aradeana apare un suflu nou odata cu stabilirea in oras a sculptorilor R. Ladea, Gh. Groza si M. Olinescu, care a pus bazele grupului “Pro Arte” (1936).

In anii regimului comunist si artistii aradeni au fost pusi in fata dilemei de a se conforma liniei oficiale a “realismului socialist”, pentru a ajunge in gratiile partidului, sau sa urmeze o linie proprie ceea ce putea duce la situatii delicate. Majoritatea au optat pentru a doua cale. Dintre artistii aradeni care s-au impus in aceasta perioada trebuie amintiti N. Chirilovici, S. Frentiu, F. Baranyai, E. Vitroel, Lia si Ioan Cott, I. Tolan, St. Gules, E.S. Muntean, N. Bicfalvi, P. Alaszu, L. Babocsik, O. Colta, L. Josan Kocsis, I. Kett Groza, A. Strasnei Popa, Z. Eisele Sücs, M. Tamas, D. Serban, I. Stroia, L. Cociuba si M. Pacurar.

Presa aradeana si-a inceput existenta odata cu aparitia saptamanalului “Arader Kundschaftsblatt” ,in 1837, urmat, in 1840, de varianta sa maghiara, “Aradi Hirdetö”.

Primul cotidian, “Alföld”, a aparut in 1861 urmat, in 1885, de “Aradi Közlöny”, care a fost editat pana in 1940.

Presa in limba romana s-a nascut in mediul clerical, primul periodic fiind “Speranta” care a fost editat in perioada 1869 - 1872. Cea mai longeviva si apreciata publicatie romaneasca a fost revista “Biserica si Scoala” (1877 - 1948).

Pana la 1918 au aparut 28 titluri de ziare iar in perioada interbelica 108.

In anii regimului comunist la Arad au aparut doua cotidiene, “Flacara Rosie” si “Vörös Lobogo”.

Sportul. Locuri de agrement

Aradul este leaganul fotbalului romanesc. Aici s-a desfasurat in 1899 primul meci oficial. Ulterior au fost infiintate numeroase cluburi sportive care au avut si sectii de fotbal. Cel mai cunoscut dintre acestea este clubul UTA, care din 1946 a beneficiat de un teren propriu, construit pe spezele industriasului F. Neumann, acelasi care a infiintat si echipa de fotbal.

Cluburile sportive aradene au obtinut rezultate remarcabile la disciplinele: tenis de masa, baschet, canotaj, tir si gimnastica.

Cel mai important loc de agrement al aradenilor este strandul “Neptun” amenajat incepand cu anul 1970 pe malul stang al Muresului.






.com Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Schimbul. Cai de comunicatie. Mijloace de transport
Semnul independentei - voievodatul transilvaniei
RELIGIA GRECIEI ANTICE (mil.II i. Hr- sec.I I.Hr.)
Caderea Romanovilor
O premisa esentiala a modernizarii: realizarea independentei de stat a Romaniei (1877-1878)
Organizarea de stat si dreptul in timpul regimului turco-fanariot
Alexandru si cucerirea Orientului
BRANCOVENII in EPOCA lui CONSTANTIN BRANCOVEANU





Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu