Drama moderna - iona - de marin sorescu

DRAMA MODERNA - IONA - de Marin Sorescu

Opinia scriitorului Mihai Sebastian despre necesitatea innoirii teatrului; aceasta „lume inchisa in tipare gata facute”, poate fi ilustrata prin referire la formele teatrului modern, unde nu se mai pastreaza distinctiile dintre speciile traditionale ale dramaturgiei: tragedia, comedia, drama. Eliberarea de aceste forme se manifesta prin mai multe aspecte: alaturarea comicului si a tragicului, preferinta pentru teatrul parabola si a teatrului absurdului, reluarea parodica a unor structuri din dramaturgia anterioara, insertia liricului in text, valorificarea miturilor aparitia personajelor- idee, lipsa conflictului, incalcarea succesiunii temporale a evenimentelor.

Iona de Marin Sorescu, subintitulata „tragedie in patru tablouri”, modifica datele fundamentale ale tragediei. Dramaturgul muta centrul de interes de la personaje cu inalta conditie sociala spre valorile omului obisnuit.

Un prim argument care arata noutatea teatrului lui Marin Sorescu, autor care „sparge cliseele si tiparele”(M. Sebastian), este acela ca piesa nu se mai constituie ca un dialog intre mai multe personaje; dispare notiunea de conflict si intriga. Desi exista aparenta unui dialog, el este in realitate un monolog al personajului, in care acesta isi pune intrebari si tot el isi raspunde. Apare impresia ca de fapt, nu se intampla nimic. Monologul scoate in evidenta esecul comunitatii lui Iona cu lumea si intoarcerea spre sine.

Un al doilea argument priveste structura piesei „tiparul gata facut” nu mai exista impartirea in acte si scene, piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare tablou prexinta un alt context in care se afla personajul: in primul tablou el apare in pragul celor doua lumi (pamantul si marea), in al doilea, Iona se afla in burta unui peste, in al treilea se afla in burta celui de-al doilea peste, iar in ultimul tablou il gasim pe un fel de plaja la gura unei grote dar tot in interiorul unui peste.

Al treilea argument se refera la reperele spatiale si temporale. Spatiul si timpul sunt mai degraba simbolice. In primul tablou se presupune ca este momentul de inceput al zilei. Tablourile urmatoare prezinta personajul in semi-obscuritate pentru ca spatiul este cel din interiorul unui peste urias(chitul).

Al patrulea argument are in vedere noul tip de teatru pe care il ilustreaza piesa Iona. Povestea simpla a personajului este investita cu semnificatii general umane, facandu-se reflectii asupra unor aspecte fundamentale. Cautarea identitatii de sine, nasterea, moartea, solitudinea individului. Din acest punct de vedere creatia lui Sorescu se apropie de teatrul-parabola( latinescul „parabola”- comparatie). Iona nu mai este personajul biblic, nu mai este proorocul ci devine omul care nu-si poate reaminti trecutul dar nu-si cunoaste nici viitorul.

Scriitorul de factura intelectuala, Marin Sorescu a optat pentru un teatru de idei, piesele reprezentand fie monologuri dramatice, fie dialoguri parabolice, inspirate din teatrul modern, existentialist si absurd.

Dramaturgul da o alta interpretare relatiei dintre om si conditia sa existentiala, in piesele Iona,Paraclisierul si Matca, acestea formand trilogia cu titlu metaforic Setea muntelui de sare.

Iona reia o fabula biblica, din care Marin Sorescu a eliminat conotatiile religioase. In Biblie pescarul Iona fusese pedepsit pentru infidelitatile sale in raport cu poruncile divine si inchis patru zile in burta unui peste, ulterior fiind eliberat dupa ce sa pocait. Personajul sorescian doreste sa pescuiasca si sa sacrifice o vietate acvatica pentru a-si demonstra indemanarea la pescuit. Deoarece pestele nu se lasa prins, el isi aduce acasa un acvariu cu pesti domestici creandu-si iluzia abilitatii practice. Virtualul calau se va transforma intr-o victima si va fi inghitit de un peste enorm, in pantecele caruia mediteaza la posibile solutii de a se elibera. Personajul nu este cuprins de panica si se comporta intr-o imprejurare extraordinara ca si cum s-ar afla intr-o situatie normala. Prizonierul face reflectii despre progres, soarta, psihologia generatiilor si chiar urzeste un plan de viitor. Marin Sorescu trateaza absurdul existential intr-o maniera realista si grava.

Iona considera ca a avut ghinion nu dispera, isi pastreaza umorul. Imaginea concreta a pantecului uriasului peste in care este inchis Iona are alta semnificatie decat una comica sau absurda. De la nastere pana la moarte, omul traieste succesiv in orizonturi inchise, fiind adesea inconstient de prizonierul lui perpetuu. El spinteca burta pestelui cu un cutit si constata ca gestul fusese inutil deoarece agresorul sau a fost inghitit de o alta vietate marina. Va taia si abdomenul celui de-al doilea peste dar si acesta fusese inghitit de un altul. Asadar, Iona trece dintr-un spatiu inchis in altul si eliberarea lui ramane mereu iluzorie.. Sugestia parabolei dramatice ar fi urmatoarea: omul este prizonierul conditiei sale, existenta umana nu se deschide spre nimic ci, dimpotriva se inchide intr-o alta, precum un cerc mai mic intr-unul mai mare sau o capcana intr-un sir neintrerupt de capcane. Viata ar fi o succesiune de lumi inchise, strabatute de omul manat de vointa lui de libertate. In cele din urma, constient ca nu atinge limanul captivitatii sale niciodata ca viata este un spatiu sufocant. Iona se sinucide spintecandu-si propriul abdomen, exclamand: „Problema este daca mai reusesti sa iesi din ceva odata ce te-ai nascut. Doamne cati pesti unul in altul!.. Traim si noi cum putem”. Prozatorul afirma: „Iona sunt eu….Cel ce traieste in Tara de Foc este tot Iona omenirea intreaga este Iona………,Iona este omul in conditia lui umana, in fata vietii si in fata mortii”.

Dramaturgul ofera cateva explicatii simbolice. Captivitatea individului in burta chitului i sa parut ca o posibila calatorie intr-un cosmos inchis, ori ca singuratatea fatului care se dezvolta in uter. Intrebat ce semnificatie acorda gestului al eroului, daca este un semn de disperare, de revolta, de incheiere dramatica a unui destin fara iesire, de amaraciune, de mila fata de fragilitatea omului Marin Sorescu recunoaste ca solutiile preconizate sunt posibile: „Stiu numai ca am vrut sa scriu ceva despre un om simplu, nepomenit de simplu”.

Asadar, cu amaraciune lucida, Marin Sorescu constata ca dintr-un om nu ramane nimic, nici macar ecoul fiintei lui, nici un semn al individualitatii, din om nu ramane decat constiinta destinului sau tragic. Este ceea ce ii da totusi maretie.

In concluzie, piesa aduce o innoire radicala in teatrul romanesc: lipsa concretului istoric,situarea in atemporal deschiderea spre arhetipal si general – uman, „denaturarea” mitului biblic despre proorocul Iona si reformularea sa cu trimitere spre contemporaneitate. Sunt trasaturi ale teatrului modern care sustin ideea lui Mihai Sebastian: „Nu e rau ca, din cand in cand, sa patrunda in aceasta lume inchisa un om care sa poata arunca o privire noua asupra altor lucruri vechi”.

IONA – M. Sorescu

forme ale dramaturgiei in teatrul modern –

1. Dramaturgia postbelica – se caracterizeaza prin eliberarea de formele traditionale care se manifesta prin incalcarea conventiilor genului si ale speciilor, dintre care se evidentiaza gasirea unor modalitati de expresie noi, ca: teatrul parabolic, parodic, teatrul absurdului, prin valorificarea miturilor sau prin reluarea lor in registru parodic, prin insertia liricului in text, crearea categoriei tragi-comicului.
2. Iona – preliminarii – 1968, rev. Luceafarul, apoi inclusa in trilogia cu titlu simbolic Setea muntelui de sare( setea de absolut a omului superior) , alaturi de Paracliserul si Matca.

cele 3 dramesunt paraboloe pe tema destinului uman, parafrazand 3 mituri fundamentale : mitul profetului Iona, mitul Mesterului Manole (Paracliserul), mitul potopului (Matca)

Iona este subintitulata « tragedie in 4 tablouri », este o parabola dramatica, alcatuita sub forma unui monolog.

3. Geneza – mitul biblic al profetsului Iona. Subiectul acestei fabule se intalneste numai ca pretext, pt ca personajul un savarsise niciun pacat, se afla de la inceput in “gura pestelui” si un are posibilitatea eliberarii.
4. Tema – singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui.
5. Structura – 4 tablouri: I +IV – spatiu deschis, II +III – spatiu inchis.

piesa este un monolog care accentueaza ideea de singuratate: “am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur”

I tablou – in gura pestelui incercand sa prinda pestele cel mare, visul oricarui pescar

II+III – experienta captivitatii in burtile pestilor, din care incearca sa se elibereze.

IV – pe o plaja, dar un si eliberat pt ca orizontul insusi e constituit din burti de peste.

6. Spatiul si timpul – pentru teatrul parabolic, ele au alta consistenta, decat  in cel traditional, sunt mai mult niste categorii simbolice.

2 spatii simbolice: marea (metafora a lumii, a existentei) si interiorul burtilor de peste – statutul captivitatii.

Timpul este si el eimsbolic, un vag temporal, un timp al cautarii de sine si al explorarii existentei.

7. Semnificatii:

Iona = omul ce aspira spre libertate, ideal simbolizat de marea care-l fascineaza.

Apar 2 elemente antitetice: infinitul marii si cadrul ingust, limitat al acvariului.

Iona e un pers. ft singur, care vrea sa comunice cu ceilalti, de aceea e necesar un proces initiatic.

Prmul pas pe calea cunoasterii e marcat de conceptul “nosce te ipsum”.

Trecand proba cunoasterii propriului e, ajunge, asemeni eroilor din basme, la cele 3 trepte de initiere.

Ajuns captiv in interiorul pestelui I, traieste o stare de iluminare, devine constient de propria sa conditie, se descopera pe sine, prin logos eroul monologand la nesfarsit pe tema vietii si a mortii.

Cei 2 pescari figuranti =semn al incomunicabilitatii omanilor, mereu singuri cu ei insisi, ducandu-si povara existentei.

Dupa traversarea treptelor ajunge din nou pe uscat, are o barba lunga si ascutita, semn al unei schimbari. Vrea doar sa pescuiasca soarele, simbol al absolutului, al cunoasterii supreme.

Are impresia unui sir nesfarsit de burti, semn al faptului ca individul e condamnat sa fie un etern prizonier, caci eliberarea dintr-un cerc al existentei echivaleaza cu inchiderea in altul.

Viata e un labirint presarat cu capcane. Un se poate iesi decat murind si renascand, fiecare nastere e o noua sansa de a fi noi insine.

Apare motivul dedublarii: Iona simte ca il el exista un Iona initiat si unul neofit. Cel initiat va porni mai departe spre marea taina a mortii si-l va lua cu sine si pe celalalt, de aceea pare pron. “noi”.

Descoperindu-se, Iona a tins un grad inalt al cunoasterii, un insa totul, pt ca asta ar insemna si patrunderea in moarte.

Gestul final un e pledoarie pt sinucidere, nici lasitate, ci relevarea faptului ca eroul a ajuns la un inalt grad de constiinta si libertate, astfel incat poate sa dispun cum vrea de tot ce e legat de fiinta sa.

E un gest de suprema libertate. Intrand in moarte, are posibilitatea de a atinge absolutul in cunoastere.

Prin moarte, omul are sansa de a patrunde intr-un univers pe care un l-a autut cunoaste ca muritor.

8. Caracterizarea personajului:

mijlaocele de caracterizare sunt specofoce personajului dramatic: limbajul,  gesturile, actiunile simbolice, indicatiile scenice, dar modul de expunere este exclusiv monologul.

Conflictul dramei este inedit, de natura dubla, caci Iona se afla in conflict cu existenta si cu sine.

Statutul personajului este atipic, el reprezinta alegoric singuratatea conditiei umane.

El este umanitatea in ce are ea fundamental si definitoriu.

Trasatura lui fundamentala este revolta, eterna neimpacare cu ordinea lumii si cu sine.

In final, personajul eponim se transforma in pescarul pescuit, victima a propriului ideal.

9. Concluzii