Rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu

Doctrina estetica promovata de Dacia literara.

“Dacia literara”, aparuta la 30 ianuarie 1840, redactor M. Kogalniceanu- in perioada pasoptista - 1830-1860. Reprezentanti: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire), C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru Lapusneanul). Introductia la «Dacia literara» este articolul-program al pasoptistilor. Acesta contine urmatoarele puncte:

1. Dorinta de a se edita o revista, care sa contina productii literare de pe intreg teritoriul Daciei (revistele de pana atunci aveau o culoare locala si erau influentate politic).

2. Dorinta de a unifica limba romana literara.

3. Nevoia de a avea o literatura originala si unitara pentru toti romanii.

4. Se pun bazele unei critici obiective (“vom critica opera si nu persoana” – Kogalniceanu).

5. Se combat traducerile si imitatiile: ”traducerile nu fac o literatura”; “imitatia ucide in noi duhul national” – Kogalniceanu

6.   Se propun teme originale pentru literatura:

a) istoria nationala;

b) folclorul si traditiile;

c) natura, frumusetile patriei.

Rolul Junimii si al lui Titu Maiorescu.

Junimea – junimismul - Este o miscare literara si culturala de la sfarsitul secolului al XIX-lea initiata de cativa tineri, care venisera de la studii din strainatate: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .

A fost infiintata in 1863. A avut revista proprie, aparuta la 1 martie 1867 – “Convorbiri literare”.

Junimistii au avut preocupari in trei domenii:

- cultura – prin prelectiuni populare organizate de acestia, pentru educarea maselor;

- domeniul limbii –T. Maiorescu propune sa se scrie in limba romana cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica – se pronunta asa cum se scrie;T. Maiorescu s-a pronuntat in ceea ce priveste neologismele intr-un articol din 1881 – Neologismele; el arata ca acolo unde in limba romana exista pe langa cuvantul slavon un cuvant de origine latina trebuie indepartat cel de origine slavona si pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvantare si nu blagoslovenie; bunavestire si nu blagovestenie; Acolo unde lipseste din limba un cuvant si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom imprumuta din limbile neolatine, in special din franceza si italiana.

- domeniul literaturii – cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872

Directia noua in poezia si proza romaneasca; in acest studiu, prezinta situatia poeziei si a prozei romanesti de pana la el, in acelasi timp sesizand aparitia unui “om al timpului modern“, Mihai Eminescu. Il numeste pe Vasile Alecsandri «cap al poeziei noastre in generatia trecuta», afirmand despre «pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii romane».

A sustinut tinerele talente, Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici,combatand mediocritatea.

Titu Maiorescu a impus o directie noua in literatura romana. Desi nu a facut analiza pe text, a sintetizat in anumite afirmatii valoarea si importanta celor mai buni scriitori ai vremii- MARII CLASICI AI LITERATURII ROMANE:

- in poezie – Mihai Eminescu

- in proza – Ioan Slavici – promotorul realismului rural

- Ion Creanga – geniu “poporal”

- In dramaturgie – I.L. Caragiale

Rolul lui Titu Maiorescu.

Contributiile estetice si critice ale lui Titu Maiorescu incep cu studiul: „O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867”, studiul insotit de o antologie de poezie, urmarind intarirea

conceptului de poezie si de valoare. Studiul este format din doua parti: “Conditiunea materiala” a poeziei si „Conditiunea ideala” face mai intai dinstinctia intre poezia ca arta, menita sa exprime frumosul si stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind conditiunea materiala a poeziei. Criticul atrage atentia ca sentimentele umane exprimate sunt eterne si universale: viata, moartea, bucuria, tristetea, nou putand fi decat capacitatea poetului, as scriitorului de a folosi limba si imaginile artistice.

In „Conditiunea ideala”, Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca acesta este „totdeauna un simtamant sau o pasiune niciodata o cugetare exclusiv intelectuala”. Deci iubirea, ura, tristetea, disperarea, mania constituie obiectul poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate imaginativa si emotionala.

In studiul „In contra directiei de azi in cultura romana” (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza teoria formelor fara fond, opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor civilizatiei occidentale care nu pot duce la progres. In perioada interbelica, E. Lovinescu va accepta teoria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii romane fiind alta decat cea pe care a reprezentat-o Titu Maiorescu.

In studiul „Directia noua in poezia si proza romana” (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a valorilor incurajatoare. Astfel dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care publicase in “Convorbiri Literare” numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta privind intelegerea artei antice.