Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » afaceri » economie
Istoria economiei romanesti moderne

Istoria economiei romanesti moderne



ISTORIA ECONOMIEI ROMANESTI MODERNE

1. Tendinte de modernizare a economiei romanesti in epoca regulamentara

La inceputul secolului al XIX-lea, economia romaneasca continua sa fie, de mai multe secole, orientata catre Constantinopol, iar monopolul otoman se manifesta prin dreptul de preemtiune al comerciantilor otomani asupra produselor romanesti. Preturile produselor romanesti solicitate in Imperiul Otoman - cereale, in principal grau si ovaz, vite mari, oi, pastrama, unt, miere, ceara, sare si cherestea - nu se negociau, ci erau impuse de catre negustorii de pe malurile Bosforului. Comertul cu alte tari (Rusia, Prusia, Polonia), precum si cu unele orase italiene avea un caracter sporadic si partizi de marfuri considerabil diminuate, iar cu Transilvania, atat Tara Romaneasca, cat si Moldova practicau, alaturi de schimburile oficiale, un intens comert de contrabanda, cu acceptul tacit al domniei.


Monopolul otoman asupra comertului exterior al Tarii Romanesti si Moldovei a constituit o cauza esentiala


a slabei acumulari de capital, precum si a unor schimbari insemnate in productia agricola, cum au fost: scaderea interesului marilor mosii boieresti de a extinde suprafetele cultivate si a spori randamentul culturilor, datorita profitabilitatii scazute; extinderea culturilor de porumb in detrimentul celor de grau, intrucat porumbul nu era solicitat de Poarta Otomana; extinderea, din acelasi motiv, intr-o masura mai mare, a cresterii porcilor in defavoarea cresterii bovinelor, ovinelor - toate acestea evidentiind statutul de economie periferica al economiei Principatelor.

in comparatie cu centrul si apusul continentului, unde trecerea la capitalism si inchegarea statelor nationale s-au putut realiza mult mai devreme si mai rapid, in spatiul romanesc acest proces a intarziat si s-a desfasurat intr-un ritm lent, cunoscand o serie de particularitati fata de modelul european clasic.

inceputul epocii moderne este marcat in Principate de Revolutia lui Tudor Vladimirescu, care, desi nu a fost victorioasa, a avut consecinte importante prin afirmarea vointei unor categorii sociale mijlocii de a modifica structurile interne.

Tratatul de pace de la Adrianopol, incheiat in 1829 dupa razboiul ruso-turc declansat in anul precedent, prevedea ca in Principate, ocupate de armata tarista, administratia condusa de generalul Kiseleff sa realizeze, potrivit dorintei formulate de boierimea tarii, regulamente administrative care in viitor sa serveasca drept baze pentru oranduirea interna a celor doua provincii, in baza acestei


hotarari, in 1831, vor fi elaborate de catre comisii de mari boieri Regulamentele Organice.

Tratatul mai prevedea, in domeniul comercial, suprimarea monopolului turcesc si reintegrarea raialelor-porturi de la Dunare (Turnu, Giurgiu si Braila) in granitele Tarii Romanesti, aceasta emancipandu-se de sub tutela otomana. Se prevedea totodata scutirea pe o perioada de doi ani a Principatelor de la plata impozitelor. Prin aceste masuri, Tratatul din 1829 reprezinta in economia romaneasca o linie de demarcatie intre epoca feudala si epoca moderna.

Regulamentele Organice, intrate in vigoare in iulie 1831 in Tara Romaneasca si ianuarie 1832 in Moldova, reprezinta primele acte constitutionale moderne din Principate. Elaborate de comisii restranse de mari boieri, coordonate de autoritatile ruse de ocupatie, Regulamentele, aprobate de Rusia si Turcia exprimau dominatia marii boierimi conservatoare in societatea romaneasca. Acestea au statuat separarea puterilor in stat, puterea executiva fiind incredintata domnului, asistat de un guvern cu sase departamente (interne, externe, justitie, finante, culte si armata), iar puterea legislativa apartinea formal Adunarii Obstesti, in sarcina careia se afla votarea bugetului.

in domeniul financiar, prin crearea Departamentului finantelor, instituirea bugetului si separarea veniturilor domnului de cele ale tarii se puneau bazele unui sistem modern. Prin Regulamentele Organice, o serie de impozite indirecte, precum si rechizitiile traditionale au fost


inlocuite cu un impozit unic, numit capitatie - in valoare de 30 lei, platit de fiecare cap de familie. Se adaugau capitatia unei categorii speciale, mazilii, in suma de 50 lei, precum si patenta platita de negustori si meseriasi. Veniturile statului se completau prin cote varsate bugetului de administratia vamilor si cea a ocnelor de sare, ca si de manastiri. Principala deficienta a sistemului fiscal o constituia mentinerea privilegiilor pentru boierime si cler, ceea ce facea ca sursele de venit cele mai importante sa nu fie impozitate. Pe de ala parte, erau incurajate si activitatile din domeniile industrial si comercial si erau reglementate relatiile agrare.

Articolele care reglementau noul regim agrar au fost cele mai contestate, pentru ca favorizau boierimea. Ele imparteau marea proprietate in doua: 1/3 rezerva boiereasca si 2/3 taranilor clacasi in calitate de chiriasi. Taranului ii erau ingradite posibilitatea de a creste vite, precum si libertatea de stramutare, in pofida caracterului lor conservator, Regulamentele au favorizat procesul de modernizare economica pe baze capitaliste in Principatele Romane.

Comertul interior. Desfiintarea vamilor interne incurajeaza circulatia libera a marfurilor micilor producatori, meseriasi, precum si aparitia unei clase a acestora, in epoca regulamentara, sporirea pravaliilor, a targurilor, balciurilor, iarmaroacelor stimuleaza intreaga viata economica si sociala. Cresterile cantitative ale comertului interior sunt insotite de marirea numarului negustorilor si meseriasilor, al „micilor intreprinzatori' cu


angajati, al populatiei din orase si targuri, in aceasta perioada, apar in Tara Romaneasca orase ca Alexandria (1834), Turnu-Severin (1836), Turnu Magurele (1836).

Comertul interior se desfasura la orase prin pravalii, zile de targ, iarmaroace si comercianti ambulanti, iar la sate prin targuri, iarmaroace ori, datorita monopolurilor boieresti (mai ales asupra bauturilor, a abatoarelor etc. pe mosie), de catre boieri sau arendasi, comercianti ambulanti. Regulamentele Organice recunosteau monopolul mosierului asupra vanzarii pe mosia sa a bauturilor, ca si monopolul asupra casapiilor, mungeriilor si dughenelor.

incepand cu anul 1835, in Bucuresti, la Scoala Domneasca de la Sfantul Sava se deschide un curs de drept comercial „de uscat', iar ulterior, domnitorul Barbu Stirbei transforma catedra de drept de la scoala mentionata in „Scoala de legi', incep sa fie initiate primele centre cu activitate comerciala, cursuri de „stiintele comertului'.

Diversificarea activitatilor comerciale determina autoritatile sa faca eforturi pentru imbunatatirea drumurilor, inainte de 1850, drumuri pietruite sunt consemnate in Tara Romaneasca, pe traseele Bucuresti-Focsani, Bucuresti-Braila, Bucuresti-Brasov, iar in Moldova pe traseele Galati-Barlad-Iasi si Focsani-Bacau-Falticeni, cu ramificatie catre Iasi. in ansamblu insa, reteaua drumurilor, a cailor de comunicatie a ramas, pana la mijlocul secolului al XDT-lea, extrem de deficitara, influentand in sens negativ activitatea de comert, datorita


vitezei de deplasare reduse a mijloacelor de transport si costurilor extrem de ridicate.

Comertul exterior se dezvolta puternic in primii ani dupa 1829, beneficiind de eliminarea monopolului otoman, de scutirea de impozite catre Poarta. Relansarea comertului romanesc are loc intr-un context international favorabil, caracterizat prin interesul marilor puteri pentru zona Marii Negre si a gurilor Dunarii. „Capitalismul apusean-in primul rand cel englez - si-a croit drum dupa 1829 in Tara Romaneasca si Moldova si le-a scos lent, cu multe dificultati si nu pe de-a-ntregrul, din inapoierea la care le condamnase dominatia otomana', sublinia Stefan Zeletin.

O intinsa dezvoltare cunoaste, dupa 1829, comertul cu Transilvania, care exporta in Tara Romaneasca si Moldova, cu predilectie, produse din fier si textile si importa de aici cereale si vite.

Volumul comertului Tarii Romanesti si Moldovei este de 39,1 milioane de lei in 1832, de 75,4 in 1850 si de 178 in 1860, marcand o crestere de peste 4 ori in mai putin de trei decenii. Volumul total al marfurilor importate de Principate din Anglia, Franta si Germania il depaseste in 1850 pe cel al marfurilor importate din Austria si Turcia.

in anul 1831, valoric, comertul exterior al Tarii Romanesti se ridica la 14 milioane lei pentru ca in 1855 sa ajunga la 283 milioane lei. in anii 1836 si 1837, marile porturi de la Dunarea maritima, Braila si Galati, obtin statutul de porto-franco, iar Tarile Romane capata dreptul de a avea pavilion propriu, masuri care contribuie la


integrarea comertului romanesc in circuitul international. Intensificarea activitatii comerciale in porturile dunarene, in intervalul 1830-1848, consolideaza pozitiile economice ale negustorilor romani si dezvolta creditul comercial.

Fiscalitatea ridicata nemultumea insa pe negustorii pamanteni, care au cerut, in programele revolutiei din 1848 reducerea impozitelor, infiintarea unei banci de scont, pentru ca aceasta este „sufletul comertului', si intensificarea activitatii comerciale prin portul Galati. O cauza a dificultatilor de ordin financiar o reprezenta lipsa unei monede proprii, ceea ce facea sa fie utilizate moneda austriaca, ducatul imperial de aur, iar leul sa fie numai o moneda de calculatie (in raportul un ducat = 31 lei). Datorita cheltuielilor ridicate impuse de modernizare, ducatul a crescut ca valoare, ajungand in 1848 sa fie cotat la 48 lei, tendinta ce s-a mentinut si in perioada urmatoare. Refuzul autoritatilor otomane de a accepta o moneda proprie in Principate a constituit una din cauzele principale ale dificultatilor financiare, care au persistat pe toata perioada domniilor regulamentare.

2. Economia in perioada domniei lui Alexandru loan Cuza

Noile conditii de dupa 1856 impuneau in domeniul economic masuri care sa asigure o dezvoltare economica in masura sa integreze, in timp, noua entitate statala in economia moderna europeana. Daca Tratatul de la Adrianopol contribuise „la statornicirea unor intinse relatii


comerciale intre Principate si burghezia apuseana', in urma razboiului Crimeii „intraseram de-a binelea in sfera de interese a capitalismului apusean', considera Stefan Zeletin.

Crearea statului roman modern, condus de Alexandru loan Cuza - obiectiv politic al natiunii romane inca din perioada premergatoare revolutiei de la 1848 - trebuia obligatoriu completata cu reforme care sa-i asigure viabilitatea intr-o zona geopolitica extrem de sensibila a Europei.

Primul document oficial care anunta ideologia sociala si politica economica a noii domnii este Mesajul din 6 decembrie 1859 al lui Alexandru loan Cuza adresat Adunarii Deputatilor a Tarii Romanesti si citit in fata deputatilor de catre Ion Ghica, presedintele Consiliului de Ministri la acea data. in mesaj este formulat un vast program economic pentru a carui infaptuire au intreprins o gama larga de masuri toate guvernele care s-au aflat la conducerea tarii atat in anii de domnie a lui Cuza, cat si ulterior, pana la razboiul de independenta, in continutul si orientarea sa, Mesajul constituie sinteza unui intreg curent de opinii, cu inclinatii nedisimulate spre progres social si economic. El contine obiectivele economice ale operei de guvernare prin prisma a doua directii fundamentale: independenta economica a Romaniei si dezvoltarea fortelor productive ale acesteia. Din considerente de oportunitate politica interna, Mesajul evita enuntarea unei solutii concrete in problema agrara si omite, din ratiuni ce tin de strategia externa a imprejurarilor de atunci,


problema averilor manastirilor inchinate si problema emisiunii monetare.

Din 24 ianuarie/5 februarie 1862, cand se deschid la Bucuresti lucrarile primului Parlament al Romaniei, incepe vasta si dificila opera de unificare legislativa, constitutionala si economica a tarii, de institutionalizare a cadrului care sa permita edificarea organismului modern al economiei nationale, in legatura cu aceasta, in tara noastra, dar si in alte tari, se constata unele particularitati fata de tarile occidentale ale continentului european in care mecanismele specifice economiei moderne, de piata erau statornicite de mult timp. in tarile Europei de vest, institutionalizarea moderna este corolarul aparitiei, dezvoltarii si consolidarii productiei capitaliste, in Romania, ca si in alte tari din Estul continentului european, institutionalizarea respectiva s-a realizat nu ca o confirmare a unor stari de fapt, ci ca o actiune de statuare a unui cadru institutional necesar pentru afirmarea tendintelor obiective de progres general, ea reprezentand forma care sa permita o dezvoltare mai ampla a mecanismelor specifice economiei moderne, de piata, a fortelor productive ale tarii.

Constituirea statului national modern inainte de inlaturarea structurilor feudale in mediul rural impunea statului pozitia de putere centrala de decizie in asigurarea evolutiei spre capitalism a fortelor productive nationale.

Fara a minimaliza celelalte domenii si aspecte ale vastei opere de restructurare intreprinse in perioada 1859-1877, consideram ca esential, prin importanta, anvergura,


rol si urmari pentru intreaga viata economico-sociala a tarii, programul agrar. Acest program avea trei componente: secularizarea averilor manastiresti, legea rurala si legea invatamantului.

Secularizarea averilor manastiresti. Pana in 1859, reglementarea chestiunii manastirilor inchinate nu a fost posibila datorita sprijinului pe care Rusia si Imperiul Otoman il acordau Patriarhiei de la Constantinopol. in aceste conditii, egumenii greci nu-si mai respecta obligatiile financiare catre autoritati, incat la inceputul domniei lui A.I. Cuza manastirile inchinate datorau statului aproximativ 21 milioane de lei (1,5 milioane lei cele din Moldova si 19,5 milioane lei cele din Tara Romaneasca), pentru ca in august 1863 datoria lor sa creasca la circa 29 milioane lei.

Guvernul roman, din dorinta de a solutiona pe cale amiabila aceasta problema cu implicatii internationale, incearca in vara anului 1863 sa rascumpere proprietatile manastirilor inchinate. Ierarhii greci refuza oferta, sperand sa obtina sprijinul marilor puteri, ameninta cu internationalizarea conflictului, situatie pe care guvernul de la Bucuresti dorea sa o evite.

in noiembrie 1863, in disputa ce opunea autoritatile romanesti celor ecleziastice intervine guvernul francez, care se pronunta in favoarea autoritatilor romanesti, in aceste conditii, Cuza intelege ca poate declansa actiunea de secularizare fara riscuri majore din partea marilor puteri si, in principal, a Portii si Rusiei. Principele il va instiinta pe Aii Pasa, ministrul de externe otoman, la


inceputul lunii decembrie 1863, ca problema manastirilor inchinate trebuie sa-si gaseasca rapid rezolvarea.

Guvernul roman, prin Dimitrie Bolintineanu, ministru al cultelor si instructiunii publice, prezinta Parlamentului proiectul de lege privind secularizarea tuturor averilor manastiresti din tara, a averilor manastirilor inchinate si neinchinate, proiect care este adoptat cu insufletire cvasiunanima: 93 voturi pentru si 3 voturi contra. Astfel, la 17/29 decembrie 1863, Parlamentul adopta Legea secularizarii averilor manastiresti. Prin aceasta lege, pe principiul faptului implinit, intra in patrimoniul statului si sub incidenta legilor lui si a controlului autoritatilor romanesti o suprafata echivalenta cu 25,26% din suprafata agricola a tarii. Articolul l din lege stipuleaza ca „toate averile manastiresti din Romania sunt si raman averi ale statului', iar articolul 2 arata ca „veniturile acestor averi se inscriu intre veniturile ordinare ale bugetului statului'. Legea prevede, in articolul 3, sa se acorde manastirilor inchinate, sub forma de ajutor, suma de 82 milioane de lei, din care urma sa se scada datoriile acestora catre statul roman. Calugarii greci urmau sa returneze toate documentele, cartile, vasele sacre de cult etc., conform cu inventarele din Arhivele Statului. Pamanturile care apartinusera manastirilor inchinate si neinchinate urmau sa fie folosite de autoritatile romanesti fie pentru improprietarirea clacasilor, ca urmare a aplicarii Legii rurale din 14/26 august 1864, fie sa se adauge domeniilor statului.




Secularizarea a fost o actiune politica in care atat domnitorul Cuza, cat si primul ministru Kogalniceanu si-au dovedit abilitatile diplomatice si politice. Obtinand sprijinul Frantei si prevenindu-1 pe ministrul de externe otoman despre actiunea de secularizare, domnitorul a facut posibil, fara complicatii externe, un act de politica interna, care prin urmarile sale a insemnat o prima amendare de catre romani a hotararilor Conferintei de la Paris din 1858.

Secularizarea s-a bucurat de o larga adeziune si in Parlamentul Romaniei, deoarece a creat speranta iluzorie ca va fi o masura prin care statul va conserva marea proprietate in momentul apropriatei restructurari a proprietatii funciare, in acelasi timp, secularizarea a ameliorat temporar raporturile tensionate dintre executiv si legislativ, dandu-i lui Mihail Kogalniceanu ragazul necesar finalizarii masurilor ce aveau sa stea la baza Legii rurale. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotarat sa refuze oferta facuta de statul roman, in speranta solutionarii problemei prin medierea Puterilor garante, insa, cativa ani mai tarziu, in timpul domniei lui Carol I, Parlamentul va declara definitiv inchisa problema manastirilor inchinate.

Legea rurala, improprietarirea clacasilor a intrat in atentia forului legislativ in primele luni ale anului 1862, cand s-au conturat doua pozitii opuse in legatura cu modul in care ea trebuia rezolvata. Prima, exprimand pozitia conservatorilor majoritari in Parlament, sustinuta si de seful guvernului, Barbu Catargiu, propunea impropri­etarirea clacasilor cu lotul de casa si gradina detinut de


taran in vatra satului si trei pogoane din pamantul comunal. Pozitia liberala, expusa de Mihail Kogalniceanu, considera ca taranul clacas trebuia improprietarit cu lotul pe care il avea in folosinta, afectand astfel proprietatea boiereasca, considerata inviolabila de conservatori.

in 1864, Mihail Kogalniceanu, in calitate de prim-ministru, pune in discutia Parlamentului un nou proiect de lege rurala, mai favorabil taranilor, pe care insa acesta refuza sa-1 voteze, deoarece il sustinea pe cel conservator, pe care domnul refuza sa-1 sanctioneze. Liberalii radicali au propus, la randul lor, un proiect de lege apropiat de cel al guvernului, complicand si mai mult situatia. Criza constitutionala declansata in raporturile dintre executiv si legislativ a fost rezolvata de Cuza prin dizolvarea Parlamentului, eveniment cunoscut in literatura istorica sub denumirea de „lovitura de stat de la 2 mai'.

La data de 14/26 august 1864, dupa ce fusese discutata si revizuita de Consiliul de stat, in doua sedinte prezidate de domnitor, este promulgata, prin decret domnesc, Legea rurala, care desfiinta toate obligatiile feudale ale clacasilor fata de boieri. Taranimea clacasa, eliberata de servitutile feudale, devenea libera din punct de vedere juridic. Fostii clacasi trebuia sa plateasca despagubiri boierilor timp de 15 ani, in raport cu starea lor sociala: taranii fruntasi 133 lei; taranii mijlocasi 100 lei si 24 parale; taranii palmasi 71 lei si 20 parale. Suma totala pentru despagubirea marilor proprietari s-a ridicat la circa 200 milioane lei, din care statul suporta 1/3.


in total, pe temeiul Legii rurale din 1864, au fost improprietarite 511.896 de familii cu o suprafata de 2.038.640,26 ha, revenind in medie 3,98 ha la o familie. Pentru a proteja mica proprietate taraneasca, legiuitorul a decis ca loturile dobandite in temeiul legii din august 1864 nu puteau fi instrainate sau ipotecate timp de 30 ani. Legea desfiinta monopolurile de tip feudal, prevazand improprietarirea ulterioara, din pamantul satului, si a altor categorii rurale.

Legea rurala a transformat proprietatea boiereasca de tip feudal in proprietate deplina de tip modern si a statuat proprietatea taraneasca libera, stimuland dezvoltarea capitalismului in agricultura. Prin legea rurala s-a largit piata interna, taranul improprietarit fiind pus in contact direct cu piata, si s-a eliberat o anumita forta de munca din agricultura, care s-a orientat catre alte sectoare economice.

Concentrandu-si atentia asupra problemei agrare si confruntat cu mari probleme financiare, Alexandru loan Cuza nu a avut mijloace pentru a promova o politica activa in directia industrializarii . Industria mecanizata, dupa 1859, se afla la inceputul procesului de dezvoltare, majoritatea intreprinderilor se aflau la nivelul de atelier, realitate evidentiata si de Recensamantul stabilimentelor industriale din anii 1862-1863, efectuat de Oficiul statistic pentru Principatele Unite condus de Dionisie Pop-Martian.

Probleme monetare si financiare. Alexandru loan Cuza mostenise o situatie financiara dificila, consecinta a anilor de razboi si de ocupatie straina. Pentru a o rezolva


era necesara o politica monetara adevarata, pe care seful statului a urmarit sa o realizeze prin impunerea romanatului, moneda metalica cu o greutate de 5 grame de argint, similara francului francez. Masura viza eliminarea numeroaselor monede straine de aur, argint si arama, care incomodau schimbul intern si extern si necesitau numeroase calcule si transformari datorita paritatii lor diferite. Aceste monede erau supuse unor permanente fluctuatii, ce determinau disparitia de pe piata a monedelor de aur, care se tezaurizau, concomitent cu deprecierea monedelor de valoare mai scazuta, avand un impact negativ asupra acumularii de capital.

in Principate, piata capitalurilor era incipienta, acestea imbracand forma capitalului camataresc, aflat in posesia unor bancheri zarafi, negustori, arendasi, clerici si mari proprietari. Gheorghe Zane estima capitalul camataresc la 600-700 milioane lei; acest capital aducea detinatorilor o dobanda de 80-100 milioane lei, depasind cu mult incasarile bugetare ale statului. Convins ca detinatorii acestui capital erau ostili crearii unei monede nationale, unui sistem bancar de credite si promovarii investitiilor de tip capitalist, Alexandru loan Cuza, a facut apel la capitalul francez, care a refuzat insa sa se implice in Principate.

in primii ani dupa Unire, statul roman n-a obtinut nici un credit de investitie din partea Puterilor garante si, in consecinta, punerea in practica a unor proiecte ce vizau crearea unor structuri ale economiei moderne nu a fost posibila. Primul imprumut extern a fost contractat in


Anglia de guvernul Kogalniceanu in august 1864, fiind acordat de Banca Stern Brothers si de Banca imperiala otomana (cu capital englez), imprumutul era in valoare nominala de 916.000 lire sterline, cu o dobanda anuala de 7%, plata anuitatilor fiind garantata de o ipoteca de gradul I asupra veniturilor vamale ale Romaniei.

in programul economic al lui Alexandru loan Cuza se prevedea si infiintarea unei banci centrale, insa, cu toate eforturile sale, conditiile interne, lipsa capitalurilor, a sprijinului international, opozitia guvernului otoman au facut ca toate tentativele intreprinse in acest sens sa nu se materializeze. Singura realizare majora in domeniul crearii unei institutii financiar bancare o reprezinta infiintarea, prin decret domnesc, la 1/13 decembrie 1864, a Casei de Depuneri si Consemnatiuni.

Modernizarea comertului, inceputa dupa 1829, s-a intensificat prin adoptarea in timpul domniei lui Alexandru loan Cuza a sistemului de masuri si greutati conform cu standardele europene si infiintarea Camerelor de comert si industrie.

Domnia lui Cuza a reprezentat o etapa esentiala in procesul de modernizare a economiei romanesti, in care ritmul reformelor a avut o intensitate maxima si a marcat momentul desprinderii definitive de sistemul economic otoman. Anii 1859-1866 au reprezentat o perioada in care, in conditiile confruntarii dintre elita conservatoare, dominanta in plan politic, si cea liberala, in curs de consolidare, reformele promovate au permis o deschidere semnificativa catre economia europeana.


3. Economia Romaniei in deceniul premergator independentei

Dupa inlaturarea lui Cuza si votarea Constitutiei, din vara anului 1866, in Romania, care prin preluarea domniei de Carol I isi reafirmase hotararea de a se integra in Europa, procesul de modernizare economica a continuat, realizandu-se o serie de obiective ce nu fusesera posibile in domnia precedenta.

Instituirea sistemului monetar national. Dupa venirea la domnie a lui Carol I, guvernele Romaniei au continuat eforturile de a convinge autoritatile otomane sa accepte instituirea unei monede nationale. Demersurile vor fi incununate de succes in 1867, cand Turcia accepta introducerea sistemului monetar national.

Votata de corpurile legiuitoare de la Bucuresti, Legea pentru infiintarea unui nou sistem monetar si pentru fabricarea monedelor nationale a stabilit ca unitate monetara leul, care din moneda de calcul devine o moneda reala. Leul este divizat in 100 de bani si se intemeiaza pe bimetalism - aur si argint. Leul avea greutatea in aur de 0,3226 g cu titlul 900, iar in argint de 5 g cu titlul 835. Potrivit legii, urmau a fi puse in circulatie monezi de aur de 5,10 si 20 de lei, de argint de 50 de bani, l leu si 2 lei. Moneda marunta era confectionata din arama in valori de l, 2, 5 si 10 bani. Un leu vechi echivala cu 0,37 bani noi, iar leul nou se schimba pe 2,7 lei vechi. Adoptand sistemul bimetalist si datele tehnice similare francului


francez, Romania si-a aliniat moneda la sistemul monetar al Uniunii Monetare Latine, din care faceau parte Franta, Italia, Belgia si Elvetia, legea permitand circulatia in Romania a monedelor tarilor respective.

Instituirea leului ca moneda nationala individualizeaza piata romaneasca in Europa, fiind deopotriva un act de suveranitate ce anticipa independenta de stat a Romaniei. Prin instituirea sistemului monetar national, autoritatile obtineau o importanta victorie in actiunea de modernizare a economiei romanesti. Desi a cunoscut dificultati, mai ales datorita deprecierii argintului in raport cu aurul, fenomen cunoscut sub numele de agio, leul va constitui un element important in modernizarea finantelor romanesti in a doua jumatate a secolului al XlX-iea.

Modernizarea transporturilor, in Romania, asemenea altor tari europene cu o economie traditionala, lipsita de o industrie moderna, construirea primelor linii ferate a fost posibila prin intermediul unor concesiuni acordate de stat unor societati de constructii feroviare straine. Primele proiecte dateaza din perioada Razboiului Crimeii si sunt legate de numele lui Barbu Stirbey, care a purtat tratative cu investitori austrieci.

Programul economic al lui Al. I. Cuza avea in vedere construirea de „linii de drumuri de fier pe suprafata pamantului nostru pentru inlesnirea comunicatiilor', insa numai in 1865 s-a incheiat o conventie cu societatea J. Saniforth si G. Barcalay din Londra pentru construirea caii ferate Bucuresti-Giurgiu. A fost singura concesiune


din perioada Cuza care a fost finalizata, desi in 1866 Parlamentul a anulat-o pentru a o reaccepta in anul urmator. Linia ferata Bucuresti-Giurgiu in lungime de 67,5 km, inaugurata la 31 octombrie 1869, lega capitala de unul din cele mai importante porturi de la Dunare.

Domnitorul Carol, care venea dintr-o tara aflata in centrul Europei unde „febra' construirii cailor ferate atinsese cote inalte si daduse cale libera unor importante speculatii financiare, isi va manifesta inca din primele luni ale domniei hotararea de a actiona pentru construirea unei retele feroviare care sa dezvolte economia tarii si sa asigure legaturi solide si permanente cu intregul continent european.

Concesiunea Strousberg, ce a stat la baza marelui scandal politic cu implicatii internationale cunoscut sub numele de Afacerea Strousberg, marcand prin consecintele sale viata economica si politica in prima etapa a domniei lui Carol I, a reprezentat un moment semnificativ in procesul de modernizare a Romaniei si de colaborare cu capitalul extern. Contractul de concesiune intre Strousberg si autoritatile romane, prin care investitorul prusian a obtinut dreptul de constructie prin concesionare a unei linii feroviare in lungime de 919 km, de la Roman la Varciorova, s-a negociat si elaborat in timpul guvernului Nicolae Golescu, in care portofoliul Finantelor era detinut de I C Bratianu, iar cel al Lucrarilor Publice, de Panait Donici Concesiunea Strousberg s-a finalizat prin Decretul Domnesc din 21 septembrie / 3 octombrie 1868.


Guvernul acorda dreptul de a construi si exploata urmatoarele linii de cale ferata: a) Roman-Tecuci-Galati, cu o linie secundara Tecuci-Barlad; b) Galati-Braila-Buzau-Ploiesti-Bucuresti; c) Bucuresti-Pitesti-Slatina-Craiova-Turnu-Severin-Varciorova. Daca guvernul considera necesar, el putea sa solicite constructorului realizarea si a liniei Buzau-Focsani-Adjud in aceleasi conditii si pret ca si celelalte linii. Concesiunea era acordata pentru o perioada de 90 de ani, insa guvernul o putea rascumpara, daca dorea, dupa 30 de ani. Din punct de vedere financiar, pretul era fixat la 270 000 lei pe kilometru de cale ferata. Pentru asigurarea finantarii, concesionarii urmau sa constituie o companie care sa emita obligatiuni a caror dobanda de 7,5 % pe an, platibila odata la sase luni, trebuia sa fie garantata de stat. in conformitate cu articolul 8, valoarea unei actiuni era de 375 franci-5 lire sterline-100 taleri de Prusia.

Concesiunea Stroussberg s-a derulat intre noiembrie 1868 si octombrie 1871; contractul de concesiune, la sfarsitul anului 1870, se concretizeaza prin intrarea provizorie in functiune a liniei Roman-Tecuci-Galati-Braila-Buzau-Ploiesti-Bucuresti. in acest interval de timp, deficien-tele aparute in derularea contractului au fost de ordin financiar si de ordin tehnic, in gestionarea financiara a acestei investitii, guvernul a fost pus in dificultate de faptul ca operatiunile financiare se hotarau la Berlin de catre Strousberg, iar cele tehnice in Romania.



Criza Concesiunii Strousberg intra in faza sa finala in decembrie 1870, cand conducatorul companiei a anuntat


ca nu va plati dobanzile scadente la l ianuarie 1871. Mai mult, a solicitat statului roman achitarea acestor obligatii financiare, considerand investitia finalizata. Guvernul Ion Ghica a refuzat sa satisfaca cererile concesionarului, ajungandu-se la grave neintelegeri intre partile contractante, atat in legatura cu calitatea lucrarilor efectuate, cat si cu modul de interpretare a clauzelor contractului de concesiune. Afacerea Strousberg cunoaste o noua evolutie dupa venirea la conducerea tarii a guvernului conservator condus de Lascar Catargiu, in martie 1871. Acesta va opta pentru solutia concilierii, propunand in iunie 1871 un proiect de conventie cu concesionarii prin care acestia se obligau sa finalizeze lucrarile liniei Roman-Pitesti, iar obligatiunile neplatite urmau a fi convertite in actiuni cu o dobanda de 5%.. Guvernul se va confrunta insa cu opozitia Adunarii Deputatilor, care, la 20 iulie/1 august 1871, va vota legea prin care guvernul era autorizat sa trimita litigiul unui tribunal de arbitraj; acesta va decide rezilierea concesiunii Strousberg, care se va produce la 4/16 octombrie 1871.

Epilogul Afacerii Strousberg corespunde anilor 1879-1880, cand Romania, a carei independenta obtinuse recunoasterea internationala la Congresul de la Berlin din 1878, lupta in plan diplomatic sa i se recunoasca noul statut de catre marile puteri. Legea privind cesiunea cailor ferate a Societatii actionarilor catre statul roman a intrat in vigoare la 29 ianuarie/10 februarie 1880, iar suma platita de statul roman a fost de 287 500 000 lei, care trebuia amortizata in 44 ani.


Conventia comerciala si de navigatie dintre Romania si Austro-Ungaria. in ansamblul economiei romanesti din epoca moderna, relatiile comerciale externe au avut un rol deosebit de important. Faptul ca statul roman avea o agricultura a carei productie era in mare masura destinata exportului si care depindea direct de evolutia preturilor pe piata mondiala i-a facut pe guvernanti sa caute pentru cerealele romanesti piete sigure si, in acelasi timp, apropiate, pentru a avea costuri de transport mici.

Semnarea de catre Romania, la 10/22 iunie 1875, a Conventiei comerciale cu Imperiul Austro-Ungar, dupa negocieri dificile care se purtasera timp de mai multi ani corespundea in mare masura acestor interese, favorizand pe marii proprietari exportatori de cereale, dar afecta grav politica de industrializare, deoarece lasa fara aparare produsele industriale autohtone in fata concurentei produselor austriece. Pozitiv era faptul ca ea integra in mai mare masura Romania (pe baza principiului liberului schimb) in dinamica relatiilor comerciale din Europa Centrala.

Prin textul Conventiei, care cuprinde 32 articole, 3 tarife vamale, un act aditional si un protocol final, statul roman se obliga sa scuteasca de taxe vamale importul de masini, carbuni, minereu de fier, otel brut, produse chimice; sa accepte un tarif fix pentru importul de zahar, tesaturi, articole din sticla, piele, mobila etc.; sa nu impuna taxe de export la sare, tutun, vin, petrol brut si rafinat etc. Economia romaneasca era dezavantajata de decizia de a


scuti de taxe importul de faina si produse derivate din monarhia habsburgica, iar produsele similare autohtone vor face cu greu fata concurentei produselor austro-ungare.

Romania putea in aceste conditii sa exporte fara taxe vamale cereale in Austro-Ungaria, iar exportul sau de animale era supus unei taxe pe teritoriul austro-ungar. Pentru marfurile care nu erau specificate in Conventie se prevedea un tarif de 7,5% ad valorem, iar tranzitarea teritoriului celor doua state de marfurile celor doua parti contractante era scutita de taxe. Conventia a dezavantajat tara noastra, deoarece aceasta exporta produse agricole si animaliere ce aveau preturi mici pe piata internationala si importa produse de lux si produse industriale cu un grad inalt de prelucrare, ce aveau un pret de piata ridicat.

Exportul romanesc in Austro-Ungaria a intampinat numeroase dificultati ca urmare a presiunilor exercitate asupra autoritatilor de marii proprietari agrari, afectati si ei de criza agrara, incheierea in anii urmatori a unor conventii in conditii asemanatoare cu Rusia, Germania, Anglia, Franta, Italia a aratat ca marile puteri erau interesate in dezvoltarea relatiilor cu Romania, favorizand actiunile acesteia de emancipare fata de Turcia.

4. Modernizare si progres economic la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX

Cucerirea independentei nationale a Romaniei a dus la inlaturarea unuia din principalele obstacole care stateau


in calea dezvoltarii capitaliste a tarii: dependenta fata de Imperiul otoman. Posibilitatea de a incheia in mod nestingherit tratate comerciale si vamale cu diferite state a permis adoptarea unei politici economice care sa favorizeze dezvoltarea industriala a tarii, conditie esentiala pentru propasirea statului modern roman. La randul ei, dezvoltarea industriei capitaliste are consecinte directe asupra celorlalte ramuri ale economiei: agricultura, sistemul bancar, comertul intern si extern, caile de comunicatii si de transport etc.

Cu toate ca dezvoltarea industriei in ultimul sfert al secolului XIX a cunoscut o linie ascendenta, principala pondere in economia romaneasca continua sa fie detinuta de agricultura, care a cunoscut, la randul ei, o dezvoltare permanenta, in ciuda puternicelor piedici create de structura proprietatii si de concurenta cerealelor straine pe pietele europene.

O caracteristica a evolutiei economice a Romaniei spre sfarsitul secolului al XIX-lea au fost patrunderea capitalului strain in industrie, acapararea de catre acesta a principalelor sale ramuri. Trusturile straine au imprimat un caracter unilateral economiei, urmarind transformarea tarii intr-o sursa de materii prime ieftine si o piata de desfacere pentru produsele altor tari.

Dezvoltarea industriei, in primul deceniu dupa independenta, consecintele Conventiei comerciale semnate in 1875 cu Austro-Ungaria s-au reflectat in industrie prin concurenta puternica pe care marfurile fabricate in Imperiul austro-ungar o faceau celor


romanesti, in aceste conditii, o serie de fabrici si manufacturi existente in Romania s-au inchis, iar sectorul mestesugaresc si-a accentuat declinul.

impotriva Conventiei comerciale cu Austro-Ungaria s-au pronuntat reprezentantii burgheziei liberale, care, sustinand promovarea politicii comerciale protectioniste militau pentru crearea unei industrii autohtone, „intemeierea unei industrii nationale este conditie de viata pentru statul nostru,' sublinia economistul si omul politic P.S. Aurelian. Acesta cerea adoptarea unor masuri care sa impiedice concurenta straina si in acelasi timp sa favorizeze valorificarea industriala a bogatiilor tarii.

Guvernul liberal condus de I.C. Bratianu a adoptat o serie de masuri cu scopul protejarii si incurajarii industriei romanesti. Cele mai importante au fost adoptarea tarifului vamal din 17 mai 1886, care fixa taxe asupra unui numar important de produse straine importate, si legea din 1887, intitulata „Moswn generale pentru a veni in ajutorul industriei nationale', care acorda avantaje celor ce puneau bazele unei intreprinderi industriale cu un capital de 50 000 lei sau cu un personal de cel putin 25 lucratori: scutiri de impozite, reduceri pe caile ferate, acordarea gratuita de terenuri pentru constructii etc. Ca urmare a acestor masuri, ritmul de dezvoltare a industriei autohtone a cunoscut o crestere rapida, mai ales in sectoarele alimentar, forestier si extractiv, in care sporesc spectaculos extractia si prelucrarea petrolului.

Ramura petroliera devenea, spre sfarsitul secolului al XIX-lea, o data cu descoperirea bogatelor zacaminte


petrolifere la est si sud de arcul carpatic, o zona atractiva de investitii pentru marile trusturi internationale cu capital german, englez, si, dupa 1900, american; industria textila, desi a cunoscut un ritm crescand de dezvoltare, nu a reusit sa asigure decat o parte din consumul intern. O dezvoltare relativ rapida au cunoscut industriile pielariei, hartiei si materialelor de constructie.

Industria metalurgica se limita la productia de cuie, sarma si piese pentru repararea masinilor agricole, incat acest sector al economiei pastra in continuare un caracter manufacturier.

Romania a cunoscut un ritm inegal de dezvoltare economica, pe primul plan situandu-se acele sectoare care foloseau materia prima din tara si, mai ales, care necesitau investitii mai reduse si posibilitati de castiguri imediate. O particularitate a dezvoltarii industriale moderne a Romaniei este faptul ca marea industrie mecanizata apare si se dezvolta simultan cu cresterea atelierelor manufacturiere.

Cu toate ca industria a cunoscut, in ultimul sfert al secolului al XIX-lea, o dezvoltare semnificativa in comparatie cu perioada anterioara, totusi procesul de industrializare a tarii s-a desfasurat intr-un ritm destul de lent in raport cu cerintele statului modern roman. Acest proces a fost influentat in sens negativ atat de concurenta produselor straine, cat si de insuficienta capitalului autohton. Caracteristic pentru dezvoltarea economiei romanesti in aceasta perioada este patrunderea capitalului


strain, care controleaza principalele ramuri ale economiei nationale.

Problema agrara. Incapacitatea reformei agrare din 1864 de a asigura crearea unei proprietati taranesti competitive, rentabila economic, capabila sa elimine legatura economica dintre clacasul devenit proprietar si marea proprietate mosiereasca, pe fondul inzestrarii tehnice traditionale slab productive, a determinat mentinerea gospodariei taranesti intr-o stare economica precara.

Situatia s-a complicat in conditiile economice de la sfarsitul secolului al XIX-lea, deoarece tara noastra nu realiza produsele destinate exportului in sectorul industrial, ca in Europa occidentala, ci in cel agricol, caracterizat printr-o baza tehnica invechita si relatii contractuale nestimulative pentru lucratorii agricoli.

Legislatia agrara dintre 1866 si 1907, exprimata prin sistemul invoie-lilor agricole, elaborata in beneficiul marilor proprietari, prin care taranii erau lasati la discretia acestora, neavand mijloace de a se opune numeroaselor abuzuri, a generat in epoca numeroase controverse. Constantin Dobrogeanu-Gherea o considera ca fiind un factor principal al starii de neoiobagie in care ajunsese taranul la o jumatate de veac de la reforma din 1864.

Posesor al unei proprietati agrare care nu asigura securitatea alimentara numeroasei sale familii si resurse de hrana vitelor sale, taranul era fortat sa accepte invoielile agricole, desi acestea ii erau in totalitate defavorabile. Marile dificultati prin care trecea gospodaria taraneasca,


fragmentarea sa prin mosteniri succesive au favorizat procesul de pauperizare a taranimii si cresterea numarului de brate de munca disponibile.

in aceste conditii, agricultura utiliza, la inceputul secolului XX, o numeroasa forta de munca taraneasca ieftin remunerata pe care legiuirile agrare din perioada 1866-1893 au subordonat-o pe deplin proprietarilor si arendasilor, in conditii economice dificile, generate de criza agrara europeana declansata in 1873, in economia rurala nu se putea realiza o productie ridicata nici pe proprietatea mosiereasca, nici pe cea a taranului. Rentabilitatea marii proprietati era asigurata de pretul scazut al fortei de munca si de lipsa investitiilor in tehnica agrara.

Arendasul devine, dupa cucerirea independentei nationale, exponentul capitalismului in agricultura, desi sistemul arendasiei nu este reglementat astfel incat sa devina performant, cum se intampla in vestul Europei. Arendasul roman, arendand pe termen scurt, urmarea numai profitul. „Arendasul intermediar nu este, in majoritatea cazurilor, un agricultor, ci un speculator si beneficiul si-1 scoate nu din marirea productiei, ci din majorarea pretului cu care subarendeaza mosia parcelata micilor cultivatori. Fara raspundere si tragere de inima, nici de taran, nici de mosie, el exploateaza pe amandoi. Pamantul e secatuit, iar micul cultivator care nu capata decat o bucata neindestulatoare isi duce greu traiul', constata Constantin Garoflid in 1907.


Raportul arendas-lucrator agricol in strainatate era reglementat prin mijloace monetare, in timp ce taranul roman, platind si in produse pentru pamantul arendat, era sistematic inselat, in Apusul Europei, concurenta, exigentele pietei, reducerea mainii de lucru din agricultura impuneau arendasului modernizarea proprietatii, in timp ce in agricultura romaneasca supraoferta de forta de munca nu stimula modernizarea acesteia.

Sistemul de subarendare cu plata in natura, bazat pe invoielile agricole, a fost impus de proprietari si sustinut de realitatile din lumea satului romanesc. Taranul nu avea alternativa economica in cazul in care ar fi dorit sa renunte la agricultura, deoarece orasul, aflat la inceputul procesului de industrializare, nu-i conferea decat rar siguranta unui loc de munca. Aceasta realitate mentine o numeroasa populatie activa in mediul rural si, in consecinta, o forta munca ieftina, lesne de exploatat cu mijloace abuzive, care aducea detinatorului mosiei profit, fara sa impuna investitii. Spre deosebire de taranul roman, care isi platea o parte din obligatii in natura, in tarile industrializate din Apusul Europei taranul era lucrator agricol fara inventar, care lua in arenda pamant de la proprietar, inchiriind si inventar agricol, cu plata in bani.

Lipsa de interes a unor mari proprietari de a exploata direct mosia, asociata cu absenta unor masuri legislative care sa limiteze suprafata arendata a dus la constituirea unor mari trusturi arendasesti, ce acapareaza la inceputul secolului XX majoritatea marilor proprietati agrare. Marile mosii de peste 1.000 ha erau controlate de arendasi in


proportie de peste 75%, cel mai cunoscut trust fiind cel al fratilor Fischer, ce controla practic Moldova prin cele 237.000 ha arendate in 10 judete. Faptul ca arendasii straini erau majoritari (54%), numerosi dintre acestia fiind evrei, a dat acestei probleme economice conotatii antisemite, mai ales in 1907.

Profitand de lacunele cadrului legislativ, de incultura si analfabetismul din lumea rurala, uneori de complicitatea autoritatilor, practicand deopotriva dijma la tarla, cea in bani sau cea mixta, arendasul mareste in mod constant gradul de exploatare a lucratorului agricol, periclitand fragilul echilibru social din lumea rurala, intr-o lume rurala bazata pe o agricultura in care factorii climatici au o mare importanta in stabilirea productivitatii la hectar, iar conditiile de trai si starea de sanatate a familiei taranesti sunt precare, tensiunile sociale sunt permanente. Ele degenereaza uneori in violente, iar in 1888 au provocat o rascoala care a cuprins judetele din sudul tarii, fiind necesara interventia armatei. Evenimentele din 1888 au aratat guvernantilor cat de grave erau problemele social-economice din satul romanesc, insa in mediul politic acestea au fost minimalizate. Considerate de unele ziare ca fiind provocate de „agitatori straini' sau de „propagandisti socialisti' infiltrati printre locuitorii satelor, nemultumirile taranesti nu au fost urmate de masuri eficiente care sa amelioreze conditiile de viata in mediul rural.

Deceniul care a urmat rascoalei din 1888 s-a caracterizat prin mari probleme de ordin economic in conditiile apogeului crizei agrare in 1895. Scaderea


dramatica a preturilor la cereale a influentat direct situatia economica a taranimii, ale carei venituri au scazut, iar exploatarea ei de catre proprietari si arendasi a crescut.

in aceste conditii, dupa 1900, problema taraneasca ramane principala problema pe care trebuie sa o rezolve partidele politice, iar dezbaterile cu tenta politica, economica si sociala in care se cauta solutii sunt extrem de frecvente. Evenimentele violente din 1907 au aratat guvernantilor cat de grave erau problemele din agricultura romaneasca si ca „in imbunatatirea tehnicii agricole si a starii taranului, in ridicarea nivelului de cultura a poporului si in ingrijirea sanatatii maselor, epoca regelui Carol I nu a marcat decat progrese foarte mici', in aceste conditii, burghezia liberala din jurul lui 1.1. C. Bratianu, ca si o importanta grupare conservatoare au inteles ca progresul economic in Romania nu era posibil fara ameliorarea situatiei economice, sociale si politice a taranimii.



Masurile luate dupa 1907 de noul guvern liberal, printre care: desfiintarea trusturilor arendasesti, crearea Casei rurale in 1908, arendarea mosiilor statului de catre obstile taranesti au ameliorat intr-o oarecare masura situatia taranilor, insa era evident ca existenta a 300.000 de familii taranesti fara pamant si a 423.403 de familii ce detineau proprietati mici, pana la 3 ha, impunea o noua improprietarire. Ca si in preajma anului 1864, perspectiva unei noi reforme agrare a scindat din nou clasa politica si a fost nevoie de peste un deceniu de confruntari politice


pentru ca ea sa se infaptuiasca dupa primul razboi mondial.

Comertul, in domeniul comertului exterior, primele indicii ale unei posibile schimbari apar in anii 1882-1883, cand Romania se opune pretentiilor Austro-Ungariei de a controla comertul si navigatia pe Dunare si de a detine o pozitiile dominanta in Comisia Europeana a Dunarii. Cautand sa-si protejeze interesele, Romania anuleaza in 1883 statutul porto-franco al porturilor Galati si Braila, limitand astfel tranzitul comercial dunarean al Austro-Ungariei, decizie ce poate fi considerata ca reprezentand prologul viitorului razboi vamal dintre cele doua tari. intre 1880-1903, cu sprijinul capitalului german, Romania va moderniza portul Constanta, care devine astfel principala poarta comerciala a Romaniei.

La 17/29 mai 1886, Romania adopta o politica comerciala protectionista prin intrarea in vigoare a unui tarif vamal, prin care 592 de produse de import erau supuse unor taxe care in medie se ridicau la 30%. in august 1886, Conventia comerciala semnata cu Austro-Ungaria a fost denuntata, ceea ce a determinat autoritatile austro-ungare sa interzica importurile din Romania, declansand un razboi vamal ce va dura pana in 1893. Politica protectionista a statului roman cauta sa franeze patrunderea marfurilor straine concurente, dar si sa favorizeze diversificarea productiei de marfuri interne prin atragerea unor investitii de capital extern.

Dupa incetarea razboiului vamal, Austro-Ungaria, ca pondere in comertul exterior romanesc, va fi depasita de


Germania, care va face din Romania o tara de tranzit pentru exporturile sale catre Orientul Apropiat. De altfel, dezvoltarea economica si modernizarea Romaniei in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea se datoreaza in buna masura relatiilor sale comerciale cu Germania.

Balanta comerciala externa a Romaniei a continuat sa fie negativa pana la 1900. Acest fapt era determinat de natura comertului nostru exterior (produse agricole si materii prime in schimbul produselor industriale cu grad inalt de prelucrare), dar mai ales de faptul ca produsele romanesti s-au vazut concurate dupa 1870, pe piata europeana, de produsele rusesti si de cele din afara Europei, indeosebi americane, care au invadat piata europeana, ducand la scaderea dramatica a preturilor la produsele agricole.

Dupa 1900, Romania isi echilibreaza balanta de plati externe, datorita infiintarii unor banci cu capital strain (german si austro-ungar 66%, francez 30%, 4% terte tari), fapt ce va pune capat lipsei cronice de capital de pe piata romaneasca. Nivelul general al investitiilor straine a devenit destul de important si, cu ajutorul lor, s-au dezvoltat majoritatea industriilor romanesti.

Rentabilizarea balantei comerciale externe a fost posibila, deoarece in gama produselor de export romanesti apare un nou produs: petrolul si, in scurt timp, derivatele acestuia. De la 250.000 tone in 1900, productia de petrol a Romaniei creste in 1910 la 1.800.000 tone, din care consumului intern ii revenea 1%. Dupa 1910, cu ajutorul capitalului german vor aparea primele rafinarii de petrol,


iar acest lucru va avea ca rezultat cresterea preturilor produselor petroliere romanesti.

La inceputul secolului al XX-lea, comertul exterior romanesc isi pastreaza orientarea traditionala, fiind legat de piata Europei centrale si de cea balcanica. Relatiile comerciale cu Europa apuseana au o pondere mai redusa, deoarece legaturile economice cu Franta se diminuasera dupa 1866, aceasta indreptandu-si atentia spre Rusia, iar Anglia, desi manifestase un constant interes comercial pentru Principate dupa 1829, continua sa fie un concurent redutabil pentru Puterile Centrale pe piata romaneasca si avea interesele comerciale externe orientate in afara spatiului european: America latina, Orientul indepartat, colonii si dominicane, in aceste conditii, relatiile comerciale ale Romaniei cu Anglia aveau o particularitate, fiind intermediate de Belgia. Importurile belgiene de cereale romanesti erau doar un paravan pentru firmele britanice, Belgia fiind, din ratiuni ce tin de politica comerciala principala poarta de tranzit a Marii Britanii in ceea ce priveste produsele europene.

Germania isi va intensifica in aceste conditii relatiile comerciale cu Romania, ale carei cereale gasesc in Germania o noua piata de desfacere avantajoasa, alaturi de traditionala piata habsburgica. in zona balcanica, dupa evenimentele din anii 1877-1878, Romania isi va normaliza rapid raporturile cu Turcia, desfasurand pana in 1914 cu aceasta o intensa activitate comerciala. Tara noastra exporta masiv produse agricole si lemnoase, importand la preturi avantajoase produse mediteraneene.


in 1912, comertul exterior romanesc pe locuitor a atins valoarea de 137 marci, indicator ce situa tara noastra pe locul 8 in lume. in 1914, schimburile externe ale Romaniei, in valoare de 1.280.000.343 franci (din care 642.103.783 franci export si 637.900.560 franci import), reprezentau 0,6% din volumul schimburilor comerciale mondiale.

in 1904, guvernul liberal elaboreaza un nou tarif vamal, pentru a-1 inlocui pe cel din 1886, ce expira in 1906. Elaborat de ministrul liberal de finante Emil Costinescu, tariful reflecta preocuparea Romaniei de a-si adapta legislatia vamala la noile realitati de pe piata europeana, majoritatea statelor trecand deja la diferite practici protectioniste. Promovand in continuare protectionismul vamal in relatiile comerciale externe, liberalii ramaneau credinciosi politicii „prin noi insine', pentru ca a o abandona ar fi echivalat cu un act de tradare nationala, considera Emil Costinescu.

Tariful din 1904 {tariful Costinescu) a intrat in vigoare in 1906 in perioada guvernarii conservatoare, dupa ce in 1905 fusese promulgata Legea generala a vamilor, ce instituia suprataxe fata de acele tari care luau masuri pe pietele lor impotriva marfurilor importate din Romania. Tariful acorda avantaje statelor cu care tara noastra avea incheiate conventii comerciale si stabilea taxe reduse, mergand pana la eliminarea lor pentru materii prime si utilaje vitale dezvoltarii economiei, marind tarifele pentru produsele importate similare celor care se produceau in tara.


in 1912/1913, Romania se prezenta ca o tara de mare export. Produsele solului reprezentau la export 76,19% din total, ale subsolului 20,37%. Romania a importat, in acelasi an bugetar, 32,15% produse ale solului, 28,37% ale subsolului etc. in perioada antebelica, Romania a avut, in ceea ce priveste exportul, un regim de completa libertate, de la care se putea face insa o singura derogare, permisa de articolul 12 al legii generale al vamilor, articol care preciza ca, prin decrete regale, in cazuri de urgenta, exportul produselor agricole sa fie controlat de stat.

Sistemul bancar. Necesitatea crearii unui sistem bancar modern a fost inteleasa de burghezia romana inca din epoca regulamentara, iar in timpul lui Cuza s-au elaborat mai multe proiecte pentru infiintarea unei banci de scont si de emisiune Ele au esuat din cauze politice interne si externe, dar si de natura economica. Lipsa unei banci centrale a fost puternic resimtita in preajma razboiului de independenta, cand Romania avea nevoie de surse de finantare pentru sustinerea operatiunilor militare.

Pregatita inca din 1879 de 1.1. C. Bratianu, secondat de Eugeniu Carada, actiunea de infiintare a Bancii Nationale a Romaniei este finalizata in aprilie 1880, cand Parlamentul a decis infiintarea unei banci de scont si emisiune cu un capital de 30 milioane de lei, din care 12 milioane depusi in momentul infiintarii. Din cele 30 de milioane, 1/3 era capital de stat si 2/3 capital particular. B.N.R. a devenit coloana vertebrala a sistemului bancar romanesc, din care mai faceau parte banci cu capital romanesc ca Banca Agricola, infiintata in 1894, Banca


Comertului din Craiova (1898), Banca de Scont (1899), Banca Romaneasca (1911). Alaturi de aceste banci cu capital romanesc, dupa 1895 au aparut banci cu capital strain: Banca Generala a Romaniei (1895) - capital german, Banca de Credit Roman (1904) - capital mixt austro-roman, Banca Marmorosch-Blank (1905) - capital maghiar, german, francez, roman si Banca Franco-Romana.

Pe langa aceste 9 banci mari, existau numeroase banci mijlocii si mici, al caror numar ajunge in 1914 la 215, detinand un capital de 228.000.000 lei, precum si bancile populare, infiintate dupa 1891 sub forma cooperativelor de credit, al caror numar creste - dupa adoptarea in 1903 a Legii bancilor populare satesti si a Casei centrale a bancilor populare - de la 700 in 1902 la 2.755 iii 1910. Create din initiativa lui Spini Haret si avand in conducere preoti si invatatori, bancile populare satesti aveau menirea de a ridica din punct de vedere economic taranimea si satul romanesc.

Pentru a asigura creditarea agriculturii, in 1881 s-au infiintat in judete Case de credit agricol, care in 1893 au fost inlocuite de Creditul agricol, ale carui fonduri erau asigurate de stat si care a functionat pana in 1907, acordand credite pe termen scurt (6 luni) cu o dobanda de 10%. in anul 1908 a fost infiintata Casa Rurala, societate pe actiuni cu un capital de 10.000.000 lei, asigurat in proportii egale de stat si actionarii particulari.

Modernizarea economica realizata in Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX a


creat conditii pentru accelerarea procesului de integrare a tarii in economia europeana a stimulat urbanizarea si promovarea valorilor civilizatiei moderne, contribuind la crearea conditiilor pentru desavarsirea unitatii nationale.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

  Axenciuc Victor, Introducere in istoria economica
a  Romaniei,   Editura  Fundatiei  Romania   de Maine,
Bucuresti, 1997.

       Ghiorghita     Eugen,     Liberul     schimb     si
protectionismul.   inceputurile  industrializarii Romaniei
1886-1914,   Editura   Fundatiei   Romania   de   Maine,
Bucuresti, 2002.

  Berindei Dan, Societatea romaneasca in vremea lui
Carol I (1866-1876), Editura Militara, Bucuresti, 1992.

  Chirot Daniel, Shimbarea sociala intr-o societate
periferica, Editura Corint, Bucuresti, 2002.

   Giurescu C.C.,  Viata si opera lui Cuza Voda,
Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2000.

     Muresan   Maria,    Muresan   Dumitru,   Istoria
economiei, Editura Economica, 2003.

   Murgescu Costin, Mersul ideilor economice la
romani, voi. II, Editura Enciclopedica, Bucuresti, 1990.

    Opritescu   Mihail,   Economia   in   Principatele
Romane.
1829-1866, Editura Economica, Bucuresti, 2001.

  Opritescu Mihail, Istoria economiei, Editura ASE,
Bucuresti,
2005.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia




Gandirea economica din Romania pana la 1859
Destinul dramatic al doctrinei marxiste
Pretul intre viziunea tactica si strategica
Analiza indicatorilor valorici ai productiei
Consideratii privind bugetul de venituri si cheltuieli al primariei din comuna moisei
Principii de economie
Evolutia B.V.B pe parcursul anului 2008
Caracterul legic al economiei


Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu