Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » afaceri » transporturi » navigatie
Corelatia dintre proiectarea navei si durata de functionare prognozata a navei

Corelatia dintre proiectarea navei si durata de functionare prognozata a navei




Corelatia dintre proiectarea navei si durata de functionare prognozata a navei

Durata de functionare prognozata a navei influenteaza semnificativ stilul si standardele proiectarii si constructiei navei.

● În primul rand, proiectul navei trebuie sa aiba in vedere ca toate sistemele si echipamentele de la bord sa poata fi folosite cu usurinta. Acest fapt pare sa conduca la o instruire mai putin specializata a operatorilor de la bordul navei. În general, acolo unde este implicata activitatea umana, proiectantul trebuie sa tina seama de modul in care oamenii functioneaza fizic sau mental. Acest lucru implica apelarea la expertiza profesionala a fiziologului si psihologului, ca si a inginerului si omului de stiinta.

Adesea, un proiectant al unui sistem sau echipament presupune ca utilizatorul va gandi si va actiona la fel cum ar proceda proiectantul. Nivelul diferit al experientei proiectantului si utilizatorului se reflecta, uneori, in manuale si instructiuni de exploatare complexe, greu de folosit la bordul navei.



În majoritatea sistemelor, dupa definirea activitatilor necesare, se face o alegere intre ceea ce trebuie sa execute operatorul si ce trebuie sa faca masina. Astfel, o masina este mai buna la calcule repetate, in timp ce omul este mai bun la recunoasterea unei imagini.

Existenta computerului ofera prilejul pentru dezvoltarea sistemelor cu inteligenta artficiala, persoana si masina purtand, efectiv, un dialog si sustinandu-se una pe alta.

Chiar si fara inteligenta artificiala, ca atare, abilitatile computerului pot fi folosite ca mijloace de instruire, dand operatorului sansa de a studia ce se intampla daca se produce un anumit eveniment, asa cum este cazul cu simulatoarele de sarcina partiala, sau cu rol operational. Tehnologiile informatice moderne trebuiesc avute in vedere in scopul de a-i invata pe operatori sa foloseasca cu usurinta sistemele si echipamentele aflate la bordul navei.

● În al doilea rand, proiectul navei trebuie sa conduca la solutii tehnologice cat mai putin costisitoare in ceea ce priveste timpul si banii. Adesea, adoptarea solutiilor tehnologice simple implica luarea unor masuri de compromis. De exemplu, constructia bordajului pe baza suprafetelor riglate (plane) este mai ieftina decat in cazul bordajelor curbate, dar pentru carena navei aceasta masura poate insemna afectarea rezistentei la inaintare. De multi ani, pe navele de razboi s-a renuntat la selatura si la curbura transversala a puntilor, mai putin a puntii deschise. Cordoanele de sudura automata sunt mai ieftine si mai sigure. Proiectantii au nevoie de un dialog continuu cu echipa de productie, pentru a prevedea solutiile compatibile cu cel mai economic proces de productie.

● În al treilea rand si in special pentru navele de razboi, proiectantul trebuie sa aiba in vedere activitatea de intretinere a sistemelor si echipamentelor de la bordul navei. Trebuiesc identificate toate echipamentele care pot necesita demontarea si scoaterea de pe pozitia de functionare, in timpul perioadei operationale a navei. Accesul in jurul echipamentului in scopul intretinerii, trebuie prevazut cu atentie de catre proiectant. Piesele de rezerva se amplaseaza in apropierea locurilor unde pot fi necesare, mai ales daca sunt grele si voluminoase.

Echipamentul electronic este adesea supus unei strategii de inlocuire, motiv pentru care standardizarea joaca aici un rol foarte important.

În esenta, proiectarea navei nu reprezinta o aplicare arida a unor cunostinte ingineresti. Proiectarea navei contine multa arta, intuitie, imaginatie, gandire profunda si management. Experienta capatata in proiectarea unei nave reale este extrem de importanta si ajuta la intelegerea filosofiei si principiilor proiectarii navei, prezentate pe scurt in acest capitol.






Politica de confidentialitate







creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.