Aleksandr Puskin 1799-1837

Aleksandr Puskin

1799-1837

Puskin a crescut o data cu trecerea anilor. Toti ceilalti scriitori sustineau ca descind din el. in mod inexplicabil,  inceputurile literaturii ruse erau legate de geniul lui. Poezia, romanele, nuvelele, istoria, teatrul, critica - a inaugurat gama tuturor stradaniilor literare pentru conationalii sai. A fost primul in timp, primul in privinta calitatii. El a reprezentat sursa. Nici Gogol, nici Tolstoi nu ar fi existat fara el, pentru ca el este cel care a modelat limba rusa; a pregatit terenul pentru cresterea tuturor genurilor.

Henri Troyat, Puskin

Poetul national al Rusiei si sursa ei de inspiratie literara, Puskin a fost cel mai prost slujit de traduceri dintre toti conationalii sai mari scriitori. Desi reprezinta un adevarat simbol in Rusia, fiind subiectul lectiilor de limba rusa predate in scoli, imortalizat in monumente si nume de strazi in intreaga tara, Puskin este in alte locuri probabil poetul de marca cel mai putin citit din intreaga literatura mondiala. El a servit drept cea mai importanta sursa de influenta europeana pentru tara sa, el este cel care a modelat istoria si cultura rusa in forma artistica. Numai astfel de titani precum PANTE [9], SHAKESPEARE [16], CERVANTES [15] si GOETHE [26] au exercitat o influenta comparabila asupra limbii lor nationale prin definirea tuturor posibilitatilor literare ale unei tari. Puskin este, totusi, prizonier al limbii sale, iar geniul lui asteapta aparitia unui traducator talentat capabil sa dezvaluie intreaga sa maiestrie artistica unui public necunoscator al limbii ruse. in absenta mijloacelor de a aprecia pe deplin remarcabilul sau talent, cititorii straini au auzit doar aluzii ocazionale referitoare la realizarile lui poetice si marturia tuturor compatriotilor sai, care confirma locul lui central in faurirea limbii literare ruse.

Impactul lui Puskin asupra artei si culturii ruse deriva in acelasi timp din stralucirea lui si din momentul istoric reprezentat de primele decenii ale secolului al XlX-lea, cand Rusia incepea sa se afirme ca o importanta putere europeana. Puskin avea sa contribuie la inflorirea literaturii ruse, sintetizand formele si temele europene si cele autohtone. Era de origine aristocratica, putand sa-si identifice stramosii din urma cu sase sute de

mi, desi averea familiei se micsorase. Tatal lui reprezenta o personalitate iterara modesta, insa biblioteca in care avea lucrarile clasicilor francezi ospitalitatea oferita celor mai prestigiosi literati ai vremii i-au asigurat micului Puskin un climat favorabil conservarii traditiei literare. Mama lui era nepoata lui Abram Hannibal, un sclav abisinian pe care Petru cel Mare il cumparase la Constantinopol si il ajutase sa devina un membru marcant ale Curtii sale. Ca majoritatea vlastarelor aristocratiei ruse din vremea sa, Puskin scria si citea in franceza si absorbise cultura franceza in mai mare masura decat pe cea rusa, dar a fost receptiv la creatia folclorica, asimiland o serie de povesti si basme istorisite de bunica sa materna si de doica cu care a crescut. La Liceul Imperial din Tarskoie Selo, un internat pentru baietii de vita nobila administrat de stat, unde a fost trimis pentru a-si face studiile, Puskin a fost poreclit Francezul datorita talentelor sale literare. A publicat prima poezie la varsta de cincisprezece ani si trei ani mai tarziu, cand absolvea liceul, dobandise deja o reputatie literara.

Dupa ce si-a terminat studiile, Puskin a primit un post la Ministerul de Externe si a dus o viata destul de dezorganizata la St. Petersburg, manifestand inclinari pentru politica liberala, in Oda libertatii din 1820 a atacat guvernul tiranic si a fost exilat din St. Petersburg intr-o localitate obscura din sudul tarii, sub supravegherea unui comandant militar. „Exilul in sud' a coincis cu publicarea primei lui lucrari majore, Ruslan si Ludmila, o povestire comica in traditia lui Pope, dar cu material inspirat din folclorul rus. in dezbaterile legate de soarta limbii si artei ruse, Puskin era un „occidental' inveterat, care milita pentru adaptarea modelelor europene la specificul rusesc. O influenta majora a exercitat asupra sa BYRON [32], de la care a preluat forma narativa a versului si imaginatia romantica in lucrarile din anii '20 ai secolului al XlX-lea, asa cum se poate vedea in Prizonierul din Caucaz (1822), Fantana din Bakcisarai (1823), care i-au consolidat reputatia de cel mai vestit poet din Rusia si principala figura a romantismului rus.

In 1824, anumite banuieli cu privire la ateismul lui Puskin, la care se adauga si faptul ca ii facea curte sotiei superiorului sau din Odessa, au condus la demiterea lui din serviciul guvernului si trimiterea in exil intern la mosia mamei lui sub supravegherea tatalui. Dupa moartea lui Aleksandr I survenita in 1825, Puskin a facut o petitie adresata noului tar, Nikolai I, iar acesta i-a suspendat pedeapsa si i-a permis sa se intoarca la Moscova, in calitate de cenzor al sau. Anii de exil la mosia maniei lui si cei petrecuti ulterior la Moscova si St. Petersburg in deceniul al patrulea au fost cei mai productivi pentru Puskin; a scris o varietate de lucrari in forme poetice, dramatice si narative, in 1825 a aparut drama in versuri Boris Godunov, in care, sub influenta lui Shakespeare, a remodelat acest gen indepartandu-l de modelele neoclasice franceze ale lui Racine si orientandu-l catre o drama mai libera, mai expansiva, inspirata din evenimentele istoriei ruse.

in 1833, dupa opt ani de truda, Puskin si-a incheiat capodopera Evgheni Oneghin. Subintitulata „roman in versuri', lucrarea a fost descrisa drept primul roman si documentul de intemeiere a realismului rus. Istoria eroului complex Oneghin si dragostea tragica a Tatianei pentru un tanar si inteligent aristocrat si dandy sunt plasate in contextul vietii contemporane si reprezinta o fresca a obiceiurilor si atitudinilor timpului. Poemul realizeaza o multitudine de portrete, derivate din diversele aspecte ale autoanalizei starilor emotionale ale lui Puskin insusi, a atitudinilor lui trecute si prezente, astfel incat liricul se imbina cu socialul intr-o maniera magistrala, in anii '30, Puskin a scris si patru „mici tragedii' - Cavalerul zgarcit, Mozart si Salieri, Oaspetele de piatra, Ospatul din timpul ciumei -, experimente de drama psihologica comprimata, si cinci nuvele, dintre care cea mai remarcabila este Dama de pica, probabil cea mai cunoscuta lucrare a lui in afara granitelor Rusiei. Povestea, plasata din nou in contextul vietii contemporane, abunda in elemente ale traditiei folclorice literare, creand o atmosfera de teroare, manipulare si coruptie. Lucrarea s-a bucurat de aprecierea lui DOSTOIEVSKI [50], care l-a modelat pe eroul sau Raskolnikov din Crima si pedeapsa dupa Hermann, enigmaticul personaj principal al lui Puskin. Printre ultimele lucrari epice ale lui Puskin se numara Casuta din Kolomna, un poem comic inspirat din viata clasei de jos; poemul narativ Calaretul de arama; si romanul istoric Fiica Capitanului. Fiecare dintre acestea ilustreaza capacitatea lui Puskin de a crea genuri care au servit drept principala sursa de inspiratie pentru generatiile urmatoare de scriitori rusi.

in 1831, Puskin s-a casatorit cu tanara Natalia Nikolaevna Goncearova, de ale carei favoruri nu s-a bucurat insa singur. Ea a ajuns sa flirteze chiar si cu tarul, care l-a facut pe Puskin valet de camera pentru a putea s-o tina pe sotia acestuia la Curtea sa. Dar nu tarul, ci Georges D'Anthes, fiul adoptiv al ambasadorului Olandei, avea sa fie ultimul rival al lui Puskin. Aventura lui cu sotia lui Puskin s-a soldat cu un duel in care Puskin a fost ranit mortal la varsta de treizeci si sapte de ani.

La vestea mortii lui Puskin, Dostoievski, care avea pe atunci saisprezece ani, s-a imbracat in haine de doliu, ca si cand i-ar fi murit un membru al familiei, in Italia, Gogol aprecia ca „o veste mai proasta nu putea veni din Rusia. Cu el se duce cea mai mare bucurie a vietii mele', in 1880, cand a fost dezvelit monumentul lui Puskin si Dostoievski si Turgheniev au tinut discursuri inflacarate, reputatia lui Puskin in Rusia ajunsese la un fel de apoteoza, iar incununarea lui ca poet national al Rusiei a continuat si in anii puterii sovietice. A ramas principalul fauritor al limbii ruse ca forma imaginativa si expresiva pe care a modelat-o in asa fel incat sa exprime modelele europene intr-o maniera profund personala si sa reflecte temele ruse, devenind astfel un etalon pentru intreaga literatura rusa de dupa el.