Daniel Defoe 1660? -1731

Daniel Defoe

1660? -1731

Face parte, intr-adevar, din scoala marilor scriitori simpli, a caror opera se intemeiaza pe ceea ce este mai persistent, chiar daca nu si seducator in firea umana Este un reprezentant al scolii lui Crabbe si Gissing si nu se rezuma sa fie pur si simplu un coleg intr-un loc anost unde se invata, ci este intemeietorul si maestrul ei.

Virginia Woolf, The Common Reader

Desi nu se ridica la nivelul de excelenta artistica a celor mai multi scriitori prezentati in cartea de fata, Daniel Defoe are dreptul sa se situeze printre acestia in calitate de intemeietor al romanului englezesc. Robinson Crusoe este primul roman englezesc, iar maniera si stilul lui sunt la fel de revolutionare cum a fost redescoperirea perspectivei pentru Renastere. Exponent tipic al omului din clasa de mijloc a secolului al XVIII-lea, Defoe, pornind de la experienta categoriei sale sociale, a contribuit la modelarea unei arte noi si uimitoare care a focalizat interesul asupra detaliilor obisnuite ale vietii si asupra personajelor comune in care se regaseau cititorii lui. in locul vechilor povesti de dragoste in proza care infatisau personaje idealizate in aventuri fantastice si in peisaje exotice, Defoe a oferit placerea recunoasterii a ceea ce este familiar si a plasat romanul pe un curs realist de la care nu se va abate niciodata. Cand JAMES JOYCE [76] a fost rugat sa tina o prelegere despre literatura engleza s-a oprit asupra lui Daniel Defoe si WILLIAM BLAKE [27]. in mintea lui Joyce, cei doi autori, Defoe realistul si Blake vizionarul simbolist, reprezentau extremele literaturii care erau combinate in propria lui sinteza. Defoe a impus realitatea ca una din sursele esentiale ale literaturii si pentru aceasta descoperire are dreptul sa figureze in lucrarea de fata printre cele mai de seama figuri literare. -

Defoe a inceput sa scrie literatura dupa ce a exercitat si alte profesiuni, mai intai ca om de afaceri si apoi ca ziarist. Tatal lui era un mic negustor londonez si disident noncoformist pe nume Foe (Defoe si-a adaugat acest prefix aristocratic la mijlocul vietii), care ar fi dorit ca fiul lui sa devina preot. Din cauza nonconformismului religios, Defoe nu a avut acces la o educatie universitara, drept care a studiat la o scoala a disidentilor de la periferia Londrei, in 1684 s-a casatorit cu fiica unui prosper vanzator de vinuri si a devenit comerciant in diverse domenii, printre care tricotaje, vin, tutun. Comertul va continua sa-l fascineze pe tot parcursul vietii, oferindu-i in acelasi timp posibilitatea de a studia viata si obiceiurile englezesti. Interesul lui se indrepta totusi catre domenii multiple si nu se putea limita numai la afaceri, in 1685 a luat parte la rebeliunea din Monmouth impotriva lui lacob al II-lea, dar ca urmare a unei gratieri, obtinuta probabil in schimbul unei mari sume de bani, a reusit sa scape de deportare si executie atunci cand a fost prins, in 1692, razboiul cu Franta a avut drept rezultat numeroase pierderi financiare, caci vasele de care erau legate interesele lui au fost capturate si Defoe a dat faliment. Pentru a-si putea plati creditorii, a infiintat o fabrica de caramizi si tigla ;are s-a dovedit a f i o afacere profitabila.

in anii 1690 Defoe si-a inceput prolifica si lunga cariera de scriitor si in calitate de autor al mai multor pamflete politice, dintre care cel mai vestit a fost Englezul get-beget. Acest lung poem care ridiculizeaza sentimentele antiolandeze in randul englezilor a atras atentia liderilor partidului whig din guvernul regelui William. Cu toate acestea, aparitia poeziei Cel mai scurt drum catre disidenti (1702), in care pleda pentru toleranta religioasa, a dus la incarcerarea lui in inchisoarea Newgate pentru instigare la revolta, fiind expus in repetate randuri la stalpul infamiei. La varsta de patruzeci si trei de ani Defoe a dat faliment pentru a doua oara. [n cele din urma a fost eliberat datorita interventiei lui Robert Harley, speaker-ul Camerei Comunelor si secretar de stat si, ulterior, prim-ministru, ;are il folosea pe Defoe ca agent politic pentru a obtine informatii din Anglia si Scotia - un fel de spion de casa. in 1704, in timp ce isi desfasura activitatea in slujba guvernului, Defoe a colaborat la cea mai vestita publicatie a acestuia, Review, care a continuat sa apara pana in 1713. Defoe a scris fara intrerupere articole de ziar pentru douazeci si sase de periodice diferite, referindu-se la probleme curente si afaceri externe, :ontroverse religioase si conflictul politic dintre partidele Tory si Whig.

In 1719, la varsta de cincizeci si noua de ani, in timp ce continua sa scrie articole de ziar, precum si pamflete pe probleme curente, Defoe a abordat un nou gen literar. A inceput cu Robinson Crusoe, apoi a elaborat serie de biografii fictive, memorii si autobiografii, printre care doua continuari ale lui Crusoe, Capitanul Singleton (1720), Moli Flanders (1722), Jurnal din anul ciumei (1722), Colonelul Jack (1722) si Roxana (1724). Si-a incheiat cariera extrem de productiva ca scriitor cu doua ghiduri, Un tur prin Whole is land din Marea Britanie (1726) si Comerciantul englez desavirsit (1727), manual pentru tinerii negustori si vanzatori despre reusita in afaceri.

Reputatia literara a lui Defoe se bazeaza in primul rand pe Robinson Crusoe si Moli Flanders. in ambele carti, Defoe isi demonstreaza admirabilele calitati de povestitor, dar nu prin complexitatea intrigii, ci prin capacitatea de a-l captiva pe cititor cu prezentarea detaliilor obisnuite ale vietii, in operele sale, Defoe si-a exploatat talentele de ziarist pentru a mari receptivitatea publicului la atractia faptica a unei povestiri fascinante. Robinson Crusoe se bazeaza pe experienta reala a marinarului Alexander Selkirk, a carui sedere de patru ani pe o insula pustie a fost repovestita in cartea lui Defoe. Insula ii furniza materialul necesar pentru o abordare romantica a subiectului: posibilitatea unor aventuri fantastice intr-un loc indepartat si exotic. Defoe a deplasat insa accentul spre atractivitatea vietii obisnuite, casnice, caci pragmaticul Crusoe domesticeste salbaticia cu spiritul sau intreprinzator, propriu unui membru al clasei de mijloc. Pana la intrarea in scena a lui Vineri, care survine in ultimul sfert al povestirii, nu se intampla mare lucru in Robinson Crusoe. Nu exista monstri, sunt numai cativa canibali, in schimb se vorbeste foarte mult despre modul in care Crusoe reuseste sa improvizeze un serviciu de ceai corespunzator si sa-si agrementeze existenta prin ingeniozitatea sa. Crusoe nu este un cavaler razboinic al prozei romantice, ci un barbat serios si harnic, iar placerea lecturii deriva din capacitatea cititorului de a se identifica cu problemele casnice ale lui Crusoe.

Aceeasi atractie a vietii reale o exercita existenta si perioada in care a trait Moli Flanders. Departe de a fi eroina idealizata a romanelor de dragoste, Moli nu este catusi de putin o Guinevere, ci mai degraba Nevasta lui Chaucer din Bath. Pentru Moli, iubirea reprezinta o tranzactie comerciala, iar aventurile ei sunt foarte aproape de lupta clasei de mijloc pentru supravietuire si respectabilitate, transpusa in termeni de genul idealurilor si moralei si nu in lire si pence. Aplicand textura convingatoare a vietii reale si a obiceiurilor ei, Defoe o infatiseaza pe Moli croindu-si drum prin propriile forte si cu mult pragmatism, in mare parte la fel ca si Crusoe. Dupa fiecare intalnire, deopotriva amoroasa si comerciala, ea isi calculeaza profitul si pierderile si se pregateste sa exploateze oportunitatea urmatoare, in roman se intampla lucruri incitante, cum ar fi casatoria lui Moli cu propriul frate, dar aceste situatii exceptionale confirma regula ordinarului, care este precumpanitoare.

Ambele romane marcheaza o schimbare fundamentala de atitudine in arta, in sensul acceptarii ideii radicale ca experienta ordinara merita atentia literara si artistica, precum si ca povestirile cu personaje obisnuite, si nu regi, cavaleri sau imitatii ale acestora pot sa-l amuze pe cititor, ba chiar ca merita, in general, ca fie relatate. Defoe, membru al noii clase de mijloc, descoperise o formula de fictiune pentru a retine atentia noii categorii de cititori receptivi la atractia exercitata de particular si de pro­pria lor lume reflectata in aceasta noua forma de arta care era romanul. Uneori crude si rudimentare, romanele lui Defoe trec rareori dincolo de granita unei povestiri atragatoare pentru a se constitui intr-o intriga dramatica si sunt adesea marcate de inconsecventa, ceea ce lasa impresia ca au fost elaborate din mers, iar autorul lor nu a avut niciodata in minte un plan prestabilit. Dar Defoe este cel care a asezat romanul pe cursul lui actual, de unde poate sa rivalizeze cu teatrul si poezia ca o modalitate importanta de reflectare a experientei umane.