Euripide cca 480-406 i.Hr.

Euripide cca 480-406 i.Hr.

Sofocle spunea ca i-a zugravit pe oameni asa cum ar trebui sa fie, iar Euripide asa cum sunt.

Aristotel, Poetica

Cu Euripide, cel mai tanar dintre cei trei tragedieni atenieni din secolul al V-lea i.Hr., drama atica dobandeste un ton familiar si modern. Desi se spune despre Aristotel ca este „cel mai tragic dintre poetii tragici', unii critici precum Friedrich von Schlegel si Friedrich Nietzsche 1-au considerat pe Euripide raspunzator de moartea tragediei si de inconsistenta dramei atice. O opinie mai echilibrata ar fi aceea potrivit careia Euripide a oferit dramei posibilitatea de a infatisa romantismul la fel ca si realismul printr-o explorare spirituala si morala profunda, prin studii de psihologie de mare precizie ale vietii exceptionale si ale celei cotidiene dintr-o perioada in care consensul atenian se indrepta spre destramare. Facandu-se ecoul acestor indoieli si nelinisti, Euripide, si nu ESCHIL [2] sau SOFOCLE [3] este cel care reflecta diversele controverse intelectuale ale vremii sale. Euripide poate fi revendicat de teatrul occidental drept adevaratul sau parinte. Nu exageram prea mult daca afirmam ca lumea de dupa epoca de aur a Atenei a devenit euripidiana, asa cum s-a intamplat si cu teatrul care a reflectat-o.

Euripide a scris nouazeci si doua de piese de teatru dintre care s-au pastrat optsprezece, de departe cel mai mare numar de lucrari ale marilor dramaturgi atenieni, reprezentand o marturie atat a accidentelor supra­vietuirii literare, cat si a respectului generatiilor urmatoare. Iconoclast in viata si arta sa, Euripide poate fi privit ca prototipul artistului modern ., alienat. Spre deosebire de Eschil sau Sofocle, Euripide nu s-a implicat in viata cetatii, izolandu-se de lume pentru a-si putea scrie operele (dupa toate probabilitatile, s-ar fi refugiat intr-o pestera din Salamina lui natala). Piesele lui au castigat marele premiu la Marile Sarbatori Dionisiace anuale numai de patru ori, iar criticii lui, in special ARISTOFAN [5], care 1-a satirizat adesea, s-au dovedit foarte severi. Aristofan ii reprosa faptul ca incerca sa demonstreze inexistenta zeilor, ca demitiza eroicul si propovaduia degenerarea morala care ii transforma pe atenieni in „niste pierde-vara de piata, pungasi si escroci'. Euripide si-a petrecut ultimii ani ai vietii departe

Componenta esentiala a pieselor lui Euripide este insa o reexaminare a credintelor ortodoxe si conventionale. Daca purtarile oamenilor par imprevizibile la Eschil si Sofocle, cel putin vointa si scopul zeilor sunt clare, chiar daca nu intotdeauna acceptate. Pentru Euripide, capacitatea zeilor de a introna ordinea si certitudinea este la fel de dubioasa ca si preferinta individuala pentru bine. in cosmogonia lui Euripide, zeii seamana cu cei ai lui Homer, sunt dominati de mandrie, pasiune, dorinta de razbunare, fiind inzestrati cu trasaturile irationale proprii oamenilor. Ordinea si vointa divina sunt inlocuite de o soarta indiferenta, iar eroului tragic i se ofera foarte putina consolare ca victima a fortelor aflate dincolo de capacitatea lui de a exercita vreun control. Aceste mituri devin accesibile si usor de recunoscut si, dupa cum a observat Sofocle, oamenii sunt infatisati asa cum sunt, plini de contradictii, inzestrati cu un amestec de calitati si defecte, de puncte forte si slabe. Spre deosebire de tipurile generice si caracterele unitare create de Sofocle pentru care consecventa este primordiala, personajele lui Euripide sunt labile si pline de contradictii. Medeea, de exemplu, se razgandeste asa de des, incat efectul produs este ametitor, dar credibil. Deoarece personajele lui Euripide sunt atat de contradictorii si chinuite deopotriva de rational si de irational, dramaturgul poate fi considerat primul mare artist psiholog in sens modern.

Pe cat de revolutionar este tratamentul aplicat de Euripide zeilor si oamenilor, pe atat de impresionanta se dovedeste gama dramelor sale. Piesele lui abordeaza subiecte care nu mai fusesera infatisate niciodata pana la el. De exemplu, in Troienele, razboiul este vazut nu din punctul de vedere al luptatorilor, ci al victimelor. Eric Havelock a descris revolutia infaptuita de Euripide in termeni cat se poate de sugestivi, asociind-o cu „punerea in scena a unor incaperi nemaivazute pana atunci', in loc de sala tronului, Euripide conduce publicul in salon si prezinta drama unor personaje care seamana nu cu eroii lui Eschil, ci chiar cu publicul. Asa cum a aratat pe buna dreptate Aristofan, Euripide aduce pe scena „chestiuni familiale' si „treburi gospodaresti'. A deschis teatrul pentru explorarea principalelor aspecte ale vietii de zi cu zi - educatie, politica, religie.

Teatrul lui Euripide pune la grea incercare publicul infatisand suferinta fara a oferi vreo consolare si fara promisiunea unei ordini si reconcilieri, in capodopera sa Bahicele, Penteus este profund marcat de caracterul distructiv al lui Dionisos si de propria irationalitate. Metafora este folosita cu pricepere in teatrul lui Euripide. Ea spulbera iluziile si forteaza publicul sa accepte natura haotica a existentei umane. Accentele existentiale ale teatrului euridipian vor deveni o trasatura definitorie a tragediei din Oc­cident, incepand cu SHAKESPEARE [16] si continuand cu HENRIK IBSEN [52], AUGUST STRINDBERG [59], T. S. ELIOT [82] si Edward Albee.