Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice



Acasa » familie » medicina » medicina veterinara
Afectiuni animale - tratament

Afectiuni animale - tratament



Afectiuni animale - tratament

1. Contuziile globului ocular

Sunt intalnite la toate speciile de anim si produse de o multime de cause care afecteaza direct globul ocular sau indirect, ca urmare a traumatizarii unor regiuni invecinate.

Se semnaleaza caderi, loviturile cu corpuri dure, cu cornul, cu copita, accidente de strada.

Simptome:

- prezente tulburari circulatorii, leziuni ale globului ocular, precum si a anexelor sale

- se traduc prin echimoze subconjunctivale chemozis (edem conjunctival), hemoragii in camera anterioasa, eroziuni ale corneei si a sclerei, desirari si rupture ale irisului

- in traumatisme mai violente se observa desirarea zonulei lui Zinn, si luxatia cristalului, desirarea coroidei si retinei.



Tratament:

- se urmareste combaterea durerii (se introduce in colire xilina si cocaine)

- prevenirea infectiei si combaterea fenomenelor congestive se face prin spalaturi cu oxicianura de mercur sau comprese imbibate cu aceeasi solutie, sau cu ceai de musetel

- se aplica colire cu sulfamida , cloramfenicol 0,5%, albastru de metal 0,5%

- leziunile superficial de pe cornee si conjunctivita bulbar se vor trata cu unguent oftalmic cu Kanamicina, hidrocortizon, iodoform 5% vitamina A uleioasa

2. Glaucomul,tratament.

Defineste un sindrom general caracterizat prin marirea exagerata a globului ocular fara distensia tunicilor oculare dar cu leziuni ale retinei si nervului optic.

Etiologic poate fi primar fara a se putea identifica cauza si secundar cand se cunoaste cauza. Glaucomul secundar poate fi determinat de iridociclite, traumatisme oculare, oftalmie periodica.

Evolutiv glaucomul poate fi acut sau cronic:

- glaucomul primar poate deveni in timp bilateral si se pare ca are caracter ereditar.

- glaucomul secundar este mai frecvent unilateral si mai rar bilateral, evolueaza cronic si acut.

Din punct de vedere clinic glaucomul poate fi prodomic (llatent) , congestiv acut si congestiv cronic:

Latent – stare precongestiva cu caracter discret, midriaza usoara si reflex pupilar incomplet

Congestiv acut – apare brusc cu epifora, ectazia vaselor si congestia conjunctivei

Congestiv cronic – apare in urma cresterii anterioare a tensiunii, distensia globului ocular, desirarea zonulei si luxatia cristalinului.

Tratamentul:

Scaderea presiunii intraoculare si conservarea vederii

Local aplicatii cu colinergice, agenti osmotici, parasimpaticomimetice, inhibitori ai colinesterazei

Se mai pot folosi local steroizi pentru a reduce procesul inflamator

Chirurgical se recurge la paracenteza camerei anterioare, extragerea cristalinului luxat iar daca ochiul este compromis se recurge la enucleere mai ales in formele de hidroftalmie.

3. Cheratitele, tratament.

Tratamentul medicamentos oftalmic cu colire cu antibiotic, chimioterapice si anestezic, spalaturi antiseptice si unguente oftalmice. Tratamentul chirurgical se aplica in urma rezultatelor nefavorabile ale tratamentului medicamentos prin paracenteza si acoperire cu lambou conjunctivalin cazul ulcerelor sau transplant de cornee.

4. Orhita.

Este inflamatia testiculului care poate coexista cu epididimita si vaginlita .

Etiologie : traumatisme diverse , unele boli infectioase ca bruceloza , tuberculoza , gruma , etc .

Simptomele : sunt dependente de evolutia acuta sau cronica , septica sau aseptica a bolii . In formele acute animalul este agitat , cifozat , cu membrele posterioare indepartate si schimba mereu baza de sprijin . Se observa dificultati in mictiune si defecare , febra . Local tumefactia pungilor si sensibilitate marita si indurata , fara sensibilitate .

Diagnostic : are in vedere modificarile locale si examenul de laborator pt bolile infectioase specifice ca etiologie .

Tratamentul : va tine cont de etiologie . Se recurge la antibiotice , antiflogistice sau se va castra animalul .

5. Litiaza salivara.

Este intalnita la magar , cal si foarte rar la rumegatoare . Apare in urma inflamatiei catarale a glandelor salivare sau a canalelor cu depunere sub forma de conglomerate a unor carbonati , fosfati sau chiar a substantelor organice . Substratul excretiei inflamate , care se depun in jurul corpului strain , formand concremente albe , prin impregnare cu saruri minerale solvite in saliva , formeaza calculul salivar . Determina retentie salivara si aparitia chistilor salivari .

Simptome : la examenul clinic se observa traiectul canalului pana la punctul de stationare a calculului . La palpatia canalului Stenon sau uneori si a parenchimului glandular , putem simti prezenta unor formatiuni dure , ovale , nedureroase , de marimi diferite . Masticatia este jenanta , iar amestecul alimentelor cu saliva este deficitar . Impiedicarea scurgerii salivei in cavitatea bucala de catre calcul duce la inflamatia glandei , inflamatie ce se poate complica cu flegmon si sa cuprinda intreaga regiune sau cu scleroza . procesele inflamatorii dispar dupa eliminarea spontana(foarte rar) sau extractia calculilor .

Tratamentul : trebuie sa se realizeze eliminarea calculului.Aceste se poate realizza prin presiune manuala sau prin interventie chirurgicala . Operatia in calculii salivari situati la nivelul canalului Stenon se face pe animalul tranchilizat si contentionat in decubit lateral si cu capul intins pe gat , sub anestezie locala prin infiltratie cu Xilina sau Procaina.Incizia canalului se face in dreptul calculului , paralel cu axul longitudinal al acestuia . Cu o pensa se extrage calculul , dupa care se controleaza permeabilitatea portiunii distale a canalului , prin injectarea prin rana operatorie a unei solutii de antibiotice . Daca este permeabil sse inchide rana operatorie a canalului , cat si a pielii , prin sutura . Pt prevenirea infectiei se va aplica un tratament general cu antibiotice , timp de 3-4 zile .

6. Chistii glandelor salivare.

Sunt localizati mai cu seama la glandele: sublinguala. submaxilara si exceptional de rar Ia parorida cu o frecventa mai mare la carnasiere si cabaline si mult mai rar la bovine Chistii salivari mai sunt cunoscuti sub numele dc ranulc sau broscute ( cei cu localizare la glanda linguala )

Etiologie. Chistii glandelor salivare iau nastere prin obliterea canalelor, consecinta unor procese inflamatorii, a ranirilor, contuziilor, stomatitelor, calculilor salivari, etc., provocand retentia salivara. Secretia ce se colecteaza compreseaza acinii glandulari si destinde peretii, organizandu-se in chist care are si o membrana (a chistului), care secreta si ea.

Simptomele. in cazul chistului sublingual, la examenul cavitatii bucale se observa pe planseul bucal, intre fraul limbii si arcada molara, prezenta unei formatiuni tumorale mobile, de forma ovoida, de marimea unui bob de mazare sau chiar mai mare, ou de porumbel, pana la aceea a unui ou de gaina. Daca dimensiunile chistului sunt reduse, formatiunea trece neobservata, iar cand volumul ia proportii, apar tulburari in prehensiune, masticatie si deglutitie.

Chistii glandei sublinguale si ai parotidei au aspectul unei formatiuni fluctuente, nedureroasc, care proemina in regiunile parotidicne, laringiana sau submandibulara, si sunt de marimi diferite, de la marimea unui ou de porumbel pana la cea a unei portocale, cu peretii sub tensiune moderata. Noi am diagnosticat un chist al glandei sublinguale la un caine de rasa Saint-Bemard, de marimea unui cap de copil, care cuprindea regiunea submandibulara laringiana si partea antero-inferioara a regiunii gatului (Fig. 21.9).

Diagnosticul se stabileste pe baza semnelor clinice descrise, pe marimea chistului si locul unde este situat. Diagnosticul diferential trebuie facut fata de chistii glandei tiroide, al caror continut este mai vascos si galbui si sunt situati in dreptul glandei respective.

Prognosticul este favorabil in chistul glandei sublinguale si rezervat in cel al glandei submaxialre, pentru ca tratamentul creeaza probleme dificile.

Tratamentul Se incearca la inceputul tratamentul conservator prin punctia chistului, pentru evacuarea continutului, urmata de introducerea unor solutii de hidrocortizon si penicilina sau solutii cauterizante: Lugol, clorura de Zn 10%, acid lactic 10% sau clorura de sodiu 5-10%. Punctia chistului se face cu ajutorul unui trocar fin, la nivelul marginii sale anterioare, in doua puncte, la distanta de 2 cm unul de altul.

Daca nu se obtin rezultate prin tratamentul conservator, se trece la tratamentul operator.

7. Varicocelul.

Reprezinta dilatarea varicoasa a venelor din cordonul testicular . Se asociaza uneori cu hernia inghinala si tumorile testiculare . Este insotita de dureri la nivelul regiunii , jena in miscarea membrului corespunzator , cordonul testicular prezinta la palpatie nodozitati fluctuante .

Taratamentul : se realizeaza prin castrarea animalului si hemostaza prin ligatura transfixica pe cordon .

8. Deformarile coloanei vertebrale.

Se semnaleaza ca anomalii congenitale sau consecinta unor procese patologice , care au determinat modificarea aspectului unui segment al coloanei vertebrale . Dintre deformarile coloanei vertebrale :

I.Cifoza : coloana vertebrala are convexitatea indreptata in sus . Animalul are baza de sustinere micsorata , este cocosat . Este favorizata de eforturi mari la animalele de munca , mai ales cand se folosesc de tineri , de leziuni ale discurilor intervertebrale , in boli cahectizante , in rahitism .

II.Lordoza : este o deviere in forma de concavitate in jos a coloanei vertebrale , favorizata de lungimea exagerata a coloanei vertebrale , de rahitism.

III.Scolioza : este o deviere laterala spre stanga sau spre dreapta , care este favorizata de rahitism , sau apare ca o anomalie congenitala .

Deformarile coloanei vertebrale nu beneficiaza de tratament . Se recomanda prevenirea cauzelor care influenteaza aparitia lor si evitarea folosirii la reproductie a animalelor care transmit astfel de anomalii .

9. Tratamentul uveitelor.

Sunt starile inflamatorii ale tractusului uveal.

Dupa localizare: - anterioare (irido – ciclice)

- posterioare (afecteaza coroida)

- difuze (denumite irido – ciclocoroidite sau oftalmii)

Cauze: factori imunogeni, factori endogeni si exogeni, virale, bacteriene, parazitare, reactii anafilactice, hipovitaminoza A si B, intoxicatii fungice.

Boala evolueaza in 5 stadii:

I. Faza de hiperemie. intalnita in primele 3-6 zile, se caracterizeaza clinic prin mioza, edem conjunctival, durere, fotofobie, lacrimare, congestia irisului.

II.Faza de exsudatie, caracterizata de modificarea permeabilitatii vasculare. Mioza se accentueaza datorita tumefactiei irisului.

III.Faza de resorbtie se caracterizeaza prin atenuarea fenomenelor inflamatorii pana la disparitia acestora. Resorbtia poate fi completa sau partiala, in ultima situatie se pot inregistra sechele care afecteaza vederea.

IV.Faza de organizare include fenomene de stabilizare a sechelelor postinflamatorii. Acestea sunt: opacifieri a partii posterioare a corneei, aderente ale irisului la cornee sau cristalin, ocluzii ale

pupilei, opacifieri ale cristalinului si a corpului vitros, etc.

V.Faza de atrofie consta in reducerea in dimensiuni a globului ocular, cu pierderea definitiva a vederii. Prin reducerea dimensiunilor globului ocular fanta palpebrala apare triangulara, semn comun tuturor atrofiilor oculare indiferent de cauza.

Prognosticul este rezervat datorita sechelelor care se instaleaza in timp.

Tratament

Obiective:

a.Medicatie antiinflamatorie nespecifica pentru reducerea fenomenelor tisulare

b. Diminuare durere si prevenire complicatiilor prin aderente irido-cristaliniene:

- sa combata blefarospasmul

- sa combata hipersecretia lacrimala

3.Tratament antiinfectios de protectie sau sa combata procesul infectios.

Tratamentul antiinflamator se realizeaza prin folosirea preparatelor sub a de colire sau unguente, care contin corticosteroizi sau substante rezolutive.

10. Dezlipirea sau decolarea retinei.

Decolarea retiniana se caracterizeaza prin pierderea contactului dintre retina si coroida. Mentinerea ei in pozitie normala este asigurata de presiunea exercitata de corpul vitros.

Decolarea poate fi primara, provocata in majoritatea cazurilor de traumatisme, sau secundara, cand apare in urma unei afectiuni oculare.

Cauzele care duc la decolarea retiniana pot fi:

- inflamatiile retiniene si uveitele;

- exsudatele acumulate intre retina si coroida;

rupturi ale cristaloidei si retinei, aparute in urma traumatismelor, ce permit hernierea corpului vitros intre coroida si retina;

- hemoragia intraretiniana;

- lichefierea corpului vitros si reducerea volumului sau, ceea ce face sa slabeasca presiunea pe retina,etc.

Simptome. Simptomul principal este scaderea progresiva a acuitatii vizuale si dificultatile de orientare ale animalului bolnav. Daca decolarea este totala, si vederea este complet abolita.

La examenul oftalmoscopic se observa niste cute (dungi opalescente) dispuse radial in jurul discului optic. Animalele prezinta midriaza excesiva, iar reflexele pupilare directe sunt abolite.

Prognostic, rezervat in decolarea partiala si grav in cea totala.

Tratament. Se va incerca numai in decolarea partiala. Se bazeaza pe rezrbtive si rezolutive. in decolarea incipienta partiala, ce apare consecutiv uveitelor, cedeaza uneori in terapia intensa antiinflamatorie cu dexametazona  pe cale bucala sau parenterala, asociata cu antibiotice.

Tratamentul operator, care ar putea fi folosit, nu se practica in oftalmologia veterinara.

11. Blefarita

Este inflamatia pleoapelor, observata mai frecvent la cabaline si carnasiere.

Etiologic. Apare de cele mai multe ori in urma traumatismelor si infectiilor acute (furuncul, flegmon, abces, osteomielite, ), sau in cursul unor boli infecto-contagioase, in diferite dermatomicoze (acnee, eczeme, paraziti) sau pot sa apara in urma conjunctivitelor sau infectiilor si obstructiilor cailor lacrimale.

Simptomele.

Dupa localizarea :

- blefarite cutanate: se observa in primul rand prurit, tumefactia pleoapelor si jena oculara. in unele cazuri este consecinta unei dermatomicoze, luand aspectul unei eczeme sau a unor excuamatii.

- blefarite marginale sau ciliare se caracterizeaza prin tumefactia regiunii ciliare, insotita de congestie (blefarita congestiva), exsudatia si formarea de cruste (blefarita scvamoasa) sau chiar ulcere consecutiv infectiei foliculilor ciliari (blefarita ulceroasa). Este rar intalnita la animale.

- blefarite glandulare.

Diagnosticul este usor de stabilit pe baza semnelor clinice.

Prognosticul este rezervat mai ales prin comlicatiile pe care le poate produce: blefaro-conjunctivita, afectiuni ale aparatului lacrimal, etc.

Tratamentul  recomanda aplicarea unor unguente care au incorporate antibiotice (tetraciclina, cloramfenicol, penicilina, albastru de metilen, etc). in fazele de edem se aplica comprese cu ceai de musetel cu 1% sare, de 3-4 ori pe zi, in sedinte de 10-15 minute. Formele ulceroase se chiureteaza si apoi se aplica unguente cu Kanamicina, asocilin, oxid galben de mercur 2% sau se cauterizeaza cu azotat de argint 2%. in formele parazitare, bune rezultate se obtin prin unguentul cu neguvon 10%.

12. Dacriocistita

Este mai rara si se caracterizeaza prin inflamatia sacului lacrimal. Aparitia ei este legata de inflamatia canalelor lacrimale, a rinitelor sau conjunctivelor.

Manifestarea clinica este de la inceput foarte confuza. Ea devine clara in momentul in care se determina obstructie prin inflamatie, cand apare epifora si reactia mucoasei conjunctivale.

Diagnosticul se poate face prin irigatie retrograda (greu de executat la animale) si cand in forma purulenta se elimina o cantitate mica de puroi, de asemenea prin epifora exagerata si distensia unghiului nazal al ochiului.

Tratamentul. Se incearca permeabilitatea cailor lacrimale obstruate pin injectii lacrimo-nazale retrograde cu solutii antiseptice: rivanol, sulfatiazol 5-10%. Se vor instila, la unghiul nazal al ochiului, de 3-4 ori pe zi, cate 5-8 picaturi, din colire oftalmice: cloramfenicol sol.1%, sulfacetamina, sulfat de zinc sol.0,5%, . In formele flegmonoase se asociaza antibioticoterapia generala. Daca nu se poate permeabiliza canalul lacrimal si conductul lacrimo-nazal, se recurge la ablatia sacului lacrimal si asanarea zonei fistuloase, juguland in acelasi timp infectia, dar nu si stoparea epiforei.

13. Uveitele,simptome

Sunt starile inflamatorii ale tractusului uveal.

Dupa localizare: - anterioare (irido – ciclice)

- posterioare (afecteaza coroida)

- difuze (denumite irido – ciclocoroidite sau oftalmii)

Cauze: factori imunogeni, factori endogeni si exogeni, virale, bacteriene, parazitare, reactii anafilactice, hipovitaminoza A si B, intoxicatii fungice.

Boala evolueaza in 5 stadii:

I. Faza de hiperemie. intalnita in primele 3-6 zile, se caracterizeaza clinic prin mioza, edem conjunctival, durere, fotofobie, lacrimare, congestia irisului.

II.Faza de exsudatie, caracterizata de modificarea permeabilitatii vasculare. Mioza se accentueaza datorita tumefactiei irisului.

III.Faza de resorbtie se caracterizeaza prin atenuarea fenomenelor inflamatorii pana la disparitia acestora. Resorbtia poate fi completa sau partiala, in ultima situatie se pot inregistra sechele care afecteaza vederea.

IV.Faza de organizare include fenomene de stabilizare a sechelelor postinflamatorii. Acestea sunt: opacifieri a partii posterioare a corneei, aderente ale irisului la cornee sau cristalin, ocluzii ale

pupilei, opacifieri ale cristalinului si a corpului vitros, etc.

V.Faza de atrofie consta in reducerea in dimensiuni a globului ocular, cu pierderea definitiva a vederii. Prin reducerea dimensiunilor globului ocular fanta palpebrala apare triangulara, semn comun tuturor atrofiilor oculare indiferent de cauza.

Prognosticul este rezervat datorita sechelelor care se instaleaza in timp.

Tratament

Obiective:

a.Medicatie antiinflamatorie nespecifica pentru reducerea fenomenelor tisulare

b. Diminuare durere si prevenire complicatiilor prin aderente irido-cristaliniene:

- sa combata blefarospasmul

- sa combata hipersecretia lacrimala

3.Tratament antiinfectios de protectie sau sa combata procesul infectios.

Tratamentul antiinflamator se realizeaza prin folosirea preparatelor sub a de colire sau unguente, care contin corticosteroizi sau substante rezolutive.

14. Oftalmia periodica a calului, simptome.

Sub denumirea de oftalmía recidivanta sau irido-ciclo-coroidita recidivanta a calului se defineste un sindrom inflamator exsudativ, cu caracter recidivam al membranei uveale, care cu timpul cuprinde si restul formatiunilor oculare (li Pastea, 1961).

Frecventa. Este intalnita la cal aproape in toate tarile, in tara noastra fiind mai frecventa in Transilvania, Banat, Crisana, Dobrogea si Succeava. in ultimul timp pare sa creasca incidenta ei, odata cu cresterea efectivelor.

Etologia inca nu este elucidata. Se pare ca boala ar li declansata de unu microbi si toxinele lor. Diversi autori atribuie un rol deosebit ereditatii, varstei, constitutiei individuale. Altii cred ca este vorba de o infectie de sol, sau provocata de infectii specifice, virusuri. I se atribuie de asemenea, origine histaminica, reumatismala, eozinofilica, lipsei de ventilatie, consumul de leguminoase, furaje alterate, carente minerale etc.

Din multitudinea teoriilor emise cu privire la originea acestei insidioase boli, doua par sa aiba cei mai multi adepti: teoria infectioasa si teoria anafilactica.

Teoria infectioasa, desi veche (Elain si Gramer, 1889 ), are si astazi multi adepti. Cercetarile de micro-aglutmare-liza au evidentiat ca leptospira pare sa fie la originea bolii. Sustinatorii acestei teorii afirma ca oftalmia este o manifestare tardiva a unei infectii cu Leptospira gnppo-Typhosa si Leptospira pomona (Huston, Moro ). in numeroase cazuri (10-20% ), cu 2-4 accese tipice, reactiile serologice insa nu au evidentiat infectia leptospirica.

Drept cauza a oftalmiei a mai fost incriminata Bucella si Microfilariile.

Teoria anafilactica arata ca oftalmia recidivanta este apanajul unei stari alergice provocata de unele albuminoide descompuse, la nivelul intestinului, de unde trec in sange si nefiind neutralizate rapid si in intregime, ajung in concentratie mare la ochi, unde declanseaza boala.

Alergia poate fi declansata de toxine parazitare si microbi, cu electivitate pentru capilarele tradusului uveal.

Simpomele sunt cele ale uveitelor in general. Inflamatia tractului uveal se declanseaza periodic, la intervale de aproximativ o luna.

Boala se manifesta prin trei faze:

Faza 1-a de hiperemic, care are o durata dc 3-6 zile, evolueaza cu semne specifice unei inflamatii acute: lacrimare, fotofobie, chemozis, congestia si hiperemia conjunctivei, mioza si vasculanzatie pericheratica. Urmeaza apoi o usoara (discreta) tulburare a umorii apoase si a corneei.

Faza a II-a de exsudatie, se manifesta clinic prin atenuarea semnelor inflamtiei acute, dar in schimb se accentueaza semnele camerei anterioare. in lichidul camerular (umoarea apoasa) apare un exsudat cu aspect seros, fibrinos sau uneori chiar purulent. Pot apare chiar sinechii la nivelul tractusului uveal. Pupila se micsoreaza foarte mult (mioza), devine neregulata. Animalul isi pierde partial sau total vederea. Faza de exsudatie dureaza aproximativ 8-12 zile.

Faza a IIl-a de regresie. sau de resorbtie a fenomenelor exsudative are o durata de una sau doua saptamani. in aceasta faza simptomele dispar, corneea se clarifica, exsudatul se resoarbe, pupila se dilata, vasele iriene se retracta si totul intra in normal in 6-10 zile, de parca nu s-ar fi intamplat nimic.

Dupa cateva saptamani sau luni simptomele si accesele inflamatorii se pot repeta.

in stadiul dintre accese se observa o sene de modifican ale componentelor globului ocular, usoara opacifiere a comeei (apare ca un geam usor afumat), existenta la periferia ei a unui inel opac, cutarea pleoapelor superioare in accent circumflex, forma neregulata a pupilei data de aderentele irisului la cristalin, coroidita atrofica (diagnosticata cu oftalmoscopul).

in perioada de stingere (dupa recidiva) pot apare sechele, cum sunt luxatia sau subluxatia cnstalinului, dezlipirea partiala sau totala a retinei, atrofia N. optic, uneori chiar atrofia globului ocular. Acuitatea vizuala se reduce treptat, ajungand dupa mai multe accese la cecitate.

De obicei. in perioadele de accese starea generala a animalului nu este modificata, totusi in cazuri foarte rare poate apare o usoara febra si inapetenta.

Diagnosticul este dificil de pus, in perioada de accese se vor lua in consideratie: mioza, exsudatul camerular, cutarea pleoapei superioare sub forma accentului circumflex.

Prognostic ■- grav.

Tratament. Profilactic: ratii fara furaje din mlastini, reducerea cantitatii de porumb, eliminarea forajelor alterate, echilibrarea raporturilor nutritionale.

Curativ: se va inlatura cauza atunci cand aceasta a putut fi detectata.

Scutirea animalului de la munca. Adapostirea cailor bolnavi in grajduri cu lumina obscura.

Se va administra medicatie rezolutiva: iodura de potasiu 10-15 g pe zi in doua reprize, per os, pana la aparitia fenomenelor de iodism (10-14 zile). Daca animalul refuza se va administra i.v. iodura de potasiu sol. 10% 5-10 g.

Concomitent, medicatia antiinflamatoare si desensibilizanta; salicilatul de sodiu sol.20%, 30-40 g, hidrocortizon unguent pentru aplicatii oculare (Rp. Hidrocortizon 0,175 g, Lanolina si vaselina 5 g) asociat cu administrarea pe cale parentala i.m. a 0,5-1 mg^kg greutate vie, timp de 5-6 zile.Pentru decongestionarea irisului si evitarea formarii sinechiilor se va aplica colir cu atropina sol. 1%.

Pentru desensibilizarea si restabilirea echilibrului umoral se poate aplica autohemoterapia si administrarea i.v. a unei solutii formata din: hiposulfat de Mg si hiposulfit de Na 0,3 g, clorura de calciu 1,5 g, bromura de sodiu 0,3, apa distilata 20 ml, adminsitrata i.v. o data la doua zile.

Se pot folosi purgative si diuretice pentru dezintoxicare, schimbarea hranei, dehelmintizare, administrarea vitaminei B2, in doza de 40 mg.

Antibioticoterapia, asociata la tratamentul expus mai sus, isi are justificarea pentru caracterul infectios al bolii precum si pentru aplicarea corticoterapiei.

15. Cataracta,tratament

Tratamentul este medicamentos si chirurgical. Se va incerca, mai ales la inceputul bolii, tratamentul medicamentos.

Tratamentul medicamentos se bazeaza pe medicatie pe baza de iod. De mai mult timp se foloseste, indiferent de stadiul bolii, iodura de potasiu sol. 1,5% si Vitaiodurol sub forma de picaturi in ochi, cu rezultate incerte. in ultimul timp instilarea in ochi a produsului Catalin, o picatura pe zi timp de 15 zile, urmat de o pauza de 15 zile, 5-6 luni, a da rezultate satisfacatoare, preparatul intarzie sau opreste procesul de opacifiere a cristalinului. De asemenea, se incearca Sulfadiazina si preparate pe baza de Seleniu si Vitamina E, Seleloc, fie injectabil, fie sub forma de capsule, in tatamentul cataractelor la caini. Tot in tratamentul la caini se folosesc injectii camerulare cu Orgoteina ( superoxid dismutaza ) 1,25 g, urmata de administrarea de: bioflavine citrice, administrate oral 40 mg/lcg greutate vie si acid ascorbic 100 mg/kg, timp de 14 zile. Clarificarea ochiului s-a produs la 70% din cazuri in decurs de 3-4 zile, la unii chiar si la 24 ore (M. Mo dovan si colab, 1984).

Tratamentul operator este posibil si la animale, insa greu de efectuat si din cauza particularitatilor structurale pe care le prezinta zonula lui Zinn. Este indicat in cataractele mature si hipermature si obligatoriu in starile complicate cu glaucom. Pot fi aplicate procedee de extractie capsulara si extracapsulara, cu rezultate mai bune cu ultimul procedeu. Cand se decide tratamentul operator cazurile trebuiesc bine selectate prin examen complex, pentru a aprecia integritatea celorlalte formatiuni: retina, nerv optic, stare septica sau aseptica a globului ocular

Operatia se executa sub anestezie generala prin narco-neuroplegie sau narco-neuroleptanalgezie, cu blocajul retrobulbar cu xilina sau procaina. Aceasta din urma, in ultimul timp se recomanda sa fie evitata. Se face toaleta oculara si periorbitara; se deschide larg fanta palpebrala prin fixarea pleoapelor cu fire de matase, iar globul ocular cu fire conjunctivale bulbare in apropiere de limb. Se aplica campul operator.inlaturarea cristalinului opacifiat se poate face prin mai multe metode, cele mai utilizate fiind, disciziunea, extractia ( sau lensectomia ), reclinatia sau tacoemulsia.

Disciziunea este operatia de cristaloidotomie, sectionarea sau desirarea capsulei antenoare a cristalinului, care va permite patrunderea in cristalin a umorii apoase, care va produce progresiv liza si resorbtia cristalinului.

Extractia ( sau lensectomia ) este inlaturarea cristalinului fie in totalitate fie extracapsular, ramanand capsula posterioara. Extractia se face dupa ce a fost lizata zonula, pe la nivelul unei rani corneene, dupa ce se aplica criosonda pe cristalin sau se balanseaza acesta cu pense sau anse speciale ( Aruga, Snellen etc.).

Facoemulsia, se bazeaza pe fragmentarea cristalinului prin ultrasunete si aspirarea lui.

Reclinatia sau luxarea si coborarea posterioara a cristalinului se realizeaza prin dislocarea lui cu ajutorul unui ac introdus in sclera, la 2-3 cm de limb si sub diametrul orizontal intre iris si cristalin.

16. Amauroza

Pierderea vederii fara sa se poata decela clinic modificari ale globului ocular. Poate fi o tulburare temporal sau definitive.

Etiologie: leziuni ale nervului optic si ale SNC, encefalite, tumori ale nervului optic si ale encefalului care compreseaza pe centrii vazului, viroze neurotrope, accidentele alergice post-vaccinale, traumatismele craniene, intoxicatii cu azotati; la caine se semnaleaza si encefalopatia din jigodie, cu congestia si nevrita optica retrobulbara

Simptome: ochiul bolnav are mediile normale, transparente iar pupila dilatata (in midriaza) si fixa

-lumina nu produce nici un effect asupra ochiului

-animalele se lovesc de obiectele din jur, ridica mai mult membrele, se sperie, iar simtul vederii incearca s ail suplineasca cu cel al auzului, de aceea urechile sunt drepte si in continua miscare.

Tratament: eliminarea cauzelor

-in forme incipiente: iodura de potasiu, excitatoare si nevrotonice

17. Luxatia si avulsia globului ocular

Luxatia globului ocular : ochiul este iesit din orbita cu destinderea nervului optic, fara sa fie rupt.

Sunt dislocari spre inafara a globului ocular, ca rezultat a traumatismelor violente.

FregventaL ;a caini in special la cei exoftalmici, la cal si bovine.

Avulsia globului ocular: cordonul vasculo-nervos este desirat si rupt, precum si dezinsertia muschilor oculomotori, globul ocular fiind dislocate si uneori atarna in afara orbitei.

Simptome:

In luxatie:

- prin strangularea sa in portiunea retrobulbara, impiedica irigatia, aparand fenomene de congestive de staza, datorita cmpresiunii exercitate de pleoape

- cornea nemaiputand fi umectata cu lacrimi, se usuca, devine opalescent, apoi se opacifiaza.

- cand constrictia este moderata cu edem palpebral si a conjunctivitei, globul este acoperit de concretiuni , care inglobeaza si corpii straini, marit in vol, dureros si cu acuitatea vizuala abolita

In avulsie:

- globul ocular prezinta mobilitatea anormala, iar la fundul orbitei poate apare un hematom retrobulbar in urma desirarii vaselor

Prognostic:

- variaza in fct de gravitatea leziunilor si de timpul scurs pana la aplicarea tratamentului

- in luxatie este rezervat

- in avulsie este grav

Tratament:

In luxatie:

- tratam este chirurgical si consta in repunerea globului ocular in cavitatea orbitara

- se va proceda la toaletarea regiunii orbitare si periorbitare, prin indepartarea corpilor straini, apoi antisepsia prin irigarea abundenta cu ser fiziologic caldut

- se face anestezia locala prin instilarea unei solutii de xilina 3- 4%, cocaine 3-5% sau chiar procaine 6-8% si anestezie generala prin tranchilizare sau neuroleptanalgezie

- la polul anterior al globului si conjunctivita se pune unguent oftalmic cu Kanamicina, Tetraciclina 3% sau Asocilin

- pe marginea pleoapelor se trec 2-3 fire de sutura in U

- dupa repunere pt evitarea recidivei se face blefarorafia provizorie, sau tarsorafia

In Avulsie:

- se fac enucleerea sau evisceratia globului ocular usor de realizat in aceasta situatie

18. Glaucomul simptome

Defineste un sindrom general caracterizat prin marirea exagerata a globului ocular fara distensia tunicilor oculare dar cu leziuni ale retinei si nervului optic.

Etiologic poate fi primar fara a se putea identifica cauza si secundar cand se cunoaste cauza. Glaucomul secundar poate fi determinat de iridociclite, traumatisme oculare, oftalmie periodica.

Evolutiv glaucomul poate fi acut sau cronic:

- glaucomul primar poate deveni in timp bilateral si se pare ca are caracter ereditar.

- glaucomul secundar este mai frecvent unilateral si mai rar bilateral, evolueaza cronic si acut.

Din punct de vedere clinic glaucomul poate fi prodomic (llatent) , congestiv acut si congestiv cronic:

Latent – stare precongestiva cu caracter discret, midriaza usoara si reflex pupilar incomplet

Congestiv acut – apare brusc cu epifora, ectazia vaselor si congestia conjunctivei

Congestiv cronic – apare in urma cresterii anterioare a tensiunii, distensia globului ocular, desirarea zonulei si luxatia cristalinului.

Tratamentul:

Scaderea presiunii intraoculare si conservarea vederii

Local aplicatii cu colinergice, agenti osmotici, parasimpaticomimetice, inhibitori ai colinesterazei

Se mai pot folosi local steroizi pentru a reduce procesul inflamator

Chirurgical se recurge la paracenteza camerei anterioare, extragerea cristalinului luxat iar daca ochiul este compromis se recurge la enucleere mai ales in formele de hidroftalmie.

19. Oftalmia traumatica (panoftalmia)

Prin acest termen se defineste in general inflamatia supurativa a tuturor invelitorilor si a continutului , denumita pt aceasta si panoftalmie supurativa sau flegmonul globului ocular .

Etiologia : boala evolueaza ca o complicatie a ranilor oculare , a ranilor penetrante si a ulcerelor corneene , prin care se realizeaza scurgerea umorilor camerulare , distrugerea formatinilor endobulbare si contaminarea .

Se caracterizeaza prin infectia intregului glob , in infiltratia supurativa a tuturor invelisurilor globului ocular . Infectia este in general de origine exogena , ageantii bacterieni patrunzand in ochi odata cu producerea ranilor penetrante .

La inceput infectia se localizeaza in camera anterioara , ca apoi sa patrunda in intreg globul ocular si sa compromita complet globul ocular .

Simptome : La inceput , boala se manifesta prin durere si proces inflamator supurativ extins in regiunea oculara . Conjunctivita este infiltrata , injectata , hemoragica . Corneea isi pierde transparenta .Rana oculara castiga caractere supurative , se poate constata prezenta unor muguri friabili , care sunt acoperiti cu exudat , iar din rana se scurge un lichid sero-purulent.

Animalul bolnav manifesta o sensibilitate oculara excesiva , epifora , fotofobie . Secretia purulenta aglutineaza marginea pleoapelor , corneea opaca apare cutata , vascularizata , edematiata . Umoarea apoase devine tulbure , intreg globul ocular fiind cuprins in procesul supurativ .

Cu timpul continutul se poate elimina , fenomenele inflamatorii se reduc in intensitate , ochiul diminua in volum si se termina cu atrofia lui si acoperirea de pleoapa a 3-a .

In faza acuta a bolii sunt prezentate si tulburari generale , manifestate prin abatere , inapetenta , febra si dispnee .

Prognosticul : este foarte grav , afectiunea sfarsindu-se cu compromiterea definitiva a ochiului afectat .

Tratamentul : in faza incipienta se va incerca tratamentul medicamentos cu antibiotice general si local .

Local se curata ochiul de toate secretiile ce se scurg din el , se excizeaza portiunea herniata din iris si se niveleaza suprafata ranii . Zilnic se aplica in ochi unguente oftalmice cu Kanamicina si Hidrocortizon , Neomicina , etc .

In infectiile grave se recomanda enucleerea sau eviscerarea globului ocular

20. Cheratitele,simptome.

Prin cheratite intelegem inflamatia corneei, proces care este insotit de pierderea transparentei (opacifierea).

Frecventa. Este intalnita la toate speciile, mai rar in forma pura si intr-o proportie mai mare sub forma mixta de cheretoconjunctivita.

Clasificare Sunt mai multe criterii de clasificare, dintre care vom retine pe cea din punct de vedere clinic.

Din acest punct de vedere cheratitele pot fi;

> Nesupurative

- superficiale

- profunde



> Supurative

- primare

-secundare

Etiologic Cauzele cheratitelor sunt foarte diverse: traumatisme (contuziile si ranile), infectii exo si endogene, carente alimentare si vitaminice, stari toxice, etc. in cele mai multe cazuri sunt produse de infectii locale cu stafilococus aureus, sau secundare in unele boli cum sunt variola, rinotraheita infectioasa bovina, tuberculoza, agalaxia, jigodia la caine, gruma, febra tifoida la cal, turbarea la caine, etc. Virusurile hepatice pot produce cheratite la iepuri.

Simptome. Semnele cheratitei sunt in raport cu fazele evolutive ale bolii:

in cheratita nesupurativa se disting 3 stadii: de infiltratie, yascularizatie si resordtie sau organizare;

in cheratitele supurative se interpune faza de supuratie (dupa stadiul de infiltratie).

I. in stadiul de infiltratie observat la inceputul bolii, predomina fenomene de edem. Se observa opacifierea difuza a corneei, devine mata si cu o hipersensibilitate. Opacifierea se datoreste infiltratiei corneei cu leucocite venite din vasele conjunctivei, cu cheratoblasti proveniti din inmultirea celulelor corneei si cu exsudat albuminos. Opacifierea poate fi totala sau localizata in anumite puncte.

De asemenea, poate fi:

- opacifiere usoara, asemanatoare cu un nor slab, cand corneea ia o culoare albastruie;

- opacifierea densa, cand corneea devine alb-laptoasa, ca o coaja de ou (Fig.20.7, vezi plansa 3.).

Din punct de vedere evolutiv exudatul poate suferi doua fenomene.

1. Fie se resoarbe si atunci corneea isi recapata transparenta (restitutio ad integrum)

2. Fie se organizeaza si sufera o transformare fibroasa, ramanand o opacifiere definitiva, partiala sau totala. Toate aceste fenomene evolutive a exsudatului sunt caracteristice cheratitelor nesupurative.

II. Stadiul de vascularizatie urmeaza dupa stratul de inflamatie. Corneea formatiune nevascularizata in stare normala, este invadata de vase in toate zonele infiltrate:

- vasel ecare provin de la conjunctiva sunt superficiala, sinuoase si ramificate, cu o dispozitie arborescenta si cu o culoare rosie vie

- cele care au origine in corpii ciliari formeaza vascularizatie se intalneste intotdeauna in cheratotele parenchimatoase

III. Stadiul de resorbtie se caracterizeaza prin diminuarea simptomelor inflamatiei, clarificarea corneei. Durerea, epifora, fotofobia, opacitatea si vascularizatia dispar progresiv, iar cand resorbtia este completa corneea devine transparenta si isi reia caracterele fiziologice. Concomitent, vasele isi reduc volumul, luand aspectul de cordoane albe.

Deseori, in urma imbolnavirii corneei, raman o serie de sechele care pot perturba partial sau total vederea. Nercsorbtia completa a acestor infiltratii poate determina cicatrici corneene sub forma unor opaci fieri definitive, denumite in functie de intensitate si intindere:

a. nubecula se observa numai prin iluminatul lateral. Se prezinta ca o pata mica punctiforma. Acuitatea vizuala scade putin numai atunci cand este asezata in zona centrala:

b. macula, existenta pe cornee a unei pete mici cenusii, opace dc cativa mm si se pot observa cu ochiul liber;

c) albugo, opacifierea este difuza, prin care se observa totusi irisul;

d) leucoma este o cicatrice opaca, groasa, de intindere variabila, de culoare alba-albastruie, lucioasa, cc intereseaza aproape toate straturile

IV. Stadiul de supuratie este caracteristic numai pentru cheratitele supurative, cand exudatia din stadiul dc infiltratie devine purulenta.

21. Fractura mandibulei

-se intalnesc  mai frecvent la carnasiere si cabaline

-pot interesa corpul, simfiza, ramurile orizontale sau recurbate ale mandibulei, iar uneori pot fi intalnite si la nivelul condililor sau la apofizele coronoide

-pot fi uni sau bilateral

Etiologie:

-cauzele determinante: traumatisme (lovituri, cazaturi, accidente de strada, prin arma de foc)

-cauzele favorizante: neoplasmele, actinomicoza, osteomielita, osteoporoza, osteofibroza

Simptomele:

a) locale: -in fracturile simfizei cele doua ramuri nu isi mai pastreaza pozitia anatomica, au mobilitate anormala mai ales in plan vertical

-fracturile corpului mandibulei: coborarea acestora cu evidentierea incisivilor datorita paraliziei buzei inferioare, aparuta in urma lezarii nervilor alveolomandibulari sau mentonieri.

b)functionale: jena in prehensiune, imposibilitatea efectuarii masticatiei in fracturile ramurilor orizontale sau vertical ale mandibulei; deglutitia este perturbata, iar in cavitatea bucala se scurge o cantitate mare de saliva.

Diagnosticul: semnele clinice + imagini radiografice

Prognosticul: favorabil la animalele mici si rezervat la cele mari.

Tratament: reducerea fracturii si imobilizarea ei prin osteosinteza

-in fracturile simfizei sau ale corpului mandibulei, osteosinteza prin ligatura asigura o imobilizare buna si o vindecare sigura a fracturii

-in fracturile ramurilor mandibulare se poate folosi fie ligatura, fie osteosinteza cu placi metalice.

22. Caria dentara

-proces distructiv, cronic cu o evolutie fara fenomene inflamatorii tipice, care produce necroza tesuturilor dentare dure si cu infectia pulpei si a paradontiului apical. Mai poate fi definite si ca o dezagregare locala progresiva a cimentului, smaltului si dentine, cu decolarea si pierdere de substanta, sau dezorganizarea si distrugerea progresiva a substantelor dure ale dintelui, ducand la producerea unei cavitati.

Frecventa: la animale este mai rar diagnosticata, dar prezenta in ordine la carnasiere, bovine, cabaline si mult mai rar la celelalte specii

Etiologia:

- predispozitia ereditara, teoria distrofica-neuroreflexa, avitaminozele din grupul B, traumatica, salivara. Se presupune ca ph-ul alcalin al salivei ar favoriza caria dentara, asa se explica frecventa mai mare a cariei la bovine, unde ph-ul este de 8,2 fata de cal unde ph-ul este de numai 7,9. Rezulta in urma distrugerii progresive a substantei dintelui prin decalcifiere si ramolire, asociata cu procese septic locale. Schimbarea ph-ului va impiedica calcifierea, smaltul nu mai indeplineste rolul sau biologic de protective a dentine si pulpei dentare, incepe procesul de liza a dintelui, care va duce la formarea cariei dentare. In aparitia cariei intervine cu rol favorizant  si alimentatia, starea functional a glandelor salivare, tulburari neurotrofice, de metabolism, carente, intoxicatii. Lipsa calciului si fosforului din alimentative duc la demineralizarea dintilor si sunt expusi la formarea cariilor.

Caria aparuta permite dezvoltarea infectiei locale, ceea ce duce la avansarea procesului de liza dentara pana la pulpa, cu instalarea pulpitei, a gangrenei pulpare, a parodontitei apicale. Procesul septic evolueaza spre osteomielita si fistula dentara.

Simptome: dintele bolnav are culoare mai inchisa, iar dupa un timp apare o sensibilitate deosebita, ceea ce jeneaza in foarte mare masura prehensiunea si masticatia. Animalul saliveaza abundant, prezinta pseudotrismus, nu consuma furajele, abatere, slabire

La ex clinic: prezenta zonelor cariate de culoare inchisa datorate proceselor de necroza

-boala poate progresa asimptomatic, in special la bovine, cu semne care scapa din atentie, remarcand tardiv doar aparitia complicatiilor

-la cabaline procesul carios porneste din zona coletului, penetreaza cimentul, dentina, ajunge la smalt, pana reuseste sa distruga smaltul.

Urmeaza dezagregarea tesuturilor dentare, evolutia spre pulpa, in partile laterale subminand o parte din suprafata de masticatie, care se poate prabusi sau fractura spontan, evidentiindu-se cavitatea la suprafata.

Diagnosticul: diagnostic cert numai cand apare simptomul cardinal: cavitatea carioasa, cu durere la consumul apei reci, cand ajung  furajele, pseudotrismus.

Tratamentul: profilactic si curativ

-echilibrarea ratiei pt a asigura dintilor o dezvoltare normal, o calcifiere buna, pt a rezista la carie.

-extractia dintelui bolnav si antisepsia alveolei prin tampoane cu sulfatiazol solutie, de plombaj cu iodoform, dup ace s-au chiuretat bine de tesuturile mortificate.

-tratamentul prin obturatie, dupa prelucrarea mecanica a cariei ar da cele mai bune rezultate, dar nu se practica decat sporadic. Ca material de obturatie se recomanda cimenturile dentare sau amalgamurile de cupru sau de argint

-pt obturatie dintele trebuie bine pregatit: dentina ramolita se inlatura cu freza dentara, iar cavitatii rezultate I se da forma trunchiului de con cu baza spre inferior pt a preveni caderea plombei. Dupa curatierea cariei de materialul alterat, se dezinfecteaza cu tampon de alcool. Se prepara plomba din ciment fosfat iar peste el se pune ciment silicat si se amesteca.

23. Sialoadenitele

Sunt inflamatii ale glandelor salivare,intalnite la toate speciile de animale , mai frecvent la carnasiere , cabaline si taurine . Se localizeaza in special la parotida si mai rar la glanda submaxilara .

Etiologie : traumatismele , infectii de vecinatate , infectii generale . Pot sa apara secundar in gurma , jigodie , in stomatite diverse . La taurine sunt cauzate de infectii corynebacteriene .

Simprome : sialodenitele acute se carcaterizeaza prin tumefactie difuza , calda , dureroasa , situara in zona retromandibulara (parotida ) sau maxilara (maxilita ) . Capul se misca cu greutate , masticatia si deglutitia su dificile , salivatia este abundenta . Pe parcurs pot aparea fistule , prin care se scurge puroi . Starea generala poate fi alterata , se observa febra , inapetenta si slabire , scaderea productiei de lapte .

Diagnosticul : se tine cont de sediul si semnele clinice .

Prognosticul : este mai grav in parotida datorita tendintei de transformare flegmonoasa a procesului septic intr-o regiune cu o retea importanta de nervi si de vase ( loja parotidiana ) .

Tratamentul : include rubefactia totala , combaterea cauzei care a detrminat boala (infectia generala sau cea din vecinatate ) , deschiderea mai larga a fistulelor pt a asigura drenajul (cu atentie mai ales in cazul parotidei ) . In rani se va introduce eter iodoformat 10 % , sulfamide , spray-uri cu antibiotice , Manis , etc .

24. Parafimoza

Stramtarea orificiului preputial , in conditiile in care penisul este exteriorizat .

Etiologie : este congenitala sau dobandita . Cea dobandita poate fi urmarea unor traumatisme secondate de inflamatie , in urma actului copulatiei , etc. Se poate intalni la toate speciile , insa mai frecventa este la cal , caine si taur , unde se insoteste de prolabarea mucoasei . Mai ales in parafimoza accidentala compresiunea pe penis poate produce staza cu consecinte asupra circulatiei de intoarcere intr-un anumit teritoriu .

Tratament : consta prin introducerea penisului in furou prin compresiuni moderate si dupa prealabila lubrefiere cu un unguent . Se vor avea in vedere starea generala si modificarile locale ale penisului .

25. Necroza cornetilor nazali

Apare in urma fracturilor oaselor nazale si a ranilor provocate de catre empirici pt producerea rinoragiei la cabaline . Mai poate fi si ca o complicatie a rinitelor , sinuzitelor sau chiar a unor afectiuni alveolodentare .

Simptomele : se traduc prin aparitia unui jetaj purulent unilateral sau , uneori bilateral , insotit de o jena respiratorie , datorita miscarii diametrului cavitatii nazale .

Diagnosticul : se stabileste cu certitudine in urma trepanatiei cavitatilor nazale .

Prognosticul : rezervat datorita complicatiilor de menigo-encefalita care poate sa apara atunci cand portiunile necrozate de la nivelul cornetilor nu s-au extirpat in totalitate . Tratamentul : consta in trepanatia cavitatii nazale pe o portiune suficient de mare , urmata de excizarea portiunii necrozate . Prin rana operatorie se face un tratament zilnic , pana la vindecare , cu eter iodoformat 10% cu aerosoli electrodirijati , cu penicilina .

Tratament local : se asociaza cu tratament general , cu sulfamide sau antibiotice timp de 5-6 zile .

26. Hernia ingvinala la catea si pisica

Este consecinta trecerii unui organ din cavitatea abdominala ( intestin , epiplom , uter , vezica ) in traiectul inghinal sau in teaca vaginala . Mai frecvent se intalneste la purcei , manji , catei si foarte rar la vitei . Frecventa este mai mare la mascul datorita existentei canalului vagino-peritoneal si poarta denumirea de hernie scrotala sau inghino-scrotala , deoarece organele ectopiate pot ajunge pana la fundul tecii , la scrotum .

Dupa evolutie , hernia ingvinala poate fi acuta si cronica , atunci cand teaca vaginala si inelul inghinal sunt dilatate si fara pericol de strangulare .

27. Hernia ingvino-scrotala acuta strangulata

Hernia inghinala, este consecinta trecerii unui organ din cavitatea abdominal (intestine, epiploon, uter, vezica) in traiectul inghinal sau in teaca vaginala. Mai frecvent se intalneste la purcei, manji, catei si foarte rar la vitei.

a. Hernia inghino-scrotaia acuta strangulata

Este frecventa la armasar si toane rara ia alte specii.

Etiologic. Producerea herniei este favorizata de urmatorii factori:

Un grad mai mare dc largime a orificiului superior al tecii si a inelului inghinal superior (congenitala).

Greutatea mai mare (la unii indivizi) a testiculelor care prin tractiunea lor asupra cordonului testicular desira marginea musculara a inelului superior, largind astfel orificiul tecii.

Temperatura ridicata a mediului ambiant care creste tensiunea cordonului si dilata orificiul tecii prin desprinderea marginii musculare;

Eforturile prea mari de tractiune, care prin pozitia arcuita largesc orificiul superior al canalului inghinal.

Contractiile muschilor abdominali, care comprima organele continute in cavitatea abdominala, care in mod normal au tendinta sa se deplaseze catre punctele de minima rezistenta de la ombilic si inelul inghinal;

in general, hernia acuta poate aparea in timpul cabrani. al sariturilor sau in momentul alunecarilor, in caderi cu abduetie sau in contentia culcata. Au fost observate hernii inghinale acute aparute in timpul eforturilor de ridicare a animalului;

Distensiile intestinale sau ale anselor intestinale cauzate de acumularea de gaze (in timpul colicilor) sau prin culcarea si scularea cailor in timpul colicilor

Simptome. La inceput se observa miscari greoaie ale membrelor posterioare. Apoi apar colici usoare, care devin din ce in ce mai intense , in cursul carora animalul ia pozitia cainelui sezand sau aceea a decubitului dorsal.

In regiunea inghinala, prin palpatie se constata o tumefactie calda, voiummaosa. elastica, putin dureroasa, care difuzeaza catre inelul inghinal inferior. Cordonul testicular este tumefiat. ingrosat si dureros, Iara sa se poata distinge partile constituente. La examenul transrectal se poate percepe o ansa intestinala angajata prin inelul inghinal superior in traiectul inghinal. Pentru precizare se poate face o comparatie cu inelul inghinal superior de partea opusa. in cazuri fericite de hemii reductibile, aceste fenomene dispar repede.

In cazul herniei inginale stragulate, animalul manifesta colici violente, transpiratii reci, mucoasele aparente sunt puternic congestionate, animalul este agitat, cu facies speriat, se observa tremuraturi musculare. Pulsul este accelerat, iar temperatura ramane in limite fiziologice. Boala evolueaza in medie 16-24 ore, rareori 2-3 zile, perioada in care, daca nu se intervine, animalul moare prin necroza intestinala si perilonita sau autointoxicatie. Faza de agitatie, de neliniste de la inceput este urmata apoi de o stare de depresie, animalul mentinandu-se cu greu pe picioare si cauta sprijin.

Diagnosticul se bazeaza pe modificarile ce apar in regiunea inghinala si simptomele drastice manifestate de animalul bolnav.

Prognosticul este grav, viata animalului depinzand de rapiditatea interventiei si de gradul de modificare a portiunilor de intestin herniate si strangulate; iara interventie operatoare animalul moare.

Tratamentul. Tratamentul in hernia strangulata trebuie sa fie prompt, fara amanari si se poate incerca folosirea unor metode nesangeroase sau sangeroase, operatorii.

Metoda nesangeroasa consta in incercarile de repunere in cavitatea abdominala a anselor intestinale herniate, prin taxis manual. Interventia se executa sub anestezie generala, fie prin narconeuroplegie cu un neuroleptic, Combelen 0,05 - 0,15 mg/kg greutate corporala, Vetranquil 0,1 - 0,2 mg/kg greutate corporala, Rompun 0,6 - 1,2 mg/kg greutate corporala si un narcotic; cloralhidrat 0,08-0,1 g/kg greutate corporala in sol. 10% sau asocierea coloralului hidrat in doza de 0,08 g/kg corp cu sulfat de magneziu 0,1 g/kg corp, administrate simultan i.v.insol.10%.

Repunerea ansei herniate prin taxis, se poate incerca si pe animalul contentionat in picioare, cand se practica numai neuroplegia cu Rompun sau Combelen. Se face cxploratie recta a si se fixeaza cu degetele ansele intestinale, exercitand tractiuni asupra ansei angajate in traiectul inghinal. Stancu (1984) si alti autori, recomanda ca acesata manopera sa fie executata pe animalul contentionat in decubit lateral, cu trenul posterior ridicat mai sus, sub narconeuroplegie. In aceasta pozitie muschii abdominali, precum si inelul herniar, se relaxeaza, masa intestinala se deplaseaza catre diafragma astfel ca tractiunea ansei intestinale angajate din traiectul inginal poate fi mai usor executata, usurandu-se astfel reducerea herniei.

Tot in pozitia culcata, se incearca un procedeu combinat ce consta in presiuni exercitate pe punga scrotala si incercari de respingere, reusind in felul acesta sa se impinga in sus, partial, continutul si gazele prezente in ansa intestinala, dupa care cu ambele maini, prin presiuni usoare si continue la nivelul gatului sacului scrotal, se incearca impingerea ansei in abdomen. Concomitent cu aceasta, un ajutor cu mana introdusa in rect va face tractiuni asupra ansei herniate. Aceste procedee, se folosesc in primele momente ale aparitiei bolii, inainte de aparitia tulburarilor de staza la nivelul intestinelor herniate.

Metode sangeroase (operatorii). Sunt recomandate de toti autorii si cu cat operatia se executa mai curand dupa accident, cu atat sansele de vindecare sunt mai mari si invers.

Se recomanda kelotomia, operatia clasica folosita de majoritatea autorilor, in cazurile de hernie acuta strangulata. Animalul se pregateste prin anestezie generala, potentata prin narconeuroplegie si anestezie locala si se contentioneaza in decubit dorso-lateral pe partea opusa herniei cu piciorul tinut in abductie fortata si asepsia regiunii.

28. Pericardita traumatica

Pericardita traumatica este o inflamatie seropurulenta a sacului pericardic, cu fenomene de insuficienta cardiaca, determinate se migrarea spre cord a corpilor straini metalici ingerati.

Etiopatogenia. Aceasta boala grava este intalnita aproape in exclusivitate la rumegatoarele mari, fiind explicata prin apropierea pericardului de retea si prin conditiile care favorizeaza la aceasta specie atat ingestia corpilor straini metalici cat si deplasarea lor in directia cordului prin: jocul diafragmei datorita miscarilor respiratorii al azvarlirii bolului miricic si socurilor cardiace, curentii electromagnetici dezvoltati la nivelul cordului, gestatia prin presiunea creata asupra prestomacelor, pozitia decliva a trenului anterior, meteorismul recurent, etc.

Pericardita traumatica este rar observata la micile rumegatoare si doar exceptional la celelalte specii. Frecventa este de 1,5-2,5% din numarul animalelor sacrificate de necessitate (Williams, Balasz).

Simptomele apar ca urmare a leziunilor determinate de corpul strain in urma perforarii retelei, a leziunilor peritoneale localizate, a leziunilor diafragmatice si pulmonare, a inteparii pericardului.

Boala are o faza digestiva, una pericardica si una exsudativa. Evolutia acestor faze este accelerata de deplasarile la care este solicitat animalul (stabulatia incetineste evolutia.

in prima faza (digestiva) nu se deceleaza decat simptomele reticulitei traumatice si o imobilitate a hipocondrului din cauza lipsei de contractie a diafragmei.

in faza pericardica respiratia este superficiala, transformata la effort in dispnee cu tuse. Apar zgomote de frecare la nivelul ariei cardiace, bataile cordului sunt neregulate, pulsul este saltaret cu variatii mari intre repaus si efort, febra de obicei este prezenta.

in faza exsudativa (faza in care se diagnostica de obicei boala) febra este mai mare, apare sensibilitate in zona toracala corespunzatoare, dispar zgomotele de frecatura, zona de matitate a cordului se mareste anterior, posterior si spre dreapta. Se semnaleaza zgomot de clapotament in inspiratie, uneori in regiunea superioara a spatiului de proiectie apare un zgomot timpanic, clar, datorita acumularii de gaze prin actiunea fermentativa a microbilor.

Diagnosticul pericarditei traumatice nu intampina dificultati in cazurile in care boala este insotita de simptomele clinice caracteristice. in toate cazurile se face un diagnostic diferential fata de pericarditele simple ale rumegatoarelor, fata de pseudopericardite, pleurezii exsudative, pneumonii, etc. Pentru precizarea diagnosticului in afara examenului clinic, mai ales in ultima faza, se pot utiliza cu succes punctia pericardului in al Vl-lea spatiu intercostal stang, feroscopia in statiune si decubit dorsal, radiografia, electrocardiograma si examenul hematologic.

Profilaxia se refera la toate masurile care au drept obiectiv corectarea fluxului tehnologic, in asa fel incat posibilitatea ingestiei de corpi straini metalici sa se reduca cat mai mult.

Tratamentul. Tratamentul conservativ utilizeaza mijloace derivative (purgative, diuretice), punctia pericardului (pericardocenteza) pentru evacuarea continutului septic, lavajul cavitatii pericardice cu solutii antiseptice si administrarea de antibiotice cin situ'. Prin acelasi ac se injecteaza un amestec format din 50 mg Tripsina cristalizata (l flacon), 800.000 U.I. Penicilina, 2 g Streptomicina in 50-100 ser fiziologic. Spalarea si tratamentul cavitatii pericardice se face zilnic, pana cand continutul ce se dreneaza devine clar.

Tratamentul chirurgical nu a dat rezultate satisfacatoare. in ultimile decenii, pentru emeliorarea bolii si pentru a se evita confiscarile masive, se practica toracopericardiotomia transpleurala. Operatia se realizeaza la nivelul costelor 1V-V- VI sau VII, pentru rezectie folosindu-se fie tehnica toracopericardotomiei transpleurale, fie tehnica extrapleurala.

29. Flegmonul interdigital

Flegmonul interdigital este o boala chirurgicala cantonata la nivelul acropodiului caracterizata prin inflamatia acuta septiconecrotica cu aspect flegmonos a cutisului periunghial si a tesuturilor subiacente.

Etiologic Panaritiu recunoaste o infectiei chirurgicala, determinata de o flora polimicrobiana, favorizata de un complex de factori legati de nerespectarea conditiilor de zooigiena, de sistemul de crestere si exploatare, cat si de unele defecte de constructie

Simptomatologia panaritiului variaza foarte mult dupa faza de evolutie a bolii. Boala debuteaza printr-o localizare coronara, interdigitala sau la calcai cu tendinta remarcabila de progresiune in interior, de la tesutul cutanat la subcutanat si pana la tecile tendinoase, ligamente, oase si la articulatia extremitatii membrelor. De la dermatita exsudativa simpla initiala, trece prin faza flegmonoasa pana la pododermatita purulenta, tenosinovita, javart tendinos, artrita purulenta si osteomielita. Fazele avansate de panaritiu sunt insotite de fistule, abcese, rani ulcerate si limfangita.

Se pot distinge cinci forme de panaritiu: cutanat, subcutanat, tendinos, osos si articular, care reprezinta evolutiv fazele succesive ale acestei boli .

Panaritiu subcutanat se caracterizeaza prin propagarea infectiei la hipoderm, cu aparitia unuia sau mai multor abcese, sau ia aspectul unui flegmon interdigital, cand ongloanele sunt departate intre ele, sau coronar. Dupa cateva zile apar fistule din care se scurge un puroi de rea natura, iar in urma sfacelarii pielii raman zone ulcerative, care treptat se acopera cu tesutul de inmugurire. Schiopatura este in general de gradul II, regiunea coronara este tumefiata, dura si hiperemiata puternic si mai rar de consistenta pastoasa, sangerand foarte usor. Procesul septic

in panaritiul profund tendinos, osos si articular, datorita proceselor supurativ-necrotice, schiopatura este de gradul III. Starea generala a animalului se inrautateste. Tulburarile circulatorii agraveaza rarefactia hiperemica a falangei a IlI-a si a Ii-a, infectia imbracand simptomatologia podartritei purulente sau a osteomielitei.

Radiologie se pot decela procese de rarefactie osoasa si osteofite.

Diagnosticul se face pe baza simptomelor si nu intampina greutate, insa precizarea sediului, a intinderii leziunilor si diferentierea de alte entitati morbide sunt mai dificile.

Tratamentul trebuie sa satisfaca urmatoarele deziderate:

sa elimine factorii care au jucat un rol determinant sau favorizant in aparitia bolii;

sa juguleze si sa combata procesul infectios instalat in regiunea acropodiala;

sa asigure drenarea exudatelor si indepartarea tesuturilor necrozate si devitalizate, creand totodata conditii favorabile pentru o buna circulatie;

sa combata durerea si sa stimuleze vindecarea leziunilor principale si a complicatiilor secundare.

In acest sens, in functie de gravitatea bolii si de amploarea interventiei chirurgicale, se va face o anestezie potentializata (Romtiazin, Combelen sau Rompun), care in functie de doza este sedativa, analgezica, anestezica si miorelaxanta. Se asociaza cu anestezie locala prin infiltratie cu procaina sau xilina, realizand o buna abordare si contentie a animalului.

Pentru combaterea procesului infectios local se vor face plombaje locale cu pulberi de substante antibiotice si chimioterapice in functie de natura agentului patogen, in care caz antibiograma are un mare rol. Pe cale generala se vor face injectii cu antibiotice cu resorbtie lenta si cu un spectru larg necesare combaterii florei polimicrobiene. La acest tratament medicochirurgical, care poate jugula procesul septic, terapia stimulativa (calciu gluconic, polidin, extract tisular de splina, vitamina A+D3, etc.) este binevenita.

Pentru scoaterea din sprijin a onglonului bolnav, se poate aplica un talon ortopedic dc lemn pe onglonul sanatos, fixat printr-o potcoava ortopedica sau preparatul Technovit (Kulzer & Co. Ba Hamburg) . Pansamentul usor compresiv, se va schimba la interval de 3-4 zile. La amputatia degetului se va recurge numai in extremis, ca 'ultima ratio'.

Profilaxia vizeaza eliminarea sau ameliorarea factorilor incriminati ca responsabili in aparitia afectiunilor ongloanelor la bovine, respectarea intocmai a masurilor de profilaxie.

Pentru profilaxia bolilor podale rolul cel mai important (factor de cauzalitate majora) il are zooigiena ongloanelor.

in grajdurile in care bolile podale evolueaza enzootic se vor face dezinfectii periodice, se va asigura igiena ongloanelor prin curatirea mecanica de catre un^podotehnist calificat, a excesului de corn; o data sau de doua ori pe an.

in fermele zootehnice pentru cresterea taurinelor sa existe in mod obligatoriu travalii necesare pentru aplicarea tratamentelor, cat si pentru curatirea ontzloanelor.

30. Avulsia cutiei de corn

-se intalneste destul de frecvent la bovinele de toate varstele

Etiologie: sunt de natura traumatic. Lovirea animalului peste coarne cu diferite obiecte contondente, agatarea cornului, bataile dintre animale, prinderea cornului in garduri, toate pot sa duca la avulsia cutiei de corn

Simptomele-se produc prin absenta cutiei de corn, evidentierea cepului osos si a membrane cheratogene, prezenta hemoragiei care este destul de pronuntata

Diagnosticul: pe baza simptomelor clinice

Prognostic: favorabil

Tratamentul:-tunderea si raderea parului din jurul cepului osos

-spalarea regiunii cu solutie calduta de ser fiziologic pt indepartarea  cheagurilor de sange si a corpilor straini

-membrana cheratogena se asperseaza cu solutii sau spary cicatrizant(Negerol, Oxy-vet, si apoi se pudreaza cu Oximanirom, Manis si se aplica un pansament protector in forma de opt; acest pansament se schimba la interval de o saptamana

Cand incepe cresterea cutiei de corn, aceasta se stimuleaza prin aplicatii locale de gudron vegetal.

31. Litiaza urinara

Se intalneste la toate speciile de animale , dar mai ales la rumegatoarele mari si mici si la carnasiere . Formarea calculilor este posibila la diverse nivele (bazinet , vezica , uretra ) si este legata de o serie de tulburari locale si generale .

Etiologie : cauzele care favorizeaza sau detrmina formarea calculilor sunt numeroase . Se citeaza in acest sens si modificarea pH-ului umoral si marirea cantitatii de saruri ( prin modificarea ratiei alimentare mai ales in sensul cresterii aportului de proteine si saruri minerale ) .

Inflamatiile locale , procesele degenerative sau intoxicatiile care afecteaza aparatul urinar creeaza substratul necesar pentru depunderea sarurilor minerale . Consumul de plante sau alte alimente cu valoare estogenica mare , ca si castrarea masculilor , pot crea conditii favorabile calculozei urinare . Avitaminoza A , hipervitaminoza B , consumul de alimente bogate in acid oxalic sunt easemenes conditii predispozante .

Calculii pot sa se prezinte sub forma de nisip sau formatiuni mai mari , liberi sau implantati in mucoasa . Cei liberi , se opresc acolo unde ingustaea lumenului nu le mai permite deplasarea sau in zona unor obstacole anatomice : la nivelul curburii S-ului penian la rumegatoare , la nivelul apendicului peniform la berbec , inaintea osului penian la caine , la cotoi pe toata dimensiunea uretrei datorita ingustarii ei , la nivelul curburii ischiale . Calculii pot fi netezi si rotunzi sau cu aspect uniform , duri sau cu consistenta redusa , de culoare alba-cretacee , cenusie sau roz . Calculii formati din urati roscati  sunt atacati de acid azotic si se intalnesc la carnasiere si nu sunt radiopaci . Cei din oxalati sunt atacati de acidul acetic . Mai pot fi calculii silicosi , calculi de xantina , etc .

Simptomele : apar in masura in care prezenta calculilor determina dificultati in tranzitul urinii , compresiuni ale tesuturilor , necroze , hemorgii complicate cu infectii locale . Animalele prezinta mictiuni dese , apar colici false , stangurie , oligurie si hematurie asociata cu piuruie . Se observa uneori eliminarea de nisip sau chiar calculi mai mari .Animalul , ia deseori pozitia caracteristica pt urinare , are tenesme frecvente , se pot observa pulsatiile uretrei , cateterismul este imposibil . Deplasarea calculului prin cateterism sau exploaratie rectala duce la descarcari urinare bruste , urmate de linistirea animalului . Examenul radiologic pune in evidenta in majoritatea cazurilor prezenta si pozitia calculului .

Diagnostic : pe baza semnelor clinice . La masculi se pot observa in firele de par din lungimea furoului nisip sau gravete . Diagnosticul e face diferential cu alte boli ale rinichilor si ale vezicii ( pielita , efrite , tumori ).

Prognostic : rezervat sau grav in functie de dificultatile extragerii : la femele extragerea calculilor se face cu mai mare usurinta datorita particularitatilor de conformatie a regiunii . In rupturi vezica sau ureta prognosticul este grav .

Tratamentul : impune tratament curativ al cazurilor aparute , dar totodata luarea masurilor profilactice pt a preveni imbolnavirea altor animale . Aceasta se refera la compozitia ratiilor alimentare , la asigurarea adaposturilo animalelor in conditii normale .

In cazul aparitiei , se recurge la administrarea bicaronatului de sodiu pt alcalinizarea urinei , administrarea vitaminei A . Se va face extractia calculilor prin mijloace chirurgicale (uretrotomie sau cistotomie , dupa caz ).

32. Inflamatia prostatei

Etiologie : se semnaleaza in primul rand la caini si apoi la cai . Litiaza , cateterismul gresit , inflamatiile vezicii urinare , excesele sexuale pot duce la inflamatia prostatei . Evolueaza acut sau cronic .

Simtome : in formele septice apar mictiuni dese , in picatura , relativ dureroase . Exploratia rectala sesizeaza o glanda tumefiata , sensibila , uneori poate provoca coprostaza . De obicei se termina prin rezolutie sau se cronicizeaza cu hipertrofia organului .

In formele septice (purulente) apare in plus sindromul de febra . Se poate forma un abces care se deschide in uretra , in rect sau in regiunea perineala . Se citeaza si infectiile micotice cu Candida albicans .

Diagnostic : pe baza semnelor clinice .

Tratament : clisme si cateterism pt eliminarea urinii si materiilor fecale . Se combat infectiile prin antibiotice si se folosesc supozitoare , calmante (cu aminofenazona , Indometacin , Diclofenac si anestezina ) . Se poate recurge la nevoie la ablatia glandei .

33. Tumorile vezicii urinare

Pot fi tumori ale tunicii musculare , mai frecvente la carnasiere , apoi sarcoame , papiloame si carcinoame (deseori in hematuria cronica a rumegatoarelor ) . Pot fi primare sau apar secundar , metastatic sau prin extinderea unor procese neoplazice dezvoltate la nivelul cavitatii pelviene .

Simptomele : sunt cele corespunzatoare cistitei cronice , cu agravarea pe parcurs .

Tratamentul : se poate face , cu dificultate avand in vedere pozitia si avordariile organului .

Se incearca tratamentul operator , prin laparatomie si cistotomie , deschiderea larga a vezicii prin neoplasme difuze , se poate incerca anastomoza uretrelor la peretele rectal astfel ca urina sa ajunga in lumenul rectal ( experimente ).

34. Flegmonul cefei

Este o inflamatie acuta si difuza a tesutului conjunctiv subcutanat , sbaponevrotic , peri si intramuscular din regiunea cefei .

Etiologie : boala apare in urma complicatiilor septice , a contuziilor , a ranilor si a bursitelor . Uneori poate sa fie de natura parazitara , produs de catre lervele de Oncocerca cervicalis sau , alteori , sa apara ca o complicatie a gurmei sau brucelozei . Este cauzat de patrunderea si dezvoltarea microbilor piogeni : Streptococi , Stafilococi , B. necrozei , etc . in tesuturile traumatizate sau parazitare .

Simptomele : se traduc printr-o tumefactie difuza, calda si foarte dureroasa . Dupa cateva zile, prin palpare , se percep colectii purulente , care se deschid spontan lasand sa se scurga la exterior o cantitate apreciabila de puroi , de culoare cenusie - verzuie , cu miros fetid in care adeseori se gasesc fragmente de tesuturi necrozate .

Animalul bolnav tine capul aplecat sau il sprijina de iesle , evitand orice miscare a capului sau gatului . Boala evolueaza lent , dar sigur . Starea generala a animalului se agraveaza progresiv , iar moartea survine daca animalul nu este tratat la timp in urma complicatiilor de septicemie sau piemie.

Diagnosticul : se stabileste pe baza examenului clinic .

Prognosticul : este grav , prin posibilitatea aparitiei se septicemie sau piemie .

Tratamentul :  este profilactic si curativ . Pimul vizeaza tratarea corecta si la timp a tuturor afectiuilor acestei regiuni , precum ranile , contuziile , bursitele , hematoamele , escoriatiile care pot sa duca la aparitia flegmonului . Tratamentul curativ consta in debridarea larga , decliva si anatomica a tuturor traiectelor fistuloase , extirparea tesuturilor necrozate si devitalizate . Local se fac aspersiui zilnice cu eter iodoformat 10% , sange sulfamidat sau spray-uri antiinfectioase , iar in tur se aplica la cal o vezicatoare cu biiodura de mercur 1:5.

In cavitatea ramasa dupa drenare se introduc bujiuri spumante cu bune rezultate .

Pe cale generala se face tratament cu antibiotice . Terapia stimulativa nespecifica este binevenita (injectii cu extracte de tesuturi conservate , polidin , etc . )



35. Luxatia coloanei vertebrale

Apare dupa accidente ( caderi , loviri , etc . )

Simptomele : sunt grave si au ca fond sindromul de compresiune medulara brusca . Datorita imposibilitatii imobilizarii animalului pe un timp lung , boala este incurabila .

36. Fractura coloanei vertebrale

Frecventa: se intalneste la toate speciile de animale, dar mai des la cabaline, bovine si mai putin la caine si pisica.


Fracturile coloanei vertebrale se pot produce la toate vertebrele, dar intereseaza si ordinea frecventei: corpul vertebral, apofizele transverse, apofizele spinoase si mai rar arcul si disul vertebrei.

Etiologie Cauzele fracturilor sunt de natura accidentala, traumatica, cum sunt cazaturile, agatari la pana capastrului si caderea in gropi, rostogolirea, socul violent in urma opririlor bruste, greutati mari de pe samar si caderea prin alunecare. Mai pot aparea in urma contentiei culcate a animalelor mari in vederea efectuarii unor operatii, atat prin eforturile pe care le face animalul de a se degaja, cat si prin caderea brusca la trantire.

Simptome. Accidentul este insotit de semne locale si semne functionale, cauzate de fractura si complicatiile medulare consecutive. In general, simptomele sunt subordonate gravitatii leziunilor medulare.

Semnele locale sunt: sensibilitate, durere, fenomene de tumefactie a regiunii si uneori torsiunea gatului.

Semnele functionale sunt cele care domina si sunt in functie de compresiunea medulara. Ele se manifesta prin: parabzii in regiunile situate inapoia fracturii, tulburari nervoase grave, produse de devierea capatului fracturat sau de revarsarile de sange. in fracturile dorso-lombare sunt si cazuri cand dupa traumatism animalul se ridica si merge, paralizia aparand mai tarziu, dupa cateva ore, cand prin deplasarea fragmentelor se instaleaza leziunile medulare.

La animalele mici, in fractura eoloanei vertebrale este prezenta paralizia trenului j>osterior, mai mult sau mai putin completa

In timpul actului traumatic poate sa sc produca strivirea maduvei sau numai compresiunea ei. fie de catre revarsatul sanguin, de vertebrele fracturate si deplasate sau. mai tarziu, de calusul osos care se formeaza.

Diagnosticul uneori este dificil, greu putand fi stabilit sediul leziunii coloanei sau gradul lezarii maduvei. Se stabileste pe baza tulburarilor functionale care se instaleaza, gravitatea tulburarilor nervoase, insensibilitatea posttraumatica. paralizie, paraplegie. paralizia vezicii urinare si a rectului in multe din cazuri.

Diagnostic diferential: fracturile sc pot confunda cu luxatiile. cu care deseori sunt asociate, cu spondiInele, spondiiartritele

Tratamentul este profilactic: respectarea regulilor de contentie. evitarea accidentelor, furajarea corespunzatoare, antrenament progresive la caii de curse, conducerea lor de catre jochei bine pregatiti.

in fracturile apolizelor spinoase se incearca osteosinteza prin ligatura.

In fracturile fara sectionarea maduvei sc poate aplica la animalele mici osteosinteza prin placa cu suruburi.

37. Bursita cefei

Este inflamatia acuta sau cronica a bursei seroase care usureaza alunecarea ligamentului cervical pe atlas.

Etiologic Boala se intalneste mai des la cabaline, in urma contuziilor si ranilor, a caderilor, loviturilor sau in urma frecarilor si a presiunilor repetate de capastru, la caii care au tendinta de a cabra sau a se trage inapoi. Bursita cefei poate sa apara si ca o complicatie a unor boli infectocontagioase sau parazitare precum bruceloza, gurma sau oncocercoza.

Simptomele in forma acuta prin inspectie se poate constata in regiunea cefei aparitia unei tumefactii calde, bine delimitata, dureroasa si fluctuanta la palpare, datorita continutului ei care este seros sau serotibrinos. Bursita acuta seroasa sau serofibrinoasa este de obicei aseptica.

Pe langa simptomele locale apar si simptome generale traduse prin abatere, inapetenta, febra, puls si respiratie accelerata.

Bursita cronica este o continuare a bursitei acute. Ea se prezinta sub forma unei tumefactii de marime apreciabila, nedureroasa, rece si uniform fluctuanta. Ea nu influenteaza starea generala a animalului.

Diagnosticul se stabileste pe seama simptomelor clinice.

Prognosticul este rezervat in bursita acuta si grav in bursita flegmonoasa.

Tratamentul  este profilactic si curativ. Tratamentul profilactic urmareste inlaturarea tuturor cauzelor care au dus la aparitia bolii. Tratamentul curativ in bursita acuta se face prin combaterea fenomenelor inflamatorii, cu ajutorul unor comprese inbibate fie in apa rece fie intr-o solutie saturata dc sulfat de magneziu. Tratamentul se repeta din 3 in 3 zile, timp de 2-3 saptamani. in formele usoare se fac pensulatii cu tinctura de iod, la interval de 2 zile, sau se aplica vezicatori cu biiodura de mercur 1:5., la cal, cand bursita se poate remite.

In bursitele purulente se recurege la evacuarea puroiului prin incizii largi si anatomice, pentru a se asigura un drenaj cat mai bun. Dupa aceasta, in cavitatea bursei se fac aspersiuni cu Oximanirom, Neohexidin, etc., eter iodoformat 10% sau spray antiinfectios, bujiuri spumante cu antibiotice, pudrari cu Manis. Antibioticoterapia pe cale generala va completa tratamentul local.

38. Obstructia esofagului

Prin obstructia esofagului se intelege orpirea tranzitului acestuia prin diversi corpi straini, tumori sau alimente.

Simptomatologia. La bovine obstructia esofagiene apare la scurt timp si este atat de caracteristica, incat chiar din anamneza rezulta faptul ca animalul 's-a inecat' cu ceva. Ca urmare, saliva si bolul alimentar nu se poate deglutí, eructaba este intrerupta, fapt care duce la aparitia in mod progresiv a timpanismului acut. La inspectie animalul apare speriat, inspaimantat, nelinistit, regurgitare periodica de cantitati mari de saliva, care balteste in fata animalului.

Evolutia bolii este de cateva ore, daca corpul strain este deglutit sau eliminat printr-un efort de tuse. Alteori persista 3-4 zile sau chiar mai mult, dupa care moartea animalului poate sa survina prin timpanism, complicatii pulmonare sau sa fie necesara sacrificare. Uneori, in cazul corpilor straini care prezinta o forma rotunda, daca animalele au fost obosite, in timpul noptii cu o liniste totala ele se pot vindeca in mod spontan. Complicatiile care apar in urma obstructiei esofagiene sunt: bronhopneumonia prin aspiratie, necroza locala datorita compresiunii, peritonita consecutiv trocarizarii, hematoame, gangrena provocata de traumatizarea esofagului in cursul tentativelor de respingere a corpului strain.

La caine si pisica, obstructia este provocata de resturi menajere (oase, cartilagii) sau, la pisica ace de cusut, care se pot opri la nivelul faringelui si mai rar in esofag. Clinic se manifesta prin incercari de dezobstructie cu ajutorul labutelor, animalele devin speriate, tuse, incercari de voma.

Tratamentul  La bovine se face tranchilizarea (Combelen, Rompun, Romtiazin), pentru sedarea animalului, reducerea secretiei salivare (atropina 0,15-0,30g). urmeaza apoi incercarea de scoatere manuala a corpului (corpilor) strain. Animalul este contentionat intr-un travaliu, cu gatul intins, dupa care se introduce in cavitatea bucala un speculum de bovine. Cand corpul poate fi reperat prin palpatie imediat dupa faringe sau in apropierea de aceasta o persoana preseaza si incearca mobilizarea corpului strain spre directie orala, prin plapatie bimanuala in cele doua jgheaburi jugulare, pentru ca alta persoana sa-! apuce in faringe, cu doua degete sau cu o pensa cu brate lungi.

Dupa 20-30 de minute de la administrarea anestezicului se va incerca din nou extragerea manuala orala a coprului strain. Daca nici acum nu se reuseste

39. Abdomenul chirurgical acut

Aceasta denumire generica, insumeaza toate sindroamele abdominale acute, din care animalul bolnav poate fi salvat numai prin interventie chirurgicala efectuata in timp util.

Bolile chirurgicale, care pot determina abdomenul acut sunt numeroase, insa ele se pot grupa in patru mari sindroame importante: sindromul de obstructie (ocluzie) intestinala, sindromul de torsiune (sau flexiune) a organelor, sindromul de iritatie peritoneala si sindromul hemoragie.

1 Sindromul de obstructie intestinala este determinat de obstacolul mecanic, reprezentat in majoritatea cazurilor la cabaline si bovine, prin fecaloame, enteroliti si fitobezoare de Ia diferite nivele intestinale si mult mai rar prin calculi, tumori, ghemuri parazitae,. Toate acestea realizeaza ocluzia mecanica.

Simptomele principale se traduc prin triada simptomatica: colica, meteorism si oprirea evacuarii materiilor fecale si a gazelor.

Un alt aspect al acestui sindrom. il constituie invaginatia intestinala.

Simptomul patogenic, este dat adesea de prezenta unei formatiuni cu aspect cilindroid sau sferoid sensibila si decelabila, ueori prin palparea intestinelor subtiri sau a celor grose In cazul invaginatiei, in stadiul initial, aceasta este reductibila uneori chiar spontan, insa odata cu aparitia fenomenelor secundare de staza si edem,ea devine ireductibila.

2.Sindromul de torsiune a tubului digestiv reprezentat mai ales prin volvulus intestinal, imbraca de regula de la inceput, un caracter dramatic. Triada simptomatica: colica, meteorismul si oprirea materiilor fecale si a gazelor este prezenta si aici, la care se adauga congestia accentuata, apoi cianoza mucoaselor aparente, faciesul crispat, pulsul filiform, fara tensiune.

Un aspect ca atare al volvulusului intestinal, il constituie torsiunea dc orcane, intalnita la cabaline mai alse la nivelul colonului stang, mai rar la nivelul cec um ului.

3.Sindromul de iritatie peritoneala apare, de regula consecutiv ranilor operatorii penetrante ale rumenului in indigestia spumoasa si prin supraancarcarea in urma rumenocentezei si splenocentezei septice, corpilor straini din prestomace, rupturi de organe cavitare, etc.

La cai, frecvent intalnim: traumatismele externe penetrante sau contuze, perforarile gastrice si intestinale, ruptura rectului sau a micului colon (iatrogena, peritonita traumatica,, bucati de lemn, sarma) castrarea, laparatomia, aderente cu necroza intestinala.

4.Sindromul hemoragie determinat de obicei, de traumatisme abdominale grave, insotite de ruptura organelor parenchimatoase sau a marilor vase, se caracterizeaza prin hemoragie care duce de regula la exitus inainte de a se putea interveni.

Simptomele principale, se traduc prin paliditatea accentuata a mucoaselor, pulsul accelerat si filiform, respiratie frecventa si profunda, toate acestea urmate de moartea in convulsii a animalului, uneori numai dupa cateva minute. Alteori, hemoragia interna prin traumatism abdominal mai putin intens, poate aparea dupa 7-8 zile, cu simptome mai sterse.

Diagnosticul de certitudine al fiecarui sindrom este greu de precizat, de aceea se impun adaptarea notiunii generale de 'abdomen chirurgical acut'' Capatana, Cristea, Giurgiu, Darie, Ivascu, 1968).

Tratamentul  are la baza interventia chirurgicala de urgenta. Interventia chirurgicala, se poate efectua in mai bune conditii in dispensare si spitale, de catre medicii veterinari cu mai multa experienta practica. Medicul veterinar practician, are obligatia de a stabili diagnosticul de abdomen chirurgical acut, de a acorda primul ajutor si a dispune internarea de urgenta a animalului bolnav in aceste formatiuni. in cazul cand aceste unitati sunt la distanta, medicii veterinari din retea trebuie sa incerce rezolvarea acestor sindroame grave in conditii improvizate de mediu.

Urmeaza perforarea peritoneului si a fasciei subperitoneale cu foarfeca dreapta sau cu pensa hemostatica, dupa o prealabila infiltrarea cu procaina a acestuia. Hemostaza riguroasa reprezinta una din principalele reguli ale chirurgiei abdominale. Hemostaza parietala trebuie efectuata in timul inciziei prin forcipresura si ligatura, inainte de deschiderea cavitatii abdominale.

Explorarea endoabdominala trebuie sa fie metodica, anatomica si neprecipitata. Ea trebuie facuta cu multa atentie si blandete deoarece palparea brutala si tractiunea exagerata pe organe si mezouri duc Ia agravarea starii de soc. Angajarea mainii protejate cu un unguent (Asocilin, etc.), se face pe toata lungimea bratului, pentru a putea explora intrarea bazinului, regiunea hipocondrului, planseul si plafonul cavitatii abdominale.

Explorarea chirurgicala, trebuie sa fie metodica si completa, pentru ca ea reprezinta ultimul cuvant asupra diagnosticului clinic: ea il confirma, il completeaza sau il infirma definitiv, asigura decelarea leziunilor si furnizeaza date pretioase privind alegerea tehnicii operatorii.

Tratamentul postoperator, tine cont dc existenta tulburarilor de ordin local si general inainte de operatie, neuitand ca actul chirurgical, produce prin el insusi o alta sene de tulburari care pot agrava starea generala a animalului. Alaturi de medicatia prin solutii clorurate izotonice, vitamina B si C, se foloseste glucoza 5% care are rol «intoxic si energetic. Toate acestea contribuie la restabilirea balantei todroelectrolitice a organismului, la stimularea peristaltismului si indirect, la eliminarea de gaze si la calmarea animalului. Dupa treminarea interventiei chirurgicale, se utilizeaza in perioada depresiunii postanestezice, analeptice cardiovasculare care contribuie la restabilirea marilor functiuni. Antibioticoterapia si semidieta se recomanda timp de 5-7 zile.

40. Ranile abdominale penetrante

Ranile penetrante pot fi simple, cand agentul vulnerant patrunde in cavitatea abdominala, dar fara sa produca vreo leziune viscerala, si complicate, cand agentul traumatic, patrunde in abdomen si provoaca leziuni grave diferitelor organe.

Ranile abdominale simple

Cauze: loviri cu cornul, cu furca sau caderi pe corpuri ascutite si taioase; la purcei prin calcarea scroafei pe regiuna abdominala sau sfasierea cu dintii de catre unele femele cu instinc matern abolit.

Semnele clinice: ranile mici, produse prin intepare, trec de multe ori neobservate, devin vizibile numai cand se complica cu peritonita. Ranile pe intinderi mari ale peretelui abdominal se pot complica cu evisceratia traumatica, ca urmare a presiunii intraabdominale si a comunicarii cu exteriorul. Pot e visee ra epiploonul, intestinul subtire, colonul flotant la cabaline. Aceste organe, se pot strangula la orificiul de iesire.

Diagnosticul se bazeaza pe examenul atent al regiunii abdominale, precum si pe modificarile ce se observa in aceasta regiune.

Gravitatea starii de soc se va evalua dupa examenul atent al marilor functii (cord, pulmón) starea generala, etc.

Prognostic, depinde de specie.

- calul si pisica, sunt mult mai sensibile spre deosebire de porc si rumegatoare; evisceratia epiploonului, nu este asa de grava ca a intestinului.

Perioada scursa de la producerea accidentului si pana la interventie, agraveaza mult prognosticul.

Tratamentul

In primul rand, se va avea in vedere starea animalului accidentat:

Scoaterea animalului din starea de soc prin: perfuzii cu solutii clorurate si glucozate, izotonice; analeptice cardiorespiratorii; transfuzii daca dispunem de sange.

Repunerea viscerelor daca acestea sunt eviscerate: toaleta cu ser fiziologic caldut + Sulfatiazol, hemostaza, indepartarea eventualelor corpuri straine. Introducerea viscerelor in cavitatea abdominala, aseptizarea cavitatii abdominale (daca este cazul), antisepsia mecanica a ranii abdominale (excizia tesuturilor franjurate sau devitalizate, indepartarea coagulilor, a corpilor straini, etc), sutura etajata a ranii abdominale.

Antibiotico- si sulfamidoterapia generala, pentru combaterea infectiei sau pentru prevenirea ei.

Ranile penetrante complicate ale abdomenului

Sunt leziuni mai grave si sunt cauzate de agenti traumatici diferiti: lovituri cu corpuri ascutite sau taioase cum sunt: furca, coasa, secera, ranga de fier, accidentele rutiere.

Organele care pot fi lezionate sunt: intestinul, stomacul, splina, rinichiul, ficatul, vezica urinara, vase sanguine.

La organele digestive, se pot intalni; intepaturi, perforatii, desirari, taieturi (complete, incomplete), transversale, oblice, longitudinale.

Semnele clinice: leziunile pot fi:

> unice

- uni viscerale

> multiple

- pluri viscerale

in perforarea sau ruperea completa a intestinului, capetele se retracteaza, iar continutul se revarsa in peritoneu si provoaca peritonita supraacuta septica, generalizata grava. Mai rar, ranile intestinale se vindeca prin aderare la peretele abdominal produc abces care se deschide si comunica cu exteriorul, provocand asa-numitele fistule stercorale.

La bovine, se intalnesc adesea rani penetrante ale rumenului, efectuate de urgenta in caz de indigestie gazoasa, spumoasa, prin deschideri cu cutitul, briceagul, etc, care adesea se complica cu peritonita localizata, sau chiar generalizata, daca nu se intervine la timp. in caz de rani ale intestinelor si stomacului, revarsatul poate provoca, prin agentii bacterieni ce-i contine, peritonita generalizata cu semne ocale si generale.

Semnele generale: sindromul peritonitei acute, stare generala grava, stare de toxiemie.

Ranile vezicii urinare, se evidentiaza prin: anurie, cateterism negativ sau se scurg 2-3 picaturi de urina sangvinolenta, peritonita este iminenta si aici.

Ruptura ficatului aproape in toate cazurile, este mortala, avand in vedere cantitatea de sange pierduta. Gravitatea depinde si de intinderea leziunii, profunzime si localizare.

Ranile splinei sunt mai putin grave, mai ales daca se iau din timp masuri pentru hemostaza. In experientele facute in clinica noastra, prin provocarea diferitelor traume sau chiar splenectomii, dar cu hemostaza prin ligatura, la caini s-a observat o evolutie buna in primele zile, apoi o restabilire completa a animalelor chiar si a celor care au fost private de splina. Aceasta, dovedeste ca traumatismele localizate la splina, sunt mai putin periculoase, in comparatie cu cele ale ficatului.

Semnele in ruptura ficatului si a splinei sunt cele ale hemoragiei interne: mucoase palide, puls slab, accelerat, filiform, temperatura scazuta, stare de agitatie. La unele cazuri, se poate produce o hemostaza spontana, cu imbunatatirea starii generale a animalului, ameliorare de scurta durata, pentru ca apoi sa se desprinda din nou coagulul si hemoragia sa reapara, de data aceasta cu o stare mai grava a animalului (hemoragie in doi timpi).

Diagnosticul: este greu de pus, avand in vedere imposibilitatea precizarii organului lezat. Dupa o prealabila si atenta toaleta a ranii, se poate efectua o explorare cu degetul, pentru a incerca sa se stabileasca diagnosticul. Explorarea andominala, prin laparatomie, este insa cea care da rezultatele cele mai bune, pentru stabilirea viscerului lezat si a interventiei prompte. (A se vedea insa starea de rezistenta a organismului).

Prognosticul: grav.

Tratamentul. Accidentul este considerat ca o urgenta, de aceea se vor lua masuri imediate:

In primul rand, scoaterea animalului din starea de soc, prin folosirea cardiotonicelor, cardiorespiratoare, seruri glucozate, perfuzii, transfuzii.

Oprirea si prevenirea hemoragiei (in special cea interna), prin hemostatice de sinteza.

Imobilizarea abdomenului Ia nivelul ranii penetrante, cu un pansament aseptic, pentru prevenirea evisceratiei.

Interventia chirurgicala prin^efectuarea laparatomiei exploratoare, si redresarea starilor de fapt. in acest sens, se procedeaza la: asepsia locului de interventie, anestezia loco-regionala, deschiderea abdomenului prin incizii conforme cu situatia topografica a regiunii si a ranii, pentru a permite deschiderea si inchiderea cat mai usoara si mai rapida a peretelui abdominal. De regula, laparatomia se realizeaza la animalele mari in flanc, iar la cele mici pe linia mediana, intre

Semnele clinice apar in primele ore dupa accident: durere, sensibilitate abdominala crescuta, abdomen contractat, respiratie dureroasa, uneori, hematemeza, melena. apendicele xifoid si pubis. Explorarea sistematica a cavitatii abdominale, in vederea identificarii organului lezat, usor de efectuat la caine si pisica si mult mai greu la animalele mari. Sc va analiza continutul peritoneal, daca este lichid limpede sau amestecat cu sange, urina, continut gastrointestinal. Se vor examina apoi:

Ansele intestinale, incepand cu duodenul si pana la rect. Leziunile descoperite, vor fi exteriorizate, izolate cu campuri sterile si rezolvate dupa caz prin: rezectii, enteroanastomoza si enterorafie, realizandu-se concomitent hemostaza prin ligatura.

Traumele ficatului, sunt cu prognosticul cel mai grav. Se incearca restabilirea partii traumatizate prin sutura si hemostaza prin ligatura sau sutura.

Ranile splinei, pot provoca hemoragii mortale, mai ales cand se intervine tardiv. Interventia este salutara, cand se actioneaza rapid si se face ligatura vaselor lezate. Mai ales la animalele mici, se poate rezeca partea distrusa a organului si apoi sutura cu catgut, dupa care se acopera cu o protiune din epiploon (omentopexie). Se poate recurge chiar la splenectomia totala iara urmari. La clinica noastra s-a tacut splenectomia totala la un lot de 10 caini, fara sa influenteze cu nimic starea generala, dupa ce au trecut 5-7 zile de la operatie.

Ranile produse de trocar nu provoaca complicatii. Este suficient sa se faca antisepsia locala, debridarea si drenarea fistulei, rubefactie, spray-un cu
antibiotice. in unele cazuri, este necesara si antibioticoterape generala.

Ranile ruminale provocate cu cutitul si care au o vechime de 24-48 ore sunt tratate dupa o laparatomie larga, se rezeca tesuturile devitalizate, vivifierea
buzelor ranii, urmate de sutura rumenului, dializa cavitatii abdominale daca este cazul si refacerea peretelui abdominal prin sutura etajata.

Daca ranile rumenale au o vechime mai mare de 3 zile, se vor trata ca I atare, descoperit, suturarea lor s-a dovedit irealizabila, datorita turgescentei buzelor ranii. Pericolul consta insa in posibilitatea de a se permanentiza fistula, de aceea se va acorda o atentie deosebita procesului de cicatrizare.

Complicatii: Ranile peretelui abdominal si a rumenului se pot complica cu: peritonita serofibrinoasa sau purulenta locala, abcese intra musculare,
subcutanate sau subperitoneale cauzate de flora microbiana polimorfa, in care predomina ca de obicei, Corynebacterium pyogenes, streptococi, stafilococi.

41. Hemoroizii

Etiologie : sunt reprezentati de varicele anorectal care la animale se intalnesc rar , de obicei la caine . Hemoroizii pot aparea secundar in cancerul rectal sau in insuficienta cardiaca . Ei reprezinta ecoul tulburarilor distrofice ale tesutului conjunctiv . Modificari ale peretilor venelor si staza favorizeaza dezvoltarea unor infectii secundare .

Hemoroizii pot fi externi (in tesutul conjunctiv subcutanat ) si interni (cand se afla in tesutul conjunctiv submucos anterior sfincterului anal ) .

Simptomele : se caracterizaza prin prurit anal sau jena in defecare , scurgeri seropurulente sau chiar hemoragii , dureri prin prolaps mucos temporar.Hemoroizii externi apar sub forma unor umflaturi de culoare violacee , care dispar prin apasare .

Tratamentul : are la baza excizia pachetului hemoroidal impreuna cu o parte din mucoasa canalului anal . La carnasiere , unde este mai frecventa , se poate incerca tratamentul medicamentos cu Hemorzon si Hemorsal supozitoare .

42. Tumorile anorectale

La animale , tumorile anorectale sunt benigne sau maligne . Cele benigne sau papilonul , chistul glandular , lipomul , mixomul . Maligne sau epilomul si sarcomul .

Simptomatologia : este dependenta de natura , sediul si marimea tumorilor , precum si gradul blocarii proceselor de defecare . Tumorile mici trec neobservate , cele mari produc tulburari in defecatie , stramtarea orificiului anal , coprostaza si colite . Prin exploratie rectala se stabileste marimea si caracterul tumorii .

Tratamentul : consta in excizia tumorilor , cu refacerea integritatii canalului anorectal .

43. Furbura acuta

Furbura/ laminita , este inflamatia acuta sau subacuta, aseptica difuza generalizata a membranei cheratogene, cu localizare mai accentuata la tesutul podofilos parietal din regiunea anterioara a onglonului. Tulburarile locale ale degetelor membrelor posterioare de obicei sunt insotite si de modificari generale.

-are incidenta sporadica, intalnita la vacile de lapte, tineret si juninci, taurasi si bovinele din ingrasatorii

-coincide cu perioada parturitiei, mastite grave, metrite sau acetonemie.

Etiopatogeneza:

-cauze de natura toxica, hranirea cu furaje bogate in protide, masa verde in cantitati mari, melasa sau consumul unor furaje alterate.

-bolile infectioase sau metabolice pot de asemenea provoca boala

Aceasta alergoza este consecinta unei autointoxicari, mai ales cu histamine, in urma decarboxilarii histidinei la nivelul intestinului.

-factorii de origine mecanico-traumatica: stabulatia permanenta in padocuri pietruite, gratarele din ciment, deplasarile de lunga durata si fara antrenament ale tineretului taurin la pasunat alpin.

Simptomatologia:

-animalul are un mers rigid si spinarea cifozata

-pe parcursul bolii deplasarea devine dificila, animalele stau mai mult culcate si se ridica mai greoi; cand stau culcate isi intend uneori toate membrele, prefera sa stea sau sa mearga pe teren moale.

-in timpul hranirii animalul se sprijina pe articulatia carpiana datorita durerii

-tremuraturile muschilor anconati sau fesieri sunt insotite de transpiratie mai ales in timpul miscarii nesigure si sovaitoare

-modificarile locale: sensibilitatea onglonului, a liniei deasupra coroanei si a bulbilor calcaielor; regiunea soleara la inceput este nemodificata, dar dupa cateva zile se decoloreaza devenind galben-ceroasa, mai moale, cu hemoragii posibile pe langa linia alba abaxiala.

-pulsatia arterelor la nivelul articulatiei metacarpo sau metatarso-falangiene, precum si dilatarea venelor aferente acestei regiuni (a safenei laterale, a venei digitale comune, vena digitala laterala).

-modificari morfopatologice: congestia corionului, exsudatii serohemoragice in zona peretelui si a talpii; dupa o saptamana se constata o usoara deviatie a falangei a-III-a; hiperemie grava, hemoragii ale vaselor, edem si tromboza hialina in lamele

Diagnosticul: pe baza simptomelor mai caracteristice (mers nesigur ca pe ace, ezitant, cifoza spinarii, modificarea aplombului, dilatatie venoasa, reactie dureroasa la clestele de incercat copita)

-diagnostic diferential: fracture ale falangelor distale, poliartrita, tenosinovita, osteomalacie, richetsioza, pododermatita necrotica cronica, necrobaciloza interdigitala, contuzii in regiunea soleara si laminita septica

Prognosticul: rezervat. Unele cazuri evolueaza spre furbura cronica

Tratament: este general si local

-pe cale generala antihistaminice in doza mare si corticoizi (300-500 mg zilnic), ACTH 200-400 u.i + venisectie larga

-venisectia larga (3-5l sange) actioneaza asupra patului vascular printr-un mechanism compensator, decongestionand tesuturile edematiate si infiltrate din regiunea acropodiala sau prin stimularea formarii histaminazei

-se exclude din ratie furajele concentrate, lucerna si trifoiul.

-tratamentul local: hidroterapia rece a regiunii si introducerea animalelor bolnave in grajduri cu pardosea moale, cu asternut bogat.

-intravenos salicilatul de sodium, subcutanat pilocarpina, eserina sau purgativele salin

44. Crapodul

Este o boala intalnita mai ales la cabaline, mult mai rar la bovine, fiind caracterizata printr-o inflamatie cronica, hipertrófica si pútrida a membranei cheratogene.

Simptomele sunt insidioase in faza de debut, din care cauza descoperirea bolii se face destul de tarzie, intr-un stadiu evoluat.

La cal, in marea majoritate a cazurilor, leziunile de crapod incep la nivelul tesutului velutos fiircal al lacunei medianei, de unde se intind ca 'o pata de ulei' la barele si corpul furcal, cuprinzand apoi intregul tesut velutos al talpii.

Initial inflamatia tesutului velutos se exteriorizeaza prin macerarea cornului de pe intreaga suprafata a tesutului velutos atins.

Cand leziunile de crapod ating conturul liniei albe, boala se propaga si la tesutul podifilos, ducand la generalizarea ei. Prin desprinderea si macerarea cornului, apar papilele tesutului velutos, hipertrofiate, sub forma unor vegetatii de culoare rosie cu aspect diferit (ovoide, mamelonate, sferice), uneori lipite sub forma unor fisuri care sangereaza extrem de usor.

La bovine, leziunile de crapod incep la nivelul regiunii plantare, de unde se intind lent si progresiv catre foitele podofiloase, ducand la desprinderea peretelui si a calcaielor. Papilele denúdate, au acelasi aspect ca la cabaline, sub forma unor ficuri de culoare rosie-violacee si foarte usor hemoragice, acoperite de o masa cazeoasa, gri-galbuie cu miros fetid.

Animalul bolnav manifesta schiopatura intensa, cu sprijinul dificil si cu o
sensibilitate accentuata a onglonului bolnav.

Diagnosticul este mai dificil de precizat in faza de debut a bolii, cand se
poate contunda cu macerarea furcutei la cabaline, unde insa exista si leziuni de
incastelura.

Tratamentul profilactic

- combaterea si inlaturarea tuturor cauzelor care favorizeaza declansarea lui.

- la cabaline se vor trata cat mai precoce leziunile de ariceala si de furcuta putreda.

- in fermele zootehnice, se vor ameliora conditiile de microclimat si de igiena a adaposturilor pentru bovine.

Tratamentul curativ,

- metodele, nu au dat rezultatele scontate.

- metoda mixta de tratament operatia radicala, completata prin medicatie antiinflamatorie si antiinfectioasa.

- dupa descoperirea zonei afectate, se indeparteaza magma de corn cazeoasa si insulele de corn necrozate, evidentiindu-se cat mai bine tesutul velutos turcal al talpii.

- dupa pensularea cu tinctura de iod a intregii suprafete de operat, se excizeaza cu atentie toate excrescentele tesutului velutos degenerat, toate ficurile sesile sau pediculate, pana la tesutul sanatos.

- dupa pudrarea cu sulfatiazol a intregii suprafete operate, se aplica un pansament aseptic usor compresiv, care se va schimba dupa 3-4 zile.

- pe cale generala, antibiotice si chimioterapice active.

- dupa inceperea regenerarii cornului, procesul de cheratogeneza se accelereaza prin aplicatii locale de gudron vegetal.

- repausul, regimul dietetic, conditiile bune de adapostite, potcoava cu punte sau capac, asternutul curat si bogat (paie) completeaza tratamentul.

45. Javartul cartilaginous

Javartul cartilaginos este o boala chirurgicala specifica soilipedelor caracterizata prin necroza progresiva a fibrocartilajului complementar, insotita de fistula.

Simptomele

- tumefactia regiunii coroanei in dreptul fibrocartilajului.

- prezenta unor fistule la nivelul coroanei, in peretele cutiei de corn sau in talpa si schjopatura de mica intensitate care, uneori, chiar poate lipsi.

- boala, debuteaza clinic prin aparitia unei tumefactii in regiunea coroanei, care ocupa total sau partial zona fibrocartilajelor.

- se instaleaza fenomenele de necroza, la inceput, in portiunea posterioara a cartilajului unde acesta este mai putin vascularizat.

- edemul cald si dureros din perioada de debut scade si tumefactia devine dura ca urmare a proliferarii tesutului pericondral in jurul focarului de necroza.

- durerea locala este la inceput pronuntata, pentru ca pe parcurs sa scada si sa reapara cu o intensitate crescuta atunci cand procesul de necroza atinge falangeta, ligamentele colaterale anterioare sau a doua articulatie interfalangiana.

- javartul cartilaginos, se poate complica cu necroza ligamentului colateral anterior, necroza falangei, artrita piciorului, necroza falangei a II-a, a micului sesamoid si a aponevrozei plantare.

Diagnosticul

- se pune pe baza semnelor clinice caracteristice bolii: tumefactia coroanei in zona fibrocartilajului si prezenta fistulelor in aceeasi zona.

-nu se recomanda sondajul fistulelor, deoarece poate sa determine propagarea infectiei si deschiderea capsulelor articulare, preferandu-se radiografia, dupa injectarea pe traiectul a unei substante de contrast.

Diagnosticul diferential, se face fata de formele cartilaginoase, calcatura Ia coroana, flegmonul coronar si artrita piciorului.

Tratamentul

- este profilactic si curativ. Profilaxia acestei boli se bazeaza pe inlaturarea cauzelor care favorizeaza sau duc la aparitia leziunilor specifice.

Tratamentul curativ

- are ca obiectiv eliminarea prin act operator a fibrocartilajului afectat de procesul necrotic, completata printr-un tratament cu antiinfectioase si tesutoterapie.

- exista numeroase procedee operatorii, care difera intre ele prin modul de acces spre cartilaj.

- sunt mai bune acele procedee care menajeaza bureletul cutidural.

- incizia pielii in forma de T rasturnat, s-a dovedit a fi practica si eficienta.

46. Ulcerul podal Rusterholz

Ulcerul podal-Rusterholz este o pododermatita necrotica localizata circumscrisa. Se caracterizeaza printr-o ulceratie in talpa onglonului, la locul de insertie a tendonului muschiului flexor profund al falangelor, la jonctiunea calcaiului cu talpa, mult mai aproape de marginea mediana decat latarala.

Frecventa. Localizarea ulcerului podal-Rusterholz la femele este mai frecventa la ongloanele laterale (externe) ale memebrelor posterioare, iar la taurii de reproductie se intalneste mai des la ongloanele mediale (interne) ale membrelor posterioare, cu toate ca nici membrele anterioare nu sunt exceptate.

Simptome.

In faza incipienta a bolii, in cazul ongloanelor necuratate cu doua sau trei straturi de talpa, ulcerul ramane mascat.

Alteori, cornul talpii in zona de predilectie este mai moale, gri, maro sau hemoragie, sensibil la palpatie si percutie. Ulterior apare o schiopatura intermitenta cu deplasare greoaie, iar in statiune sprijin in varful ongloanelor. Arterele digitale pulseaza mai puternic si onglonul bolnav este mai cald. Ulterior nelinistea in timpul furajarii este asociata cu scurtarea sprijinului pe piciorul bolnav.

In formele clinice cu evolutie grava, animalul prefera decubitul, iar in statiune evita sa se sprijine pe piciorul bolnav. Productia de lapte scade simtitor iar la animalele puse la ingrasat sporurile zilnice nu se realizeaza si animalele slabesc progresiv. Infectia ajunge la mica teaca sesamoidiana, la tecile tendoanelor muschilor flexori si prin fistulele aparute se scurge o secretie purulenta de rea natura. Infectia poate viza evolutiv locul de insertie a tendonului m. flexor profund al falangelor, mica teaca sesamoidiana, teaca vaginala, fundul de sac superior al articulatiei interfalango-sesamoidiene si marea teca sesamoidiene.

Tratamentul in forma clinica cu evolutie usoara este similar cu operatia partiala din ranile pódale si vizeaza excizarea tesuturilor devitalizate, necrozate si curatirea corecta a ongloanelor. Pe zona ulcerului podal drenata se fac aspersiuni cu eter iodoformat 10%, pensulatii cu tinctura de cloromicetina 10% sau se folosesc spray-uri (Propolis-vet Chronician, Negerol, etc.) se pudreaza cu Manis,Neohexidin, Cicatrisol.

Pansamentul usor compresiv ce se schimba la 3-4 zile, se va acoperi cu banda izolatoare sau gudron vegetal. in vederea evitarii umezirii acestuia. Prevenirea uscarii, intaririi cornului talpii ongionului se face prin folosirea emolientelor (lanonina).

Vindecarea se mai poate asigura prin asocierea curatirii corecte a ongionului (chiropodie) cu scoaterea animalului pe pasune cultivata, pe pajisti naturale neaccidentate sau asigurarea unui asternut bogat, schimbat zilnic. In formele cu evolutie clinica usoara, animalele cu ulcer podal Rusterholz se vindeca in 2-3 saptamani.

47. Prolapsul rectal

Se caracterizeaza prin exteriorizarea unei portiuni mai mult sau mai putin intinsa a rectului prin orificiul anal.

Frecventa. Incidenta mai mare la suine si apoi Ia cabaline, fiind mai rar la carnivore si exceptional la rumegatoare. Se semnaleaza atat la animalele adulte cat si la tineret, in cazul cabalinelor, fiind adesea consecinta eforturilor de parturitie sau contentie in pozitie decubitala. La porc si carnasiere este mai frecvent la varsta tanara si are o ebologie diferita de a cabalinelor.

Din punct de vedere anatomopatologii prolapsul rectal poate sa fie partial (prolaps mucos) sau total.

Etiologic, Prolapsul partial este consecinta hernierii mucoasei rectale prin orificiul anal datorita testului conjunctiv submucos abundent Acest gen de prolaps, se semnaleaza in mod fiziologic la cabaline, dupa fiecare defecatie un prolaps temporar.

Prolapsul total al rectului, rezulta in urma exteriorizarii si deslocarii in intregime a peretelui rectal sub forma unei cute a peretelui care prolabeaza prin orificiul anal. Prolapsul total al rectului, in functie de segmentul invaginat, poate fi constituit din doi cilindri (prolaps anorectal) sau din trei cilindri (invaginatia rectocolica).

Factorii care participa Ia formarea prolapsului rectal sunt: presiunea intraabdominala care impinge rectul in exterior si rezistenta opusa de mijloacele de suspensie si fixare a rectului. Prolapsul, este consecinta eforturilor de defecatie si de aceea toate cauzele care determina aceste eforturi, respectiv cresterea presiunii intraabdominale vor duce la aparitia acestor modificari topografice. Astfel, constipatia dar si diareea sau catarul intestinal, frigul pnn apa si alimentele reci consumate, explorarea rectala incorecta, clismele iritante, parazitii intestinali, fatarile distocice, contentia in decubit, etc., datorita maririi presiunii abdominale, cu declansarea unor intense eforturi de defecare, determina aparitia prolapsului. Atonia sfincterului anal, a mezourilor, hipotonia stratului muscular, carentele mineralo-vitaminice vor favoriza aparitia bolii.

Simptomatologia. Semnele clinice locale, se refera la rezenta unei fromatiuni tumorale cu aspect ovoid sau cilindric, de dimensiuni variabile, acoperita de mucoasa rectala, la a carei extremitate se gaseste un orificiu care se continua cu canalul rectal. Prolapsul partial sau mucos rezultat din exteriorizarea sub forma de pliuri a mucoasei rectale are la inceput aspectul mucoasei normale, dar la scurt timp se edemantiaza, capata o culoare rosie-violacee cu aspect sticlos si pe masura ce trece timpul isi peirde elasticitatea si capacitatea de a reveni in pozitie normala. Mucoasa prolabata se acopera cu mucoazitati, sangereaza cu usurinta, se fisureaza si apoi incepe sa se sfaceleze.

Portiunea prolabata are la inceput culoare mucoasei normale, dar in scurt timp vireaza spre o culoare rosie, apoi violacee, si se edematiaza datorita stazei venoase consecutive contractiei sfincterului anal. Prin frecarea cu coada sau de obiectele din jur. se produc ulceratii si sfacclari ale mucoasei, care dupa vindecare pot ramane cicatrici retráctale, ceea ce pune sub semnul intrebarii rezolvarea pnn mijloace conservatoare a prolapsului total aflat in acest stadiu. Cand portiunea prolabata este mai mare se produc distensii si rupturi de mezouri care fac ca prolapsul sa se mareasca progresiv pana devine incurabil.

In cazurile vechi, mai ales la porci, prolapsul rectal total se poate complica cu evisceratia unor organe din cavitatea abdominal (pnn brese existente» in peretele rectului prolabat. in astfel de situatii atat rectul cat si segmentul din intestinul subtire si vezica unnara prezinta desirari iar starea lor generala este serios modificata, ceea ce complica actul operator si reduce sansele de vindecare. Noi, am intalnit prolaps etajat la o iapa prin inversarea (prolabarea) rectului, vaginului si vezicii unnare

Abdomenul poate deveni balonat datonta coprostazei secundare, iar incercarile de contentionare a animalului in vederea consultului il fac sa reactioneze foarte zgomotos. Deseori, mai ales la porc, ca urmare a complicatiilor instalate datorita netratarii bolii, animalul moare

Diagnosticul este usor de stabilit, datonta semnului clinic patognomonic reprezentat de exteriorizarea unei portiuni din structura rectului. Mai dificil este de diferentiat prolapsul rectal partial de cel total si de imaginatia cecocolica si in special atunci cand s-au suprapus tulburari circulatorii pronuntate sub forma de staza si gangrena umeda.

Prognosticul este dependent de tipul de prolaps instalat (partial sau total) si de vechimea bolii. Prolapsul partial se poate rezolva chiar spontan (la cal) sau prin mijloace terapeutice simple. In schimb prolapsul total are un prognostic rezervat sau chiar grav. El nu sc vindeca spontan si prin complicatiile circulatorii sau septice care se instaleaza se agraveaza progresiv.

Tratamentul In tratamentul prolapsului rectal trebuie sa se urmareasca concomitent inlaturarea conditiilor care au determinat starea de boala si repunerea in pozitie normala a organului prolabat. In scopul inlaturari] cauzelor, se va avea in vedere asigurarea ratiei alimentare cu elemente nutritive si mineralovitaminice. in asa fel reprezentate incat sa se compenseze eventualele carente anterioare in proteine si vitaminele complexului A3-C.

De asemenea, se urmareste ea prin al imentatie. prin adm i n istrarea unei medicatii corespunzatoare (oleum jecoris, gljcerofosfat de calciu) si pnn razele ultraviolete sa se combata eventualele stari de rahitism.

Tratamentul prolapsului partial are drept obiectiv repunerea portiunii prolabate si crearea unei legaturi intre mucoasa si tesuturile subiacente. in acest scop, dupa ce se repune mucoasa exteriorizata se recurge la injectarea se substante sclerozante, iritante in submucoasa sau la aplicarea de linii de foc care sa ajunga la submucoasa. inainte de repunerea prolapsului.

Tratamentul prolapsului rectal total se face pe cale conservativa si pe cale operatorie. In principui, prin tratament conservativ se intelege repunerea organului si mentinerea lui in pozitie anatomica (reducerea prolapsului) sau se refera la tratamentul operator prin amputarea portiunii exteriorizate a rectului atunci cand modificarile anatomopatologice sunt avansate (necroze intense cu sfacelari, desirari).

Tratamentul conservativ sau reducerea prolapsului rectal

Pregatirea preoparatorie, se realizeaza la animalele mari prin anestezie sacrala si tranchilizare, eventual completata cu anestezie prin infiltratie. Animalul, este contentionat in picioare in plan inclinat cu capul mai jos. Porcul se contentioneaza in decubit lateral. Portiunea prolabata se curata si se dezinfecteaza cu o solutie slaba de permenganat de K. Pentru reducerea prolapsului acesta se acopera cu un camp imbibat in apa rece, intr-o solutie slaba de acid bone sau chiar de Burrow si dupa un timp convenabil, prin usoare compresiuni de ia periferia tumorii spre baza acesteia, se va realiza decongestionarea organului si repunerea lui in bazin. Dupa realizarea repunerii rectului in bazin, la animalele mari se va executa in mod obligatoriu o exploratie rectala al carei obiecbv este dezinvaginarea, mucoasei intinderea pliurilor care au favorizat aparitia prolapsului La animalele mici si la porc dezinvaginarea se realizeaza prin tuseu cu degetul sau cu ajutorul unui tampon imbibat cu Asocilin care se introduce prin intermediul unei pense in rect in asa fel incat prin miscari de rotatie progresive sa intinda pliuri e mucoasei. Trebuie procedat cu multa grija la extragerea tamponului deoarece miscarile bruste pot sa determine refacerea prolapsului.



Tratamentul operator prin abiatia rectului prolabat

Interventia, este indicata atunci cand este imposibila reducerea prolapsului fíe datorita multiplelor leziuni traumatice care prezinta riscul evolutiei spre gangrena, fie datorita dimensiunilor mari ale portiunii prolabate.

Pregatirea animalului consta in anestezie, contentia si dezinfectia regiunii in asa fel ca sa se asigure cele mai bune conditii pentru rezectia fragmentului exteriorizat al rectului si refacerea integritatii tubului digestiv prin anastomoza.

Exista mai multe metode de excizie, ele urmarind refacerea functionalitatii tubului digestiv in asa fel incat sa nu mai existe riscul recidivei sau al deschiderii

fundurilor de sac peritoneal.

1. Amputarea prin ligatura, consta in introducerea in interior prin portiunea prolabata a unui tub de metal, material plastic sau chiar sticla, prevazut la un capat cu un sant circular, care dupa introducerea in intestin sa se situeze putin inapoia marginii anale. Pe rectumul prolabat, in dreptul santului, se aplica o ligatura foarte stransa, iar inapoia hgaturii se efectueaza amputarea. Timp de cateva zile materiile fecale sunt expulzate prin tub. Dupa 1-2 saptamani tubul cade impreuna cu portiunea de intestin iigaturata. in urma acestei interventii apar frecvente stricturi sau chiar obstructii anale (Udriski)

Procedeul descris anterior a fost imaginat de Wiborg si Stockfleith si se recomanda numai la porc.

Rezectia rectului urmata de sutura. Se realizeaza astfel: cu foarfecele drept se sectioneaza portiunea prolabata pe toata lungimea si apoi
transversal la 1 cm de anus si pe o distanta de 1-2 cm. Portiunea sectionata se sutureaza etajat in fire separate, reunindu-se la inceput stratul musculoseros cu catgut si apoi mucoasa cu matase. Se procedeaza astfel in continuare pe toata circumferinta.

3. Metoda Bayer-Muller-Frick cuprinde urmatorii timpi operatori;

Fixarea rectului prolabat prin doua ace lungi de seringa, care se intretaie in cruce la nivelul lumenului.

Sectionarea rectului prolabat si asigurarea hemostazei prin forcipresura sau prin aplicarea de ligaturi.

Sutura (anastomozajtotala a capetelor rezultate din sectionarea rectului cu fir de sutura neresorbabil^in puncte separate. Firele de sutura se aplica la 0,5 cm interval. Intre aceste fire de sutura se efectueaza sutura in puncte separate a mucoasei rectale.

Dupa terminarea suturii se scot acele care au fixat portiunea prolabata si se trece la repunerea rectului in pozitie normala si se lubrefiaza regiunea cu Asocilin.Daca s-a rezecat bine rectul prolabat, dupa scoaterea acelor, portiunea suturata se retrage singura in conductul pelvian.

48. Anomaliile anorectale

Tubul anorectal se dezvolta din 3 componente , una anala si una rectala , care intr-un anumit moment al dezvoltarii se intalnesc si se unesc . Dezvoltarea incompleta a uneia sau a alteia dintre aceste componente va detrmina aparitia unor anomalii care afecteaza intr-o masura variabila vietii animalului . Se cunosc mai multe tipuri de anomalii anorectale :

-atresia recti et ani este lipsa completa a rectului si a anusului , cea mai grava , care se caracterizeaza prin faptul ca rectul se termina cu 5 pana la 15 cm inaintea anusului in forma de deget de manusa .

-atresia recti se caracterizeaza prin aceea ca rectul este nedezvoltat .Anusul este prezent .

-stricura recti se caracterizeaza prin aceea ca intre cele 2 componente se gaseste o tramtare congenitala .

-anusu prenaturalis este rezultatul lipsei anusului in conditiile dezvoltarii complete a rectului , care insaeste anormal asezat : la femele se termin in vagin formand fistula retrovaginala sau anus vaginalis , iar la mascul in uretra anus urethralis sau vezica anus vezicalis .

Atresia ani sau imperforarea anusului , cele mai frecvente dinte aceste anomalii , este consecinta acoperirii orificului anal de catre piele .

Simptomatologia : anomaliitlor congenitale ale rectului si anusului variaza in functie de modificarile morfopatologice existente , insa prezinta si unele aspecte comune . Perturbarea tranzitului intestinal si a eliminarii materiilor fecale determina la animale distensia abdomenului , colici de intensitate variabila , frecvente , tenesme . La purcei si catei se mai observa accese de voma si respiratie dispneica . In plus , cand sidtanta de la capatul terminal al rectului la piele este mica , datorita incarcarii cu materii fecale acesta se poate sesiza sub forma unei mici proeminente . In fistulele rectovaginle sau rectovezicale se sesizeaza si eliminarea anormala de fecale in urina .

Diagnosticul : se pune pe baza semnelor clinice existente , in unele cazuri precizarea punandu-se face numai dupa administrarea de substante radiopace sau prin examen anatomopatologic .

Tratamentul : este chirurgical si are drept obiectiv refacerea tranzitului intestinal si a materiilor fecale . Ea consta fie in debridarea obstacolului existent , fie i reconstituirea chirurgicala a traiectului normal al rectului daca este vorba de fistule rectovaginale sau rectovezicale sau practivarea unui anus artificial (anus contra naturii ) .

In atrezia anusului , dupa antisepsia regiunii si anestezie locala se practica in dreptul anusului 2 incizii in cruce . care se decoloreaza si se excizeaza varfurile celor 4 lambouri rezultate , avand grija sa nu lezionam sfincterul anal extern . Se poate face si excizia unui maic lambou circular cutanat din dreptul anusului . Apoi se prinde cu o pensa capatl infundat al rectuli , se excizeaza cu o foarfeca un lambou circular din partea terminala , dupa care peretele rectal se sutureaza in fire separate cu nylon , la marginile ranii cutanate . Rana suturata se unctioneaza zilnic , 5-6 zile cu un unguent cu antibiotice sau sulfamide .

In atrezia anala si rectala , operatia urmareste excizia unui lambou cutanat , dupa care prin rana creata se introduce o pensa hemostatica inchisa , cu ajutorul careia se tunelizeaza ttesutul conjunctiv pelvin pana se ajunge la capatul rectului . Acesta se prinde in pensa si prin tractiuni moderate spre inapoi este adus la nivelul anusului . Se excizeaza un lambou circular din capatul rectului dupa care , ca si in cazul atreziei anale , peretele rectal se sutureaza la rana cutanata .

Daca capatul rectului nu poate fi adus pana la nivelul anusului datorita distantei prea mari , se poate recurge la crearea unui anus contra naturii , la nivelul flancului sau in regiunea inghinala .

49. Entorsa cervicala

Se intalneste mai frecvent la cabaline si bovine, rar la celelalte specii. Boala se caracterizeaza prin distensia ligamentelor ce reunesc vertebrele cervicale.

Simptome. Animalul prezinta gatul deviat intr-o parte. fapt care face imposibila deplasarea sa in linie dreapta. Regiunea afectata este calda, tumefiata si foarte sensibila la palparea capul este aplecat, atarna inert, iar cand se incearca ridicarea lui sau orice alta miscare este insotita de durere, din cauza compresiunilor care apar la nivelul maduvei spinarii. Deplasarea precum si consumul hranei se fac cu multa dificultate.

Tratamentul  este destul de greu de aplicat.

In entorsele simple in primele zile dupa accident, se recomanda combaterea fenomenelor inflamatorii, hidroterapia rece sub forma compreselor cu apa rece, a dusurilor reci, comprese cu solutie Burowin sau cu sulfat de magneziu solutie saturata. Vindecarea survine in 2-3 luni.

In cazurile mai grave dupa cateva zile de frictiuni alcoolo-camforate rubefiante, se recurge la reducerea entorsei. Pentru aceasta este necesara tranchilizarea animalului sau chiar neuroleptanalgezia, anestezia locala si a ramurilor cervicale cu Procaina sol.4%. Animalul este fixat in decubit lateral cu convexitatea gatului deasupra. Se executa miscari in tractiune asupra capului si simultan presiune asupra convexitatii gatului, pana reusim sa ajungem la forma normala a gatului.

Este necesara apoi imobilizarea regiunii. Aceasta se face fie prin vezicatoare, dar rezultatele sunt incerte, prin aplicarea unui bandaj gipsat bine executat, care sa cuprinda intreg gatul, de la baza pana la regiunea capului, cu rezultate mai bune. S-a mai incercat aplicarea stransa a unui gratar de lemn. Cu toate acestea imobilizarea este destul de greu de executat si necesita multa imaginatie din partea autorului.

50. Sindromul de compresiune medulara

Reuneste totalitatea tulburarilor functionale ale maduvei, care apar ca urmare a compresiunilor exercitate asupra unei regiuni.

Modificari morfopatologice. Ele sunt caracteristice ca urmare a actiunii compresiunii exercitate de agentii cauzali citati. Are loc gatuirea maduvei spinarii (incorsetarea la diferite nivele). Hemoragiile difuze, hematoamele, prin cantitatea de sange extravazat, preseaza asupra radacinilor nervoase senzitive sau motorii.

Simptomele. In sindromul de compresiune medulara brusca semnele se instaleaza brusc, apare un sindrom medular total (paralizie flasca, anestezie, incontinenta urinara si a materiilor fecale). Mai frecvent se localizeaza la nivelul maduvei dorso-lombare, cand se observa paraplegie si anestezie in regiunea situata inapoia leziunii, retentie de fecale si urina la inceput, incontinenta dupa aceea, disparitia reflexelor profunde.

in sindromul de compresiune medulara lenta simptomele apar si se intensifica progresiv, pe masura avansarii compresiunii. Astfel, la inceput apar dureri spontane, intermitente, miscarea devine dureroasa, se observa contracturi tonice, defecarea si mictiunea sunt greoaie, examinarea coloanei vertebrale este dificila, apare apoi paralizia, la inceput spastica, apoi flasca si dispare sensibilitatea. Mai tarziu apar tulburari trofice (escare, depilatii, necroze, infectii).

Diagnosticul: prin examen clinic si radiologie, eventual dupa injectarea unor substante de contrast. Diagnostic diferential se face cu spondilitele, nevralgiile radiculare.

Tratament. In sindromul de compresiune brusca se va izola animalul intr-o boxa cu asternut gros de paie.

Pe cale generala se administreaza glucocorticoizi, pentru diminuarea inflamatiei si a durerii, calmante generale. in aceasta perioada sunt contraindicate frictiunile cu rubefiante si cu subst vezicante (subst antiinflamatoare), caldura umeda.

in sindromul de compresiune lenta, tratamentul trebuie aplicat afectiunii primare, a carei vindecare poate antrena disparitia paraliziei. Sunt administrare mai tarziu vitamine din grupul B, blocajul novocainic, imobilizarea regiunii prin vezicatori, glucocorticoizi, farado si galvanoterapie, etc, eventual asociate cu stricninoterapie.

51. Otita externa

Inflamatia exsudativa a invelisului cutanat al conductului auditiv extern, frecvent intalnita la carnasiere si mai rar la animalele mari.

Etiologie: corpii straini, inerti sau animate, acumularea si descompunerea cerumenului de catre flora bacteriana, infectii cu streptococci, stafilocici, Pseudomonas, lipsa igienei urechilor, curentii de aer; inflamatiile provocate de ciuperci se numesc otomicoze, dar mai frecvente par sa fie formele mixte. Trebuie retinute si otitele parazitare cauzate de acarienii din genurile Psoroptes si Otodectes la iepuri, pisici.

Simptome: fluidifierea cerumenului si parca in cantitate mai crescuta

-pruritul care determina animalele sa se scarpine, sa scuture din cap sis a-l aplece intr-o parte

-hipersensibilitate la palparea cu degetul la baza urechii, se percepe zgomot de clipocit

-la ex. conductului auditiv: secretie abundenta negricioasa sau purulenta rosietcia ce se intinde pe suprafata interna a pavilionului

-daca se neglijeaza se poate forma un tesut de granulatie subepitelial care poate obstrua conductul

-in forme purulente pielea se poate liza sis a ia aspectul de ulceratie, animalul devenind febril, anorexic cu auzul diminuat

-boala se poate croniciza si se poate complica cu condrita, osteita, perforarea timpanului, otita medie si cofoza (surditate)

Diagnostic: semne clinice

Diagnostic diferential: eczma auriculara si otite medii supurative

Prognostic: grav datorita modificarilor aparute, eficienta scazuta a tratamentului si recidive.

Tratament: local si general

-toaleta conductului auditiv si a pavilionului, prin tunderea parului din conduct si indepartarea secretiei cu tampoane de vata-preparate medicamentoase sub forma de pulberi, solutii sau unguente

-acidul boric sub forma de pudra introdus pe conduct sip e pavilion da bune rezultate (se repeat la 2 zile pana la disparitia secretiei)

-in otitele purulente acidul boric se poate amesteca cu iodoform in parti egale

-in formele alergice sunt necesare preparatele cu corticosteroizi si desensibilizante de tip uman: Triamcinolon, Romergan

-la caine si pisica: Otosept, Otostop, Otostatic, Gentocin

-in formele grave se recurge la tratamentul operator prin procedeele: Zepp si Hinz

In formele parazitare dupa toaleta locala se pot face:

-la cal badijonari in conductul auditiv afectat, cu Lindavet sol 2 la mie

-la caine si pisica Otostop N suspensie 4-5 picaturi, 4-5 zile, Ivermectine sol 2-5 picaturi in ureche 3-5 zile

52. Ulcerul auricular

Solutie de continuitate cu character persistent, progresiv, este intalnit la cainii cu urechile lungi. Apare ca o complicatie a unor rani, a unei inflamatii catarale sau eczema. Mai este numit si sancru auricular

Simptome:-apare mai ales la animalele batrane, ulcerul auricular are aspectul unei rani mici, cu margini indurate, ingrosate, hiperemiate, sensibile la palpatie si care sangereaza cu usurinta; suprafata este acoperita cu o canitate mica de exsudat seropurulent care se crustizeazanimalul se agita, isi freaca urechea tot timpul datorita pruritului

Prognostic: rezervat deoarece ulcerul nu are tendinta de vindecare

Tratament: tratarea ranilor auriculare

-toaleta regiunii, cauterizare, aplicare de pomezi sau spray-uri sicative si cicatrizante

-daca ulcerul este adanc si marginal se poate recurge la excizia portiunii de pavilion afectata

53. Othematomul

Hematomul auricular este o colectie de sange localizata intre tegumentul fetei externe a conchiei auriculare si cartilaj. Este intalnit frecvent la carnasiere si suine, mai rar la bovine, cabaline si oaie.

Apare in urma lovirii conchiei auriculare de un corp dur, prin miscarile violente ale capului. Boala este frecvent asociata cu afectiunile pruriginoase auriculare, otita parazitara, catarul auricular, scarpinarea cu urechea de corpuri dure, muscaturi, diferite traumatisme, etc. La porc othematomul apare in urma muscaturilor si a recoltarii sangelui din vena auriculara posterioara. La vitei este intalnit othematomul, prin linsul si suptul reciproc, mai cu seama la cei crescuti in boxe colective.

Simptome. Prezinta caracterle generale ale hematomului, colectie usor fluctuanta cu crepitatie sanguina Animalul bolnav prezinta urechea aplecata cu extremitatea libera tumefiata, sensibila, dureroasa. in hematoamele mari varful urechii este cazut, cu conchia deplasata lateral.

Tratamentul  Se va avea in vedere in primul rand combaterea afectiunilor care produc prurit auricular, care favorizeaza si agraveaza boala La hematoamele recente se vor aplica comprese cu apa rece.

Tratamentul operator consta in drenarea continutului hematomului, dar nu mai devreme de 12-14 zile, dupa obliterarea definitiva a vaselor traumatizate. Incizia se va face la partea cea mai decliva a hematomului. Cavitatea hematomului se asperseaza cu eter iodoformat 10% sau cu spary-uri ( Oxi-vet, Propolis-vet, Bioxiteracor, etc). Continutul hematomului se goleste prin compresiune digitala. in tunelul creat se introduce pe toata lungimea lui o banda din material plastic lata de 1-2 cm, care ramane pe loc 8-10 zile. Rana cutanata de la baza urechii se sutureaza. Tesutul de granulatie care inconjoara tunelul evita deformarea urechii dupa scoaterea benzii de material plastic. Antibioticoterapia generala si tratamentul local sunt necesare cateva zile. Operatia se executa sub anestezie locala, cu Procaina sau Xilina.

54. Fracturile dentare

Etiologie:

-apar in urma traumatismelor care intereseaza regiunea buco-maxilo facial

-se intalnesc frecvent la cabaline si carnasiere

Factori etiologici pot fi interni sau externi.

-externi: factorii mecanici care prin forta lor de actiune depasesc pragul de rezistenta a dintelui, cum sunt loviturile cu corpuri contondente, caderi, diferite corpuri dure in furaje

-interni: deficient de ontogeneza, in special de mineralizare, intoxicatii cornice cu fluor. Unele forme si tipuri de uzura patologica dentare si cariile dentare pot fi cauzate de fractura dentara.

Tablou clinic: -fisuri si fracturi complete

-in cazul fisurilor, daca acestea nu intereseaza si radacina, nu apar semne de durere

-fracturile complete, daca intereseaza si cavitatea pulpara, sunt extreme de dureroase, iar prehensiunea si masticatia furajelor practice sunt nule. Datorita contactului tesuturilor cu furajele se poate produce infectia locala (pulpita, alveoloperiostita, osteomielita si fistula dentara in final)

Tratament: - in fracturile  superficiale se niveleaza suprafetele cu pila dentara.

-in fracturile care ajung la nivelul pulpei dentare se recurge la extractia dentara. Cavitatea alveolei se va aseptiza cu iodoform pulvis, sub forma de plombaj, sau se introduce un tampon imbibat in sulfotiazol solutie. Se contraindica introducerea in alveola a tamponului imbibat cu tinctura de iod.

55. Epifizioliza

Este o boala chirurgicala ce vizeaza suinele din fermele mari , 'patologie de grup ' . Se caracterizeaza prin tulburari ale aparatului locomotor atat in statiune cat si in mers , ca urmare a desprinderii unor epifize . Incidenta cea mai mare o prezinta epifizioliza capului articular al femurului , cat si desprinderea tuberozitatii ischiumului .

Etiologie : este consecinta unor tulburari in metabolismul mineral si in echilibrul vitaminomineral sau poate fi data de Corynebacterium pyogenes.Ca urmare se inregistreaza o insuficienta osificare a tesutului osteoid al cartilajelor de conjugare , care poate ceda uneori la solicitari minime prin alunecare , cadere sau la monta .

Boala se intalneste mai frecvent la vierii si scroafele de reproductie , deseori bilteral . Ratiile neechilibrate in principii nutritive , saruri minerale si vitamine , gestatia si lactatia contribuie la aparitia bolii . Ca factori favorizanti se cunosc : conditiile de intrtinere , aglomeratia , pardoseala umeda , care faciliteaza alunecarile , etc.

Simptome : o forma mai usoara cu tulburari locomotorii , caracterizata prin schiopatura , mers vaccilant al trenului posterior , nesiguranta si caderi la alunecare . Animalele prefera sa stea mai mult culcate , ridicandu-se cu dificultate pt a ajunge la jgheabul de alimentare . Spinarea este cifozata , iar membrele poterioare fac prijin in pensa . In forma grava animalul sta tot timpul in pozitia decubitala . Daca animalul este fortat sa se ridice , ia pozitia caine;ui sezand , cu membrele poterioare orientate divergent caraniobilateral . Palpand regiunea ischiofemurala , precum si la miscari pasive , animalul acuza durere . In regiunea fesiera si a copaselor care sunt infiltrate se pot dezvolta uneori procese septice gangrenoase .

La sacrificarea animalului se constata esprinderea capului articular al femurului care ramane atasat cavitatii cotiloidee prin ligamentul rotund . Capsula articulara este disecata , iar extremitatea superioara a femurului devine mobila in masa musculara dilacerata si infiltrata . Uneori desprinderea epifizara este numai partiala , alteori epifiza izolata sufera procese de osteoliza . In epifioliz ischiatica tuberoitatea ischimiului desprinsa este deplasata de regula central , muschii limitrofi sufera o infiltratie serohemoragica si distrofica . La osul ischium si tuberozitatea ischiatica desprinsa sunt prezente leziui de osteita rarefiata si osteoperiostita proliferativa .

Diagnosticul : este dificil de pus , mai ales cand simptomele nu sunt destul de semnificative . Examenul radiologic evidentiaza decolarea epifizara si ajuta la precizare diagnosticului .

Prognosticul : este grav , boala fiind incurabila .

Pofilaxia : are in vedere inlaturarea factorilor determinanti si favorizanti .

56. Tumorile testiculului

Se observa mai frecvent la caini si armasari . Se pot distinge tumori provenite din parenchimul testicular (seminoame ) sau din stroma (fibroame , hemangioame , etc.)

Simptomatologia : releva un testicul marit , de consistenta dura sau elastica .

In paralel se pot observa si tulburari de comportament consecutive dezechilibrului hormonal . Tratamentul se face prin castrare .

57. Accidente si complicatii ale castrarii

Accidente

in cursul castrarii pot surveni urmatoarele accidente:

Fracturi ale coloanei vetrebrale si femurului, mai rar Ia nivelul celorlalte raze osoase.

Elongatii sau compresiuni insotite de paralizia pasagera a sciaticului, femuralului, tibialuiui.

Hemoragia poate fi intalnita la toate speciile dar este mai frecventa la magar si poate fi primara cand apare dupa ridicarea pensei de castrare sau secundara cand apare mai tarziu. Adeseori hemoragia primara nu provine din cordon, ci din vasele pungilor testiculare si de aceea aplicarea unor pense hemostatice sau, torsiunea nelimitata asigura hemostaza

Evisceratia poate aparea in timpul operatiei sau dupa aceea, mai frecvent la armasar si vier. Este consecinta unor contractii abdominale exagerate si a relasarii canalului inghinal. Este, de obicei, unilaterala. Se impune repunerea in conditii aseptice a organului eviscerat si sutura inelului inghinal inferior.

Prolapsul reclal se semnaleaza la armasar ca urmare a eforturilor in timpul operatiei, mai ales daca animalul nu a fost tinut la dieta. Rezolvarea, se face conform procedeelor de la capitolul respectiv. Pentru prevenirea prolapsului rectal, se va avea in vedere respectarea stricta a dietei preoperatorii a armasarului, iar in caz de iminenta se va pune un ajutor care sa aseze si sa compreseze cu genunchiul pe reginea anala, mai ales cand animalul face eforturi. Totodata, se va avea in vedere si o buna sedare a animalului.

Complicatiile castrarii

Elebita de castrare apare cu o fecventa mai crescuta Ia armasar. Se datoreste traumatismului operator si nerespectarii intocmai a recomandarilor postoperatorii. Se manifesta la doua trei zile de la operatie printr-un edem cald, care creste si se extinde Ia nivelul

Funiculita este inflamatia cordonului tersticular. Boala apare de obicei ca urmare a nerespectam asepsiei pe timpul operatiei, ca si a ingrijirilor postoperatorii. Fste mai frecventa la vier si armasar, avand mai ales la primul o evolutie acuta, iar la cel de-al doilea un mers cronic. Boala se manifesta prin alterarea starii generale a animalului. Se observa anorexie, febra, edemul pungilor testiculare, din care se scurge o cantitatea mica de cxsudat. In forma acuta deseori apare, ca complicatie, peritonita. care agraveaza starea generala si reduce sansele de salvare a animalului la cal funiculita se manifesta printr-o ingrosare a cordonului tersticular. rana operatorie se vindeca partial, transformandu-se intr-o fistula.

Diagnostic pe baza semnelor clinice.

Prognostic rezervat spre grav, in functie de forma evolutiva si stadiul in care s-a surprins.

Tratamentul in funiculita acuta, impune administrarea de antibiotice, redeschiderea ranii de castrare, urmata de o antisepsie mecanica severa. In funiculita cronica se impune tratamentul operator care consta in izolarea cordonului testieular ingrosat si necrozat, si excizia lui in portiunea sanatoasa.

completata de o severa antisepsie chirurgicala a ranii. Postoperator, se vor respecta aceleasi indicatii ca in operatia de castrare.

Edemul mal ign Este consecinta infectarii ranii de castrare, cu Bacillus cedematiens malign, la care se asociaza stafilococi si streptococi. Apare ca urmare a nerespectarii regulilor de asepsie a operatiei. Se remarca un edem pastos ai regiunii inghino-scrotale, care se intinde in vecinatate, scurgeri intense din rana, febra, anorexie. Boala evolueaza rapid si se termina cu moartea in cateva zile. Tratamentul trebuie aplicat promt si consta in antibioticoterapie, antisepsie chirurgicala a ranii si respectarea conditiilor de igiena postoperatorie.

Abcesul inginal apare rar si prezinta o colectie purulenta in canalul inghinal, insotita de jena in mers, reactie limfatica locala, uneori febra. Se impune deschiderea abcesului, antiseptice local, antibiotice general.

Peritonita apare secundar celorlalte complicatii septice ale castrarii. Se obseva mai ales la vier. Evolueaza dramatic, cu semne clinice alarmante febra, frisoane, apoi abatere, abdomen supt, apoi destins, voluminos, cifoza, durere.

58. Onixita

Etiologie : este inflamatia matricei unghiale . Boala apare de regula in urma contuziilor sau ranilor din zona buletului sau patului unghiei , cu o evolutie acuta sau cronica .

Simptomele : se traduc printr-o schiopatura adesea accentuata mai ales in onixita acuta . In aceasta forma se observa o tumefactie a matricei unghiei si a buletului , dureroasa la palpare . Pielea din jur la inceput este congestionata , apoi acoperita de mici vezicule , care dupa spargere duc la mici ulceratii si chiar la necroze . Lingerea acestei ulceratii adesea detrmina aparitia unui flegmon periarticular si artrita supurativa . In aceste conditii grave , schiopatura este intensa , cu mers tripodal si sprijin nul . Pot aparea si simptome generale manifestate prin abatere , anorexie , usoara febra , cu puls si respiratie accelerata .

In onixita cronica simptomele sunt mai atenuate si traduse printr-o tumefactie a pielii in jurul matricii , insotita de schiopatura .

Diagnosticul : se bazeaza pe localizarea procesului inflamator .

Prognosticul : rezervat din cauza complicatiillor care pot surveni .

Tratamentul : se bazeaza pe antiseptice , hidrocortizon in aplicatii locale , asociat cu antiseptice .

In cazul abceselor sau al flegmonului periarticular se practica incizii de drenaj cu excizarea tesuturilor necrozate , iar in cazul atritei purulente se recurge la amputarea degetului .

59. Hernia perineala

Se intalneste de obicei la cainii batrani , mai cu seama la masculi si exceptional de rar la celelalte specii .

Se produce in urma rupturii peritoneului , la nivelul fundului de sac rectovezical la mascul si al fundului de sa uretro-vaginal sau uretro-rectal la femela . Poate fi uni sau bilaterala . Sacul herniar poate contine epiplonul , intestinul , vezica urinara .

Simptome : in regiunea perineala , pe laturi sau sub anus , se constata o tumefactie cu aspect globulos , moale si nedureroasa care , daca nu sunt aderente, poate fi redusa prin compresiune prin taxis , ridicand totodata si trenul posterior .

Aceasta tumefactie , se mareste in timpul cand animalul face eforturi de defecare si care de cele mai multe ori se soldeaza cu esec . In unele cazuri defecarea este dureroasa , animalul scoate gemete sau chiar tipete . De aceea animalul se constipa , luand o forma cronica , necesitand administrarea de purgative sau laxative .

Prognosticul : rezervat prin interventia dificila in aceasta regiune , precum si recidivele postoperatorii destul de frecvente .

Tratamentul : este numai operator . Operatia se face pe animalul contentionat in decubit sterno-adbominal , cu trenul posterior mai ridicat . Pentru interventia chirurgicala animalul se prezinta prin dieta preoperatorie de 24 de ore . Se va vida vezica urinara inainte de operatie , prin cateterism uretro-vezical . Se face clisma , dupa care in rect se introduce un tampon de tifon ce se mentine printr-o sutura in bursa anusului . Animalul este supus anesteziei generale prin tranchilizante sau neuroleptanalgezie cu Combelen si Ketamina . Pentru o mai buna reusita a interventiei se recomanda anestezia epidurala facuta in spatiul dintre prima si a doua vertebra coccigiana sau intre a doua si a treia , cu Procaina 2% in doza de 1-3 ml . Se recomnda si anestezia locala prin infiltratie cu Xilina sol 1-2% .

Tehnica operatorie consta in :

-incizia pielii , semicurba pe o lungime de 8-10 cm lateral de anus

-dilacerarea tesutului subcutan pana la sfincterul anal extent

- se desprind aderentele posibile si se excizeaza cu foarfeca excesul de tesut adipos

-masa herniala se impinge spre inainte in cavitatea abdominala , daca epiplonul este herniat si adera la tesuturi , se excizeaza cu foarfeca

-se evidentiaza in partea dosro-laterala corespunzatoare herniei , muschiul coccigian lateral si marginea posterioara a ligamentului sacro-ischiatic .

-se reface diafragma posterioara pelvina , prin sutura sfincterului anal extern si a ridicatorului anusului la ligamentul sacro-ischiatic si al muschiului coccigian lateral cu fir de matase subtire .

-hemostaza se asigura prin forcipresura si ligaturarea ramurilor hemoroidale .

-cu ajutorul unui ac mic si curb Hagedorn se trec un numar relativ mare de fire de catgut sau nylon , foarte apropiate de sfincterul extern si suspensorul anusului , in partea mediala si prin ligamentul sacro-ischiatic si muschiul coccigian lateral in partea laterala si dorsala . Se are in vedere ca la trecerea firelor prin sfincterul anal sa fie protejata glanda perineala de pe partea respectiva . Pentru a inchide mai bine si pentru o rezistanta mai mare se aplica mai multe planuri de sutura suprapuse .

-rana cutanata se inchide cu sutura in dire separate cu matase sau cu fir de nylon .

Se indeparteaza apoi sutura in bursa de la nivelul anusului si tamponul rectal . Se previne infectia prin antibioticoterapie generala timp de 4-5 zile , se evita constipatia. Daca hernia este dubla , operatia din partea opusa se efectueaza dupa 4-5 saptamani .

60. Omfaluria

Etiologie : este consecinta persistentei canalului urac . Se observa la mascului , fiind determinata de obstacole ce impiedica scurgere urinei prin uretra sau atrezia uretrei .

Examenul clinic semnaleaza scurgerea sub forma de picatura a urinei prin orificiul ombilicului , care este tumefiat , infiltrat cu puncte de necroza si pseudomembrane , sensibil . Parul din regiunea ombilicala este aglutinat si cu miros respingator .

Diagnosticul : se stabileste pe baza scurgerii intermitente de urina .

Prognosticul : este rezervat sau grav , in functie de starea uretrei . Daca animalul urineaza concomitent si prin uretra , prognosticul este mai favorabil .

Tratamentul : dupa controlul permeabilitatii uretrei , se recurge la ligatura cordonului ombilical in conditii de asepsie . In cazurile mai vechi , se va recurge la excizia canalului urac prin laparatomie .

61. Complicatii postoperatorii in hernia

Sunt consecinta minimalizarii asepsiei si antisepsiei din timpul operatiei , a nerespectarii timpilor operatori , a rectivitatii scazute a organismului , a neaplicarii dietei , etc.Dintre complicatiile dupa operatie cele mi importante :

* Infectiiile : localizate urmate de necroza , flegmon , abces , etc .

* Edemul : postoperator manifestat printr-o inflamatiei accentuata , pastoasa si sensibila a pungilor scrotale .

* Colectia serosanguionolenta : a pungilor scrotale in herniile voluminoase ingvinoscrotale , suturate si fara drenaj corespunzator .

* Aderentele peritoneale : cand viscerele au fost in contact cu aerul si seroasa s-a deshidratat sau cheagurile de sange de pe seroase nu s-au indepartat cu comprese de tifon imbibate in eter sau ser fiziologic .

* Eventratia : intalnita uneori in cazul herniilor voluminoase ombilicale , cicatrizarea intarziata , in hipovitaminozele A , C , greseli de tehnica operatorie privind afrontarea straturilor anatomice , materialul de sutura necorespunzator (resorbabil ) , etc.

* Eventratia prin ruperea sau desfacerea firelor de sutura : cedarea muschilor sau aponevrozelor la presiunea intraabdominala sau a unor traumatisme brutale , alunecari , etc.

* Septicemia : cand s-a lucrat septic si nu s-a prevenit sau nu s-a combatut infectia .

* Peritonita : consecinta nerespectarii regulilor elementare de igiena sau cand nu s-a aplicat terapia antiinfectioasa dupa operatie .

* Stenoza : in urma enterectomiei , alegandu-se o tehnica neadecvata sau a existentei unui bloc aderential .

* Fistula : stercorala in cazul suturii peretelui intestinal , la peretele abdominal .

62. Stenozele anorectale.

Stenozele rectale reprezinta ingustarea lumenului rectal, congenitale sau dobandite, cu perturban in actul defecatiei si in starea generala.

Frecventa. Stenoza rectala poate fi intalnita la toate speciile de animale, dar este mai frecventa la suine, fiind de cele mai multe ori o complicatie a prolapsului rectal, des intalnit la aceasta specie.

Etiopatogenia. Stenoza rectului este consecutiva unor procese patologice ce au loc la nivelul peretelui rectal.

Simptome. Boala debuteaza prin dificultati in defecare, apoi eforturile de defecare sunt tot mai dese, cu eliminari reduse de fecale. Pe masura organizarii stenozei rectale, defecarea devine tot mai imposibila, uneori chiar zadarnica; apare timpanizarea (balonarea abdomenului). Animalul devine nelinistit, sebaloneaza, ia pozitii si face eforturi dese de defecare. Starea generala se altereaza, animalul devine nelinistit, slabeste.

Diagnosticul Se bazeaza pe datele anamnetice, pe semnele clinice si se stabileste prin exploratie (sau tuseu) rectala, cand se constata la mica distanta de anas peretele ingrosat, stenozat si imposibilitatea explorarii pe toata lungimea sa. Fecalele sunt eliminate cu multa greutate din cauza ingustarii lumenului, se pot acumula inaintea stramtarii si uneori pot determina ocluzia intestinala, cu balonare si modificari in starea generala.

Prognosticul este rezervat spre grav.

Tratamentul. In rezolvarea stenozei rectale, pana nu demult se folosea metoda conservativa. Ea consta in introducerea in rect a unor bujii din cauciuc de diferite marimi, pentru largirea treptata a stenozei. Eficienta acestor tunelizari era insa foarte slaba, de cele mai multe ori nu se realiza deschiderea larga a rectului stenozat; chiar daca uneori erau ameliorari in starea generala, stenoza recidiva dupa inlaturarea acestora.

In ultimul timp, N. Mates (1988) descrie o metoda originala de tratament operator al stenozei rectale Ia porc. Ea cosnta in executarea urmatorilor timpi operatori:

- pregatirea animalului pentru interventie: tranchilizare (Stresnil 2-4 mg/kg greutate vie), toaleta locala prin clisma rectala si anestezia locala circulara la nivelul rectului;

- incizia circulara a rectului la 0,5 cm anterior de anus;

- izolarea rectului stenozat prin dilacerearea boanta incepand de la incizie spre anterior, pana la depasirea portiunii stenozate;

- exteriorizarea progresiva a rectului (uneori concomitent cu dilacerarea si mobilizarea lui)

- rezetia portiunii de rect stenozata;

- anastomoza termino-terminala a rectului, printr-o sutura totala cu matase, in puncte separate identica cu cea care se foloseste in remedierea prolapsului rectal pe cale operatorie;

- se lubrefiaza sutura cu un unguent pentru protejarea ei si se exploreaza rectul pentru a nu ramane cute care ar putea provoca tenesme si prolaps rectal.

Conduita postoperatorie este cea obisnuita prin unguente local si antibioticoterapie generala. Firele se elimina singure.








Politica de confidentialitate

.com Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.


Proiecte

vezi toate proiectele
 PROIECT DE LECTIE Clasa: I Matematica - Adunarea si scaderea numerelor naturale de la 0 la 30, fara trecere peste ordin
 Proiect didactic Grupa: mijlocie - Consolidarea mersului in echilibru pe o linie trasata pe sol (30 cm)
 Redresor electronic automat pentru incarcarea bateriilor auto - proiect atestat
 Proiectarea instalatiilor de alimentare ale motoarelor cu aprindere prin scanteie cu carburator

Lucrari de diploma

vezi toate lucrarile de diploma
 Lucrare de diploma - eritrodermia psoriazica
 ACTIUNEA DIPLOMATICA A ROMANIEI LA CONFERINTA DE PACE DE LA PARIS (1946-1947)
 Proiect diploma Finante Banci - REALIZAREA INSPECTIEI FISCALE LA O SOCIETATE COMERCIALA
 Lucrare de diploma managementul firmei “diagnosticul si evaluarea firmei”

Lucrari licenta

vezi toate lucrarile de licenta
 CONTABILITATEA FINANCIARA TESTE GRILA LICENTA
 LUCRARE DE LICENTA - FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
 Lucrare de licenta stiintele naturii siecologie - 'surse de poluare a clisurii dunarii”
 LUCRARE DE LICENTA - Gestiunea stocurilor de materii prime si materiale

Lucrari doctorat

vezi toate lucrarile de doctorat
 Doctorat - Modele dinamice de simulare ale accidentelor rutiere produse intre autovehicul si pieton
 Diagnosticul ecografic in unele afectiuni gastroduodenale si hepatobiliare la animalele de companie - TEZA DE DOCTORAT
 LUCRARE DE DOCTORAT ZOOTEHNIE - AMELIORARE - Estimarea valorii economice a caracterelor din obiectivul ameliorarii intr-o linie materna de porcine

Proiecte de atestat

vezi toate proiectele de atestat
 Proiect atestat informatica- Tehnician operator tehnica de calcul - Unitati de Stocare
 LUCRARE DE ATESTAT ELECTRONIST - TEHNICA DE CALCUL - Placa de baza
 ATESTAT PROFESIONAL LA INFORMATICA - programare FoxPro for Windows
 Proiect atestat tehnician in turism - carnaval la venezia






Termeni si conditii
Contact
Creeaza si tu